Prin acţiunea înregistrată sub nr. 4070/2002 la Tribunalul Galaţi, reclamanta A.P.A.P.S. Bucureşti a chemat în judecată pe pârâtul G. A.E., solicitând obligarea acestuia la executarea obligaţiei contractuale de a plăti daune-interese moratorii de 58.552.180 lei, pentru întârzierea decontării dividendelor cuvenite pentru anii 1993 şi 1994.
Prin sentinţa civilă nr. 153/F din 20 ianuarie 2003, Tribunalul Galaţi a admis în parte acţiunea reclamantei, obligând pe pârât să-i plătească suma de 58.552.180 lei cu titlu de daune-interese moratorii, respingând ca nefondat capitul de cerere privind obligarea pârâtului la daune cominatorii pe zi de întârziere.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că pârâtul, cumpărător al unui număr de 156.454 acţiuni, reprezentând 39,94% din capitalul social al S.C. „V.” Tecuci, s-a obligat, prin art. 8.7. al contractului, să asigure plata debitelor pentru anii 1993 şi 1994 către vânzătoare, dar nu şi-a îndeplinit obligaţia asumată.
împotriva acestei sentinţe pârâtul a declarat recurs, criticând-o sub următoarele aspecte:
– în mod nejustificat a fost obligat la daune-interese moratorii aferente dividendelor cuvenite pentru anii 1993 şi 1994, întrucât nu s-a dovedit reaua sa credinţă;
– la capitolul III pct. 3.1 din contract s-a prevăzut ca la plata integrală a avansului să se trimită proprietatea acţiunilor, or, acest avans nefiind achitat, nu este proprietarul acţiunilor, astfel încât greşit a fost obligat la plata sumelor pretinse.
S-a constatat că recursul pârâtului este fondat, dar pentru alte considerente decât cele expuse în motivele scrise. Curtea a pus în discuţia părţilor, din oficiu, excepţia prescripţiei dreptului la acţiune.
Din calculul daunelor-interese moratorii anexat acţiunii, rezultă, în mod evident, că peribada de întârziere pentru care s-au pretins daunele-interese moratorii este cuprinsă între 1 iulie 1995 şi 23 mai 1996.
Termenul de prescripţie de 3 ani prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958 cu modificările ulterioare, rezultă că s-a împlinit şi pentru ultima zi de întârziere la 23 mai 1999, or, acţiunea s-a introdus la data de 27 septembrie 2002, nefiind dovedite cauzele de întrerupere a cursului prescripţiei în temeiul art. 16 din actul normativ respectiv.
Este de reţinut că debitorul obligaţiei este o persoană juridică şi anume S.C. „V.” S.A. Tecuci, iar aceasta nu a recunoscut suma datorată cu titlu de dividende pentru ca intimata reclamantă să beneficieze de întreruperea cursului prescripţiei, aceasta din urmă prevalându-se de contractul nr. 20 din 24 aprilie 2000, în care însă nu a fost parte şi societatea comercială debitoare S.C. „V.” S.A. Tecuci.
La pct. 8.7. din contractul respectiv s-a prevăzut obligaţia de diligenţă a recurentului ciimpărător de a asigura plata datoriilor societăţii, constând în daune şi dau ne-interese moratorii, dar chiar dacă o asemenea clauză ar echivala cu recunoaşterea debitului de către recurent, oricum convenţia s-a perfectat după împlinirea termenului de prescripţie, fiind deci inoperantă în speţă.
Instanţa de fond, procedând la soluţionarea cauzei cu încălcarea dispoziţiilor imperative ale art. 1 şi 3 din Decretul nr. 167/1958 referitoare la termenul de prescripţie, a pronunţat o sentinţă nelegală, impunându-se casarea acesteia. în consecinţă, recursul pârâtului G.E.A. fiind fondat, în temeiul prevederilor art. 312 Cod procedură civilă, a fost admis şi a fost respinsă acţiunea reclamantei A.P.A.P.S. Bucureşti ca prescrisă.
Curtea de Apel Galaţi, decizia civilă nr. 933 din 10 octombrie 2003
