Indiferent că pentru importul autoturismului Biroul Vamal a stabilit doar obligaţii constând în accize şi TVA, nu şi taxe vamale sau comisioane vamale, aceste obligaţii au luat naştere în raporturile vamale, astfel că asupra rambursării lor trebuie să se pronunţe aceleaşi autorităţi care le-au stabilit, iar nu organele fiscale. Mai mult, conform art. 32 alin.3 C .pr. fiscală administrarea impozitelor, taxelor şi altor sume care se datorează în vamă este dată în competenţa organelor vamale, iar nu fiscale, astfel că acestea trebuiau să soluţioneze cererea de rambursare.
Secţia de administrativ şi fiscal – Decizia nr.2369/20 septembrie 2011
Prin acţiunea în contencios administrativ, precizată (f. X), înregistrată la Tribunalul Hunedoara sub nr.1073/97/2010 reclamantul I.M. a chemat în judecată pe pârâţii D.R.A.O.V. Timişoara, A.N.V. şi D.G.F.P. a Judeţului Hunedoara solicitând obligarea lor la rambursarea sumei de 5.416,68 lei reprezentând accize şi TVA încasat ca urmare a taxării vamale a unui autoturism marca VW PASAT.
În motivarea acţiunii sale, în esenţă, reclamantul a arătat că în anul 2004 a achiziţionat un autoturism marca VW PASAT şi, cu ocazia vămuirii, i-a fost eliberată chitanţa nr. 549/23.12.2004 pentru suma de 5.416,68 lei accize şi TVA pe care le-a achitat. Arată că ulterior a predat acest autovehicul către Poliţia Română întrucât autorităţile germane căutau acest autovehicul, fiind bun furat fără ca reclamantul să fi cunoscut la data cumpărării acest lucru, astfel că se impune rambursarea drepturilor de import. În drept s-au invocat prevederile art. 258,259 şi urm. C. vamal
Pârâta D.R.A.O.V. TIMIŞOARA a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia lipsei capacităţii de exerciţiu şi a solicitat respingerea acţiunii arătând că nu are personalitate juridică.
Prin Sentinţa nr.253/CA/2011 Tribunalul Hunedoara – Secţia Comercială şi Contencios Administrativ şi Fiscal a admis excepţia lipsei capacităţii de exerciţiu a D.R.A.O.V. Timişoara, a respins excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtelor A.N.V. şi D.G.F.P. a Judeţului Hunedoara, iar pe fond a respins acţiunea în contencios administrativ formulată şi precizată de reclamantul I.M..
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa a reţinut că pârâta D.R.A.O.V. Timişoara nu are personalitate juridică, astfel încât, în baza art.1 al.1 din H.G. nr.110/2009 este fondată excepţia lipsei capacităţii de exerciţiu a pârâtei.
Instanţa a apreciat ca nefondate excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive a celor două pârâte întrucât nu se poate reţine că cele două pârâte nu au nici un fel de atribuţii cât timp una este cea care încasează suma şi cealaltă soluţionează contestaţiile.
Pe fondul cauzei, tribunalul a reţinut că reclamantul a achitat suma de 5.416,68 lei cu titlu de accize şi TVA la 23.12.2004 (f.X) şi a solicitat restituirea sumei la 16.01.2009 (f.X).
Suma solicitată de reclamant nu se încadrează în nici unul dintre cazurile prevăzute expres şi limitativ la literele a-h ale art.117 din O.G. nr.92/2003 care reglementează stingerea creanţelor fiscale prin restituire.
Mai mult, titlul de creanţă în baza căruia s-a stabilit suma nu a fost vreodată anulat.
Aşa fiind, faţă de cele arătate mai sus şi având în vedere textele invocate mai sus, în baza art. 205 şi urm. din OG nr.92/2003 privind Codul de Procedură Fiscală, s-a respins ca neîntemeiată acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul I.M. împotriva pârâtelor.
Împotriva hotărârii au declarat recurs atât reclamantul, cât şi D.R.A.O.V. Timişoara în nume propriu şi pentru A.N.V..
În recursul său reclamantul critică hotărârea instanţei de fond prin prisma art.304/1 şi 304 pct.9 C. pr. civ., apreciind că instanţa a aplicat şi interpretat greşit textul legii, întrucât rambursarea drepturilor de import este reglementată de prevederile art. 258, art. 259 şi următoarele din Legea nr.86/2006 Codul Vama, iar procedura de rambursare este prevăzută de art. 267 şi 268 Cod vamal, cererea sa de rambursare fiind întemeiată şi dată în competenţa organelor vamale potrivit art.1 din H.G. nr.110/2009 sub aspectul autorităţilor care să dispună asupra rambursării.
Pârâtele au solicitat modificarea în parte a hotărârii atacate numai în ce priveşte modul de soluţionare a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a ANV.
S-a apreciat că aceasta nu are calitate procesuală pasivă întrucât cu ocazia importului din 23 12 2004 nu s-au stabilit în sarcina reclamantului taxe vamale, ci doar accize şi TVA, cu privire la restituirea cărora trebuie să se pronunţe DGFP Hunedoara şi nu ANV prin organele sale vamale.
Curtea a apreciat că recursul reclamantului este fondat, iar al pârâtelor este nefondat pentru următoarele considerente:
Reclamantul a importat în 23 12 2004 un autoturism din Germania pentru care i s-a aplicat regimul tarifar preferenţial în baza certificatului EUR 1. Cu ocazia vămuirii i-a fost eliberată chitanţa nr.549/23.12.2004 de Biroul Vamal Deva, calculându-i-se suma de 5.416,68 lei accize şi TVA, pe care a achitat-o cu chitanţa nr. 28870/23.12.2004 la acelaşi biroul vamal.
În 2006 reclamantul a fost nevoit să predea acest autovehicul către Poliţia Română întrucât autorităţile germane căutau autovehiculul ,fiind bun furat ,fără ca reclamantul să fi cunoscut la data cumpărării acest lucru,aşa cum rezultă din procesul verbal de ridicare din 09 06 2006 al Poliţiei BCCO Alba Iulia – SCCO Hunedoara, bunul fiind restituit societăţii de germane care l-a scos din România .
În 16.01.2009 reclamantul a solicitat autorităţilor vamale respectiv DJAOV Hunedoara restituirea taxelor vamale achitate cu ocazia importului autoturismului în sumă de 5.416,68 lei, iar aceasta i-au răspuns cu adresa nr.278/CJ din 16 04 2009 că deoarece suma respectivă este constituită din accize şi TVA, asupra cererii de restituire trebuie să se pronunţe DGFP Hunedoara căreia i s-a trimis cererea. aceasta, prin adresa 7284/19 03 2009 a restituit-o DJAOV, cu menţiunea că nu se impune restituirea întrucât nu sunt incidente cazurile de restituire a sumelor de la bugetul de stat reglementate de art.117 C. pr. fiscală.
Acestei situaţii de fapt îi sunt incidente prevederile art. 258 şi următoarele Cod vamal în forma de la data ridicării bunului de la reclamant, cât şi prevederile art. 551 şi următoarele din Regulamentul de punere în aplicare a Codului vamal aprobat prin H.G. nr.707/2006.
Astfel, art. 223 – (1) din Codul vamal stabileşte că datoria vamală la import ia naştere prin: a) punerea în liberă circulaţie a mărfurilor supuse drepturilor de import; Art. 240 – (1) prevede calculul cuantumului drepturilor de import sau export care rezultă dintr-o datorie vamală, în sensul că acesta se calculează de autoritatea vamală în momentul în care se află în posesia datelor necesare şi este înregistrat de aceasta în evidenţele contabile sau pe alt suport echivalent, iar potrivit art.256 stingerea datoriei vamale are loc prin plată.
Indiferent că pentru importul autoturismului Biroul Vamal Deva a stabilit doar obligaţii constând în accize şi TVA, nu şi taxe vamale, comisioane vamale, aceste obligaţii au luat naştere în raporturile vamale, astfel că asupra rambursării lor trebuie să se pronunţe aceleaşi autorităţi care le-au stabilit , iar nu organele fiscale. Mai mult conform art. 32 alin.3 C. pr. fiscală administrarea impozitelor, taxelor şi alte sume care se datorează în vamă este dată în competenţa organelor vamale, iar nu fiscale, astfel că acestea trebuiau să soluţioneze cererea de rambursare şi nu DGFP Hunedoara. Sub acest aspect se reţine calitatea procesuală pasivă a ANV, singura cu personalitate juridică din sistemul organelor vamale şi care stă în judecată atât pentru biroul vamal de înscriere în evidenţă contabilă – BV Deva, cât şi pentru DJOAV Hunedoara – autoritatea de decizie care se pronunţă asupra cererii de rambursare.
Rambursarea drepturilor de import este reglementată de prevederile art. 258 – (1) din cod, definită ca restituirea totală sau parţială a drepturilor de import sau de export care au fost achitate. Cazurile de rambursare sunt reglementate în art. 259 în sensul că drepturile de import sau de export sunt rambursate în măsura în care se stabileşte că, în momentul în care au fost plătite, cuantumul acestor drepturi nu era datorat legal sau când cuantumul lor a fost înscris în evidenţa contabilă contrar dispoziţiilor art. 243 alin. (2) şi (3). Nu se acordă rambursarea sau remiterea drepturilor dacă faptele care au dus la achitarea ori la înscrierea în evidenţa contabilă a unei sume ce nu era legal datorată sunt rezultatul unei acţiuni deliberate din partea unei persoane interesate. Drepturile de import sau de export sunt rambursate ori remise la depunerea unei cereri către biroul vamal în cauză într-o perioadă de 5 ani de la data la care cuantumul acestor drepturi a fost comunicat debitorului. Conform art. 531 din H.G. nr.707/2006 cererea de rambursare sau de remitere, însoţită de documentele prevăzute în art. 33 alin. (1) din Codul vamal, se depune la biroul vamal de înscriere în evidenţa contabilă, care o transmite imediat după înregistrare către autoritatea vamală de decizie în cazul în care nu a fost desemnat în acest sens. Potrivit art. 529 din H.G. nr.707/2006 biroul vamal de înscriere în evidenţa contabilă este biroul vamal unde s-au înscris drepturile de import sau de export a căror rambursare sau remitere este solicitată, iar autoritate vamală de decizie este autoritatea vamală competentă să decidă asupra cererii de rambursare sau de remitere; Prin art. 538 se stabileşte că în situaţia în care se află în posesia tuturor elementelor necesare, autoritatea vamală de decizie se pronunţă în scris asupra cererii de rambursare sau remitere conform art. 33 alin. (2) şi (3) din Codul vamal. (2) În cazul în care este favorabilă, decizia trebuie să cuprindă toate informaţiile necesare aplicării sale. De asemenea, după caz, toate sau o parte din informaţiile următoare se înscriu în decizie: a) informaţii care să permită identificarea mărfurilor la care se aplică; b) motivele rambursării sau a remiterii drepturilor de import sau de export, cu referire la articolul corespunzător din Codul vamal şi, dacă este cazul, articolul corespunzător din prezentul titlu; c) destinaţia la care pot fi trimise mărfurile; d) data limită pentru îndeplinirea formalităţilor pentru rambursarea sau remiterea drepturilor de import sau de export; e) precizarea că drepturile de import sau de export nu se rambursează sau remit decât după ce biroul de implementare a informat autoritatea vamală de decizie că formalităţile de care depinde rambursarea sau remiterea au fost îndeplinite; f) cerinţele pe care trebuie să le îndeplinească mărfurile în aşteptarea aplicării deciziei; g) notificarea beneficiarului că este obligat să predea originalul deciziei către biroul vamal de implementare, ales de acesta când prezintă mărfurile.
În cauză deşi reclamantul a depus cererea de rambursare, autoritatea vamală de decizie nu s-a pronunţat asupra cererii în sensul de a emite o decizie favorabilă de rambursare sau de a emite un răspuns de respingere a cererii de rambursare motivat pe neîndeplinirea cerinţelor art. 258 şi următoarele C. vamal, respectiv art.551 şi următoarele din HG nr.707/2006.
Cum în cauză pârâta ANV prin DJAOV Hunedoara nu şi-a asumat competenţa soluţionării cererii, instanţa apreciază că în mod corect reclamantul s-a adresat instanţei în condiţiile art. 266 alin. (2) C. vamal care prevede că are, de asemenea, dreptul de a formula acţiune persoana care a solicitat autorităţii vamale o decizie cu privire la aplicarea reglementărilor vamale şi nu a primit un răspuns la cererea sa în termenul legal.
Stabilind cele de mai sus, instanţa constată că în situaţia dată soluţia instanţei de judecată nu poate fi obligarea la rambursarea drepturilor de import, ci în condiţiile art. 18 din Legea nr.554/2004 instanţa poate obliga autoritatea vamală să emită decizie de soluţionare a cererii de rambursare în sensul de a analiza ca autoritate competentă caracterul fondat sau nefondat al cererii de rambursare cu menţionarea expresă a motivelor care fac rambursarea posibilă sau dimpotrivă o împiedică.
Întrucât nici pârâta ANV, nici instanţa de fond nu au interpretat şi aplicat corect legea în cauză, cererea reclamantului trebuind a fi analizată prin prisma reglementărilor vamale şi nu procesual fiscale, a fost admis recursul reclamantului,conform art.312 alin. 2 C.pr.civ. raportat la art. 304 pct.9 C.pr. civ., a fost modificată în parte hotărârea atacată în sensul că a fost admisă acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamant şi obligată pârâta să emită decizie asupra cererii de rambursare a drepturilor de import achitate de reclamant cu chitanţa nr. 28870/23.12.2004.
