Prin cererea adresată Judecătoriei O. şi înregistrată sub nr. … la data de …, petenta B.M. – PFA a formulat plângere contravenţională împotriva procesului verbal de contravenţie seria AA nr. …, încheiat la data de …, prin care a solicitat anularea acestuia, exonerarea de plata amenzii, iar în subsidiar înlocuirea sancţiunii amenzii contravenţionale cu sancţiunea avertisment.
În motivarea plângerii, a arătat că în urma unui control, efectuat la data de 26.07.2013, între orele 17,30-20,30 concomitent, de către Garda Naţională de Mediu împreună cu Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor M., împreună cu DSP M., ISU M., IPJ M., însoţiţi de Jandarmi la sediul societăţii din O., str. … unde funcţiona Pensiunea Casa de vacanţă W., s-a întocmit, la data de 05.08.2013, procesul verbal de constatare a contravenţiilor seria AA nr. … de către Comisariatul Judeţean M. al Gărzii Naţionale de Mediu prin care a fost sancţionată cu amendă contravenţională în sumă de 30.000 lei.
A arătat ca procesul verbal este nelegal întrucât cele 3 contravenţii au fost reţinute în sarcina B.E. PFA, iar persoana fizică autorizată – PFA nu are patrimoniu propriu şi nu dobândeşte personalitate juridică prin înregistrarea în registrul comerţului. Totodată, a arătat că regimul juridic al PFA este de entitate fără personalitate juridică, astfel că procesul verbal este nelegal şi din perspectiva persoanei căreia i s-a aplicat sancţiunea, sancţiunile aplicându-i-se titularului, iar nu însăşi entităţii PFA, în acest sens reglementând explicit OG 92/2003 în art. 221 alin. 2.
Petenta a mai precizat că un alt element de nelegalitate a procesului verbal este dat de menţiunea privind data comiterii faptei, indicarea unei date eronate echivalând cu lipsa acestei menţiuni. Astfel, s-a reţinut ca dată a săvârşirii celor 3 fapte data de 31.07.2013, ora 10,00, deşi controlul s-a desfăşurat la data de 26.07.2013, aceasta fiind şi data constatării faptelor. A mai precizat petenta că prin data comiterii contravenţiei se înţelege data la care fapta a fost efectiv comisă, orice altă dată fiind exclusă, iar în aceste condiţii nu se poate aprecia nici asupra termenului de prescripţie a aplicării sancţiunii.
De asemenea, a mai susţinut că nelegalitatea procesului verbal rezidă şi în insuficienta descriere a faptelor, iar în ceea ce priveşte locul săvârşirii faptei, se consemnează în nota de constatare str. …, iar în procesul verbal nu se indică locul în care a fost săvârşită contravenţia. A mai menţionat că în str. … nu există umpluturi, nici lac de acumulare şi nici ponton, această proprietate neavând ieşire la D., proprietatea cu ieşire la D. aflându-se pe str. …. A mai precizat că terenul cu privire la care s-a reţinut că nu există acte din punct de vedere al gospodăririi apelor pentru ponton nu este proprietatea entităţii persoană fizică autorizată B.E. PFA.
Cu privire la nedeţinerea formularelor de încărcare-descărcare pentru deşeurile generate şi predate, a arătat că activitatea pensiunii W. este generatoare doar de deşeuri municipale mixte.
Din perspectiva jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, în raport de dispoziţiile art. 6 CEDO, deşi calificată în dreptul intern ca fiind de natură penală, contravenţia este subsumată noţiunii de „acuzaţie în materie penală”, având în vedere câmpul de aplicare general al normei cât şi preeminenţa caracterului represiv al sancţiunii contravenţionale, iar prezumţia de veridicitate a procesului-verbal contestat a fost răsturnată prin proba contrară pe care aceasta a făcut-o.
În drept, şi-a întemeiat plângerea pe dispoziţiile art. 21 alin.1 din Constituţia României, art. 31 şi urm. din OG 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată prin legea nr. 180/2002 cu completările şi modificările ulterioare.
În dovedirea cererii a solicitat proba cu înscrisuri.
Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 RON, cf art. 19 din OUG nr. 80/2013.
A anexat plângerii chitanţa privind plata taxei de timbru (fila 4), copie de pe procesul verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor seria AA nr. … din data de 05.08.2013 (fila 5), nota de constatare nr. …/31.07.2013, încheiată în urma controlului din data de 26.07.2013 (fila 6), contract de vânzare cumpărare teren autentificat sub nr. … din 19.07.2006 (fila 7), extras registru unic de control (fila 8).
Intimatul a depus întâmpinare la data de 26.09.2013, prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Comisariatului Judeţean M. al Gărzii Naţionale de Mediu, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea plângerii contravenţionale.
În motivare, a arătat că în urma controlului efectuat la data de 26.07.2013 la Pensiunea W. situată în str. …, O., aparţinând B.E. PFA, a fost verificat stadiul de reglementare şi modul de conformare din punct de vedere al protecţiei mediului şi s-a constatat că petenta nu deţine autorizaţie de mediu pentru activitatea ce o desfăşoară şi nici nu a putut prezenta dovada că activitatea desfăşurată nu necesită autorizaţie de mediu. S-a mai constatat că nu s-a prezentat nicio factură care să ateste vidanjarea foselor septice şi nici formular de încărcare-descărcare a deşeurilor, precum şi că nu se ţine evidenţa gestiuni deşeurilor, prezentându-se doar evidenţa gestiunii uleiurilor uzate provenite de la bucătărie.
A mai arătat că nu s-au putut prezenta aviz de gospodărire a apelor pentru umplutura din lacul de acumulare, declarându-se că terenul aşa a fost cumpărat, şi nici acte de reglementare din punct de vedere al gospodăririi apelor pentru ponton şi apărarea de mal. A mai precizat că nota de constatare nr. 617/31.07.2013 a fost semnată, ştampilată şi însuşită fără obiecţiuni de către d-l B.E..
În ceea ce priveşte titularul sancţiunilor aplicate, intimatul a arătat că dispoziţiile din OG 92/2003 invocate de către petent se referă la aplicarea sancţiunilor contravenţionale prevăzute la art. 219-220 din Codul de procedură fiscală.
Cu privire la data săvârşirii celor trei fapte contravenţionale, intimatul a apreciat că în procesul verbal de contravenţie a fost indicată ca dată a săvârşirii faptei data încheierii notei de constatare care a stat la baza încheierii acestuia, respectiv data de 31.07.2013, fiind vorba, de altfel, despre contravenţii continue, astfel că sunt aplicabile dispoziţiile art. 13 alin. 2 din OG 2/2001.
A mai arătat intimatul că agentul constatator a făcut o suficientă descriere a faptelor contravenţionale în procesul-verbal de contravenţie şi că în procesul-verbal s-a indicat că acel control s-a efectuat la sediul din O. al petentului.
De asemenea, a mai arătat că petentul îşi recunoaşte implicit vinovăţia prin solicitarea în subsidiar a înlocuirii sancţiunii amenzii contravenţionale cu sancţiunea avertismentului, cu atât mai mult cu cât acesta a şi achitat jumătate din minimul amenzii aplicate.
În drept, şi-a întemeiat întâmpinarea pe art. 205 din legea 134/2010 privind Codul de procedură civilă, Legea apelor nr. 107/1996, HG nr. 1061/2008 privind transporturilor deşeurilor, HG 856/2002 privind evidenţa gestiunii deşeurilor, HG 1005/2012 privind organizarea şi funcţionarea Gărzii Naţionale de Mediu, OG nr.2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor.
A anexat nota de constatare nr. 617/31.07.2013 (fila 44), procesul verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei seria AA nr. 04919 din 05.08.2013 (fila 43), chitanţa pentru încasarea de impozite, taxe şi contribuţii (fila 46).
Petenta a depus răspuns la întâmpinare la data de 07.10.2013, prin care a arătat că în ceea ce priveşte excepţia invocată de către intimat, apreciază că a fost invocată doar dintr-o eroare întrucât în calitate de intimat a fost conceptat în cauză Garda Naţională de Mediu-Comisariatul Judeţean M..
A mai arătat că aspectele invocate în plângere nu au fost combătute de către intimat, reluându-se doar conţinutul procesului-verbal contestat şi a notei de constatare. De asemenea, a mai arătat că terenul şi pontonul la care se face referire sunt proprietatea unui terţ.
Cu privire la lipsa autorizaţiei de mediu pentru activitatea ce se desfăşoară în str. … , a precizat că la cererea acesteia, s-a comunicat de către Agenţia pentru Protecţia Mediului M. că în situaţia acesteia nu este necesară solicitarea şi obţinerea autorizaţiei de mediu.
La termenul din 23.10.2013, instanţa a respins ca neîntemeiată excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Comisariatului Judeţean M. al Gărzii Naţionale de Mediu.
Sub aspectul probatoriului, instanţa a încuviinţat pentru ambele părţi proba cu înscrisuri.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanţa reţine în fapt şi în drept următoarele:
Prin procesul-verbal de contravenţie seria AA, nr. …, încheiat la data de 05.08.2013, petenta PFA B.E. a fost sancţionată contravenţional cu amendă în cuantum de 10 000 lei, respectiv 20 000 lei, aplicându-i-se totodată şi sancţiunea avertismentului, pentru încălcarea dispoziţiilor art. 87 alin. 1 din Legea 107/1996, ale art. 20 alin. 1 din HG 1061/2008, respectiv ale art. 1 pct. 1 din HG 856/2002.
În esenţă, agentul constatator a reţinut că petenta nu deţine acte de reglementare din punct de vedere al gospodăririi apelor pentru ponton, apărare de mal şi umplutura de teren din lacul de acumulare fluviul Dunărea, nu deţine formulare de încărcare-descărcare pentru deşeurile generate şi predate. De asemenea, s-a mai reţinut că petenta nu deţine nici fişe de evidenţă a gestiunii deşeurilor pentru toate tipurile de deşeuri generate.
În drept, potrivit dispoziţiilor art. 34 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, instanţa va proceda la verificarea legalităţii şi temeiniciei procesului-verbal de contravenţie contestate în prezenta cauză.
Pentru analiza legalităţii acestuia vor fi avute în vedere dispoziţiile art. 16 şi 17 din actul normativ menţionat anterior, în care sunt enumerate menţiunile pe care trebuie să le cuprindă procesul verbal de contravenţie şi stabilesc regimul nulităţii actului în cazul în care acestea lipsesc.
Relativ la locul săvârşirii faptelor contravenţionale, instanţa consideră neîntemeiată susţinerea petentei în sensul că în procesul-verbal nu se indică locul săvârşirii acestora, întrucât acesta din urmă este indicat, acesta fiind situat la punctul de lucru al petentei, situat în str. ….
Este de asemenea, neîntemeiată şi susţinerea acesteia conform căreia acest imobil face obiectul contractului de comodat încheiat la data de 29.10.2010 între coproprietarii B.E. şi B.V., în calitate de comodanţi şi PFA B.E., în calitate de comodatar, astfel că în mod eronat a fost sancţionată persoana fizică autorizată B.E.. Sub acest aspect, instanţa apreciază că în temeiul contractului de comodat, petenta PFA B.E. a dobândit calitatea de comodatară asupra imobilului în discuţie şi dreptul de folosinţă gratuită asupra acestuia, astfel că aceasta este şi responsabilă de modul de organizare al activităţii sale, precum şi de toate obligaţiile ce îi revin în virtutea calităţii sale de operator economic cu sediul profesional în acel imobil (fila 15-certificat de înregistrare).
Aşadar, în ceea ce priveşte subiectul activ al contravenţiilor reţinute prin actul sancţionator, instanţa apreciază că în mod corect intimatul a sancţionat petenta PFA Boţilă M Eduard pentru pretinsa săvârşire a acestora, pentru considerentele expuse anterior. Împrejurarea că OG 92/2003 prevede în art. 221 alin. 2 că sancţiunile contravenţionale prevăzute la art. 219 – 220 se aplică reprezentanţilor acestora, în cazul asocierilor şi al altor entităţi fără personalitate juridică, nu poate fi reţinută de instanţă ca justificând aplicarea sancţiunilor din procesul-verbal contestat titularului persoană fizică B.E., întrucât nu ne aflăm în prezenţa sancţionării petentei pentru săvârşirea vreunei contravenţii reglementate de Codul de procedură fiscală.
În continuare, instanţa constată că, în ceea ce priveşte faptele contravenţionale reţinute în sarcina petentei, procesul-verbal de contravenţie este nelegal întocmit, sub aspectul datei săvârşirii acestora.
Astfel, instanţa observă că potrivit art. 17 din OG 2/2001, lipsa menţiunilor privind numele, prenumele şi calitatea agentului constatator, numele şi prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii şi a sediului acesteia, a faptei săvârşite şi a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal, aceasta constatându-se şi din oficiu.
Instanţa apreciază că situaţia datei eronate echivalează cu lipsa datei, sancţionată de art. 17 din OG 2/2001 cu nulitatea procesului-verbal de contravenţie, întrucât dacă data înscrisă în actul sancţionator este greşită, data reală lipseşte, astfel că vătămarea contravenientului se prezumă, nulitatea fiind expresă.
Sub acest aspect, din analiza procesului-verbal de contravenţie întocmit de intimată, se constată că la rubrica destinată datei săvârşirii faptelor este menţionată data de 31.07.2013, pretinsele fapte contravenţionale fiind cuprinse în nota de constatare încheiată la data de 31.07.2013, în urma unui control efectuat la data de 26.07.2013.
Instanţa apreciază că faptele contravenţionale reţinute în sarcina petentei sunt, într-adevăr, continue (astfel cum precizează intimatul) fiind, mai exact, contravenţii continue săvârşite prin omisiune, fiind obligatorie menţionarea datei (corecte) la care au fost săvârşite. În cazul acestor tip de contravenţii, data săvârşirii lor coincide cu data constatării acestora, însă în cauza dedusă judecăţii se observă că ele au fost constatate la data controlului efectuat, fiind fără relevanţă data la care s-a încheiat nota de constatare.
Având în vedere că legea contravenţională instituie sancţiunea nulităţii actului constatator pentru lipsa datei săvârşirii faptei (deducându-se, astfel cum a fost precizat anterior, ca aceasta intervine şi pentru inserarea unei date eronate), vătămarea fiind prezumată de legiuitor, instanţa constată că procesul-verbal de contravenţie contestat este viciat sub aspectul legalităţii sale.
În raport de cele argumentate anterior, instanţa urmează a admite plângerea contravenţională, a anula procesul-verbal de constatare a contravenţiei seria AA nr. …încheiat la data de 05.08.2013, a exonera petenta de plata amenzilor contravenţionale în cuantum de 10 000 lei şi 20 000 lei aplicate şi a înlătura sancţiunea avertismentului aplicată.
Sentinţa a rămas definitivă prin respingerea ca nefondat a apelului declarat de către intimată.