Prin cererea înregistrată la data de 14.04.2009, la Tribunalul Argeş,
contestatorii M.V., M.M. şi D.C. au chemat în judecată pe Primarul Municipiului Piteşti,
solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea Dispoziţiei
nr.625/13.03.2009.
În motivarea contestaţiei s-a arătat că în calitate de moştenitori legali ai
defunctului M.D. au formulat în temeiul Legii nr.10/2001 o notificare prin care au solicitat
retrocedarea unor bunuri.
Cererea acestora a fost soluţionată prin Dispoziţia nr.888/15.03.2006 a
Primăriei Municipiului Piteşti, prin care la art.2 s-a dispus să se acorde măsuri reparatorii în
echivalent pentru terenul în suprafaţă de 600 m.p. (100 + 500) şi construcţii în suprafaţă de
81,64 m.p.
La data de 13.03.2009, Primarul Municipiului Piteşti a emis Dispoziţia
nr.625/2009 care modifică parţial Dispoziţia nr.777/2006, în sensul că acordă măsurile
reparatorii doar pentru 100 m.p. şi construcţii în suprafaţă de 81,64 m.p.
Apreciind că această modificare din oficiu este nelegală, întrucât Prefectul
în conformitate cu art.10 din Legea nr.340/2004 nu a exercitat vreo acţiune împotriva primei
dispoziţii emise de primar, au solicitat admiterea contestaţiei şi anularea Dispoziţiei
nr.625/2009.
Prin întâmpinare intimatul a invocat excepţia decăderii contestatorilor din
dreptul de a formula contestaţie, susţinând că dispoziţia contestată le-a fost comunicată
acestora la 19.03.2009, iar contestaţia a fost formulată peste termenul de 30 de zile prevăzut de
art. 26 alin.3 din Legea nr. 10/2001, respectiv pe 04.05.2009.
Pe fondul cauzei intimatul a arătat că petenţii nu au făcut dovada dreptului
de proprietate cu act încheiat în formă autentică pentru terenul în suprafaţă de 500 m.p.
Prin cererea înregistrată la data de 17.04.2009, contestatorul M.D. a solicitat
anularea dispoziţiei nr.625/2009 a Primarului Municipiului Piteşti pentru aceleaşi motive
invocate de către ceilalţi contestatori.
La termenul de judecată din 05.10.2009, instanţa a pus în discuţie părţilor
excepţia de conexare a dosarului nr.1573/109/2009 la prezentul dosar, iar în temeiul art.164
Cod procedură civilă s-a dispus conexarea celor două cauze.
Prin sentinţa civilă nr.158 din 12 octombrie 2009, Tribunalul Argeş a admis
contestaţia formulată de reclamanţii M.V., M.M., M.D. şi D.C. şi a dispus anularea dispoziţiei
nr.625/13.03.2009 emisă de Primarul Municipiului Piteşti.
Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut următoarele:
Din cuprinsul certificatului de moştenitor nr.518/1984 (fila 24 dosar), rezultă
că petenţii au dobândit prin moştenire legală de la autorul lor M.D. suprafaţa de 600 m.p. din
care 100 m.p. curţi-construcţii şi 500 m.p. arabil, situată în Piteşti, str. Soldat Moreanu nr.17.
Din cuprinsul certificatului emis de Administraţia Financiară în anul 1998
(fila 25) s-a reţinut că moştenitorii defunctului M.D., la foaia matricolă de clădiri şi terenuri pe
anul 1987, au figurat cu suprafaţa de 600 m.p.
Din cuprinsul adeverinţei nr.3553/20.03.1998 rezultă că întreaga suprafaţă
de teren a fost expropriată, respectiv suprafaţa de 500 m.p. prin Decretul
nr.57/04.03.1987, iar suprafaţa de 500 m.p. prin Decretul nr.297/07.12.1987.
Din cuprinsul actelor de vânzare-cumpărare autentificat la 13.03.1944,
rezultă că autorii petenţilor au cumpărat suprafaţa de 100 m.p. de la numitul I.T.P., situată în str.
Petru Rareş nr.17, iar din cuprinsul înscrisului sub semnătură privată din 05.09.1963 s-a reţinut
că autoarea petenţilor a mai cumpărat suprafaţa de 542 m.p.
Este adevărat că acest din urmă act nu este întocmit în formă autentică,
însă din actele de preluare, Decretul de expropriere nr.57/04.03.1987 şi Decretul
nr.297/07.12.1997, rezultă că petenţii au fost expropriaţi cu întreaga suprafaţă, respectiv
100 m.p. + 500 m.p.
Potrivit art.24 din Legea nr.10/2001, în absenţa unor probe contrare,
existenţa sau după caz, întinderea dreptului de proprietate, se prezumă a fi cea recunoscută în
actul normativ sau de autoritatea prin care s-a dispus măsura preluării abuzive şi s-a pus în
executare măsura preluării abuzive.
Potrivit art.2 din acelaşi text de lege, în aplicarea prevederilor alin.1 şi în
absenţa unor probe contrare, persoana individualizată în actul normativ sau de autoritate prin
care s-a dispus sau, după caz, s-a pus în executare măsura preluării abuzive, este presupusă a
deţine imobilul sub nume de proprietar.
Aşadar, în raport de probatoriul mai sus analizat şi în conformitate cu
dispoziţiile legale mai sus enunţate, tribunalul a constatat că petenţii au făcut pe deplin dovada
că suprafaţa totală expropriată este în suprafaţă de 600 m.p. şi nu doar de 100 m.p.,
suprafaţă pe care aceştia au deţinut-o sub nume de proprietar.
În consecinţă, tribunalul a constatat că Dispoziţia nr.625/2009 prin care s-a
modificat Dispoziţia nr.777/15.03.2006 este nelegală, motiv pentru care, în temeiul art. 26 alin.3
din Legea nr.10/2001, instanţa a admis contestaţia şi a anulat dispoziţia
nr.625/13.03.2009 emisă de Primarul Municipiului Piteşti.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, au formulat apel reclamantul
M.D. şi pârâtul Primarul Municipiului Piteşti.
Reclamantul M.D. a susţinut că prin sentinţa pronunţată în cauză în mod
greşit nu i s-au acordat cheltuieli de judecată în cuantum de 800 RON, reprezentând onorariu de
avocat, deşi erau îndeplinite condiţiile prevăzute de art.274 din Codul de procedură civilă.
Pârâtul Primarul Municipiului Piteşti a criticat soluţia instanţei de fond pentru
că în mod greşit a fost admisă contestaţia reclamanţilor şi s-a dispus anularea dispoziţiei nr.625
din 13 martie 2009 prin care s-a modificat dispoziţia nr.777 din 15 martie 2006.
S-a susţinut că prima instanţă nu a analizat şi nu a luat în considerare
apărările formulate de către acesta cu ocazia judecării în fond a cauzei, respectiv nu s-a
constatat faptul că, în raport cu normele actuale de aplicare a prevederilor Legii nr.10/2001,
republicată, şi ca urmare a modificării ulterioare a acestei legi, apare evident faptul că,
prevederile dispoziţiei nr.777/15 martie 2006 contravin prevederilor actualelor norme, potrivit
cărora actul sub semnătură privată nu poate fi considerat act doveditor al dreptului de
proprietate pentru suprafaţa de 500 m.p.
S-a mai susţinut că din documentaţia existentă în cauză rezultă că
reclamanţii au făcut dovada dreptului de proprietate numai cu privire la imobilul în suprafaţă de
100 m.p. teren şi construcţii în suprafaţă de 81,64 m.p. situat în Piteşti, pentru restul terenului
solicitat prin notificare nefiind făcută dovada dreptului de proprietate cu acte încheiate în formă
autentică, astfel că în mod nejustificat instanţa a dispus anularea dispoziţiei nr.625 din
13.03.2009.
S-a solicitat admiterea apelului şi pe fond modificarea sentinţei în sensul
respingerii acţiunii formulată de reclamanţi.
Examinând sentinţa apelată sub aspectul criticilor invocate de apelanţi, în
raport cu actele dosarului, Curtea a constatat următoarele:
Apelul formulat de reclamantul Mălăncioiu Daniel, prin care a fost criticată
sentinţa în sensul neacordării cheltuielilor de judecată efectuate, s-a constatat a fi întemeiat.
Prin sentinţa atacată a fost admisă contestaţia formulată de către acesta şi a
fost anulată dispoziţia emisă de primar, astfel că erau incidente în cauză dispoziţiile art.274 Cod
procedură civilă care arată că, partea care cade în pretenţii va fi obligată la cerere la plata
cheltuielilor de judecată.
În speţă, apelantul a solicitat prin concluziile scrise cheltuieli de judecată în
cuantum de 800 RON, dovedite cu chitanţa anexată din 10 septembrie 2009, reprezentând
onorariu de avocat (f.88), astfel că se impunea admiterea cererii formulată de către acesta.
Apelul formulat de către Primarul Municipiului Piteşti, prin care se critică
soluţia pronunţată de instanţa de fond, a fost privit ca nefondat, fiind respins.
S-a constatat că prima instanţă a făcut o analiză corespunzătoare actelor de
la dosar şi a aplicat corect dispoziţiile Legii nr.10/2001 în ceea ce priveşte dispoziţia nr.625 din
13.03.2009 emisă de Primarul Municipiului Piteşti, reţinând că aceasta este nelegală.
Prin această dispoziţie s-a dispus anularea parţială a unei alte dispoziţii
nr.777 din 15 martie 2006, dată în concordanţă cu Legea nr.10/2001, deşi revocarea ulterioară a
unei dispoziţii similare nu mai era posibilă pe cale administrativă.
Rezultă că s-au avut în vedere motivele invocate în apărare de către intimat
de către prima instanţă şi anume faptul că ulterior anului 2006, Legea nr.10/2001 a fost
modificată în parte, dar acest argument nu justifică măsura revenirii asupra actului de dispoziţie
dat în 2006, în acord cu prevederile legale în vigoare la acea dată.
Pe fondul cauzei, s-a constatat că prima instanţă în mod corect a statuat că
reclamanţii şi-au dovedit dreptul de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 500 m.p., drept
recunoscut acestora şi prin actul de expropriere nr.57 şi respectiv nr.297/1987.
Potrivit prevederilor Legii nr.10/2001, întinderea dreptului de proprietate se
prezumă a fi recunoscută în actul normativ prin care s-a dispus măsura preluării abuzive şi în
speţă, din actul de expropriere şi anexele acestuia rezultă că a fost recunoscută întinderea
dreptului de proprietate pentru întreaga suprafaţă de teren solicitată de către reclamanţi prin
notificare.
Sub acest aspect s-a constatat că prima instanţă a procedat corect la
anularea dispoziţiei nr.625/2009 prin care s-a modificat parţial dispoziţia nr.777/2006.
Pentru considerentele expuse anterior, în temeiul art.296 Cod procedură
civilă, a fost admis apelul formulat de reclamantul M.D. şi schimbată sentinţa în parte, în sensul
obligării pârâtului să plătească acestuia suma de 800 lei cheltuieli de judecată şi a fost respins
ca nefondat apelul formulat de pârât.
Potrivit art.274 Cod procedură civilă, a fost obligat apelantul-pârât să
plătească intimaţilor-reclamanţi M.V., M.M. şi D.C. suma de 600 lei cheltuieli de judecată.
6. Competenţa de soluţionare a contestaţiei la dispoziţia motivată de respingere a
notificării sau a cererii de restituire în natură.
Art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001
H.G. nr. 498 din 18 aprilie 2003 pentru aprobarea Normelor Metodologice de aplicare
unitară a Legii nr. 10/2001
Decizia sau, după caz, dispoziţia motivată de respingere a notificării sau a
cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptăţită la
secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul unităţii deţinătoare sau,
după caz, al entităţii investite cu soluţionarea notificării.
(Decizia civilă nr. 15/A/4 februarie 2010)
