(1) Toate creanţele vor fi supuse procedurii de verificare prevăzute de prezenta lege, cu excepţia creanţelor constatate prin titluri executorii.
(2) Nu sunt supuse acestei proceduri creanţele bugetare rezultând dintr-un titlu executoriu necontestat în termenele prevăzute de legi speciale.
Ori, deciziile in baza cărora creditoarea si-a întemeiat contestaţia conţin creanţe bugetare şi au fost emise conform procedurii fiscale.
In temeiul dispoziţiilor art.205 şi 207 din OG nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală, debitoarea avea obligaţia de a formula contestaţie împotriva acestora la organul fiscal competent.
In cazul in care era nemulţumită de soluţia dată in contestaţie, debitoarea avea posibilitatea de a sesiza instanţa de contencios administrativ, in condiţiile Legii nr.554/2004. Neparcurgând această procedură obligatorie, deciziile respective au devenit din titluri de creanţă titluri executorii, ce au fost puse in executare.
Art. 75 alin.1 din Legea nr.85/2006
Art. 66 din Legea nr.85/2006,
Art.205 şi 207 din OG nr.92/2003
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa la data de 06.08.2013 sub nr. 3366/118/2012/a2, contestatoarea SC […] SRL, în reorganizare prin administrator special […] în contradictoriu cu intimaţii DGFP Constanţa şi SC […] SRL prin administrator judiciar […] a formulat contestaţie împotriva tabelului definitiv de creanţe, cu privire la creanţa de 728.648 lei deţinută de creditoarea DGFP Constanţa, motivat de faptul că a fost înscrisă ca urmare a unei erori esenţiale.
În motivare, s-a arătat că, în fapt, o primă eroare esenţială constă în faptul că cererea de creanţă a creditoarei cuprinde titluri executorii emise de societate care sunt achitate anterior formulării cererii şi care nu trebuie incluse în valoarea creanţei. O altă eroare esenţială constă în faptul că DGFP a calculat greşit accesoriile ce fac obiectul deciziilor de impunere emise în perioada 6.12.2011-7.05.2012, adică al cuantumului creanţei cu care s-au înscris la masa credală, pentru că baza de calcul este eronată, în sensul că nu este în valoare de 541.940 lei, ci de 437.631 lei.
Baza de calcul este eronată dat fiind că prin decizia DGFP nr. 20426 din data de 26.05.2011 s-a acordat debitoarei o eşalonare la plată pe o perioadă de 36 de luni, pentru o sumă totală de 508.216 lei. Debitoarea a achitat 5 rate de eşalonare, rămânând un rest de 437.631 lei.
Dat fiind că baza de calcul a fost stabilită eronat, în cauză sunt aplicabile prevederile art.47 din OG 92/2003, conform căruia trebuie desfiinţate actele administrative prin care s-au calculat accesorii.
O altă eroare esenţială constată în faptul că au fost introduse în valoarea creanţei sume care nu au la bază titluri executorii valide, cum ar fi cu titlu de exemplu, somaţia de plată nr. 13/35/1/2011/23058, care nu a fost niciodată comunicată debitoarei. Mai mult, creditoarea nu a depus această decizie nici la dosar, în schimb există o decizie de comunicare a pierderii valabilităţii eşalonării la plată şi ulterior la data de 20.01.2012 a fost comunicată decizia 21917 prin care se stabileau obligaţii de plată accesorii de 10 % .
Astfel, titlul executoriu nu este valid pentru că nu are la bază un titlu de creanţă valid, respectiv decizia ACC 21917 din 6.12.2011 nu există, iar adresa nr. 21917 din 20.01.2012 nu îndeplineşte condiţiile de formă şi de fond ale unei decizii, fiind o simplă comunicare.
O altă eroare constă în modul de calcul al accesoriilor din decizia ACC nr. 246 din data de 10.01.2012, reprezentând obligaţii de plată calculate până la data de 31.12.2011, pentru că creditoarea în mod eronat a calculat penalităţi de întârziere pentru perioada 26.04.2011-31.12.2011 de 5% şi 10% conform art. 1201 din codul de procedură fiscală, deşi în realitate, trebuia să calculeze penalităţi de 10 % pentru că sunt aplicabile prevederile art. 13 alin 4 din OUG 29/2011.
Mai mult, în decizia ACC nr. 246 din 10.01.2012 sunt cuprinse perioade ce exced datei de 26.042011, dată la care a fost emisă decizia de eşalonare a plăţii, în condiţiile în care aceste obligaţii au fost achitate anterior acordării eşalonării la plată.
Din analizarea Deciziei nr. 246 din data de 10.01.2012 şi a adresei nr. 21917 din 20.01.2012 rezultă că debitoarei i-au fost aplicate atât penalităţi de 10% şi 5 % conform art. 1201 din codul de procedură fiscală, cât şi penalităţi de 10%, în temeiul art. 13 alin 4 din OUG 29/2011.
Contestatoarea a invocat în drept, prevederile art. 75 din Legea 85/2006, iar în susţinere a ataşat înscrisuri.
Intimata DJFP Constanţa a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii contestaţiei, motivat de faptul că la dosarul cauzei nu este încă depus tabelul definitiv. A mai precizat creditoarea că prin Sentinţa civilă nr. 3174 din 19.10.2012 irevocabilă prin Decizia civilă nr. 431 din 10.04.2013 a fost respinsă contestaţia formulată de aceeaşi contestatoare ca şi în cauza de faţă împotriva creanţei DGFP înscrisă în tabelul preliminar al creanţelor.
Pe fondul cauzei s-a arătat că în cuprinsul titlului executoriu comunicat debitoarei se menţionează că suma pretinsă reprezintă penalităţi datorate în cazul eşalonărilor la plată, iar documentul prin care s-a stabilit sau individualizat suma de plată este decizia nr. 21917 din data de 6.12.2011. În cazul pierderii valabilităţii eşalonării la plată, se datorează de la data emiterii deciziei de eşalonare la plată dobânzi conform OG 92/2003, iar pentru sumele rămase de plată se datorează o penalitate de 10%. Decizia de constatare a pierderii valabilităţii eşalonării constituie titlu de creanţă ce poate fi contestat pe cale administrativă, potrivit titlului IX din OG 92/2003.
Mai mult, împotriva titlului executoriu nr. 15002 din data de 9.01.2012 contestatoarea a formulat contestaţie la executare, ce a făcut obiectul dosarului nr. 8334/212/2012 al Judecătoriei Constanţa, ce a fost respinsă prin Sentinţa civilă nr. 11977 din 2.07.2012.
Contestatoarea a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea excepţiei inadmisibilităţii ca nefondată, temeiul juridic al contestaţiei fiind disp. art. 75 din Legea 85/2006, creanţa fiind contestată ca urmare a unei valori esenţiale la calcularea acesteia. A menţionat contestatoarea că tabelul definitiv al creanţelor a fost depus la data de 11.01.2013. A mai precizat contestatoarea că apărările ce vizează fondul cauzei sunt nepertinente.
Prin Sentinţa civilă nr.2544/27.09.2013 Tribunalul Constanţa a admis excepţia inadmisibilităţii, invocată de intimata DGFP Constanţa.
A respins ca inadmisibilă contestaţia la tabelul definitiv formulată de contestatoarea SC […] SRL în reorganizare prin administrator special […] în contradictoriu cu intimaţii DGFP Constanţa şi SC […] SRL prin administrator judiciar […].
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut următoarele:
Potrivit dispoziţiilor art.75 alin.1 din Legea nr.85/2006 „după expirarea termenului de depunere a contestaţiilor, prevăzut la art. 73 alin. (2), şi până la închiderea procedurii, orice parte interesată poate face contestaţie împotriva trecerii unei creanţe sau a unui drept de preferinţă în tabel definitiv de creanţe, în cazul descoperirii existenţei unui fals, dol sau unei erori esenţiale care au determinat admiterea creanţei sau a dreptului de preferinţă, precum şi în cazul descoperirii unor titluri hotărâtoare şi până atunci necunoscute”.
Contestatoarea şi-a întemeiat demersul procesual pe prevederile art.75 din Legea nr.85/2006, invocând teza descoperirii unor erori esenţiale care au determinat admiterea creanţei, erorile indicate de către contestatoare referindu-se, în esenţă, la modalitatea de calcul a penalităţilor de întârziere şi la aplicarea actelor normative din domeniul fiscal.
Criticile aduse de către creditoarea contestatoare sunt inadmisibile pe această cale, pentru că din perspectiva prevederilor art.75 din Legea nr.85/2006 o contestaţie întemeiată pe aceste dispoziţii legale poate fi formulată doar în cazul descoperirii, după înregistrarea şi afişarea tabelului definitiv a unei erori esenţiale, care a determinat înscrierea respectivei creanţe în tabelul definitiv.
Prin urmare, contestaţia împotriva tabelului definitiv se poate face numai dacă sunt incidente motivele menţionate în art.75 şi anume doar dacă s-a descoperit existenţa unui fals, dol sau a unei erori esenţiale sau în cazul descoperirii unor titluri hotărâtoare şi care în cazul erorii esenţiale, ca în speţă, au determinat înscrierea respectivei creanţe în tabelul definitiv.
Ori, prin Sentinţa civilă nr. 3174 din 19.10.2012 pronunţată de Tribunalul Constanţa, în dosarul nr. 3366/118/2012/a1, irevocabilă prin Decizia civilă nr. 431 din 10.04.2013 a Curţii de Apel Constanţa, a fost admisă contestaţia la tabelul preliminar al creanţelor asupra averii debitoarei SC […] SRL şi s-a dispus înscrierea creditoarei DGFP Constanţa în tabelul definitiv al debitoarei SC […] SRL şi cu creanţa în valoare de 143.709 lei la ordinea de prioritate prevăzută de art.121 pct. 2 din Legea nr. 85/2006, diferenţă neacceptată de către administratorul judiciar motivat de faptul că sumele respective au fost calculate eronat. În considerentele respectivei sentinţe, s-a reţinut cu autoritate de lucru judecat, că „ prin deciziile nr. 4262 din 11.04.2012, nr. 246 din data de 10.01.2012 şi 5085 din 7.05.2012 au fost calculate accesoriile aferente impozitelor şi contribuţiilor neachitate, fiind stabilit un total de 107.729 lei. Toate cele trei decizii au fost comunicate cu confirmare de primire către debitoare la datele de 2.02.2012, 23.04.2012, 15.05.2012 şi niciuna dintre ele nu a fost contestată în termenul legal”, iar Curtea de Apel a considerat că neformularea contestaţiei la instanţa de contencios administrativ a determinat dobândirea caracterului irevocabil al titlului de creanţă.
Deşi, cu ocazia judecării respectivei contestaţii, administratorul judiciar nu a formulat întâmpinare, în cadrul recursului a invocat toate aspectele ce constituie motivarea în fapt a prezentei contestaţii, ceea ce dovedeşte cu prisosinţă faptul că aceste situaţii erau cunoscute la momentul întocmirii tabelului definitiv şi înscrierii creanţei intimatei în tabelul definitiv, nefiind în situaţia descoperirii unei erori esenţiale, ulterior întocmirii acestui tabel.
Tabelul definitiv este format din creanţele înscrise în tabelul preliminar de creanţe şi necontestate, precum şi din creanţele admise de judecătorul sindic în urma soluţionării contestaţiilor împotriva tabelului preliminar, conform definiţiei date de art. 3 pct. 17 din Legea nr. 85/2006. Tocmai din acest motiv, nu se poate permite modificarea acestuia decât pentru situaţii excepţionale prevăzute limitativ de art.75 şi care se situează temporal între momentul expirării termenului de depunere a contestaţiilor împotriva tabelului preliminar şi cel al închiderii procedurii insolvenţei faţă de debitorul insolvent. Legitimitatea unor astfel de motive excepţionale rezidă în situaţiile de excepţie în care o anumită creanţă sau drept de preferinţă au fost admise şi, respectiv menţinute în tabelul definitiv de creanţe în temeiul unor cauze care atrag fie nulitate absolută sau relativă a acestora, fie determină o reconsiderare a acestora ca urmare a descoperirii unor înscrisuri cu caracter hotărâtor, dar necunoscut nimănui până în acel moment.
Pe de altă parte, eroarea esenţială la care se referă textul de lege trebuie să vizeze împrejurările care au dus la întocmirea tabelului definitiv, iar nu modul de calcul al accesoriilor la sumele datorate, aspectele de acest fel putând fi valorificate doar în cadrul unei contestaţii administrative, aşa cum s-a statuat de către instanţe cu ocazia judecării contestaţiei la tabelul preliminar.
Atâta timp cât contestaţia împotriva tabelului definitiv poate fi formulată numai pentru motivele expres prevăzute de lege iar niciunul din aceste motive nu a fost indicat de contestatoare şi nici nu ar fi incident faţă de motivele de fapt ale contestaţie, a constatat ca inadmisibilă contestaţia, dat fiind că partea a ales în mod greşit mijlocul procesual prin care doreşte să îşi protejeze dreptul invocat, considerente pentru care instanţa a admis excepţia inadmisibilităţii contestaţiei şi a respins-o ca atare.
Împotriva hotărârii mai sus menţionate a declarat recurs debitoarea SC […] SRL prin administrator special […], care a criticat-o ca fiind nelegală şi netemeinică.
O primă critică pe care o aduce sentinţei pronunţate de fond este aceea că în luarea hotărârii, deşi a menţionat, în mod corect, punctul de vedere al societăţii debitoare exprimat în contestaţie şi răspunsul la întâmpinare, în motivarea hotărârii s-a luat în consideraţie doar punctul de vedere al intimatei creditoare. Prin întâmpinare, intimata creditoare a formulat apărări de fond privind tabelul preliminar de creanţe şi nu cel definitiv – invocat în acţiune, iar instanţa de fond, în mod eronat, a preluat aceste apărări, fără a cerceta fondul cauzei, considerând ca autoritate de lucru judecat Sentinţa civilă nr. 3174 din 19.10.2012, pronunţată de Tribunalul Constanţa, în dosarul nr. 3366/118/2012/al, irevocabilă prin Decizia civilă nr. 431 din 10.04.2013 a Curţii de Apel Constanţa.
Mai mult, instanţa de fond în cadrul motivării hotărârii face referire la deciziile, intimatei creditoare, nr. 4262 din 11.04.2012 şi nr. 5085 din 07.05.2012, decizii ce nu au fost invocate de către debitoare în contestaţie, ca atare acestea nu aveau legătură cu obiectul cauzei.
În continuare, o altă critică constă în faptul că instanţa de fond, în mod eronat, a apreciat apărările de fond ale intimatei creditoare ca fiind excepţia inadmisibilităţii contestaţiei. Societatea debitoare a apreciat că singurul motiv al inadmisibilităţii contestaţiei îl constituie lipsa tabelului definitiv de creanţe – care îi dă dreptul în promovarea acestei acţiuni, toate celelalte reprezentând apărări de fond. Instanţa de fond în motivarea hotărârii trebuia să analizeze, în primul rând, acest aspect, dar nici măcar nu a pomenit despre această situaţie, deşi prin răspunsul la întâmpinare a făcut precizările necesare, depunând în copie certificată tabelul definitiv, iar, în aprecierea sa, abia ulterior să procedeze la cercetarea tuturor motivelor invocate de către debitoare în contestaţie.
Mai arată că instanţa de fond nu a analizat prima eroare esenţială invocată în contestaţie şi anume existenţa unor titluri executorii emise către societatea debitoare care au fost achitate anterior formulării cererii de admitere a creanţei şi ca atare acestea nu trebuiau incluse în valoarea creanţei. Sub acest aspect precizează că dacă s-ar fi analizat acest capăt de cerere, instanţa de fond ar fi constatat că Titlul executoriu nr. 17885 din data de 22.12.201 dat exemplificativ nu a constituit obiectul dosarului nr. 3366/118/2012/al, ca atare nu are autoritate de judecat – aşa cum se menţionează în dispozitivul hotărârii, ci plata acestui titlu a fost descoperită ulterior, odată cu formularea prezentei contestaţii. Mai mult, intimata creditoare nu a făcut dovada că titlul nr. 17885 ar fi fost neachitat, de fapt aceasta nu a făcut nicio referire la acest capăt de cerere.
O altă critică pe care o aduce hotărârii atacate constă în faptul că instanţa de fond, în mod eronat, a apreciat, fără a analiza sub toate aspectele de drept invocate că accesoriile ce fac obiectul deciziilor de impunere emise în perioada 06.12.2012-07-05.2012 au caracterul de autoritate de lucru judecat.
În realitate, dacă instanţa ar fi analizat pe fondul cauzei punctele 2-6 ale contestaţiei, ar fi constatat că sunt elemente nou introduse, respectiv:
– contestarea sau necontestarea Deciziei DGFP-AFPCM Constanţa nr. 21917/06.12.2011 – de comunicare a pierderii valabilităţii eşalonării la plată nu poate produce alte efecte juridice decât cele ale constatării pierderii valabilităţii eşalonării, cu consecinţele prevăzute de legea specială – OUG nr. 29/2011, cu raportare la legea generală – OG nr. 92/2003, întrucât în această decizie nu sunt comunicate sume de plată, ca atare această decizie prin ea însăşi nu poate constitui un titlu de creanţă, sumele de plată urmând a fi stabilite prin acte fiscale de impunere;
– societăţii debitoare nu i-a fost niciodată comunicată suma restantă de plată, ca urmare a pierderii valabilităţii eşalonării, ca atare nu a avut posibilitatea de a contesta această sumă, singurele acte fiscale comunicate au fost cele prin care se stabileau plăţi ale accesoriilor, dar având ca bază de calcul suma restantă de plată;
– art. 47 din OG nr. 92/2003 – privind Codul de procedură fiscală; articol invocat de către societatea debitoare în contestaţie, permite oricărui contribuabil să obţină corectarea actelor administrative fiscale prin care s-au stabilit, în mod eronat, creanţe fiscale accesorii, în sensul anulării ori desfiinţării, totale sau parţiale, cu titlu irevocabil, potrivit legii, chiar dacă împotriva acestora s-au exercitat sau nu căi de atac şi au rămas definitive în sistemul căilor administrative de atac sau judiciare, în cazul constatării unor erori ale actelor administrative fiscale aferente creanţelor fiscale principale în baza cărora s-au calculat accesoriile;
– nu poate fi admisă la masa credală o creanţă emisă în baza unor titluri de creanţă inexistente sau nevalide, precum şi sume achitate anterior formulării cererii.
Mai arată că societatea nu a putut depune precizările suplimentare formulate de Direcţia Generală de Reglementare a Colectării Creanţelor Bugetare şi nici răspunsul la petiţie – întrucât acestea nu i-au fost comunicate, deşi termenul legal de răspuns a fost depăşit.
Pentru toate motivele arătate, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, casarea sentinţei pronunţată de instanţa de fond şi trimiterea cauzei spre rejudecare pentru a fi analizate pe fond, toate motivele contestaţiei şi efectuarea unei expertize contabile, care să stabilească valoarea reală a creanţei intimatei creditoare DGFP-AFPCM Constanţa.
În drept a invocat dispoziţiile art. 466 – 482 din Codul de procedură civilă, coroborat cu art. 12 din Legea nr. 85/2006 – privind procedura insolvenţei, precum şi a celorlalte prevederi legale invocate în contestaţie.
Intimaţii legal citaţi nu au formulat apărări în cauză.
Examinând cauza prin prisma argumentelor invocate în susţinerea motivelor de recurs ce au fost încadrate la dispoziţiile art.304 pct. 9 C.pr.civ., dar şi potrivit dispoziţiilor art.3041 Cod procedură civilă, Curtea constată că recursul nu este fondat.
Temeiul juridic invocat de contestatoare în susţinerea demersului său judiciar a fost art. 75 alin.1 din Legea nr.85/2006, potrivit căruia, după expirarea termenului de depunere a contestaţiilor, prevăzut la art. 73 alin. (2), şi până la închiderea procedurii, orice parte interesată poate face contestaţie împotriva trecerii unei creanţe sau a unui drept de preferinţă în tabel definitiv de creanţe, în cazul descoperirii existenţei unui fals, dol sau unei erori esenţiale care au determinat admiterea creanţei sau a dreptului de preferinţă, precum şi în cazul descoperirii unor titluri hotărâtoare şi până atunci necunoscute.
In motivarea contestaţiei s-a arătat că în tabelul definitiv al creanţelor debitoarei SC […] SRL creditoarea DGFP Constanta a fost înscrisă cu suma de 728.648 lei ca urmare a unor erori esenţiale ce stau la baza calculării acesteia.
Astfel, s-a susţinut ca fiind erori esenţiale: cuprinderea în cuantumul creanţei totale a DGFP Constanţa a unor sume ce au fost anterior achitate; calcularea greşită a accesoriilor ca urmare a stabilirii eronate a bazei de calcul; introducerea în valoarea creanţei a unor titluri executorii ce nu au la bază titluri valide; calculul eronat al accesoriilor din Decizia ACC nr.246/10.01.2012.
Prima instanţă a reţinut în mod corect faptul că toate aspectele invocate de contestatoare nu se circumscriu noţiunii de eroare esenţială astfel cum este prevăzută de textul de lege invocat întrucât toate aceste aspecte erau cunoscute la momentul întocmirii tabelului definitiv şi înscrierii creanţei intimatei în tabelul definitiv şi trebuia să fie invocate ca apărări în cadrul soluţionării de către instanţă a contestaţiei formulată de DGFP Constanţa la tabelul preliminar. Mai mult, o parte din acestea chiar au fost supuse atenţiei instanţei astfel că în mod corect s-a reţinut autoritatea de lucru judecat, efect al Deciziei civile nr.431/10.04.2013 a Curţii de Apel Constanţa.
În considerentele acestei decizii, instanţa a reţinut că potrivit dispoziţiilor art. 66 din Legea nr.85/2006,
(1) Toate creanţele vor fi supuse procedurii de verificare prevăzute de prezenta lege, cu excepţia creanţelor constatate prin titluri executorii.
(2) Nu sunt supuse acestei proceduri creanţele bugetare rezultând dintr-un titlu executoriu necontestat în termenele prevăzute de legi speciale.
Ori, deciziile in baza cărora creditoarea şi-a întemeiat contestaţia conţin creanţe bugetare şi au fost emise conform procedurii fiscale.
In temeiul dispoziţiilor art.205 si 207 din OG nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală, debitoarea avea obligaţia de a formula contestaţie împotriva acestora la organul fiscal competent.
In cazul în care era nemulţumită de soluţia dată in contestaţie, debitoarea avea posibilitatea de a sesiza instanţa de contencios administrativ, în condiţiile Legii nr.554/2004.
Neparcurgând această procedură obligatorie, Deciziile respective au devenit din titluri de creanţă titluri executorii, ce au fost puse in executare.
Rezultă astfel că în mod corect judecătorul sindic nu a trecut la analizarea pe fond a contestaţiei, reţinând caracterul inadmisibil al acesteia tocmai datorită faptului că partea a ales în mod greşit calea procesuală prin care a înţeles să-şi protejeze dreptul invocat.
Pe cale de consecinţă, neexistând motive de nelegalitate a hotărârii atacate, Curtea apreciază că recursul este nefondat, urmând ca în temeiul art.312 Cod pr. civilă să fie respins.
