Natura comercială a unei cauze nu este dată în mod obligatoriu de calitatea de comerciant a părţii care vine în faţa instanţei, ci de obiectul pricinii.
Art. 6 din Legea nr. 36/1991 nu condiţionează asocierea din cadrul societăţilor agricole de calitatea de proprietar de terenuri a asociatului, ci lasă posibilitatea asociaţilor să contribuie şi cu sume de bani, cu ori utilaje. Aceste prevederi se aplică tuturor formelor de asociere, iar faptul că unul dintre asociaţi a participat cu un teren şi altul cu bani nu poate conduce la concluzia nelegalităţii asocierii.
(Decizia nr. 170 din 4 februarie 2002 – Secţia a V-a comercială)
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – Secţia comercială, sub nr. 3942 din 26.10.2000, reclamanta Asociaţia Agricolă “L.” l-a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei, solicitând:
1. anularea Procesului-verbal nr. 1 din 31.10.2000, încheiat de Comisia de negociere directă organizată pentru vânzarea pachetului de acţiuni gestionat de pârâtă la S.C. “O.” S.A.;
2. anularea Deciziei nr. 7 din 17.10.2000 a Comisiei de soluţionare a contestaţiilor în procesul de privatizare din agricultură numită prin Ordinul ministrului nr. 178 din 15.09.2000, prin care s-a respins contestaţia reclamantei;
3. refacerea şedinţei de preselecţie de către Comisia de negociere directă în vederea negocierii directe pentru vânzarea pachetului de acţiuni de la S.C. “O.” S.A., cu recunoaşterea dreptului reclamantei de a participa la preselecţie;
4. obligarea pârâtului la cheltuieli de judecată;
5. suspendarea procedurii la Comisia de negociere până la soluţionarea cauzei.
în motivarea acţiunii, s-a arătat că pârâtul a respins reclamanta de la negociere, deoarece nu a prezentat toate documentele prevăzute în caietul de sarcini, mai precis dovada dreptului de proprietate asupra unui teren agricol al asociatului R.F. şi extrasul de carte funciară pe numele lui C.N. Reclamanta a susţinut că Legea nr. 36/1991 nu-i impune ca toţi asociaţii să fie de terenuri, iar cu privire la extrasul de carte funciară a învederat că această cerinţă era impusă numai pentru asociaţii care au adus teren aflat în indiviziune.
Prin Sentinţa civilă nr. 351 din 6.11.2000, a fost declinată competenţa soluţionării cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti – Secţia comercială.
Ca urmare a declinării, cauza s-a înregistrat pe rolul Tribunalului Bucureşti -Secţia comercială, sub nr. 10056/2000, şi s-a soluţionat prin Sentinţa civilă nr. 5596 din 4.07.2001, prin care s-a respins ca neîntemeiată acţiunea reclamantei şi s-a admis cererea de intervenţie în interesul pârâtului, formulată de Asociaţia Agricolă Familială “A.”.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că reclamanta a recunoscut că nu a îndeplinit condiţiile pentru a fi selecţionată, întrucât un singur asociat avea 5 ha, iar Comisia de negociere a constatat că reclamanta nu îndeplineşte condiţiile prevăzute şi publicate în documentaţie pentru a fi admisă la negocierea concesionării terenului administrat de S.C. “O.” S.A., în suprafaţă de 2.429 ha, şi cele de cumpărare a pachetului de acţiuni.
Cu privire la contestaţia reclamantei, instanţa de fond a arătat că, în mod corect, Comisia de soluţionare a contestaţiilor a menţinut hotărârea Comisiei de negociere şi tot în mod corect a apreciat că nota de bonitate a reclamantei priveşte un singur asociat şi nu poate fi relevantă.
în motivarea hotărârii, instanţa de fond mai arată că Asociaţia Agricolă Familială “A.” a formulat cerere de intervenţie în interesul pârâtului, ce a fost încuviinţată de principiu la 23.01.2001, şi care s-a admis în final pentru argumentele în temeiul cărora s-a respins acţiunea reclamantei, precum şi datorită faptului că procedura de privatizare a S.C. “O.” S.A. a fost finalizată prin încheierea Contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni nr. 59 din 30.10.2000 şi a Contractului de concesiune nr. 59/2000.
Se mai reţine, din aceeaşi sentinţă, că, la 13.03.2001, Sindicatul Liber, prin S.C. “O.” S.A., a depus cerere de intervenţie în interes propriu, motivat de faptul că drepturile salariaţilor au fost încălcate prin neaducerea acestora la şedinţa de preselecţie. Prin încheierea din 3.04.2001, cererea a fost respinsă, ca lipsită de interes.
împotriva acestei soluţii, reclamanta a declarat recurs, legal timbrat şi motivat, şi a solicitat desfiinţarea sentinţei şi anularea procesului-verbal atacat.
în dezvoltarea recursului se arată că în mod greşit a reţinut instanţa de fond că reclamanta ar fi recunoscut că nu a îndeplinit condiţiile pentru selecţionarea la negociere, deoarece aceasta a susţinut tot timpul că măsura luată de Comisia de negociere este una abuzivă şi reia susţinerile din cererea de chemare în judecată, arătând şi că intervenienta nu a achiziţionat dosarul de prezentare şi caietul de sarcini şi că a depus certificatele de cazier, emise la 12.10.2000, deci ulterior datei limită de 10.10.2000.
La 10.10.2002, intimatul Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei depune la dosar o întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului, ca nefondat, deoarece recurenta nu a prezentat toate documentele prevăzute de metodologia de participare la negocierea de preselecţie, în timp ce intervenienta a prezentat toate documentele.
în recurs s-au mai depus înscrisuri: copia anunţului publicitar din ziar din 19.09.2000, copii şi copia actului adiţional la actul de constituire a recurentei.
înainte de a trece la analiza recursului, Curtea, procedând la verificarea competenţei de a soluţiona prezenta cauză, constată că pricina aparţine domeniului litigiilor comerciale, pentru următoarele considerente:
Se includ în sfera litigiilor comerciale acele pricini care:
a) au ca obiect acte sau fapte de comerţ;
b) îşi au sorgintea în raporturi juridice la care participă comercianţi;
c) se întemeiază pe dispoziţiile art. 72010 din Codul de procedură civilă, care statuează că sfera litigiilor care se soluţionează conform normelor cuprinse în cap. IV din Cartea a Vl-a din mai cuprinde:
1. litigiile privind desfăşurarea activităţii în scopul privatizării prin înstrăinarea de bunuri sau alte valori din patrimoniul societăţilor comerciale sau al altor persoane juridice cu capital de stat;
2. litigiile privind drepturile şi obligaţiile contractuale din cadrul activităţii de privatizare.
Aşadar, natura comercială a unei cauze nu este dată în mod obligatoriu de calitatea de comerciant a părţii ce vine în faţa instanţei, ci de obiectul pricinii. în speţa de faţă, se deduce judecăţii activitatea desfăşurată de Ministerul Agriculturii în scopul privatizării S.C. “O.” S.A., care era la data de 13.10.2001 o societate comercială cu capital de stat, căreia îi erau aplicabile dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 198/1999 şi Hotărârii Guvernului nr. 97/2000. Rezultă deci că prezentul litigiu este unul comercial, care se va supune, conform art. 72010 din Codul de procedură civilă, normelor din cap. IV Cartea a Vl-a din Codul de procedură civilă, fiind de competenţa acestei instanţe de recurs.
Curtea va analiza recursul prin prisma motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă, procedând la încadrarea juridică a dezvoltărilor recurentei, conform art. 306 alin. 3, şi va avea în vedere şi dispoziţiile art. 3041 din Codul de procedură civilă, analizând pricina sub toate aspectele.
Cât priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă, Curtea constată că hotărârea atacată este dată cu aplicarea greşită a Legii nr. 36/1991. Acest act normativ reglementează forme de asociere simple (asocierea de familie şi societatea civilă) şi societatea agricolă cu personalitate juridică, ce reprezintă forma superioară şi cea mai complexă de exploataţie agricolă. Prin instituirea acestor reglementări, legiuitorul a urmărit să realizeze o mai bună exploatare a terenurilor agricole. Legiuitorul s-a ocupat în special de reglementarea formei superioare, societatea agricolă, iar la art. 6 din Legea nr. 36/1991 prevede că uneltele agricole şi alte utilaje, mijloacele materiale şi băneşti, precum şi animalele pot fi aduse în societate. Aşadar, legea nu condiţionează asocierea de calitatea de proprietar de terenuri a asociatului, ci lasă posibilitatea asociaţilor să contribuie şi cu sume de bani, animale ori utilaje. Iar raţionamentul este simplu: numai cu bani, utilaje, unelte şi animale se poate asigura exploatarea terenului. Prevederile art. 6 din Legea nr. 36/1991 se aplică tuturor formelor de asociere, deci şi recurentei din prezenta cauză, iar faptul că unul dintre asociaţi a participat cu teren şi altul cu mijloace băneşti nu poate conduce la concluzia nelegalităţii asocierii.
Cât priveşte nedepunerea extrasului de carte funciară pentru C.N., rezultă că acest act era necesar pentru asociaţii care aduceau teren în indiviziune, ceea ce nu este cazul în speţa de faţă.
Curtea mai reţine că intimata-intervenientă a fost înfiinţată cu 6 zile înainte de data limită de depunere a ofertelor, iar intimatul-pârât susţine că recurenta nu ar fi o societate agricolă cu experienţă şi competenţă în domeniul agricol.
Din conţinutul procesului-verbal atacat rezultă că intimata-intervenientă nu a depus dovada de achiziţionare a dosarului de prezentare şi a caietului de sarcini privind concesionarea terenurilor aparţinând S.C. “O.” S.A. Cu privire la caziere se constată că acestea sunt emise la 12.09.2000, şi nu la 12.10.2000, deci anterior anunţului publicitar din 19.09.2000, şi nu s-au eliberat spre a servi la preselecţia organizată de Ministerul Agriculturii, ci pentru “societatea agricolă”, deci pentru înfiinţarea acestei asocieri.
Pentru considerentele reţinute, conform art. 304 pct. 9, 3041 şi 312 din Codul de procedură civilă, s-a admis recursul, s-a modificat în tot sentinţa atacată şi, pe fond, s-a admis în parte acţiunea reclamantei şi s-a anulat Procesul-verbal nr. 1 din 13.10.2000 şi Decizia nr. 7 din 17.10.2000 a Comisiei de soluţionare a contestaţiilor în procesul de privatizare din agricultură.
