Potrivit art. 64 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 268/2001, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 626/2001, “La negocierea directă cu preselecţie pentru societăţile comerciale care deţin terenuri cu destinaţie agricolă vânzarea acţiunilor se realizează concomitent cu concesionarea acestor terenuri.” Ca atare, ofertanţii sunt obligaţi să respecte coroborat prevederile celor două caiete de sarcini, care reprezintă proceduri interne cu privire la modul de desfăşurare a procesului de privatizare şi/sau concesionare.
Potrivit art. 39 din Legea nr. 137/2002, atacarea unei operaţiuni sau a unui act prevăzut de această lege sau de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 88/1997 se poate face în termen de o lună de la data la care reclamantul a cunoscut sau trebuia să cunoască existenţa operaţiunii sau actul atacat ori de la data naşterii dreptului.
Procesul de privatizare se derulează în etape succesive, fiecare etapă fiind eliminatorie, şi, ca atare, fiecare proces-verbal îşi produce efectele, corelat cu etapa de privatizare pentru care s-a încheiat.
(Decizia nr. 1667 din 29 noiembrie 2002 – Secţia a Vl-a comercială)
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti – Secţia a Vl-a comercială la data de 3.06.2002, reclamanta S.C. “I.” S.R.L. Ie-a chemat în judecată pe pârâtele A.D.S. şi Comisia de preselecţie şi negociere numită de A.D.S., solicitând să se constate nulitatea absolută a procesului-verbal de preselecţie din 29.04.2002, a Procesului-verbal nr. 1 din 14.05.2002, a Comisiei de preselecţie şi a Deciziei nr. 1 din 25.05.2002 a A.D.S., cât şi a tuturor actelor subsecvente încheiate de instituţia publică implicată în vânzarea de acţiuni ce le gestionează la S.C. “A.” S.A. şi concesionarea terenului agricol aflat în administrarea A.D.S. la aceeaşi societate.
Totodată, reclamanta a solicitat să se dispună şi suspendarea ţinerii licitaţiei, a oricăror altor proceduri, cât şi a încheierii contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni, până la soluţionarea litigiului, şi obligarea pârâtelor la cheltuieli de judecată.
Ulterior, reclamanta a depus la dosar cererea de introducere în cauză a altor persoane, solicitând introducerea în cauză a Asociaţiei Agricole “C.”, invocând că, după introducerea acţiunii, pârâta A.D.S. a continuat procedura de negociere numai cu această persoană juridică şi a semnat contractul de vânzare acţiuni, precum şi cel de concesionare a terenului agricol.
Prin Sentinţa civilă nr. 10020 din 19.08.2002, pronunţată în Dosarul nr. 494/2002, Tribunalul Bucureşti – Secţia a Vl-a comercială a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Comisia de negociere şi, de asemenea, a admis excepţia tardivităţii atacării procesului-verbal de preselecţie din data de 29.04.2002.
Pe fondul cauzei, a fost respinsă ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamantă împotriva pârâtei şi în contradictoriu cu chemata în garanţie Asociaţia Agricolă “C.”.
A fost respins ca neîntemeiat şi capătul de cerere privind suspendarea.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut, pe excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Comisia de negociere, că aceasta nu are personalitate juridică şi deci nu are capacitate de folosinţă şi de exerciţiu, actele întocmite de aceasta reprezentând voinţa A.D.S., care a numit membrii comisiei, şi nu o voinţă proprie.
Pe excepţia tardivităţii atacării procesului-verbal de preselecţie, tribunalul a reţinut, în conformitate cu art. 39 din Legea nr. 137/2002, că acesta a fost comunicat părţilor la data de 29.04.2002 şi a fost atacat tardiv la data de 3.06.2002.
A mai reţinut că reclamanta nici nu are interesul de a ataca acest proces-verbal, deoarece îi este favorabil.
Pe fondul cauzei, tribunalul a reţinut că reclamanta nu a depus în plicul nr. 2 nici un ordin de plată, deşi era obligată să depună originalul ordinului de plată, reprezentând dovada achitării caietului de sarcini, obligaţie prevăzută la art. 5.1.2 din caietul de sarcini.
Ca atare, tribunalul a reţinut că reclamanta, nerespectând această obligaţie, în mod corect a fost exclusă de la următoarea etapă a negocierilor, fiindu-i respinsă şi contestaţia.
împotriva acestei sentinţe, reclamanta a declarat recurs, solicitând admiterea acestuia, modificarea sentinţei şi, pe fond, să se constate nulitatea absolută a actelor invocate, precum şi repunerea părţilor în situaţia anterioară datei de 29.04.2002, cu reluarea tuturor procedurilor ce stau la baza contractului de privatizare şi concesionare în ceea ce priveşte S.C. “A.” S.A.
în motivarea recursului, recurenta a învederat următoarele aspecte:
– Comisia a greşit în procesul-verbal din 29.04.2002, întrucât a consemnat că ambii participanţi au depus “dovada achitării preţului dosarului de prezentare şi a caietului de sarcini”, ceea ce înseamnă că societatea sa a depus originalele în acest plic, iar celălalt participant a depus copii. în acest caz, procesul-verbal încheiat nu a menţionat această situaţie şi nu a analizat-o prin prisma obligaţiilor stabilite la cap. 1 din caietul de sarcini privind vânzarea acţiunilor coroborate cu art. 5.1.2 din caietul de sarcini privind concesionarea terenului.
Astfel, recurenta a arătat că, în această situaţie, comisia, verificând incidenţa celor invocate mai sus, urma să constate că plicul 1 depus de societatea sa conţinea în plus documentele în original, iar plicul celuilalt ofertant conţinea probabil copii ale unor documente de plată ce trebuiau depuse în plicul 2, şi urma să se decidă dacă este aplicabilă sancţiunea de eliminare şi cui se aplică.
– în procesul-verbal din 14.05.2002, aceeaşi Comisie a menţionat ca celălalt ofertant a depus în original dovada de achitare a preţului dosarului de prezentare şi a caietului de sarcini, iar S.C. “I.” S.R.L. nu a prezentat dovada achitării caietului de sarcini privind concesionarea terenului, aşa cum este cerut de art. 5.1.2 din caiet, adică în original, fapt imposibil de realizat, întrucât originalul trebuia să se afle în plicul 1, care s-a depus concomitent cu plicul 2.
– în această situaţie, comisia de preselecţie şi negociere a întocmit acte anulabile, deoarece nu pot fi depuse originalele documentelor de plată, care sunt ordine de plată sau chitanţe, decât într-un exemplar, deci într-un singur plic cu documente de licitaţie.
– Din redactarea obligaţiilor participanţilor în cele două caiete de sarcini nu reiese dacă obligaţia depunerii originalului de la pct. 5.1.2 se referă la primul plic sau la al doilea, iar în cap. 1 nu se prevede în ce formă se depun dovezile de plată a caietelor de sarcini şi nici nu se face referire la original sau copie.
– în această situaţie, actele întocmite de Comisia de preselecţie şi negociere numită de A.D.S. sunt nule absolut, nefiind întocmite cu respectarea prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 626/2001, a documentelor de licitaţie şi a caietelor de sarcini întocmite de instituţia publică implicată.
– în temeiul art. 39 şi următoarele din Legea nr. 137/2002, termenul în care se introduce acţiunea este de o lună de la data când reclamantul a cunoscut sau trebuia să cunoască existenţa operaţiunii ori actul atacat, ori de la data naşterii dreptului.
în susţinerea acestui motiv, recurenta a arătat că procesul-verbal de preselecţie’din 29.04.2002 nu a fost atacat decât odată cu cel din 14.05.2002, deoarece la această dată, prin eliminarea sa, i s-a produs un prejudiciu şi a fost afectată, creându-se premisele introducerii unei acţiuni în instanţă, ceea ce la data de 29.04.2002 nu era posibil, neexistând un interes.
Recurenta a mai arătat că, în aceste condiţii, termenul de o lună prevăzut la art. 39 din Legea nr. 137/2002 curge de la data de 14.05.2002, data la care s-a născut dreptul său la acţiune, deci inclusiv interesul şi justificarea atacării procesului-verbal din 29.04.2002.
în drept, au fost invocate: Legea nr. 268/2001, Hotărârea Guvernului nr. 626/2001, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 88/1997, cu modificările ulterioare, Legea nr. 137/2002 şi art. 3041 din Codul de procedură civilă.
Curtea a constatat recursul nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta.
Astfel, probele relevă că procedura privatizării la S.C. “A.” S.A. prin vânzarea de acţiuni şi concesionarea terenului agricol s-a realizat prin metoda negocierii directe cu preselecţie, conform prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 626/2001, metodă care a constat în două etape: preselecţia şi negocierea.
în vederea desfăşurării procesului de privatizare au fost elaborate dosarul de prezentare a societăţii supuse privatizării şi cele două caiete de sarcini, unul pentru vânzarea acţiunilor şi unul pentru concesionarea terenului agricol, caietele de sarcini reprezentând proceduri interne emise de A.D.S. cu privire la modul de desfăşurare a procesului de privatizare şi/sau concesionare, acestea conţinând totodată prevederi obligatorii pentru ofertanţi, stipulând expres condiţiile ce trebuie a fi îndeplinite de aceştia.
Potrivit art. 64 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 268/2001, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 626/2001, “La negocierea directă cu preselecţie pentru societăţile comerciale care deţin terenuri cu destinaţie agricolă vânzarea acţiunilor se realizează concomitent cu concesionarea acestor terenuri” şi, ca atare, ofertanţii sunt obligaţi să respecte coroborat prevederile celor două caiete de sarcini.
Condiţiile de participare impuse prin caietele de sarcini nu au fost contestate de ofertanţi anterior depunerii plicurilor cu documente oferte şi, ca atare, aceştia şi-au însuşit prevederile cuprinse în acestea, condiţiile impuse devenind obligatorii.
Din analiza coroborată a prevederilor celor două caiete de sarcini rezultă că modul de prezentare a dovezii achitării caietelor de sarcini era următorul: depunerea de copii în plicul nr. 1, pentru participarea la preselecţie, şi depunerea originalelor în plicul nr. 2, pentru participarea la negociere.
Probele cauzei mai relevă că recurenta-reclamantă nu a făcut dovada respectării prevederilor de fond şi de formă ale caietelor de sarcini în întocmirea documentaţiei pentru participarea la negocierea directă cu preselecţie.
Astfel, în plicul nr. 1, pentru participarea la preselecţie, recurenta-reclamantă a depus copii legalizate de pe dovezile de plată a caietelor de sarcini, iar în plicul nr. 2, pentru participarea la negociere, a omis să depună aceste dovezi, cu atât mai mult cu cât, potrivit art. 5.1.2 din caietul de sarcini, pentru concesionarea terenului agricol, avea obligaţia depunerii acestor dovezi în original.
Faţă de cele arătate, Curtea apreciază că sunt nefondate criticile formulate de recurentă împotriva sentinţei atacate în ceea ce priveşte fondul cauzei.
De asemenea, în raport de dispoziţiile art. 39 din Legea nr. 137/2002, apare ca nefondată şi critica referitoare la admiterea procesului-verbal de preselecţie din 29.04.2002.
Astfel, potrivit art. 39 din Legea nr. 137/2002, atacarea unei operaţiuni sau a unui act prevăzut de această lege sau de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 88/1997 se poate face în termen de o lună de la data la care reclamantul a cunoscut sau trebuia să cunoască existenţa operaţiunii sau actul atacat, ori de la data naşterii dreptului.
în cauza de faţă, procesul-verbal din 29.04.2002 a fost comunicat recurentei-reclamante la data de 29.04.2002, dată de la care a început să curgă termenul de 30 de zile pentru atacarea acestuia, or, cererea prin care s-a solicitat constatarea nulităţii absolute a acestui act a fost introdusă la data de 3.06.2002, cu depăşirea termenului prevăzut de art. 39.
Susţinerea recurentei, în sensul că dreptul de a ataca procesul-verbal din 29.04.2002 s-a născut la data eliminării sale de la privatizare, ca urmare a încheierii Procesului-verbal nr. 1 din 14.05.2002, nu poate fi reţinută, deoarece, potrivit prevederilor caietelor de sarcini, procesul de privatizare se derulează în etape succesive, fiecare etapă fiind eliminatorie şi, ca atare, fiecare proces-verbal îşi produce efectele, corelat cu etapa de privatizare pentru care s-a încheiat.
De altfel, din conţinutul procesului-verbal încheiat la 29.04.2002 rezultă că recurenta-reclamantă a fost admisă pentru etapa următoare, aceea a negocierii, şi, ca atare, nefiindu-i adus nici un prejudiciu, în mod corect s-a reţinut de instanţa de fond şi lipsa interesului de a ataca acest act.
în considerarea celor arătate, Curtea constată că sentinţa civilă atacată este legală şi temeinică, neputând fi reţinute criticile invocate, situaţie în care, în baza art. 312 alin. 1 din Codul de procedură civilă, recursul declarat împotriva acesteia va fi respins ca nefondat.
