Potrivit dispoziţiilor art. 1169 din Codul civil, cel ce face o propunere înaintea judecăţii trebuie să o dovedească.
în conformitate cu prevederile art. 1170 din Codul civil şi art. 46 din Codul comercial, dovada se poate face, printre alte mijloace, şi cu înscrisuri.
(Decizia nr. 954 din 3 iulie 2002 – Secţia a V-a comercială)
Prin cererea înregistrată sub nr. 2475 din 15.03.2001 la Tribunalul Bucureşti -Secţia comercială, reclamantul Municipiul Bucureşti l-a chemat în judecată pe pârâtul C.P.P.M.A. Ştefăneşti, pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să fie obligat la plata sumei de 382.997.649 lei, reprezentând taxă de concesionare, majorări de întârziere aferente acesteia, daune pentru depăşirea termenului de finalizare a construcţiei, cu majorările aferente, predarea cotei de aport a P.M.B. de 17,25% din spaţiul cu altă destinaţie, situat la parterul unui imobil din Bucureşti, cu cheltuieli de judecată.
La data de 05.11.2001, reclamantul şi-a precizat acţiunea, în sensul că a solicitat obligarea pârâtului la plata unei sume, reprezentând taxă de concesionare pe anii 1998- 2000 (154.713.316 lei), majorări de întârziere aferente acesteia, daune pentru depăşirea termenului de finalizare a construcţiei, calculate la nivelul profitului minim garantat pentru anii 1999 – 2000, şi majorări de întârziere aferente acestora, în cuantum total de 412.693.340 lei, calculat la data de 31.10.2001.
Prin Sentinţa civilă nr. 492 din 21.01.2002 a Tribunalului Bucureşti – Secţia comercială, s-a admis, în parte, cererea modificată, şi a fost obligat pârâtul la plata sumei de 2.090.405 lei, reprezentând taxă de concesionare pentru anii 1998-2000, respingându-se, ca lipsite de temei, celelalte capete de cerere.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a avut în vedere susţinerile părţilor şi probele administrate în cauză.
împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, în termen legal, reclamantul Municipiul Bucureşti, considerând-o netemeinică şi nelegală.
în motivarea recursului, reclamantul a arătat că, în considerentele hotărârii recurate, tribunalul a reţinut că nu a probat cuantumul sumei pretinse, în condiţiile art. 1169- 1170 din Codul civil, însă, prin înscrisurile şi documentele depuse la dosarul de fond, respectiv: calculul debitului înregistrat de către pârât, defalcat pe ani, incluzând taxa de concesionare şi majorări de întârziere aferente acesteia; daune pentru depăşirea termenului de finalizare şi majorări de întârziere aferente profitului minim garantat; Contractul de asociere nr. 2405 din 17.03.1992, care prevede data finalizării, cuantumul penalităţilor de întârziere şi al taxei de concesionare; Actul adiţional nr. 1, care prevede prelungirea termenului de finalizare; Actul adiţional nr. 2 şi alte documente şi adrese, s-a făcut, cu prisosinţă, dovada temeiniciei pretenţiilor sale.
Astfel, sumele au fost calculate, conform contractului şi actelor adiţionale, şi anume: prin art. IX lit. b din contract pârâtul s-a obligat să achite, anual, taxa de concesionare a terenului, în valoare de 275.476 lei, pe perioada existenţei construcţiei, începând cu data încheierii contractului, sumă ce urma a fi indexată cu rata anuală a inflaţiei.
Conform art. 13 din contract, în caz de nerespectare a obligaţiilor contractuale, partea în culpă datorează penalităţi, calculate pentru fiecare zi de întârziere, de 1% pentru primele 30 de zile şi de 2% pentru tot ce depăşeşte 30 de zile, calculate la suma datorată.
în acest mod au fost calculate sumele solicitate pârâtului şi nu înţelege cum altfel ar fi putut fi acestea calculate sau dovedite, dacă nu prin însuşi modul prevăzut în contract, care, în conformitate cu prevederile art. 969 din Codul civil, reprezintă legea părţilor.
Un al doilea aspect, reţinut de instanţa de fond, a fost faptul că, din calculul său, reiese că suma a fost stabilită în funcţie de indicii preţului de consum, şi nu de rata inflaţiei, aşa cum prevăd dispoziţiile Actului adiţional nr. 2.
Această motivare este greşită, deoarece, aşa cum se vede din calculele depuse la dosar, precum şi din Comunicatul de presă nr. 14 din 12.03.2001 al Institutului Naţional de Statistică şi Studii Economice, reclamantul a actualizat suma respectivă, în funcţie de rata inflaţiei sau în funcţie de indicii preţului de consum, fiind de notorietate faptul că cele două sintagme au aceeaşi accepţie, întrucât însuşi Institutul Naţional de Statistică, când i se solicită rata inflaţiei, va răspunde prin transmiterea indicilor preţurilor de consum, deoarece aceasta este denumirea tehnică a ratei inflaţiei, având acelaşi înţeles.
în ceea ce priveşte majorările taxei de concesionare, tribunalul a reţinut, în mod greşit, că acestea sunt fără corespondent în contractul părţilor.
După cum se observă, în Contractul de asociere nr. 2405 din 17.03.1992, la art. 13 este inserată o clauză penală, care prevede că “pentru nerespectarea obligaţiilor asumate prin prezentul contract, partea în culpă datorează celeilalte părţi penalităţi, precum şi daune”.
în anexa nr. 1 (ca de altfel şi în art. IX lit. b) se prevede că taxa de concesionare este în sumă de 304.059 lei.
Alineatul 2 precizează: “penalităţile pentru neexecutarea obligaţiilor asumate, conform anexei nr. 1 şi a ofertei de selecţie, se calculează pentru fiecare zi de întârziere a neexecutării obligaţiei, cu 1% în primele 30 de zile şi 2% pentru perioada ce depăşeşte 30 de zile”.
După cum se observă, pretenţiile sale, reprezentând penalităţi, au corespondent în contractul părţilor, unde se stipulează, în mod expres şi fără echivoc, obligaţia de a plăti penalităţi pentru neplata taxei de concesionare, şi nu doar dreptul părţii păgubite de a desfiinţa contractul, cu daune-interese.
De altfel, conform art. 439 din Codul comercial, coroborat cu art. 1069 din Codul civil, clauza penală se cumulează cu executarea contractului, iar creditorul nu poate cere, deodată, şi penalitatea şi obiectul obligaţiei principale, “afară dacă penalitatea nu s-a stipulat pentru simpla întârziere a executării”.
Se observă că sunt îndeplinite cerinţele articolelor mai sus menţionate, iar pretenţiile sale, reprezentând penalităţi, sunt întemeiate, atât din punct de vedere legal, cât şi din punct de vedere contractual.
Un alt aspect reţinut, în mod greşit, de instanţa de fond, a fost problema daunelor pentru depăşirea termenului de finalizare a lucrărilor la un imobil situat în Bucureşti, tribunalul apreciind că singura obligaţie a pârâtei era de a contribui financiar la realizarea construcţiei la termen.
Acest lucru este, în totalitate, eronat, iar pârâta, făcând uz de diverse tertipuri, a reuşit să atragă compasiunea instanţei de fond, versiunea sa necorespunzând adevărului, deoarece părţi în contract sunt: Imobiliara R.A. (actuala P.M.B.) şi C.P.P.M.A. Ştefăneşti, iar obiectul asocierii, conform art. 1 din contract, este terminarea execuţiei lucrărilor de construcţii, punerea în funcţiune şi exploatarea în comun.
După cum se observă, obiectul contractului nu este punerea la dispoziţie de către pârâţi a fondurilor necesare, ci terminarea execuţiei construcţiei.
La art. 3 din contract, se prevede că “finalizarea execuţiei construcţiei se face de către asociaţi în termen de 21 de luni”.
Faptul că pârâtul s-a obligat, conform art. 10 din contract, să asigure sursele financiare de decontare a lucrărilor şi dotărilor reprezintă doar o obligaţie în plus, pe care acesta şi-a asumat-o, pe lângă cea principală, de finalizare a execuţiei lucrărilor.
în susţinerea recursului, reclamantul nu a solicitat probe noi, iar cererea nu a fost timbrată, reclamantul fiind scutit de plata taxelor de timbru legal datorate, conform dispoziţiilor legale în materie, în vigoare.
La data de 18.06.2002, reclamantul şi-a precizat acţiunea, actualizând cuantumul pretenţiilor până la data de 15.06.2002, cuantumul total fiind de 596.854.652 lei, din care: 247.619.341 lei taxă de concesionare, pentru perioada 1998- 2001, 245.109.568 lei penalităţi de întârziere aferente acesteia, 56.193.494 lei daune pentru depăşirea termenului de finalizare a spaţiilor cu altă destinaţie, pentru perioada 1998- 15.06.2002, şi 47.932.249 lei penalizări de întârziere aferente acestora.
Recursul este fondat.
Analizând actele şi lucrările dosarelor în raport de motivele de recurs invocate, clauzele contractuale şi dispoziţiile legale în materie, specifice speţei, Curtea constată că, la data de 17.03.1992, părţile au încheiat Contractul de asociere nr. 2045, având ca obiect terminarea execuţiei lucrărilor de construcţie, punerea în funcţiune şi exploatarea, în comun, a imobilului situat în Bucureşti.
Potrivit art. 3 din contract, finalizarea execuţiei construcţiei trebuia realizată până la 31.01.1994.
Conform art. 13 din contract, pentru nerespectarea obligaţiilor asumate, partea în culpă datorează celeilalte părţi penalităţi, precum şi daune. Penalităţile pentru neexecutarea obligaţiilor asumate, potrivit art. 3 şi 10 din contract, se calculează pentru fiecare zi de întârziere a neexecutării obligaţiei cu 1% în primele 30 de zile şi 2% pentru perioada ce depăşeşte 30 de zile.
La data de 15.06.1994, părţile au încheiat Actul adiţional nr. 1 la Contractul de asociere nr. 2405/1992, convenind decalarea termenului iniţial de punere în funcţiune a obiectivului, până la data de 15.12.1994.
La 30.01.1997, părţile au încheiat Actul adiţional nr. 2 la contractul de asociere menţionat, prin care s-a stabilit, la art. 2, că, pentru terenul aferent spaţiilor cu destinaţia de locuinţe din imobilul situat în Bucureşti, în suprafaţă de 327,97 mp, concesionat, în temeiul Contractului de asociere nr. 2405/1992 şi anexa I.3.C., din caietul de sarcini, taxa anuală de concesionare pe durata existenţei construcţiei este de 275.476 lei, sumă ce va fi plătită, în continuare, de pârât, indiferent dacă acesta păstrează sau înstrăinează apartamentele ce i-au revenit, potrivit cotei sale, prevăzută în contractul de asociere şi acest act adiţional.
Drept urmare, Curtea constată că obligaţiile pârâtului au fost clar convenite şi stabilite prin contractul de asociere şi actele adiţionale, atât cu privire la cuantumul taxei de concesionare anuale, cât şi la penalităţile de întârziere aferente, în caz de nerespectare a scadenţei, inclusiv a daunelor şi majorărilor, în situaţia nerespectării termenului de finalizare a construcţiei, ce a format obiectul contractului de asociere.
De asemenea, Curtea constată că reclamantul a făcut dovada că pârâtul nu şi-a mai achitat obligaţia de plată a taxei de concesionare, în sumă de 247.619.341 lei, actualizată cu rata inflaţiei, cu începere de la 01.01.1998, motiv pentru care urmează a suporta penalităţile de întârziere contractuale, până la data calculării lor de către reclamant, respectiv 15.06.2002.
întrucât pârâtul nu a respectat termenul prevăzut în actul adiţional şi nu a finalizat lucrările de construcţii la spaţiile cu altă destinaţie decât cea de locuinţă, datorează, conform art. 13 din contract, pe perioada 1998- 15.06.2002, daune calculate la nivelul minim garantat, în sumă totală de 56.193.494 lei, plus penalităţile de întârziere aferente acestora, până la data de 15.06.2002, în sumă de 47.932.249 lei.
Faţă de considerentele expuse mai sus, Curtea constată că sentinţa civilă atacată este vădit netemeinică şi esenţial nelegală şi urmează a fi modificată, în tot, prin admiterea recursului, în temeiul art. 312 din Codul de procedură civilă, în sensul că se va admite acţiunea precizată la 18.06.2002, şi va fi obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei totale de 596.854.652 lei, din care: 247.619.341 lei cu titlu de taxă de concesionare, pe perioada 01.01.1998- 15.06.2002, 245.109.568 lei penalităţi de întârziere aferente, 56.193.494 lei reprezentând daune pentru depăşirea termenului de finalizare a spaţiilor cu altă destinaţie, pe aceeaşi perioadă, şi 49.932.249 lei penalităţi de întârziere aferente acestora.
