Prescripţie extinctivă. Plată efectuată în contul debitului după împlinirea termenului de prescripţie. Principiul “accessorium sequitur principale”


Implinirea prescripţiei extinctive nu este o piedică în calea executării voluntare a obligaţiei de către debitor, o asemenea fiind perfect validă.

Plăţile efectuate de către debitor după împlinirea termenului de prescripţie nu pot fi de natură să întrerupă cursul prescripţiei extinctive, în sensul dispoziţiilor art. 16 din Decretul nr. 167/1958.

Dobânda fiind un drept accesoriu al creanţei principale, prescripţia dreptului la acţiune al acesteia atrage şi prescripţia dreptului la acţiune pentru plata dobânzilor, fiind de principiu că accesoriul este supus aceloraşi consecinţe ca şi principalul.

(Decizia nr. 1335 din 1 noiembrie 2002 – Secţia a V-a comercială)

Prin cererea înregistrată sub nr. 12939/2001 pe rolul Tribunalului Bucureşti -Secţia comercială, creditoarea Banca X a solicitat aplicarea prevederilor din Legea nr. 64/1995, republicată, faţă de debitoarea S.C. “S.” S.R.L., arătând că deţine faţă de aceasta o creanţă certă, lichidă şi exigibilă în sumă de 5.340.902 lei, rezultată din derularea Contractului de credit nr. 350 din 28.09.1993, reprezentând dobânda de 82% pe an pentru creditul în valoare de 4.000.000 lei acordat.

Prin Sentinţa civilă nr. 651 din 2.04.2002, Tribunalul Bucureşti – Secţia a Vll-a comercială a admis excepţia prescripţiei extinctive, invocată din oficiu, respingând acţiunea creditoarei ca prescrisă.

Judecătorul-sindic a reţinut că ultima plată efectuată în contul debitului, conform contractului, a fost făcută în anul 1994, astfel încât creanţa creditoarei este prescrisă.

Plata efectuată de către debitoare în 1999, fiind făcută după împlinirea termenului de prescripţie, nu a putut întrerupe cursul acesteia.

împotriva Sentinţei nr. 651 din 2.04.2002, creditoarea Banca X a formulat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Din analiza actelor şi lucrărilor cauzei, Curtea a constatat că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

împrumutul în sumă de 4.000.000 lei cu o dobândă de 82% pe an a fost acordat debitoarei la data de 28.09.1993, în baza Contractului de credit nr. 350 din 28.09.1993.

Rambursarea creditului şi a dobânzilor a fost eşalonată pe parcursul a 12 luni, începând cu 29.10.1993, până la 30.09.1994, astfel încât termenul de prescripţie extinctivă pentru ultima rată s-a împlinit la 30.09.1997, potrivit dispoziţiilor art. 3 din Decretul nr. 167/1958.

Conform art. 1 alin. (2) din Decretul nr. 167/1958, odată cu stingerea dreptului la acţiune privind un drept principal se stinge şi dreptul la acţiune privind drepturile accesorii.
Dobânda fiind un drept accesoriu al creanţei principale, prescripţia dreptului la acţiune în realizarea creanţei atrage şi prescripţia dreptului la acţiune pentru plata dobânzilor, fiind de principiu că accesoriul este supus principalului.

Din înscrisurile depuse, reprezentând plăţi efectuate de debitoare în contul debitului la 23.07.1999 şi 18.07.2000, rezultă că aceste plăţi s-au efectuat după împlinirea termenului de prescripţie, 30.09.1997, împlinirea prescripţiei extinctive nefiind însă o piedică în calea executării voluntare a obligaţiei de către debitor.

Plăţile efectuate de debitor nu au fost însă de natură să întrerupă cursul prescripţiei, nefiind efectuate înăuntrul termenului de prescripţie de 3 ani de la data scadenţei obligaţiei de plată, astfel încât nu sunt incidente dispoziţiile art. 16 din Decretul nr. 167/1958.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 11 din Legea nr. 64/1995, republicată, şi art. 312 alin. 1 din Codul de procedură civilă, recursul a fost respins ca nefondat.