Participarea procurorului în litigiile având ca obiect oug 27/ 2003 privind procedura aprobării tacite


Participarea procurorului în litigiile având ca obiect OUG 27/ 2003 privind procedura aprobării tacite. Obligativitatea participării procurorului este reglementată de textul art. 9, alin. 3 iar soluţionarea cauzei cu încălcarea acestei dispoziţii coroborate cu art. 45. alin. 4 Cod Procedură Civilă este motiv de nulitate de ordine publică şi impune casarea cu trimitere spre rejudecare.

Prin sentinţa civilă nr. 1874 din 22 mai 2007, Tribunalul Harghita – Miercurea Ciuc a respins acţiunea formulată de reclamanta S.C. „ADRIA PROD” S.R.L. în contradictoriu cu pârâtul Primarul municipiului Topliţa şi a obligat reclamanta să plătească pârâtului cheltuieli de judecată în sumă de 300 lei.

Pentru a pronunţa în acest sens, instanţa de fond a reţinut că reclamanta a solicitat, prin acţiunea introductivă de instanţă, constatarea intervenţiei aprobării tacite a actului administrativ şi, pe cale de consecinţă, obligarea autorităţii administrative să elibereze autorizaţia de construire pentru clădire administrativă şi centrală termică şi amplasare uscătoare cherestea, avize şi acorduri funcţionare uscătorie şi branşament electric pentru imobilul situat administrativ în municipiul Topliţa, str. Stejarului, jud. Harghita, înscris în C.F. nr. 155, nr. top 132/1. Reclamanta şi-a motivat în drept cererea pe dispoziţiile art. 6 alin. 1 din O.U.G. nr. 27/2003.

Prin întâmpinarea depusă pârâtul a solicitat prin întâmpinare, respingerea acţiunii, sa arătat în continuare în considerentele hotărârii atacate, motivând că a răspuns cererii reclamantei în cea de a 14-a zi de la înregistrare şi nu cu 16 zile înainte de expirarea termenului de 30 de zile în condiţiile art. 6 alin. 4 din O.U.G. nr. 27/2003.

Instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că pârâtul a răspuns reclamantei, notificarea trimisă de pârât reclamantei purtând data poştei de la locul de expediţie de 07.07.2005, în condiţiile în care cererea de eliberare a autorizaţiei a fost depusă la data de 24.06.2005.

Hotărârea primei instanţe a fost atacată cu recurs de către reclamantă care a solicitat admiterea cererii de recurs şi modificarea soluţiei în sensul admiterii acţiunii sale aşa cum a fost formulată.

În motivarea recursului reclamantul a reluat petitele acţiunii.Analizând hotărârea atacată prin prisma motivelor invocate, ţinând cont şi de incidenţa prevederilor art. 304/1 Cod procedură civilă, instanţa a constatat că recursul este fondat fiind, însă, întemeiat pe alte temeiuri de drept.

Instanţa constată că se verifică în primul rând un alt motiv de ordine publică şi anume cel prevăzut de art. 45 alin. 4 Cod procedură civilă, prima instanţă soluţionând  cauza fără participarea procurorului şi fără ca acesta să pună concluzii, deşi potrivit art. 9 alin. 3 din O.U.G. nr. 27/2003 participarea procurorului, în litigiile prevăzute de acest act normativ, este obligatorie.

În primul rând, pentru acest motiv sa impus casarea cu trimitere spre rejudecare instanţei de contencios administrativ cu respectarea dispoziţiile imperative prevăzute de art. 45 alin. 4 Cod procedură civilă raportat la art. 9 alin. 3 din O.U.G. nr. 27/2003.