Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Tulcea la data de 20.10.2014, sub nr. 7917/327/2014, contestatorul DIMMMAT, înfiinţat ca organ de specialitate în cadrul Ministerului Economiei, în calitate de succesor în drepturi şi obligaţii a fostei AIPPIMM (desfiinţată în baza art. 4 alin. 2 din OUG nr. 96/2012) a formulat, în contradictoriu cu intimata CNADNR S.A. – CSTRI – CESTRIN, plângere contravenţională împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei seria R14 nr. 0133622/22.09.2014 solicitând, ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună, în principal, anularea procesului-verbal ca fiind nelegal întocmit şi, pe cale de consecinţă, anularea măsurii de sancţionare contravenţională, iar, în subsidiar, înlocuirea amenzii contravenţionale cu avertisment.
În motivarea plângerii, contestatorul a arătat că APIPPIMM s-a organizat şi funcţionat, conform art. HG nr. 65/2009, ca organ de specialitate al administraţiei centrale aflate în subordinea Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri. Acesta a invocat prevederile art. 4 şi art. 26 alin. 3 din OUG nr. 96/2012, arătând că, la data de 20.02.2013, a intrat în vigoare H.G. nr. 47/19.02.2013, prin care s-a înfiinţat Ministerul Economiei prin reorganizarea Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri.
Contestatorul a arătat că, în ceea ce priveşte DIMMMAT, acesta a fost înfiinţat prin HG nr. 430/2013 şi are calitatea de succesor în drepturi şi obligaţii a fostei AIPPIMM, iar, în baza art. 14 din HG nr. 430/2013, s-a încheiat la data de 18.07.2013 protocol de predare-primire, precizându-se că „ME predă şi DIMMAT preia bunurile de natură mijloacelor fixe, obiecte de inventar cuprinse în evidenţa contabilă a ME şi inventariate în conformitate cu OMFP nr. 2862/2009”. Potrivit procesului verbal de predare primire încheiat la data de 02.09.2013, s-a procedat la predarea primirea mai multor autoturisme, printre care şi autoturismul Kia Magentis cu număr de înmatriculare ….
În continuare, contestatorul a arătat că, la data de 01.10.2014, a primit prin poştă procesul-verbal de constatare a contravenţiei seria R14 nr. 0133622/22.09.2014 în care se preciza că, la data de 22.09.2014, a fost constatat că vehiculul categoria A, cu număr de înmatriculare …, aparţinând AIPPIM, a circulat la data de 22.06.2014, ora 10:43 pe DN22A km 1+138m, Cataloi, jud. Tulcea, fără a deţine rovinietă valabilă. De asemenea, a învederat că procesul-verbal conţine şi o înştiinţare de plată prin care li se solicită să achite o sumă de bani cu titlu de amendă şi despăgubire întru-un cont bancar.
Contestatorul a menţionat că procesul-verbal şi înştiinţarea de plată nu poartă nicio semnătură a agentului constatator, ci doar amprenta unei ştampile parţial vizibile în care se poate distinge menţiunea „centrul de studii tehnice rutiere şi informatică Bucureşti”. Astfel, la o simplă analiză a modului de întocmire a procesului-verbal contestat, se poate constata cu uşurinţă faptul că prevederile art. 17 din O.G. nr. 2/2001 au fost încălcate, în sensul că semnătura agentului constatator ce atrage nulitatea absolută a procesului-verbal lipseşte cu desăvârşire.
Contestatorul a menţionat că în procesul-verbal se face precizarea că acesta a fost general şi semnat electronic conform prevederilor Legii nr. 455/2001 şi a H.G. nr. 1259/2001 de către agentul constatator, însă înscrisul comunicat este un înscris olograf şi nu un înscris în formă electronică. În acest sens, contestatorul a invocat prevederile art. 4 pct. 2, 3 şi 1 din Legea nr. 455/2001, dispoziţii în raport de care este evident că procesul-verbal comunicat nu este un înscris în formă electronică, ci unul olograf pentru a cărui valabilitate este necesară semnătura olografă a agentului constatator care lipseşte.
În ceea ce priveşte modul de individualizare a sancţiunii contravenţionale, contestatorul a invocat prevederile art. 5 alin. 5, art. 21 alin. 3 şi art. 7 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, arătând că nu a mai fost sancţionat contravenţional pentru fapte de această natură, astfel încât scopul principal al sancţiunii contravenţionale, acela preventiv, poate fi atins cu suficienţă prin aplicarea unor sancţiuni nepecuniare, respectiv avertismentul, sancţiune ce respectă mai îndeaproape principiul proporţionalităţii.
În drept, au fost invocate prevederile art. 17 din O.G. nr. 2/2001 raportat la art. 4 din Legea nr. 455/2001.
În susţinerea cererii, petentul a depus, în copie certificată pentru conformitate cu originalul: procesul-verbal de constatare a contravenţiei seria R14 nr. 0133622/22.09.2014 (fila 6), dovadă de comunicare (fila 7), protocol de predare-primire din 18.07.2013 (filele 8-11), proces-verbal de predare-primire încheiat la 02.09.2013 (filele 12-19).
Cererea a fost scutită de la plata taxei judiciare de timbru, în conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin.1 din OUG nr. 80/2013.
La data de 24.11.2014, prin serviciul registratură, intimata a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Tulcea, conform prevederilor art. 107 C.pr.civ., iar, pe fond, a solicitat respingerea contestaţiei ca nefondate şi neîntemeiate şi, în subsidiar, menţinerea Procesului Verbal de Constatare a Contravenţiei seria R14 nr. 0133622 ca fiind temeinic şi legal.
În motivarea întâmpinării, intimata a arătat că, la data de 22.06.2014, pe DN22A km 1+138m, pe raza localităţii Cataloi, jud. Tulcea, vehiculul categoria A, cu număr de înmatriculare …., aparţinând AIPIMMI a fost surprins că a circulat pe drumurile naţionale fără a deţine rovinietă valabilă, sens în care la data de 22.09.2014 s-a întocmit proces verbal de contravenţie de către CNADNR S.A. prin subunitatea acesteia CSTRI – CESTRIN.
Intimata a menţionat că, potrivit dispoziţiilor art. 1 alin. 2 din O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România, începând cu data de 01 iulie 2002 a fost introdus tariful de utilizare a reţelei de drumuri naţionale din România, aplicat tuturor utilizatorilor români pentru toate autovehiculele înmatriculate care sunt folosite pe reţeaua de drumuri naţionale din România şi structurat în funcţie de perioada de parcurs şi de staţionare, de încadrarea în clasa de emisii poluante (EURO), de masa totală maximă autorizată (MTMA) şi de numărul de axe, după caz.
Intimata a învederat că procesul verbal de constatare a contravenţiei seria R14 nr. 0133622 îndeplineşte toate condiţiile prevăzute de O.G. nr. 15/2002, coroborat cu O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor. Procesul verbal a fost întocmit cu respectarea prevederilor art. 9 alin. 2 şi 3 din O.G. nr. 15/2002, în lipsa contravenientului şi a martorilor, constatarea contravenţiei fiind efectuată cu ajutorul mijloacelor specifice ale Sistemului Informatic de Emitere, Gestiune, Monitorizare şi Control a Rovinietei – S.I.E.G.M.C.R., contravenientul fiind identificat pe baza datelor furnizate de Ministerul Administraţiei şi Internelor – Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor.
Intimata a precizat că, din coroborarea prevederilor art.7 din Legea nr.455/2001 cu prevederile art. 19 din O.G. nr.2/2001, reiese că Procesul verbal de Constatare a Contravenţiei este întocmit şi semnat cu respectarea prevederilor legale şi conţine menţiunea expresă că a fost generat şi semnat electronic de către agentul constatator S.A., cu certificatul calificat emis de CertSIGN S.A. Apărarea petentului potrivit căruia lipseşte semnătura agentului constatator şi, astfel, procesul-verbal este nul, este neîntemeiată în condiţiile în care art. 17 din O.G. nr. 2/2001 sancţionează lipsa semnăturii agentului constatator, fără a se menţiona expres despre semnătura electronică. A mai arătat că semnătura electronică este o modalitate reglementată de lege, astfel încât nu se poate considera ca nelegală o asemenea semnătură şi, coroborând, acest aspect cu certificatul calificat al agentului constatator, rezultă că procesul-verbal este legal semnat, nefiind nul.
În continuare, intimata a invocat prevederile art. 4 şi art. 5 din Legea nr. 455/2001, arătând că înscrisul electronic este asimilat cu privire la condiţii, altele decât semnătură şi efecte înscrisului sub semnătură privată. A mai arătat că semnătura este o condiţie a înscrisului, dar nu se poate susţine că semnătura este validată de însăşi semnătură în această situaţie, semnătura electronică fiind un element independent de înscris, fie că este sub semnătură electronică sau autentică, fie că este o simplă declaraţie pe propria răspundere. A precizat că nicio dispoziţie legală nu interzice ca semnătura electronică să poată fi aplicată pe înscrisuri autentice, realizându-se o confuzie între generarea unui înscris în formă electronică şi materializarea pe suport hârtie a acestor date şi informaţii astfel generate.
De asemenea, intimata a menţionat că persoanei contraveniente nu i se comunică originalul înscrisului, care este generat electronic, ci o copie, aşa cum rezultă din art. 25 alin. 1 din O.G. 2/2001 care prevede că procesul verbal se va înmâna sau, după caz, se va comunica, în copie contravenientului. Procesul-verbal de contravenţie este un înscris generat şi semnat în formă electronică cu respectarea prevederilor legale în materie, iar sub aspectul naturii lor juridice se mai reţine că legea privind semnătura electronică trebuie interpretată sistematic, art. 6 şi art. 7 prevăzând expres efectul identic cu cel al actului autentic pentru înscrisul în formă electronică, căruia i s-a încorporat, ataşat sau i s-a asociat logic o semnătură electronică.
În plus, O.G. 2/2001 nu stabileşte ce fel de semnătură se aplică pe procesele verbale de constatare a contravenţiei, olografă sau electronică, lăsând astfel posibilitatea aplicării şi a semnăturii electronice. Intimata a precizat că actele ataşate nu privesc cauza de faţă, iar în certificatul de înmatriculare este menţionat utilizatorul, astfel că procesul verbal este temeinic şi legal întocmit, mai ales că singura apărare este un posibil viciu de formă şi nu prezentarea unei roviniete valabile.
În drept, au fost invocate dispoziţiilor O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România, Legea nr. 455/2001 privind semnătura electronică, Ordinul M.T.I nr. 769/2010 cu modificările şi completările ulterioare – Norme metodologice pentru aplicarea tarifului de utilizare a reţelei de drumuri naţionale din România.
În dovedire, intimata a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri şi a depus, în copie: dovadă comunicare (fila 26), certificat calificat şi autorizaţie de control (fila 27), planşe foto (fila 28).
La data de 23.12.2014, prin serviciul registratură, contestatorul a depus răspuns la întâmpinare prin care a solicitat respingerea excepţiei necompetenţei teritoriale, reiterând susţinerile din cererea de chemare în judecată.
Prin sentinţa civilă nr. 534/27.02.2015 pronunţată de Judecătoria Tulcea în dosarul nr. 7917/327/2014, instanţa a admis excepţia necompetenţei teritorialee şi a declinat soluţionarea cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1, unde cauza a fost înregistrată, la data de 01.04.2015, sub nr. 36795/299/2015.
La data de 07.05.2015, prin serviciul registratură, Ministerul Energiei Întreprinderilor Mici şi Mijlocii şi Mediului de Afaceri a depus cerere prin care a arătat că îşi însuşeşte cererea formulată de către contestator.
Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:
Prin procesul-verbal de constatare şi sancţionare contravenţională seria R14 nr. 0133622/22.09.2014 (fila 6 – dosar declinat), petentul (succesor în drepturi a AIPPIIMM) a fost sancţionat cu amendă contravenţională în cuantum de 250 lei, în temeiul art. 8 alin. 2 din O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România, pentru săvârşirea contravenţiei prevăzute de art. 8 alin. 1 din acelaşi act normativ.
În sarcina petentului a fost reţinut faptul că, la data de 22.06.2014, ora 10:43, pe DN22A km 1+138m, Cataloi, jud. Tulcea, vehiculul categoria A, cu numărul de înmatriculare …, aparţinând petentului, a circulat fără a deţine rovinietă valabilă.
De asemenea, instanţa constată că proba care a stat la baza încheierii procesului-verbal o reprezintă înregistrarea efectuată cu sistemul SIEGMCR (fila 28 dosar declinat).
Potrivit art. 6 alin. 1 din O.G. nr. 15/2002, utilizatorii români au obligaţia legală de a achita tariful de utilizare în lei, la cursul de schimb al zilei comunicat de Banca Naţională a României, valabil pentru ultima zi din luna anterioară datei achitării tarifului, iar în conformitate cu art. 7 din acelaşi act normativ, responsabilitatea achitării tarifului de utilizare şi a deţinerii rovinietei valabile, precum şi a achitării tarifului de trecere sau a tarifului de concesiune revine în exclusivitate utilizatorilor români, iar în cazul utilizatorilor străini, aceasta revine în exclusivitate conducătorului auto al vehiculului.
Nerespectarea acestei obligaţii legale, respectiv fapta de a circula fără a deţine rovinietă valabilă, constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă în cuantumul stabilit de anexa nr. 2, aşa cum prevede art. 8 alin. 1 din O.G. nr. 15/2002.
Analizând procesul-verbal sub aspectul legalităţii, conform dispoziţiilor art. 34 din O.G. nr. 2/2001, instanţa reţine următoarele:
Potrivit art. 17 din O.G. nr. 2/2001, lipsa menţiunilor privind numele, prenumele şi calitatea agentului constatator, numele şi prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii şi a sediului acesteia, a faptei săvârşite şi a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal, nulitatea care se constată şi din oficiu.
Conform Deciziei nr. 6/2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi de Justiţie, pronunţate întru-un recurs în interesul legii (M. Of. nr. 199/25 martie 2015), procesele-verbale de constatare şi sancţionare a contravenţiilor prevăzute de art. 8 alin. 1 din O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România, încheiate potrivit art. 9 alin. 1 lit. a, alin. 2 şi 3 din acest act normativ, transmise persoanelor sancţionate contravenţional pe suport de hârtie, sunt lovite de nulitate absolută în lipsa semnăturii olografe a agentului constatator.
Aşa cum rezultă din art. 517 alin. 4 C.pr.civ., dezlegarea dată problemelor de drept judecate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin decizie pronunţată în recurs în interesul legii, este obligatorie pentru instanţe de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial.
Prin urmare, având în vedere că procesul verbal contestat, comunicat petentei pe suport de hârtie, nu conţine semnătura olografă a agentului constatator, instanţa reţine că acesta este lovit de nulitate absolută, lipsind unul dintre elemente prevăzute de art. 17 din OG nr. 2/2001.
Instanţa apreciază că aplicarea efectelor Deciziei nr. 6/2015 nu încalcă principiul validităţii actului juridic, nefiind de natură să condiţioneze validitatea procesului verbal de îndeplinirea unei condiţii care nu era prevăzută de lege la momentul întocmirii actului juridic, din moment ce rolul deciziilor în interesul legii este tocmai acela de a asigura interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către toate instanţele, astfel cum prevede art. 514 C.pr.civ. Prin urmare, interpretarea dată unei norme legale printr-o decizie în interesul legii este cea pe care aceasta normă trebuia să o primească de la momentul intrării în vigoare, şi nu interpretarea pe care aceasta o va avea ulterior adoptării deciziei.
De asemenea, efectul ex nunc al acestei decizii se referă la faptul că, doar de la acest moment, instanţele sunt obligate să aplice interpretarea normei juridice astfel cum aceasta a fost statuată de Înalta Curte de Casaţie şi de Justiţie, neavând relevanţă data întocmirii procesului-verbal contestat.
În ceea ce priveşte prescripţia răspunderii contravenţionale, analizată din oficiu, instanţa reţine că, prin derogare de la art. 13 din O.G. nr. 2/2001, art. 9 alin. 3 teza finală din O.G. nr. 15/2002 prevede că procesul-verbal se întocmeşte şi se comunică contravenientului în termen de 30 de zile de la data constatării contravenţiei, interval în care nu se pot încheia alte procese-verbale de constatare a contravenţiei pentru încălcarea prevederilor art. 8 alin. 1 din acelaşi act normativ.
Astfel, termenul de 30 de zile prevăzut de art. 9 alin. 3 se referă atât la întocmirea procesului-verbal, cât şi la comunicarea acestuia, legiuitorul având intenţia de a reglementa în mod distinct prescripţia răspunderii contravenţionale în ceea ce priveşte contravenţiile prevăzute de O.G. nr. 15/2002, prin derogare de la termenul de 6 luni prevăzut de O.G. nr. 2/2001. Instanţa apreciază că, în situaţia în care intenţia legiuitorul ar fi fost doar de a prevedea faptul că în termenul de 30 de zile nu se pot întocmi alte procese-verbale, limitând astfel caracterul continuu al contravenţiei, acesta nu ar fi menţionat în mod expres că procesul-verbal trebuie să fie întocmit şi comunicat în termen de 30 de zile de la data constatării contravenţiei, fiind suficient să se prevadă că procesul-verbal trebuie doar să fie comunicat în termen de 30 de zile, perioadă în care nu se pot încheia alte procese-verbale pentru aceeaşi faptă, termen de altfel prevăzut şi de art. 14 din O.G. nr. 2/2001.
Prin urmare, instanţa apreciază că, în cazul contravenţiei prevăzute de art. 8 alin. 1 din O.G. nr. 15/2002, procesul-verbal trebuie întocmit în termen de 30 de zile de la data constatării faptei, şi nu în termenul de 6 luni prevăzut de art. 13 din O.G. nr. 2/2001.
Analizând procesul-verbal contestat, instanţa reţine că fapta de a circula fără a deţine rovinietă valabilă a fost constatată la data de 22.09.2014, ora 08:13, aşa cum rezultă şi pe baza planşei foto depuse de către intimată (fila 28). Astfel, având în vedere că fapta a fost constatată cu ajutorul mijloacelor specifice ale Sistemului Informatic de Emitere, Gestiune, Monitorizare şi Control a Rovinietei – S.I.E.G.M.C.R., deci constatarea a avut loc prin mijloace tehnice şi nu în mod personal de către agentul constatator, termenul de 30 de zile începe să curgă de la constatarea efectivă a acesteia, şi nu de la data interogării înregistrării.
Astfel, deşi procesul-verbal a fost întocmit la data de 22.09.2014, în aceeaşi zi în care agentul constatator a constatat săvârşirea faptei (data interogării – fila 38), instanţa apreciază că nu au fost respectate prevederile art. 9 alin. 3 teza finală din O.G. nr. 15/2002, procesul-verbal seria R14 nr. 0133622/22.09.2014 fiind întocmit cu depăşirea termenului de 30 de zile (22.09.2014 faţă de 22.06.2014).
În consecinţă, având în vedere toate aceste considerente, instanţa reţine că, în cauză, actul contestat nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege, motiv pentru care va anula procesul-verbal seria R14 nr. 0133622/22.09.2014, apreciind a fi de prisos cercetarea procesului-verbal sub aspectul temeiniciei, întrucât doar un proces-verbal de contravenţie legal întocmit poate face dovada situaţiei de fapt reţinute în cuprinsul său.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂŞTE
Admite plângerea formulată de contestatorul DIMMMAT, cu sediul în …, în contradictoriu cu intimata CNADNR S.A. – CSTRI – CESTRIN, cu sediul în …..
Dispune anularea procesului-verbal de constatare a contravenţiei seria R14 nr. 0133622/22.09.2014.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la data comunicării, cerere care se depune la Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11.05.2015.
