Prin acţiunea introdusă la data de 24.06.2008, reclamanţii Ivascu Elena, Ivascu Florea au chemat în judecată pe pârâţii Badea Vasile Octavian, Calinescu Narcis Constantin, Călinescu Daniela, .s.c Instal Muntenia s.r.l., Oficiul de Cadastru şi Pub…


Prin cererea înregistrată la data de 14.04.2009, la Tribunalul Argeş,

contestatorii M.V., M.M. şi D.C. au chemat  în judecată pe Primarul Municipiului Piteşti,

solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea Dispoziţiei

nr.625/13.03.2009.

În motivarea contestaţiei s-a arătat că  în  calitate de moştenitori legali ai

defunctului M.D. au formulat în temeiul Legii nr.10/2001 o notificare prin care au solicitat 

retrocedarea unor  bunuri.

Cererea acestora a fost soluţionată prin Dispoziţia nr.888/15.03.2006 a

Primăriei Municipiului Piteşti, prin care la art.2  s-a dispus să se acorde măsuri reparatorii  în

echivalent pentru terenul în suprafaţă de 600 m.p. (100 + 500) şi construcţii în suprafaţă de

81,64 m.p.

La data de 13.03.2009, Primarul Municipiului Piteşti a emis Dispoziţia

nr.625/2009  care modifică parţial Dispoziţia nr.777/2006,  în sensul că acordă măsurile

reparatorii  doar pentru  100 m.p. şi construcţii în suprafaţă de  81,64 m.p.

Apreciind că această modificare din oficiu este nelegală, întrucât Prefectul 

în conformitate cu art.10 din Legea nr.340/2004 nu a exercitat vreo acţiune împotriva  primei

dispoziţii emise de primar, au solicitat admiterea contestaţiei şi anularea Dispoziţiei 

nr.625/2009.

Prin întâmpinare intimatul a invocat excepţia decăderii contestatorilor din

dreptul de a formula contestaţie, susţinând că dispoziţia contestată  le-a fost  comunicată 

acestora la 19.03.2009, iar contestaţia a fost formulată peste termenul de 30 de zile prevăzut de

art. 26 alin.3 din Legea nr. 10/2001, respectiv pe 04.05.2009.

Pe fondul cauzei intimatul a arătat că petenţii nu au făcut  dovada  dreptului

de proprietate cu act încheiat în formă autentică  pentru terenul în suprafaţă de 500 m.p.

Prin cererea înregistrată la data de 17.04.2009, contestatorul M.D. a solicitat

anularea dispoziţiei nr.625/2009 a Primarului Municipiului Piteşti pentru aceleaşi motive 

invocate de către ceilalţi contestatori.

La termenul de judecată din 05.10.2009, instanţa a pus în discuţie părţilor

excepţia  de conexare a dosarului  nr.1573/109/2009 la prezentul dosar, iar în temeiul art.164

Cod procedură civilă s-a  dispus conexarea celor  două cauze.

Prin sentinţa civilă nr.158 din 12 octombrie 2009, Tribunalul Argeş a admis

contestaţia formulată de reclamanţii M.V., M.M., M.D. şi D.C. şi a dispus anularea dispoziţiei

nr.625/13.03.2009 emisă de Primarul Municipiului Piteşti.

Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut următoarele:

Din  cuprinsul certificatului de moştenitor nr.518/1984 (fila 24 dosar), rezultă

că petenţii au dobândit prin moştenire legală de la autorul lor M.D. suprafaţa de 600 m.p. din

care 100 m.p. curţi-construcţii şi 500 m.p. arabil, situată în Piteşti, str. Soldat Moreanu nr.17.

Din cuprinsul certificatului emis de Administraţia Financiară în anul 1998 

(fila 25) s-a reţinut că moştenitorii defunctului M.D., la foaia matricolă de clădiri şi terenuri pe

anul 1987, au  figurat cu suprafaţa de 600 m.p.

Din cuprinsul adeverinţei nr.3553/20.03.1998 rezultă că întreaga suprafaţă

de teren a fost expropriată, respectiv suprafaţa de 500 m.p. prin Decretul

nr.57/04.03.1987, iar suprafaţa de 500 m.p. prin Decretul nr.297/07.12.1987.

Din cuprinsul actelor de vânzare-cumpărare autentificat la 13.03.1944,

rezultă că autorii petenţilor au cumpărat suprafaţa de 100 m.p. de la numitul I.T.P., situată în str.

Petru Rareş nr.17, iar din cuprinsul înscrisului sub semnătură privată  din 05.09.1963 s-a reţinut

că autoarea petenţilor a mai cumpărat suprafaţa  de 542 m.p.

Este adevărat că acest din urmă act nu este întocmit în formă autentică,

însă din actele de preluare, Decretul de expropriere nr.57/04.03.1987 şi Decretul

nr.297/07.12.1997, rezultă că petenţii au fost expropriaţi cu întreaga suprafaţă, respectiv

100 m.p. + 500 m.p.

Potrivit art.24 din Legea nr.10/2001, în absenţa unor probe contrare, 

existenţa sau după caz, întinderea dreptului de proprietate, se prezumă a fi cea recunoscută  în

actul  normativ  sau de  autoritatea prin care s-a  dispus  măsura preluării abuzive şi s-a pus în

executare măsura preluării abuzive.

Potrivit art.2 din acelaşi text de lege, în aplicarea prevederilor alin.1 şi în

absenţa unor probe contrare, persoana individualizată în actul normativ sau de autoritate prin

care s-a dispus sau, după caz, s-a pus în executare măsura preluării abuzive, este presupusă  a 

deţine imobilul sub  nume de proprietar.

 Aşadar, în raport de probatoriul mai sus analizat şi în conformitate cu

dispoziţiile legale mai sus enunţate, tribunalul a constatat că petenţii au făcut pe deplin  dovada

că suprafaţa totală expropriată este în suprafaţă de 600 m.p. şi nu doar de 100  m.p.,

suprafaţă pe care  aceştia  au deţinut-o  sub nume de proprietar.

În consecinţă, tribunalul a constatat că Dispoziţia nr.625/2009 prin care s-a

modificat  Dispoziţia nr.777/15.03.2006 este nelegală, motiv pentru care, în temeiul art. 26 alin.3

din Legea nr.10/2001, instanţa a admis contestaţia şi a anulat dispoziţia

nr.625/13.03.2009  emisă de Primarul Municipiului Piteşti.

Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, au formulat apel reclamantul

M.D. şi pârâtul Primarul Municipiului Piteşti.

Reclamantul M.D. a susţinut că prin sentinţa pronunţată în cauză în mod

greşit nu i s-au acordat cheltuieli de judecată în cuantum de 800 RON, reprezentând onorariu de

avocat, deşi erau îndeplinite condiţiile prevăzute de art.274 din Codul de procedură civilă.

Pârâtul Primarul Municipiului Piteşti a criticat soluţia instanţei de fond pentru

că în mod greşit a fost admisă contestaţia reclamanţilor şi s-a dispus anularea dispoziţiei nr.625

din 13 martie 2009 prin care s-a modificat dispoziţia nr.777 din 15 martie 2006.

S-a susţinut că prima instanţă nu a analizat şi nu a luat în considerare

apărările formulate de către acesta cu ocazia judecării în fond a cauzei, respectiv nu s-a

constatat faptul că, în raport cu normele actuale de aplicare a prevederilor Legii nr.10/2001,

republicată, şi ca urmare a modificării ulterioare a acestei legi, apare evident faptul că,

prevederile dispoziţiei nr.777/15 martie 2006 contravin prevederilor actualelor norme, potrivit

cărora actul sub semnătură privată nu poate fi considerat act doveditor al dreptului de

proprietate pentru suprafaţa de 500 m.p.

S-a mai susţinut că din documentaţia existentă în cauză rezultă că

reclamanţii  au făcut dovada dreptului de proprietate numai cu privire la imobilul în suprafaţă de

100 m.p. teren şi construcţii în suprafaţă de 81,64 m.p. situat  în Piteşti, pentru restul terenului

solicitat prin notificare nefiind făcută dovada dreptului de proprietate cu acte încheiate în formă

autentică, astfel că în mod nejustificat instanţa a dispus anularea dispoziţiei nr.625 din

13.03.2009.

S-a solicitat admiterea apelului şi pe fond modificarea sentinţei în sensul

respingerii acţiunii formulată de reclamanţi.

Examinând sentinţa apelată sub aspectul criticilor invocate de apelanţi, în

raport cu actele dosarului, Curtea a constatat următoarele:

Apelul formulat de reclamantul Mălăncioiu Daniel, prin care a fost criticată

sentinţa în sensul neacordării cheltuielilor de judecată efectuate, s-a constatat a fi întemeiat.

Prin sentinţa atacată a fost admisă contestaţia formulată de către acesta şi a

fost anulată dispoziţia emisă de primar, astfel că erau incidente în cauză dispoziţiile art.274 Cod

procedură civilă care arată că, partea care cade în pretenţii va fi obligată la cerere la plata

cheltuielilor de judecată.

În speţă, apelantul a solicitat prin concluziile scrise cheltuieli de judecată în

cuantum de 800 RON, dovedite cu chitanţa anexată din 10 septembrie 2009, reprezentând

onorariu de avocat (f.88), astfel că se impunea admiterea cererii formulată de către acesta.

Apelul formulat de către Primarul Municipiului Piteşti, prin care se critică

soluţia pronunţată de instanţa de fond, a fost privit ca nefondat, fiind respins.

S-a constatat că prima instanţă a făcut o analiză corespunzătoare actelor de

la dosar şi a aplicat corect dispoziţiile Legii nr.10/2001 în ceea ce priveşte dispoziţia nr.625 din

13.03.2009 emisă de Primarul Municipiului Piteşti, reţinând că aceasta este nelegală.

Prin această dispoziţie s-a dispus anularea parţială a unei alte dispoziţii 

nr.777 din 15 martie 2006, dată în concordanţă cu Legea nr.10/2001, deşi revocarea ulterioară a

unei dispoziţii similare nu mai era posibilă pe cale administrativă.

Rezultă că s-au avut în vedere motivele invocate în apărare de către intimat

de către prima instanţă şi anume faptul că ulterior anului 2006, Legea nr.10/2001 a fost

modificată în parte, dar acest argument nu justifică măsura revenirii asupra actului de dispoziţie

dat în 2006, în acord cu prevederile legale în vigoare la acea dată.

Pe fondul cauzei, s-a constatat că prima instanţă în mod corect a statuat că

reclamanţii şi-au dovedit dreptul de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 500 m.p., drept

recunoscut acestora şi prin actul de expropriere nr.57 şi respectiv  nr.297/1987.

Potrivit prevederilor Legii nr.10/2001, întinderea dreptului de proprietate se

prezumă a fi recunoscută în actul normativ prin care s-a dispus măsura preluării abuzive şi în

speţă, din actul de expropriere şi anexele acestuia rezultă că a fost recunoscută întinderea

dreptului de proprietate pentru întreaga suprafaţă de teren solicitată de către reclamanţi prin

notificare.

Sub acest aspect s-a constatat că prima instanţă a procedat corect la

anularea dispoziţiei nr.625/2009 prin care s-a modificat parţial dispoziţia nr.777/2006.

Pentru considerentele expuse anterior, în temeiul art.296 Cod procedură

civilă, a fost admis apelul formulat de reclamantul M.D. şi schimbată sentinţa în parte, în sensul

obligării pârâtului să plătească acestuia suma de 800 lei cheltuieli de judecată şi a fost respins

ca nefondat apelul formulat de pârât.

Potrivit art.274 Cod procedură civilă, a fost obligat apelantul-pârât să

plătească intimaţilor-reclamanţi M.V., M.M. şi D.C. suma de 600 lei cheltuieli de judecată.

6. Competenţa de soluţionare a contestaţiei la dispoziţia motivată de respingere a

notificării sau a cererii de restituire în natură.

Art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001

H.G. nr. 498 din 18 aprilie 2003 pentru aprobarea  Normelor Metodologice de aplicare

unitară a Legii nr. 10/2001

Decizia sau, după caz, dispoziţia motivată de respingere a notificării sau a

cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptăţită la

secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul unităţii deţinătoare sau,

după caz, al entităţii investite cu soluţionarea notificării.

(Decizia civilă nr. 15/A/4 februarie 2010)