Curtea de Apel Cluj, Secţia comercială şi de administrativ, decizia nr.3202 din 6 decembrie 2010
Prin încheierea din 14 ianuarie 2010 pronunţată de Tribunalul Comercial Cluj, a fost suspendată cauza, în temeiul art.244 alin.1 pct.1 C.pr.civ., până la soluţionarea irevocabilă a dosarului cu nr.xxx/211/2008 al Judecătoriei Cluj-Napoca.
Pentru a dispune astfel instanţa a reţinut că în urma deliberării, luând în considerare prevederile art.244 alin.1 pct.1 C.pr.civ., a încuviinţat cererea de suspendare formulată de către debitoare şi în consecinţă a dispus suspendarea cauzei în temeiul acestor dispoziţii, până la soluţionarea irevocabilă a dosarului cu nr.xxx/211/2008 al Judecătoriei Cluj-Napoca, în cuprinsul căruia se contestă acţiunea de silită demarată de către organele financiare în temeiul înscrisurilor pe care creditoarea le-a depus la dosar în susţinerea creanţei sale şi în dovedirea cererii de deschidere a procedurii, apreciind că atâta timp cât, creanţa pe care creditoarea o invocă, este contestată de către debitoare în dosarul menţionat, soluţionarea acestuia are o înrâurire hotărâtoare asupra soluţionării cererii de deschidere a procedurii.
Contestaţia la executare înregistrată la Judecătoria Cluj Napoca are ca obiect anularea publicaţiei de vânzare la licitaţie nr 1772/21.08.208 emisă de A. F. P. Gilău în dosarul execuţional 29693/26119/245698/20815/2007 şi suspendarea executării silite .
Condiţia principală pentru aplicarea prevederilor art 244 C pr civ este ca dezlegarea pricinii să atârne în tot sau în parte de existenţa sau inexistenţa unui drept ce face obiectul unei alte judecăţi , ori în cadrul unei contestaţii la executare având ca obiect anularea publicaţiei de vânzare la licitaţie nu urmează a fi stabilită existenţa sau inexistenţa unui drept întrucât nu pot fi puse în cadrul unei contestaţii în discuţie chestiuni de fond .
Judecătorul sindic investit potrivit prevederilor art 9 din Legea nr 85/2006 în exercitarea prerogativelor instituite de art 11 alin 1 lit a şi b din acelaşi act normativ analizează îndeplinirea condiţiilor instituite de legea specială pentru deschiderea procedurii în lumina principiilor care guvernează procedura .
Considerentele evidenţiate relevă că nu sunt îndeplinite condiţiile instituite de prevederile art 244 C pr civ întrucât între soluţia ce se va pronunţa în contestaţia la executare înregistrată la Judecătoria Cluj Napoca şi soluţionarea cererii privind deschiderea procedurii insolvenţei formulată de creditoarea Direcţia Generală a Finanţelor Publice CLUJ împotriva SC O.V. SRL nu poate fi stabilit un raport ce poate fi apreciat ca justificând aplicarea textului legal indicat .
Curtea , în temeiul art 312 C pr civ , pentru aceste considerente va admite recursul declarat de creditoarea Direcţia Generală a Finanţelor Publice CLUJ împotriva încheierii comerciale din 14.01.2010 a Tribunalului Comercial Cluj pe care o va casa şi va trimite cauza aceleiaşi instanţe pentru continuarea judecăţii. (Judecător Augusta Chichişan)<