Prin sentinţa civilă nr. 1673/27.09.2002, Tribunalul Tulcea a respins cererea creditoarei C.N.A.P.M.C. pentru antrenarea răspunderii foştilor administratori ai S.C. „E.S.T.” S.R.L. Tulcea, societate aflată în faliment, reţinându-se că nu s-a dovedit incidenţa prevederilor art. 124 lit. d) din Legea nr. 64/1995, nefiind administrate probe din care să rezulte că au ţinut o fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ţinut contabilitatea în conformitate cu legea.
Recursul creditoarei este fondat pentru motivele ce urmează. Art. 124 din Legea nr. 64/1995 reglementează câteva situaţii precis determinate, în care membrii organelor de conducere ale unei ajunsă în încetare de plăţi vor putea fi obligaţi să suporte o parte din pasivul societăţii.
Răspunderea membrilor organelor de conducere are natura juridică a răspunderii comerciale delictuale, reglementările aplicabile fiind cuprinse în dispoziţiile art. 998 Cod civil. în consecinţă, pentru antrenarea acestei răspunderi trebuie îndeplinite cumulativ condiţiile răspunderii delictuale: fapta ilicită, prejudiciu, raport de cauzalitate şi vinovăţie. Fapta ilicită este determinată în art. 124 din lege şi constă fie într-o acţiune sau inacţiune referitoare la bunurile şi creditele societăţii, precum şi alte activităţi de natură a conduce la încetarea plăţilor prin falsificarea rezultatelor ori imposibilitatea constatării situaţiei reale a societăţii. Prejudiciul provocat societăţii constă în aducerea acesteia în imposibilitatea de a efectua plăţile, cu consecinţa declanşării procedurii de silită prevăzută de Legea nr. 64/1995 republicată. Raportul de cauzalitate între faptă şi prejudiciu se prezumă, atât timp cât există încetarea de plăţi şi una din faptele enumerate de art. 124 din lege. Prezumţia are un caracter juris et de jure, nefiind posibil a fi răsturnată prin proba contrară. Vinovăţia membrilor organelor de conducere ale societăţii comerciale aflate în faliment există sub forma intenţiei, deoarece ei contribuie la ajungerea societăţii în . Modul de formulare în textul legii a faptelor ce atrag răspunderea membrilor organelor de conducere, elimină posibilitatea absenţei culpei, subliniind, dimpotrivă, vinovăţia acestora, noţiune care desemnează deopotrivă intenţia şi culpa propriu-zisă.
Potrivit art. 124 din Legea nr. 64/1995 republicată, „tribunalul poate dispune ca o parte din pasivul societăţii pe acţiuni sau al societăţii cu răspundere limitată, ajunsă în încetare de plăţi, să fie suportată de către membrii organelor de conducere, administratori, directori, cenzori, care au contribuit la ajungerea societăţii în această situaţie, prin una din următoarele fapte: ,,d) au ţinut o fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ţinut contabilitatea în conformitate cu legea”.
în raport de aceste dispoziţii legale, se constată că, în cauză, având în vedere şi situaţia de fapt din care rezultă că administratorii societăţii „EST” S.R.L. Tulcea nu au ţinut contabilitatea în conformitate cu legea, situaţie confirmată şi reţinută în raportul lichidatorului şi suplimentul la acesta, sunt întrunite elementele antrenării răspunderii administratorilor, în sensul suportării pasivului solicitat de reclamanta recurentă, în temeiul art. 124 lit. d) din Legea nr. 64/1995 republicată.
în ce priveşte proba ce se impune a fi făcută în această situaţie, se constată că greşit prima instanţă a reţinut că afirmaţiile din cererea de chemare în judecată a reclamantei recurente sunt simple susţineri ce trebuie dovedite cu probe, deoarece în cauză răspunderea fiind antrenată în temeiul art. 124 lit. d) din Legea nr. 64/1995, singura probă ce putea fi făcută în susţinere era expertiza din care să rezulte reţinerea îndeplinirii condiţiilor acestui text de lege, raportul lichidatorului (ca şi suplimentul, întocmit tot de lichidator), din care să rezulte fără echivoc împrejurarea că administratorii nu au ţinut contabilitatea societăţii în conformitate cu legea, orice alte probe fiind neconcludente şi nepertinente. Cel mult, pârâţii erau aceea care puteau face dovada contrară, din care să rezulte că au ţinut contabilitatea societăţii, conform legii.
Curtea de Apel Constanţa, decizia civilă nr. 45/COM din 13 ianuarie 2003
Notă: Stabilirea răspunderii materiale personale a membrilor organelor de conducere, în temeiul prevederilor art. 124 din Legea nr. 64/1995, republicată, presupune o adevărată cercetare judecătorească de natură să identifice elementele răspunderii civile delictuale, specificul fiind dat de faptul existenţa unei legături de cauzalitate între faptele expres şi limitativ prevăzute de art. 124 alin. 1 şi ajungerea debitorului în stare de insolvenţă. Caracterul delictual al acestui gen de răspundere atrage incidenţa prevederilor art. 998-999 Cod civil, sub aspectul condiţiilor generale ale răspunderii civile delictuale, conota-ţiile speciale fiind legate de aprecierea culpei, care poate îmbrăca forma unei erori sau chiar imprudenţa în gestiune, de aprecierea prejudiciului şi a întinderii reparaţiilor. Aceste din urmă aspecte sunt cel mai greu de stabilit de către judecătorul sindic, pus de cele mai multe ori în situaţia de a avea la dispoziţie doar un raport întocmit numai de lichidator, în condiţiile în care lipsesc documentele contabile.
