Răspunderea civilă delictuală este angajată ori de câte ori persoana juridică, prin reprezentanţii săi, săvârşeşte o faptă ilicită cauzatoare de prejudiciu. Cel ce exercită un drept subiectiv recunoscut de lege nu poate fi considerat că acţionează ilicit, chiar dacă prin exercitarea acestui drept aduce restrângeri sau prejudiciază o altă persoană, aceasta pentru că exerciţiul normal al dreptului nu cauzează prejudicii.
(Decizia nr. 1222 din 1 octombrie 2002 – Secţia a Vl-a comercială)
Prin cererea înregistrată la 14.12.2000 pe rolul Tribunalului Bucureşti – Secţia comercială, reclamanta B.M. a chemat-o în judecată pe pârâta S.C. “D.” S.R.L., solicitând instanţei obligarea acesteia la plata sumei de 3.465.000.000 lei, echivalentul sumei de 110.000 USD, reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă a imobilului Restaurantul “B.”, pentru perioada februarie 2000 -decembrie 2001, suma fiind apreciată în raport de valoarea chiriilor.
în motivarea cererii s-a arătat că, prin contractul de vânzare-cumpărare încheiat între reclamantă şi S.C. “R.” S.R.L., B.M. a devenit proprietara imobilului, ocupat abuziv de pârâtă.
S-a mai arătat că, prin Sentinţa civilă nr. 3152/2001 a Tribunalului Bucureşti, s-a dispus evacuarea pârâtei.
în drept s-au invocat dispoziţiile art. 998, 1073 şi 1075 din Codul civil.
Prin Sentinţa civilă nr. 4602/1992, Tribunalul Bucureşti a admis acţiunea precizată şi majorată şi a obligat pârâta la plata sumei de 6.600.000.000 lei, echivalentul a 200.000 USD, reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă a imobilului în perioada februarie 2000 – februarie 2002.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că reclamanta este titulara dreptului de proprietate asupra spaţiului comercial şi că pârâta a recunoscut, prin întâmpinare şi la interogatoriu, faptul că a ocupat şi ocupă şi în prezent imobilul.
împotriva acestei sentinţe a formulat recurs pârâta, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 din Codul de procedură civilă, arătând, în esenţă, că soluţia instanţei de fond se întemeiază pe o eronată apreciere a probelor şi o greşită interpretare a legii.
Curtea a constatat recursul întemeiat, pentru următoarele considerente:
Prin Contractul de asociere în participaţiune nr. 3637 din 31.01.1992, intervenit între S.C. “O.” S.A. şi pârâtă, s-a convenit realizarea în comun a activităţilor de producţie şi desfacere prin restaurantul “B.”, aflat la data asocierii în proprietatea S.C. “O.” S.A., aceasta obligându-se să pună la dispoziţia pârâtei asociate folosinţa imediată a terenului, a construcţiilor şi a dotărilor restaurantului.
Din probatoriul administrat nu a rezultat punerea în a hotărârii de evacuare de către intimata-reclamantă B.M., susţinerile sale din acţiunea introductivă nefiind probate, conform art. 1169 din Codul civil.
Curtea a procedat la examinarea punctuală a condiţiilor ce se cer întrunite pentru a interveni răspunderea civilă delictuală.
Potrivit art. 998 din Codul civil, “Orice faptă a omului, care cauzează altuia prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greşeală s-a ocazionat, a-l repara”, iar potrivit art. 999 din Codul civil, răspunderea operează nu numai pentru prejudiciul cauzat prin fapta sa, dar şi pentru acela cauzat prin neglijenţa sau imprudenţa sa.
De asemenea, avem în vedere că răspunderea civilă delictuală este angajată şi ori de câte ori persoana juridică, prin reprezentanţii săi, săvârşeşte o faptă ilicită cauzatoare de prejudiciu.
S-a afirmat că recurenta, fără drept, a ocupat abuziv spaţiul comercial, refuzând să îl elibereze, chiar după pronunţarea unei hotărâri prin care s-a dispus evacuarea sa.
Or, cel ce exercită un drept subiectiv recunoscut de lege nu poate fi considerat că acţionează ilicit, chiar dacă prin exercitarea acestui drept aduce restrângeri sau prejudiciază o altă persoană.
Dreptul subiectiv invocat de recurentă este ocrotit prin art. 254 din Codul comercial, potrivit căruia participanţii la asocierea în participaţiune nu au nici un drept de proprietate asupra lucrurilor puse în asociaţiune, chiar dacă au fost procurate de dânşii.
Lucrurile aduse de asociat trec în proprietatea asociatului făţiş, a celui care desfăşoară activitatea comercială pentru care s-au asociat cu scopul obţinerii unui câştig.
Tot art. 254 din Codul comercial prevede că restituirea bunului se poate solicita numai la încetarea asocierii şi numai în cazul în care, în contractul de asociere, s-a stipulat expres.
Or, la data la care s-au încheiat contractele de vânzare-cumpărare de către S.C. “O.” S.A., contractul de asociere în participaţiune era încă în vigoare, recurenta prevalându-se de un drept subiectiv viabil.
în aceste condiţii, refuzul de a elibera spaţiul nu poate avea un caracter ilicit, exercitarea dreptului conferit de art. 254 din Codul comercial exonerând de răspundere recurenta.
Chiar dacă am ignora dispoziţiile art. 254 din Codul comercial, analizând vinovăţia, condiţie esenţială în stabilirea răspunderii civile delictuale, reţinem că, din probatoriul administrat, culpa exclusivă a recurentei nu a fost probată.
în cazul în care la producerea prejudiciului au concurat, pe lângă şi împreună cu fapta ilicită a autorului, acţiunea sau inacţiunea celui prejudiciat, aceasta poate conduce fie la diminuarea vinovăţiei, fie la excluderea acesteia.
A rezultat că intimata, după încheierea contractelor de vânzare-cumpărare, a acţionat în judecată recurenta, obţinând prin hotărâre judecătorească evacuarea acesteia.
Aceasta era singura manifestare de voinţă făcută cu scopul de a intra în posesia bunului cumpărat.
Hotărârea nu a fost pusă în executare, nu a rezultat intenţia efectivă a intimatei de a prelua bunul de la recurentă, răspunsurile la interogatoriu nefiind susţinute de alte probe.
Refuzul efectiv al recurentei de a preda spaţiul, refuz cauzator de prejudicii, nu a fost probat.
Prin urmare, culpa exclusivă revine intimatei, care nu a făcut demersurile necesare, în condiţiile prevăzute de art. 572 – 574 din Codul de procedură civilă.
Instanţa de fond a greşit şi în determinarea eventualului prejudiciu cauzat.
Astfel, prin expertiza contabilă administrată în primă instanţă, s-a procedat la o evaluare ipotetică, aleatorie a daunelor în raport cu chiriile practicate în zona comercială în care se află imobilul, fără a se avea în vedere gradul de uzură, dotările şi amenajările ce ar fi fost necesare pentru obţinerea unei chirii de peste 8.000 USD/lună, concluziile fiind astfel irelevante.
în concluzie, Curtea apreciază că nu sunt întrunite cerinţele art. 998 – 999 din Codul civil pentru a putea opera răspunderea civilă delictuală, motiv pentru care va admite recursul, în condiţiile art. 312 alin. 3 din raportat la art. 304 pct. 9 – 10 din Codul de procedură civilă, va schimba sentinţa şi, pe fond, va respinge acţiunea ca nefondată.
