Posesorul de bună-credinţă, cel care nu a cunoscut viciul titlului său, putea să reţină fructele încasate până la data intentării acţiunii în revendicare de către adevăratul proprietar, el însă trebuie să restituie fructele pe care le-a încasat după perioada intentării acţiunii în revendicare de către adevăratul proprietar, deoarece se consideră că buna sa credinţă a încetat odată cu introducerea acţiunii.
Secţia civilă, pentru cauze cu minori şi de familie, de conflicte de muncă şi asigurări sociale – decizia nr. 1085/Ap/23 septembrie 2013, A.P.
Asupra apelului de faţă;
Constată că, prin sentinţa civilă nr.175/21.10.2014, Tribunalul Braşov a dispus următoarele:
A admis acţiunea civilă formulată de reclamanţii T.D., T.M., şi T.S.D.I. şi cererea de intervenţie în interes propriu formulată de intervenientul C.D.D. în contradictoriu cu pârâtul C.S.N. P.B. şi, în consecinţă:
A obligat pârâtul C.S.N. P.B. să lase, reclamanţilor şi intervenientului, în deplină proprietate şi posesie imobilul teren în suprafaţă de 1593 mp, situat în P.B., identificat în CF 1xxx B. (provenită din conversia de pe hârtie a CF nr. 1xxx), nr. cadastral 106779 (nr. top 14208/2/8).
A obligat pârâtul C.S.N. P.B. la plata sumei de 39.131,40 euro către reclamanţii T.D. şi T.M. şi la plata sumei de 39.131,40 euro către intervenientul C.D.D., cu titlu de despăgubiri reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă a imobilului teren mai sus identificat, aferente perioadei 31.07.2010-21.09.2014.
A obligat intervenientul C.D.D. la plata sumei de 2772 lei către stat, cu titlu de taxe judiciare de timbru.
A obligat pârâtul C.S.N. P.B. la plata sumei de 10.819 lei către reclamanţii T.D. şi T.M. şi a sumei de 8339 lei către intervenientul C.D.D., cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată sub nr. de mai sus şi precizată ulterior, reclamanţii T.D., T.M., T.S. şi intervenientul C.D.D. au solicitat obligarea pârâtului C.S.N. P.B. să le lase în deplină proprietate şi posesie imobilul teren înscris în CF 1xxx B., (provenită din conversia pe hârtie a CF 1xxx) identificat la A+1, sub nr. top 106779 în suprafaţă de 1593 mp deţinut fără titlu valabil şi obligarea pârâtului la plata contravalorii folosului de tras pentru lipsa de folosinţă a terenului în cuantum de 39.131 euro pentru reclamanţi şi 39.131 euro pentru intervenient, sumă precizată după efectuarea expertizei tehnice judiciare de evaluare.
Iniţial cererea de chemare în judecată a fost formulată şi de către intervenient, dar anulată în ce-l priveşte pe acesta prin Încheierea de şedinţă din data de 17.02.2014
Reclamanţii şi intervenientul sunt coproprietari asupra terenului în suprafaţă de 1593 mp înscris în CF 1xxx B. (provenită din conversia de pe hârtie a CF nr. 1xxx), nr. cadastral 106779, nr. top 14208/2/8 (fila 4) în cote de 4/8 pentru reclamanţii T.D., T.M., T.S. şi 4/8 pentru intervenientul C.D.D..
Reclamanţii au susţinut că acest teren este ocupat de pârât pentru activităţi sportive, acesta din urmă necontestând dreptul lor dar susţinând că nu i-a împiedicat niciodată să folosească terenul, cel de fotbal fiind amplasat pe un alt număr topografic şi neavând legătură cu imobilul în litigiu.
Prin Raportul de expertiză tehnică nr. 691386 din 23.05.2014, întocmit de expert tehnic judiciar F.I., a fost identificat terenul în litigiu şi stabilită contravaloarea lipsei de folosinţă a suprafeţei de 1593 mp, expertul concluzionând că terenul este încorporat în incinta stadionului pârâtului şi are aceeaşi suprafaţă cu cea înscrisă în cartea funciară. Astfel, susţinerile pârâtului privind amplasarea terenului de fotbal nu au relevanţă, concluzia expertului confirmând ocuparea terenului reclamanţilor de către pârât.
Acelaşi expert arată că suprafaţa de 600 mp se suprapune efectiv peste pista de atletism, 757 mp peste o parte din semicercul de turnantă şi 176 mp este zonă verde înierbată care asigură pentru sportivi o perdea de protecţie eficientă contra prafului şi poluării fonice (filele 152-153 vol. 1).
Prin acelaşi raport de expertiză se stabileşte şi contravaloarea lipsei de folosinţă a terenului la nivelul sumei de 71.962,8 euro pentru perioada 21.07.2010-21.05.2014 în raport de o valoare lunară de 1575 euro, funcţie de care a fost şi precizată cererea de către părţi, prejudiciul total pentru perioada 21.09.2010-21.09.2014 fiind de 78.262,8 euro, reclamanţilor şi intervenientului revenindu-le câte 39.131 euro corespunzător cotei de 1/2 pentru fiecare dintre aceştia.
Încălcarea dreptului de proprietate este manifestată prin împiedicarea de a exercita atribute esenţiale ale acestuia precum posesia şi folosinţa, prima reprezentând o stare de fapt care constă în stăpânirea unui lucru în mod direct şi nemijlocit de către un subiect de drept care se consideră a fi proprietar asupra acestuia, conform art. 1846 Cod civil, respectiv art. 916 din Noul Cod civil.
Ocuparea fără drept a terenului în discuţie de către pârât şi lipsa de preocupare a acestuia pentru clarificarea situaţiei juridice a terenului au natura juridică a unei fapte ilicite, legătura de cauzalitate dintre aceasta şi prejudiciul creat fiind evidentă şi atrage răspunderea civilă delictuală în condiţiile prevederilor art. 998-999 Cod civil vechi, ce se regăsesc şi în art. 1357 şi următoarele din Noul Cod civil, aplicabil speţei potrivit art. 6 alin. 6 din acelaşi cod, întrucât vizează efecte viitoare ale unei situaţii juridice născută anterior intrării în vigoare a acestuia, derivate din raporturile de proprietate.
De asemenea, prin art. 480 din Codul civil (art. 550 Noul cod civil) este consacrat dreptul proprietarilor de a dispune în mod exclusiv şi absolut de bunul lor putând cere tuturor celorlalţi să respecte acest drept, art. 481 prevăzând că unica situaţie în care proprietatea poate fi cedată este cea reclamată de utilitatea publică, ceea ce nu este cazul în speţă. Nu s-a dovedit nici existenţa vreunei situaţii legale de limitare a exercitării atributelor dreptului de proprietate, nici manifestarea voinţei proprietarilor în condiţiile legii în sensul limitării exercitării acestuia drept, cum rezultă din prevederile art. 556 Noul cod civil.
Întrucât intervenientul C.D.D. nu a achitat decât parţial taxa judiciară de timbru, respectiv 3792 lei în loc de 6564 lei, a fost obligat şi la plata diferenţei de 2772 lei către stat, cu acest titlu.
În temeiul art. 453 alin. 1 din Codul de procedură civilă, pârâtul C.S.N. P.B. va suporta şi cheltuielile de judecată în sumă de 10.819 lei ale reclamanţilor T.D. şi T.M., reprezentând taxe de timbru – 6564 lei (filele 199, 200, 201 vol. 1), onorariu expert – 1775 lei (filele 130 şi 189) şi onorariu apărător – 2480 lei (fila 15 vol. 2), precum şi cele în sumă de 8339 lei ale intervenientului C.D.D., reprezentând taxe de timbru – 6564 lei (fila 13 vol. 2 şi diferenţa de mai sus) şi onorariu expert – 1775 lei (filele 125 şi 188 vol. 1).
Împotriva acestei sentinţe a formulat apel pârâtul C.S.N. P.B. prin reprezentantul legal, criticând sentinţa pentru nelegalitate şi netemeinicie, solicitând admiterea apelului si schimbarea în tot a sentinţei în sensul respingerii acţiunii reclamanţilor si cererea intervenientului.
Se invocă următoarele critici:
În mod greşit instanţa de fond a admis acţiunea proprietarilor imobilului şi a reţinut că plata folosului de tras este întemeiată.
În realitate instanţa a nesocotit apărările pârâtei din care rezultă că nu i-a împiedicat pe reclamanţi să folosească imobilul teren înscris în CF 1xxx B. top 14208/2/8 în suprafaţa de 1593 mp. Deşi a solicitat instanţei de fond să le pună în vedere reclamanţilor şi intervenientului să probeze lipsa posesiei şi împrejurarea că pârâtul s-a opus ca proprietarii imobilului să îl folosească, din niciunul din înscrisurile depuse nu s-a probat lipsa folosinţei terenului şi opoziţia pârâtului. Instanţa de fond a respins chiar şi proba cu martori prin care pârâtul dorea să dovedească faptul că nu i-a împiedicat pe reclamanţi să folosească imobilul. Relativ la susţinerile reclamanţilor prin care se arată ca aceştia au făcut demersuri pentru a încheia o tranzacţie cu pârâtul pentru vânzarea terenului în cauză, apelantul pârât susţine că nu putea să îşi exprime acordul pentru o astfel de tranzacţie deoarece este o instituţie publică, finanţată de la bugetul de stat conform H.G. nr. 1179/13.11.1996 şi nu are calitatea de ordonator de credite, neavând fonduri pentru achiziţionarea terenului.
Susţine că nu contestă dreptul de proprietate al reclamanţilor şi intervenientului, nu i-a împiedicat să folosească terenul, deci nu sunt de acord să plătească despăgubirile pentru lipsa de folosinţă a terenului aşa cum a dispus instanţa de fond. Terenurile şi clădirile care se află în administrarea apelantului aşa cum este şi terenul în speţă, sunt puse la dispoziţie gratuit federaţiilor şi loturilor olimpice naţionale pentru pregătire, deci apelantul nu obţine venituri din folosinţa acestui teren cu destinaţia de activitate sportivă, aşa cum susţin intimaţii reclamanţi. În acest sens face trimitere la normele de folosire a bazelor sportive aflate în administrarea instituţiilor din subordinea ANST nr. 2345/13.12.2010.
În ceea ca priveşte expertiza efectuată la fond, apelantul arată că expertul a realizat expertiza fără a solicita vreo informaţie de la reprezentantul legal al apelantului.
Raportul de expertiză judiciară nu conţine Certificatul de Urbanism pentru terenul studiat, din care să rezulte zona de amplasament, destinaţia terenului, regimul construcţiilor în zona, P.O.T. (procentul de ocupare a terenului), C.U.T. (coeficientul de utilizare al terenului), activităţile care se pot desfăşura si restricţiile legal impuse prin PUZ în vigoare la data efectuării expertizei.
Un aspect foarte important este acela că, la data întocmirii raportului de expertiză tehnică judiciară erau şi sunt în vigoare Standardele Internaţionale de Evaluare (IVS), ediţia 2011, despre care nu se face vorbire. Standardele de evaluare ANEVAR 2014, aprobate de către Conferinţa Naţională ANEVAR prin hotărârea nr. 3/05.04.2014 publicată în Monitorul Oficial nr. 275/15.04.2014 vor intra în vigoare începând cu data de 1 iulie 2014 cu excepţia GME500 şi GME530.
Rezultă că expertiza a fost efectuată după nişte standarde care nu erau în vigoare la momentul respectiv încălcând astfel principiul de drept „tempus regit actum”.
Metoda folosită pentru a determina valoarea prejudiciului rezultat din neutilizarea terenului de către proprietarii acestuia, denumită „tehnica dezvoltării şi parcelării” este total eronată, deoarece a fost aplicată unei parcele care nu mai poate fi parcelată conform PUZ P.B., în vigoare la data întocmirii expertizei.
Scenariul propus de expert este unul subiectiv şi părtinitor, iar acesta nu se bazează pe informaţii ştiinţifice şi reale. Chiar dacă terenul ar fi „construibil” în calculul de capitalizare a veniturilor obţinute din exploatarea terenului (CMBU), prin diverse utilizări, veniturile şi cheltuielile nu sunt fundamentate economic (structura costurilor, surse de finanţare pentru investiţii, alte venituri din exploatarea construcţiilor speciale de pe teren, gradul de ocupare – sezonalitate activităţi sportive, studiul pieţei specifice – activităţi sportive – în P.B., pe ultimii 3 ani de la data introducerii acţiunii în instanţă, etc.); pag. 12 din Raportul de expertiză tehnică judiciară;
Pentru calculul efectuat în raportul de expertiză tehnică judiciară, expertul judiciar nu a solicitat conducerii C.S.N. P.B. nici un fel de informaţii privind activităţile sportive desfăşurate, costurile aferente, surse de finanţare sau profitabilitatea acestora.
Prin similitudine, s-ar fi putut efectua un calcul economic real şi s-ar fi ţinut cont de toate restricţiile legal impuse folosirii parcelei de teren de 1593 mp, dacă terenul ar fi „construibil” – conform PUZ P.B..
O altă decizie discutabilă a instanţei de fond, o reprezintă nesancţionarea intervenientului în interes propriu pentru insuficienta timbrare a cererii introductive. În acest sens instanţa, în loc să constate că până la închiderea dezbaterilor, intervenientul nu s-a conformat dispoziţiilor legale şi nu a completat taxa judiciară de timbru, a acoperit această omisiune prin includerea obligaţiei de plată a taxei în dispozitivul hotărârii.
Intimaţii au formulat întâmpinări în cauză solicitând respingerea apelului, arătând că terenul revendicat este amenajat ca teren sportiv, pista de atletism şi că este vădită imposibilitatea de folosinţă a terenului de către adevăraţii proprietari, prin destinaţia specială care i-a fost dată terenului în urma amenajărilor efectuate de apelant.
În probaţiune s-au depus înscrisuri şi planşe fotografice.
Analizând apelul formulat de apelantul pârât, instanţa constată că este fondat în parte, atrăgând în temeiul art. 480 alin. 1 Cod procedură civilă schimbarea în parte a sentinţei atacate.
Instanţa de fond a reţinut corect că reclamanţii T. sunt proprietarii imobilului revendicat înscris în CF 1xxx cu nr. top vechi 14208/2/8 cu cota de ½ din imobil, iar intervenientul principal C.D.D. este proprietar asupra celeilalte cote de ½ din acelaşi imobil. Potrivit datelor de CF, reclamanţii T. şi-au înscris dreptul de proprietate în CF în baza sentinţei civile nr. 5547/2000 din dosar civil nr. 13233/1999 al Judecătoriei Braşov în data de 29.05.2000, iar intervenientul C. şi-a înscris dreptul în CF în 27.06.2005, în baza certificatului de moştenitor nr. 78/2005, cu titlu de succesiune. Aşadar, reclamanţii şi intervenientul sunt coindivizari asupra imobilului în cauză. Imobilul a fost identificat conform expertizei topo efectuată de expert F.I. şi are amplasamentul aşa cum este stabilit prin schiţa de la anexa 7 din expertiză fiind amenajat ca pistă pentru alergare cu suprafaţa de tartan – 660 mp, sector turnantă amenajat cu suprafaţa de tartan – 757 mp şi zonă verde înierbată -176 mp şi se află în imediata apropiere a celorlalte terenuri redobândite de reclamanţi cu nr. top vechi 14208/1/17, 14208/1/29/4, 14208/1/18, 14208/1/19/2 din CF 2xxx aşa cum rezultă din schiţa anexată cererii de chemare în judecată şi sentinţei civile nr.107/22.02.2011 a Tribunalului Braşov rămasă definitivă şi irevocabilă prin neexercitarea căii de atac – 97 vol. I dosar fond. Potrivit declaraţiilor intimaţilor reclamanţi doar terenurile identificate în sentinţa civilă nr. 107/2011 a Tribunalului Braşov au făcut obiectul unui contract de vânzare-cumpărare încheiat între reclamanţii T. şi MTS, nu şi terenul din prezenta cauză – întâmpinarea fila 31 dosar apel şi susţinerile de la termenul din 18.06.2015.
Acţiunea reclamanţilor şi intervenţia principală sunt fundamentate în ceea ce priveşte folosul de tras pe răspunderea civilă delictuală şi pe dispoziţiile art. 550 Noul Cod civil şi pe acest considerent, intimaţii reclamanţi susţin că pentru plata folosului de tras nu trebuie justificată punerea în întârziere a debitorului, acesta fiind de drept în întârziere conform art. 1523 litera e din noul cod.
Apelantul prin apelul formulat chiar acest aspect îl pune în discuţie raportat la situaţia de drept şi de fapt stabilită de instanţa de fond, respectiv împrejurarea că pârâtul nu a fost pus în întârziere pentru obligaţia de plată a lipsei de folosinţă a terenului revendicat, nu s-a opus ca reclamanţii să exercite atributul folosinţei imobilului şi nu contestă dreptul de proprietate al intimaţilor.
Într-adevăr, revendicarea imobilului teren în suprafaţa de 1593 mp a fost corect admisă de instanţa de fond şi apelantul nu aduce critici hotărârii sub acest aspect, necontestând titlul coproprietarilor reclamanţii şi intervenient, însă în ceea ce priveşte obligaţia de plată a despăgubirilor pentru lipsa de folosinţă a acestui teren în mod greşit instanţa de fond a admis pretenţiile reclamanţilor şi ale intervenientului principal stabilind cuantumul despăgubirilor retroactiv datei cererii de chemare în judecată pe trei ani, începând cu 31.07.2010, fără a cerceta dacă şi pentru acest teren s-a formulat notificare pentru folosul de tras şi pentru obligaţia de predare a imobilului, aşa cum s-a realizat în situaţia terenurilor învecinate ce au făcut obiectul litigiului soluţionat prin sentinţa civilă nr.107/22.02.2011 a Tribunalului Braşov, în urma căreia s-a dispus ca pârâtul din acea cauza C.S.N. P.B. să plătească reclamanţilor T.D., M. şi S. suma de 764.360,8 euro reprezentând lipsa de folosinţă a terenurilor din CF 2xxx. Aşadar, reclamanţii erau deprinşi cu procedura de acordare a despăgubirilor pentru lipsa de folosinţă a terenurilor aflate în administrarea complexului, încă din dosarul civil nr. 2272/62/2009 finalizat prin sentinţa nr. 107/2011. Nu se poate reţine că înscrisurile depuse de intimaţii reclamanţi la termenul din 17.09.2015 fac dovada punerii în întârziere a pârâtului pentru obligaţia de plată a despăgubirilor pentru lipsa de folosinţă pe cei trei ani anteriori datei cererii de chemare în judecată din prezentul dosar, deoarece, din conţinutul acestora rezultă că înscrisurile intitulate „proces-verbal” din 3.09.2008, din 1.10.2009, din 04.05.2010 vizează efectiv demersurile părţilor pentru negocierile privind folosul de tras şi intenţiile de vânzare cu privire la terenurile ce au făcut doar obiectul dosarului civil nr. 2272/62/2009 finalizat prin sentinţa nr. 107/2011, aşa cum rezultă chiar din considerentele sentinţei, pagina 2, astfel că efectele acestor înscrisuri nu pot fi extinse şi în prezenta cauză în scopul suplinirii lipsei notificării conform art. 1522 Cod civil. În speţă nu este de drept în întârziere deţinătorul terenului, respectiv apelantul pârât, deoarece fapta sa nu antrenează o răspundere civilă delictuală, nefiind vorba de un posesor de rea-credinţă. Într-adevăr, reclamanţii nu au făcut dovada calităţii posesorului de rea-credinţă a apelantului, ci din contră, se observă şi din considerentele şi înscrisurile intitulate procese-verbale din 3.09.2008, din 1.10.2009, din 04.05.2010, complexul sportiv, nu a contestat niciodată dreptul de proprietate al reclamanţilor şi intimatului, fiind chiar de acord cu încheierea unui contract de vânzare-cumpărare pentru terenurile învecinate prezentului teren în litigiu, contract ce s-a încheiat cu ordonatorul său de credite MTS, fapt confirmat şi de reclamanţi. Încheierea contractului de vânzare-cumpărare pentru terenurile ce au făcut obiectul dosarului nr. 2272/62/2009 finalizat prin sentinţa nr. 107/2011 a intervenit după obţinerea despăgubirilor cu titlu de folos de tras în suma de 764.360 euro, astfel că s-ar putea remarca intenţia reclamanţilor de a obţine despăgubiri şi pentru lipsa de folosinţă a terenului din prezenta cauză, în cazul în care părţile nu încheie un contract de vânzare-cumpărare pentru terenul în cauză, aşa cum s-a întâmplat în situaţia celorlalte terenuri învecinate. Este adevărat că prin destinaţia şi transformările terenului, respectiv amenajările efectuate de apelant ca teren de sport, acesta îşi pierde utilitatea avută iniţial, astfel că reclamanţii nu ar fi putut să îl folosească nestingheriţi, însă, despăgubirile pentru lipsa de folosinţă nu pot fi acordate decât de la data punerii în întârziere îndeplinită în speţă prin cererea de chemare în judecată din 31.07.2013.
Având în vedere că dispoziţia instanţei de fond referitoare la revendicarea terenului nu este contestată, urmează a se aplica efectele acţiunii în revendicare, respectiv restituirea fructelor, cum este cazul în speţă.
Trebuie să se facă distincţie după cum posesorul pârât a fost de bună sau de rea-credinţă în privinţa dreptului pe care l-a pretins asupra bunului. Posesorul de bună-credinţă, cel care nu a cunoscut viciul titlului său, putea să reţină fructele încasate până la data intentării acţiunii în revendicare de către adevăratul proprietar, el însă trebuie să restituie fructele pe care le-a încasat după perioada intentării acţiunii în revendicare de adevăratul proprietar, deoarece se consideră că buna sa credinţă a încetat odată cu introducerea acţiunii (Corneliu Bârsan –Drepturile reale principale, Editura Hamangiu 2015).
Pentru aceste considerente se va admite în parte apelul formulat şi se va schimba în parte sentinţa în sensul respingerii pretenţiilor reclamanţilor şi intervenientului privind folosul de tras pe perioada 31.07.2010-31.07.2013, având în vedere că apelantului nu i s-a cerut eliberarea terenului, acesta exercitând netulburat dreptul de administrare în conformitate cu H.G nr. 1179/13.11.1996 de înfiinţare a C.N. P.B., Protocolului de predare-primire din 8.12.1996, Ordinul nr. 295/13.02.1991 al MTS aşa cum rezultă din răspunsul la interogatoriu dat de reprezentantul legal al apelantului.
După data cererii de chemare în judecată, pârâtul fiind pus în întârziere pentru predarea terenului şi a fructelor acestuia, se cuvine plata despăgubirilor acordate iniţial la fond. Chiar dacă pârâtul a exprimat acordul cu privire la admiterea cererii în revendicare nu a făcut nici un demers pentru punerea la dispoziţia reclamanţilor şi intervenientului a terenului în litigiu sau de mutare a gardului împrejmuitor pentru a nu afecta accesul acestora la propriul teren. Nu este suficientă doar manifestarea verbală de voinţă pentru a se considera că terenul revendicat este lăsat la dispoziţia reclamanţilor proprietari de către posesorul neproprietar, ci pentru a justifica în continuare buna-credinţă a posesorului şi după momentul notificării prin cererea de chemare în judecată, acesta trebuie să facă dovada punerii în fapt la dispoziţia reclamanţilor şi intervenientului a terenului revendicat. Câtă vreme din conţinutul expertizei şi din planşele foto necontestate rezultă că terenul în cauză este împrejmuit, nu se poate reţine că nu le-a fost îngrădit accesul la acest teren. Pentru aceste considerente, instanţa de apel va păstra dispoziţia sentinţei cu privire la plata despăgubirilor reprezentând folos de tras pentru perioada de după formularea cererii de chemare în judecată.
În legătură cu motivele de apel ce ţin de veridicitatea concluziilor raportului de expertiză, instanţa constată că nu sunt fondate. Expertiza s-a realizat cu procedura de convocare a părţilor, iar împrejurarea învederată de apelant referitoare la imposibilitatea reprezentantului legal de a se prezenta la faţa locului la momentul convocării de către expert nu constituie motiv de nulitate a expertizei. Expertul a justificat folosirea criteriilor de evaluare a lipsei de folosinţă, raportându-se la data evaluării, acesta fiind momentul la care se stabileşte valoarea justă a proprietăţii evaluate. Raportarea la standardele de evaluare ANEVAR 2014 nu este nelegală pentru considerentul arătat în motivele de apel, deoarece, această ediţie nouă de standarde aprobată în 2014, publicată şi în Monitorul Oficial nr. 275/15.04.2014, încorporează standardele iniţiale de evaluare din 2013, precum şi alte standarde şi ghiduri de evaluare anterioare specifice evaluării bunurilor elaborate de către ANEVAR la care se mai adăugă trei standarde de evaluare noi, respectiv SEV 232, SEV 400 şi SEV 450 asigurându-se astfel compatibilitatea cu EVS standardele europene de evaluare, potrivit menţiunilor din preambulul acestor standarde. Apelantul remarcă faptul că aceste standarde au fost aprobate prin Hotărârea nr. 3/05.04.2014 publicată în Monitorul Oficial nr. 275/15.04.2014, însă citează doar parţial explicaţiile ANEVAR cu privire la momentul intrării acestora în vigoare, reţinând trunchiat că ele ar fi în vigoare doar de la data de 01.07.2014, tocmai pentru a susţine că expertiza se fundamentează pe nişte standarde neaplicabile încă. Potrivit menţiunilor din preambulul acestor standarde, ele intră în vigoare începând cu 01.07.2014, însă, „aplicarea anticipată a acestora este încurajată, cu excepţia GME 500 şi GME 550 ale căror date de intrare în vigoare depind de momentul emiterii de către autorităţile competente a cerinţelor legale în acest sens”. În speţă evaluarea care s-a făcut prin raportare la aceste standarde nu afectează valabilitatea expertizei şi justifică o apreciere cât mai „dreaptă”, actuală, a despăgubirilor rezultate din lipsa de folosinţă a bunului după momentul notificării realizat aşa cum s-a stabilit prin cererea de chemare în judecată, apropiată de momentul încetării calităţii pârâtului de posesor de bună-credinţă conform art. 948 şi art. 566 alin. 2 Cod civil.
În legătură cu susţinerea din finalul motivelor de apel prin care se arată că instanţa de fond trebuia să anuleze ca insuficient timbrată cererea de intervenţie şi nu să-l dea în debit pe intervenient cu diferenţa de taxă de timbru, instanţa de apel constată critica nefondată, taxa de timbru achitată de intervenient la fond fila 13 dosar fond vol. II în cuantum de 3792 lei reprezintă echivalentul taxei de timbru aferentă pretenţiilor privind lipsa de folosinţă – pretenţiile din cererea fila 1 vol. II fond în suma de 39.131 euro. În condiţiile în care intervenientul a timbrat parţial pretenţiile din cererea sa de intervenţie principală, respectiv doar pretenţiile privind folosul de tras, nu poate fi adoptată soluţia anularii cererii ca insuficient timbrate, ci trebuie soluţionată raportat la pretenţiile legal timbrate. Aşadar, în mod corect s-a admis cererea acestuia privind folosul de tras, fără a se anula acest petit. În ceea ce priveşte petitul având ca obiect revendicarea terenului pentru cota de ½, intr-adevăr la fond intervenientul nu a timbrat şi pentru aceste pretenţii, însă acest aspect nu poate fi invocat direct în apel, având în vedere că partea a obţinut deja o hotărâre pe fondul pretenţiilor, iar anularea ca insuficient timbrată a cererii în revendicare pentru cota de ½ s-ar dispune cu încălcarea prevederilor art. 6 din CEDO.
Pentru toate aceste considerente, instanţa va admite în parte apelul formulat în temeiul art. 480 alin. 1 Cod procedură civilă şi va schimba în parte sentinţa dispunând asupra cuantumului despăgubirilor acordate coindivizarilor cu titlu de folos de tras doar de la data cererii de chemare în judecată, prin raportare la cuantumul acestora stabilit în expertiză de 1575 euro pe lună, durată pentru care se acorda fiind de 13 luni şi 21 zile (31.07.2013-21.09.2014). Pretenţiile reclamanţilor şi intervenientului fiind admise în parte, cuantumul cheltuielilor de judecată va fi diminuat proporţional cu pretenţiile admise. Astfel, pentru reclamanţii T. cuantumul cheltuielilor de judecată reprezentând taxa de timbru va fi de 2499 lei raportat la pretenţiile admise şi onorariul apărătorului va fi acordat parţial în sumă de 2000 lei în loc de 2480 lei, la care se vor adăuga cheltuielile cu raportul de expertiză în sumă de 1775 lei, în total rezultând suma de 5514 lei cu titlu de cheltuieli de judecată cuvenite în fond pentru reclamanţii T. în baza art. 453 alin. 2 Cod procedură civilă. Pentru intervenient suma totală a cheltuielilor de judecată pentru fond în baza art. 453 alin. 2 Cod procedură civilă va fi 4274 lei (2499 lei taxă de timbru aferentă pretenţiilor admise conform soluţiei din apel şi 1775 onorariu expertiză).
În ceea ce priveşte cererea apelantului de acordare a cheltuielilor de judecată în apel, instanţa constată că este tardiv dovedită, cu încălcarea art. 452 raportat la art. 394 Cod procedură civilă, astfel că o va respinge. Pentru fond, pârâtul a solicitat cheltuieli de judecată pe cale separată conform menţiunii din încheierea de la termenul din 17.10.2014.
