În motivarea acestei solutii, instanta de fond a retinut ca prin cererea înregistrata la Tribunalul Dâmbovita sub nr. 3085/120/2010, reclamanta SC L. F. P. SRL a chemat în judecata pe pârâta D.G.F.P. D si a solicitat anularea Deciziei nr.23/2.02.2010 privind solutionarea contestatiei, pe considerentul ca, potrivit deciziei de impunere nr. 1258/15.12.2009, s-a stabilit nelegal în sarcina societatii suma de 75.182 lei reprezentând impozit pe profit suplimentar si suma de 27.128 lei reprezentând majorari de întârziere aferente impozitului pe profit, motivat de împrejurarea ca societatea a înregistrat în evidenta contabila si a dedus cheltuieli fara a avea la baza documente legal întocmite, în realitate.
Tribunalul a retinut, în motivarea hotarârii, faptul ca potrivit art. 19 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, intrata în vigoare la data de 1 ianuarie 2004, profitul impozabil se calculeaza ca diferenta între veniturile realizate din orice sursa si cheltuielile efectuate în scopul realizarii de venituri, dintr-un an fiscal, din care se scad veniturile neimpozabile si la care se adauga cheltuielile nedeductibile, precum si ca la stabilirea profitului impozabil se iau în calcul si alte elemente similare veniturilor si cheltuielilor potrivit normelor de aplicare.
În cuprinsul normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, aprobate prin Hotarârea Guvernului nr. 44 din 22 ianuarie 2004, facându-se referire la dispozitiile art. 19 din cod se precizeaza ca „Veniturile si cheltuielile care se iau în calcul la stabilirea profitului impozabil sunt cele înregistrate în potrivit reglementarilor contabile date în baza Legii contabilitatii nr. 82/1991, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, precum si orice alte elemente similare veniturilor si cheltuielilor, din care se scad veniturile neimpozabile si se adauga cheltuielile nedeductibile conform prevederilor art. 21 din Codul fiscal“.
De asemenea, prin art. 6 din nr. 82/1991, republicata, se prevede, la alin. (1), ca „Orice operatiune economico-financiara efectuata se consemneaza în momentul efectuarii ei într-un document care sta la baza înregistrarilor în contabilitate, dobândind astfel calitatea de document justificativ”.
Prin art. 21 alin. (4) lit. f) din Codul fiscal se subliniaza ca „nu sunt deductibile”, între altele, „cheltuielile înregistrate în contabilitate, care nu au la baza un document justificativ, potrivit legii, prin care sa se faca dovada efectuarii operatiunii sau intrarii în gestiune, dupa caz, potrivit normelor”.
Ca urmare, potrivit acestor reglementari lipsite de echivoc, tribunalul a apreciat ca un element esential al calitatii de document justificativ îl constituie dovada efectuarii operatiunii sau intrarii în gestiune, fapt care a fost dovedit atât prin actele depuse de reclamanta cât si prin expertiza efectuata. Mai mult realitatea operatiunilor economice efectuate de catre reclamanta în baza actelor considerate ca neavând calitatea de documente justificative de catre pârâta, a fost recunoscuta chiar si de catre aceasta.
Împotriva acestei sentinte a formulat recurs pârâta D.G.F.P. D, criticând-o pentru motivele de nelegalitate prevazute de art. 304 pct.8 si 9 Cod procedura civila.
În dezvoltarea motivelor de recurs, pârâta a aratat ca urmare constatarilor organelor de control ale Garzii Financiare si ale Inspectiei fiscale efectuate la intimata-reclamanta, rezulta ca aceasta a achizitionat legume de la producatori agricoli în perioada iulie 2008-octombrie 2008 pe baza borderourilor de achizitie si notelor de receptie si constatare de diferente.
Pentru verificarea autenticitatii si realitatii datelor înscrise în documentele precitate, raportat la cele înscrise în certificatele de producator ale persoanelor fizice organele de control au constatat ca îndeplinesc conditiile prevazute de OMF nr.1850/2004 numai borderourile de achizitie de la producatori, astfel încât numai aceste cheltuieli sunt deductibile fiscal. În aceste conditii, organele de inspectie fiscala au modificat baza de impunere pentru impozitul pe profit, stabilind impozit pe profit suplimentar în cuantum de 75.182 lei si majorarile de întârziere aferente, calculate în temeiul art.120 Cod procedura fiscala, în cuantum de 27.128 lei.
Recurenta a criticat, de asemenea, considerentele instantei de fond conform carora reglementarile Codului fiscal si HG nr.44/2004 sunt „reglementari lipsite de echivoc”, devreme ce organele de control au dedus fiscal borderourile de achizitie de la producatori, care îndeplinesc conditiile prevazute expres de art.23 (continutul minimal obligatoriu al formularului „Borderou de achizitie”) din OMF nr.1850/2004 privind registrele si formularele financiar contabile. Or, ceea ce se imputa intimatei este tocmai faptul ca din documentele prezentate cu ocazia controlului lipsesc datele privind numarul si data contractului în baza caruia are loc achizitia de produse agricole de la fiecare producator, avansul acordat, suma platita, semnatura de primire a sumei, semnatura gestionarului, motiv pentru care nu au fost deduse fiscal.
Examinând sentinta recurata prin prisma criticilor invocate, a actelor si lucrarilor dosarului precum si a dispozitiilor legale care au incidenta în solutionarea cauzei, Curtea a constatat ca recursul este fondat.
În perioada iulie 2008 – octombrie 2008, intimata-contestatoare SC L.F.P. SRL a achizitionat legume si verdeturi de la diferite persoane fizice – producatori agricoli individuali, în valoare totala de 814.172,46 lei, pe baza unor borderouri de achizitie si a notelor de receptie si constatare diferente.
Prin decizia de impunere nr. 1258 din 15.12.2009, întocmita de organele de control ale Activitatii de Inspectie Fiscala Dâmbovita – Serviciul Inspectie Fiscala IV în baza Raportului de inspectie fiscala nr. 40606 din 15.12.2009, s-a stabilit în sarcina societatii contestatoare obligatia de plata a unui impozit pe profit suplimentar în suma de 75.182 lei, precum si a unor majorari de întârziere în suma de 27.128 lei, ca urmare a faptului ca, în perioada verificata (01.07.2008 – 31.10.2008), aceasta a efectuat achizitii pe baza de borderou de achizitie pentru care nu exista certificate de producator, situatie în care aceste cheltuieli, neavând la baza documente justificative, nu sunt deductibile.
Astfel cum corect a retinut instanta de fond, potrivit dispozitiilor art. 19 alin.1 din Codul fiscal, profitul impozabil se calculeaza ca diferenta între veniturile realizate din orice sursa si cheltuielile efectuate în scopul realizarii de venituri, dintr-un an fiscal, din care se scad veniturile neimpozabile si la care se adauga cheltuielile nedeductibile.
Potrivit dispozitiilor art. 21 alin.4 lit.f din Codul fiscal, nu sunt deductibile cheltuielile înregistrate în contabilitate, care nu au la baza un document justificativ, potrivit legii, prin care sa se faca dovada efectuarii operatiunii sau intrarii în gestiune, potrivit normelor.
Din Raportul de inspectie fiscala mentionat rezulta ca, pentru a verifica realitatea achizitiilor efectuate, organele de control au solicitat societatii contestatoare certificatele de producator pentru persoanele de la care au efectuat aceste achizitii.
În acest sens, din adresa nr. 503764 din 21.11.2008, emisa de Garda Financiara – Sectia municipiului Bucuresti, Curtea a retinut faptul ca, în urma controlului întreprins la societatea contestatoare, administratorul acesteia nu a prezentat organelor de control certificatele de producator care sa ateste achizitionarea cantitatilor înscrise în contabilitate, respectiv faptul ca, în cazul achizitiilor de la anumiti producatori individuali, cantitatile achizitionate erau mai mari decât cele înscrise în certificatul de producator.
Societatea a prezentat certificate de producator pentru cantitati de legume în valoare de 125.050 lei, pentru diferenta de 469.884,86 lei nefiind prezentate asemenea certificate sau cantitatile achizitionate au fost mai mari decât cele trecute în certificatul de producator.
Pe de alta parte, potrivit dispozitiilor cuprinse la pct. 23 din Anexa nr. 2 a Ordinului Ministerului Finantelor Publice nr. 1850 din 2004 privind registrele si formularele financiar-contabile, documentul de înregistrare în gestiune a produselor cumparate si care serveste si ca document justificativ de înregistrare în a valorii produselor cumparate este borderoul de achizitie.
Continutul minimal obligatoriu de informatii al borderoului de achizitie, în cazul achizitionarii de produse de la producatori individuali este mentionat în formularul cod 14-4-13b, cuprinzând: denumirea unitatii; codul de identificare fiscala; sediul (localitatea, str., numar); judetul; denumirea, numarul si data (ziua, luna, anul) întocmirii formularului; numarul si data contractului; producatorul: numele si prenumele, domiciliul, seria si numarul actului de identitate; denumirea produselor; codul; U/M; cantitatea; pretul unitar; valoarea; avansul acordat; suma platita; semnatura de primire a sumei; semnaturi: achizitor, gestionar.
Acest continut minimal de informatii este stabilit de legiuitor pentru a permite verificarea realitatii achizitiilor efectuate, numai completarea tuturor acestor date minimale conferind actului respectiv caracterul de „document justificativ”.
În cauza, Curtea a retinut ca borderourile de achizitie prezentate de catre societatea contestatoare organelor de control nu cuprindeau mentiunile obligatorii referitoare la numarul si data contractului, respectiv datele de identificare a producatorului, avansul acordat, suma platita, semnatura de primire a sumei, semnatura gestionarului, neexistând, astfel, posibilitatea de a verifica daca achizitia a fost efectuata direct de la producator.
Sub acest aspect, motivarea instantei de fond, potrivit careia realitatea operatiunii sau intrarii în gestiune este dovedita prin actele depuse la dosar, nu poate fi retinuta, aceste acte neîndeplinind conditiile minimale impuse de lege pentru a constitui document justificativ – Borderou de achizitie de la producatori individuali.
Mai mult, este lipsita de relevanta recunoasterea, de catre organul de control, a realitatii achizitiilor, aspectul în discutie în prezenta cauza fiind caracterul deductibil sau nedeductibil al cheltuielilor respective.
Pentru aceste considerente, Curtea a constatat ca instanta de fond a aplicat eronat dispozitiile legale mentionate, respectiv art. 19 alin.1, art.21 alin.4 lit.f din Codul fiscal, pct.23 din Anexa nr.2 din OMFP nr. 1850 din 2004, si, în temeiul dispozitiilor art. 312 alin.1 coroborat cu art. 304 pct.9 si 3041 Cod procedura civila, a admis recursul, a modificat în tot sentinta si a respins actiunea ca neîntemeiata.
