Instanţa nu este legată de concluziile expertizei, ele constituind numai elemente de convingere lăsate la libera apreciere a judecătorului, ca toate celelalte probe, însă este legată de constatările de fapt ale experţilor, respectiv de arătarea cercetărilor efectuate în prezenţa părţilor.
Constatările de fapt ale experţilor fac dovada până la înscrierea în fals, având în vedere calitatea experţilor, de delegaţi ai instanţei judecătoreşti.
(Decizia nr. 805 din 6 iunie 2002 – Secţia a V-a comercială)
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti – Secţia comercială, reclamanta SNTC “R.” S.A. a chemat-o în judecată pe pârâta V.E., solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 11.353.000 lei, cu titlu de pretenţii, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.
în motivarea cererii, reclamanta a arătat că, la data de 09.06.1999, prin Ordinul de serviciu nr. 86223, a fost desfiinţat pentru neplata prestaţiilor telefonice postul telefonic instalat la cererea pârâtei la domiciliul acesteia. Prin neplata prestaţiilor telefonice societatea-reclamantă a fost prejudiciată cu suma de 11.353.000 lei.
La 18.05.2001, pârâta a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acţiunii, cu motivarea că nu a efectuat personal convorbirile telefonice cu care a fost taxată, fiind în vârstă şi pensionară şi neefectuând convorbiri în Turcia, Siria, Ucraina, Bulgaria sau convorbiri Audiotex şi Audioline.
Tribunalul Bucureşti – Secţia comercială a admis acţiunea reclamantei şi a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumelor de 11.353.000 lei pretenţii şi 983.248 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a apreciat că susţinerile pârâtei din întâmpinare nu se vor reţine, în baza art. 1169 din Codul civil, nefiind dovedite cu mijloacele de probă administrate în cauză. Singura probă a pârâtei este expertiza, însă aceasta nu prezintă concluzii cu caracter de certitudine, ci de probabilitate, arătând că “dacă au fost efectuate convorbiri clandestine pe numărul abonatului, acestea au fost efectuate cel mai probabil prin conectarea ilegală, pe porţiunea de traseu din dreptul imobilului nr. 33, a unui alt post telefonic”. Această concluzie a expertizei, necoroborată însă cu vreun mijloc de probă, nu a putut forma convingerea instanţei că pretenţiile solicitate de reclamantă nu sunt datorate de pârâtă.
în raport de considerentele menţionate şi ţinând seama că pârâta avea posibilitatea parolării postului telefonic pentru a-şi proteja linia telefonică, mai cu seamă că şi anterior datei de 16.09.1998 a reclamat conducerii reclamantei disfuncţionalităţi în legătură cu funcţionarea telefonului său, în baza dispoziţiilor art. 969, art. 970 şi art. 1073 din Codul civil, tribunalul a admis acţiunea şi a dispus obligarea pârâtei la plata sumei de 11.353.000 lei pretenţii.
împotriva acestei sentinţe a declarat recurs V.E., criticile vizând nelegalitatea şi netemeinicia sentinţei atacate.
Recursul a fost întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă.
în esenţă, recurenta susţine că instanţa, deşi a încuviinţat un material probatoriu considerat a fi util, pertinent şi concludent soluţionării cauzei, în cele din urmă nu a ţinut seama de concluziile care se desprindeau din acesta.
Astfel, deşi expertul în raportul efectuat a reţinut că se puteau efectua convorbiri clandestine prin conectare frauduloasă, indicând chiar modalitatea prin care s-au putut produce, totuşi, în pofida acestei concluzii, instanţa a apreciat că expertiza tehnică nu prezintă caracter de certitudine, ci de probabilitate, astfel că, necoroborată cu alte mijloace de probă, nu i-a putut forma convingerea că pretenţiile solicitate de reclamantă nu sunt datorate de pârâtă.
Instanţa nu a reţinut că posibilitatea parolării postului telefonic a fost adusă la cunoştinţa pârâtei abia după facturarea convorbirilor telefonice contestate, situaţie în care s-a făcut o aplicare greşită a legii.
Analizând recursul declarat în raport de actele şi lucrările dosarului, motivele de recurs şi temeiul de drept invocat, Curtea, aplicând dispoziţiile art. 3041 din Codul de procedură civilă, a constatat recursul fondat.
Instanţa nu este legată de concluziile expertizei, ele constituind numai elemente de convingere lăsate la libera apreciere a judecătorului, ca toate celelalte probe, însă este legată de constatările de fapt ale experţilor, respectiv arătarea cercetărilor efectuate în prezenţa părţilor.
Constatările de fapt ale experţilor fac dovada până la înscrierea în fals, având în vedere calitatea experţilor, de delegaţi ai instanţei judecătoreşti.
Instanţa, chiar dacă nu era legată de concluziile expertizei, totuşi le-a apreciat ca nefiind certe, ci probabile, însă, faţă de obligaţia de a ţine seama de constatările de fapt, a omis elementele esenţiale de care era ţinută.
în cauză, elementul de certitudine era conferit de constatarea de fapt, arătată în raportul de expertiză, de care era ţinută instanţa, şi anume:
Circuitul telefonic începea de la cutia de conexiuni aflată în dreptul imobilului nr. 16 de pe aceeaşi stradă, care, după parcurgerea traseului până la imobilul nr. 31, părăsea traseul liniei stâlpilor şi se continua prin bolta de viţă a imobilului nr. 33 (mod uzual de facilitare a conexiunilor clandestine, acestea fiind protejate de frunzele de viţă şi suporţii de susţinere), apoi pe muchia zidului imobilului nr. 35 (imobilul pârâtei) unde “în dreptul cârligului de ancorare, cablul telefonic este înnădit. Traseul continuă pe zidărie până în dreptul ferestrei unde mai prezintă o înnăditură şi apoi intră în locuinţa pârâtei”.
în aceste condiţii, în afară de faptul că expertul a făcut o constatare, şi nu o apreciere, situaţia de fapt demonstra suficient lipsa culpei pârâtei, evident raportată şi la toate celelalte probe cu înscrisuri reprezentând reclamaţiile pârâtei, anterioare perioadei 26.10.1998- 03.11.1998, în care se aducea la cunoştinţa reclamantei faptul că sistematic este împiedicată să efectueze convorbiri ca urmare a unor suprapuneri cu alte posturi telefonice.
Dacă prin răspunsul din 18.12.1998 la reclamaţiile formulate la 16.09.1998 şi 09.11.1998 SNTC “R.” S.A. aducea, printre altele, la cunoştinţa pârâtei, posibilitatea restricţionării apelurilor prin parolă fără a arăta dacă s-au efectuat verificări tehnice, prin răspunsul din 08.02.1999 se precizează că s-au făcut verificări în reţea şi nu s-au constatat conectări clandestine, fără a se depune însă proces-verbal cu privire la verificările din teren.
Faţă de toate aceste elemente, dacă instanţa nu era convinsă de expertiza tehnică efectuată (deşi constatările de fapt sunt clare), avea de făcut aplicarea dispoziţiilor art. 212 din Codul de procedură civilă, în sensul de a dispune întregirea expertizei sau o nouă expertiză.
Or, măsura înlăturării concluziilor expertizei, alături de respingerea obiecţiunilor reclamantei ca neconcludente, coroborat cu nedispunerea refacerii expertizei şi, nu în ultimul rând, cu înlăturarea apărărilor pârâtei, în baza art. 1169 din Codul civil, este una absolut contradictorie.
Cât priveşte susţinerile reclamantei, în sensul că pârâta nu şi-ar fi luat măsura restricţionării apelurilor prin procedura parolării, aceasta nu a făcut dovada că a comunicat pârâtei instrucţiunile privind parolarea telefonului astfel cum era obligată încă de la data instalării postului telefonic şi oricum înaintea perioadei pentru care s-au solicitat plăţile (26.10.1998), ci, dimpotrivă, reclamanta abia prin răspunsul din 18.12.1998 recomandă pârâtei folosirea acestui tip de serviciu (despre care pârâta nu avea cunoştinţă), fapt recunoscut de altfel de intimată în şedinţa publică din 30.05.2002.
Pe de altă parte, intimata-reclamantă nu a făcut nici dovada, printr-un proces-verbal de instalare a softului, că, la data efectuării convorbirilor telefonice contestate de pârâtă, exista posibilitatea parolării postului telefonic al acesteia.
Prin urmare, simpla prezentare a facturilor şi desfăşurătoarelor convorbirilor telefonice (contestate), în raport de toate celelalte probe administrate, duc la concluzia că cea care nu şi-a dovedit pretenţiile conform art. 1169 din Codul civil este reclamanta.
în aceste condiţii şi pentru aceste considerente, Curtea a apreciat recursul fondat şi, în baza art. 312 raportat la art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă, l-a admis, cu consecinţa modificării sentinţei în sensul respingerii acţiunii reclamantei ca nefondată.
