Prescripţie extinctivă. Cerere de repunere în termen. Temei legal. întreruperea prescripţiei. Condiţii


Dispoziţiile art. 19 din Decretul nr. 167/1958 reglementează posibilitatea formulării unei cereri de repunere în termenul de prescripţie extinctivă la instanţa deja învestită pe cale principală cu o acţiune în realizarea dreptului sau cu o cerere de silită.

Ca urmare a intrării în vigoare a Decretului nr. 167/1958, dispoziţiile art. 1865 din Codul civil se referă doar la prescripţia achizitivă.

în raport cu prevederile art. 16 lit. b) şi c) din decretul menţionat, prescripţia extinctivă nu este întreruptă dacă cererea de chemare în judecată sau cererea de executare silită a fost respinsă.

(Decizia nr. 95 din 23 ianuarie 2002 – Secţia a Vl-a comercială)
Prin cererea înregistrată în data de 10.08.2001 la Tribunalul Bucureşti – Secţia comercială, reclamanta S.C. “T.” S.A. a chemat-o în judecată pe pârâta S.C. “T.A.” S.R.L., solicitând să se dispună repunerea sa în termenul de exercitare a dreptului la acţiune pentru încasarea contravalorii produselor livrate pârâtei, conform facturilor nr. 41887, 41888, 41889 din 19.03.1998, 42917 din 01.04.1998 şi 41257, 41259 din 11.03.1998.

Prin Sentinţa civilă nr. 7541, pronunţată la 15.10.2001, în Dosarul nr. 7201/2001, Tribunalul Bucureşti – Secţia comercială a admis cererea formulată de reclamantă, dispunând repunerea acesteia în dreptul de a exercita acţiunea pentru recuperarea creanţelor la care se referă facturile menţionate anterior.

Pentru a pronunţa această sentinţă civilă, tribunalul a constatat, în conformitate cu art. 19 din Decretul nr. 167/1958, că termenul de prescripţie de 3 ani pentru exercitarea dreptului la acţiune a fost depăşit în mod justificat de reclamantă, care la 6.03.2001 a formulat în instanţă cererea de lichidare judiciară împotriva pârâtei, iar la 12.03.2001 a solicitat declanşarea procedurii prevăzute de Legea nr. 64/1995, republicată. Deşi, conform Sentinţei civile nr. 5177 din 20.06.2001, s-a admis contestaţia debitoarei-pârâte, fiind respinsă cererea formulată împotriva acesteia în baza Legii nr. 64/1995, republicată, în raport cu art. 1865 din Codul civil, prescripţia dreptului la acţiune se întrerupe printr-o cerere făcută în judecată, introductivă de instanţă sau numai incidenţă într-o instanţă deja începută.

împotriva acestei sentinţe civile, pârâta S.C. “T.A.” S.R.L. a declarat recurs, în acest sens fiind calificată calea de atac în baza art. 84 din Codul de procedură civilă, solicitând modificarea hotărârii respective în sensul respingerii acţiunii reclamantei ca neîntemeiată, fără cheltuieli de judecată.

Prin motivele de recurs formulate s-a arătat, de către recurentă, că hotărârea atacată este netemeinică şi nelegală, deoarece, între părţile în litigiu, nu există raporturi juridice, ceea ce exclude calitatea procesuală pasivă în cauză, în ceea ce priveşte S.C. “T.A.” S.R.L. De asemenea, tribunalul a judecat cauza din perspectiva altor norme de drept decât cele aplicabile în cauză. Astfel, deşi sediul materiei privind reglementarea prescripţiei extinctive este Decretul nr. 167/1958, tribunalul a considerat că a fost întrerupt cursul prescripţiei, potrivit art. 1865 din Codul civil, care se referă însă la prescripţia achizitivă, fără a ţine seama că prin decretul menţionat au fost abrogate, implicit, toate dispoziţiile din Codul civil, privitoare la prescripţia extinctivă, acestea aplicându-se doar pentru uzucapiune. S-a mai arătat că dispoziţiile art. 19 din Decretul nr. 167/1958 nu conferă posibilitatea adresării pe cale principală către o instanţă de judecată pentru repunerea în termen, ci se referă la o instanţă deja învestită cu o cerere principală pentru realizarea unui drept şi în care se pune problema prescripţiei, astfel că cererea reclamantei trebuie considerată ca inadmisibilă sau, cel puţin, prematură. A mai arătat recurenta că dispoziţiile art. 16 lit. b) din Decretul nr. 167/1958 trebuie coroborate cu acelea ale alineatului final din articolul respectiv, precum şi cu art. 17 alin. (3) din acelaşi decret faţă de care, având în vedere că cererea formulată de reclamantă în baza Legii nr. 64/1995, republicată, a fost respinsă, rezultă că prescripţia extinctivă nu a fost niciodată întreruptă.

Faţă de acestea, având în vedere actele şi lucrările dosarului cauzei, Curtea a reţinut următoarele:

Recurenta nu şi-a precizat sau argumentat în nici un mod susţinerea privind lipsa unor raporturi juridice între părţi, care ar atrage lipsa calităţii procesuale pasive pentru pârâtă, situaţie în care, având în vedere şi cuprinsul înscrisurilor la dosar, Curtea nu este în măsură, până la proba contrarie, să aprecieze ca fiind temeinică susţinerea respectivă.

Celelalte susţineri ale recurentei, care pot fi încadrate potrivit art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă, sunt însă fondate.

Astfel, la fond, reclamanta a formulat exclusiv o cerere de repunere în termenul de prescripţie extinctivă, pe cale principală. Or, dispoziţiile art. 19 din Decretul nr. 167/1958, spre deosebire de art. 1865 din Codul civil, reglementează doar posibilitatea ca la instanţa deja învestită, pe cale principală, cu o acţiune în realizarea unui drept sau o cerere de executare silită pentru care s-a achitat taxa de timbru corespunzătoare, să se formuleze şi cererea de repunere în termenul de prescripţie extinctivă, ceea ce nu s-a realizat în speţă.

De asemenea, deşi conform prevederilor art. 16 lit. b) şi c) din Decretul nr. 167/1958, prescripţia extinctivă se întrerupe prin introducerea unei cereri de chemare în judecată sau executare silită, cererea de lichidare judiciară pe care reclamanta a formulat-o împotriva pârâtei în baza Legii nr. 64/1995, republicată, şi care a fost înregistrată, astfel cum s-a probat în cauză, la 12.03.2001, iar nu la 06.03.2001, nu a fost în măsură să întrerupă prescripţia dreptului reclamantei la acţiune, deoarece a fost respinsă, după cum rezultă din cuprinsul Sentinţei civile nr. 5177 din 20.06.2001, pronunţată de judecătorul-sindic, iar dispoziţiile art. 16 alin. ultim din Decretul nr. 167/1958 prevăd, fără nici o distincţie, că prescripţia nu este întreruptă dacă cererea de chemare în judecată sau executare a fost respinsă.

în plus, tribunalul a aplicat în mod eronat pentru soluţionarea cauzei prevederile art. 1865 din Codul civil, care se referă doar la prescripţia achizitivă, ca o consecinţă a intrării în vigoare a Decretului nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă, iar pe de altă parte nu a avut în vedere nici că reclamanta nu a dovedit comunicarea efectivă către pârâtă a Notificării nr. 698 din 27.02.2001. Prin urmare, tribunalul a admis în mod netemeinic şi nelegal cererea de repunere în termenul de prescripţie extinctivă formulată de reclamantă, în condiţiile în care nu s-a probat de către aceasta depăşirea termenului respectiv din cauze temeinic justificate, în condiţiile legii.

în consecinţă, având în vedere considerentele arătate, Curtea, în baza art. 312 alin. 1 din Codul de procedură civilă, a admis recursul şi a modificat, în tot, sentinţa civilă atacată, în sensul că, pe fond, a respins cererea reclamantei, ca nefondată.