Procedura insolventei. Acordul cu privire la plata.
Faptul ca debitoarea si-a pstrat dreptul de administrare nu inseamna ca administratorul special al acesteia putea sa mai efectueze plati fara un ordin al judecatorului sindic sau al administratorului judiciar.
– Art.48 din Legea nr.85/2006;
Cu privire la necesitatea acordului/confirmarii scrise a administratorului judiciar, Curtea apreciaza ca in mod corect a retinut prima instanta necesitatea acestuia având in vedere ca prin sentinta comerciala nr.4620/31.10.2008, intrata in puterea lucrului judecat, s-a dat dispozitie tuturor bancilor la care debitoarea are disponibil in cont sa nu dispuna de acesta fara un ordin al judecatorului sindic sau al administratorului judiciar, judecatorul sindic neputând verifica respectarea acestei dispozitii decât daca acordul / confirmarea se realizeaza in scris.
(CURTEA DE APEL BUCURESTI – SECTIA A V-A CIVILA,
DECIZIA CIVILA NR.822 din 5.04.2012)
Prin încheierea de sedinta din data de 30.11.2009 a fost respinsa exceptia necompetentei functionale a Sectiei a VII-a a Tribunalului Bucuresti retinându-se ca potrivit art.48 din legea nr.86/2006 dispozitia ca bancile la care debitorul are conturi deschise sa nu dispuna de acestea fara un ordin al administratorului judiciar sau al lichidatorului, dupa caz, este o dispozitie data de judecatorul sindic, iar cel care aplica sanctiunea in cazul încalcarii unei asemenea dispozitii este tot judecatorul sindic.
S-a mai retinut ca toate aceste masuri luate in cadrul procedurii prevazute de Legea nr.85/2006 sunt supravegheate de judecatorul sindic ale carui atributii nu sunt limitate doar la cele înscrise in art.11 din aceiasi lege. Aceasta reiese chiar din partea introductiva a acestui articol “principalele atributii ale judecatorului sindic…”ceea ce face ca enumerarea din aceasta norma sa nu fie exhuastiva.
Cererea promovata de lichidator este o cerere aferenta procedurii, generata ca urmare a declansarii ei, ce trebuie solutionata in cadrul acesteia.
Prin sentinta comerciala nr.816/07.02.2011 pronuntata de Tribunalul Bucuresti Sectia a VII-a comerciala in dosarul nr.38877/3/2007, a fost admisa cererea reclamantei SC T SRL prin lichidator judiciar AMD G E SPRL împotriva pârâtei B I R SPA si a fost obligata pârâta sa plateasca reclamantei suma de 582.937,19 lei reprezentând prejudiciu suferit de reclamanta ca urmare a încalcarii de catre pârâta a dispozitiilor art.48 alin.1 din Legea nr.85/2006, aplicând totodata pârâtei si o amenda judiciara de 4.000 lei.
Pentru a pronunta aceasta sentinta prima instanta a retinut ca prin Sentinta comerciala nr. 4620/31.10.2008, Tribunalul Bucuresti Sectia a VII-a Comerciala a dispus deschiderea procedurii de insolventa împotriva SC T SRL si a dat dispozitie tuturor bancilor la care debitoarea are disponibil in cont sa nu dispuna de acesta fara un ordin al judecatorului sindic sau al administratorului judiciar, obligatia de înstiintare revenind administratorului judiciar numit prin aceiasi sentinta, AMD G E SPRL. Urmare a deschiderii procedurii, administratorul judiciar a notificat asociatii si administratorul statutar, autoritatile statului precum si unitatile bancare. La data de 10.03.2009, B I R, confirma primirea notificarii venite din partea administratorului judiciar AMD G E SPRL, ce are nr. 272/05.03.2009 si în care acesta arata interdictia instituita de instanta, si comunica numerele conturilor debitoarei.
Ulterior, la 31.05.2009, pe baza unui extras de cont, administratorul judiciar constata ca, în perioada 27.03.2009 – 27.04.2009, pârâta Banca Italo R SPA I T S B a efectuat plati in suma totala de 582.937,19 lei, fara nici o aprobare a judecatorului sindic sau a administratorului judiciar, desi avea cunostinta de dispozitiile date de judecatorul sindic ca urmare a notificarii facute de administratorul judiciar la data de 05.03.2009.
Se mai retine ca la data de 08.03.2010 s-a pronuntat Sentinta comerciala nr. 2084 prin care deschis procedura generala falimentului împotriva debitoarei.
Fata de aceasta situatie de fapt si având în vedere temeiul de drept invocat de reclamanta instanta a apreciat ca cererea reclamantei este întemeiata.
Art. 48 din privind procedura insolventei prevede ca: “(1) Prin sentinta sau, dupa caz, încheierea având drept efect ridicarea dreptului de administrare, judecatorul-sindic va da dispozitii tuturor bancilor la care debitorul are disponibil în conturi sa nu dispuna de acestea fara un ordin al administratorului judiciar/lichidatorului.
(2) Încalcarea dispozitiilor judecatorului-sindic, mentionate la alin. (1), atrage raspunderea bancilor pentru prejudiciul creat, precum si o amenda judiciara de la 4.000 lei (RON) la 10.000 lei (RON).”
(2) Încalcarea dispozitiilor judecatorului-sindic, mentionate la alin. (1), atrage raspunderea bancilor pentru prejudiciul creat, precum si o amenda judiciara de la 4.000 lei (RON) la 10.000 lei (RON).”
Este adevarat ca prin sentinta de deschidere nu a fost luat dreptul de administrare al organelor de conducere ale debitoarei, cu toate acestea prin sentinta de deschidere judecatorul sindic a dat dispozitie tuturor bancilor la care debitoarea are disponibil în cont sa nu dispuna de acesta fara un ordin al judecatorului sindic sau al administratorului judiciar, obligând sa faca aceasta înstiintare pe administratorul judiciar, iar acesta s-a conformat acestei obligatii, asa cum rezulta din înscrisurile de la dosar. Ori, nefacând nici o dovada contrara, în acest fel, este evident ca pârâta B I R SPA I T S B a încalcat un ordin al judecatorului sindic.
Prin încalcarea dispozitiei instantei de a se opera în contul debitoarei fara ordinul judecatorului sindic sau ca urmare a solicitarii administratorului judiciar, toti creditorii debitoarei au fost prejudiciati. Astfel, la data de 27 martie 2009 în contul debitoarei deschis la pârâta au intrat 709.940 lei, iar în tabelul definitiv rectificat afisat la data de 1 martie 2010 suma totala acceptata la plata de catre administratorul judiciar catre toti creditorii era de 573.334,72 lei, ceea ce înseamna ca suma existenta în cont înainte ca aceasta sa se epuizeze ca urmare a operatiunilor facute de pârâta la solicitarea administratorului special era suficienta pentru îndestularea tuturor creditorilor, pentru acoperirea cheltuielilor de procedura. Instanta nu exclude posibilitatea ca procedura insolventei sa se fi putut închide iar debitoarea sa-si fi reluat activitatea economica normala, si nu sa se ajunga ca la data de 08.03.2010 sa se pronunte Sentinta comerciala nr. 2084 prin care a deschis procedura falimentului împotriva debitoarei.
In conformitate cu art. 49 debitoarea poate face plati catre creditorii cunoscuti, care se încadreaza in conditiile obisnuite de exercitare a activitatii curente numai in doua cazuri limitativ prevazute de lege: sub supravegherea administratorului judiciar, daca debitorul a facut o cerere de reorganizare, in sensul art. 28 alin. (1) lit. h), si nu i-a fost ridicat dreptul de administrare; b) sub conducerea administratorului judiciar, daca debitorului i s-a ridicat dreptul de administrare. Rezulta ca, de fiecare data, este nevoie fie de supravegherea administratorului judiciar (in practica de un acord scris din partea administratorului judiciar), fie de conducerea administratorului judiciar (in practica, administratorul judiciar depune specimen de semnatura la banca si preia in fapt conducerea societatii). In cazul de fata administratorul judiciar nu si-a dat acordul cu privire la virarea sumei totale de 582.937,19 lei din conturile debitoarei deschise la pârâta, in perioada 27.03.2009 – 27.04.2009, cum sustine pârâta B I R SPA I T S B.
Este adevarat ca administratorul judiciar a autorizat efectuarea unei singure plati si a împuternicit o terta persoana pentru a depune ordinul de plata, aceasta nefiind administratorul special, iar in împuternicire este limitat mandatul tertului Ia o singura plata, specificându-se numarul ordinului de plata si suma cuprinsa in acest instrument, fiind vorba de unica plata autorizata de administratorul judiciar, in conditiile in care din suma ramasa in cont, s-ar fi acoperit, la acea data, masa credala daca B I R nu ar fi efectuat, in mod nelegal, alte viramente. Atât timp cat mandatul a fost limitat la o singura operatiune determinata din punct de vedere al datei (28.04.2009), instrumentului de plata (OP NR. 14) si al sumei (125.000 lei), nu se poate considera ca administratorul judiciar si-a dat acordul si pentru alte plati, cu atât mai mult cu cât acestea au fost anterioare mandatului.
Pârâta recunoaste ca operatiunile în cont s-au facut la solicitarea administratorului special si nu ca urmare a dispozitie judecatorului sindic sau a solicitarii administratorului judiciar AMD G E SPRL, sustinând ca a facut aceasta ca urmare a comunicarii adresei cu nr. 9159/26 martie 2009, însa înscrisul ce poarta acest numar, ca numar de intrare în registratura pârâtei B I R SPA I T S B este un proces verbal din 19 ianuarie 2009, încheiat într-adevar de administratorul judiciar AMD G E SPRL, prin care a fost ales administratorul special fara însa ca acesta sa fie împuternicit sa faca vreun fel de activitate de orice natura. Prin adresa respectiva i s-a comunicat pârâtei doar calitate lui C D A, cea de administrator special, nu si faptul ca acesta poate efectua operatii bancare.
Este adevarat ca administratorul special avea dreptul sa administreze activitatea debitoarei însa acesta nu avea dreptul sa dispuna de conturile din banca.
Fata de cele ce preced, nu poate fi primita apararea pârâtei cum ca operatiunile efectuate de administratorul special al debitoarei, C D A, nu sunt nelegale atât timp cât operatiunile din contul debitoarei au fost facute de acesta, în primul rând, cu încalcarea dispozitiei instantei si în favoarea unei alte societati comerciale la care acesta este presedintele consiliului de administratie.
De altfel, se constata ca nicio societate din cele catre care s-au facut plati nu este cuprinsa in tabelul obligatiilor, toate viramentele fiind realizate in dauna creditorilor din prezenta procedura. Banca a realizat operatiuni ca si cum nu ar fi primit nicio dispozitie din partea judecatorului sindic si ca si cum societatea si-ar fi desfasurat activitatea in conditii normale nu in conditiile procedurii speciale a insolventei.
Raspunsul paratei ca nu a primit nici o notificare este contrazis de înscrisurile aflate la dosarul cauzei. Astfel, prin adresa nr. 272/05.03.2009 comunicata de administratorul judiciar mai multor unitati bancare, printre care si B I R SPA I T S B si primita de aceasta, la data de 09.03.2009, a notificat deschiderea procedurii insolventei, a aratat dispozitiile legale in baza carora se suspenda toate actiunile judiciare si extrajudiciare, (inclusiv popririle), a aratat ca in baza art. 48 din lege nici o operatiune de decontare prin conturile debitoarei nu se va face fara un ordin al administratorului judiciar si a solicitat situatia conturilor deschise de debitoare.
Prin adresa nr. 7037/10.03.2009 pârâta comunica administratorului judiciar numarul conturilor si disponibilitatile aflate in aceste conturi, precizând ca raspunsul transmis este urmare a adresei administratorului judiciar nr. 272/05.03.2009, adica tocmai adresa prin care i s-a adus la cunostinta pârâtei interdictia de a opera în cont fara ordinul administratorului judiciar.
Având în vedere aceste considerente, instanta a admis cererea reclamantei SC T SRL prin lichidator judiciar AMD G E SPRL împotriva pârâtei B I R SPA I T S B si a obligat-o sa plateasca reclamantei SC T SRL suma de 582.937,19 lei reprezentând prejudiciu suferit de reclamanta ca urmare a încalcarii de catre pârâta a dispozitiilor art. 48 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei.
In ceea ce priveste alin. 2 ale art. 48 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei respectiv sanctiunea amenzii pe care instanta trebuie sa o aplice pârâtei B I R SPA I T S B ca urmare a încalcarii de catre aceasta a dispozitiilor alin. 1 din art. 48, instanta s-a orientat catre minimul prevazut de lege, respectiv 4000 lei. Instanta s-a orientat catre acest minim întrucât maximul de 10.000 lei prevazut de art. 48 alin. 2 este de 58 de ori mai mic decât suma pe care pârâta va trebui sa o plateasca drept prejudiciu pentru încalcarea dispozitiilor art. 48 alin. 1, ceea ce în opinia instantei echivaleaza cu o sanctiune foarte severa.
Împotriva încheierii de sedinta din 30.11.2009 si a sentintei comerciale nr.816/07.02.2011 a declarat recurs pârâta Banca Italo R SPA T – S B, solicitând in principal, casarea sentintei si a încheierii recurate pentru încalcarea normelor de ordine publica privind organizarea judecatoreasca referitoare la repartizarea cauzelor pe complete si sectii in functie de principiul specializarii magistratilor, cu consecinta trimiterii cauzei la un complet legal constituit, iar in subsidiar, modificarea in tot a sentintei recurate si respingerea cererii formulate de intimata reclamanta ca neîntemeiata.
In motivarea recursului s-a aratat ca hotarârea Tribunalului Bucuresti a fost pronuntata cu încalcarea normelor de ordine publica privitoare la repartizarea cauzelor – motiv prevazut de art. 304 pct. 1 C.proc.civ. si cuprinde motive straine de natura pricinii – motivul de recurs prevazut de dispozitiile art. 304 pct. 7 C.proc.civ.
Se solicita sa se constate ca încheierea din data de 30.11.2009 este nelegala fiind pronuntata cu încalcarea dispozitiilor art. 11 din Legea 85/2006 si ale art. 36 si 40 din Legea 304/2004 privind organizarea judiciara, iar, pe de alta parte, ca sentinta comerciala recurata este, de asemenea, nelegala în raport de faptul ca a fost pronuntata de un complet nelegal constituit.
Astfel, instanta de control judiciar este rugata sa constate ca Tribunalul Bucuresti, Sectia a VII a Comerciala, a solutionat în prima instanta cauza dedusa judecatii, cu încalcarea normelor imperative de organizare judiciara privind constituirea completelor de judecata.
În acest sens se arata ca potrivit dispozitiilor art. 36 alin. 3 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciara (“Legea nr. 304/2004”), “în cadrul tribunalelor functioneaza sectii sau, dupa caz, complete specializate pentru cauze civile (…), cauze cu minori si de familie (…) sau pentru alte materii.
Totodata, potrivit dispozitiilor art. 40 alin. 2 si 3 din Legea nr. 304/2004 “componenta sectiilor si completelor specializate se stabileste de colegiul de conducere al instantei, în raport cu volumul de activitate, tinându-se seama de specializarea judecatorului si, numai în mod exceptional, în situatia în care în cadrul unei sectii nu se poate constitui un complet de judecata, colegiul de conducere al instantei poate dispune participarea unor judecatori de la alte sectii.
Cu toate ca, prin întâmpinarea formulata împotriva cererii T, a învederat Tribunalului Bucuresti ca, în cadrul acestei instante, functioneaza complete specializate atât pentru solutionarea cauzelor comerciale, cât si a celor în materia insolventei/falimentului. Prima instanta a solutionat actiunea în pretentii a intimatei-reclamante. ignorând ca repartizarea aleatorie pe complete de judecata a respectivei cereri trebuia realizata în conformitate cu principiul specializarii magistratilor celor doua sectii, tinându-se cont de obiectul cererii formulate de T.
Astfel, în raport de natura comerciala a cererii formulate de T, prin care a solicitat obligarea recurentei la repararea prejudiciului cauzat prin pretinsa fapta ilicita, aceasta trebuia repartizata unui complet specializat pentru solutionarea cauzelor comerciale însa, în raport de specializarea judecatorului-sindic, prevazuta inclusiv de dispozitiile art. 11 alin. 1, completul specializat în solutionarea cererii T urma a fi stabilit prin repartizarea aleatorie a cererii în cadrul Sectiei a VI a Comerciala si nu a VII Comerciala.
Precizeaza recurenta ca dispozitiile art. 11 alin. 1 lit. a) – m) enumera atributiile jurisdictionale ale judecatorului sindic, atributii rezumate la solutionarea cererilor prin care se urmareste acoperirea pasivului debitorului aflat în insolventa. Astfel de atributii sunt expres si limitativ prevazute de art. 11 alin. 1, printre acestea nefiind mentionata atributia judecatorului sindic de a solutiona cererile având ca obiect recuperarea creantelor debitorului de la debitori ai sai sau cererile având ca obiect repararea prejudiciilor cauzate de terte persoane, ulterior deschiderii procedurii.
Asadar, în raport de împrejurarea ca temeiul juridic al cererii formulate de T este raspunderea civila delictuala, cerere care cadea în competenta Tribunalului Bucuresti, Sectia a VI a Comerciala, se solicita a se observa ca în mod gresit a înlaturat prima instanta sustine recurentei retinând ca este nefondata exceptia nelegalei compuneri a completului de judecata.
Totodata, arata ca solutia de respingere a exceptiei invocate de catre recurenta este nelegala si din perspectiva faptului ca, prin încheierea recurata, judecatorul sindic nu a solutionat incidentul procedural cu care a fost învestit de catre recurenta. Astfel, instanta de control judiciar este rugata sa constate faptul ca argumentele, în raport de care instanta de apel a respins exceptia de ordine publica privind încalcarea normelor de organizare judecatoreasca referitoare la specializarea magistratilor pe sectii/complete, sunt total straine de motivele invocate de catre subsemnatul în sustinerea acesteia (motiv de recurs prevazut de dispozitiile art. 304 pct. 7 Cod procedura civila).
Cea de-a doua critica vizeaza hotarârea recurata apreciind ca aceasta este nelegala fiind pronuntata cu aplicarea gresita a legii motiv de recurs prevazut de art. 304 pct. 9 C.proc.civ.
Astfel se arata ca cele doua conditii impuse de lege pentru obligarea la repararea prejudiciului si la plata amenzii stabilite de art. 48 din Legea 85/2006, sunt urmatoarele: (i) dreptul de administrare al debitorului sa fi fost ridicat printr-o sentinta sau o încheiere a judecatorului sindic, iar (ii) nerespectarea ordinului judecatorului sindic de a nu dispune de sumele aflate în conturile debitoarei sa fi cauzat un prejudiciu.
În ceea ce priveste îndeplinirea primei conditii, instanta de recurs este rugata sa aiba în vedere ca la data efectuarii viramentelor la solicitarea administratorului special, debitoarei nu îi fusese ridicat, nici printr-o sentinta si nici printr-o încheiere, dreptul de administrare al activitatii societatii.
Astfel cum rezulta din cuprinsul sentintei comerciale nr. 4620/31.10.2008, prin care Tribunalul Bucuresti a dispus deschiderea procedurii insolventei, debitoarea si-a pastrat dreptul de administrare, iar potrivit adresei nr. 9159 comunicate chiar de catre administratorul judiciar al debitoarei la data de 26.03.2009, ni s-a adus la cunostinta împrejurarea ca dl C A D a fost desemnat administrator special al debitoarei. Aceasta calitate a dlui C A nu a fost schimbata pâna la data de 08.03.2010, când instanta de judecata a dispus trecerea la procedura falimentului.
Desi a învederat judecatorului sindic ca toate platile pretins prejudiciabile au fost efectuate la solicitarea administratorului special al debitoarei, respectiv dl C D A, persoana care, potrivit dispozitiilor art. 3 pct. 26 si art. 18 din Legea 85/2006 avea dreptul de a efectua astfel de operatiuni, în mod gresit a fost admisa cererea formulata de T si a fost obligata subscrisa la restituirea sumei de 582.937,19 Lei si la plata amenzii în cuantum de 4.000 lei.
Instanta de recurs este rugata sa aiba în vedere ca recurenta nu a actionat încalcând ordinele judecatorului sindic sau ale administratorului judiciar de vreme ce viramentele efectuate de subscrisa au fost solicitate de catre administratorul special al debitoarei, acesta din urma fiind reprezentantul desemnat de adunarea generala a actionarilor/asociatilor debitorului si având împuternicirea sa efectueze în numele si pe contul debitorului actele de administrare necesare în perioadele de procedura când debitorului i se permite sa îsi administreze activitatea si, respectiv, sa le reprezinte interesele în procedura pe perioada în care debitorului i s-a ridicat dreptul de administrare.
De altfel, asa cum a învederat si judecatorului sindic, administratorul judiciar a avut cunostinta de toate platile efectuate la cererea administratorului special, unele dintre aceste plati, efectuate în favoarea G C Vest S.R.L. (beneficiarul platilor pretins nelegale), fiind chiar dispuse de catre administratorul judiciar, AMD G E SPRL.
Instanta de recurs este rugata sa constate ca sunt nefondate argumentele judecatorului sindic potrivit carora expresia “sub supravegherea administratorului judiciar” obliga administratorul special la obtinerea unui acord scris din partea administratorului judiciar pentru efectuarea platilor curente ale debitoarei.
În consecinta, având în vedere ca recurenta nu a fost înstiintata de catre administratorul judiciar al T ca debitorului i s-ar fi ridicat dreptul de administrare, iar solicitarile de plata au fost facute de catre administratorul special al debitoarei, care, potrivit dispozitiilor legale mentionate mai sus, putea desfasura activitatea de administrare sub supravegherea administratorului judiciar, în mod gresit a concluzionat prima instanta ca recurenta nu s-a conformat ordinului judecatorului sindic sau dispozitiilor legale aplicabile.
De asemenea, se arata ca judecatorul sindic a ignorat faptul ca AMD G E avea cunostinta despre existenta Contractului de subantrepriza nr. 6 încheiat la data de 14.03.2007 între T si G C V SRL (document cu privire la care judecatorul sindic a apreciat ca nu este necesar a fi depus de catre administratorul judiciar, desi acesta reprezinta un înscris la care subscrisa nu aveam acces), precum si despre faptul ca, la data deschiderii procedurii insolventei împotriva T, erau în derulare lucrarile de constructii la imobilul O B T din O, lucrari demarate în temeiul respectivul Contract.
Or, de vreme ce platile efectuate la solicitarea administratorului special al T, dl C D A, au avut ca beneficiar societatea mai sus mentionata, iar sumele virate catre aceasta reprezentau plata serviciilor prestate în temeiul Contractului mai sus mentionat, aflat în derulare la data deschiderii procedurii insolventei, nu se poate retine de catre instanta de judecata ca respectivele plati nu reprezentau plati curente si ca au fost efectuate în mod nelegal.
In ceea ce priveste cea de-a doua cerinta impusa de art. 48 din Legea 85/2006 pentru atragerea raspunderii bancilor, si anume existenta unui prejudiciu respectiv a unei consecinte negative suferite de catre debitoare sau creditori ca urmare a plati lor efectuate fara încuviintarea administratorului judiciar, învederam instantei de recurs ca nici aceasta nu era îndeplinita, nici debitoarea si nici creditorii înscrisi la masa credala nefiind prejudiciati prin efectuarea platilor la solicitarea administratorului special.
Dincolo de împrejurarea ca platile efectuate de subscrisa, la solicitarea administratorului special sunt legale în raport de împrejurarea ca debitoarei i-a fost ridicat dreptul de administrare abia la data de 08.03.2010 – pâna la aceasta data. administratorul special putând efectua acte de administrare a activitatii debitoarei – astfel cum rezulta atât din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, dar chiar din sustinerile AMD, recurenta nu a cauzat niciun prejudiciu prin efectuarea viramentelor din perioada 27.03.2009 – 28.04.2009.
Or, de vreme ce societatea catre care s-au efectuat plati avea calitatea de creditor al T (aspect confirmat de catre administratorul judiciar si retinut inclusiv de catre instanta de judecata), nu se poate sustine ca, prin intermediul acestor plati s-au cauzat prejudicii debitoarei. Stingerea creantelor detinute împotriva debitorului aflat în insolventa nu poate fi considerata drept o consecinta negativa a actiunilor subscriselor, patrimoniul debitoarei nefiind afectat în niciun mod prin platile efectuate.
Instanta de recurs este rugata sa constate ca este lipsit de relevanta faptul ca societatea G C V SRL nu era înscrisa la masa credala a debitoarei, de vreme ce creanta acesteia împotriva debitoarei s-a nascut pe parcursul derularii Contractului de antrepriza, chiar ulterior deschiderii procedurii insolventei. în acest sens, urmeaza sa se constatate ca, în masura în care platile pretins nelegale nu s-ar fi efectuat, creanta G C V SRL ar fi fost platita oricum în temeiul dispozitiilor art. 64 alin. 6 din Legea 85/2006.
In drept s-au invocat prevederile art.36, 40 si 53 din Legea nr.304/2004 si art.3 pct.26, art.18 si art.49 din Legea nr.85/2006.
Intimata, legal citata, a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefundat.
In motivarea întâmpinarii s-a aratat, in ceea ce priveste exceptia compunerii nelegala completului de judecata invocata de parata, ca este nefondata, hotarârea pronuntata de Tribunalul Bucuresti sectia a VII a comerciala fiind legala si temeinica, deoarece instanta nu a fost investita cu judecarea exceptiei gresitei compuneri a instantei. Va rugam sa observati ca in tot cuprinsul întâmpinarii depusa de catre recurenta – parata cu ocazia judecarii fondului s-a facut vorbire despre exceptia necompetentei functionale a Sectiei a VII a comerciale, fara a invoca si dezvolta in întâmpinare si exceptia nelegalei compuneri a completului de judecata. Fiind investita cu judecarea exceptiei necompetentei functionale a Sectiei a VII a Comerciale, instanta nu se putea pronunta decât cu privire la exceptia invocata.
Astfel, considera intimata ca cererea de reparare a prejudiciului este o cerere judiciara aferenta procedurii deoarece îndeplineste urmatoarele conditii : (1) obiect – reprezentând prejudiciul creat de banca prin încalcarea dispozitiilor judecatorului sindic: (2) cauza – încalcarea obligatiilor de blocare a conturilor debitoarei: (3) interes – acoperirea prejudiciului creditorilor înscrisi in tabelul obligatiilor prin întregirea averii debitoarei.
Atât timp cat judecatorul sindic are printre atributiile sale judecarea proceselor si cererilor de natura judiciara aferente procedurii insolventei. înseamna ca si exceptia nulitatii absolute a platilor efectuate de catre debitor dupa deschiderea procedurii fara a fi îndeplinite conditiile prevazute de art. 49 sau in lipsa autorizarii judecatorului sindic este tot de competenta Tribunalului Bucuresti Sectia a VII a comerciala.
Mai mult decât atât, in conformitate cu art. 149 din Legea 85/2006 dispozitiile legii insolventei se completeaza cu dispozitiile C. pr. civ. iar in conformitate cu art. 108 si urmatoarele din C.pr.civ, instanta poate aplica amenda in cazul in care nu se respecta dispozitiile date. Amenda se aplica tocmai de instanta a carei dispozitie a fost încalcata si nu de o alta instanta. Pentru identitate de ratiune si in cazul in care dispozitiile judecatorului sindic sunt încalcate, amenda prevazuta de art. 48 trebuie aplicata tot de judecatorul sindic.
Fata de afirmatia paratei din care rezulta ca platile au fost legal efectuate deoarece nu s-a ridicat dreptul de administrare al debitoarei, apreciaza intimata ca, într-adevar nu s-a ridicat dreptul de administrare dar s-a interzis in mod expres efectuarea oricaror plati fara un ordin scris al administratorului judiciar sau al judecatorului sindic. Mai mult, art. 48 nu impune existenta cumulativa a celor doua conditii invocate de recurenta-parata: ridicarea dreptului de administrare si existenta prejudiciului provocat de catre banca. Art. 48 prevede ca, prin hotarârea având drept efect ridicarea dreptului de administrare, judecatorul sindic a da dispozitie tuturor bancilor la care are disponibil in conturi sa nu dispuna de acestea fara un ordin al administratorului judiciar/ lichidatorului. Ratiunea cuprinderii in sentinta de ridicare a dreptului de administrare si a interdictiei efectuarii oricaror plati, rezulta din aceea ca, debitoarea nu mai poate dispune de patrimoniul sau dupa ridicarea dreptului de administrare. Legea nu interzice ca judecatorul sa dispuna cu privire la interzicerea platilor si fara a ridica dreptul de administrare, tocmai pentru a pune la adapost pe creditorii înscrisi obligatiilor, de orice fel de abuzuri din partea administratorului special care ar fi tentat sa orienteze disponibilitatile banesti catre alte societatii care fac parte din acelasi grup. Banca nu avea dreptul sa “aprecieze” dupa bunul plac dispozitia clara a instantei. Mai mult, hotarârea de deschidere a procedurii insolventei a ramas irevocabila, dispozitia instantei de blocare a conturilor debitoarei fiind executorie.
Administratorul judiciar a autorizat efectuarea unei singure plati si a împuternicit o terta persoana pentru a depune ordinul de plata, dar in împuternicire este limitat mandatul tertului la o singura plata, specificându-se numarul ordinului de plata si suma cuprinsa in acest instrument, fiind vorba de unica plata autorizata de administratorul judiciar, in conditiile in care din suma ramasa in cont, s-ar fi acoperit in totalitate masa credala daca B I R nu ar fi efectuat, in mod nelegal, alte viramente. Atât timp cat mandatul a fost limitat la o singura operatiune determinata din punct de vedere al datei (28.04.2009), instrumentului de plata (OP NR. 14) si al sumei (125.000 lei), nu se poate considera ca administratorul judiciar si-a dat acordul si pentru alte plati, cu atât mai mult cu cat au fost anterioare mandatului.
Considera ca B I R a creat un prejudiciu creditorilor înscrisi in tabelul obligatiilor debitoarei.
Fata de faptul ca debitoarea nu a depus plan de reorganizare, iar dupa momentul transferului sumei de 582.937,19 lei de la SC T SRL catre SC G C V SA, dl. C A – cel care este atât administratorul special al debitoarei cat si presedintele consiliului de administratie al SC G C V SA – nu a mai putut fi contactat, rezulta in mod evident ca scopul viramentelor nu a fost continuarea unei activitati obisnuite ci transferul fraudulos al sumei de 582.937.19 lei de la debitoare catre SC G C.
In drept s-au invocat prevederile art.art.18, 48, 49 din Legea nr.85/2006, art.54 din Legea 304/2004 art.17, 108, 305, 306 C.pr.civ.
Sub aspectul probatoriului Curtea a încuviintat si administrat pentru recurenta proba cu înscrisuri.
Analizând încheierea si sentinta recurate prin prisma criticilor formulate si in raport de actele si lucrarile dosarului, Curtea apreciaza ca recursul este nefondat pentru urmatoarele considerente:
In ceea ce priveste prima critica referitoare la modul de solutionare a exceptiei necompetentei functionale a Sectiei a VII-a a Tribunalului Bucuresti, exceptie solutionata prin încheierea de sedinta din 30.11.2009, Curtea apreciaza ca în mod corect a retinut prima instanta faptul ca cererea întemeiata pe dispozitiile art.48 din Legea nr.85/2006 este de competenta judecatorului sindic.
Cu privire la natura exceptiei de necompetenta invocata de catre recurenta, Curtea apreciaza ca exceptia invocata vizeaza competenta materiala functionala deoarece se refera la atributiile jurisdictionale ce revin instantei sesizate. De altfel, chiar recurenta, prin întâmpinarea depusa la dosarul de fond a invocat exceptia necompetentei functionale, astfel încât este nefondata sustinerea recurentei in sensul ca judecatorul sindic nu a solutionat incidentul procedural cu care a fost investit.
Mai mult, in mod corect a analizat judecatorul sindic exceptia de necompetenta invocata de pârâta ca fiind exceptia necompetentei functionale, astfel încât nu avea obligatia sa califice cererea pârâtei deoarece motivele invocate in sustinerea exceptie conduc la aceasta calificare a exceptie invocate.
Faptul ca in recurs, se invoca pentru prima data încalcarea normelor de ordine publica privind organizare judecatoreasca referitoare la repartizarea cauzelor pe complete si sectii in functie de principiul specializarii, nu determina schimbarea naturii exceptiei invocate întrucât se au in vedere aceleasi motive aratate si la fond.
Astfel, nu se poate retine sustinerea recurentei ca s-au încalcat normele de organizare judiciara privind constituirea completelor de judecata deoarece, constituirea instantei desemneaza alcatuirea completului de judecata cu toate persoanele si organele prevazute de lege si nu se refera la atributiile jurisdictionale ale instantei.
In ceea ce priveste exceptia necompetentei functionale, Curtea retine ca intimatul – reclamant a sesizat judecatorul sindic cu o cerere întemeiata pe dispozitiile art.48 din legea nr.85/2006 potrivit carora: “(1) Prin sentinta sau, dupa caz, încheierea având drept efect ridicarea dreptului de administrare, judecatorul-sindic va da dispozitii tuturor bancilor la care debitorul are disponibil în conturi sa nu dispuna de acestea fara un ordin al administratorului judiciar/lichidatorului.
Din interpretarea coroborata a celor doua alineate ale art.48 din Legea nr.85/2006 rezulta faptul ca, in cazul încalcarii unei dispozitii date de judecatorul sindic, cel care aplica sanctiunea prevazuta de alin.2 este tot judecatorul sindic deoarece acesta este in masura sa aprecieze daca s-au încalcat sau nu dispozitiile sale.
Faptul ca in art.11 din legea nr.85/2006 nu este enumerata expres si atributia judecatorului sindic de a solutiona cererea întemeiata pe dispozitiile art.48 din lege nu este de natura sa conduca la concluzia ca aceasta cerere nu este de competenta judecatorului sindic deoarece, pe de o parte, enumerarea din art.11 este una exemplificativa si nu una limitativa, aspect care rezulta din modalitate de formulare a textului legal, iar pe de alta parte, cererea ce formeaza obiectul cauzei de fata este o cerere aferenta procedurii reglementate de Legea nr.85/2006.
Aceeasi concluzie se desprinde si din alin.2 al art.11 din lege care prevede in teza a doua ca atributiile judecatorului sindic sunt limitate la “(…) procesele si cererile de natura judiciara aferente procedurii insolventei”. Or cererea întemeiata pe dispozitiile art.48 din legea nr.85/2006 este o cerere aferenta procedurii deoarece posibilitatea de a formula aceasta cerere ia nastere ca urmare a nesocotirii unei dispozitii date de judecatorul sindic in cadrul procedurii.
Referitor la cea de-a doua critica, care vizeaza fondul litigiului, Curtea apreciaza ca, in mod corect a apreciat prima instanta ca in cauza sunt îndeplinite conditiile prevazute de art.48 pentru atragerea raspunderii bancii pentru prejudiciul creat.
In acest sens Curtea retine, cu privire la prima conditie, ca, desi este reala afirmatia recurentei in sensul ca debitoarei nu i se ridicase dreptul de administrare printr-o încheiere sau sentinta, totusi, prin sentinta comerciala nr.4620/31.10.2008 s-a dat dispozitie tuturor bancilor la care debitoarea are disponibil in cont sa nu dispuna de acesta fara un ordin al judecatorului sindic sau al administratorului judiciar. Or, cu toate ca aceasta sentinta nu respecta întocmai prevederile art.48 alin.1 din lege, totusi a intrat in puterea lucrului judecat, nefiind desfiintata in vreo cale de atac. Prin urmare, dispozitia data bancilor a ramas in vigoare desi nu se ridicase dreptul de administrare al debitoarei, motiv pentru care banca avea obligatia sa respecte dispozitia data de judecatorul sindic prin sentinta mentionata, având in vedere conditionarile acestei dispozitii, in sensul ca pentru efectuarea platilor era necesar ordinul judecatorului sindic sau al administratorului judiciar.
Nu se poate retine sustinerea recurentei in sensul ca administratorul special C D A avea dreptul de a efectua astfel de operatiuni ca urmare a faptului ca debitoarea si-a pastrat dreptul de administrare deoarece cu privire la plata unor sume de bani din conturile debitoarei deschise la banci exista o conditionare, respectiv existenta ordinului judecatorului sindic sau al administratorului judiciar. Însa, in speta, administratorul judiciar si-a dat acordul cu privire la o singura plata, astfel cum rezulta din înscrisurile de la dosar, pentru celelalte plati efectuate de banca neexistând un asemenea acord. Afirmatia recurentei in sensul ca administratorul judiciar a avut cunostinta de toate platile efectuate la cererea administratorului special in favoarea G C V SRL este nefondata deoarece s-a facut dovada ca acesta si-a dat acordul cu privire la efectuarea unei singure plati.
Cu privire la necesitatea acordului/confirmarii scrise a administratorului judiciar, Curtea apreciaza ca in mod corect a retinut prima instanta necesitatea acestuia având in vedere ca prin sentinta comerciala nr.4620/31.10.2008, intrata in puterea lucrului judecat, s-a dat dispozitie tuturor bancilor la care debitoarea are disponibil in cont sa nu dispuna de acesta fara un ordin al judecatorului sindic sau al administratorului judiciar, judecatorul sindic neputând verifica respectarea acestei dispozitii decât daca acordul / confirmarea se realizeaza in scris. De altfel, pentru plata autorizata de administratorul judiciar exista emisa o împuternicire care vizeaza o singura plata in cuantum de 125.000 lei (fila 45 duplicat dosar fond), pentru celelalte plati neexistând nicio dovada ca administratorul judiciar si-a dat acordul cu privire la efectuarea acestora.
In ceea ce priveste cea de-a doua conditie ce se desprinde din art.48 din lege, referitoare la existenta unui prejudiciu pentru a se atrage raspunderea bancilor, Curtea nu poate retine sustinerile recurentei in sensul ca nu s-a cauzat nici un prejudiciu nici debitoarei si nici creditorilor, deoarece, desi platile au fost facute catre un creditor al debitoarei, neînscris însa la masa credala, ceilalti creditori înscrisi la masa credala au fost prejudiciati prin micsorarea activului debitoarei datorita platilor efectuate si imposibilitatea celorlalti creditori de a-si recupera creantele. In urma deschiderii procedurii insolventei toti creditorii trebuie sa-i valorifice creantele prin înscrierea la masa credala cu respectarea ordinei de preferinta prevazuta de lege, si nu in mod prioritar cum s-a întâmplat in cauza de fata.
Având in vedere aceste considerente, Curtea apreciaza ca hotarârea atacata este legala si temeinica si ca nu subzista nici un caz de modificare sau casare, astfel încât, în baza articolului 312 alineat 1 Cod procedura civila a respins recursul ca nefondat.
