Având în vedere dispoziţiile art.248 alin.1 C. proc. civ., potrivit cărora „instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură şi asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe sau cercetarea în fond a cauzei”, instanţa va analiza cu prioritate excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, invocată de pârâtă, pe care o va admite şi, în consecinţă, va respinge acţiunea reclamantei ca fiind prescrisă, din următoarele considerente:
În conformitate cu prevederile art.201 din Legea nr.71/2011, prescripţiile începute şi neîmplinite la data intrării în vigoare a Codului civil sunt şi rămân supuse dispoziţiilor legale care le-au instituit.
Potrivit art.1 alin.1 din Decretul nr.167/1958, dreptul la acţiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripţie, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit în lege, la alineatul 2 al aceluiaşi articol fiind prevăzut că odată cu stingerea dreptului la acţiune privind un drept principal se stinge şi dreptul la acţiune privind drepturile accesorii. Referitor la termenul de prescripţie aplicabil în cauză şi data de la care începe să curgă sunt de menţionat dispoziţiile art.3 alin.1 teza întâi care stabilesc un termen general de prescripţie de 3 ani, precum şi prevederile art.8 alin.1 din Decretul nr.167/1958, în condiţiile în care temeiul acţiunii îl constituie răspunderea contractuală.
Faţă de aceste dispoziţii legale şi data la care a fost emisă factura seria …., în valoare de 5.119,39 lei, instanţa reţine că data-limită până la care acţiunea reclamantei trebuia înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, fără ca în cauză să intervină prescripţia dreptului material la acţiune, a fost 14.09.2013, având în vedere că atât asiguratul, cât şi reclamanta au cunoscut paguba şi pe cel care răspunde de ea cel mai târziu la data de 14.09.2010.
Or, din înscrisurile care se regăsesc la dosarul cauzei reiese că acţiunea reclamantei a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti la data de 17.03.2014, aşadar după împlinirea termenului de prescripţie de 3 ani.
În consecinţă, instanţa va admite excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, invocată de pârâtă, şi va respinge acţiunea reclamantei ca fiind prescrisă.
În conformitate cu prevederile art.201 din Legea nr.71/2011, prescripţiile începute şi neîmplinite la data intrării în vigoare a Codului civil sunt şi rămân supuse dispoziţiilor legale care le-au instituit.
Potrivit art.1 alin.1 din Decretul nr.167/1958, dreptul la acţiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripţie, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit în lege, la alineatul 2 al aceluiaşi articol fiind prevăzut că odată cu stingerea dreptului la acţiune privind un drept principal se stinge şi dreptul la acţiune privind drepturile accesorii. Referitor la termenul de prescripţie aplicabil în cauză şi data de la care începe să curgă sunt de menţionat dispoziţiile art.3 alin.1 teza întâi care stabilesc un termen general de prescripţie de 3 ani, precum şi prevederile art.8 alin.1 din Decretul nr.167/1958, în condiţiile în care temeiul acţiunii îl constituie răspunderea contractuală.
Faţă de aceste dispoziţii legale şi data la care a fost emisă factura seria …., în valoare de 5.119,39 lei, instanţa reţine că data-limită până la care acţiunea reclamantei trebuia înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, fără ca în cauză să intervină prescripţia dreptului material la acţiune, a fost 14.09.2013, având în vedere că atât asiguratul, cât şi reclamanta au cunoscut paguba şi pe cel care răspunde de ea cel mai târziu la data de 14.09.2010.
Or, din înscrisurile care se regăsesc la dosarul cauzei reiese că acţiunea reclamantei a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti la data de 17.03.2014, aşadar după împlinirea termenului de prescripţie de 3 ani.
În consecinţă, instanţa va admite excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, invocată de pârâtă, şi va respinge acţiunea reclamantei ca fiind prescrisă.
