Citeste şi


Prin sentinţa penală nr. 94 din 10 iunie 2011 pronunţată de Judecătoria Brezoi, în baza art. 180 alin. 2 cu aplic. art. 75 lit. a) Cod penal, a fost condamnat inculpatul c. i., la 800 lei amendă.


Prin sentinţa penală nr. 94 din 10 iunie 2011 pronunţată de Judecătoria Brezoi, în baza

 art. 180 alin. 2 cu aplic. art. 75 lit. a) Cod penal, a fost condamnat inculpatul C. I.,

la 800 lei amendă.

În baza art. 192 alin. 2 Cod penal, a fost condamnat inculpatul la 3 ani închisoare, iar

 în baza art. 195 Cod penal a fost condamnat acelaşi inculpat la 500 lei amendă.

În baza art. 33 şi 34 Cod penal, s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea

 de 3 ani închisoare.

În baza art. 180 alin. 2, cu aplic. art. 75 lit. a) Cod penal, a fost condamnat inculpatul

 C.C  , la 800 lei amendă.

În baza art. 192 alin.2 Cod penal, acelaşi inculpat a fost condamnat la 3 ani închisoare,

iar în baza art.193 Cod penal, a fost condamnat inculpatul la 500 lei amendă.

În baza art. 33 şi art. 34 Cod penal, s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai

 grea, de 3 ani închisoare.

În baza art. 180 alin. 2 cu aplic. art. 75 lit. a) şi art. 37 lit. b) din Codul penal,

 a fost condamnat inculpatul C.Ş., la 1000 lei amendă.

În baza art. 192 lit. b) cu aplic. art. 37 lit. b) Cod penal, a mai fost condamnat

 inculpatul la 3 ani închisoare, iar în baza art.193 Cod penal, cu aplic. art. 37 lit.

b) Cod penal, a fost condamnat inculpatul C. Ş. la 500 lei amendă.

În baza art.33 şi 34 Cod penal, s-a dispus ca inculpatul C.Ş. să execute pedeapsa

cea mai grea, de 3 ani închisoare în condiţiile art.86/1 Cod penal.

Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că partea

vătămată Ştefan Florica deţine o locuinţă proprietate personală, de care ţin curtea şi

grădina, într-un perimetru închis pe toate laturile cu gard, în care se face accesul pe

două părţi, situate în imediata apropiere a DN 7D din satul Titeşti, comuna Titeşti.

În dimineaţa zilei de 27.09.2008, în jurul orei 7,oo, partea vătămată Ş. F. şi martorii

 Ş. C. şi B. F., conduceau un număr de 8 bovine, aparţinând celor trei inculpaţi, din

 grădina casei, cu intenţia de a le duce la oborul de vite, pe care le-au găsit păşunând

 în grădina părţii vătămate, împrejurare în care inculpatul C.Ş. a sărit gardul, având

în mână o bâtă şi însoţit de un câine, a lovit cu bâta pe partea vătămată şi pe martori,

 i-a ameninţat cu acte de violenţă, a încercat să rupă gardul pentru a scoate vitele.

Inculpaţii C.I.şi C. C. au coborât dintr-o căruţă cu care se deplasau pe drumul comunal,

au pătruns în grădina părţii vătămate şi, împreună cu C. Ş., au lovit-o atât pe ea, cât

 şi pe martori cu bâtele, i-au ameninţat cu acte de violenţă şi au scos bovinele din

 grădină.

Partea vătămată a suferit leziuni ce au necesitat 10 – 12 zile îngrijiri medicale pentru

 vindecare.

În ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, din conţinutul raportului de expertiză

 instanţa a reţinut că valoarea prejudiciului cauzat părţii vătămate de vitele

inculpaţilor se ridică la suma de 3416 lei, reprezentând contravaloare fân, pomi

fructiferi şi legume distruse, sumă la plata căreia au fost obligaţi inculpaţii, în

solidar.

Împotriva acestei sentinţe, au formulat recurs: Parchetul de pe lângă Judecătoria Brezoi

 şi inculpaţii C. I., C.C. şi C.Ş., care au criticat-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, solicitând casarea.

Prin decizia penală nr.1133/R din 1 noiembrie 2011, curtea, a admis recursurile declarate

de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ JUDECĂTORIA BREZOI şi de inculpaţii C.I.,  C.C. şi C. Ş., a casat, în parte, hotărârea atacată, în sensul că:

A schimbat temeiul condamnării inculpatului C.I. pentru fapta de ameninţare din art. 195

Cod penal în art. 193 Cod penal.

A descontopit pedepsele aplicate inculpatului C.Ş..

A înlăturat condamnarea inculpatului C.Ş., pentru infracţiunea de ameninţare prev. de

 art. 193 Cod penal.

A schimbat temeiul condamnării inculpatului pentru fapta de violare de domiciliu din

art. 192 lit. b) Cod penal în art. 192 alin. 2 Cod penal.

A recontopit pedepsele conexe şi dispune executarea pedepsei celei mai grele de 3 ani

 închisoare.

În baza art. 71 alin. 1 Cod penal a interzis inculpaţilor C. I. şi C.C. dreptul prev.

 de art. 64 alin.1 lit. b) Cod penal şi a făcut aplicarea art. 71 alin. 5 Cod penal

 pentru toţi inculpaţii.

A menţinut restul dispoziţiilor sentinţei.

Pentru a pronunţa această decizie, curtea cu majoritatea voturilor membrilor completului

de judecată constată că recursurile sunt întemeiate, urmând a fi admise ca atare, în

conformitate cu prevederile art. 385/15 pct. 2 lit. d) din Codul de procedură penală,

 pentru considerentele care se vor expune în continuare.

Cum inculpaţii au pătruns împreună în grădina părţii vătămate, a fost comisă infracţiunea

 în forma agravată prevăzută de alineatul 2 al art. 192 Cod penal, iar împrejurarea că

în minuta şi în dispozitivul sentinţei a fost trecută lit. b) – care nu există în text,

în loc de art. 192 alin. 2, atunci când s-a pronunţat condamnarea inculpatului C. Ş.

 constituie o eroare care poate fi îndreptată de instanţa de control judiciar, mai ales

că în considerentele sentinţei prima instanţă se referă la art. 192 alin. 2 Cod penal,

 violarea de domiciliu.

În legătură cu cea de-a doua critică formulată de procuror, vizând pronunţarea

 condamnării inculpatului C. Ş. pentru o infracţiune în legătură cu care instanţa nu a

 fost sesizată prin rechizitoriu, aceea de ameninţare, din verificarea dispoziţiilor pe

 care le conţine rechizitoriul, curtea constată că aceasta este întemeiată, urmând a se

admite cele două recursuri, formulate de procuror şi de inculpatul sus – numit, în vederea

înlăturării aspectului de nelegalitate invocat.

Tot astfel, deşi în considerentele sentinţei se face vorbire de comiterea de către

inculpaţii C. I. şi C.C. a faptelor de lovire şi de ameninţare, prevăzute ca infracţiuni

 de art. 180 alin. 2 Cod penal şi de art. 193 din cod, totuşi în dispozitiv din eroare

s-a dispus condamnarea primului pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 195,

 care nu a făcut obiectul sesizării instanţei.

Şi aceasta reprezintă, în opinia completului majoritar, o eroare care poate fi îndreptată

 în recurs, prin schimbarea temeiului condamnării inculpatului C. I. pentru fapta de

ameninţare, din art. 195 Cod penal în art. 193 Cod penal.

În fine, se impunea a se interzice inculpaţilor C. I.şi C. C., ca pedeapsă accesorie,

 dreptul prevăzut de art. 64 alin. 1 lit. b) Cod penal şi a se face aplicarea art. 71

alin. 5 Cod penal, pentru toţi inculpaţii.

O soluţie de trimitere spre rejudecare a cauzei de către prima instanţă ar contraveni

flagrant prevederilor art. 385/6 alineatul 3 din Codul de procedură penală, potrivit

cărora recursul declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi

atacată cu apel nu este limitat la motivele de casare prevăzute la art. 385/9, iar

 instanţa este obligată ca, în afara temeiurilor invocate şi cererilor formulate de

 recurent, să examineze întreaga cauză sub toate aspectele. În aceste cauze, instanţa

 de recurs poate administra probe noi sau readministra probele în situaţia în care

â consideră necesar pentru asigurarea dreptului părţilor la un proces echitabil.

Opinia separată a deciziei a fost în sensul că hotărârea primei instanţe este nelegală,

având în vedere următoarele:

Deşi a fost învestită cu judecarea inculpatului C. I., pentru infracţiunea prev. de

 art.193 Cod penal, instanţa de fond l-a condamnat pe acesta pentru săvârşirea

infracţiunii prev. de art.195 Cod penal.

Tot greşită a fost infracţiunea pentru care inculpatul C. Ş. a fost condamnat, adică

pentru infracţiunea prevăzută de art.192 lit.b Cod penal, în loc de  infracţiunea prev.

 de art.192 alin.2 Cod penal.

De asemenea, tot pe acest inculpat instanţa de fond l-a condamnat şi pentru infracţiunea

prevăzută de art.193 Cod penal, fără ca acest inculpat să fi fost trimis în judecată.

Faptul că ulterior întocmirii minutei, la motivarea sentinţei, prima instanţă a arătat

corect infracţiunile asupra cărora trebuia să delibereze, este lipsit de relevanţă,

pentru că, după cum se ştie, tot ceea ce se execută este numai dispozitivul hotărârii.

In altă ordine de idei, nu se poate susţine că este o eroare materială, în sensul

dispoziţiilor art.195 Cod penal.

De asemenea, consider că instanţa de  recurs nu are cum să analizeze, pentru prima dată

 în această fază a procesului penal, temeinicia acuzaţiei pentru infracţiunile prev.

 de art.192 alin.2 Cod penal şi art.193 Cod penal, atâta timp cât prima instanţă nu

 s-a pronunţat asupra acesteia.

In argumentarea opiniei mele, invoc practica CEDO, în care, în nenumărate decizii de

speţă s-a considerat condamnarea inculpatului pentru prima dată în recurs, o încălcare

a dreptului său la apărare, dar şi la un proces echitabil, în sensul Convenţiei.

Aşadar, în baza celor ce preced, apreciez că singura soluţie care se impune este aceea

de reluarea judecării cauzei de către prima instanţă, care să se pronunţe asupra tuturor

 acuzaţiilor aduse inculpaţilor.

Prin urmare, confirm art.308 alin.4 Cod pr.penală, art.385/15 pct.2 lit.c rap. la art.385/9 pct.12 Cod pr.penală, opinez pentru admiterea recursurilor, casarea în totalitate a sentinţei penale şi trimiterea cauzei la prima instanţă pentru rejudecare.

11. Calificarea cererii formulate de condamnat în raport de dispoziţiile art. 522/1 Cod

procedură penală.

Art.522/1 Cod procedură penală

Redeschiderea cauzei în care un inculpat plecat în străinătate a fost judecat în lipsă

 nu se putea face legal decât în cadrul procedurii prevăzute de art.522/1 Cod procedură

penală şi nu pe calea revizuirii.

 

(Decizia penală nr. 1323 din 15 decembrie 2011)

Prin sentinţa penală nr.1 din 26 octombrie 2011, pronunţată în dosarul nr.2244/241/2011

 de Judecătoria Horezu, s-a respins, în conformitate cu dispoziţiile art.394 şi urm. Cod

pr.penală, cererea de revizuire formulată de petiţionarul G.I.

Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că, prin sentinţa penală

nr.198 din 10 februarie 2006, pronunţată de Judecătoria Horezu, definitivă prin decizia

penală nr.807/R/2011, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, G.I. a fost condamnat la o

pedeapsă rezultantă de 6 ani închisoare.

pedeapsă rezultantă de 6 ani închisoare.

Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a arătat că, în cauză, nu sunt întrunite cerinţele prevăzute de art.394 Cod pr.penală, în sensul că nu au fost descoperite fapte sau împrejurări noi care pot duce la dovedirea netemeiniciei hotărârii de condamnare, deoarece instanţele care au soluţionat cauza în diferite trepte ierarhice au analizat probele administrate, din care au dedus că acesta se face vinovat de săvârşirea infracţiunilor pentru care a fost condamnat.

Impotriva sentinţei a formulat recurs revizuientul G.I., criticând-o pentru nelegalitate

 şi netemeinicie, susţinând că sunt îndeplinite condiţiile privind admisibilitatea

 revizuirii hotărârii de condamnare.

Prin decizia penală nr. 1323 din 15 decembrie 2011, curtea a admis recursul condamnatului

G.I., a casat în totalitate sentinţa şi rejudecând a trimis cauza la Judecătoria Horezu pentru soluţionarea cererii în conformitate cu dispoziţiile art.5221 Cod procedură penală.

Pentru a pronunţa această decizie, curtea a reţinut următoarele:

Este necontestată împrejurarea că revizuientul G.I. a fost condamnat, prin

 sentinţa penală nr.198 din 10 februarie 2006, pronunţată de Judecătoria Horezu, la o

Cauza a fost judecată în lipsa inculpatului, astfel cum se consemnează în preambulul

sentinţei.

Sentinţa penală nr.198 din 10 februarie 2006, pronunţată de Judecătoria Horezu, a rămas

definitivă prin nerecurare, iar recursul formulat, la data de 18 aprilie 2011,  de

inculpatul G.I. împotriva acesteia, a fost respins ca tardiv prin decizia penală nr.807/R

din 5 iulie 2011, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti.

Pronunţarea sentinţei penale nr.1/2011 de către Judecătoria Horezu, recurată în prezenta

cauză,  s-a făcut cu încălcarea dispoziţiilor art.317 Cod pr.penală, privind obiectul

judecăţii potrivit căreia „judecata se mărgineşte la fapta şi la persoana arătate în actul

de sesizare a instanţei”.

Or, din actele dosarului rezultă că inculpatul G.I. nu s-a adresat instanţei, pentru a-i

fi soluţionată cererea în cadrul procedurii prevăzute de art.393 şi urm. Cod pr.penală,

 ci a celei prevăzute de art.522/1 Cod pr.penală, privind rejudecarea celor judecaţi în

lipsă, în caz de extrădare.

Sub acest aspect, se constată, din conţinutul cererii, că inculpatul după ce învederează

instanţei că a fost judecat în lipsă, întrucât se afla în străinătate (de unde a fost

extrădat pentru a executa mandatul de 6 ani închisoare) solicită „să-mi fie redeschisă

 cauza”.

O atare redeschidere nu se putea face legal decât în cadrul procedurii prevăzute de

art.522/1 Cod pr.penală, potrivit căreia „în cazul în care se cere extrădarea sau predarea

 în baza unui mandat european de arestare a unei persoane judecate şi condamnate în lipsă,

cauza va putea fi rejudecată de către instanţa care a judecat în primă instanţă, la cererea condamnatului” şi nicidecum în cadrul procedurii de revizuire prevăzută de art.393 şi urm. Cod pr.penală.

Chiar dacă recursul formulat de inculpatul G.I., la circa 5 ani după pronunţarea sentinţei

penale nr.198 din 10 februarie 2006, a Judecătoriei Horezu (după ce împotriva acestuia s-a

 pus în executare mandatul prin intermediul Serviciului de Investigaţii Criminale fiind

astfel extrădat în România, în vederea executării) s-a soluţionat în prezenţa acestuia, se

constată, însă, că prin decizia pronunţată de Curtea de Apel Piteşti (nr.807/R/2011) nu s-a analizat fondul cauzei, ci s-a respins, pe excepţie, recursul, ca tardiv, ceea ce echivalează tot cu o judecată în lipsă, în sensul dispoziţiilor art.522/1 Cod pr.penală, anterior citate.

12. Admisibilitatea cererii e învestire a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei

 de neconstituţionalitate. Cerinţe. 

Art. 29 din Legea nr. 47/1992

Instanţa în faţa căreia s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate este chemată să

 examineze legitimarea procesuală a petiţionarilor, dacă rezolvarea sa are legătură cu

soluţionarea cauzei şi dacă prevederile invocate nu au fost anterior declarate ca fiind

 neconstituţionale.

 (Decizia penală nr.1306/13.12.2011)