Realizarea publicităţii prin ORC, condiţii


În concordanţă cu dispoziţiile art. 6 alin.1 din Legea nr. 26/1990, pentru realizarea publicităţii prin ORC a modificării actelor constitutive ale unei nu este suficientă dovada existenţei unei hotărâri AGEA fiind necesară prezentarea şi a actului adiţional modificator al actului constitutiv.

Curtea de Apel Cluj, secţia comercială şi de administrativ şi fiscal

Prin încheierea nr. 7.974 din 9.11.2006 pronunţată în dosarul nr. 42.525/2006 al Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Maramureş s-a admis cererea formulată de petentul G.G. şi s-a dispus înscrierea în a menţiunilor cuprinse în hotărârea A.G.E.A. nr. 1 din 14.02.2006.

Pentru a hotărâri astfel, judecătorul delegat a constatat, în baza înscrisurilor depuse de către petent, că cererea acestuia are ca obiect cesiunea de capital social şi modificarea structurii asociaţilor, constatând, în acelaşi timp, că prin adresa nr. 42.442/2006 asociaţii care au cesionat capitalul social solicită respingerea cererii de înscriere a menţiunilor, invocând existenţa unei situaţii litigioase între ei şi cesionari.

În finalul motivării, judecătorul delegat apreciază că în baza actelor depuse la dosar sunt îndeplinite cerinţele legale pentru înscrierea acelor menţiuni în registrul comerţului.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs recurenţii C.M., P.T.I. şi R.I., solicitând desfiinţarea hotărârii atacate şi restabilirea situaţiei anteriore pronunţării încheierii menţionare anterior.

Analizând recursul formulat din prisma motivelor invocate, Curtea l-a apreciat ca fiind fondat din următoarele considerente:

Prin încheierea nr. 7.974/9.11.2006, judecătorul delegat a dispus înscrierea în registrul comerţului a menţiunilor cuprinse în hotărârea A.G.E.A. nr. 1 din

14.01.2006. În esenţă, prin acest act recurenţii C.M., P.T.I. şi R.I., în calitatea lor de asociaţi în cadrul S.C. „C.I.” S.R.L. Baia Mare au hotărât cesionarea către intimatul G.G. a părţilor sociale pe care le deţin în cadrul persoanei juridice.

Potrivit art. 4 alin. 1 din Legea nr. 26/1990, înregistrările în registrul comerţului asigură caracterul de publicitate a menţiunilor referitoare la comercianţii înmatriculaţi în registrul comerţului, iar potrivit art. 5 din acelaşi act normativ, înmatricularea şi menţiunile înscrise în registrul comerţului devin opozabile terţilor de la data efectuării lor.

În speţă, aşa cum s-a arătat anterior, s-a dispus menţionarea unei hotărâri

A.G.E.A. în registrul comerţului.

Simpla menţionare a acesteia ar fi răspuns principiului publicităţii arătat anterior şi statuat de disp. art. 4 alin.1 din Legea nr. 26/1990.

Cu toate acestea, a constatat ulterior Curtea, menţionarea hotărârii A.G.E.A. nr. 1/2006 a avut ca efecte modificarea menţiunilor cuprinse în registrul comerţului referitoare la structura asociaţilor şi compoziţia părţilor sociale.

Astfel, din adeverinţa emisă de Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Maramureş rezultă că au calitatea de asociaţi în cadrul S.C. „C.I.” S.R.L. Baia Mare, C.V., asociat preexistent şi intimatul G.G., calitatea de asociat fiind dobândită de către acesta prin hotărârea A.G.E.A. nr. 1/2006.

Se poate constata aşadar că prin încheierea atacată nu s-a realizat doar o afirmare cu caracter de publicitate a voinţei recurenţilor de a-şi cesiona părţile sociale către intimat ci, dimpotrivă, s-a produs o modificare a actelor constitutive ale persoanei juridice în cauză, în condiţiile în care nu au fost respectate dispoziţiile legale referitoare la înscrierea menţiunilor privind modificarea actului constitutiv al societăţii comerciale.

Potrivit art. 204 al. 1 din , în forma în vigoare la data pronunţării încheierii judecătorului delegat: „Actul constitutiv poate fi modificat prin hotărârea adunării generale adoptată în condiţiile legii sau printr-un act adiţional la actul constitutiv sau prin hotărârea instanţei judecătoreşti, în condiţiile art. 223 alin. (3) si art. 226 alin. (2).”

În cauză, având în vedere modificările convenite prin Hot. AGEA nr. 1/2006, existenţa unui act adiţional modificator al actului constitutiv al persoanei juridice era absolut necesară.

Normele metodologice privind modul de ţinere a registrelor comerţului şi de efectuare a înregistrărilor adoptate în baza Ordinului Ministrului Justiţiei nr.

773/1998 prevăd, la art. 59 alin. 3 din Titlul III, Cap. II, Secţiunea I – Condiţii generale privind modificarea actului constitutiv, că „la depunerea oricărei cereri de înscriere de menţiuni referentul va verifica existenţa următoarelor acte: a) hotărârea adunării generale a asociaţilor; b) actul adiţional modificator în formă autentică; c) dovezile privind achitare taxelor necesare.

În condiţiile art. 6 al. 1 din Legea 26/1990, menţiunile prin care se aduc modificări actelor constitutive ale comercianţilor, prev. de Legea nr. 31/1990, sunt supuse controlului de legalitate a judecătorului delegat.

În aceste condiţii, judecătorul delegat la registrul comerţului, cu privire la cererea intimatului G.G., având ca obiect cesiunea de capital social şi modificarea structurii asociaţilor trebuia să aibă în vedere, pe lângă existenţa hotărârii A.G.E.A. nr. 1/2006 şi a actului adiţional modificator al actului constitutiv. Normele metodologice impun forma autentică, însă în mod evident din prisma disp. art. 8 din Legea nr. 31/1990, forma autentică nu mai este necesară , fiind suficient un înscris sub semnătură privată, care însă trebuie să cuprinsă voinţa certă şi neechivocă a cedenţilor şi a cesionarilor de modificare a actului constitutiv al persoanei juridice în urma cesiunii părţilor sociale şi a modificării asociaţilor.

La dosarul cauzei s-a depus un de cesiune care exprimă voinţa asociaţilor de cesionare a părţilor sociale, însă acest act nu are valoarea unui act adiţional modificator al actului constitutiv al S.C. „C.I.” S.R.L. Astfel se poate constata că antecontractul nu conţine dispoziţii cu referire expresă la clauzele actului constitutiv şi nici nu menţionează modul direct de modificare al acestora.

Se poate constata de asemenea că judecătorul delegat nici nu a avut în vedere acel act ca având valoarea unui act adiţional modificator, în condiţiile în care nu a dispus înscrierea în registrul comerţului a menţiunilor cuprinse în antecontractul de cesiune, ci a dispus înscrierea în registrul comerţului a menţiunilor cuprinse în hotărârea A.G.E.A. nr. 1 din 14.02.2006.

Hotărârea A.G.E.A. nr. 1/14.02.2006 exprimă voinţa acţionarilor de cesiune a părţilor sociale, însă din prisma dispoziţiilor legale menţionate anterior nu este suficientă pentru modificarea actului constitutiv al societăţii comerciale şi deci nici pentru realizarea formelor de publicitate referitoare la modificările intervenite în cadrul structurii asociaţilor şi a capitalului social al S.C. „C.I.” S.R.L. Baia Mare.

Acest aspect trebuia sesizat de către judecătorul delegat care are un câmp de acţiune limitat în cadrul autorităţii sale la registrul comerţului, iar controlul său de legalitate trebuia să includă şi verificarea depunerii tuturor actelor necesare pentru a se putea produce scopul urmărit, respectiv modificarea efectivă a menţiunilor cuprinse în registrul comerţului referitoare la structura acţionarilor S.C. „C.I.” S.R.L. Baia Mare.

Nu prezintă relevanţă existenţa unor litigii între părţi referitoare la modul de îndeplinire a obligaţiilor asumate de părţi prin antecontractul de cesiune autentificat sub nr. 370 din 27.02.2006 de către Biroul Notarului public K.A.B. în condiţiile în care, aşa cum s-a arătat anterior, actele depuse la registrul comerţului nu au fost suficiente pentru a produce consecinţa urmărită de către intimat, respectiv modificarea efectivă a structurii societăţii comerciale sub aspectul asociaţilor.

Referitor la excepţia nulităţii recursului, Curtea constată că actul depus de către recurenţi cuprinde suficiente elemente pentru a determina voinţa reală a acestora şi nemulţumirea recurenţilor referitoare la conţinutul încheierii atacate.

Mai mult decât atât, recursul a fost analizat de către Curte din perspectiva art. 3041 C.pr.civ. prin raportare la un motiv de nelegalitate a hotărârii atacate, respectiv

art. 304 pct. 9 C.pr.civ., astfel încât excepţia invocată este nefondată urmând a fi respinsă.

Referitor la excepţia lipsei interesului recurenţilor în promovarea recursului, Curtea constată că în raport de poziţia exprimată de către aceştia şi dovedită prin intermediul actelor depuse de contestare a valabilităţii cesiunii părţilor sociale, aceştia îşi justifică interesul în promovarea recursului prin intermediul scopului urmărit, respectiv de restabilire a situaţiei anterioare antecontractului de cesiune.

Faţă de cele menţionate anterior, în temeiul art. 304 pct. 9 C.pr.civ. se va admite recursul declarat şi se va modifica încheierea atacată în sensul respingerii cererii de autorizare a modificării actului constitutiv al S.C. „C.I.” S.R.L. Baia Mare.

Recurenţii nu au solicitat cheltuieli de judecată.