Codul de procedură civilă: art. 7201 Codul comercial: art. 43 Legea nr. 136/1995: art. 22, 57 Ordonanţa Guvernului nr. 9/2000 Hotărârea Guvernului nr. 1194/2000
Creditorul are dreptul, pentru acoperirea pagubei efectiv produse în patrimoniul său – damnum emergens – la actualizarea creanţei potrivit indicelui de inflaţie şi la dobânda legală acordată în regim de câştig nerealizat – lucrum cessans – întrucât prejudiciul trebuie acoperit în integralitatea lui.
(Decizia nr. 1644 din 5 decembrie 2002 – Secţia a V-a comercială)
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti – Secţia a Vl-a comercială, sub nr. 4853 din 04.03.2002, reclamanta, societatea de S.C. “A.” S.A., a chemat-o în judecată pe pârâtă, societatea de asigurare S.C. “C.” S.A., solicitând obligarea pârâtei la plata sumelor de 34.937.021 lei contravaloare reparaţii, 5.135.742 lei diferenţă calculată ca urmare a aplicării indicelui de inflaţie pe perioada 10.07.2001 – 31.01.2002 şi dobânda legală de la data introducerii cererii şi până la plata debitului.
Prin Sentinţa civilă nr. 8144 din 14.06.2002, Tribunalul Bucureşti – Secţia aVI-a comercială a admis în parte cererea precizată a reclamantei şi a obligat pârâta la plata sumei de 5.135.742 lei diferenţă debit calculată în funcţie de rata inflaţiei, la 2.997.223 lei dobândă legală până la 26.04.2002, dobânda legală de la 26.04.2002 până la plata efectivă a debitului stabilit prin hotărâre şi la 3.133.767 lei cheltuieli de judecată.
A fost respinsă cererea de despăgubiri de 34.937.021 lei.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut că pârâta a recunoscut suma reprezentând despăgubiri de 30.915.000 lei, iar cererea privind suma de 34.937.021 lei a fost respinsă.
în baza art. 22 şi 57 din Legea nr. 136/1995, coroborate cu principiul general de drept “rebus sic stantibus”, tribunalul a obligat-o pe pârâtă la diferenţa de 5.135.742 lei, sumă calculată pe perioada 10.07.2001 – 31.01.2002, în funcţie de rata inflaţiei.
în temeiul aceloraşi dispoziţii legale, raportate la dispoziţiile art. 43 din Codul comercial şi la dispoziţiile art. 3 din Ordonanţa Guvernului nr. 9/2000, tribunalul a obligat pârâta la plata dobânzii legale de 2.997.223 lei, calculată până la 26.04.2002, şi la plata dobânzii legale de la 26.04.2002 până la plata efectivă a debitului stabilit prin hotărâre.
împotriva aceste sentinţe a declarat recurs S.C. “C.” S.A., criticile vizând nelegalitatea sentinţei atacate şi fiind întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă.
în principal, recurenta a arătat că nu datorează diferenţa reprezentând rata inflaţiei, dobânda legală şi cheltuielile de judecată, dată fiind lipsa culpei procesuale, pe de o parte, pentru că reclamanta a solicitat mai mult decât i se cuvenea, iar pe de altă parte, pentru că a luat cunoştinţă de producerea evenimentului asigurat după data de 15.11.2001.
în subsidiar, recurenta susţine, privitor la diferenţa ce reprezintă rata inflaţiei, că suma corectă trebuie calculată pentru perioada noiembrie 2001 – ianuarie 2002, iar dobânzile trebuiau calculate de la 04.03.2002 pentru o perioadă de 50 zile.
Recurenta a invocat şi excepţia de netimbrare a pretenţiilor privind dobânzile de către reclamantă.
Sub aspectul reactualizării debitului şi al plăţii dobânzilor cerute de reclamantă, se susţine că sunt premature, întrucât adresa de conciliere nu s-a referit la ele.
Pârâta nu poate fi obligată la plata cumulată de dobânzi şi reactualizări ale sumei, întrucât s-ar realiza o îmbogăţire fără just temei.
Recurenta a invocat şi nerespectarea prevederilor pct. 21, 22 şi 23 din Normele cu privire la aplicarea asigurării obligatorii de răspundere civilă pentru pagube produse terţilor prin accidente de autovehicule, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1194/2000, care prevăd obligativitatea încheierii procesului-verbal de constatare a daunelor.
Evenimentul s-a adus la cunoştinţa pârâtei prin Adresa de conciliere nr. 6765 din 15.11.2001, care este de fapt o înştiinţare prealabilă obligatorie, şi nu o conciliere prealabilă, care presupune un litigiu deja născut, conform art. 7201 din Codul de procedură civilă, în sensul că cealaltă parte recunoaşte pretenţiile reclamantei.
Instanţa nu a respectat prevederile art. 57 din Legea nr. 136/1995, conform cărora citarea asiguratului în proces este obligatorie pentru ca hotărârea să-i fie opozabilă şi să suporte cheltuielile judiciare, dobânzile şi reactualizările, deoarece nu a avizat asigurătorul de producerea evenimentului.
Analizând recursul declarat în raport de actele, lucrările cauzei şi temeiurile de drept invocate, Curtea a constatat că este întemeiat în parte.
Susţinerea recurentei referitoare la respingerea tuturor pretenţiilor reclamantei pe considerentul lipsei culpei sale a fost respinsă, deoarece pretenţiile referitoare la dobândă şi la diferenţa determinată de rata inflaţiei sunt întemeiate pe dispoziţiile art. 43 din Codul comercial şi în materie comercială debitorul este de drept în întârziere.
A fost primită susţinerea recurentei privind atât cuantumul debitului asupra căruia se calculează rata inflaţiei, cât şi perioada pentru care se datorează diferenţa rezultată din rata inflaţiei, respectiv noiembrie 2001 – ianuarie 2002.
Prima instanţă a greşit când a admis cererea privind obligarea pârâtei la plata sumei de 5.135.742 lei diferenţă debit în funcţie de rata inflaţiei, deoarece această sumă rezultă din baza despăgubirii de 34.937.021 lei (neadmisă de instanţă), şi nu din 30.915.000 lei achitată de pârâtă cu Ordinul de plată nr. 537 din 13.06.2002.
Instanţa a greşit când a aplicat indicele de inflaţie începând cu 10.07.2001, aşa cum a cerut reclamanta, când în realitate pârâta a luat cunoştinţă de producerea evenimentului la data de 15.11.2001.
în petitul cererii de chemare în judecată s-a solicitat dobânda legală de la data introducerii acţiunii şi până la achitarea integrală a debitului, situaţie în care instanţa avea a aprecia dobânda de la 4.03.2002 şi până la 17.05.2002 şi în continuare până la achitarea debitului.
Susţinerea reclamantei privind excepţia de netimbrare a dobânzilor în cadrul dosarului de fond a fost găsită neîntemeiată, dovada achitării taxei aferente dobânzilor pretinse de reclamantă fiind depusă la dosar.
Nici prematuritatea invocată de recurentă în privinţa diferenţei rezultate din inflaţie şi a dobânzii legale nu a fost primită, dat fiind că aceste sume nu pot fi prevăzute în adresa de conciliere prealabilă, fiind sume fluctuante.
în ceea ce priveşte actualizarea creanţelor potrivit indicelui de inflaţie, Curtea apreciază că este întemeiată cererea cu motivarea existenţei fluctuaţiilor monetare ce se produc după expirarea scadenţei obligaţiei de plată, reprezentând o daună efectivă produsă în patrimonial creditorului. Cum prejudiciul trebuie acoperit în integralitatea lui, atât paguba efectiv produsă, cât şi câştigul nerealizat, rezultă că se admit şi dobânzile legale ce se acordă în regim de câştig nerealizat deoarece, conform art. 43 din Codul comercial, banii sunt fructiferi.
A fost respinsă susţinerea recurentei privind lipsa concilierii prealabile, conform art. 7201 din Codul de procedură civilă, întrucât aceasta s-a suprapus cu înştiinţarea de plată, motiv pentru care s-au acordat diferenţele rezultând din inflaţie şi dobânzile începând cu data de 15.11.2001.
Cât priveşte introducerea în cauză a asiguratului, acest aspect ţine de principiul disponibilităţii, instanţa având a se rezuma la cadrul procesual ales de reclamant, câtă vreme nici pârâta nu a solicitat acest lucru, în conformitate cu dispoziţia legală menţionată în motivul de recurs – art. 57 din Legea nr. 136/1995.
Cu aceste considerente, Curtea a apreciat recursul întemeiat în parte şi, în baza dispoziţiilor art. 312 din Codul de procedură civilă, l-a admis, cu consecinţa modificării, în parte, a sentinţei atacate.
