SECTIA A II – A CIVILA, DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV SI FISCAL
Materie: PROCEDURA INSOLVENTEI. Apel. Actiune introdusa de debitoare, prin administrator special, în cadrul procedurii de insolventa, împotriva uneia din creditoare, prin care solicita deblocarea accesului la bunurile sale, retinute în spatiile creditoarei. Competenta materiala si teritoriala de solutionare a cauzei.
-art. 11 alin. 1 din Legea nr. 85/2006
Decizia nr. 123/C/2015 – A din 23.04.2015 a Curtii de Apel Oradea
Dosar nr. 364/111/C/2014/a3 – A
Prin Sentinta nr. 9937/F/2014 din 18.12.2014, Tribunalul B. a respins ca nefondata exceptia lipsei calitatii de reprezentant, invocata de pârâta creditoare C. P. M. SRL prin întâmpinare.
A respins ca nefondata exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a S.C. C. P. M. SRL, invocata de pârâta creditoare C. P. M. SRL prin întâmpinare.
A admis ca fondata cererea formulata de debitorul M. R.&CO I. SRL, prin administrator special M. A.R., în contradictoriu cu creditorii S.C.D.S. SRL, înmatriculata la O.R.C. de pe lânga Tribunalul Bucuresti sub nr. Jxx/xxxxx/2004, cu sediul procesual ales la S.C.A. G. V., N.&P. si E. I. C. S.A.
A obligat creditorii S.C.D.S. SRL si E. I. C. S.A. la deblocarea accesului la bunurile debitorului retinute în spatiile comerciale din Centrul Comercial S. P., respectiv din Centrul Comercial C. P. M. C., în vederea valorificarii acestora.
A luat act de faptul ca nu s-au solicitat cheltuieli de judecata.
Pentru a hotarî astfel, instanta de fond a retinut urmatoarele:
În fapt, debitorul M. R.&CO I. SRL a încheiat contracte de locatiune cu pârâtele, respectiv cu pârâta S.C.D.S. SRL pentru închirierea unui spatiu comercial în incinta Centrului Comercial S. P., iar cu pârâtele E. I. C. SRL, în calitate de proprietar, respectiv C. P. M. SRL, în calitate de societate de management, pentru închirierea unui spatiu comercial în incinta Centrului comercial C. P. M. C.
Instanta a retinut ca debitorul solicita, prin prezenta cerere, deblocarea accesului la bunurile sale (stoc de marfa si mobilier) retinute de catre acestea, respectiv sa se permita ridicarea acestor bunuri si valorificarea lor în cadrul procedurii.
Pe de alta parte, pârâtele au invocat existenta unui drept de retentie în favoarea lor, derivat din privilegiul mobiliar conferit de Codul civil de la 1864, pâna la plata de catre debitor a creantelor constând în chirii si utilitati.
Judecatorul sindic a retinut ca invocarea de catre partea interesata, creditor, a unui privilegiu sau a unui drept de retentie în cadrul procedurii insolventei se poate face doar în conditiile art. 64 alin. (1) din Legea nr. 85/2006. Or, desi atât S. D. C. S., cât si S.C. E. I. C. S.A. au calitatea de creditori chirografari ai debitorului M. R.&CO I. SRL, fiind înscrise în tabelul preliminar al creantelor acestui debitor în temeiul art. 123 pct. 7 din Legea nr. 85/2006, acestea nu au invocat existenta unui drept de retentie, respectiv privilegiu mobiliar, prin declaratiile de creanta formulate sau în cadrul procedurii de contestare a creantelor si drepturilor de preferinta trecute de administratorul judiciar în tabelul preliminar al creantelor, cu respectarea prevederilor art. 73 din Legea nr. 85/2006.
Pe de alta parte, judecatorul sindic a retinut ca procedura insolventei este o procedura speciala, derogatorie de la dreptul comun si concursuala, iar la data deschiderii acestei proceduri, în temeiul art. 36 din Legea nr. 85/2006 se suspenda de drept orice urmarire asupra patrimoniului debitorului, iar orice masuri asupra acestuia pot fi luate numai de catre sau cu încuviintarea administratorului/lichidatorului judiciar si a judecatorului sindic.
În aceste conditii, judecatorul sindic a apreciat ca nu se pot retine apararile formulate de pârâte pentru a se respinge cererea debitorului M. R.&CO I. SRL privind deblocarea accesului sau la stocul de marfa si mobilierul detinute în spatiile comerciale care au facut obiectul contractelor de locatiune denuntate.
Pentru aceste considerente, judecatorul sindic a admis ca fondata cererea formulata de debitorul M. R.&CO I. SRL privind deblocarea accesului la bunurile debitorului retinute în spatiile comerciale din Centrul Comercial S. P., respectiv din Centrul Comercial C. P. M. C., în vederea valorificarii acestora în cadrul procedurii insolventei.
Împotriva acestei sentinte, în termen si legal timbrat, a formulat apel S.C. C. P. M. SRL, prin care solicita admiterea apelului, aratând motivele de apel :
Pe cale de exceptie, admiterea exceptiei necompetentei materiale si teritoriale a Tribunalului B. pentru solutionarea prezentei cereri formulata în cadrul procedurii insolventei, iar pe cale de consecinta anularea hotarârii apelate, disjungerea cererii si trimiterea spre justa si competenta solutionare.
Admiterea exceptiei lipsei calitatii procesuale pasive a S.C. C. P. M. SRL si respingerea actiunii ca fiind formulata împotriva unei persoane fara calitate procesuala pasiva.
Pe fondul cauzei, admiterea apelului asa cum a fost formulat, având consecinta anularea hotarârii apelate si retinerea spre judecare a pricinii, deoarece instanta de fond nu s-a pronuntat pe toate exceptiile invocate prin întâmpinare.
Solicita admiterea apelului si schimbarea în totalitate a hotarârii apelate în sensul respingerii solicitarii M. R. & CO I. ca neîntemeiata.
În motivarea apelului s-a aratat ca reclamanta M. R. & CO I. SRL (denumita în continuare M. R.”) a folosit, în calitate de locatar, începând cu data de 16.08.2012 spatiul comercial în suprafata de 69 m.p. situat în incinta Centrului Comercial “C. P. M. C.” „Spatiul Comercial”), la nivelul L. L., conform Contractului de închiriere nr. xxx/16.08.2012, proprietatea E. I. C. S.A. (denumita în continuare ,.EIC”). Începând cu luna noiembrie 2012 M. R. a înregistrat întârzieri la plata contravalorii energiei electrice consumate catre EIC. M. R. din luna august 2013 a început sa aiba restante catre EIC la plata sumelor datorate cu titlu de chirie. Astfel, pentru lunile septembrie si octombrie 2013 nefiind achitata nici macar partial chiria pentru spatiul comercial.
Contrar dispozitiilor contractului de închiriere mentionat, a insistentelor reprezentantilor societatii si ai EIC, debitoarea M. R. nu a achitat contravaloarea folosintei spatiului comercial, contravaloare care se compune din chiria propriu-zisa si contravaloarea consumului de energie electrica.
M. R. a formulat la data de 24.01.2014 cerere de intrare în insolventa, înregistrata la Tribunalul B. în dosarul cu nr. 364/111/2014. Prin hotarârea intermediara 123/2014 din 03.02.2014, Tribunalul a admis cererea debitoare M. R., dispunând deschiderea procedurii generale de insolventei, a numit administrator judiciar pe G. I. IPURL, a luat act de intentia de reorganizare a debitoarei, pe baza de plan de reorganizare. La data de 19.05.2014 debitoarea M. R. a predat catre EIC cheile apartinând spatiului închiriat. Cu aceasta ocazie a fost semnat si procesul verbal de inventariere a bunurilor retinute de catre EIC în temeiul contractului de închiriere pentru neplata chiriei si a utilitatilor. Procesul verbal de inventariere a fost semnat de reprezentantul M. R. – H. B.
Administratorul judiciar desemnat de instanta a înteles sa denunte unilateral contractul de închiriere nr. xxx/16.08.2012, chiar daca societatea debitoare înregistra restante importante la plata chiriei si utilitatilor.
În urma neîndeplinirii obligatiilor contractuale de plata a chiriei, EIC a sigilat spatiul folosit de debitoare în baza contractului de închiriere nr. xxx/16.08.2012 si s-a înscris la masa credala a M. R., la pozitia nr. 12 din Tabelul preliminar al creantelor întocmit de administratorul judiciar, cu suma de 53.710.23 lei.
Conform art. 94 lit. J) Cod de procedura civila, care reprezinta legea generala, judecatoriile au competenta de solutionare pentru orice cereri evaluabile în bani în valoare de pâna la 200.000 lei inclusiv, indiferent de calitatea partilor, profesionisti sau neprofesionisti. Conform art. 107 Cod de procedura civila, cererea de chemare în judecata se introduce la instanta în a carei circumscriptie domiciliaza sau îsi are sediul pârâtul, daca legea nu prevede altfel. Din coroborarea dispozitiilor anterior mentionate, competenta pentru solutionarea prezentei spete este Judecatoria S. l B., în masura în care valoarea marfurilor retinute debitoarei M. R. nu depaseste suma de 200.000 lei (nu se cunoaste valoarea exacta a bunurilor).
Conform dispozitiilor legii speciale, aplicabila în speta, la art. 11 din Legea nr. 85/2006 se prevad atributiile judecatorului sindic. Printre aceste atributii nu se regaseste competenta de solutionare a actiunilor în pretentii pentru încasarea creantelor debitorului, motiv pentru care apreciaza ca Tribunalul B. nu este instanta competenta teritorial si material pentru solutionarea prezentei cereri a societatii M. R.& CO I.
Art. 11 lit. H din Legea nr. 85/2006 prevede ca judecatorul sindic are ca atributie: “judecarea actiunilor introduse de administratorul judiciar sau de lichidator pentru anularea unor acte frauduloase si a unor constituiri ori transferuri cu caracter patrimonial, anterioare deschiderii procedurii”, în speta nu se poate retine un act fraudulos, o constituire sau un transfer cu caracter patrimonial facut anterior deschiderii procedurii. Partile au agreat prin conventie (legea partilor) constituirea unui drept de retentie asupra bunurilor debitorului în caz de neîndeplinire culpabila a obligatiilor.
Pentru aceste motive, solicita admiterea exceptiei necompetentei materiale si teritoriale pentru solutionarea prezentei cereri, iar pe cale de consecinta disjungerea acestui capat de cerere si trimiterea spre justa si competenta solutionare.
În ceea ce priveste exceptia lipsei calitatii procesuale pasive, a aratat ca nu are calitatea de proprietara a spatiului comercial si nici nu detine vreunul din bunurile revendicate de catre reclamanta. Bunurile reclamantei au fost retinute de catre pârâta EIC în virtutea dreptului de retentie, care a fost consacrat printre garantii în mod expres conform art. 2495-2499 Cod civil.
Calitatea procesuala pasiva este una dintre conditiile de exercitare a actiunii civile, reclamantii având obligatia de a dovedi identitatea dintre pârâtul chemat în judecata si subiectul pasiv al raportului juridic dedus judecatii. Or, în speta se poate lesne constata ca societatea nu detine bunurile si nici nu a fost persoana care a retinut bunurile M. R. Astfel, rezulta ca nu exista identitate între pârâta si subiectul pasiv al raportului juridic dedus judecatii.
Întrucât nu sunt nici proprietari ai spatiului comercial si nici nu detin bunurile revendicate, solicita admiterea exceptiei invocate si respingerea actiunii în ceea ce ne priveste ca fiind formulata împotriva unei persoane fara calitate procesuala pasiva, cu consecinta admiterii apelului.
Pe fondul cauzei, a aratat ca, prin întâmpinare s-au invocat trei exceptii – lipsa calitatii de reprezentant, necompetenta materiala si teritoriala si lipsa calitatii procesuale pasive a C. P. M. Instanta de fond s-a pronuntat explicit doar asupra lipsei calitatii de reprezentant si asupra lipsei calitatii procesuale pasive, exceptii pe care le-a respins ca nefondate.
Instanta nu s-a pronuntat în mod explicit asupra necompetentei materiale si teritoriale a Tribunalului B., aceasta exceptie fiind solutionata în mod implicit prin pronuntarea unei hotarâri judecatoresti în speta. Apreciaza solutia aleasa de instanta de fond ca nelegala deoarece prin nepronuntare, considerentele avute în vedere nu pot fi combatute în caile de atac prevazute de lege.
Se încalca astfel considerentele art. 425 alin. 1 lit. B) Cod de procedura civila, în ceea ce priveste obligativitatea ca hotarârea sa cuprinda motivele de fapt si de drept pe care se întemeiaza solutia, aratându-se motivele pentru care s-au înlaturat cererile partilor. De asemenea, conform informatiilor de portalul instantelor de judecata au fost încalcate dispozitiile art. 425 alin 3 Cod de procedura civila privind partea finala a dispozitivului hotarârii. Conform art. 425 alin. 2 Cod de procedura civila: “Daca hotarârea s-a dat în folosul mai multor reclamanti sau împotriva mai multor pârâti, se va arata ceea ce se cuvine fiecarui reclamant si la ce este obligat fiecare pârât ori, când este cazul, daca drepturile si obligatiile partilor sunt solidare sau indivizibile.” În mod evident instanta de fond a omis sa se pronunte în vreun fel. Singurele considerente retinute sunt privitoare la respingerea exceptiilor invocate.
În situatia în care se vor înlatura apararile anterioare, solicita admiterea apelului si schimbarea în totalitate a hotarârii apelate în sensul respingerii solicitarii M. R. & CO I. ca neîntemeiata.
Pe fond, cererea de chemare în judecata este neîntemeiata – bunurile revendicate constituie obiectul privilegiului special Codul civil – dreptul de retentie, în favoarea societatii E. I. C., în virtutea contractului de închiriere existent între parti si având în vedere faptul ca reclamanta nu si-a îndeplinit obligatia de plata a chiriei.
În literatura de specialitate s-a sustinut ca dreptul de retentie se întemeiaza pe echitate si poate fi atât conventional, cât si legal. Dreptul de retentie conventional se naste, în temeiul principiului libertatii de vointa, numai daca partile l-au stipulat în mod expres. Dreptul de retentie a fost definit ca fiind acel drept real care confera creditorului, în acelasi timp debitor ai obligatiei de restituire sau de predare a bunului altuia, posibilitatea de a retine acel bun în stapânirea sa si de a refuza restituirea lui pâna când debitorul sau, creditor al lucrului va plati datoria ce s-a nascut în sarcina lui, în legatura cu lucrul respectiv. Dreptul de retentie nu are o existenta autonoma, ci este accesoriu fata de un alt raport juridic, în temeiul caruia creditorul retentor are anumite creante nascute în legatura cu bunul retinut. Dreptul de retentie ia nastere prin efectul legii, odata sau, de regula, ulterior nasterii raportului juridic principal, creditorul retentor exercitând-o chiar si în lipsa oricaror prevederi conventionale. Dreptul de retentie este un mijloc de garantare a obligatiilor, reprezentând uneori si o forma de manifestare a exceptiei de neexecutare si consta în dreptul creditorului de a refuza sa restituie un bun al debitorului aflat în detentia sa, pâna ce debitorul nu-i plateste ceea ce îi datoreaza în legatura cu acel bun.
Dreptul de retentie este opozabil erga omnes, chiar si creditorilor ipotecari, fiindca prin art. 2339 Cod civil se instituie un privilegiu special asupra bunurilor mobile. Astfel este privilegiata creanta celui care exercita un drept de retentie, cu privire la bunul asupra caruia se exercita dreptul de retentie, atât timp cât acest drept subzista. Creditorul privilegiat, deci creditorul retentor este preferat celorlalti creditori, chiar daca drepturile acestora s-au nascut ori au fost înscrise mai înainte. Acest lucru se explica prin faptul conexiunii dintre bunul retinut si creanta garantata prin dreptul de retentie, ce justifica prioritatea creditorului retentor fata de orice alt creditor.
Astfel, neîndeplinirea obligatiei de plata a contravalorii folosintei spatiului, obligatie care îi incumba debitoarei M. R., în virtutea unui contract valabil încheiat, a cauzat prejudicii celor doua societati pârâte, acestea fiind private astfel, de exercitarea folosintei ca atribut al dreptului de proprietate, mai precis de culegerea fructelor bunului care face obiectul contractului de închiriere.
Cu privire la întinderea privilegiului, din generalitatea termenilor art. 1730 Codul civil anterior, reiese ca privilegiul proprietarului se întinde si asupra marfii aflata în magazine.
Dreptul de retentie nu poate fi asimilat unei executari silite, cum bunurile care fac obiectul dreptului de retentie nu pot fi valorificate de catre societatea E. Sustinerile reprezentantului M. R. privind indisponibilizarea bunurilor care contravine art. 36 din Legea insolventei, conform caruia deschiderea procedurii suspenda executarea silita, apar ca nefondate, în speta fiind vorba doar despre simpla retentie a unor bunuri, în nici un caz despre o executare silita. În oricare situatie societatea nu intentioneaza si nu poate valorifica bunurile debitoarei, fapt care este atributia administratorului judiciar/lichidator. Având în vedere toate considerentele de mai sus, solicita admiterea apelului, iar pe cale de consecinta solicita respingerea cererii de chemare în judecata ca fiind neîntemeiata.
Prin întâmpinarea depusa la dosar, G. I. S.P.R.L solicita respingerea apelului ca neîntemeiat si nefondat si mentinerea ca temeinica si legala a sentintei nr. 9937/18.12.2014 pronuntata de catre Tribunalul B. pentru urmatoarele motive:
Referitor la exceptia necompetentei materiale si teritoriale a Tribunalului B., respectiv disjungerea acestui capat de cerere si trimiterea spre justa si competenta solutionare catre judecatoria de la sediul pârâtei, arata faptul ca prin cererea formulata de catre administratorul special se urmareste apararea unui interes legitim al debitorului aflat în stare de insolventa, ori art. 6 alin. 1 din Legea 85/2006 stabileste în mod expres competenta în ceea ce priveste procedura de insolventa, care revine tribunalului în a carui circumscriptie îsi are sediul debitorul, astfel încât nici aceasta exceptie nu poate fi primita.
În ceea ce priveste exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a C. P. M. SRL, solicita respingerea acesteia, dat fiind faptul ca debitoarea a încheiat contractul de închiriere nr. xxx/16.08.2012 cu societatea E. I. C. SRL în calitate de proprietar al spatiului, respectiv cu C. P. M. SRL în calitate de societate de management, iar pe parcursul derularii perioadei contractuale au fost emise facturi de catre ambele societati, pentru chirie de catre proprietar iar pentru utilitati, reclama, publicitate si alte cheltuieli aferente operarii Centrului Comercial, facturile erau emise de catre parata C. P. M. SRL. Având în vedere aceste aspecte considera ca pentru opozabilitate, cererea trebuia introdusa în contradictoriu cu toate partile semnate ale contractului.
Referitor la fondul cauzei, apreciaza ca în mod corect instanta a dispus admiterea cererii formulate de catre debitoare, prin administrator special, dat fiind faptul ca procedura insolventei este o procedura colectiva, concursuala si egalitara, iar odata deschisa procedura insolventei, toate bunurile proprietatea debitorului se inventariaza, evalueaza si se valorifica în cadrul procedurii (în speta stocul de marfa aflat în posesia apelantei nu poate fi valorificat în cadrul desfasurarii normale a activitatii). Astfel în acest moment nu se poate efectua inventarul bunurilor din patrimoniul debitorului si valorificarea bunurilor (stocul de marfa) în vederea obtinerii de lichiditati pentru plata creditorilor, aceste bunuri fiind retinute de catre creditori. Bunurile retinute nu pot fi valorificate la acest moment în cadrul activitatii curente a debitorului, nu se cunoaste starea acestora, modul de depozitare/pastrare, fapt ce poate conduce la scaderea valorii încasate pe întregul stoc, ceea ce ar putea duce la o diminuare a activului societatii. Apreciaza ca sunt încalcate si dispozitiile art. 36 din Legea 85/2006 care dispune suspendarea oricaror actiuni judiciare/extrajudiare pentru realizarea creantelor asupra debitorului sau bunurilor sale.
Astfel cum indica însasi pârâta, prin întâmpinarea formulata în fata instantei de fond, dreptul de retentie nu se poate opune urmaririi silite pornite de catre un alt creditor, însa are dreptul de a participa la distribuirea pretului bunului, în situatia de fata suntem în cadrul unei proceduri speciale, concursuale, colective si egalitare pentru toti participantii la procedura.
Considera ca nu poate fi primita sustinerea pârâtei potrivit careia debitoarea va avea dreptul de a solicita restituirea bunurilor doar în momentul în care va achita contravaloarea folosintei spatiului închiriat, având în vedere faptul ca aceasta si-a manifestat intentia de reorganizare a activitatii, urmând a fi propus si supus aprobarii adunarii creditorilor un plan de reorganizare, iar prin indisponibilizarea bunurilor de catre pârâta se aduce practic atingere intereselor atât ale debitorului care în aceasta perioada încearca obtinerea de lichiditati în vederea acoperirii pasivului, cât si a celorlalti creditori. Dat fiind intentia de reorganizare manifestata de catre debitoare prin cererea de deschidere a procedurii, faptul ca acesta nu poate intra în posesia bunurilor (stoc marfa si mobilier), nu face decât sa îngreuneze situatia sa economica.
Mai mult decât atât, S.D.C.S., care a avut calitate de pârât în dosarul de fond a procedat la restituirea bunurilor aflate în patrimoniul debitorului si retinute în spatiul închiriat.
Prin raspunsul la întâmpinare depus la dosar, C. P. M. SRL solicita înlaturarea ca netemeinice si nefondate apararilor formulate de debitoare prin lichidator, admiterea apelului pentru considerentele din apelul formulat.
Examinând sentinta apelata, raportat la motivele de apel invocate, instanta a retinut urmatoarele:
În privinta motivului de apel vizând solutionarea cauzei cu încalcarea competentei materiale si teritoriale a Tribunalului B., Curtea a retinut ca aceste este neîntemeiat.
În mod eronat sustine apelanta ca actiunea demarata de societatea debitoare, prin administratorul special, este o actiune în pretentii pentru încasarea creantelor debitorului. În realitate, prin actiunea formulata s-a solicitat obligarea pârâtelor la deblocarea accesului la bunurile societatii (stoc de marfa si mobilier) retinute de catre acestea, în vederea ridicarii acestor bunuri si valorificarii lor în cadrul procedurii. Au fost invocate în drept prevederile art. 36 si art. 116 din Legea 85/2006.
Art. 11 alin. 1 din legea insolventei enumera „principalele” atributii ale judecatorului-sindic, iar alin. 2 prevede ca atributiile judecatorului-sindic sunt limitate la controlul judecatoresc al activitatii administratorului judiciar/lichidatorului si la procesele si cererile de natura judiciara aferente procedurii insolventei. Din coroborarea acestor prevederi, se desprinde ideea ca legea nu ofera o enumerare exhaustiva a tuturor atributiilor judecatorului-sindic, limitele competentei acestuia fiind trasate de alin. 2, care prevede competenta acestuia în ceea ce priveste toate procesele si cererile aferente procedurii insolventei. Or, cererea societatii debitoare prin care se urmareste întregirea activului acesteia constituie, în mod cert, o cerere aferenta procedurii insolventei.
Art. 2 prevede ca scopul legii este instituirea unei proceduri colective pentru acoperirea pasivului debitorului aflat în insolventa. În vederea îndeplinirii acestui scop, este necesara efectuarea operatiunilor de inventariere a patrimoniului societatii si demararea tuturor demersurilor necesare pentru recuperarea bunurilor care nu se afla în posesia debitoarei. Din aceasta perspectiva, este evident ca cererea formulata este o cerere aferenta procedurii insolventei, de competenta teritoriala exclusiva a tribunalului în a carui circumscriptie se afla sediul debitorului, potrivit art. 120 Noul Cod de procedura civila, respectiv a judecatorului-sindic din cadrul tribunalului respectiv, caruia i-a fost repartizata aleatoriu cauza, potrivit art. 9 si 11 alin. 2 din Legea 85/2006.
Raportat la aceste considerente, este nefondata exceptia de necompetenta materiala si teritoriala a Tribunalului B., urmând a se retine ca neîntemeiat acest motiv de apel.
În ceea ce priveste, însa, exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a apelantei pârâte, Curtea a retinut ca acest motiv de apel este fondat.
Actiunea formulata de societate, prin administratorul special, a fost introdusa în contradictoriu cu SCDS SRL, pe de o parte si S.C. E. I. C. S.A. si S.C. C. P. M. SRL, pe de alta parte, aceasta din urma fiind chemata în judecata în calitatea sa de societate de management, pentru opozabilitatea hotarârii.
Judecatorul-sindic a retinut ca, în calitatea sa de semnatara a contractului de închiriere, are o serie de drepturi si obligatii, având, totodata si calitate procesuala pasiva în cauza.
Or, din analiza contractelor depuse la dosarul cauzei, Curtea a retinut urmatoarele:
Prin contractul de închiriere nr. xxx/16.08.2002, încheiat între S.C. E. I. C. S.A., în calitate de proprietar si S.C. M. R.&CO I. SRL, în calitate de chirias, acesta din urma a folosit începând cu data de 16.08.2002, spatiul comercial în suprafata de 69 mp situat în incinta Centrului Comercial C. P. M. C.
De asemenea, între S.C. M. R.&CO I. SRL, în calitate de chirias si S.C. C. P. M. SRL, în calitate de societate de management, s-a încheiat contractul de servicii ca anexa C la contractul de închiriere nr. xxx/16.08.2002, având ca obiect prestarea de catre societatea de management a unor lucrari expres aratate la cap. 5 din contract, vizând operarea curenta si continua a centrului comercial si a spatiilor publice ale acestuia, precum: curatenia si întretinerea, iluminatul, întretinerea, repararea si operarea sistemelor de aer conditionat, operarea si întretinerea facilitatilor de parcare, servicii de informare, servicii de publicitate si promovare etc.
Dupa cum s-a aratat în actiunea demarata de societatea debitoare, administratorul judiciar G. I. S.P.R.L. a înteles sa denunte ambele contracte, solicitând, totodata, sa îi fie predat stocul de marfa aflat în incinta spatiului ce a facut obiectul contractului de închiriere.
Or, raportat la petitul cererii formulate si la cele doua contracte la care s-a facut referire, instanta de apel a retinut ca societatea de management nu are calitate procesuala pasiva în cauza. În primul rând, gresit a retinut judecatorul-sindic ca aceasta a semnat contractul de închiriere a spatiului comercial, când în realitate acesta a fost semnat doar de catre S.C. E. I. C. S.A., în calitate de proprietar si S.C. M. R.&CO I. SRL, în calitate de chirias. În al doilea rând, obligatiile societatii de management, asumate prin contractul de servicii încheiat cu societatea debitoare – în calitate de chirias, nu vizeaza spatiul în suprafata de 69 mp din incinta spatiului comercial ce face obiectul contractului de închiriere, ci spatiile publice din întreg centrul comercial. Astfel, în conditiile în care stocul de marfa apartinând societatii debitoare se pretinde a fi retinut în spatiul ce a facut obiectul contractului de închiriere, iar societatea de management nu are nici un drept si nicio obligatie vis-a-vis de acest spatiu, aceasta nu are calitate procesuala pasiva în cauza.
Potrivit art. 36 noul Cod de procedura civila, calitatea procesuala rezulta din identitatea dintre parti si subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecatii. Calitatea procesuala pasiva fiind una dintre conditiile de exercitare a actiunii civile, reclamanta avea obligatia de a dovedi identitatea dintre pârâta S.C. C. P. M. S.R.L chemata în judecata si subiectul pasiv al raportului juridic dedus judecatii. Or, câta vreme din cuprinsul contractelor depuse la dosar rezulta ca aceasta nu este nici proprietar al spatiului, si nici nu s-a aflat vreodata în posesia stocului de marfa solicitat de societatea debitoare, în mod nelegal a fost respinsa exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a acestei societati.
Raportat la cele retinute, nu se impun a fi analizate celelalte critici ale sentintei vizând fondul cauzei.
În consecinta, în baza art. 480 alin. 2 noul Cod de procedura civila, a fost admis apelul si schimbata în parte sentinta, în sensul admiterii exceptiei lipsei calitatii procesuale pasive a pârâtei S.C. C. P. M. SRL, fiind mentinute celelalte dispozitii ale sentintei, fara cheltuieli de judecata în apel.
