În motivare s-a retinut ca pârâtii în calitate de administratori ai debitorului nu au predat lichidatorului active imobilizate în valoare de 57.472 lei, soldul de casa si banca de 15.024 lei si nici evidenta contabila primara care sa justifice dreptul debitorului la încasarea sumei de 39.020 lei reprezentând creante fata de terti.În tabelul definitiv consolidat este înscrisa o creanta totala împotriva debitorului în cuantum de 114.914,64 lei.
Fata de aceasta stare de fapt, judecatorul sindic a apreciat ca nepredarea activelor imobilizate si a soldului de casa catre lichidator prezuma faptul ca aceste bunuri au fost folosite de catre pârâti sau de terte persoane cu acceptul pârâtilor.Ca administratori ai debitorului, ca persoane în sarcina carora exista obligatia de a tine evidenta acestor bunuri si a le pastra în averea debitorului, pârâtii trebuiau sa asigure existenta în patrimoniul debitorului a bunurilor în cauza.
De asemenea, prin nepredarea actelor primare în baza carora lichidatorul ar putea demara actiunii pentru recuperarea creantelor debitorului fata de terti, pârâtii au creat conditiile folosirii acestor sume de catre terti nedeterminati, în folosul lor.
În consecinta, judecatorul sindic a considerat ca exista fapta prevazuta de art. 138 alin. 1 litera a din ( folosirea bunurilor sau creditelor societatii în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane) privind procedura insolventei si ca de aceasta fapta se fac vinovati pârâtii . De asemenea, comparând totalul creantelor asupra averii debitorului cu pierderea suferita de debitor prin fapta pârâtilor s-a constat ca acestea sunt sensibil apropiate ceea ce creeaza prezumtia ca debitorul nu ar fi ajuns în stare de insolventa daca bunurile sau valorile în cauza s-ar fi regasit în averea debitorului.
Curtea de Apel Timisoara prin decizia comerciala nr.735/R din data de 7 06 2010 a admis recursul pârâtilor împotriva sentintei de mai sus si în consecinta s-a dispus modificarea sentintei în sensul respingerii cererii reclamantei.
Pentru a hotarâ astfel Curtea a retinut ca cererea lichidatorului nu poate fi admisa deoarece raspunderea civila întemeiata pe art. 138 alin. 1 litera a din Legea nr. 85/2006 fiind o raspundere civila delictuala atipica trebuie sa fie îndeplinite conditiile generale ale raspunderii civile delictuale pentru ca persoanele prevazute de acest text sa raspunda cu averea personala pentru datoriile societatii pe care a condus-o si anume: fapta respectiva sa fi condus la ajungerea societatii în stare de încetare de plati, prin aceasta fapta sa se fi produs un anumit prejudiciu creditorilor, între fapta comisa si prejudiciu sa existe o legatura cauzala, un raport de cauzalitate, în sensul ca acea fapta a provocat acel prejudiciu si, nu în ultimul rând, vinovatia autorului.
În prezenta cauza practicianul desi a invocat prevederile art.138 alin.1 lit.a nu a dovedit prin probe certe si concludente fapta imputata organelor de conducere, culpa acestora si raportul de cauzalitate dintre fapta si ajungerea societatii debitoare în stare de încetare de plati.
În materia antrenarii raspunderii personale patrimoniale prev. de art.138 din L nr.85/2006, legiuitorul nu a instituit prezumtii legale si orice fapta de natura celor retinute de art.138 lit.a-g din lege trebuie dovedita de catre titularul cererii, în speta lichidatorul judiciar, asa cum trebuie dovedite cumulativ si celelalte conditii ale raspunderii civile delictuale pentru fapta proprie.
Totodata în speta s-a acordat valoare probatorie absoluta raportului întocmit de catre lichidatorul judiciar privind cauzele si împrejurarile care au condus la insolventa societatii debitoare, raport care nu s-a coroborat cu alte probe si care nu s-a dovedit ca a fost comunicat celor doi pârâti.
