Prin acţiunea înregistrată sub nr.1943/280/2008, cu modificările ulterioare,
reclamanta D.L. în contradictoriu cu Serviciul Public de Exploatare a Patrimoniului Municipiului
Piteşti, A.C.I., Municipiul Piteşti, Primăria Municipiului Piteşti, S.N. şi S.C. a solicitat instanţei să
pronunţe o hotărâre care să ţină loc de act de vânzare-cumpărare cu privire la terenul în
suprafaţă de 138,45 m.p. aferent construcţiei situate în Piteşti, str. Mihail Kogălniceanu, nr.16,
conform contactului de vânzare-cumpărare nr.77/21.04.1997, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că în baza contractului de
vânzare-cumpărare cu plata în rate nr.77/21.04.1997 încheiat cu fosta RA R. a dobândit dreptul
de proprietate asupra unui imobil situat în Piteşti, str. Mihail Kogălniceanu, nr.16, respectiv o
construcţie compusă din două camere, în suprafaţă utilă de 27,60 m.p. în baza Legii
nr.112/1995, iar prin sentinţa civilă pronunţată de Judecătoria Piteşti în dosarul nr.13851/2001
pârâta A.D.P. a fost obligată să încheie contract de vânzare-cumpărare pentru suprafaţa de
138,45 m.p. teren aferent construcţiei dar că pârâta a refuzat încheierea actului de vânzare-
cumpărare la care a fost obligată prin sentinţa civilă.
Prin concluziile scrise, pârâtul Municipiul Piteşti a invocat excepţia lipsei
calităţii procesuale pasive, iar pârâţii S.C. şi S.N. au depus întâmpinare, prin care au invocat
excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, precum şi cerere reconvenţională, prin care au solicitat
obligarea reclamantei-pârâte D.L. să-şi ridice autoturismul şi gunoiul abandonate pe proprietatea
lor, iar în caz de refuz să fie autorizaţi ei să elibereze acest teren, pe cheltuiala acesteia.
Judecătoria Piteşti, prin sentinţa civilă nr.1096 din 6 februarie 2009, a admis
excepţia lipsei calităţii procesuale pasive şi a respins acţiunea ca fiind formulată împotriva unor
persoane fără calitate procesuală, precum şi cererea reconvenţională, reţinând că terenul în
privinţa căruia reclamanta solicită pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act de vânzare-
cumpărare a fost restituit lui A.C.I., care, la rândul său, l-a înstrăinat pârâţilor S.N. şi S.C., deci
nu se mai află în patrimoniul pârâţilor Serviciul Public de Exploatare a Patrimoniului Municipiului
Piteşti, Municipiul Piteşti şi Primăria Municipiului Piteşti, instanţa de fond a apreciat că nu există
identitate între aceşti pârâţi şi cei care ar putea fi obligaţi în cadrul raportului juridic dedus
judecăţii.
Având în vedere că pârâta A.C.I. a înstrăinat pârâţilor S.N. şi S.C. terenul
potrivit contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.4208/21.12.2007 (f.55-57), instanţa
a apreciat că excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâta Atanasiu Cristina
Iolanda este întemeiată.
În privinţa excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor S.N. şi S.C.,
instanţa a apreciat că excepţia lipsei calităţii procesuale pasive este întemeiată şi faţă de aceşti
pârâţi, aceştia neputând fi obligaţi în cadrul raportului juridic dedus judecăţii.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta, pe care a criticat-o
pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocând următoarele motive:
Instanţa de fond nu motivează şi nu ţine cont de hotărârile judecătoreşti
pronunţate anterior, intrate în puterea lucrului judecat, prin care instanţele au stabilit dreptul de a
cumpăra terenul aferent construcţiei cumpărate.
Obligativitatea încheierii contractului de vânzare-cumpărare cu privire la
teren este născută cu mult înainte ca acelaşi teren să fie retrocedat fostului proprietar.
Este nelegală respingerea acţiunii pe cale de excepţie, atâta timp cât între
reclamantă şi Serviciul Public de Exploatare a Patrimoniului există raport juridic.
Tribunalul Argeş, prin decizia civilă nr. 1852/R din 23 noiembrie 2009, a
respins ca nefondat recursul declarat de reclamantă, reţinând următoarele:
Instanţa de fond a pronunţat o sentinţă legală şi temeinică, admiţând corect
excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor, întrucât terenul pentru care se solicită
pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act de vânzare-cumpărare a fost restituit pârâtei
A.C.I., iar aceasta, la rândul său, l-a înstrăinat prin contract de vânzare-cumpărare autentic
pârâţilor S.N. şi C., deci nu se mai afla în patrimoniul pârâţilor Serviciul Public de Exploatare a
Patrimoniului Municipiului Piteşti şi Primăria Municipiului Piteşti.
S-a constatat că, pentru a putea fi valabil încheiată vânzarea-cumpărarea,
este necesar ca obiectul ce se înstrăinează să fie proprietatea vânzătorului, ori, aşa cum s-a
arătat mai sus, imobilul în litigiu se află în proprietatea pârâţilor persoane fizice.
Faptul că pârâţii persoane juridice au fost obligate printr-o sentinţă
anterioară să încheie un contract de vânzare-cumpărare nu este de natură să conducă la
admiterea prezentei acţiuni, iar instanţa să treacă peste faptul că terenul nu se mai afla în
patrimoniul pârâţilor persoane juridice.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta D.L., criticând-o
pentru nelegalitate, în temeiul art.304 pct.9 Cod procedură civilă, pentru următoarele motive:
Se susţine că în mod nelegal instanţa a apreciat că în cauza de faţă calea
de atac este recursul, şi nu apelul, fără a avea niciun fel de evaluare ipotetică a terenului, teren
care, dacă ar fi evaluat la preţul de circulaţie, ar avea valoarea de peste 100.000 lei.
În dezvoltarea criticii se arată că în baza contractului de vânzare-cumpărare
cu plata în rate nr.77/21.04.1997 încheiat cu fosta RA R., a cumpărat imobilul iar prin sentinţa
civilă pronunţată de Judecătoria Piteşti în dosarul nr. 13851/2001, pârâta A.D.P. a fost obligată
să încheie contract de vânzare-cumpărare pentru suprafaţa de 138,45 m.p. teren aferent
construcţie, situată în Piteşti, str. M. Kogălniceanu, nr.16, conform contractului nr.77/21.04.1997.
Această sentinţă este definitivă şi irevocabilă, dar pârâta a refuzat să încheie contractul de
vânzare-cumpărare la care a fost obligată prin această sentinţă.
Prin urmare, reclamanta a solicitat chemarea în judecată a A.D.P. Piteşti
(ulterior a fost precizată acţiunea şi a fost dispusă introducerea în cauză a S.P.E.P. al
Municipiului Piteşti) întrucât raportul juridic privitor la vânzarea suprafeţei de teren aferentă
construcţiei era direct raportat la acest pârât.
Se arată că S.P.E.P. şi Municipiul Piteşti au fost chemaţi în judecată în
calitatea acestora de proprietar şi administrator al terenului în litigiu, iar chemarea în judecată a
persoanelor fizice A.C.I., S.C. şi S.N. a fost motivată prin faptul că hotărârea pronunţată trebuie
să le fie şi acestora opozabilă.
Se mai susţine că instanţa de fond nu a motivat şi nu a ţinut cont de
hotărârile judecătoreşti pronunţate anterior, intrate în puterea lucrului judecat, prin care
instanţele au stabilit dreptul recurentei de a cumpăra terenul aferent construcţiei cumpărate.
La momentul la care au fost pronunţate aceste hotărâri în contradictoriu cu
A.D.P., terenul nu era retrocedat lui A.C.I. şi cu atât mai mult nu era înstrăinat către pârâţii S.
Recurenta susţine că este nelegală respingerea acţiunii pe cale de excepţie,
atâta vreme cât între aceasta şi S.P.E.P. (succesoarea în drepturi a A.D.P. – faţă de care erau
pronunţate hotărârile anterioare) există un raport juridic.
Potrivit prevederilor art.137 Cod procedură civilă, Curtea s-a pronunţat cu
prioritate asupra excepţiei inadmisibilităţii recursului în raport de dispoziţiile art.2821 (1) din
acelaşi cod, excepţie care face de prisos cercetarea în fond a pricinii şi care a fost privită ca
fondată.
Recursul declarat s-a apreciat a fi inadmisibil.
Prin art.129 din Constituţia României, revizuită, cu referire la art.126 din
legea fundamentală, a fost statuat principiul potrivit căruia părţile interesate pot apela la protecţia
juridică a drepturilor subiective încălcate, oferită imparţial de către instanţele competente, în
cadrul sistemului procesual civil, prin care a fost reglementat şi dreptul exercitării căilor de atac.
Potrivit dispoziţiilor cuprinse în art.129 (1) din Codul de procedură civilă,
legiuitorul a impus în sarcina persoanelor interesate exercitarea drepturilor procesuale în
condiţiile, ordinea şi termenele stabilite de lege sau judecător.
Prin urmare, revin persoanei interesate obligaţia de a sesiza jurisdicţia
competentă, în condiţiile legii procesuale civile, aceleaşi pentru subiecţii de drept aflaţi în situaţii
identice.
Aceleaşi exigenţe, exclud examinarea în fond a unei cereri sau căi de atac
exercitate în alte condiţii decât cele determinate de dreptul intern, prin legea procesuală.
Căile de atac sunt prevăzute prin lege, legiuitorul consacrând astfel
principiul legalităţii, potrivit căruia, o hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi
decât cele expres prevăzute de lege. Altfel spus, căile de atac ale hotărârilor judecătoreşti nu
pot exista în afara legii. Este o regulă cu valoare de principiu, prevăzută de art.129 din
Constituţie, care instituie dreptul părţilor interesate de a ataca hotărârile judecătoreşti numai în
condiţiile legii. Textul constituţional evocă nu numai faptul că mijloacele procesuale de atac ale
hotărârilor judecătoreşti sunt cele prevăzute de lege, dar şi că exercitarea acestora trebuie să se
realizeze în condiţiile legii.
Conform dispoziţiilor art.2821 alin.(1) Cod procedură civilă, modificat prin
Legea nr.195/2004, nu sunt supuse apelului hotărârile judecătoreşti date în primă instanţă în
cererile introduse pe cale principală privind (…) litigii al căror obiect are o valoare de până la
100.000 lei inclusiv.
Termenul de litigiu folosit de legiuitor în art.2821 Cod procedură civilă
desemnează toate acţiunile cu caracter patrimonial calificate ca atare de doctrină şi
jurisprudenţa în materie prin raportare la obiectul acestora, care priveşte în mod direct o valoare
patrimonială ori un act juridic al cărui obiect este un drept evaluabil în bani.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a statuat prin decizia nr. 32/2008,
pronunţată de Secţiile Unite că, cererea este actul de investire a instanţei, … obiectul cererii de
chemare în judecată constituindu-l pretenţia concretă a reclamantului. Întrucât dreptul subiectiv
material constituie fundamentul acţiunii, fiind factorul configurator al acesteia, el impune şi toate
consecinţele ce decurg de aici: calificarea acţiunii, determinarea competenţei, alcătuirea
completului, determinarea căii de atac.
Faţă de dispoziţiile art. 2821 Cod procedură civilă şi statuările Înaltei Curţi
de Casaţie şi Justiţie, s-a constatat că, valoarea terenului pentru care se solicită pronunţarea
unei hotărâri care să ţină loc de act de vânzare-cumpărare este conform contractului de la fila 55
de 35.000 Ron, iar conform evaluării reclamantei în şedinţa din 19 octombrie 2009, este de
25.000 Ron, acţiunea având caracter patrimonial, cu un obiect de sub 100.000 lei, în raport de
care calea de atac este potrivit art. 2821 Cod procedură civilă, recursul.
Acţiunea dedusă judecăţii, având caracter patrimonial, cu conţinut
economic, se încadrează astfel în acţiunile reglementate de art.2821 Cod procedură civilă,
valoarea obiectului dedus judecăţii este mai mică de 100.000 lei şi s-a constatat că în cauză
soluţia adoptată de către tribunal este una de recurs, în conformitate cu dispoziţiile legale mai
sus invocate.
Conform dispoziţiilor art.299 Cod procedură civilă, sunt supuse recursului
hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum şi hotărârile altor organe cu
activitate jurisdicţională, în condiţiile prevăzute de lege. În consecinţă, recursul declarat
împotriva unei decizii irevocabile a unei instanţe de recurs, este inadmisibil.
Hotărârea pronunţată de tribunal, fiind una pronunţată în recurs, faţă de
dispoziţiile art.299 alin.1 Cod procedură civilă, nu este supusă recursului, prin urmare prezenta
cale de atac s-a apreciat a fi inadmisibilă.
Or, recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de
legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalităţii acestora, precum şi al principiului
constituţional al egalităţii în faţa legii şi autorităţilor şi din acest motiv, apare ca o situaţie
inadmisibilă în ordinea de drept.
Normele procesuale privind sesizarea instanţelor judecătoreşti şi
soluţionarea cererilor în limitele competenţei atribuite prin lege sunt de ordine publică,
corespunzător principiului stabilit prin art.126 din Constituţia României
În raport de considerentele mai sus expuse, în temeiul art.2821 raportat la
art.299 şi art.312 Cod procedură civilă, a fost respins recursul ca inadmisibil.
Faţă de soluţia pronunţată, instanţa a considerat că nu se mai impune
analizarea celorlalte critici.
11. Stabilirea dreptului de proprietate comună exercitat în cadrul formelor asociative
prevăzut de art.26 din Legea nr.1/2000, nu poate urma decât regimul juridic special,
determinat de legiuitor.
Legea nr.18/1991
Legea nr.1/2000
În calitate de unic moştenitor al autorului său S.A. (decedat la data de
31.07.1994), la rândul său, moştenitor cu titlu universal al autoarei C.S., soţie
supravieţuitoare şi legatară cu titlu particular al lui C.L., reclamantul, pentru a beneficia în
indiviziune cu pârâţii, de dreptul de proprietate cu privire la suprafaţa de 1052 ha. teren,
înscris în O.M.S., ar fi trebuit să-şi valorifice drepturile sale prin parcurgerea procedurii
speciale impusă de Legea nr.1/2000, iar nu pe calea unei acţiuni în constatare de drept
comun.
Aceasta, pentru că dreptul de proprietate în cazul suprafeţelor
forestiere solicitate, având configurarea unui drept de proprietate comună exercitat în
cadrul formelor asociative prevăzut de art.26 din Legea nr.1/2000, nu poate urma decât
regimul juridic determinat de legiuitor, aşa cum în mod corect a reţinut tribunalul.
Astfel, reclamantul avea la îndemână procedura specială de
reconstituire a dreptului de proprietate potrivit art.9 din Legea nr.18/1991, republicată, iar,
în caz de refuz al soluţionării cererii, putea recurge la procedura plângerii prevăzută de
art.53 din acelaşi act normativ, care reprezintă procedura de urmat în materie.
În recurs, reclamantul a încercat să facă dovada faptului că ar fi
solicitat terenul încă din 1998, prin cererea de reconstituire a dreptului de proprietate
înregistrată sub nr.674/25 martie 1998(fila 64 dosar recurs), în calitate de acceptant al
succesiunii rămasă de pe urma defuncţilor C.S.şi C.L..
În acest sens, Curtea va observa însă, că recurentul a redactat cererea
în nume propriu(susţinând, în faţa instanţei, că ar fi formulat-o şi în numele mamei sale, în
temeiul unei procuri generale autentificate la data de 7 august 1990 la Notariatul de Stat al
judeţului Dolj filele 75, 77-80), deşi, după apariţia Legii nr. 18/1991, părinţii recurentului,
legatari universali ai autoarei C.S.( a se vedea fila 108 dosar fond), nu au solicitat ei înşişi
reconstituirea dreptului de proprietate, iar ulterior decesului tatălui reclamantului,
cererea/cererile formulate de reclamant, care apare drept unic moştenitor acceptant al
succesiunii acestuia( a se vedea certificatul de moştenitor nr.766 din data de 05.05.1995-
fila 112 dosar fond), au făcut deja obiectul analizei în procedura specială, pe care acesta
nu a contestat-o.
(Decizia civilă nr. 325/R/01 Martie 2010)
