Procedura concilierii directe. Efectuare după introducerea acţiunii. Efecte. Inadmisibilitatea acţiunii
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Brăila, reclamanta S.C.„M.” S.R.L. Brăila a chemat în judecată pe pârâta S.C. „C.” S.A. Brăila, pentru a fi obligată să-i plătească suma de 37.615.000 lei, cu titlu de preţ actualizat cu rata oficială inflaţiei. în motivarea cererii, a invocat faptul că, în ciuda demersurilor sale, nu a intrat în posesia cantităţii de 17.098 kg floarea soarelui sau a contravalorii acesteia.
Prin sentinţa civilă nr. 258 din 19 februarie 2002, Tribunalul Brăila a admis acţiunea şi a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 37.615.000 lei cu titlu de preţ şi 2.902.000 lei cheltuieli de judecată. Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că, pentru cantitatea de 17.098 kg. floarea soarelui preluată de pârâtă, aceasta datorează contravaloarea de 37.615.000 lei, stabilită după buletinul său de cântărire.
împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta, criticând-o sub următoarele aspecte:
– reclamanta nu a respectat prevederile imperative ale art. 7201 Cod procedură civilă, situaţie în care se impunea ca prima instanţă să constate inadmisibilitatea acţiunii, întrucât adresa de consiliere s-a depus după 29 de zile de la introducerea acţiunii;
– reclamanta în mod nejustificat nu a recunoscut că datorează suma din factura din 12.11.1998, pe considerent că nu a fost semnată de primire iar pentru plata restantă a operat compensarea de drept cu debitul său către reclamantă.
Recursul pârâtei s-a considerat fondat pentru următoarele considerente:
Potrivit prevederilor art. 720′ Cod procedură civilă, în procesele şi cererile în materie comercială evaluabile în bani, înainte de introducerea cererii de chemare în judecată reclamantul va încerca soluţionarea litigiului prin conciliere directă, cu cealaltă parte.
în speţă, acţiunea a fost depusă la data de 3 octombrie 2002, fără îndeplinirea procedurii obligatorii prevăzută de art. 720′ Cod procedură civilă, dispoziţii Regale a căror încălcare a fost invocată şi de către recurenta pârâtă prin „precizările”din dosar.
Prima instanţă a pus în vedere reprezentantului reclamantei la termenul din noiembrie 2002, să facă dovada concilierii directe, dar intimata reclamantă a depus la dosar o convocare la conciliere din data de 23.10.2002, ulterioară introducerii acţiunii.
în atare situaţie prima instanţă avea obligaţia să facă aplicarea prevederilor art. 109 Cod procedură civilă, potrivit căruia „în cazurile anume prevăzute de lege sesijzarea instanţei competente se poate face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile, în condiţiile stabilite de lege dovada îndeplinirii procedurii prealabile se va anexa la cererea de chemare în judecată”. Constatând că la iptroducerea acţiunii reclamanta nu a îndeplinit procedura prevăzută de art. 720′ Cod procedură civilă, se impunea ca prima instanţă să respingă acţiunea ca inadmisibilă.
împrejurarea că după ce instanţa de fond a pus în vedere reclamantei să prezinte dovada concilierii directe, aceasta a depus o copie de pe convocarea la conciliere din data de 23 octombrie 2002, este lipsită de relevanţă întrucât convocarea nu s-a efectuat prealabil introducerii acţiunii, aşa cum impun dispoziţiile art. 7201 Cod procedură civilă şi ale art. 109 Cod procedură civilă.
Ca atate, recursul pârâtei fiind fondat, în temeiul prevederilor art. 312 Cod procedură civilă, a fost admis, fiind modificată sentinţa civilă nr. 258 din 19 februarie 2003 a Tribunalului Brăila, în sensul că a fost respinsă ca inadmisibilă acţiunea.
Curtea de Apel Galaţi, decizia civilă nr. 585/R din 12 iunie 2003
Notă: Capitolul XIV din Codul de procedură civilă, intitulat „Dispoziţii privind soluţionarea litigiilor în materie comercială” impune, în procesele şi cererile în materie comercială evaluabile în bani, ca o procedură prealabilă, încercarea din partea reclamantului de soluţionarea litigiului pe calea concilierii directe cu cealaltă parte (art. 720′ Cod procedură civilă).
Prin acest capitol, s-a instituit o procedură specială, derogatorie de la dreptul comun comercial, numai în cazul proceselor şi cererilor evaluabile în bani. Prin urmare, normele acestei proceduri speciale au prioritate în aplicarea lor la raporturile de drept comercial, faţă de normele de drept comun, in virtutea regulii specialia generalibus derogant.
Problema care s-a pus în literatura juridică este caracterul obligatoriu sau facultativ al cererii de conciliere, cristalizându-se în acest sens două opinii.
într-o primă opinie, s-a considerat că cererea de conciliere este obligatorie şi prealabilă introducerii cererii de chemare în judecată, iar sancţiunea nerespectării obligaţiei de a recurge la conciliere este respingerea cererii ca inadmisibilă, folosindu-se ca argument dispoziţiile cuprinse în art. 109 alin. 2 Cod procedură civilă. în lipsa concilierii, cererea este considerată ca prematură şi, în consecinţă, trebuie respinsă pe cale de excepţie. Ca argument folosit de susţipătorii acestei teze, s-a invocat analogia între caracterul prealabil şi obligatoriu al concilierii din procedura comercială, cu finele de neprimire din procedura contenciosului administrativ. în acest sens, s-a pronunţat şi o parte a practicii judiciare, care a mers mult mai departe, excluzând chiar şi posibilitatea efectuării concilierii, ulterior cererii de chemare în judecată.
Adaptându-se raporturilor comerciale caracterizate prin rapiditatea operaţiunilor, nu în puţine cazuri, instanţele judiciare s-au orientat într-un alt sens, acordând un nou termen pentru îndeplinirea procedurii concilierii, situaţie în care cererea de chemare în judecată nu a mai fost considerată ca fiind prematură. în această accepţiune se consideră că, deşi această procedură este „obligatorie”, întrucât este prevăzută în normele derogatorii cuprinse în procedura specială de soluţionare a litigiilor comerciale, neîndeplinirea ei, înainte de înregistrarea cererii de chemare în judecată, nu are sancţiune şi, în consecinţă, poate fi acoperită în timpul judecăţii, fără ca acţiunea să fie considerată ca prematur introdusă.
Astfel, o dată ce se acceptă că instituţia concilierii face parte din procedura specială, derogatorie de la normele de drept comun, atunci simetric trebuie să se accepte şi că dispoziţiile art. 109 alin. 2 Cod procedură civilă nu sunt aplicabile în materie. în susţinerea acestei teze, este de observat că legiuitorul, când a instituit aceste norme, a înţeles ca prin „specialitatea” lor să se deroge de la cele aplicabile în dreptul comun, altfel nu s-ar putea explica de ce a prevăzut în detaliu cum se vor desfăşura aceste litigii, în loc să se facă trimitere la dispoziţiile de drept comun.
Pe de altă parte, tot în susţinerea acestei opinii, se consideră, în literatura de specialitate, că nu se poate folosi ca argument contrar analogia cu procedura contenciosului administrativ, unde există o anumită specialitate a raporturilor juridice, pornind de la lipsa de egalitate a părţilor, ponderea mai mare a autorităţilor publice, vătămarea unui drept subiectiv ocrotit şi recunoscut de lege şi regimul juridic aplicabil.
Dacă însă, în momentul în care se invocă prematuritatea acţiunii, termenul sau condiţia ce afectează dreptul subiectiv s-ar împlini, cererea nu mai poate fi respinsă.
în cazul în care creditorul introduce o cerere de chemare în judecată potrivit dreptului comun în materie comercială, după ce a epuizat procedura somaţiei de plată (mai precis când, potrivit art. 7 din O.G. nr. 5/2001, cererea sa în somaţie de plată a fost respinsă sau admisă numai în parte) nu se mai impune să efectueze încercarea de conciliere directă prealabilă cu debitorul său, scopul acestei încercări fiind deja atins.
Aceasta rezultă din interpretarea teleologică a prevederilor art. 720 Cod procedură civilă. Mai mult, scopul urmărit de aceste dispoziţii este realizat în procedura somaţiei de plată prin stăruinţa judecătorului faţă de părţi în efectuarea plăţii sumei datorate de debitor ori pentru înţelegerea părţilor asupra modalităţilor de plată, aşa cum prevede art. 4 alin. 2 din O.G. nr. 5/2001 (în acest sens, a se vedea decizia civilă nr. 1664 din 2 octombrie 2003 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială şi de administrativ).
în legătură tu problema concilierii directe în materie comercială, a se vedea şi D. Ungur, „Scurte consideraţii în legătură cu rezultatul concilierii în materie comercială, prevăzut de art. 720′ alin. 4 Cod procedură civilă”, în revista Dreptul nr. 3/2003 p. 120-122; I. Leş, „Procedura de soluţionare a litigiilor comerciale”, în Revista Juridica nr. 3/2001, p. 121 şi urm.; V.M. Ciobanu, G. Bbroi, M. Nicolae, „Modificări aduse Codului de procedură civilă prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 138/2000″ (II), în Dreptul nr. 2/2001, p. 39 şi urm.; B. Diamant (I), V. Luncean, C. Turianu (II), „Probleme de ordin procesual pe care le ridică prevederile art. 720 din referitoare la soluţionarea litigiilor în materie comercială”, în Dreptul nr. 8/2002, p. 126 şi urm.; C. Roşu, A.F. Moca, „Consideraţii referitoare la soluţionarea litigiilor în materie comercială”, în Revista de drept comercial nr. 7-8/2001, p. 162 şi urm.; M. Voicu, „Sinteza privind dezbaterile din cursul profesional al preşedinţilor de secţii comerciale din cadrul tribunalelor şi curţilor de apel 19-22 iunie 2001″, în Revista de drept comercial nr. 7-8/2001, p. 346 şi urm.; M. Costin, A. Miff,,Aspecte de ordin procedural privind soluţionarea litigiilor comerciale”, în Revista de drept comercial nr. 12/2001, p. 9 şi urm.
