Plângere formulată în temeiul art. 340 C.p.p. de către petenți

R O M Â N I A

TRIBUNALUL CONSTANŢA

SECŢIA PENALĂ

ÎNCHEIEREA NR. 62

Şedinţa din camera de consiliu din data de 24.02.2016

JUDECĂTOR DE CAMERĂ PRELIMINARĂ – LL

GREFIER – SMM

Ministerul Public – Direcţia Naţională Anticorupţie – S.T. Constanţa – reprezentat prin PROCUROR – NZ

Pe rol, soluționarea plângerii formulate în temeiul art. 340 C.p.p. de către petenții LDO, domiciliat în XXX și LC – cu domiciliul în XXX. 

Dezbaterile asupra plângerii au avut loc în ședința camerei de consiliu din data de 10.02.2016, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din hotărâre, când judecătorul de cameră preliminară, în conformitate cu disp. art. 391 al. 1 C.p.p. a stabilit termen de pronunțare la data de 24.02.2016, când a pronunțat următoarea soluție:

JUDECĂTORUL DE CAMERĂ PRELIMINARĂ

Asupra plângerii în cauză :

La data de 08.12.2015 , s-a înregistrat la această instanţă sub nr. de dosar 7742/118/2015 , plângerea formulată de petenţii LDO şi LC, împotriva soluţiei de clasare dispusă prin Ordonanţa procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă ÎCCJ – DNA – Serviciul Teritorial Constanţa, nr. 106/P/2015 din data de 16.09.2015.

Din actele şi lucrările dosarului judecătorul de cameră preliminară reţine în fapt următoarele :

În motivarea plângerii se arată că se formulează ,  în baza art. 340 alin. 1 NCPP, PLÂNGERE împotriva soluţiei de clasare dispusă prin ordonanţa procurorului din cadrul DNA Serviciul Teritorial Constanţa, din data de 21.09.2015 şi menţinută prin ordonanţa nr. 373/II-2/2015 a prim procurorului din cadrul aceluiaşi parchet, solicitând ca prin încheierea ce se va pronunţa în cauză să se dispună :

– admiterea plângerii şi desfiinţarea soluţiei atacate, iar în baza art. 341 alin. 6 litt. b Cod procedură penală trimiterea cauzei la procuror pentru completarea urmăririi penale împotriva numitului MRŞ pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, faptă prevăzută şi pedepsită conform art. 297 alin. 1 din Noul Cod Penal cu aplicarea art. 13 ind. 2 din Legea 78/2000,

-obligarea susnumitului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu prezenta cauză

Prin Ordonanţa atacată procurorul din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Constanţa a dispus clasarea cauzei cu privire la numitul MRŞ sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor.

S-a arătat, în esenţă, că având în vedere că există informaţii contradictorii , nu se poate reţine existenţa intenţiei ca element constitutiv al infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, constatând inexistenţa faptei (art. 16 alin. 1 lit. a C.proc.pen.)

Soluţia a fost menţinută şi de către procurorul şef de secţie, plângerea formulată de către subsemnaţii fiind respinsă ca neîntemeiată.

În motivarea ordonanţei a nr. 373/11-2/2015/ comunicată în data de 2.11.2015 s-a reţinut faptul că aspectele reclamate nu sunt de natură penală, nefiind identificate date sau indicii în acest sens.

În opinia procurorului, remediul situaţiei din speţă este atacarea actului administrativ emis la Secţia civilă a Tribunalului Constanţa.

Raportat la motivele indicate, consideră ordonanţa emisă netemeinică şi nelegală pentru motivele ce se vor arăta în continuare.

Atât doctrina cât şi practica judiciară susţin incidenţa temeiului de clasare în raza prevederilor art. 16 lit. a CPP doar în situaţia inexistenţei unei fapte în materialitatea sa.

Această soluţie nu poate fi dispusă de către procuror nici în cazul în are fapta există în realitatea obiectivă dar este de altă natură şi nici în situaţia în care intern în prezenţa neîntrunirii elementelor constitutive ale infracţiunii.

În speţă, în ceea ce priveşte temeiul de drept reţinut, motivarea procurorului este contradictorie, arătându-se că fapta ar face obiectul unui litigiu în materia dreptului administrativ nefiind de natură penală, cu toate acestea adoptându-se soluţia clasării pe temeiul inexistenţei faptei.

Mai mult, ordonanţa emisă de către procurorul şef de secţie nu răspunde criticilor subsemnatului privind contradicţia semnalată, în condiţiile în care prima ordonanţă reţine lipsa  intenţiei ca element constitutiv al infracţiunii de abuz în serviciu”, iar în ordonanţa nr. 373/II-2/2015 procurorul ierarhic menţionează inexistenta unei activităţi infracţionale.

Referitor la ordonanţa din data de 16.09.2015, nelegalitatea rezidă din considerentul că în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiuni de abuz în serviciu, clasarea putând să se dispună în baza prevederilor art. 16, alin. 1 lit b şi nicidecum în baza art. 16 alin. 1 lit. a.

In mod similar, soluţia dispusă prin ordonanţa nr. 373/II-2/2015 nu putea fi aceea de clasare în baza art. 16 alin. 1 lit. a atâta timp cât procurorul şef de secţie a considerat că litigiul din speţă ar fi de competenţa instanţelor de drept administrativ.

Astfel, se apreciază că se impunea clarificarea acestor aspecte, soluţia dispusă în speţă fiind incompatibilă cu prevederile legale, deoarece cele două cazuri de clasare se exclud reciproc.

In acest caz, plângerea urmează a fi admisă, concluziile procurorului fiind în neconcordanţă cu dispoziţiile legale.

In ceea ce priveşte starea de fapt reţinută prin ordonanţă, aceasta nu corespunde realităţii, existând o vădită contradicţie între cele reţinute şi starea de fapt.

Opiniează că în speţă s-au efectuat cercetări incomplete, cu încălcarea principiilor procesual penale referitoare la aflarea adevărului şi a rolului activ al organelor de urmărire penală prevăzute de art. 5 şi art. 100 C.proc.pen.

Aceste principii impun obligaţia organelor de urmărire penală de a strânge probele necesare pentru aflarea adevărului şi pentru lămurirea cauzei sub toate sectele, în vederea justei soluţionări.

Rolul activ al organului de urmărire penală impune administrarea nemijlocită a probatoriului, chiar şi în situaţia în care aceasta creează dificultăţi, întrucât pronunţarea unei soluţii trebuie să aibă ca finalitate lămurirea tuturor împrejurărilor cauzei.

Potrivit art. 103 C.proc.pen, probele nu au valoare mai dinainte stabilită. Aprecierea fiecărei probe de către organul de urmărire penală se face în urma examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului.

În speţă, nu s-au efectuat cercetările necesare stabilirii situaţiei de fapt, iar organele de urmărire penală nu au epuizat toate mijloacele de probă, ce se puteau administra în acest scop.

Aceste principii impun organelor de urmărire penală obligaţia de a strânge probele necesare pentru aflarea adevărului (analiza înscrisurilor depuse şi audierea martorilor propuşi) şi pentru lămurirea cauzei sub toate aspectele, în vederea justei soluţionări.

În speţă, consideră că nu s-au efectuat toate cercetările necesare stabilirii situaţiei de fapt, omiţându-se o analiză în ansamblu a înscrisurilor ataşate plângerii.

Deşi, în conformitate cu dispoziţiile art. 306 NCPP organul de urmărire penală avea obligaţia ca după primirea sesizării petenţilor să caute şi să strângă datele si informaţiile cu privire la existenţa infracţiunii, să strângă şi să administreze probele cu respectarea prevederilor art. 100 şi 101, cu toate acestea nu s-au procedat nici măcar la audierea noastră cu privire la plângerea formulată.

Mai mult decât atât, deşi în cuprinsul plângerii formulate au solicitat admiterea probei testimoniale, organele de urmărire penală nu au ţinut de cont de aceasta cerere, soluţionând cauza fără a efectua măcar cercetări sumare necesare cu privire la existenta infracţiunii.

Astfel, în calitate de moştenitori legali ai defunctului LT sen, au solicitat clarificarea situaţiei juridice a imobilelor ce au aparţinut tatălui acestora anterior naţionalizării, fiind astfel înregistrată cererea nr. 21617/25.07.1996, adresată Consiliului Local Constanţa.

Potrivit răspunsului nr. 21617/23.09.1996, alături de alte imobile, acesta a avut in proprietate şi imobilul situat în XXX, care a trecut in proprietatea statului în baza Decretului nr.92/1950 şi figurează în anexa la decret la poziţia 365.

Prin notificările nr. 108742/2001 şi nr. 708808/2001 formulate în baza Legii 10/2001, au solicitat restituirea în natură a imobilului situat în Constanta, XXX, format din teren, în suprafaţă de 140 mp şi construcţii.

Acesta a fost achiziţionat de către antecesorul petenţilor LT , de la numitul GG (care la rândul său 1-a moştenit de la tatăl său CG), în baza actului de vânzare nr. 1863/30.10.1942, din cuprinsul căruia rezultă atât suprafaţa terenului cât şi faptul că pe acesta erau edificate construcţii.

Deşi în cursul anului 2001, odată cu cererea de restituire adresată Comisiei de aplicare a legii 10/2001, au depus toate înscrisurile doveditoare, solicitarea acestora a rămas fără răspuns timp de aproape 10 ani.

Ca urmare a acestui fapt, în data de 23.02.2011 s-au adresat din nou Primăriei Municipiului  Constanta în vederea lămuririi situaţiei, având informaţia că mobilul din speţă i s-ar fi restituit unei alte persoane. 

La scurt timp a fost emisă dispoziţia primarului nr. 1152/09.03.2011, prin care s-a dispus:

– restituirea în natură, în favoarea subsemnaţilor, a imobilului-teren situat n XXX bis, în suprafaţă de 140 mp din acte (137,88 din măsurători).

– în ceea ce priveşte imobilul-construcţie, demolată anterior emiterii dispoziţiei, compusă din chirpici şi paiantă, acoperit cu olana şi carton, fără electricitate, fără sobe cu pământ pe jos şi duşumele, în stare rea, s-a propus acordarea de despăgubiri.

Între timp au luat la cunoştinţă despre faptul că, prin dispoziţia făptuitorului, imobilul revendicat a fost restituit numitului VA, care, după evacuarea familiilor de rromi care ocupau imobilul, a procedat în cursul lunii noiembrie a anului 2010, la demolarea construcţiilor existente.

Între timp au luat la cunoştinţă despre faptul că, prin dispoziţia făptuitorului, imobilul revendicat a fost restituit numitului VA, care, după evacuarea familiilor de rromi care ocupau imobilul, a procedat în cursul lunii noiembrie a anului 2010, la demolarea construcţiilor existente.

Văzând că le-a fost restituit un imobil situat la alt număr administrativ, deşi înscrisurile anexate cererii vizau revendicarea imobilului situat în XXX, în data de 25.03.2011 au contestat dispoziţia de restituire, arătând că starea de fapt reţinută în cuprinsul acesteia este eronată.

Astfel, au arătat că li s-a restituit imobilul din vecinătatea celui care a aparţinut antecesorului petenţilor (XXX bis), în locul celui de la nr. 34, solicitând remedierea neregulilor constatate.

Prin aceeaşi cerere s-a solicitat şi indicarea motivelor care au determinat restituirea către VA a imobilului proprietatea tatălui petenţilor , precum şi eliberarea unei copii de pe autorizaţia prin care s-a încuviinţat demolarea acestuia.

Prin adresa nr. 31101/31.03.2011 se confirmă că antecesorul acestora LT sen. figurează în registrul matricol manual din perioada 1942-1950 în calitate le proprietar al imobilului situat în XXX, Constanţa.

Astfel se reţine că potrivit contractului de vânzare-cumpărare nr. XXX, vânzătorul GG vinde antecesorului petenţilor LT imobiul situat în XXX (compus din teren în suprafaţă de 140 mp şi imobil cu tot ce se află pe el). Acest fapt rezultă şi din adresa nr. 80161/20.07.2005 emisă de către Serviciul Public de Impozite Taxe şi Alte Venituri Ale Bugetului Local (SPIT) din cadrul Consiliului Local Constanţa.

În ciuda acestui fapt, atât prin acest răspuns cât şi prin adresa nr. 46252 /08.04.2011 comunicată ulterior, se arată că, din analiza conţinutului actului de partaj nr. 686/1933 şi a contractului de vânzare-cumpărare şi a vecinătăţilor  ar rezulta că identificarea imobilului revendicat s-a făcut corect, acesta situându-se în fapt pe XXX bis.

Astfel este greşită motivarea procurorului în sensul că petenţilor în mod corect li s-a restituit în natură terenul situat în XXX bis, deoarece din toate înscrisurile doveditoare anexate rezultă cu certitudine că antecesorul acestora a deţinut imobilul revendicat şi nu imobilul restituit din XXX bis.

In ceea ce priveşte justificarea restituirii imobilului situat în XXX către o altă persoană şi a înscrisurilor doveditoare, cererea acestora  a rămas fără răspuns până în prezent cu toate că prin solicitarea din data de 27.06.2011 au reiterat cererile acestora anterioare.

Precizează că LDO s-a prezentat personal la serviciul juridic din cadrul Primăriei Constanţa unde a fost îndrumat către consilierul juridic dl. RD ca fiind persoana abilitată pentru a-i da îndrumări. Acesta, la solicitarea petentului expresă, a refuzat să-i pună la dispoziţie înscrisurile doveditoare care au stat la baza punerii în posesie a numitului VA în locul petenţilor.

Mai mult, analizând dispoziţia de restituire nr.1152/2011 se conturează o situaţie de fapt contradictorie şi cu privire la construcţiile existente. Astfel :

Din coroborarea art.l şi art.2 din dispoziţia contestată, rezultă că pe terenul din XXX bis. restituit petenţilor s-ar afla imobilul-construcţie, în prezent demolată, compusă din chirpici şi paiantă, acoperit cu olana şi carton, fără electricitate, fără sobe cu pământ pe jos şi duşumele, în stare rea. Pentru acest imobil s-a propus acordarea de despăgubiri conform prevederilor Titlului nr.VII din Legea nr.247/2005. ,

Prin referatul nr. 33531/04.03.2011 întocmit de Comisia de Aplicare a Legii nr. 10/2001 la fila nr. 2 se arată că : “potrivit adresei SPIT la adresa din XXX a figurat MG până în anul 1943, iar din anul 1943 figurează TL, descrierea construcţiei : imobil construcţie veche din chirpici şi paiantă, acoperit cu olana şi carton, fără electricitate, fără sobe cu pământ pe jos şi duşumele, în stare rea”

Pe de altă parte, potrivit paragrafului următor, se arată că din adresa nr. 36675/13 .11.2006 emisă de RAEDPP Constanţa rezultă că pe terenul imobilului situat în XXX bis (restituit petenţilor) au existat două corpuri de clădire care au fost demolate în cursul anului 1987 de către fostul ICRAL Constanta.

Astfel, contrar stării de fapt reţinute în înscrisurilor arătate, deşi dispoziţia contestată vizează restituirea către petenţi a imobilului teren situat XXX bis, în ceea ce priveşte imobilul-construcţie le este restituit corpul de clădire ce a fost edificat, înaintea demolării, pe terenul din XXX (din chirpici….,).

Dispoziţia este evident abuzivă şi sub aspectul stării de fapt reţinute, aceasta fiind necorespunzătoare realităţii, în aceste condiţii neputând fi adusă în discuţie o eventuala soluţionare a litigiului pe calea dreptului administrativ.

Astfel, în măsura în care, aşa cum se susţine, imobilul ce a aparţinut antecesorului petenţilor  ar fi fost identificat ca fiind cel de la nr. 34 bis urma a le fi acordate despăgubiri raportat la contravaloarea construcţiilor edificate pe acest teren (demolate în 1987) şi nu pentru cele existente pe terenul de la nr.34.

In plus, deşi se arată că imobilul-construcţie edificat pe terenul de la nr.34 ar fi fost construit din chirpici…, şi în stare rea, potrivit raportului de evaluare al proprietăţii de la Călugăreni, nr.34, anexat prezentei, valoarea acestuia (casă + teren) se ridica în anul 2007 la suma de 175.000 euro (579.565 RON).

De remarcat că nici acest raport nu au fost avut în vedere ca mijloc de probă cu ocazia pronunţării soluţiei din speţă.

De asemenea situaţia prezentată este nereală şi în ceea ce priveşte materialele in care a fost edificată construcţia, clădirea fiind compusă din parter, etaj, mansardă, cu fundaţie din beton, pereţi din cărămidă, acoperiş tip terasă, etc.

Nu în ultimul rând arată că imobilul – construcţie situat la adresa de la XXX a fost demolat în cursul lunii noiembrie a anului 2010 de către nurnitul VA, petentul luând la cunoştinţă de aceste informaţii prin intermediul internetului, şi nu anterior acestui an, aşa cum se arată în dispoziţia de restituire.

Având în vedere cele mai sus menţionate consideră că în mod greşit prin actul atacat s-a dispus clasarea cauzei în baza art. 16 alin. 1 lit. a C.Pr.pen.

Este neîntemeiată şi motivarea procurorului în sensul că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu şi cu atât mai puţin a inexistenţei unei fapte de natură penală. Referitor la infracţiunea din speţă urmau a fi avute având în vedere următoarele :

Potrivit art. 297 alin. 1 din NCP infracţiunea din speţă constă în neîndeplinirea sau îndeplinirea defectuoasă a unui act de către un funcţionar aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu dacă prin aceasta se cauzează o pagubă sau o vătămare drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane.

Făptuitorul, potrivit art. 175 alin.l lit.b NCP, fiind ales local, are calitatea de subiect activ special al infracţiunii arătate.

In ceea ce priveşte noţiunea de act, prevăzută în textul incriminator, doctrina jurisprudenţa arata că acest termen semnifică operaţiunea care trebuie efectuată de funcţionarul public in exercitarea atribuţiilor sale de serviciu – înţeleasă ca tot ceea ce cade în sarcina acestuia – potrivit normelor legale care reglementează serviciul respectiv.

In speţă, dispoziţia de restituire a imobilului către petenţi, în conformitate cu legea nr. 10/2001, a fost emisă de către făptuitor în baza atribuţiilor conferite primarului prin art. 68 alin. l din Legea nr. 215/2001.

Astfel, deşi potrivit art.7 din Legea 10/2001, prin dispoziţia respectivă, făptuitorului îi revenea obligaţia de a le restitui în natură şi liber de orice sarcini imobilul preluat de la antecesorul acestora, în mod abuziv acesta le-a restituit imobilul alăturat.

De asemenea, în conformitate cu prevederile art. 10 din acelaşi act normativ, în cazul în care pe aceste imobile au fost edificate construcţii, care au fost ulterior demolate, urmează a fi acordate despăgubiri corespunzătoare valorii pe piaţă a imobilului la data notificării, potrivit standardelor internaţionale de evaluare.

Situaţia din speţă se circumscrie cazului în care prin îndeplinirea defectuoasă a actului – reprezentat prin decizia de restituire emisă – care intra în atribuţiile sale, făptuitorul a produs un prejudiciu în patrimoniul petenţilor.

Acest prejudiciu constă pe de o parte în restituirea unui imobil – teren de valoare inferioară celui ce a aparţinut antecesorului acestora, iar pe de altă parte în neacordarea despăgubirilor pentru construcţiile demolate raportate la valoarea reală, subevaluând construcţiile demolate prin schimbarea caracteristicilor acesteia.

Ca urmarea a îndeplinirii în mod defectuos a atribuţiilor sale de serviciu, făptuitorul le-a cauzat atât o pagubă materială cât şi o vătămare a drepturilor acestora legitime, refuzând restituirea în natură a proprietăţii ce a aparţinut, de drept, antecesorului petenţilor.

Prin fapta săvârşită de către făptuitor , VA a obţinut un beneficiu, prin dobândirea unui imobil care nu îi aparţinea, motiv pentru care consideră întrunite condiţiile prevăzute de art. 13, ind. 2 din Legea 78/2000.

În ceea ce priveşte îndeplinirea condiţiilor privind latura subiectivă, consideră că şi sub aspect cerinţa prevăzută de norma de incriminare este îndeplinită, făptuitorul săvârşind fapta cu intenţie, ignorând în totalitate înscrisurile doveditoare ale dreptului petenţilor de proprietate şi care dovedeau adevărata realitate.

Raportat la cele de mai sus consideră că reprezentanţii parchetului urmau să constate că fapta suspectului întruneşte elementele constitutive ale infracţiunilor pentru care s-a formulat plângere.

Pentru aceste motive solicită admiterea plângerii, desfiinţarea soluţiei atacate, iar în baza art. 341 alin. 6 lit. b Cod procedură penală trimiterea cauzei la procuror pentru completarea urmăririi penale împotriva numitului pentru săvârşirea infracţiunilor arătate, punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a acestuia.

La soluţionarea plângerii judecătorul de cameră preliminară va reţine :

Prin ordonanţa din 16.09.2015, emisă în dosarul penal nr.l06/P/2015 al Serviciului Teritorial Constanţa din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, s-a dispus, în temeiul art.314 alin.l lit.a C.p.p. şi art.315 alin.l lit.b din C.p.p., raportat la art.16 alin.l lit.a din C.p.p., clasarea cauzei având ca obiect comiterea infracţiunii de abuz în serviciu, prev. de art.l32din Legea nr.78/2000, raportat la art.297 alin.l Cp., cu aplicarea art.5 alin.l Cp., întrucât fapta nu există.

Conform art.339 din Cp.p., petenţii au formulat plângere împotriva soluţiei, prin care solicită admiterea acesteia, infirmarea ordonanţei din 16.09.2015, redeschiderea urmăririi penale şi punerea în mişcare a acţiunii penale în vederea trimiterii în judecată a numitului MRŞ pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev. şi ped. de art.297 alin.l Cp., cu aplicarea art.l32din Legea nr.78/2000.

Ordonanţa din 16.09.2015, emisă în dosarul penal nr.l06/P/2015 al Serviciului Teritorial Constanţa din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie menţinută prin Ordonanţa nr. 373/II-2/2015 a prim procurorului din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Structura Centrală.

Petenţii consideră că ordonanţa atacată este nelegală şi netemeinică, deoarece concluziile procurorului sunt în neconcordanţă cu dispoziţiile legale. Astfel, aceştia consideră că se impune clarificarea aspectelor legate de clasarea cauzei, întrucât dacă fapta nu îndeplineşte elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu (aşa cum susţine procurorul în ordonanţa atacată), nu pot fi reţinute dispoziţiile art.16 alin. 1 lita Cp.p., conform cărora fapta nu există.

De asemenea, petenţii susţin că există contradicţie între cele reţinute de procuror în ordonanţă şi starea de fapt, precizând că cercetările au fost efectuate incomplet, cu încălcarea principiilor procesual penale referitoare la aflarea adevărului şi a rolului activ al organelor de urmărire penală, prev. de art.5 şi art.100 Cp.p. Petenţii consideră, că în cauză nu s-au efectuat cercetările necesare stabilirii situaţiei de fapt, iar organele de urmărire penală nu au epuizat toate mijloacele de proba, ce se puteau administra în acest scop.

Mai mult, se susţine că procurorul de caz nu a procedat la audierea petenţilor cu privire la plângerea formulată, deşi în cuprinsul acesteia, se solicitase admiterea probei testimoniale.

În esenţă, petenţii arată că în calitate de moştenitori legali ai defunctului LT sen, au solicitat clarificarea situaţiei juridice a imobilelor ce au aparţinut tatălui acestora anterior naţionalizării, fiind astfel înregistrată cererea nr.21617/25.07,1996, adresată Consiliului Local Constanţa.

Potrivit răspunsului nr.21617/23.09.1996, alături de alte imobile, acesta a avut în proprietate şi imobilul situat în Constanţa, XXX nr,34, care, a trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr,,92/1950 şi figurează în anexa la decret la poziţia 365.

Prin notificările nr. 108742/2001 şi nr.708808/2001 formulate în baza Legii nr.10/2001, au solicitat restituirea în natură a imobilului situat în XXX, format din teren, în suprafaţă de 140 mp şi construcţii

Acesta a fost achiziţionat de către antecesorul petenţilor LT, de la numitul GG (care la rândul său l-a moştenit de la tatăl său CG), în baza actului de vânzare nr.1863/30.10.1942, din cuprinsul căruia rezultă atât suprafaţa terenului cât şi faptul că pe acesta erau edificate construcţii.

Deşi în cursul anului 2001, odată cu cererea de restituire adresată Comisiei de aplicare a Legii nr. 10/2001, am depus toate înscrisurile doveditoare, solicitarea acestora a rămas fără răspuns timp de aproape 10 ani.

Ca urmare a acestui fapt, în data de 23.02.2011 s-au adresat din nou Primăriei Municipiului Constanţa, în vederea lămuririi situaţiei, având informaţia că imobilul din speţă i s-ar fi restituit unei alte persoane.

La scurt timp a fost emisă dispoziţia primarului nr.1152/09.03,2011, prin care s-a dispus:

-restituirea în natură, în favoarea subsemnaţilor, a imobilului-teren situat în XXX bis, judeţul Constanţa în suprafaţă de 140 mp din acte (137,88 din măsurători).

-în ceea ce priveşte imobilul-construcţie, demolată anterior emiterii dispoziţiei, compusă din chirpici şi paiantă, acoperit cu olană şi carton, fără electricitate, fără sobe cu pământ pe jos şi duşumele, în stare rea, s-a propus acordarea de despăgubiri.

Văzând că le-a fost restituit un imobil situat la alt număr administrativ, deşi înscrisurile anexate cererii vizau revendicarea imobilului situat în XXX, în data de 25.03.2011 au contestat dispoziţia de restituire, arătând că starea de fapt reţinută în cuprinsul acesteia era eronată.

Astfel, au arătat că li s-a restituit imobilul din vecinătatea celui care a aparţinut antecesorului nostru (XXX bis), în locul celui de la nr.34, solicitând remedierea neregulilor constatate.

Prin aceeaşi cerere s-a solicitat şi indicarea motivelor care au determinat restituirea către VA a imobilului proprietatea tatălui petenţilor, precum şi eliberarea unei copii de pe autorizaţia prin care s-a încuviinţat demolarea acestuia.

Prin adresa nr.31101/31.03.2011 se confirmă că antecesorul acestora LT sen. figurează în registrul matricol manual din perioada 1942-1950 în calitate de proprietar al imobilului situat în XXX, Constanţa.

Astfel se reţine că potrivit contractului de vânzare-cumpărare nr. 1XXX, vânzătorul GG vinde antecesorului nostru LT imobilul situat în XXX (compus din teren în suprafaţă de 140 mp şi imobil cu tot ce se află pe el). Acest fapt rezultă şi din adresa nr.80161/20.07.2005 emisă de către Serviciul Public de Impozite Taxe şi Alte Venituri ale Bugetului Local (SPIT) din cadrul Consiliului Local Constanţa.

În ciuda acestui fapt, atât prin acest răspuns cât şi prin adresa nr.46252/08.04.2011 comunicată ulterior, se arată că, din analiza conţinutului actului de partaj nr.686/1933 şi a contractului de vânzare-cumpărare şi a vecinatatilor ar rezulta că identificarea imobilului revendicat s-a făcut corect, acesta situându-se în fapt pe XXX bis”,

Astfel, având în vedere cele expuse mai sus, petenţii consideră greşită motivarea procurorului în sensul că în mod corect li s-a restituit în natură terenul din în XXX bis, întrucât, din înscrisurile doveditoare anexate la plângere, rezultă că antecesorul acestora a deţinut mobilul revendicat şi nu cel restituit, anterior menţionat.

Cu privire la justificarea restituirii imobilului situat în XXX către o altă persoană şi a înscrisurilor doveditoare, petenţii susţin că până în prezent cererea a rămas fără răspuns, deşi prin solicitarea din 27.06.2011, a reiterat aspectele prezentate anterior.

Referitor la acest aspect, se arată următoarele:

„Precizez că subsemnatul LDO m-am prezentat personal la serviciul juridic din cadrul Primăriei Constanţa unde am fost indrumat către consilierul juridic dl. RD ca fiind persoana abilitată pentru a-mi da lămuriri. Acesta, la solicitarea mea expresă, a refuzat să-mi puna la dispoziţie înscrisurile doveditoare care au stat la baza punerii în posesie a numitului VA în locul subsemnaţilor.

Mai mult, analizând dispoziţia de restituire nr. 1152/2011 se conturează o situaţie de fapt contradictorie şi cu privire la construcţiile existente. Astfel:

Din coroborarea art.l şi art.2 din dispoziţia contestată, rezultă că pe terenul din XXX bis, restituit subsemnaţilor s-ar afla imobilul-construcţie, în prezent demolată, compusă din chirpici şi impaiantă, acoperit cu olană şi carton, fără electricitate, fără sobe cu pământ pe jos şi duşumele, în stare rea, Pentru acest imobil s-a propus acordarea de despăgubiri conform Prevederilor Titlului nr.VII din Legea nr.247/2005.

Prin referatul nr,33531/04.03.2011 întocmit de Comisia de Aplicare a Legii nr. 10/2001 la fila nr.2 se arată că: <potrivit adresei SPIT la adresa din XXX a figurat MG până în anul 1943, iar din anul 1943 figurează TL, descrierea construcţiei: imobil construcţie veche |Q chirpici şi paiantă, acoperit cu olană şi carton, fără electricitate, fără sobe cu pământ pe jos şi duşumele, în stare rea”.

Pe de altă parte, potrivit paragrafului următor, se arată că din adresa nr.136675/13.11.2006 emisă de RAEDPP Constanţa rezultă că pe terenul imobilului situat în XXX bis (restituit petentul) au existat două corpuri de clădire care au fost demolate în cursul anului 1987 de către fostul ICRAL Constanţa.

Astfel, contrar stării de fapt reţinute în înscrisurile arătate, deşi dispoziţia contestată vizează restituirea către subsemnaţii a imobilului teren situat în XXX bis, în ceea ce priveşte imobilul-construcţie ne este restituit corpul de clădire ce a fost edificat, înaintea demolării, pe terenul din XXX (din chirpici).

Dispoziţia este evident abuzivă şi sub aspectul stării de fapt reţinute, aceasta fiind necorespunzătoare realităţii.

Astfel, în măsura în care, aşa cum se susţine, imobilul ce a aparţinut antecesorului acestora ar fi fost identificat ca fiind cel de la nr.34 bis urma a ne fi acordate despăgubiri raportat la contravaloarea construcţiilor edificate pe acest teren (demolate în 1987) şi nu pentru cele existente pe terenul de la nr.34.

În plus, deşi se arată că imobilul-construcţie edificat pe terenul de la nr.34 ar fi fost construit din chirpicişi în stare rea, potrivit raportului de evaluare al proprietăţii de ţa Călugăreni nr.34, anexat prezentei, valoarea acestuia (casă + teren) se ridica în anul 2007 la suma de 175.000 euro (579.565 RON). De asemenea situaţia prezentată este nereală şi în ceea ce priveşte materialele din care a fost edificată construcţia, clădirea fiind compusă din parter, etaj, mansardă, cu fundaţie din beton, pereţi din cărămidă, acoperiş tip terasă, etc.

Nu în ultimul rând arată că imobilul-construcţie situat la adresa de la XXX a fost demolat în cursul lunii noiembrie a anului 2010 de către VA, petenţii luând la cunoştinţă de aceste informaţii prin intermediul internetului şi nu anterior acestui an, aşa cum se arata în dispoziţia de restituire.

Astfel, avându-se în vedere cele anterior menţionate, petenţii consideră că mod greşit procurorul a dispus clasarea cauzei în baza art.16 alin.l lit.a C.p.p.

De altfel, petenţii consideră neîntemeiată şi motivarea procurorului cu privire la faptul că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu, deoarece dispoziţia de restituire a imobilului către aceştia, în conformitate cu Legea nr. 10/2001, a fost emisă de către făptuitor în baza atribuţiilor conferite primarului prin art.68 alin.l din Lege nr.215/2001.

Potrivit art.7 din Legea nr. 10/2001, prin dispoziţia de restituire, faptuitorului îi revenea obligaţia de a restitui petenţilor, în natură şi liber de orice sarcini, imobilul preluat de la antecesorul lor, nu pe cel alăturat acestuia.

De asemenea, conform art.10 din Legea nr. 10/2001, potrivit căruia în cazul în care pe aceste imobile au fost edificate construcţii, care au fost ulterior demolate, urmează a fi acordate despăgubiri corespunzătoare valorii pe piaţă a imobilului la data notificării, în raport cu standardele internaţionale de evaluare.

In acest mod, petenţii susţin că făptuitorul le-a produs un prejudiciu, constând în neacordarea despăgubirilor pentru construcţiile demolate raportate la valoarea reală, subevaluându-le prin schimbarea caracteristicilor acestora.

De asemenea, petenţii consideră că prin îndeplinirea în mod defectuos a atribuţiilor de serviciu, făptuitorul le-a cauzat o pagubă materială şi o vătămare a drepturilor legitime, refuzând restituirea în natură a proprietăţii ce a aparţinut, de drept antecesorului acestora.

Totodată, prin fapta săvârşită de făptuitor, VA a obţinut beneficiu, prin dobândirea unui imobil care nu i-a aparţinut, motiv pentru petenţii consideră că sunt întrunite condiţiile prev. de art.132 din Legea 78/2000.

Din analiza ordonanţei de clasare nr.l06/P/2015 a Serviciului Teritorial Constanţa se observă că procurorul de caz a ajuns la concluzia incidenţei dispoziţiilor art.10 lit.a Cp.p., în raport cu infracţiunea prev. de art.132 din Legea nr.78/2000, cu raportare la art.297 alin.l Cp., reţinându-se că nu au fost încălcate atribuţiile de serviciu ale persoanelor implicate în elaborarea şi adoptarea Dispoziţiei nr. 1152/09.03.2011, prin care s-a dispus restituirea către petenţi a imobilului situat în municipiul Constanţa.

Reanalizând soluţia de neurmarire, se constată că aceasta este legală şi temeinică, iar aspectele reclamate nu pot fi încadrate ca fapte de natură penală, nefiind identificate date sau indicii în acest sens.

Mai mult, fără a putea discuta de o activitate infracţională în sensul art.297 Cp., se observă că remediul pentru situaţia juridică invocată se regăseşte chiar în art.4 al dispoziţiei nr.l 152/09.03.2011, unde se prevede că actul juridic administrativ poate fi atacat în termen de 30 zile de la comunicare, la Secţia Civilă a Tribunalului Constanţa.

Mai mult în acest context trebuie avut în vedere că prin Ordonanţa nr. 106/P/2015 din data de 31.03.2015 a Direcţiei naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Constanţa, s-a dispus începerea urmăririi penale, în cauză, cu privire la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu prev. de art. 13 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. 1 Cod penal cu aplic, irt. 5 alin. 1 Cod penal.

În fapt, s-a reţinut împrejurarea că, la data de 06.06.2014, numiţii LDO şi LC au formulat o sesizare împotriva numitului MRŞ, Primar al Mun. Constanţa, cu privire la comiterea infracţiunii de abuz în serviciu, constând în aceea că, acesta din urmă şi-a încălcat atribuţiunile de serviciu prin aceea că, prin Dispoziţia primarului nr. 1152/09.03.2011, a dispus restituirea către petenţia unui alt imobil decât cel solicitat (cel situat în XXX bis, în loc de cel situat în XXX), imobilul solicitat fiind atribuit, anterior, numitului VA.

Din verificările efectuate au rezultat următoarele:

La data de 06.06.2014, numiţii LDO şi LC, moştenitorii lui LT, au sesizat săvârşirea fracţiunii de abuz în serviciu de către Primarul Mun. Constanţa de la acea dată, numitul MRŞ, constând în aceea că, printr-o dispoziţie emisă de acesta, li s-ar fi restituit în natură un alt teren decât cel ce a aparţinut antecesorului lor şi, în plus, imobilul ce fusese edificat pe acel teren şi ulterior demolat, pentru care li se cuveneau despăgubiri băneşti, a fost subevaluat.

Din plângerea penală şi din documentele primite de la Primăria un. Constanţa a rezultat că, prin Dispoziţia nr. 1152/09.03.2011 a Primarului un. Constanţa, moştenitorilor lui LT li s-a restituit în natură, în meiul Legii nr. 10/2001, terenul situat în XXX s, iar pentru construcţia demolată (descrisă ca fiind edificată din chirpici şi paiantă, acoperită cu olană şi carton, fără energie electrică, tară sobe, cu pământ : jos şi duşumele, în stare rea), a fost propusă acordarea de despăgubiri în meiul Legii nr. 247/2005.

Conform Decretului nr. 92/19.04.1950, numitului LT i fost naţionalizat imobilul situat în XXX, acesta fiind motivul pentru care persoanele vătămate au ajuns la concluzia că li s-a restituit un alt teren.

La data de 30.10.1942, numitul LT a achiziţionat de a numitul GG terenul situat în XXX, 2 A în suprafaţă de cea. 140 m , teren care se învecina la sud cu XXX, la îord cu proprietatea lui I. C, la est cu proprietatea sorei lui GG, numita NA, iar la vest cu altă proprietate articulară.

Conform actului de partaj voluntar încheiat de fraţii GG şi NA la data de 23.03.1933, cei doi îşi împart averea tatălui lor decedat, avere constând într-un corp de case situat în XXX.

In acest mod, numita NA dobândeşte partea de răsărit (sud) a proprietăţii pe care este edificată o construcţie din cărămidă cu mortar de var şi nisip acoperită cu olane, iar numitul GG dobândeşte partea de apus (vest) a proprietăţii pe care este edificată o instrucţie, fără a se preciza din ce material este construită.

Situarea celor două imobile este surprinsă în planul cadastral al Mun. Constanţa din anul 1936, precum şi în cel din anul 1995, cu precizarea că mobilului aparţinând numitului GG, situat către vest, i-a fost atribuit nr. 34 bis.

Faţă de cele de mai sus, rezultă că, în mod corect, persoanelor vătămate li s-a restituit în natură terenul situat în Constanţa, XXX nr. 54 bis, întrucât autorul lor – LT – achiziţionase imobilele de la “turnirul GG după perfectarea actului de partaj voluntar încheiat ie fraţii GG şi NA la data de 23.03.1933, prin care numitul GG a devenit proprietarul partea de apus (vest) a proprietăţii.

În ceea ce priveşte subevaluarea construcţiilor reclamată de  persoanele vătămate, se constată că, prin dispoziţia anterior menţionată, s-a propus acordarea despăgubirilor pentru construcţiile ce au existat aşa cum au ‘ost descrise în evidenţele Serviciului de Impozite şi Taxe Locale al Mun. instanţa ca aparţinând numitei Gafencu Măria (un imobil din chirpici şi paiantă, acoperit cu olane şi carton, fără energie electrică, tară sobe, cu pământ pe jos şi duşumele, în stare rea).

Faptul că în anul 1987 au fost demolate nu unul, ci două corpuri de casă existente la adresa din XXX bis, după cum rezultă din adresa R.A.E.D.P.P., nu este de natură a contrazice descrierea imobilului din evidenţele de la Serviciului de Impozite şi Taxe Locale al Mun. Constanţa, aceasta având în vedere vechimea datelor înscrise în evidenţele diferitelor instituţii care gestionau imobilele naţionalizate, faptul că descrierea imobilelor era făcută de persoane diferite la instituţii diferite.

Deoarece cu privire la acest aspect există informaţii contradictorii, nu se poate reţine existenţa intenţiei ca element constitutiv al infracţiunii de abuz în serviciu în ceea priveşte propunerea de a se acorda despăgubiri pentru un singur imobil.

În consecinţă, se constată faptul în cauză, nu subzistă infracţiunea de abuz în serviciu prev. art. 13 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. 1 Cod penal întrucât nu au fost încălcate atribuţiile de serviciu ale persoanelor implicate în elaborarea şi adoptarea Dispoziţia primarului nr. 1152/09.03.2011 prin care s-a dispus restituirea către petenţi a imobilului situat în XXX.

În raport cu argumentele invocate, procurorul de caz şi ulterior procurorul ierarhic superior au reţinut corect incidenţa dispoziţiilor art.16 alin. l lit.a Cp.p., întrucât textul trebuie interpretat în sensul inexistenţei unei activităţi infracţionale şi nu a unei fapte în materialitatea sa.

Faţă de aceste considerente :

În baza art. 341 alin. 6 lit. a c.p.p. ;

În baza art. 341 alin. 6 lit. a c.p.p. ;

Va respinge ca nefondată plângerea formulată de petenţii LDO şi LC, împotriva soluţiei de clasare dispusă prin Ordonanţa procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă ÎCCJ – DNA – Serviciul Teritorial Constanţa, nr. 106/P/2015 din data de 16.09.2015.

În baza art. 275 alin. 2  c.p.p. ;

În baza art. 275 alin. 2  c.p.p. ;

Va obliga pe petenţi la câte 200 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE :

Respinge ca nefondată plângerea formulată de petenţii LDO şi LC, împotriva soluţiei de clasare dispusă prin Ordonanţa procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă ÎCCJ – DNA – Serviciul Teritorial Constanţa, nr. 106/P/2015 din data de 16.09.2015.

Obligă pe petenţi la câte 200 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă .

Pronunţată astăzi în  camera de consiliu.

JUDECĂTOR CAMERĂ PRELIMINARĂ, GREFIER ,

LL  SMM

Tehnored. jud. L. L.

6ex./24.02.2016

Emis 4 com, astazi, 24.02.2016