Prin plângerea contravenţională înregistrată pe rolul acestei instanţe sub nr. 46275/299/2014 la 08.10.2014, petenta Z.A.I. a solicitat, în contradictoriu cu organul constatator D.G.P.M.B. – Brigada de Poliţie Rutieră, să dispună anularea procesului-verbal de contravenţie seria CP nr.6311255/24.09.2014.
În motivarea plângerii petenta a arătat, în esență, că la data de 24.09.2014, conducea autoturismul cu nr. de înmatriculare XX 91 XXX, pe str. yy dinspre Calea Griviței înspre Piața Victoriei, iar la intersecția cu str. Polizu, după efectuarea virajului la stânga, pe culoarea verde a semaforului, înainte de părăsi intersecția, autoturismul condus de ea a fost lovit în ușa și aripa dreaptă spate, de autoturismul cu nr. de înmatriculare YY 81 YYY, condus de numitul M.A..
Petenta a mai arătat că după producerea incidentului, la fața locului s-a prezentat un polițist care nu a întocmit niciun act constatator cu toate că martorii prezenți la fața locului au observat cum celălalt șofer implicat în accident a trecut pe culoarea roșie a semaforului.
Având în vedere situaţia de fapt descrisă, petenta solicită anularea procesului-verbal, întrucât conţine situația de fapt reținută nu corspune realității.
În drept au fost invocate dispoziţiile OG 2/2001.
În susținerea cererii au fost depuse înscrisuri (10-17).
Plângerea a fost legal timbrată.
La data de 03.12.2014, intimata a depus intampinare prin care a solicitat respingerea plangerii contraventionale, ca neîntemeiată.
În susținerea întâmpinării au fost depuse la dosar actele care au stat la baza întocmirii procesului verbal (f. 44-46).
La data de 19.12.2014 petenta a depus răspuns la întâmpinare prin care a reiterat admiterea plângerii formulate împotriva procesului verbal de contravenție.
În şedinţa publică din data de 26.02.2015, instanta a încuviințat proba cu înscrisuri și proba testimonială cu un martor, considerându-le pertinente, concludente și utile pentru soluționarea cauzei.
La termenul din data de 10.07.2015 instanța a procedat la audierea martorului, declarația acestuia fiind atașată la dosarul cauzei.
Analizând actele dosarului, instanţa reţine următoarea situaţie de fapt:
Petenta a fost sancţionată reţinându-se în sarcina sa că, în data de 24.09.2014 a condus autoturismul cu nr. înmatriculare XX 91 XXX pe str. xx și la intersecția cu str. Polizu nu a acordat prioritate de trecere la efectuarea virajului la stânga, intrând în coliziune cu autoturismul cu nr. de înmatriculare YY 03 YYY, condus de numitul M.A, care circula din sens opus.
Prin procesul verbal de constatare si sancţionare a contravenţiei seria CP nr.6311255/24.09.2014, petenta a fost sancţionată contravenţional cu amenda în cuantum de 540 lei și reținerea permisului de conducere, reținându-se încălcarea disp. art. 59 alin.2 din OUG 195/2002, constând în aceea că la efectuarea virajului la stânga nu a acordat prioritate de trecere unui autoturism care circula din sens opus.
În conformitate cu dispoziţiile art. 34 din O.G. nr.2/2001, instanţa verifică legalitatea şi temeinicia procesului-verbal contestat şi constată că acesta a fost întocmit cu respectarea prevederilor care reglementează condiţiile pentru încheierea sa valabilă, şi anume dispoziţiile art. 17 din acelaşi act normativ. Cu privire la condiţiile prevăzute de art. 16 şi art. 19 din O.G. nr. 2/2001, nulitatea procesului-verbal pentru nerespectarea uneia dintre aceste condiţii trebuia să fie invocată de petent şi totodată acesta trebuia să dovedească vătămarea suferită ca urmare a eventualei neindicări a unei menţiuni în procesul-verbal şi că această vătămare nu se poate înlătura altfel decât prin anularea procesului-verbal, astfel cum s-a statuat şi prin decizia nr. 22/2007 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie într-un recurs în interesul legii).
În cauză, instanţa apreciază că procesul-verbal a fost legal întocmit acesta nefiind afectat de nici o cauză de nulitate.
În privinţa temeiniciei actului atacat, instanţa constată că situaţia de fapt reţinută în procesul-verbal nu este conformă realităţii pentru următoarele considerente.
În acest sens, plecând de la prevederile art.47 din O.G. nr.2/2001 care trimit la prevederile Codului de procedură civilă, se reţine de regulă că procesul-verbal legal întocmit face dovada până la proba contrarie, iar în temeiul art.249 CPC sarcina probei revine celui care contestă realitatea consemnărilor din procesul-verbal. Această modalitate ar părea că încalcă din start cerinţa referitoare la sarcina probei, care în mod normal ar trebui să aparţină celui ce acuză, adică agentului constatator. În realitate, fapta respectivă este probată cu ajutorul prezumţiei de legalitate a actului administrativ (actul a fost emis cu respectarea tuturor condiţiilor de fond şi de formă prevăzute de lege), asociată cu prezumţia de autenticitate (actul emană în mod real de la cine se spune că emană) şi cu prezumţia de veridicitate (actul reflectă în mod real ceea ce a stabilit autoritatea emitentă).
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a precizat că toate sistemele legale cunosc şi operează cu ajutorul prezumţiilor şi că, în principiu, Convenţia nu interzice aceasta, dar în materie penală obligă statele să nu depăşească o anumită limită. În funcţie de gravitatea sancţiunii la care este expus acuzatul, se stabileşte şi limita rezonabilă până la care poate opera prezumţia, asigurându-se totodată respectarea drepturilor apărării sub toate aspectele (cauza Salabiaku v. Franţa, cauza Vastberga Aktiebolag şi Vulic v. Suedia).
Prezumţia de nevinovăţie nu are caracter absolut, după cum nici prezumţia de veridicitate a faptelor constatate de agent şi consemnate în procesul-verbal nu are caracter absolut, dar aceasta din urmă nu poate opera decât până la limita la care prin aplicarea ei s-ar ajunge în situaţia ca persoană învinuită de săvârşirea faptei să fie pusă în imposibilitatea de a face dovada contrarie celor consemnate în procesul-verbal, deşi din probele administrate în acuzare instanţa nu poate fi convinsă de vinovăţia acuzatului, dincolo de orice îndoială rezonabilă.
Aşadar, forţa probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanţa fiecărui mijloc de probă, însă instanţa are obligaţia de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu, atunci când administrează şi apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franţa).
În baza aceluiaşi act normativ, persoana sancţionată are dreptul la un proces echitabil, în cadrul căruia poate să utilizeze orice mijloc de probă şi să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situaţia de fapt din procesul-verbal nu corespunde modului de desfăşurare al evenimentelor, iar sarcina instanţei de judecată este de a respecta limita proporţionalităţii între scopul urmărit de autorităţile statului de a nu rămâne nesancţionate acţiunile antisociale prin impunerea unor condiţii imposibil de îndeplinit şi respectarea dreptului la apărare al persoanei sancţionate contravenţional (cauza Anghel v. România).
În cauză, petenta a solicitat proba testimonială cu un martor care să relateze modul în care s-au petrecut evenimentele.
Din declaraţia martorului, a rezultat că nu a observat personal accidentul , însă a precizat că intersecția în care s-a produs acesta este una semaforizată, mașina petentei fiind poziționată pe sensul de mers al taximetristului, virajul la stâna fiind deja efectuat.
Acesta a mai menționat că, după părerea sa, din modul în care erau poziționate autoturismele după impact, mașina condusă de numitul M.A. este cea care a intrat în autoturismul condus de petentă.
Susținerile martorului se coroborează cu imaginile surprinse de camerele de supraveghere instalate în intersecția unde s-a produs accidentul (minutul 7 şi 44 secunde), din acestea rezultând că pietonul a continuat să traverseze pe culoarea roșie a semaforului, iar autoturismul condus de numitul M.A. a pătruns în intersecție, de asemenea pe culoarea roșie a semaforului, neacordând prioritate autoturismului condus de petentă, care se angajase în efectuarea virajului la stânga.
Având în vedere aceste considerente de fapt, instanţa constată că petenta a ieşit din pasivitate şi prin probele administrate a înlăturat prezumţia de veridicitate a procesului-verbal făcând dovada unei alte situaţii de fapt faţă de cea reţinută în procesul-verbal.
Fata de aceste aspecte, instanţa apreciază că în mod neîntemeiat s-a reţinut în sarcina petentei săvârşirea contravenţiei prevăzute de art.59 alin.2 şi sancţionate de art.101 al.3 din O.G. nr. 195/2002, iar în conformitate cu art.34 din OG nr.2/2001 va admite plangerea contraventionala formulată de petentă în contradictoriu intimata DGPMB, împotriva procesului verbal de contraventie seria CP nr.6311255/24.09.2014, va anula procesul verbal de contraventie, va exonera petentul de la plata amenzii de 540 lei, urmând a fi înlăturate și măsurile complementare dispuse.
În motivarea plângerii petenta a arătat, în esență, că la data de 24.09.2014, conducea autoturismul cu nr. de înmatriculare XX 91 XXX, pe str. yy dinspre Calea Griviței înspre Piața Victoriei, iar la intersecția cu str. Polizu, după efectuarea virajului la stânga, pe culoarea verde a semaforului, înainte de părăsi intersecția, autoturismul condus de ea a fost lovit în ușa și aripa dreaptă spate, de autoturismul cu nr. de înmatriculare YY 81 YYY, condus de numitul M.A..
Petenta a mai arătat că după producerea incidentului, la fața locului s-a prezentat un polițist care nu a întocmit niciun act constatator cu toate că martorii prezenți la fața locului au observat cum celălalt șofer implicat în accident a trecut pe culoarea roșie a semaforului.
Având în vedere situaţia de fapt descrisă, petenta solicită anularea procesului-verbal, întrucât conţine situația de fapt reținută nu corspune realității.
În drept au fost invocate dispoziţiile OG 2/2001.
În susținerea cererii au fost depuse înscrisuri (10-17).
Plângerea a fost legal timbrată.
La data de 03.12.2014, intimata a depus intampinare prin care a solicitat respingerea plangerii contraventionale, ca neîntemeiată.
În susținerea întâmpinării au fost depuse la dosar actele care au stat la baza întocmirii procesului verbal (f. 44-46).
La data de 19.12.2014 petenta a depus răspuns la întâmpinare prin care a reiterat admiterea plângerii formulate împotriva procesului verbal de contravenție.
În şedinţa publică din data de 26.02.2015, instanta a încuviințat proba cu înscrisuri și proba testimonială cu un martor, considerându-le pertinente, concludente și utile pentru soluționarea cauzei.
La termenul din data de 10.07.2015 instanța a procedat la audierea martorului, declarația acestuia fiind atașată la dosarul cauzei.
Analizând actele dosarului, instanţa reţine următoarea situaţie de fapt:
Petenta a fost sancţionată reţinându-se în sarcina sa că, în data de 24.09.2014 a condus autoturismul cu nr. înmatriculare XX 91 XXX pe str. xx și la intersecția cu str. Polizu nu a acordat prioritate de trecere la efectuarea virajului la stânga, intrând în coliziune cu autoturismul cu nr. de înmatriculare YY 03 YYY, condus de numitul M.A, care circula din sens opus.
Prin procesul verbal de constatare si sancţionare a contravenţiei seria CP nr.6311255/24.09.2014, petenta a fost sancţionată contravenţional cu amenda în cuantum de 540 lei și reținerea permisului de conducere, reținându-se încălcarea disp. art. 59 alin.2 din OUG 195/2002, constând în aceea că la efectuarea virajului la stânga nu a acordat prioritate de trecere unui autoturism care circula din sens opus.
În conformitate cu dispoziţiile art. 34 din O.G. nr.2/2001, instanţa verifică legalitatea şi temeinicia procesului-verbal contestat şi constată că acesta a fost întocmit cu respectarea prevederilor care reglementează condiţiile pentru încheierea sa valabilă, şi anume dispoziţiile art. 17 din acelaşi act normativ. Cu privire la condiţiile prevăzute de art. 16 şi art. 19 din O.G. nr. 2/2001, nulitatea procesului-verbal pentru nerespectarea uneia dintre aceste condiţii trebuia să fie invocată de petent şi totodată acesta trebuia să dovedească vătămarea suferită ca urmare a eventualei neindicări a unei menţiuni în procesul-verbal şi că această vătămare nu se poate înlătura altfel decât prin anularea procesului-verbal, astfel cum s-a statuat şi prin decizia nr. 22/2007 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie într-un recurs în interesul legii).
În cauză, instanţa apreciază că procesul-verbal a fost legal întocmit acesta nefiind afectat de nici o cauză de nulitate.
În privinţa temeiniciei actului atacat, instanţa constată că situaţia de fapt reţinută în procesul-verbal nu este conformă realităţii pentru următoarele considerente.
În acest sens, plecând de la prevederile art.47 din O.G. nr.2/2001 care trimit la prevederile Codului de procedură civilă, se reţine de regulă că procesul-verbal legal întocmit face dovada până la proba contrarie, iar în temeiul art.249 CPC sarcina probei revine celui care contestă realitatea consemnărilor din procesul-verbal. Această modalitate ar părea că încalcă din start cerinţa referitoare la sarcina probei, care în mod normal ar trebui să aparţină celui ce acuză, adică agentului constatator. În realitate, fapta respectivă este probată cu ajutorul prezumţiei de legalitate a actului administrativ (actul a fost emis cu respectarea tuturor condiţiilor de fond şi de formă prevăzute de lege), asociată cu prezumţia de autenticitate (actul emană în mod real de la cine se spune că emană) şi cu prezumţia de veridicitate (actul reflectă în mod real ceea ce a stabilit autoritatea emitentă).
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a precizat că toate sistemele legale cunosc şi operează cu ajutorul prezumţiilor şi că, în principiu, Convenţia nu interzice aceasta, dar în materie penală obligă statele să nu depăşească o anumită limită. În funcţie de gravitatea sancţiunii la care este expus acuzatul, se stabileşte şi limita rezonabilă până la care poate opera prezumţia, asigurându-se totodată respectarea drepturilor apărării sub toate aspectele (cauza Salabiaku v. Franţa, cauza Vastberga Aktiebolag şi Vulic v. Suedia).
Prezumţia de nevinovăţie nu are caracter absolut, după cum nici prezumţia de veridicitate a faptelor constatate de agent şi consemnate în procesul-verbal nu are caracter absolut, dar aceasta din urmă nu poate opera decât până la limita la care prin aplicarea ei s-ar ajunge în situaţia ca persoană învinuită de săvârşirea faptei să fie pusă în imposibilitatea de a face dovada contrarie celor consemnate în procesul-verbal, deşi din probele administrate în acuzare instanţa nu poate fi convinsă de vinovăţia acuzatului, dincolo de orice îndoială rezonabilă.
Aşadar, forţa probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanţa fiecărui mijloc de probă, însă instanţa are obligaţia de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu, atunci când administrează şi apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franţa).
În baza aceluiaşi act normativ, persoana sancţionată are dreptul la un proces echitabil, în cadrul căruia poate să utilizeze orice mijloc de probă şi să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situaţia de fapt din procesul-verbal nu corespunde modului de desfăşurare al evenimentelor, iar sarcina instanţei de judecată este de a respecta limita proporţionalităţii între scopul urmărit de autorităţile statului de a nu rămâne nesancţionate acţiunile antisociale prin impunerea unor condiţii imposibil de îndeplinit şi respectarea dreptului la apărare al persoanei sancţionate contravenţional (cauza Anghel v. România).
În cauză, petenta a solicitat proba testimonială cu un martor care să relateze modul în care s-au petrecut evenimentele.
Din declaraţia martorului, a rezultat că nu a observat personal accidentul , însă a precizat că intersecția în care s-a produs acesta este una semaforizată, mașina petentei fiind poziționată pe sensul de mers al taximetristului, virajul la stâna fiind deja efectuat.
Acesta a mai menționat că, după părerea sa, din modul în care erau poziționate autoturismele după impact, mașina condusă de numitul M.A. este cea care a intrat în autoturismul condus de petentă.
Susținerile martorului se coroborează cu imaginile surprinse de camerele de supraveghere instalate în intersecția unde s-a produs accidentul (minutul 7 şi 44 secunde), din acestea rezultând că pietonul a continuat să traverseze pe culoarea roșie a semaforului, iar autoturismul condus de numitul M.A. a pătruns în intersecție, de asemenea pe culoarea roșie a semaforului, neacordând prioritate autoturismului condus de petentă, care se angajase în efectuarea virajului la stânga.
Având în vedere aceste considerente de fapt, instanţa constată că petenta a ieşit din pasivitate şi prin probele administrate a înlăturat prezumţia de veridicitate a procesului-verbal făcând dovada unei alte situaţii de fapt faţă de cea reţinută în procesul-verbal.
Fata de aceste aspecte, instanţa apreciază că în mod neîntemeiat s-a reţinut în sarcina petentei săvârşirea contravenţiei prevăzute de art.59 alin.2 şi sancţionate de art.101 al.3 din O.G. nr. 195/2002, iar în conformitate cu art.34 din OG nr.2/2001 va admite plangerea contraventionala formulată de petentă în contradictoriu intimata DGPMB, împotriva procesului verbal de contraventie seria CP nr.6311255/24.09.2014, va anula procesul verbal de contraventie, va exonera petentul de la plata amenzii de 540 lei, urmând a fi înlăturate și măsurile complementare dispuse.
