Potrivit dispoziţiilor art. 7 alin. 2 din Decretul nr. 167/1958, în cazul obligaţiilor al căror termen nu este stabilit, prescripţia începe să curgă de la data naşterii raportului de drept.
(Decizia nr. 1247 din 4 octombrie 2002 – Secţia a Vl-a comercială)
Prin cererea înregistrată la 26.11.2001 pe rolul Tribunalului Bucureşti, reclamanta A.P.A.P.S. a chemat-o în judecată pe pârâta S.C. “A.” S.A., solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 3.504.772 lei, reprezentând daune-interese moratorii pentru neachitarea în termen a dividendelor cuvenite pentru exerciţiul financiar 1997.
Prin Sentinţa civilă nr. 898 din 30.01.2002, Tribunalul Bucureşti a admis excepţia prescripţiei extinctive, a respins ca prescrisă acţiunea pentru daunele aferente perioadei 16 aprilie – noiembrie 1998 şi ca neîntemeiată pentru daunele aferente perioadei noiembrie 1998 – 18 decembrie 1998.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că suma cuvenită cu titlu de dividende a fost achitată reclamantei la 2.06.1998 şi la 18.12.1998.
Raportat la data introducerii acţiunii, pentru sumele achitate cu întârziere pentru perioada 16 aprilie – noiembrie 1998, s-a constatat intervenită prescripţia dreptului la acţiune.
împotriva acestei hotărâri, reclamanta formulează recurs, invocând dispoziţiile art. 16 şi 17 din Decretul nr. 167/1958.
Analizând actele dosarului, Curtea apreciază că recursul este întemeiat.
în fapt, recurentei, în calitate de acţionar la societatea intimată, i se cuveneau dividende potrivit bilanţului aprobat de adunarea generală a acţionarilor, pentru anul financiar 1998.
Din probatoriul administrat nu a rezultat că părţile au convenit, prin actul constitutiv sau hotărârea adunării generale a acţionarilor, asupra termenului scadent, astfel încât plata era datorată de îndată.
Cu privire la excepţia prescripţiei dreptului la acţiune pentru daunele aferente perioadei noiembrie 1998- 18.12.1998, instanţa de fond a făcut o greşită interpretare a dispoziţiilor art. 7 alin. 2 din Decretul nr. 167/1958, potrivit cărora, în obligaţiile al căror termen de nu este stabilit, prescripţia începe să curgă de la data naşterii raportului de drept, omiţând faptul că plata trebuia făcută integral şi nu presupunea prestaţii succesive, pentru a opera termene distincte de prescripţie.
Art. 1101 din Codul civil consacră principiul individualităţii plăţii de la care se poate deroga prin convenţia părţilor, înţelegere care nu a intervenit însă în cauza de faţă.
Prin urmare, în mod corect, daunele au fost calculate pentru plata cu întârziere a întregii sume, defalcat în raport cu plăţile efectuate eşalonat, şi nu ca urmare a acordului părţilor.
S-au ignorat şi dispoziţiile art. 16 din Decretul 167/1958, privind întreruperea prescripţiei dreptului la acţiune prin recunoaştere, aceasta având drept consecinţă curgerea unui nou termen. Faţă de data efectuării ultimei plăţi, 18.12.1998, acţiunea a fost introdusă în termen.
în consecinţă, în temeiul art. 312 alin. 1 din Codul de procedură civilă, Curtea va admite recursul, va modifica în tot sentinţa atacată, conform art. 394 pct. 9 şi 10 din Codul de procedură civilă, admiţând acţiunea aşa cum a fost formulată.
