Nu se pot reţine apărările referitoare la starea drumurilor forestiere ca justificare pentru achitarea cu întârziere a contravalorii masei lemnoase furnizate, deoarece pe de o parte în contractele încheiate de părţi nu există nicio clauză referitoare la drumuri.
Trib. Bistriţa-Năsăud, secţ. II civ., de cont. adm. şi fisc., sent. nr. 1342/11 octombrie 2011
Prin acţiunea civilă înregistrată reclamanta Comuna Ilva Mare prin Primar a chemat în judecată pârâta SC I SRL Ilva Mare, solicitând instanţei să pronunţe o hotărâre prin care să fie obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 164.915,95 lei reprezentând: 3.104,34 lei contravaloarea masă lemnoasă din confiscări şi 161.811,61 lei cu titlu de penalităţi de întârziere contractuale.
Analizând actele şi lucrările dosarului instanţa a reţinut că între reclamantă în calitate de vânzător (furnizor) şi pârâta în calitate de cumpărător (beneficiar) s-au încheiat contractele de furnizare a masei lemnoase pe picior nr. 30/07.12.2005 pentru un volum de 1868 mc şi nr. 56/08.12.2004 pentru un volum de 2189 mc de masă lemnoasă.
În baza convenţiilor menţionate reclamanta a furnizat pârâtei în cursul anilor 2005-2007 cantitatea de masă lemnoasă contractată pentru care a emis şi facturile fiscale necesare.
Pârâta a achitat contravaloarea masei lemnoase cumpărate dar cu întârziere, fapt pe care nici nu l-a contestat.
În acest sens instanţa nu poate reţine apărările pârâtei referitoare la starea drumurilor forestiere ca justificare pentru achitarea cu întârziere a contravalorii masei lemnoase furnizate, deoarece pe de o parte în contractele încheiate de părţi nu există nicio clauză referitoare la drumuri, iar pe de altă parte din înscrisurile depuse la dosar rezultă în legătură cu calea de acces că raporturile pârâtei erau stabilite cu Ocolul Silvic Valea Ilvei.
Potrivit art. 5 din contractele încheiate de părţi „Scadenţa plăţii este de 5 zile calendaristice de la data emiterii facturii”, iar potrivit prev. art. 17 lit. d pentru executarea necorespunzătoare a obligaţiilor prevăzute în contract, beneficiarul datorează penalităţi de întârziere de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere a plăţii preţului masei lemnoase, calculat la valoarea facturii neachitate.
Din expertiza contabilă efectuată în cauză rezultă că pârâta datorează reclamantei penalităţi de întârziere în cuantum de 95.908 lei.
Referitor la acţiunea introductivă mai este de reţinut faptul că prin cuvântul la fond şi prin concluziile scrise depuse la dosar, reclamanta solicita obligarea pârâtei numai la plata penalităţilor de întârziere şi nu mai solicită obligarea acesteia la plata sumei de 3104,34 lei contravaloare masă lemnoasă din confiscare, renunţând implicit la acest petit ce nu a format obiectul contractelor încheiate cu pârâta, motiv pentru care instanţa nu îl va mai analiza.
Referitor la excepţia invocată, instanţa reţine că reclamanta nu are calitate procesuală pasivă cu privire la acţiunea reclamantei deoarece lucrările de reparaţii a drumului forestier au fost efectuate în anii 2005-2006 perioadă în care drumul se afla în administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor şi nu a reclamantei, aceasta preluându-l efectiv abia în data de 30 ianuarie 2007 astfel cum rezultă din actele şi din procesele verbale depuse la dosar, motiv pentru care acţiunea reconvenţională se impune a fi respinsă.
