Prin cererea introdusă la Judecătoria Videle la nr. 2575/335/2012, petenta M.L. a formulat în contradictoriu cu BEJ Î.N. ş.a. plângere împotriva refuzului executorului judecătoresc de a proceda la executarea silită prin poprire pe conturile M.J în dosarul de executare nr. 104/2012, pentru recuperarea drepturilor salariale obţinute prin hotărâre judecătorească, invocând încălcarea art. 1 al Protocolului nr. 1 la CEDO precum şi art. 6 din CEDO.
Prin sentinţa civilă nr. 383/27.02.2013 Judecătoria Videle a respins plângerea ca nefondată, reţinând că refuzul său este justificat faţă de OUG nr. 71/2009, neavând competenţă să verifice compatibilitatea actului normativ cu CEDO şi cu jurisprudenţa Curţii Europene.
Prin decizia civilă nr. 424/31.05.2013 recursul declarat de petentă a fost respins ca nefondat, apreciind că refuzul executorului judecătoresc, în speţă, nu este unul nejustificat, faţă de disp. OUG nr. 71/2009.
Astfel, urmare a adoptării actului normativ sus citat, prin care plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătoreşti având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31.12.2011 a fost eşalonată până în anul 2016, executorul judecătoresc a constatat în mod întemeiat, că nu mai poate continua executarea silită prin poprire începută în dosarul de executare, întrucât , potrivit disp. art. 1 alin. 2 din Ordonanţă, pe perioada eşalonării, orice procedură de executare silită se suspendă de drept.
Tribunalul a reţinut că măsura eşalonării plăţilor prin OUG nr. 71/2009 a fost analizată de Curtea Constituţională a României prin decizia nr. 190/02.03.2010 prin care s-a decis că măsura este constituţională şi compatibilă cu art. 6 din CEDO şi art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie iar prin decizia nr. 1533/28.11.2011, Curtea Constituţională a analizat constituţionalitatea legii pentru aprobarea OUG nr. 71/2009 şi a respins excepţia de neconstituţionalitate reţinând că prin eşalonarea efectuată Statul nu a afectat în esenţă, dreptul de proprietate, nu a adus atingere substanţei acestui drept şi cu atât mai puţin nu a negat existenţa acestuia
