Pentru a se stabili răspunderea administrativ-patrimonială a autorităţilor publice pentru rambursare TVA cu depăşirea termenului legal, trebuie întrunite elementele răspunderii civile delictuale, dreptul comun al răspunderii în toate ramurile de drept: existenţa unui act administrativ nelegal, existenţa unui prejudiciu material sau moral, existenţa raportului de cauzalitate între actul administrativ nelegal şi prejudiciu şi a culpei autorităţii publice.
Dacă refuzul de plată a sumei, exprimat prin adresa nr. 47201/20.09.202 poate fi asimilat actului administrativ, dacă lipsa de folosinţă a unei sume de bani provoacă creditorului un prejudiciu constând în cuantumul dobânzii legale iar raportul de cauzalitate este facil de demonstrat, cu privire la ultima condiţie, stabilirea culpei autorităţii publice, implică a se cerceta caracterul justificat sau nejustificat al întârzierii. Din dispoziţiile cuprinse în O.M.F.P. 263/2010 în Anexa 1 lit. c pct. 5, rezultă că regula o reprezintă soluţionarea decontului în termen de 35 de zile, dar în acelaşi timp legislaţia prevede posibilitatea prelungirii acestui termen până la comunicarea informaţiilor necesare soluţionării cererii de rambursare, fiind expresă trimiterea făcută la art. 70 alin. 2 Cod procedură fiscală: În situaţiile în care, pentru soluţionarea cererii, sunt necesare informaţii suplimentare relevante pentru luarea deciziei, acest termen se prelungeşte cu perioada cuprinsă între data solicitării şi data primirii informaţiilor solicitate.
Asupra recursului de faţă:
Prin sentinţa civilă nr. 1521/CA/21.05.2014 s-a respins acţiunea formulată de reclamanta S.C. R. S.A. în contradictoriu cu pârâtele D.G.R.F.P. B. şi A.J.F.P. B. prin care s-a solicitat obligarea în solidar a pârâţilor la plata către reclamantă a sumei de 196.700 lei reprezentând dobânda corespunzătoare sumelor de rambursat înscris în deconturile de TVA aferente lunilor martie, aprilie, iunie şi iulie 2011, restituite cu depăşirea termenului legal, cu cheltuieli de judecată. şi s-a respins cererea formulată în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin A.N.A.F. ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că prin cererea nr. 47201/20.09.2012, reclamanta a solicitat pârâtei D.G.F.P. B. restituirea dobânzilor aferente sumelor de rambursat înscris în deconturile de TVA, calculate începând cu ziua următoare expirării termenului legal de soluţionare a deconturilor de TVA şi până la data plăţii efective în cuantum de 196.700 lei. Prin adresa nr. 7814/12.10.2012 D.G.F.P. B. a respins solicitarea societăţii reclamante invocând faptul că cererea este nefondată, având în vedere că nu s-au înregistrat întârzieri în soluţionarea deconturilor cererilor de rambursare ale societăţii, prelungirea termenul legal fiind determinat de condiţii obiective şi reglementate de lege.
Reclamanta s-a considerat prejudiciată prin faptul că pârâtele au soluţionat cererile de decontare TVA aferente lunilor martie, aprilie, iunie şi iulie 2011 cu depăşirea termenului legal maxim de 125 zile prevăzut de O.M.F.P. nr. 263/2010.
S-a reţinut că pârâta A.F.P.B. a transmis decontului de TVA cu opţiunea de rambursare la D.G.F.P.B. – Activitatea de Inspecţie Fiscală care le-a restituit această documentaţie împreună cu rapoartele de inspecţie fiscală în data de 20.03.2012 pentru deconturile lunilor martie şi aprilie 2011 şi în data de 25.07.2012 pentru deconturile lunilor iunie şi iulie 2011. După aceste date A.F.P. B. a procedat la compensarea sau restituirea efectivă a sumelor cu titlu de TVA.
Astfel, potrivit cap. II secţiunea A, punctul 2, deconturile cu sume negative de TVA cu opţiune de rambursare se soluţionează în funcţie de gradul de risc fiscal pe care îl reprezintă fiecare persoană impozabilă şi în cazul deconturilor de TVA cu risc fiscal mare cu inspecţie fiscală anticipată.
Cum deconturile depuse de societatea reclamantă prezentau grad de risc fiscal mare, pârâta a procedat la inspecţia fiscală a societăţii reclamante, care nu a mai fost verificată pe linie de TVA de la înfiinţarea acesteia în anul 2005 şi s-au verificat mai multe deconturi de TVA cu control ulterior şi a un decont cu control anticipat; în vederea aprobării rambursării sumelor ce rezultau din deconturile depuse a fost cuprinsă o perioadă mare de verificare şi un număr mare de deconturi de TVA; au fost înregistrate notificări înregistrate la societate pentru comunicarea informaţiilor necesare şi s-au efectuat controale încrucişate care au generat un număr mare de zile de suspendare potrivit dispoziţiilor art. 70 alin. 2 şi art. 104 alin. 3 Cod procedură fiscală.
Cu toate că reclamanta susţine că deconturile de TVA urmau a fi soluţionate în termenul maxim de 125 de zile nu a avut în vedere perioadele de suspendare în derularea inspecţiei fiscale care au operat pentru obţinerea informaţiilor şi documentelor necesare de la societatea reclamantă şi care nu sunt imputabile organului fiscal.
Pe cale de consecinţă, nesoluţionarea în termenul legal a cererii de rambursare este rezultatul unor cauze obiective ce ţin de încadrarea decontului de TVA ca decont de risc mare, ce a presupus inspecţie fiscală anticipată, precum şi aceea că a fost suspendat cursul inspecţiei fiscale, astfel că nu sunt incidente dispoziţiile art. 124 Cod procedură fiscală, cererea reclamantei de acordare a dobânzilor de întârziere nu este fondată.
Cu privire la raportul de expertiză contabilă efectuat în cauză, instanţa a reţinut că acesta nu probează o altă situaţie de fapt, întrucât potrivit obiectivului propus de reclamantă s-a efectuat numai calculul dobânzilor de întârziere, fără a stabili dacă s-a respectat procedura de soluţionare a deconturilor de TVA şi dacă soluţionarea deconturilor s-a făcut în termenul legal.
Reclamanta a declarat recurs atât împotriva încheierii de şedinţa din data de 23 octombrie 2013 cât şi a sentinţei civile nr. 1521/CA/21.05.2014 pronunţate de Tribunalul Braşov în dosarul nr. 13013/62/2012, solicitând admiterea recursului, modificarea încheierii de şedinţa din data de 23 octombrie 2013 în ceea ce priveşte soluţia de admitere a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a paratului Statul Roman prin A.N.A.F., în sensul respingerii excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a intimatului pârât Statul Roman prin A.N.A.F. precum şi modificarea în totalitate a sentinţei civile nr. 1521/CA/21.05.2014 şi, pe cale de consecinţa, admiterea cererii de chemare în judecată.
În ceea ce priveşte soluţionarea excepţiei, arată că este aplicabil art. 227 alin. 2 din Codul de procedura fiscală, Statul Roman prin A.N.A.F. având calitate procesuală pasivă distinctă, nu doar D.G.R.F.P B. sau A.J.F.P. B., acesta fiind ţinut răspunzător pentru prejudiciile cauzate de funcţionarii publici din cadrul organelor fiscale, în exercitarea atribuţiilor de serviciu.
Pe fondul cauzei, arată că soluţia pronunţată este rezultatul interpretării şi aplicării greşite a legislaţiei aplicabile situaţiei de fapt supuse analizei, deoarece instanţa a dat relevanta în mod nejustificat alin. 2 al art. 70 Cod procedură fiscală în care se arată că „în situaţiile în care, pentru soluţionarea cererii, sunt necesare informaţii suplimentare relevante pentru luarea deciziei, acest termen se prelungeşte cu perioada cuprinsă între data solicitării şi data primirii informaţiilor solicitate”. Instanţa a aplicat greşit aceste prevederi legale întrucât nu le-a coroborat cu prevederile speciale în materie, reglementate de Ordinul nr. 263/2010 care stabileşte termenele speciale şi derogatorii de soluţionare a deconturilor cu sume negative de taxa pe valoarea adăugată cu opţiune de rambursare cu inspecţie fiscală anticipată.
Arată că organul de inspecţie fiscală a suspendat in mod nelegal inspecţia de fiecare dată când s-au efectuat controale încrucişate, acestea fiind cauzele principale ale prelungirii soluţionării deconturilor cu durate foarte mare de timp, recurenta neavând nicio culpa întrucât a răspuns in termenul legal la orice solicitare de furnizare de informaţii sau de depunere de documente primita din partea organelor fiscale. În cazul controlului încrucişat potrivit pct. 6.2 si 6.3 din Cap II – Secţiunea C, durata controlului nu poate fi prelungita decât cu maxim 45 de zile, si apoi cu încă 45 de zile dar doar in cazuri apreciate ca fiind justificate de către direcţia coordonatoare din cadrul A.N.A.F..
Astfel, potrivit Ordinului ministrului finanţelor publice nr. 263/2010 pentru aprobarea Procedurii de soluţionare a deconturilor cu sume negative de taxa pe valoarea adăugată cu opţiune de rambursare, cap. II – Procedura de soluţionare a solicitărilor de rambursare. secţiunea C. Fluxul operaţiunilor în cazul deconturilor cu sume negative de taxa pe valoarea adăugată cu opţiune de rambursare soluţionate cu inspecţie fiscala anticipate,este prevăzut un prim termen special, derogatoriu, de soluţionare a decontului de TVA, de maximum 35 de zile, termen care cuprinde inclusiv perioada controlului anticipat, fiind prevăzută posibilitatea prelungirii termenului de doua ori cu cate 45 de zile, în situaţii bine motivate, precum efectuarea de controale încrucişate la alte societăţi, a doua prelungire putând opera doar în cazuri justificate şi cu aprobarea direcţiei coordonatoare din cadrul A.N.A.F:
A se interpreta altfel, ar însemna să se permită organelor fiscale să depăşească acest termen de 35 de zile cu mult peste termenele admise de pct. 6.2 si 6.3, suspendând de fiecare data, pe o perioada nedeterminată controlul principal, ori de cate ori se efectuează controale încrucişate la alte societăţi.
În ceea ce priveşte adresa nr. 30349/01.11.2012 prin care i s-a răspuns la solicitarea de plata a sumei de 196.700 lei, acest răspuns se constituie intr-un refuz nejustificat, întrucât toate apărările formulate de parata A.F.P. B., bazate pe procedurile interne, nu pot fi reţinute întrucât contribuabilul nu poate fi ţinut de o procedura interna, atâta vreme cat parcurgerea acesteia a determinat depăşirea termenului legal de maxim 125 de zile, prevăzut de Ordinul Ministrului Finanţelor Publice nr. 263/2010 pentru aprobarea Procedurii de soluţionare a deconturilor cu sume negative de taxa pe valoarea adăugată cu opţiune de rambursare.
Pentru aceste considerente apreciază că se impune obligarea în solidar la achitarea dobânzilor de întârziere ca urmare a depăşirii termenului legal de soluţionare a deconturilor de TVA fiind o procedura la care participa ambele instituţii fiscale.
Mai arată recurenta că nu a contestat dreptul organului fiscal de a solicita informaţiile pe care le considera necesare soluţionării cererilor de rambursare a taxei pe valoarea adăugată, însă toate aceste acţiuni, toate aceste demersuri întreprinse de organul fiscal trebuie să se încadreze în termenul legal special de 125 de zile reglementat de legiuitor, deoarece organul fiscal nu poate solicita la nesfârşit informaţii sau efectuarea unor controale încrucişate, depăşind astfel termenul legal, special instituit, de soluţionare. Dimpotrivă, legiuitorul a reglementat şi în sarcina sa drepturi şi obligaţii, prin O.M.F.P. 263/2010, procedura de soluţionare a deconturilor cu sume negative de taxă pe valoarea adăugată cu opţiune de rambursare, termenele de plată a sumelor reprezentând TVA aprobată la rambursare, procedura care este obligatorie pentru organul fiscal, nicidecum orientativa, aleatorie.
Recurenta invocă jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi a CJUE.
Intimata-pârâtă D.G.R.F.P. B. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului. Arată că societatea s-a înregistrat în anul 2005. Perioada supusă verificării a fost stabilită începând cu luna ianuarie 2006 – aprilie 2011, efectuându-se în perioada de prescripţie a dreptului de a stabili obligaţii fiscale în temeiul prevederilor art. 98 din O.G. nr. 92/2003. În aceste condiţii perioada de verificare se prelungeşte, cu perioada afectată controlului soluţionării deconturilor de TVA cu control ulterior. Pe cale de consecinţă se suspendă de drept termenul de 45 de zile a soluţionării cererii de rambursare.
În înţelesul art. 70 din O.G. nr. 92/2003, termenul de 45 de zile de soluţionare nu este un termen imperativ şi absolut. Din analiza alin. 2 al textului aceluiaşi articol şi anume: alin. (2): „În situaţiile în care, pentru soluţionarea cererii, sunt necesare informaţii suplimentare relevante pentru luarea deciziei, acest termen se prelungeşte cu perioada cuprinsa intre data solicitării si data primirii informaţiilor solicitate”. Astfel ca termenul de 45 de zile, după caz, este un termen de recomandare pentru organul fiscal.
Faptul ca recurenta nu s-a conformat solicitărilor sale, nu se poate imputa o culpă organului fiscal. În vederea stabilirii realităţii şi legalităţii documentelor înregistrate în contabilitate (jurnalul de cumpărări) referitor la verificarea operaţiunilor din care S.C. R. S.R.L. a dedus TVA în corelaţie cu operaţiunile altor persoane, echipa de inspecţie a efectuat un control încrucişat la S.C. F.M. S.R.L. în perioada 22.06-18.07.2011 justificat de faptul că suma reprezentând taxa pe valoarea adăugată solicitată la rambursare de S.C. R. S.R.L. provine, în cea mai mare parte, din facturile emise de furnizorul S.C. F.M. S.R.L. în perioada februarie 2010 – aprilie 2011.
S-a constatat astfel lipsa unei contabilităţi de gestiune adecvate, fără dezvoltarea conturilor din contabilitatea financiară, fără o evidenţă tehnico-operativă proprie şi reflectarea acestora în conturile de gestiune, adaptată în funcţie de necesităţile privind specificul activităţii.
S-au constatat deficiente în ceea ce priveşte reflectarea costului de producţie al lucrărilor/serviciilor terminate şi/sau neterminate pe fiecare lucrare în parte.
Controalele încrucişate, efectuate sau solicitate autorităţilor fiscale din ţară, solicitările de explicaţii, respectiv Notificările întocmite cu prilejul tuturor verificărilor, măsurile dispuse pentru identificarea în contabilitatea furnizorului a operaţiunilor derulate cu acesta, solicitarea de întrerupere a inspecţiei fiscale din partea S.C. R. S.R.L., precum şi schimbul internaţional de informaţii, reprezintă acţiuni realizate cu respectarea tuturor procedurilor fiscale si care au avut ca scop clarificarea situaţiei fiscale reale la contribuabilul verificat.
Intimata-pârâtă A.N.A.F. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, soluţionarea excepţiei lipsei calităţii sale procesual pasive fiind legală şi temeinică.
În cauză nu s-a administrat proba cu înscrisuri suplimentare.
Analizând hotărârea pronunţată prin prisma dispoziţiilor legale în materie şi a motivelor invocate, prin prisma dispoziţiilor art. 3041 Cod procedură civilă, Curtea constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Statului Român prin A.N.A.F., soluţionată de către instanţa de fond prin respingere, se constată că sunt neîntemeiate criticile formulate de recurentă.
Pentru a antrena răspunderea patrimonială a statului pentru prejudiciile cauzate contribuabililor de funcţionarii publici din cadrul organelor fiscale în exercitarea atribuţiilor de serviciu, în condiţiile art. 227 alin. (2) Cod procedură fiscală, trebuie îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 18 din Legea contenciosului administrativ, şi anume să existe un act administrativ ilegal, actul respectiv să fi cauzat reclamantei un prejudiciu, să existe un raport de cauzalitate între actul administrativ ilegal şi prejudiciu, condiţie comună oricărei forme a răspunderii juridice şi care-şi găseşte motivaţia în teza potrivit căreia pentru ca răspunderea să se declanşeze şi un subiect să fie tras la răspundere este necesar ca rezultatul ilicit să fie consecinţa nemijlocită a acţiunii sale, precum şi condiţia culpei autorităţii publice câtă vreme această formă a răspunderii este una subiectivă.
Or, câtă vreme nu există un act administrativ tipic sau asimilat care să fi fost constatat a fi nelegal, nu există premisa pentru a considera statul ca fiind titularul unei obligaţii de despăgubire, acesta fiind lipsit de calitate procesuală pasivă.
Pe fondul cauzei, se constată că motivele invocate de recurentă se încadrează în dispoziţiilor art. 304 pct. 9 şi art. 3041 Cod procedură civilă de la 1865, dar nu sunt fondate.
Recurenta a solicitat plata unor despăgubiri pentru sumele înscrise în deconturile de TVA, restituite cu pretinsa depăşire a termenului legal.
Potrivit art. 124 alin. 1 din Cod procedură fiscală, pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget, contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut de art. 70, după caz.
Textul consacră o formă de răspundere administrativ-patrimonială a autorităţilor publice pentru pagubele create prin actele administrative, iar cu privire la natura juridică a acestei răspunderi,s-a arătat în doctrină că,deşi este o formă de răspundere autonomă, condiţiile în care se angajează sunt aceleaşi din dreptul civil, pentru că răspunderea civilă delictuală este dreptul comun al răspunderii în toate ramurile de drept: existenţa unui act administrativ nelegal, existenţa unui prejudiciu material sau moral, existenţa raportului de cauzalitate între actul administrativ nelegal şi prejudiciu şi a culpei autorităţii publice.
Dacă refuzul de plată a sumei de 196.700 lei, exprimat prin adresa nr. 47201/20.09.202 (fila 8 vol. I dosar Tribunal) poate fi asimilat actului administrativ, dacă lipsa de folosinţă a unei sume de bani provoacă creditorului un prejudiciu constând în cuantumul dobânzii legale iar raportul de cauzalitate este facil de demonstrat, cu privire la ultima condiţie, stabilirea culpei autorităţii publice, implică a se cerceta caracterul justificat sau nejustificat al întârzierii. Din dispoziţiile cuprinse în O.M.F.P. nr. 263/2010 în Anexa 1 lit. c pct. 5, rezultă că regula o reprezintă soluţionarea decontului în termen de 35 de zile, dar în acelaşi timp legislaţia prevede posibilitatea prelungirii acestui termen până la comunicarea informaţiilor necesare soluţionării cererii de rambursare, fiind expresă trimiterea făcută la art. 70 alin. 2 Cod procedură fiscală: În situaţiile în care, pentru soluţionarea cererii, sunt necesare informaţii suplimentare relevante pentru luarea deciziei, acest termen se prelungeşte cu perioada cuprinsă între data solicitării şi data primirii informaţiilor solicitate.
Pentru decontul lunii martie 2011 şi al lunii aprilie 2011, controlul fiscal demarat la data de 01.06.2011 a cuprins o perioadă mare de verificare (ianuarie 2006- aprilie 2011), a impus solicitare de date (07.06.2011), cercetare la faţa locului (17-21.06.2011), efectuarea de controale încrucişate la o serie de furnizori care au fost transmise la organele fiscale teritoriale la data de 12.07.2011, răspunsurile sosind la data de 03.08.2011 de la D.G.F.P. M., la 08.08.2011 de la D.G.F.P. T., la 23.08.2011 de la D.G.F.P. C. şi la 07.11.2011 de la D.G.F.P. B.
De asemenea, controlul încrucişat realizat la furnizorul reclamantei, S.C. F.M. S.R.L. şi materializat prin procesul verbal nr. 5876/18.07.2011 a stabilit că reclamanta a completat eronat declaraţia informativă 394 pentru semestrul II 2010, (ceea ce a impus completarea declaraţiei rectificative la 24.06.2011), precum şi faptul că din contabilitatea furnizorului nu se pot determina lucrările efectuate pentru reclamantă, ceea ce a pus echipa de inspecţie fiscală în imposibilitate să verifice costurile angajate de S.C. F.M. către S.C. R. S.R.L.. Pentru remedierea acestei deficienţe, prin Dispoziţia de măsuri nr. 250/18.07.2011 s-a pus în vedere furnizorului să-şi organizeze contabilitatea de gestiune astfel încât să se identifice toate costurile angajate şi repartizate pe fiecare lucrare în parte, respectiv pe fiecare beneficiar.
Din aceleaşi verificări a rezultat existenţa unei achiziţii intracomunitare care a necesitat la 13.09.2011 demararea procedurii de schimb internaţional de informaţii pentru verificarea realităţii operaţiunilor de achiziţie, răspunsul fiind primit la 31.01.2012, aşa încât obiectiv pârâta nu se putea încadra în termenul de 45 zile prevăzut de pct. 6.2 din Ordinul nr. 263/2010, chiar prelungit conform pct. 6.3.
În perioada 07.02.2012-20.02.2012 s-a verificat modul în care a fost adusă la îndeplinire măsura stabilită prin dispoziţia 250/18.07.2011 de către S.C. F.M. S.R.L., la 24.02.2012, 29.02.2012 şi 06.03.2013 s-au solicitat recurentei-reclamante explicaţii şi documente, iar la data de 19.03.2013 a fost încheiat, avizat şi aprobat raportul de inspecţie fiscală 199 şi s-a emis decizia de impunere 186 şi Decizia privind nemodificarea bazei de impunere nr. 187.
Pentru decontul lunilor mai 2011, iunie 2011 şi iulie 2011, inspecţia fiscală suspendată pentru finalizarea controlului pentru lunile precedente, a fost reluată la 21.03.2012 şi a necesitat de asemenea control încrucişat la furnizori, ultima verificare (la S.C. F.M. S.R.L.) fiind încheiată la data de 12.07.2012.
Din succesiunea cronologică a actelor şi măsurilor întreprinse de organul fiscal rezultă că măsura suspendării inspecţiei fiscale s-a impus până la finalizarea verificărilor încrucişate, iar necesitatea efectuării acestor controale a reprezentat rezultatul dreptului de apreciere a organului fiscal ce era îndreptăţit a constata relevanţa stărilor de fapt fiscale, urmând a adopta soluţia admisă de lege pe baza unor constatări complete asupra tuturor împrejurărilor edificatoare în cauză (art. 6 Cod procedură fiscală).
În aceste condiţii, corect a apreciat instanţa de fond că nesoluţionarea în termenul legal a cererii de rambursare nu este rezultatul unei atitudini culpabile a organelor fiscale, fiind rezultatul unor cauze obiective ce ţin de încadrarea decontului de TVA ca şi decont cu risc fiscal mare, ce a presupus inspecţie fiscală anticipată, precum şi aceea că în cursul inspecţiei fiscale anticipate s-a impus efectuarea unor controale încrucişate ce au determinat suspendarea inspecţiei fiscale, presupunând analiza unor operaţiuni complexe ale reclamantei şi ale furnizorilor.
În concluzie, în lipsa unei fapte ilicite şi a culpei organului fiscal, instanţa de fond a apreciat corect că nu poate da curs cererii reclamantei de acordare a dobânzilor solicitate.
Această soluţie este în consens cu practica Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (decizia nr. 1253/2012 dosar nr. 7592/2/2010) care a arătat că termenul rezonabil, ca garanţie a unui proces echitabil, nu este o noţiune abstractă, ci se analizează de la caz la caz, în funcţie de anumite criterii cristalizate în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului: complexitatea pricinii, atitudinea părţilor, miza litigiului. Or, având în vedere izvorul cererii de plata dobânzilor, temeiurile de fapt şi de drept ale acesteia, complexitatea şi tehnicitatea verificărilor necesare, în speţă nu există elemente consistente care să justifice evaluarea fondului raportului juridic-fiscal de către instanţă, în lipsa unei decizii de soluţionare a contestaţiei administrative.
În ceea ce priveşte jurisprudenţa CJUE invocată de recurentă (Cauza C-107/201), se apreciază de către instanţa de recurs că aceasta nu se circumscrie situaţiei de faţă,deoarece se referă la aplicarea în timp a normelor naţionale care reglementează rambursarea TVA, însă chiar şi instanţa europeană arată (paragraful 53), că termenul de rambursare poate fi prelungit în vederea efectuării unui control fiscal fără ca o astfel de prelungire să fie considerată nerezonabilă, în măsura în care această prelungire nu depăşeşte ceea ce este necesar pentru îndeplinirea controlului.
A invocat recurenta şi decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 1084/2012, care nu reprezintă izvor de drept, însă prin aceasta s-a statuat că obligaţia autorităţilor fiscale de a datora dobânzi la TVA rambursat cu întârziere decurge din culpa acestora de a suspenda inspecţia pentru efectuarea de verificări încrucişate după expirarea termenului de 45 zile prevăzut de art. 70 Cod procedură fiscală.
Pentru aceste motive, în baza art. 312 Cod procedură civilă, va fi respins recursul formulat de reclamantă împotriva încheierii din 23.10.2013 şi a sentinţei nr. 1521/CA/21.05.2014 ca nefiind fondat.
Dacă refuzul de plată a sumei, exprimat prin adresa nr. 47201/20.09.202 poate fi asimilat actului administrativ, dacă lipsa de folosinţă a unei sume de bani provoacă creditorului un prejudiciu constând în cuantumul dobânzii legale iar raportul de cauzalitate este facil de demonstrat, cu privire la ultima condiţie, stabilirea culpei autorităţii publice, implică a se cerceta caracterul justificat sau nejustificat al întârzierii. Din dispoziţiile cuprinse în O.M.F.P. 263/2010 în Anexa 1 lit. c pct. 5, rezultă că regula o reprezintă soluţionarea decontului în termen de 35 de zile, dar în acelaşi timp legislaţia prevede posibilitatea prelungirii acestui termen până la comunicarea informaţiilor necesare soluţionării cererii de rambursare, fiind expresă trimiterea făcută la art. 70 alin. 2 Cod procedură fiscală: În situaţiile în care, pentru soluţionarea cererii, sunt necesare informaţii suplimentare relevante pentru luarea deciziei, acest termen se prelungeşte cu perioada cuprinsă între data solicitării şi data primirii informaţiilor solicitate.
Asupra recursului de faţă:
Prin sentinţa civilă nr. 1521/CA/21.05.2014 s-a respins acţiunea formulată de reclamanta S.C. R. S.A. în contradictoriu cu pârâtele D.G.R.F.P. B. şi A.J.F.P. B. prin care s-a solicitat obligarea în solidar a pârâţilor la plata către reclamantă a sumei de 196.700 lei reprezentând dobânda corespunzătoare sumelor de rambursat înscris în deconturile de TVA aferente lunilor martie, aprilie, iunie şi iulie 2011, restituite cu depăşirea termenului legal, cu cheltuieli de judecată. şi s-a respins cererea formulată în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin A.N.A.F. ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că prin cererea nr. 47201/20.09.2012, reclamanta a solicitat pârâtei D.G.F.P. B. restituirea dobânzilor aferente sumelor de rambursat înscris în deconturile de TVA, calculate începând cu ziua următoare expirării termenului legal de soluţionare a deconturilor de TVA şi până la data plăţii efective în cuantum de 196.700 lei. Prin adresa nr. 7814/12.10.2012 D.G.F.P. B. a respins solicitarea societăţii reclamante invocând faptul că cererea este nefondată, având în vedere că nu s-au înregistrat întârzieri în soluţionarea deconturilor cererilor de rambursare ale societăţii, prelungirea termenul legal fiind determinat de condiţii obiective şi reglementate de lege.
Reclamanta s-a considerat prejudiciată prin faptul că pârâtele au soluţionat cererile de decontare TVA aferente lunilor martie, aprilie, iunie şi iulie 2011 cu depăşirea termenului legal maxim de 125 zile prevăzut de O.M.F.P. nr. 263/2010.
S-a reţinut că pârâta A.F.P.B. a transmis decontului de TVA cu opţiunea de rambursare la D.G.F.P.B. – Activitatea de Inspecţie Fiscală care le-a restituit această documentaţie împreună cu rapoartele de inspecţie fiscală în data de 20.03.2012 pentru deconturile lunilor martie şi aprilie 2011 şi în data de 25.07.2012 pentru deconturile lunilor iunie şi iulie 2011. După aceste date A.F.P. B. a procedat la compensarea sau restituirea efectivă a sumelor cu titlu de TVA.
Astfel, potrivit cap. II secţiunea A, punctul 2, deconturile cu sume negative de TVA cu opţiune de rambursare se soluţionează în funcţie de gradul de risc fiscal pe care îl reprezintă fiecare persoană impozabilă şi în cazul deconturilor de TVA cu risc fiscal mare cu inspecţie fiscală anticipată.
Cum deconturile depuse de societatea reclamantă prezentau grad de risc fiscal mare, pârâta a procedat la inspecţia fiscală a societăţii reclamante, care nu a mai fost verificată pe linie de TVA de la înfiinţarea acesteia în anul 2005 şi s-au verificat mai multe deconturi de TVA cu control ulterior şi a un decont cu control anticipat; în vederea aprobării rambursării sumelor ce rezultau din deconturile depuse a fost cuprinsă o perioadă mare de verificare şi un număr mare de deconturi de TVA; au fost înregistrate notificări înregistrate la societate pentru comunicarea informaţiilor necesare şi s-au efectuat controale încrucişate care au generat un număr mare de zile de suspendare potrivit dispoziţiilor art. 70 alin. 2 şi art. 104 alin. 3 Cod procedură fiscală.
Cu toate că reclamanta susţine că deconturile de TVA urmau a fi soluţionate în termenul maxim de 125 de zile nu a avut în vedere perioadele de suspendare în derularea inspecţiei fiscale care au operat pentru obţinerea informaţiilor şi documentelor necesare de la societatea reclamantă şi care nu sunt imputabile organului fiscal.
Pe cale de consecinţă, nesoluţionarea în termenul legal a cererii de rambursare este rezultatul unor cauze obiective ce ţin de încadrarea decontului de TVA ca decont de risc mare, ce a presupus inspecţie fiscală anticipată, precum şi aceea că a fost suspendat cursul inspecţiei fiscale, astfel că nu sunt incidente dispoziţiile art. 124 Cod procedură fiscală, cererea reclamantei de acordare a dobânzilor de întârziere nu este fondată.
Cu privire la raportul de expertiză contabilă efectuat în cauză, instanţa a reţinut că acesta nu probează o altă situaţie de fapt, întrucât potrivit obiectivului propus de reclamantă s-a efectuat numai calculul dobânzilor de întârziere, fără a stabili dacă s-a respectat procedura de soluţionare a deconturilor de TVA şi dacă soluţionarea deconturilor s-a făcut în termenul legal.
Reclamanta a declarat recurs atât împotriva încheierii de şedinţa din data de 23 octombrie 2013 cât şi a sentinţei civile nr. 1521/CA/21.05.2014 pronunţate de Tribunalul Braşov în dosarul nr. 13013/62/2012, solicitând admiterea recursului, modificarea încheierii de şedinţa din data de 23 octombrie 2013 în ceea ce priveşte soluţia de admitere a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a paratului Statul Roman prin A.N.A.F., în sensul respingerii excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a intimatului pârât Statul Roman prin A.N.A.F. precum şi modificarea în totalitate a sentinţei civile nr. 1521/CA/21.05.2014 şi, pe cale de consecinţa, admiterea cererii de chemare în judecată.
În ceea ce priveşte soluţionarea excepţiei, arată că este aplicabil art. 227 alin. 2 din Codul de procedura fiscală, Statul Roman prin A.N.A.F. având calitate procesuală pasivă distinctă, nu doar D.G.R.F.P B. sau A.J.F.P. B., acesta fiind ţinut răspunzător pentru prejudiciile cauzate de funcţionarii publici din cadrul organelor fiscale, în exercitarea atribuţiilor de serviciu.
Pe fondul cauzei, arată că soluţia pronunţată este rezultatul interpretării şi aplicării greşite a legislaţiei aplicabile situaţiei de fapt supuse analizei, deoarece instanţa a dat relevanta în mod nejustificat alin. 2 al art. 70 Cod procedură fiscală în care se arată că „în situaţiile în care, pentru soluţionarea cererii, sunt necesare informaţii suplimentare relevante pentru luarea deciziei, acest termen se prelungeşte cu perioada cuprinsă între data solicitării şi data primirii informaţiilor solicitate”. Instanţa a aplicat greşit aceste prevederi legale întrucât nu le-a coroborat cu prevederile speciale în materie, reglementate de Ordinul nr. 263/2010 care stabileşte termenele speciale şi derogatorii de soluţionare a deconturilor cu sume negative de taxa pe valoarea adăugată cu opţiune de rambursare cu inspecţie fiscală anticipată.
Arată că organul de inspecţie fiscală a suspendat in mod nelegal inspecţia de fiecare dată când s-au efectuat controale încrucişate, acestea fiind cauzele principale ale prelungirii soluţionării deconturilor cu durate foarte mare de timp, recurenta neavând nicio culpa întrucât a răspuns in termenul legal la orice solicitare de furnizare de informaţii sau de depunere de documente primita din partea organelor fiscale. În cazul controlului încrucişat potrivit pct. 6.2 si 6.3 din Cap II – Secţiunea C, durata controlului nu poate fi prelungita decât cu maxim 45 de zile, si apoi cu încă 45 de zile dar doar in cazuri apreciate ca fiind justificate de către direcţia coordonatoare din cadrul A.N.A.F..
Astfel, potrivit Ordinului ministrului finanţelor publice nr. 263/2010 pentru aprobarea Procedurii de soluţionare a deconturilor cu sume negative de taxa pe valoarea adăugată cu opţiune de rambursare, cap. II – Procedura de soluţionare a solicitărilor de rambursare. secţiunea C. Fluxul operaţiunilor în cazul deconturilor cu sume negative de taxa pe valoarea adăugată cu opţiune de rambursare soluţionate cu inspecţie fiscala anticipate,este prevăzut un prim termen special, derogatoriu, de soluţionare a decontului de TVA, de maximum 35 de zile, termen care cuprinde inclusiv perioada controlului anticipat, fiind prevăzută posibilitatea prelungirii termenului de doua ori cu cate 45 de zile, în situaţii bine motivate, precum efectuarea de controale încrucişate la alte societăţi, a doua prelungire putând opera doar în cazuri justificate şi cu aprobarea direcţiei coordonatoare din cadrul A.N.A.F:
A se interpreta altfel, ar însemna să se permită organelor fiscale să depăşească acest termen de 35 de zile cu mult peste termenele admise de pct. 6.2 si 6.3, suspendând de fiecare data, pe o perioada nedeterminată controlul principal, ori de cate ori se efectuează controale încrucişate la alte societăţi.
În ceea ce priveşte adresa nr. 30349/01.11.2012 prin care i s-a răspuns la solicitarea de plata a sumei de 196.700 lei, acest răspuns se constituie intr-un refuz nejustificat, întrucât toate apărările formulate de parata A.F.P. B., bazate pe procedurile interne, nu pot fi reţinute întrucât contribuabilul nu poate fi ţinut de o procedura interna, atâta vreme cat parcurgerea acesteia a determinat depăşirea termenului legal de maxim 125 de zile, prevăzut de Ordinul Ministrului Finanţelor Publice nr. 263/2010 pentru aprobarea Procedurii de soluţionare a deconturilor cu sume negative de taxa pe valoarea adăugată cu opţiune de rambursare.
Pentru aceste considerente apreciază că se impune obligarea în solidar la achitarea dobânzilor de întârziere ca urmare a depăşirii termenului legal de soluţionare a deconturilor de TVA fiind o procedura la care participa ambele instituţii fiscale.
Mai arată recurenta că nu a contestat dreptul organului fiscal de a solicita informaţiile pe care le considera necesare soluţionării cererilor de rambursare a taxei pe valoarea adăugată, însă toate aceste acţiuni, toate aceste demersuri întreprinse de organul fiscal trebuie să se încadreze în termenul legal special de 125 de zile reglementat de legiuitor, deoarece organul fiscal nu poate solicita la nesfârşit informaţii sau efectuarea unor controale încrucişate, depăşind astfel termenul legal, special instituit, de soluţionare. Dimpotrivă, legiuitorul a reglementat şi în sarcina sa drepturi şi obligaţii, prin O.M.F.P. 263/2010, procedura de soluţionare a deconturilor cu sume negative de taxă pe valoarea adăugată cu opţiune de rambursare, termenele de plată a sumelor reprezentând TVA aprobată la rambursare, procedura care este obligatorie pentru organul fiscal, nicidecum orientativa, aleatorie.
Recurenta invocă jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi a CJUE.
Intimata-pârâtă D.G.R.F.P. B. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului. Arată că societatea s-a înregistrat în anul 2005. Perioada supusă verificării a fost stabilită începând cu luna ianuarie 2006 – aprilie 2011, efectuându-se în perioada de prescripţie a dreptului de a stabili obligaţii fiscale în temeiul prevederilor art. 98 din O.G. nr. 92/2003. În aceste condiţii perioada de verificare se prelungeşte, cu perioada afectată controlului soluţionării deconturilor de TVA cu control ulterior. Pe cale de consecinţă se suspendă de drept termenul de 45 de zile a soluţionării cererii de rambursare.
În înţelesul art. 70 din O.G. nr. 92/2003, termenul de 45 de zile de soluţionare nu este un termen imperativ şi absolut. Din analiza alin. 2 al textului aceluiaşi articol şi anume: alin. (2): „În situaţiile în care, pentru soluţionarea cererii, sunt necesare informaţii suplimentare relevante pentru luarea deciziei, acest termen se prelungeşte cu perioada cuprinsa intre data solicitării si data primirii informaţiilor solicitate”. Astfel ca termenul de 45 de zile, după caz, este un termen de recomandare pentru organul fiscal.
Faptul ca recurenta nu s-a conformat solicitărilor sale, nu se poate imputa o culpă organului fiscal. În vederea stabilirii realităţii şi legalităţii documentelor înregistrate în contabilitate (jurnalul de cumpărări) referitor la verificarea operaţiunilor din care S.C. R. S.R.L. a dedus TVA în corelaţie cu operaţiunile altor persoane, echipa de inspecţie a efectuat un control încrucişat la S.C. F.M. S.R.L. în perioada 22.06-18.07.2011 justificat de faptul că suma reprezentând taxa pe valoarea adăugată solicitată la rambursare de S.C. R. S.R.L. provine, în cea mai mare parte, din facturile emise de furnizorul S.C. F.M. S.R.L. în perioada februarie 2010 – aprilie 2011.
S-a constatat astfel lipsa unei contabilităţi de gestiune adecvate, fără dezvoltarea conturilor din contabilitatea financiară, fără o evidenţă tehnico-operativă proprie şi reflectarea acestora în conturile de gestiune, adaptată în funcţie de necesităţile privind specificul activităţii.
S-au constatat deficiente în ceea ce priveşte reflectarea costului de producţie al lucrărilor/serviciilor terminate şi/sau neterminate pe fiecare lucrare în parte.
Controalele încrucişate, efectuate sau solicitate autorităţilor fiscale din ţară, solicitările de explicaţii, respectiv Notificările întocmite cu prilejul tuturor verificărilor, măsurile dispuse pentru identificarea în contabilitatea furnizorului a operaţiunilor derulate cu acesta, solicitarea de întrerupere a inspecţiei fiscale din partea S.C. R. S.R.L., precum şi schimbul internaţional de informaţii, reprezintă acţiuni realizate cu respectarea tuturor procedurilor fiscale si care au avut ca scop clarificarea situaţiei fiscale reale la contribuabilul verificat.
Intimata-pârâtă A.N.A.F. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, soluţionarea excepţiei lipsei calităţii sale procesual pasive fiind legală şi temeinică.
În cauză nu s-a administrat proba cu înscrisuri suplimentare.
Analizând hotărârea pronunţată prin prisma dispoziţiilor legale în materie şi a motivelor invocate, prin prisma dispoziţiilor art. 3041 Cod procedură civilă, Curtea constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Statului Român prin A.N.A.F., soluţionată de către instanţa de fond prin respingere, se constată că sunt neîntemeiate criticile formulate de recurentă.
Pentru a antrena răspunderea patrimonială a statului pentru prejudiciile cauzate contribuabililor de funcţionarii publici din cadrul organelor fiscale în exercitarea atribuţiilor de serviciu, în condiţiile art. 227 alin. (2) Cod procedură fiscală, trebuie îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 18 din Legea contenciosului administrativ, şi anume să existe un act administrativ ilegal, actul respectiv să fi cauzat reclamantei un prejudiciu, să existe un raport de cauzalitate între actul administrativ ilegal şi prejudiciu, condiţie comună oricărei forme a răspunderii juridice şi care-şi găseşte motivaţia în teza potrivit căreia pentru ca răspunderea să se declanşeze şi un subiect să fie tras la răspundere este necesar ca rezultatul ilicit să fie consecinţa nemijlocită a acţiunii sale, precum şi condiţia culpei autorităţii publice câtă vreme această formă a răspunderii este una subiectivă.
Or, câtă vreme nu există un act administrativ tipic sau asimilat care să fi fost constatat a fi nelegal, nu există premisa pentru a considera statul ca fiind titularul unei obligaţii de despăgubire, acesta fiind lipsit de calitate procesuală pasivă.
Pe fondul cauzei, se constată că motivele invocate de recurentă se încadrează în dispoziţiilor art. 304 pct. 9 şi art. 3041 Cod procedură civilă de la 1865, dar nu sunt fondate.
Recurenta a solicitat plata unor despăgubiri pentru sumele înscrise în deconturile de TVA, restituite cu pretinsa depăşire a termenului legal.
Potrivit art. 124 alin. 1 din Cod procedură fiscală, pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget, contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut de art. 70, după caz.
Textul consacră o formă de răspundere administrativ-patrimonială a autorităţilor publice pentru pagubele create prin actele administrative, iar cu privire la natura juridică a acestei răspunderi,s-a arătat în doctrină că,deşi este o formă de răspundere autonomă, condiţiile în care se angajează sunt aceleaşi din dreptul civil, pentru că răspunderea civilă delictuală este dreptul comun al răspunderii în toate ramurile de drept: existenţa unui act administrativ nelegal, existenţa unui prejudiciu material sau moral, existenţa raportului de cauzalitate între actul administrativ nelegal şi prejudiciu şi a culpei autorităţii publice.
Dacă refuzul de plată a sumei de 196.700 lei, exprimat prin adresa nr. 47201/20.09.202 (fila 8 vol. I dosar Tribunal) poate fi asimilat actului administrativ, dacă lipsa de folosinţă a unei sume de bani provoacă creditorului un prejudiciu constând în cuantumul dobânzii legale iar raportul de cauzalitate este facil de demonstrat, cu privire la ultima condiţie, stabilirea culpei autorităţii publice, implică a se cerceta caracterul justificat sau nejustificat al întârzierii. Din dispoziţiile cuprinse în O.M.F.P. nr. 263/2010 în Anexa 1 lit. c pct. 5, rezultă că regula o reprezintă soluţionarea decontului în termen de 35 de zile, dar în acelaşi timp legislaţia prevede posibilitatea prelungirii acestui termen până la comunicarea informaţiilor necesare soluţionării cererii de rambursare, fiind expresă trimiterea făcută la art. 70 alin. 2 Cod procedură fiscală: În situaţiile în care, pentru soluţionarea cererii, sunt necesare informaţii suplimentare relevante pentru luarea deciziei, acest termen se prelungeşte cu perioada cuprinsă între data solicitării şi data primirii informaţiilor solicitate.
Pentru decontul lunii martie 2011 şi al lunii aprilie 2011, controlul fiscal demarat la data de 01.06.2011 a cuprins o perioadă mare de verificare (ianuarie 2006- aprilie 2011), a impus solicitare de date (07.06.2011), cercetare la faţa locului (17-21.06.2011), efectuarea de controale încrucişate la o serie de furnizori care au fost transmise la organele fiscale teritoriale la data de 12.07.2011, răspunsurile sosind la data de 03.08.2011 de la D.G.F.P. M., la 08.08.2011 de la D.G.F.P. T., la 23.08.2011 de la D.G.F.P. C. şi la 07.11.2011 de la D.G.F.P. B.
De asemenea, controlul încrucişat realizat la furnizorul reclamantei, S.C. F.M. S.R.L. şi materializat prin procesul verbal nr. 5876/18.07.2011 a stabilit că reclamanta a completat eronat declaraţia informativă 394 pentru semestrul II 2010, (ceea ce a impus completarea declaraţiei rectificative la 24.06.2011), precum şi faptul că din contabilitatea furnizorului nu se pot determina lucrările efectuate pentru reclamantă, ceea ce a pus echipa de inspecţie fiscală în imposibilitate să verifice costurile angajate de S.C. F.M. către S.C. R. S.R.L.. Pentru remedierea acestei deficienţe, prin Dispoziţia de măsuri nr. 250/18.07.2011 s-a pus în vedere furnizorului să-şi organizeze contabilitatea de gestiune astfel încât să se identifice toate costurile angajate şi repartizate pe fiecare lucrare în parte, respectiv pe fiecare beneficiar.
Din aceleaşi verificări a rezultat existenţa unei achiziţii intracomunitare care a necesitat la 13.09.2011 demararea procedurii de schimb internaţional de informaţii pentru verificarea realităţii operaţiunilor de achiziţie, răspunsul fiind primit la 31.01.2012, aşa încât obiectiv pârâta nu se putea încadra în termenul de 45 zile prevăzut de pct. 6.2 din Ordinul nr. 263/2010, chiar prelungit conform pct. 6.3.
În perioada 07.02.2012-20.02.2012 s-a verificat modul în care a fost adusă la îndeplinire măsura stabilită prin dispoziţia 250/18.07.2011 de către S.C. F.M. S.R.L., la 24.02.2012, 29.02.2012 şi 06.03.2013 s-au solicitat recurentei-reclamante explicaţii şi documente, iar la data de 19.03.2013 a fost încheiat, avizat şi aprobat raportul de inspecţie fiscală 199 şi s-a emis decizia de impunere 186 şi Decizia privind nemodificarea bazei de impunere nr. 187.
Pentru decontul lunilor mai 2011, iunie 2011 şi iulie 2011, inspecţia fiscală suspendată pentru finalizarea controlului pentru lunile precedente, a fost reluată la 21.03.2012 şi a necesitat de asemenea control încrucişat la furnizori, ultima verificare (la S.C. F.M. S.R.L.) fiind încheiată la data de 12.07.2012.
Din succesiunea cronologică a actelor şi măsurilor întreprinse de organul fiscal rezultă că măsura suspendării inspecţiei fiscale s-a impus până la finalizarea verificărilor încrucişate, iar necesitatea efectuării acestor controale a reprezentat rezultatul dreptului de apreciere a organului fiscal ce era îndreptăţit a constata relevanţa stărilor de fapt fiscale, urmând a adopta soluţia admisă de lege pe baza unor constatări complete asupra tuturor împrejurărilor edificatoare în cauză (art. 6 Cod procedură fiscală).
În aceste condiţii, corect a apreciat instanţa de fond că nesoluţionarea în termenul legal a cererii de rambursare nu este rezultatul unei atitudini culpabile a organelor fiscale, fiind rezultatul unor cauze obiective ce ţin de încadrarea decontului de TVA ca şi decont cu risc fiscal mare, ce a presupus inspecţie fiscală anticipată, precum şi aceea că în cursul inspecţiei fiscale anticipate s-a impus efectuarea unor controale încrucişate ce au determinat suspendarea inspecţiei fiscale, presupunând analiza unor operaţiuni complexe ale reclamantei şi ale furnizorilor.
În concluzie, în lipsa unei fapte ilicite şi a culpei organului fiscal, instanţa de fond a apreciat corect că nu poate da curs cererii reclamantei de acordare a dobânzilor solicitate.
Această soluţie este în consens cu practica Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (decizia nr. 1253/2012 dosar nr. 7592/2/2010) care a arătat că termenul rezonabil, ca garanţie a unui proces echitabil, nu este o noţiune abstractă, ci se analizează de la caz la caz, în funcţie de anumite criterii cristalizate în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului: complexitatea pricinii, atitudinea părţilor, miza litigiului. Or, având în vedere izvorul cererii de plata dobânzilor, temeiurile de fapt şi de drept ale acesteia, complexitatea şi tehnicitatea verificărilor necesare, în speţă nu există elemente consistente care să justifice evaluarea fondului raportului juridic-fiscal de către instanţă, în lipsa unei decizii de soluţionare a contestaţiei administrative.
În ceea ce priveşte jurisprudenţa CJUE invocată de recurentă (Cauza C-107/201), se apreciază de către instanţa de recurs că aceasta nu se circumscrie situaţiei de faţă,deoarece se referă la aplicarea în timp a normelor naţionale care reglementează rambursarea TVA, însă chiar şi instanţa europeană arată (paragraful 53), că termenul de rambursare poate fi prelungit în vederea efectuării unui control fiscal fără ca o astfel de prelungire să fie considerată nerezonabilă, în măsura în care această prelungire nu depăşeşte ceea ce este necesar pentru îndeplinirea controlului.
A invocat recurenta şi decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 1084/2012, care nu reprezintă izvor de drept, însă prin aceasta s-a statuat că obligaţia autorităţilor fiscale de a datora dobânzi la TVA rambursat cu întârziere decurge din culpa acestora de a suspenda inspecţia pentru efectuarea de verificări încrucişate după expirarea termenului de 45 zile prevăzut de art. 70 Cod procedură fiscală.
Pentru aceste motive, în baza art. 312 Cod procedură civilă, va fi respins recursul formulat de reclamantă împotriva încheierii din 23.10.2013 şi a sentinţei nr. 1521/CA/21.05.2014 ca nefiind fondat.
