Prin sentinţa penală nr. 222 din 29.09.2011 a Judecătoriei Curtea de Argeş în baza art. 403 alin. 3 Cod procedură penală rap. la art. 401 Cod procedură penală, comb. cu art. 394 Cod procedură penală, s-a respins ca nefondată cererea de revizuire formulată de revizuientul C.M.C., împotriva sentinţei penale numărul 98/13 aprilie 2009 pronunţată de Judecătoria Curtea de Argeş, definitivă prin decizia penală numărul 706/R/24 noiembrie 2009a Curţii de Apel Piteşti.
Pentru a pronunţa această sentinţă judecătoria a reţinut că, situaţia prezentată de revizuient în sensul reţinerii declaraţiei numitei T.V. nu se încadrează în cazul prev. de art. 394 alin. 1 lit. a) C.p.p., nefiind vorba de o împrejurare nouă, ce nu a fost cunoscută de instanţă la soluţionarea cauzei.
În al doilea rând, nici împrejurarea că, în sediul poliţiei, revizuientul ar fi avut o altercaţie cu un poliţist în seara comiterii infracţiunii şi acel poliţist ar fi presat-o pe partea vătămată să depună plângere împotriva lui nu constituie un motiv de revizuire reglementat de art. 394 C.p.p.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs Parchetul de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeş, solicitând casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleaşi instanţe, hotărârea atacată fiind nelegală, întrucât nu au fost respectate dispoziţiile art. 47 alin. 1 Cod de procedură penală, privind incompatibilitatea.
Prin decizia penală nr.1146 din 3 noiembrie 2011, curtea, cu opinie majoritară, a admis recursul declarat de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ JUDECĂTORIA CURTEA DE ARGEŞ, a casat-o şi a trimis cauza spre rejudecare aceleaşi instanţe.
Pentru a pronunţa această decizie, curtea reţine ca situaţie premisă că sentinţa penală nr.98 din 13.04.2009 a Judecătoriei Curtea de Argeş s-a dispus condamnarea lui C. M. C. a fost pronunţată de domnul judecător M.B..
Acelaşi judecător a pronunţat ulterior şi sentinţa penală nr. 222 din 29.09.2011 Judecătoriei Curtea de Argeş, ce vizează cererea de revizuire a sentinţei penale nr. 98/2009.
În continuare, Curtea, reaminteşte că potrivit potrivit dispoziţiilor art. 47 alin. 1 teza I Cod de procedură penală „judecătorul care a luat parte la soluţionarea unei cauze nu mai poate participa la judecarea aceleaşi cauze într-o cale de atac”, indiferent dacă este o cale de atac ordinară sau o cale de atac extraordinară, legiuitorul nefăcând nici o distincţie între ele.
Revizuirea este o cale extraordinară de atac a hotărârilor judecătoreşti definitive.
Faţă de considerentele expuse, curtea constată că domnul judecător M. M. B. era incompatibil să participe la soluţionarea dosarului nr. 2493/216/2011 aflat pe rolul Judecătoriei Curtea de Argeş.
Participarea unui judecător incompatibil la judecarea cauzei, constituie o încălcare a dispoziţiilor privind compunerea instanţei şi atrage, conform art. 197 alin. 2 Cod de procedură penală, nulitatea absolută a hotărârii.
Opinia separată a deciziei a fost în sensul netemeiniciei criticii Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeş, vizând incompatibilitatea judecătorului care a soluţionat cererea de revizuire in prima instanţă, având in vedere că, până la momentul admiterii in principiu a cererii de revizuire, judecătorul nu analizează fondul acesteia, ci numai dacă motivele invocate se încadrează sau nu în dispoziţiile art. 394 Cod procedură penală, nefiind incidente prevederile art. 47-48 Cod procedură penală privind cazurile de incompatibilitate.
Potrivit art.47 art.1 teza I Cod procedură penală „judecătorul care a luat parte la soluţionarea unei cauze nu mai poate participa la judecarea aceleaşi cauze într-o cale de atac”
Delimitarea sferei de aplicare a acestor dispoziţii legale presupune identificarea în concret a căilor de atac la care face referire norma juridică.
În aplicarea prevederilor legale referitoare la incompatibilitate (Secţiunea I din Capitolul II al Codului de procedură penală) constant, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a interpretat noţiunea „căi de atac” contextual, prin angajarea tuturor regulilor formale, a structurilor deductive şi a analogiei în respectarea principiului unităţii dintre litera şi spiritul legii.
Astfel, s-a statuat că revizuirea este o cale extraordinară de atac, de retractare şi nu de reformare. Aceasta nu vizează fondul procesului ci modul cum au fost aplicate şi respectate drepturile şi garanţiile procesuale, ce se fundamentează pe motive referitoare la încălcările prevăzute expres şi limitativ de art.394 Cod procedură penală şi a căror nesocotire atrage schimbarea în tot sau în parte a hotărârii atacate.
Bazată pe fapte şi probe noi, judecata în revizuire implică examinarea pricinii în lumina unor împrejurări asupra cărora instanţa nu se pronunţase la judecarea acesteia în fond.
S-a stabilit că nu se pune problema realizării unui control judiciar în căile extraordinare de atac, ci se realizează o nouă judecată, prin care se tinde la retractarea hotărârii pronunţate anterior (Decizia penală nr.342/1979 a Tribunalului Suprem).
Astfel, se configurează o conduită obiectivă a judecătorului în raport cu imperativele legii, în analiza admisibilităţii în principiu a cererii de revizuire.
Din economia dispoziţiilor art.47-48 Cod procedură penală, rezultă că judecătorul nu poate verifica în mod critic propria soluţie sau hotărârea pronunţată de soţul sau de ruda sa, pe baza aceloraşi date ale dosarului.
Or, în situaţia intervenirii unor aspecte noi, neavute în vedere în momentul judecăţii, astfel cum sunt cele reglementate în cadrul căilor de atac extraordinare, nu subzistă cauza de incompatibilitate prevăzută de art.47 art.1 teza I Cod procedură penală.
Prin modul în care sunt formulate prevederile art.47 alin.1 şi art.48 alin.2 Cod procedură penală, legiuitorul consfinţeşte principiul separării funcţiilor procesuale.
Pe de altă parte prin decizia nr.LX/2007 pronunţată în interesul legii de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţiile Unite, obligatorie potrivit art.414/5 Cod procedură penală, s-a statuat că revizuirea care se întemeiază pe alte motive decât cazurile prevăzute de art. 394 din Codul de procedură penală, este inadmisibilă.
Totodată, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în analiza acestor principii, a constatat că trebuie verificate în concret circumstanţele fiecărei cauze pentru a identifica atitudinea judecătorului în diferitele momente în care intervine.
În raport de motivele cererii de revizuire şi de circumstanţele concrete ale cauzei, cu atât mai mult cu cât în concluziile procurorului înaintate instanţei s-a precizat că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art.394 alin.1 lit. a şi d Cod procedură penală, consider că prin soluţionarea cauzei în primă instanţă nu s-au încălcat prevederile art.47 alin.1 Cod procedură penală, fiind respectat principiul imparţialităţii judecătorilor, statuat de art.6 paragraful 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, care stipulează că „orice persoană are dreptul la o judecată echitabilă, în mod public şi într-un termen rezonabil, a cauzei sale, de către o instanţă independentă şi imparţială instituită de lege (…)”.
4. Amenda administrativă aplicată inculpatului achitat conform art. 10 lit. b/1 Cod procedură penală pentru săvârşirea a două fapte şi împăcarea inculpatului cu partea vătămată pentru una dintre ele. Consecinţe supra cuantumului acesteia.
Art. 10 lit. b/1 Cod procedură penală
Încetarea procesului penal pentru una din cele două infracţiuni pentru care inculpatul a fost achitat conform art.10 lit.b/1 Cod penal, are ca efect reducerea cuantumului amenzii administrative, pericolul social pentru o singură faptă săvârşită, respectiv pentru cea pentru care s-a menţinut achitarea fiind mai mic.
(Decizia penală nr.1109/R din 25 octombrie 2011)
