Plângere contraventionala. Constatarea prescrierii sanctiunii amenzii


Sentinta civila nr. 3039

Sedinta publica din data de 28.11.2008

Plângere contraventionala. Constatarea prescrierii sanctiunii amenzii

În conformitate cu dispozitiile art. 34 alin. 1 din O.G. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor instanta „hotaraste asupra sanctiunii”, ceea ce semnifica ca instanta va verifica inclusiv faptul daca aceasta sanctiune poate fi executata, respectiv daca nu a intervenit prescriptia executarii sanctiunii. În procedura contraventionala, instanta nu verifica numai legalitatea si temeinicia procesului-verbal de contraventie, ci examineaza, la cerere, în concret daca poate fi angajata raspunderea contraventionala a persoanei si daca nu exista inclusiv vreun impediment de executare a sanctiunii.

Prin plângerea înregistrata pe rolul Judecatoriei Motru la data de 03.09.2008 sub nr. de dosar 3061/263/2008, petentul R. I., a chemat în judecata intimatul I.P.J. Gorj, solicitând instantei ca prin hotarârea ce o va pronunta sa anuleze procesul-verbal de contraventie seria AY nr. 3358640.

În motivare, petentul a aratat ca procesul-verbal contestat a fost încheiat în lipsa sa si nu îi cunoaste continutul, aflând despre existenta sa prin înstiintarea de plata facuta de P. C.

Petentul a mai aratat ca motivul pentru care solicita anularea procesului-verbal de contraventie este faptul ca acest proces-verbal nu i-a fost comunicat în termenul legal de 30 zile.

În dovedire, petentul a solicitat ca instanta sa puna în vedere intimatului sa depuna dovada prin care i s-a comunicat acest proces-verbal.

În sustinerea plângerii, petentul nu a invocat nici un temei de drept.

În conformitate cu dispozitiile art. 112 din Codul de procedura civila,  la cerere a fost atasata înstiintarea de plata nr. 3591 din 12.08.2008 (fila nr. 2).

Cererea a fost scutita de plata taxei de timbru si a timbrului judiciar, în conformitate cu dispozitiile art. 36 din O.G. 2/2001 si art.15 lit. i din Legea 146/1997.

Intimatul, desi a fost legal citat, nu s-a prezentat în fata instantei si nu a formulat întâmpinare.

La termenul din data de 24.10.2008, în baza rolului activ, în conformitate cu dispozitiile art. 129 alin. 5 din Codul de procedura civila si art. 34 alin. 1 din O.G. 2/2001, instanta a procedat la luarea unui interogatoriu petentului, acesta fiind consemnat si atasat la dosarul cauzei (fila nr. 7). Cu ocazia interogatoriului administrat de instanta, petentul si-a precizat actiunea în sensul ca doreste ca instanta sa constate prescriptia executarii sanctiunii amenzii aplicate prin procesul-verbal de contraventie contestat.

La acelasi termen, în baza art. 129 alin. 5 din Codul de procedura civila si art. 34 alin.1 din O.G. 2/2001, instanta a apreciat necesar solutionarii cauzei, emiterea unui adrese catre intimat prin care a solicitat sa se depuna la dosarul cauzei o copie de pe procesul-verbal contestat de petent si sa se faca dovada comunicarii acestui proces-verbal petentului, prin înaintarea copiei de pe borderoul de expeditie si a confirmarii de primire din partea petentului.

În urma solicitarii instantei, la dosarul cauzei au fost depuse urmatoarele înscrisuri: raportul agentului constatator (fila nr. 16), procesul-verbal seria AY nr. 3358640 (fila nr.17), procesul-verbal de îndeplinire a procedurii de citare (fila nr. 18), borderoul nr. 35 din 17.06.1008 si  înscrisul referitor la dovada comunicarii (fila nr. 21).

Analizând actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarea situatie de fapt:

Petentul R. I. a fost sanctionat prin procesul-verbal de constatare si sanctionare a contraventiei seria AY nr. 3358640 cu amenda în cuantum de 300 lei conform Legii 61/1991 fiind retinut faptul ca acesta a savârsit contraventia prevazuta de art. 2 pct. 33 din acest act normativ.

Petentul nu a fost de fata la încheierea procesului-verbal de contraventie, acest act fiind semnat de un martor asistent.

Din borderoul de expediere nr. 35 din 17.06.2008 depus la dosarul cauzei, rezulta ca procesul-verbal a fost expediat, însa în cuprinsul avizul de expeditie depus de asemenea la dosarul cauzei, desi este înscrisa adresa destinatarului (petentul R. I.), la rubrica ce se completeaza de destinatar, la confirmarea de primire si la data acestei primiri, nu este facuta nici o mentiuni, lipsind mentiunile si din rubrica referitoare la motivul nepredarii.

În conditiile spetei, având în vedere ca petentul a contestat procesul-verbal seria AY nr. 3358640 numai din perspectiva necomunicarii acestuia în termenul prevazut de lege, instanta apreciaza ca devin incidente dispozitiile art. 34 alin. 1, art. 14 alin. 1 si art. 27 din O.G. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor.

În conformitate cu dispozitiile art. 34 alin. 1 din O.G. 2/2001 „instanta competenta sa solutioneze plângerea, dupa ce verifica daca aceasta a fost introdusa în termen, asculta pe cel care a facut-o si pe celelalte persoane citate, daca acestia s-au prezentat, administreaza orice alte probe prevazute de lege, necesare în vederea verificarii legalitatii si temeiniciei procesului-verbal  si hotaraste asupra sanctiunii, despagubirii platite, precum si asupra masurii confiscarii”.

Art. 14 alin. 1 din O.G. 2/2001 „executarea amenzii contraventionale se prescrie daca procesul-verbal de constatare a contraventiei nu a fost comunicat contravenientului, în termen de o luna de la data aplicarii sanctiunii”.

Comunicarea procesului-verbal de contraventie, asa cum prevede art. 27 din O.G. 2/2001 „se face prin posta cu aviz de primire sau prin afisare la domiciliul sau la sediul contravenientului”, operatiunea de afisare fiind consemnata într-un proces-verbal semnat de cel putin un martor.

Analizând situatia de fapt expusa prin prisma dispozitiilor legale incidente în speta, instanta apreciaza plângerea petentului ca fiind întemeiata, pentru urmatoarele argumente:

În conformitate cu dispozitiile art. 34 alin. 1 din O.G. 2/2001 instanta „hotaraste asupra sanctiunii”, ceea ce semnifica ca instanta va verifica inclusiv faptul daca aceasta sanctiune poate fi executata, respectiv daca nu a intervenit prescriptia executarii sanctiunii. În procedura contraventionala, instanta nu verifica numai legalitatea si temeinicia procesului-verbal de contraventie, ci examineaza, la cerere, în concret daca poate fi angajata raspunderea contraventionala a persoanei si daca nu exista inclusiv vreun impediment de executare a sanctiunii.

În cazul supus analizei, intimatul nu a facut dovada comunicarii procesului-verbal petentului în termenul de o luna prevazut de art. 14 alin.1 din O.G. 2/2001.

Din avizul depus la dosarul cauzei (fila nr. 21), nu rezulta data primirii de catre petent si nici confirmarea de primire a acestuia, comunicarea nefiind astfel realizata.

Având în vedere ca procesul-verbal a fost încheiat la data de 03.06.2008 si nu a fost comunicat petentului, de la data încheierii acestuia fiind mai mult de cinci luni, instanta constata ca intimatul nu a respectat obligatia prevazuta de art. 14 alin. 1 din O.G. 2/2001.

Fata de aceste împrejurari, instanta urmeaza sa admita plângerea petentului si sa constate prescrisa sanctiunea amenzii în cuantum de 300 lei aplicata prin procesul-verbal de contraventie seria AY nr. 3358640.

Instanta va lua de asemenea act de faptul ca nu au fost solicitate cheltuieli de judecata.