Analizând întreg materialul probatoriu administrat în cauză, instanța reține următoarele:
Prin sentința civilă nr. 24169/07.12.2010, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr. 22720/299/2008, definitivă prin anularea apelului la data de 27.06.2012 (filele 17-18) s-a dispus evacuarea pârâtei S.C. HI S.R.L. din spațiul situat în București, str. ȘV, nr. , et. , ap. , sector 1, cu o suprafață de 153 mp. și o cotă indiviză de 26,8% din pod și subsol, ce a făcut obiectul contractului de închiriere nr.56440 din 30.07.2003.
În acest sens, instanța a reținut că pârâta o lipseşte pe reclamantă de posibilitatea exercitării tuturor atributelor dreptului de proprietate asupra spațiului menționat, pe care îl ocupă în lipsa unui titlu locativ începând cu data de 26.11.2008. Calitatea de proprietar al reclamantei asupra acestui imobil rezultă și din încheierea nr.189437 a Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară București Sector 1 (fila 21).
Hotărârea menționată a fost pusă în executare silit, pârâta fiind evacuată din imobil la data de 04.03.2013, ora 11.00, astfel cum reiese din procesul-verbal întocmit de executorul judecătoresc (filele 19-20).
Prin raportul de expertiză tehnică judiciară imobiliară pentru stabilirea contravalorii lipsei de folosință a imobilului pentru perioada februarie 2012-04.03.2013, expertul a stabilit suma globală de 119.626 lei, echivalentul a 27.223 euro, rezultând așadar o valoare mai mare decât cea solicitată de către reclamantă prin cererea de chemare în judecată (fila 57).
În ceea ce priveşte legea aplicabilă pe fondul cauzei, potrivit art.103 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Codului civil, obligațiile născute din fapte juridice extracontractuale sunt supuse dispozițiilor legii în vigoare la data producerii ori, după caz, a săvârșirii lor.
În speță, pârâta a săvârșit fapta ilicită începând cu data de 27.06.2012, data rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a dispus evacuarea sa din spațiul situat în București, str. Ș.V., nr.1, et.2, ap.4 și 6, sector 1, prin refuzul său de a se conforma dispozițiilor date de către instanță, și a încetat la data de 04.03.2013, ora 11.00, dată la care această hotărâre a fost executată silit. Întrucât aceasta este o faptă ilicită continuă, data săvârșirii sale se consideră a fi data încetării sale, respectiv la data de 04.03.2013, deci ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil la data de 01.10.2011, ceea ce înseamnă că vor fi aplicabile prevederile acestei legi.
Potrivit art. 1349 Noul C.civ. cel care prin fapta sa ilicită cauzează altuia un prejudiciu are obligația de a-l repara.
Pentru angajarea răspunderii civile delictuale se cer a fi întrunite cumulativ condiţiile existenţei prejudiciului, faptei ilicite, raportului de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu şi prezenţa vinovăţiei.
Fapta ilicită ca element al răspunderii delictuale reprezintă acea faptă prin care, încălcându-se normele dreptului obiectiv, au fost cauzate prejudicii dreptului subiectiv aparţinând unei persoane sau intereselor acestuia.
Se reţine că ocuparea fără titlu a imobilului proprietatea altei persoane constituie o fapta ilicită şi o încălcare a caracterului exclusiv şi absolut a dreptului de proprietate recunoscut de art. 555 Noul C.civ., prejudiciul cauzat proprietarului bunului folosit fără drept reprezentându-l tocmai lipsa de folosinţă a imobilului.
De asemenea, instanţa reţine îndeplinirea în cauză şi a celeilalte condiţii cerute pentru antrenarea răspunderii civile delictuale, constând în existenţa legăturii de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu, aceasta rezultând din însăşi situaţia de fapt reţinută.
Forma de vinovăţie este intenţia indirectă, întrucât pârâţii, deşi nu au urmărit, au acceptat producerea acestui prejudiciu în patrimoniul reclamantului. De altfel, în materia răspunderii civile delictuale, este suficientă sub aspectul condiţiei analizate şi culpa cea mai uşoară.
În consecinţă, faţă de aspectele anterior arătate, se constată că în cauză sunt întrunite condiţiile cerute de lege pentru angajarea răspunderii civile delictuale.
În ceea ce privește prejudiciul cauzat, instanța reține că acesta este, de asemenea, dovedit din probele aflate la dosarul cauzei, acesta îndeplinind și condițiile cerute de lege pentru a se putea obține repararea lui și anume, de a avea un caracter cert și de a nu fi fost reparat încă. Evaluarea prejudiciului se face ţinând cont de nivelul mediu al chiriei ce ar fi putut fi obţinută dacă, în condiţiile în care pârâţii nu ar fi deţinut în mod abuziv imobilul, s-ar fi încheiat, pe perioada în discuţie, un contract de locaţiune de către proprietari, indiferent cu ce persoană. Acest nivel al chiriei se stabileşte pe piaţa liberă în funcţie de chiriile practicate în zonă şi de caracteristicile imobilului în discuţie, prejudiciul având un caracter cert, această caracteristică având-o şi un prejudiciu determinabil, cum este cazul de faţă.
Potrivit concluziilor raportului de expertiză tehnică judiciară efectuată în cauză (filele 50-68) se reţine de către instanţă că prin fapta ilicită a pârâţilor s-a creat reclamantului un prejudiciu total de 119,626 lei, echivalentul a 27.223 euro, reprezentând contravaloare lipsă de folosinţă pentru perioada februarie 2011-04.03.2013. Ţinând seama de principiul disponibilităţii ce guvernează întreg procesul civil, instanţa va acorda reclamantei, cu titlu de contravaloare lipsă de folosinţă, suma solicitată prin acţiunea introductivă.
Referitor la capătul de cerere privind dobânda legală, art. 1385 alin.1 din Noul C.civ. stabilește principiul reparării integrale a prejudiciului, iar potrivit art.1385 alin. 3 Noul C.civ. acesta trebuie să cuprindă pe lângă pierderea suferită de cel prejudiciat (damnum emergens) și câștigul nerealizat de victimă ca urmare a faptei ilicite (lucrum cesans), precum și cheltuielile pe care le-a făcut pentru evitarea sau limitarea prejudiciului. Astfel, distinct de despăgubirile stabilite pentru repararea prejudiciului, instanța va obliga reclamanta și la plata dobânzii legale aferente cu titlu de beneficiu nerealizat. Întrucât în cazul răspunderii civile delictuale, debitorul este de drept în întârziere, instanța va obliga pârâta la plata sumei 9975 lei reprezentând dobânda legală la debitul menţionat calculată pentru perioada februarie 2011 – 20.02.2014, precum şi în continuare, până la plata efectivă a debitului.
În ceea ce priveşte cererea reclamantei de încuviinţare a executării provizorii a prezentei hotărâri, conform art. 449 Noul C.pr.civ. instanța poate dispune executarea provizorie judecătorească numai cu privire la hotărârile judecătorești privitoare la bunuri și numai dacă constată că măsura este necesară în raport cu temeinicia vădită a dreptului ori cu starea de insolvabilitate a debitorului, precum și atunci când ar aprecia că neluarea de îndată a acestei măsuri este vădit prejudiciabilă pentru creditor. Rezultă așadar că instanța va încuviința execuția vremelnică numai în prezența împrejurărilor de excepție anume arătate în art. 449 Noul C.pr.civ. Cum în cauză hotărârea este privitoare la bunuri, fiind în prezența unui litigiu prin care se urmărește obținerea contravalorii lipsei de folosință a unui imobil, instanța urmează să analizeze dacă împrejurările invocate de reclamantă pentru a justifica executarea vremelnică se încadrează în vreuna dintre situațiile de excepție menționate anterior.
Reclamanta justifică urgența acestei cereri prin lipsa veniturilor pârâtei și ale fostului său soț, asociat unic al pârâtei, aducând ca argument în acest sens sentința civilă nr.12191/11.11.2009 pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București în dosarul nr.3682/301/2009 prin care instanța a dispus reducerea pensiei de întreținere pe care acesta o datora copilului lor minor Faryna John Thomas de la 1000 lei la 350 lei lunar, iar pe fondul cererii invocă puterea de lucru judecat a hotărârii de evacuare.
În ceea ce privește primul argument, instanța constată că debitorul din prezenta cauză este HI S.R.L. Pentru a încuviința cererea de executare vremelnică, dispozițiile art.449 C.pr.civ. prevăd că acesta trebuie să se afle în stare de insolvabilitate, adică în incapacitate de a-și achita datoriile. În speță, este nerelevant faptul că un asociat al debitoarei obține în prezent venituri într-un cuantum mai mic. Din probatoriul administrat în cauză nu rezultă starea de insolvabilitate a debitoarei H.I. S.R.L.
Cu privire la argumentul referitor la puterea de lucru judecat a hotărârii de evacuare, instanța reține, de asemenea, ca fiind nerelevant acest aspect pentru admiterea cererii de executare vremelnică a prezentei hotărâri, având un alt obiect și o altă cauză juridică.
Față de considerentele expuse, instanța va admite cererea formulată de reclamantă și va obliga pârâta la plata către reclamantă a sumei de 103.280 lei reprezentând contravaloare lipsă de folosinţă pentru perioada februarie 2011 – 4.03.2013, precum şi la plata sumei de 9975 lei reprezentând dobânda legală la debitul menţionat calculată pentru perioada februarie 2011 – 20.02.2014, precum şi în continuare, până la plata efectivă a debitului.
În temeiul art. 453 alin. 1 NCPC instanţa va lua act că reclamanta nu solicită cheltuieli de judecată.
Prin sentința civilă nr. 24169/07.12.2010, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr. 22720/299/2008, definitivă prin anularea apelului la data de 27.06.2012 (filele 17-18) s-a dispus evacuarea pârâtei S.C. HI S.R.L. din spațiul situat în București, str. ȘV, nr. , et. , ap. , sector 1, cu o suprafață de 153 mp. și o cotă indiviză de 26,8% din pod și subsol, ce a făcut obiectul contractului de închiriere nr.56440 din 30.07.2003.
În acest sens, instanța a reținut că pârâta o lipseşte pe reclamantă de posibilitatea exercitării tuturor atributelor dreptului de proprietate asupra spațiului menționat, pe care îl ocupă în lipsa unui titlu locativ începând cu data de 26.11.2008. Calitatea de proprietar al reclamantei asupra acestui imobil rezultă și din încheierea nr.189437 a Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară București Sector 1 (fila 21).
Hotărârea menționată a fost pusă în executare silit, pârâta fiind evacuată din imobil la data de 04.03.2013, ora 11.00, astfel cum reiese din procesul-verbal întocmit de executorul judecătoresc (filele 19-20).
Prin raportul de expertiză tehnică judiciară imobiliară pentru stabilirea contravalorii lipsei de folosință a imobilului pentru perioada februarie 2012-04.03.2013, expertul a stabilit suma globală de 119.626 lei, echivalentul a 27.223 euro, rezultând așadar o valoare mai mare decât cea solicitată de către reclamantă prin cererea de chemare în judecată (fila 57).
În ceea ce priveşte legea aplicabilă pe fondul cauzei, potrivit art.103 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Codului civil, obligațiile născute din fapte juridice extracontractuale sunt supuse dispozițiilor legii în vigoare la data producerii ori, după caz, a săvârșirii lor.
În speță, pârâta a săvârșit fapta ilicită începând cu data de 27.06.2012, data rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a dispus evacuarea sa din spațiul situat în București, str. Ș.V., nr.1, et.2, ap.4 și 6, sector 1, prin refuzul său de a se conforma dispozițiilor date de către instanță, și a încetat la data de 04.03.2013, ora 11.00, dată la care această hotărâre a fost executată silit. Întrucât aceasta este o faptă ilicită continuă, data săvârșirii sale se consideră a fi data încetării sale, respectiv la data de 04.03.2013, deci ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil la data de 01.10.2011, ceea ce înseamnă că vor fi aplicabile prevederile acestei legi.
Potrivit art. 1349 Noul C.civ. cel care prin fapta sa ilicită cauzează altuia un prejudiciu are obligația de a-l repara.
Pentru angajarea răspunderii civile delictuale se cer a fi întrunite cumulativ condiţiile existenţei prejudiciului, faptei ilicite, raportului de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu şi prezenţa vinovăţiei.
Fapta ilicită ca element al răspunderii delictuale reprezintă acea faptă prin care, încălcându-se normele dreptului obiectiv, au fost cauzate prejudicii dreptului subiectiv aparţinând unei persoane sau intereselor acestuia.
Se reţine că ocuparea fără titlu a imobilului proprietatea altei persoane constituie o fapta ilicită şi o încălcare a caracterului exclusiv şi absolut a dreptului de proprietate recunoscut de art. 555 Noul C.civ., prejudiciul cauzat proprietarului bunului folosit fără drept reprezentându-l tocmai lipsa de folosinţă a imobilului.
De asemenea, instanţa reţine îndeplinirea în cauză şi a celeilalte condiţii cerute pentru antrenarea răspunderii civile delictuale, constând în existenţa legăturii de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu, aceasta rezultând din însăşi situaţia de fapt reţinută.
Forma de vinovăţie este intenţia indirectă, întrucât pârâţii, deşi nu au urmărit, au acceptat producerea acestui prejudiciu în patrimoniul reclamantului. De altfel, în materia răspunderii civile delictuale, este suficientă sub aspectul condiţiei analizate şi culpa cea mai uşoară.
În consecinţă, faţă de aspectele anterior arătate, se constată că în cauză sunt întrunite condiţiile cerute de lege pentru angajarea răspunderii civile delictuale.
În ceea ce privește prejudiciul cauzat, instanța reține că acesta este, de asemenea, dovedit din probele aflate la dosarul cauzei, acesta îndeplinind și condițiile cerute de lege pentru a se putea obține repararea lui și anume, de a avea un caracter cert și de a nu fi fost reparat încă. Evaluarea prejudiciului se face ţinând cont de nivelul mediu al chiriei ce ar fi putut fi obţinută dacă, în condiţiile în care pârâţii nu ar fi deţinut în mod abuziv imobilul, s-ar fi încheiat, pe perioada în discuţie, un contract de locaţiune de către proprietari, indiferent cu ce persoană. Acest nivel al chiriei se stabileşte pe piaţa liberă în funcţie de chiriile practicate în zonă şi de caracteristicile imobilului în discuţie, prejudiciul având un caracter cert, această caracteristică având-o şi un prejudiciu determinabil, cum este cazul de faţă.
Potrivit concluziilor raportului de expertiză tehnică judiciară efectuată în cauză (filele 50-68) se reţine de către instanţă că prin fapta ilicită a pârâţilor s-a creat reclamantului un prejudiciu total de 119,626 lei, echivalentul a 27.223 euro, reprezentând contravaloare lipsă de folosinţă pentru perioada februarie 2011-04.03.2013. Ţinând seama de principiul disponibilităţii ce guvernează întreg procesul civil, instanţa va acorda reclamantei, cu titlu de contravaloare lipsă de folosinţă, suma solicitată prin acţiunea introductivă.
Referitor la capătul de cerere privind dobânda legală, art. 1385 alin.1 din Noul C.civ. stabilește principiul reparării integrale a prejudiciului, iar potrivit art.1385 alin. 3 Noul C.civ. acesta trebuie să cuprindă pe lângă pierderea suferită de cel prejudiciat (damnum emergens) și câștigul nerealizat de victimă ca urmare a faptei ilicite (lucrum cesans), precum și cheltuielile pe care le-a făcut pentru evitarea sau limitarea prejudiciului. Astfel, distinct de despăgubirile stabilite pentru repararea prejudiciului, instanța va obliga reclamanta și la plata dobânzii legale aferente cu titlu de beneficiu nerealizat. Întrucât în cazul răspunderii civile delictuale, debitorul este de drept în întârziere, instanța va obliga pârâta la plata sumei 9975 lei reprezentând dobânda legală la debitul menţionat calculată pentru perioada februarie 2011 – 20.02.2014, precum şi în continuare, până la plata efectivă a debitului.
În ceea ce priveşte cererea reclamantei de încuviinţare a executării provizorii a prezentei hotărâri, conform art. 449 Noul C.pr.civ. instanța poate dispune executarea provizorie judecătorească numai cu privire la hotărârile judecătorești privitoare la bunuri și numai dacă constată că măsura este necesară în raport cu temeinicia vădită a dreptului ori cu starea de insolvabilitate a debitorului, precum și atunci când ar aprecia că neluarea de îndată a acestei măsuri este vădit prejudiciabilă pentru creditor. Rezultă așadar că instanța va încuviința execuția vremelnică numai în prezența împrejurărilor de excepție anume arătate în art. 449 Noul C.pr.civ. Cum în cauză hotărârea este privitoare la bunuri, fiind în prezența unui litigiu prin care se urmărește obținerea contravalorii lipsei de folosință a unui imobil, instanța urmează să analizeze dacă împrejurările invocate de reclamantă pentru a justifica executarea vremelnică se încadrează în vreuna dintre situațiile de excepție menționate anterior.
Reclamanta justifică urgența acestei cereri prin lipsa veniturilor pârâtei și ale fostului său soț, asociat unic al pârâtei, aducând ca argument în acest sens sentința civilă nr.12191/11.11.2009 pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București în dosarul nr.3682/301/2009 prin care instanța a dispus reducerea pensiei de întreținere pe care acesta o datora copilului lor minor Faryna John Thomas de la 1000 lei la 350 lei lunar, iar pe fondul cererii invocă puterea de lucru judecat a hotărârii de evacuare.
În ceea ce privește primul argument, instanța constată că debitorul din prezenta cauză este HI S.R.L. Pentru a încuviința cererea de executare vremelnică, dispozițiile art.449 C.pr.civ. prevăd că acesta trebuie să se afle în stare de insolvabilitate, adică în incapacitate de a-și achita datoriile. În speță, este nerelevant faptul că un asociat al debitoarei obține în prezent venituri într-un cuantum mai mic. Din probatoriul administrat în cauză nu rezultă starea de insolvabilitate a debitoarei H.I. S.R.L.
Cu privire la argumentul referitor la puterea de lucru judecat a hotărârii de evacuare, instanța reține, de asemenea, ca fiind nerelevant acest aspect pentru admiterea cererii de executare vremelnică a prezentei hotărâri, având un alt obiect și o altă cauză juridică.
Față de considerentele expuse, instanța va admite cererea formulată de reclamantă și va obliga pârâta la plata către reclamantă a sumei de 103.280 lei reprezentând contravaloare lipsă de folosinţă pentru perioada februarie 2011 – 4.03.2013, precum şi la plata sumei de 9975 lei reprezentând dobânda legală la debitul menţionat calculată pentru perioada februarie 2011 – 20.02.2014, precum şi în continuare, până la plata efectivă a debitului.
În temeiul art. 453 alin. 1 NCPC instanţa va lua act că reclamanta nu solicită cheltuieli de judecată.
