Prescripţie extinctivă. întrerupere. Act începător de executare. Condiţii


Simpla cerere de executare, neînsoţită de dovada înregistrării acesteia în conformitate cu art. 3731 alin. 1 din şi neurmată de încuviinţarea executării şi, respectiv, de alcătuirea unui dosar privind executarea, nu face dovada actului începător de executare, care să îndeplinească condiţiile necesare întreruperii prescripţiei.

Prescripţia nu este întreruptă dacă cererea de a fost respinsă.

(Decizia nr. 1324 din 31 octombrie 2002 – Secţia a V-a comercială)

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti – Secţia comercială, sub nr. 291 din 28.02.2002, creditoarea S.C. “G.” S.A. a solicitat aplicarea faţă de debitoarea S.C. “M.” S.R.L. a procedurii prevăzute de Legea nr. 64/1995, republicată, arătând că are faţă de aceasta o creanţă certă, lichidă şi exigibilă în cuantum de 9.411.111 lei, întemeiată pe Sentinţa civilă nr. 17684, pronunţată de Judecătoria Timişoara la 21.10.1998.

în dovedirea acţiunii s-a depus la dosar Sentinţa civilă nr. 17684, pronunţată de Judecătoria Timişoara la 21.10.1998.

Prin Sentinţa civilă nr. 928 din 28.05.2002, Tribunalul Bucureşti – Secţia comercială a admis excepţia prescripţiei extinctive şi a respins cererea creditoarei ca prescrisă.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut că Sentinţa civilă nr. 17684 a fost pronunţată de Judecătoria Timişoara la 21.10.1998, iar cererea formulată în baza Legii nr. 64/1995, republicată, a fost înregistrată la 28.02.2002, după împlinirea termenului de prescripţie prevăzut de art. 6 din Decretul nr. 167/1958, astfel că dreptul de a cere executarea silită a creanţei de 9.411.111 lei este prescris.

Instanţa a reţinut că în cauză nu a operat întreruperea prescripţiei, în baza art. 16 alin. 1 lit. c) din Decretul nr. 167/1958, întrucât creditoarea nu a făcut dovada vreunui act începător de executare.

împotriva acestei sentinţe a declarat recurs S.C. “G.” S.A., criticile vizând nelegalitatea sentinţei şi fiind întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă.

în esenţă, recurenta a arătat că la dosarul cauzei a fost depusă motivarea Sentinţei civile nr. 10922 din 09.09.1999, înscris pe care instanţa de fond l-a considerat a nu reprezenta dovada întreruperii prescripţiei, în conformitate cu art. 16 alin. 1 lit. c) din Decretul nr. 167/1958.

S-a arătat că, pe lângă cererea de înfiinţare – validare – poprire depusă la Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti cu Adresa nr. 1713 din 14.01.1999 şi soluţionată prin Sentinţa civilă nr. 10.922 din 09.09.1999, s-a mai depus şi Adresa nr. 7217 din 01.11.1999 de executare silită la care s-a revenit cu adresele nr. 5058 din 17.11.2000 şi nr. 564 din 28.02.2001, dar care au rămas fără rezultat, situaţie în care a operat efectul întreruptiv al prescripţiei, conform art. 16 din Decretul nr. 167/1958.

Analizând recursul declarat în raport de întregul material probator şi reţinând temeiurile de drept invocate de recurentă, Curtea a constatat că recursul este nefondat.

în conformitate cu dispoziţiile art. 7 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958, prescripţia începe să curgă de la data în care se naşte dreptul de a cere executarea silită.

Dreptul de a cere executarea silită s-a născut pentru creditoarea S.C. “G.” S.A. la data rămânerii definitive a Sentinţei civile nr. 17684 din 21.10.1998, respectiv de la data de 30.11.1998.

în conformitate cu dispoziţiile art. 16 alineatul ultim din Decretul nr. 167/1958, prescripţia nu este întreruptă dacă cererea de executare a fost respinsă.

Cum prin Sentinţa civilă nr. 10922 din 09.09.1999, pronunţată de Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti, cererea creditoarei a fost respinsă ca neîntemeiată, rezultă că nu a operat efectul întreruptiv al prescripţiei, în conformitate cu art. 16 alin. 1 lit. c) şi art. 17 din Decretul nr. 167/1958, instanţa de fond corect apreciind lipsa dovezii vreunui act începător de executare care să îndeplinească condiţiile necesare întreruperii prescripţiei.

Susţinerea recurentei cu privire la întreruperea cursului prescripţiei ca urmare a formulării unei noi cereri de executare, susţinere întemeiată pe înscrisurile depuse în recurs, a fost apreciată ca nefondată, întrucât pe nici unul din înscrisuri nu există menţiunea înregistrării acestora la instanţă şi nici nu există dovada admiterii cererii de executare şi, respectiv, a formulării unui dosar de executare.

Aşadar, în conformitate cu dispoziţiile art. 4052 alin. 3 din Codul de procedură civilă, faptul că nu există nici o dovadă din care să rezulte îndeplinirea în cursul executării silite a unui act de executare, a condiţiilor prevăzute de art. 3716 alin. 1 din Codul de procedură civilă şi nici chiar a dispoziţiilor art. 3731 din Codul de procedură civilă, face ca întreruperea prescripţiei, invocată de recurentă, să nu fie fondată.

Cu aceste consideraţiuni, Curtea a apreciat recursul nefondat şi, în baza art. 312 din Codul de procedură civilă, l-a respins.