Prin sentinţa penală nr.771 din 12 aprilie 2011, pronunţată de Judecătoria Piteşti,
în baza art. 11 pct. 2 lit. a C.p.p. rap. la art. 10 lit. b ind.1 C.p.p. comb. cu art.
18 ind.1 C.p., a fost achitat inculpatul I.M., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor
prevăzute de art. 184 alin. 2 şi 4 C.p. şi art. 37 din Legea nr. 319/2006.
În baza art. 18 ind.1 alin. 3 C.p. comb. cu art. 91 C.p., s-a aplicat inculpatului
sancţiunea amenzii cu caracter administrativ în cuantum de 1.000 lei.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că, la data de 22.04.2008,
partea vătămată D.V. împreună cu ceilalţi membri ai echipei de lucru, lucrau pe acoperişul unei hale aparţinând S.C. Subansamble Auto S.A., pentru montarea unor luminatoare.
În timp ce desfăşurau această activitate, un panou metalic pe care a păşit D.V. s-a
desprins, acesta căzând cu tot cu panou de la o înălţime de cea. 9 m în interiorul halei,
pe un transformator de curent electric.
Împrejurările producerii accidentului de muncă au fost cercetate la momentul producerii
şi de către o comisie desemnată la nivelul S.C. Hidromec S.A., din procesul verbal de
cercetare, rezultând faptul că evenimentul suferit de D. V. este accident de muncă şi
se înregistrează ca atare de S.C. Hidromec S.A. Totodată, ca şi cauză a producerii
accidentului, s-a reţinut, printre altele, atât nerespectarea de către partea vătămată
D. V. a prevederilor art. 22 din Legea 319/2006 cât şi nerespectarea de către angajatorul
S.C. Hidromec S.A. reprezentată prin directorul I.M., a prevederilor art. 7, alin. 4
lit. e din aceeaşi lege prin „neluarea măsurilor corespunzătoare ca, în zonele cu risc
ridicat si specific, accesul sa fie permis numai lucrătorilor care au primit şi şi-au
însuşit instrucţiunile adecvate”, iar tot în sarcina angajatorului, inexistenţa unei
tehnologii de lucru privind procedeele care se aplicau în cazul montării şi demontării
luminatoarelor din cadrul S.C. Subansamble Auto S.A. Piteşti.
S-a constatat de către prima instanţă că, fapta inculpatului Ion Marin nu prezintă gradul
de pericol social al unei infracţiuni şi se impune achitarea acestuia, în baza art. 11 pct. 2 lit. a C.p.p. rap. la art. 10 lit. b ind.1 C.p.p. comb. cu art. 18 ind.1 C.p.
Aprecierea s-a bazat pe următoarele elemente: inculpatul a întocmit la nivelul societăţii
pe care o conduce un plan de securitate şi sănătate a muncii; a desemnat ca responsabil
de lucrări pe numitul V.C., care a alcătuit echipa de lucru, a dotat-o cu echipament de
protecţie, dar nu a supravegheat-o; în aceste condiţii, obligaţia de supraveghere rezida
în sarcina inculpatului în subsidiar; partea vătămată D.V. nu a luat măsuri proprii de
siguranţă şi, din neatenţia acestuia, s-a produs accidentarea sa; urmările accidentării
şi refacerea sănătăţii părţii vătămate; circumstanţele personale ale inculpatului,
respectiv atitudinea sa după producerea accidentului, în sensul că s-a prezentat de
urgenţă la locul faptei, a acordat tot sprijinul moral şi material de care dispunea în
vederea recuperării sănătăţii părţii vătămate, care şi-a exprimat mulţumirea faţă de
sprijinul de care a beneficiat, renunţând la pretenţiile care i-au fost satisfăcute;
atitudinea sinceră de regret a inculpatului faţă de producerea accidentului şi de
cooperare pe parcursul procesului; atitudinea sa pe parcursul cercetărilor efectuate
cât şi în faţa instanţei de judecată în toate fazele procesuale cât şi lipsa antecedentelor penale.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs Parchetul de pe lângă Judecătoria Piteşti,
care a criticat-o pentru nelegalitate, sub aspectul greşitei achitări a inculpatului,
solicitând condamnarea acestuia pentru infracţiunile pentru care a fost trimis în
judecată.
Prin decizia penală nr.1109/R din 25 octombrie 2011, a admis recursul declarat de
PARCHETUL DE PE LÂNGĂ JUDECĂTORIA PITEŞTI şi a casat în parte sentinţa penală.
A. înlăturat dispoziţia de achitare pentru fapta prevăzută de art. 184 alin. 2 şi 4 Cod
penal cu toate consecinţele şi, în baza dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. b) Cod
procedură penală raportat la art. 10 lit. h) Cod procedură penală, încetează procesul
penal pentru această faptă, prin împăcarea părţilor.
A redusa cuantumul amenzii administrative de la 1.000 lei la 500 lei.
A menţinut restul dispoziţiilor sentinţei penale.
Pentru a pronunţa această decizie, curtea a reţinut că la termenul de judecată din 25
octombrie 2011, cu ocazia judecării recursului, partea vătămată şi inculpatul au
declarat în faţa instanţei că s-au împăcat, cu privire la infracţiunea prev. de art.
184 alin. 2 şi 4 Cod penal.
Reţinând aceasta, curtea apreciază că sunt îndeplinite cerinţele art.10 lit.h
Cod pr.penală, cu referire la art.132 Cod penal, respectiv caracterul personal al
actului de dispoziţie şi momentul intervenirii acesteia până la rămânerea definitivă
a hotărârii.
In raport de situaţia prezentată mai sus, curtea consideră că se impune încetarea
procesului penal cu privire la infracţiunea prev. de art. 184 alin. 2 şi 4 Cod penal,
dar şi reducerea cuantumului amenzii administrative aplicate inculpatului.
5. Răspunderea asigurătorului. Cerinţe. Calitatea de asigurat a inculpatului.
Art. 51 din Legea nr.136/1995
Despăgubirile nu se acordă în cazul când cel răspunzător de producerea accidentului este o altă persoană decât asiguratul, dacă autoturismul implicat în accident a fost sustras de către inculpat.
(Decizia penală nr. 1307/R din 13 decembrie 2011)