Procedura insolvenţei. Acţiune în anularea transferurilor patrimoniale întemeiată pe dispoziţiile art. 80 alin.1 lit. b) din Legea nr. 85/2006. Obligarea cumpărătorului la plata diferenţei de preţ.


Procedura insolvenţei. Acţiune în anularea transferurilor patrimoniale întemeiată pe dispoziţiile art. 80 alin.1 lit. b) din Legea nr. 85/2006. Obligarea

 cumpărătorului la plata diferenţei de preţ.

 Art. 80 alin.1  lit. b), art. 83 din Legea nr. 85/2006

Deşi legea prevede, ca o regulă generală,  restituirea bunului sau aducerea la masa credală a preţului, ar constitui o inechitate  şi o îmbogăţire fără

justă cauză a debitoarei, cu consecinţe negative şi nejustificate în patrimoniul cumpărătorului, dacă acesta ar fi obligat să restituie întregul preţ ce

s-ar fi datorat pentru bun, deşi, anterior, o parte din acesta a intrat în  posesia vânzătoarei aflată în insolvenţă.

 Interpretarea art.83 privind restituirea valorii bunului la data transferului trebuie să fie aceea că se are în vedere această valoare, însă, din ea se

deduc sumele deja achitate şi pentru care, aşa cum s-a mai arătat, nu există nicio raţiune să fie pretinse din nou.

(Decizia nr.353/R-COM din 3 aprilie  2009)

 Prin acţiunea înregistrată la  24 iunie 2008 pe rolul Tribunalului Vâlcea – Secţia comercială, reclamantul G.A. IPURL Rm. Vâlcea a chemat în judecată pe

 pârâţii SC V. SRL şi W. K., solicitându-se anularea actului de vânzare-cumpărare efectuat prin factura fiscală seria VL XIV 3371549/31.10.2004, respectiv

vânzarea unei autoutilitare FIAT DUCATO cu numărul VL 39 PNV şi restituirea acesteia în proprietatea vânzătorului, iar în măsura în care nu mai este posibil, contravaloarea reală de la data tranzacţiei.În motivarea cererii, reclamantul a precizat că prin factura suscitată SC V. SRL a înstrăinat pârâtului W. K. autoutilitara FIAT DUCATO VL 39 PNV, cu suma de 10 milioane lei vechi. Firma a intrat apoi în procedura insolvenţei în anul 2007 şi în baza disp. art.80 (1), lit.b şi c din Legea 85/2006 se impune anularea actelor încheiate, întrucât această factură a fost întocmită cu intenţia părţilor de a sustrage bunul urmăririi creditorilor şi preţul a fost subevaluat.

În dovedirea acţiunii au fost depuse în dosarul cauzei mai multe acte şi s-a efectuat o expertiză tehnică.

Prin sentinţa comercială nr.1590/C din 22 decembrie 2008, pronunţată de Tribunalul Vâlcea Secţia comercială şi contencios administrativ fiscal, în

dosarul nr.1962/90/2008, a fost respinsă cererea formulată de reclamantul G.A IPURL RM VALCEA, în contradictoriu cu pârâţii W.K. şi SC V. SRL RM VALCEA,

reprezentată de administrator special C. G..

Pentru a se pronunţa în sensul celor de mai sus, tribunalul a reţinut următoarele.

Cu factura de la fila 3 dosar, pârâtul W. K. a cumpărat de la pârâta SC V. SRL o autoutilitară FIAT DUCATO VL 39 PNV cu suma de 10 milioane vechi,

 care nu se mai află în posesia sa, despre care expertiza tehnică efectuată în cauză  (fila 13 dosar) a concluzionat că valora 19.620 milioane lei vechi

(fila 16 dosar), dar a ajuns la această concluzie fără să vadă maşina în cauză.

În aceste condiţii, instanţa a reţinut că nu are relevanţă  aprecierea expertului, cu atât mai mult cu cât din probele dosarului rezultă că în 2004

 şi 2005, anii când s-au efectuat astfel de vânzări  de autoturisme ale firmei (pe rolul Tribunalului Vâlcea au fost circa 15 dosare ce au acest obiect),

această pârâtă se afla într-o situaţie financiară dificilă generată de faptul că avea de restituit către BCR Vâlcea un împrumut în euro  (fila 71 şi

următoarele dosar).

S-a mai apreciat că reclamantul nu a făcut dovezi  că ar fi existat intenţia părţilor din convenţiile de vânzare-cumpărare pentru sustragerea

bunurilor de la urmărirea creditorilor.

Împotriva sentinţei a formulat recurs reclamantul G.A. IPURL Rm.Vâlcea, lichidator al debitoarei SC V. SRL, solicitând admiterea acestuia,

modificarea sentinţei în sensul admiterii cererii,  susţinând în esenţă că în speţă sunt incidente disp.art.80 alin.1 lit.b şi c din Legea nr.85/2006,

 deoarece există un dezechilibru vădit între preţul real şi cel achitat, aspect ce rezultă din expertiza întocmită în cauză,  cu atât mai mult cu cât

nu s-au depus dovezi care să ateste că autoturismul ar fi fost reparat de către cumpărător şi nici nu s-a putut verifica dacă preţul a intrat în patrimoniul falitului. S-a mai solicitat ca în măsura în care bunul nu mai există, să fie obligat intimatul – pârât la plata contravalorii reale a acestuia la data întocmirii facturii în cauză.

La data de 3.04.2009 s-au depus note de şedinţă din partea administratorului special al SC V. SRL, prin care s-a solicitat respingerea recursului ca

 nefondat, susţinând că valoarea achitată era cea reală dat fiind gradul de uzură al autoturismului şi nu a existat intenţia părţilor de a sustrage

bunuri de la urmărirea de către creditori.

Examinând sentinţa prin prisma criticilor formulate ce se încadrează‚ în disp. art.304 pct.9 Cod pr.civilă, cât şi sub toate aspectele în temeiul art.3041

 Cod pr.civilă, Curtea a constatat că recursul este fondat, pentru argumentele ce se vor reda în continuare.

Reclamantul a invocat drept temei al cererii sale disp.art.80 alin.1 lit.b şi c din Legea nr.85/2006. Dacă în privinţa normei de la lit.c) al textului de

lege sus menţionat – care stipulează posibilitatea anulării transferurilor de drepturi patrimoniale către terţi, prin acte încheiate în cei 3 ani anteriori

 deschiderii procedurii, cu intenţia tuturor părţilor implicate de a sustrage bunuri de la urmărirea de către creditori sau de a le leza în orice fel 

 drepturile – nu se poate reţine incidenţa acesteia în cauză, pentru că nu s-a dovedit conivenţa părţilor în scopul afectării intereselor creditorilor,

 nu acelaşi lucru se constată în ceea ce priveşte îndeplinirea cerinţelor stipulate de art.80 alin.1 lit.b.

Potrivit acestui text de lege, este supus anulării transferul de drepturi patrimoniale în cazul în care prestaţia debitorului depăşeşte vădit pe cea

primită, ca în speţă. Astfel, după cum rezultă din raportul de expertiză efectuat în cauză, neinfirmat prin vreun mijloc de probă, la data transmiterii

proprietăţii autoutilitarei FIAT DUCATO, realizată prin factura nr.3371549 din 31.10.2004, preţul real, calculat în funcţie de uzură,  era de 19.620 RON

(196.200.000 ROL). Preţul tranzacţiei se dovedeşte a fi mai mic decât valoarea reală a bunului cu suma de 18.620 lei RON, ajungându-se ca dobânditorul

să achite pentru bunul cumpărat a douăzecia parte din această valoare, ceea ce nu poate constitui rezultatul unei negocieri obişnuite. Ori, existenţa

unei disproporţii vădite de preţ se circumscrie ipotezei prevăzută de art.80 alin.1 lit.b) din Legea nr.85/2006, în temeiul căruia se impune admiterea

acţiunii.

Ca o consecinţă firească, dat fiind faptul că autoturismul în cauză nu a mai putut fi identificat în patrimoniul pârâtului, sentinţa a fost modificată,

ca

 urmare a admiterii recursului (în temeiul art.312 alin.1 Cod pr.civilă), iar acţiunea a fost admisă şi anulat contractul de vânzare – cumpărare

materializat prin factura fiscală seria VL XIV nr.3371549 emisă la data 31.10.2004 de către SC V. SRL Rm.Vâlcea în favoarea lui W.K., care a fost obligat

să aducă la masa credală diferenţa de valoare de 18.620 lei.

Obligarea la plata doar a acestei diferenţe s-a impus, dat fiind faptul că prin extrasul de cont s-a făcut dovada achitării preţului de 10.000.000 lei ROL,

sumă care a intrat în contul debitoarei, care a efectuat vărsăminte în numerar, la aceeaşi dată (f.89). Deşi legea prevede, ca o regulă generală, 

restituirea bunului sau aducerea la masa credală a preţului, ar constitui o inechitate  şi o îmbogăţire fără justă cauză a debitoarei, cu consecinţe

negative şi nejustificate în patrimoniul cumpărătorului, dacă acesta ar fi obligat să restituie întregul preţ ce s-ar fi datorat pentru bun, deşi,

 anterior, o parte din acesta a intrat în  posesia vânzătoarei aflată în insolvenţă. S-a apreciat că interpretarea art.83 privind restituirea valorii

 bunului la data transferului, trebuie să fie aceea că se are în vedere această valoare, însă, din ea se deduc sumele deja achitate şi pentru care, aşa cum

s-a mai arătat, nu există nicio raţiune să fie pretinse din nou.

Au fost înlăturate apărările administratorului special al debitoarei, cât timp expertiza efectuată în cauză a demonstrat  disproporţia de valoare şi nu

 s-a dovedit că aprecierile expertului sunt contrazise de situaţia de fapt, respectiv că autoturismul ar fi avut un alt grad de uzură şi că ar fi fost

 într-o stare deplorabilă la momentul vânzării. Nici cealaltă apărare, referitoare la necesitatea vânzării, cauzată de  solicitarea restituirii

împrumutului de către BCR, nu a fost reţinută, în condiţiile în care executarea silită s-a declanşat de această bancă în anul 2005, ulterior vânzării

 autoturismului. De altfel, art.80 alin.1 lit.b) din Legea nr.85/2006 nu prevede decât condiţia disproporţiei vădite între prestaţii, ceea ce în speţă s-a

demonstrat.