Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 31.02.2014 sub nr. …., reclamanta SC P D C SRL a chemat in judecata pe pârâta P R – SUCURSALA BUCUREŞTI solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună obligarea acesteia la plata sumei de 27.500 euro reprezentând despăgubiri rezultate din încălcarea dispoziţiilor contractuale.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat, în esenţă, că la data de 14.03.2008 a încheiat cu pârâta contractul de prestări servicii având ca obiect furnizarea de personal pentru poziţia Deputy Site Manager pentru şantierul DB în cadrul proiectului ISPA „……”. În acest scop, reclamanta a contractat ca expert pentru poziţia menţionată pe domnul MRV, fiind încheiat astfel un contract de prestări servicii, proiectul menţionat derulându-se în perioada 2009 – noiembrie 2011, iar, în mod neaşteptat, la data de 17.12.2010 pârâta informând societatea reclamantă că nu mai înţelege să prelungească acel contract, cu menţiunea că expertul care fusese contractat de către reclamantă, a desfăşurat aceeaşi activitate, în acelaşi proiect, însă prestând servicii direct către societatea pârâtă.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art.969, 970, 1073, 1075, 1078, 1082, 1084 C.civ., art.194 NCPC.
În susţinerea cererii au fost depuse, în copie, înscrisuri.
În dovedire, reclamanta a solicitat probele cu înscrisuri şi interogatoriul pârâtei.
La data de 03.03.2014, reclamanta a formulat cerere precizatoare, prin care a indicat valoarea în lei a pretenţiilor sale, respectiv suma de 123.736,25 lei.
Pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată, invocând excepţia prescripţiei dreptului la acţiune pentru pretenţiile privind lunile ianuarie şi februarie 2011. În apărare, pârâta a solicitat admiterea probelor cu înscrisuri, interogatoriul reclamantei şi testimonială.
Prin cererea precizatoare depusă la dosar la data de 05.06.2014, reclamanta a învederat că în cuprinsul acţiunii s-a strecurat o eroare materială de calcul şi că suma pretinsă de la pârâtă este în cuantum de 22.000 euro.
În ședința publică din 05.06.2014, reclamanta a depus la dosar cerere precizatoare, învederând că suma solicitată prin prezenta acțiune este de 22.000 euro, calculată ca diferență între suma pe care pârâta o plătea pentru prestarea serviciului (5.500 euro) și suma pe care reclamanta o plătea expertului angajat (3.500 euro).
La același termen, instanța a respins ca neîntemeiată excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de pârâtă prin întâmpinare, pentru motivele reținute în încheierea de ședință (f.80).
Sub aspect probatoriu, instanța a încuviințat și administrat pentru părți proba cu înscrisuri, un martor, în persoana numitului M R, a cărui declarație se regăsește consemnată la dosar (f.148) și interogatorii reciproce, probă din care ambele părți au fos decăzute la termenul de judecată din 04.09.2014, având în vedere că acestea nu s-au conformat obligației de a-l depune în timp util la dosar pentru a fi administrat (f.149).
Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:
Între reclamanta S.C. P D C S.R.L., în calitate de prestator, şi pârâta P R G SUCURSALA BUCUREȘTI, în calitate de beneficiar, a fost încheiat la data de 14.03.2008 un contract de prestări servicii având ca obiect furnizarea de personal pentru poziția de Deputy Site Manager pentru șantierul D B în cadrul proiectului ISPA „….”, contractul fiind însuşit de ambele părţi prin semnare şi ştampilare (f.8-9).
Convenția părților a fost modificată printr-o serie de acte adiţionale ulterioare, respectiv actul adiţional nr…, actul adiţional nr…… şi actul adiţional nr….., prin care s-a convenit că preţul serviciilor efectuate de prestator este de 5.500 euro lunar inclusiv ore suplimentare (fără TVA) iar contractul este valabil până la 31.12.2010, dată ce poate fi modificată prin act adiţional de comun acord (f.10-13).
Conform art.7 lit.d din contract „beneficiarul sau afiliaţii acestuia nu poate încheia nicio formă de colaborare cu expertul prestatorului pe durata derulării acestui contract cât și după finalizarea acestuia, fără acordul scris al prestatorului. În caz contrar, beneficiarul va plăti daunele ce decurg din nerespectarea acestui angajament”.
În executarea obligaţiilor asumate, reclamanta a contractat ca expert pentru poziția Deputy Site Manager pe numitul M R V, cu care a încheiat (în calitate de PFA), la data de 01.02.2009, un contract de prestări servicii pentru asigurarea serviciilor in cadrul proiectului ISPA „…” (f.2-4).
În cuprinsul acestei convenţii (art.2) se face vorbire de faptul că încheierea sa este urmarea contractului semnat între beneficiar şi SC P R Sucursala Bucureşti (f.2).
Conform actului adițional nr… la contractul din 01.02.2009, prestatorul (PFA M R V) va realiza serviciile menționate la art.2 din contract până la data de 31.07.2010, prețul serviciilor efectuate fiind de 3.500 euro lunar inclusiv ore suplimentare, fără TVA (f.5-6).
Prin cererea de faţă, astfel cum a fost precizată ulterior, s-a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 22.000 euro, reprezentând daune pentru folosirea expertului contractat de SC P D C SRL pe perioada ianuarie-noiembrie 2011, după expirarea contractului încheiat cu pârâta, susținându-se, în esență, că, deși aceasta din urmă i-a comunicat reclamantei la data de 17.12.2010 că nu înțelege să prelungească contractul, expertul contractat de P D a desfășurat aceeași activitate, în același proiect, prestând serviciile direct către P R.
Conform art.969 Cod civil, aplicabil în cauză faţă de disp. art.6 NCC, convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante, iar potrivit art.970 Cod civil convenţiile trebuie executate cu bună credinţă.
Totodată, noul Cod civil consacră în mod expres obligația părții semnatare a unui contract de a-și îndeplini obligațiile asumate, în caz contrar fiind răspunzătoare pentru prejudiciul cauzat. Astfel, art.1350 din NCC prevede: „(1) Orice persoană trebuie să îşi execute obligaţiile pe care le-a contractat. (2) Atunci când, fără justificare, nu îşi îndeplineşte această îndatorire, ea este răspunzătoare de prejudiciul cauzat celeilalte părţi şi este obligată să repare acest prejudiciu, în condiţiile legii”.
În materie contractuală creditorul are doar sarcina de a dovedi existența obligației, revenind debitorului să dovedească îndeplinirea ei. Cu alte cuvinte, cum în speță reclamanta, creditoare a obligației de plată a prețului serviciilor de furnizare de personal, a dovedit încheierea contractului de prestări servicii, deci asumarea obligației de plată de către pârâtă, neexecutarea acesteia se prezumă până la proba contrară, revenindu-i pârâtei sarcina de a face dovada plății, ceea ce aceasta nu a realizat.
După cum s-a arătat anterior, în vederea îndeplinirii obligațiilor asumate prin contractul din 14.03.2008, încheiat cu pârâta, reclamanta a încheiat cu PFA MRV un contract de prestări servicii, în baza căruia l-a angajat pe acesta pe poziția de Deputy Site Manager, solicitată de Passavant Roediger, pentru asigurarea serviciilor în cadrul proiectului ISPA „…..”.
În baza relației contractuale stabilite de părți prin contractul de prestări servicii din 14.03.2008, proiectul menționat s-a derulat în perioada 2009-2010, întrucât la data de 17.12.2010 pârâta a informat prestatorul că nu dorește prelungirea acestui contract, prin care îi fusese pus la dispoziție expertul M R V.
Cu toate acestea, din declarația martorului MRV, audiat în cauză, a reieşit că expertul a colaborat cu pârâta în legătură cu proiectul ISPA …. și în perioada ianuarie-noiembrie 2011, în baza unui contract încheiat direct cu P RSucursala București, care privea, între altele, şi alte proiecte, martorul aflându-se şi în prezent într-o relaţie contractuală cu pârâta.
Aceeaşi situaţie este confirmată şi de rapoartele de progres comunicate în format electronic (CD) de către autoritatea contractantă SC N A SA (care a preluat proiectul în discuție de la fostul beneficiar AC A G SA), din care reiese că dl. M a prestat activitate pentru proiectul ISPA ….. din martie 2008 până în noiembrie 2011.
Cu privire la faptul că documentele înaintate de A. SA nu poartă semnătura şi ştampila societăţii pentru lunile octombrie şi noiembrie 2011, instanţa reţine că aceste înscrisuri sunt însoţite de foaia de înaintare în care se confirmă de către autoritatea contractantă faptul că dl. M a început activitatea pe acest proiect în martie 2008 urmând să o finalizeze în nov. 2011; în plus, rapoartele de progres se coroborează cu depoziţia numitului M R V, audiat în calitate de martor, care a confirmat că a prestat activitate ca inginer de proiect inclusiv în această perioadă.
În consecinţă, instanţa reţine, pe baza probatoriului administrat în cauză, că pârâta şi expertul M R V au stabilit, de comun acord, să nu mai prelungească contractul de prestări servicii încheiat cu P D C SRL pentru a colabora în mod direct, societatea P R încălcându-şi prin aceasta obligaţia asumată conform art.7 lit.d din contractul încheiat cu reclamanta.
Or, această colaborare a fost interzisă în mod expres prin dispoziţiile contractului din data de 14.03.2008 – care are putere de lege între părţile semnatare – chiar şi după finalizarea acestuia, fără acordul scris al prestatorului, acord care în speţă nu a fost solicitat reclamantei şi în mod evident nu a existat (aspect necombătut de către pârâtă).
Nu pot fi primite apărările pârâtei din întâmpinare în sensul că între P R şi dl. M R nu a existat nicio colaborare ulterior încetării contractului cu societatea reclamantă, câtă vreme din depoziția martorului reiese situația contrară, acesta confirmând susținerile societății reclamante în sensul că pe perioada ianuarie-noiembrie 2011 a desfăşurat aceeași activitate, în acelaşi proiect, prestând serviciile direct către P R.
Pe de altă parte, forma de colaborare pe care o îmbracă relația dintre pârâtă și expertul M R (pârâta a făcut referire la inexistența unui contract de muncă) este lipsită de relevanță, câtă vreme în susținerea acțiunii reclamanta a invocat dispozițiile art.7 lit.d din contractul de prestări servicii încheiat la data de 14.03.2008, care interzic orice formă de colaborare cu expertul prestatorului atât pe durata derulării acestui contract cât și după finalizarea acestuia.
De asemenea, nu poate fi primit nici argumentul potrivit căruia prelungirea contractului după data de 31.12.2010 nu a fost posibilă date fiind deficiențele de comunicare dintre cele două societăți și poziția fermă a reclamantei de a nu modifica prețul serviciilor, întrucât acest fapt nu o poate exonera pe pârâtă de obligația, asumată contractual, de a suporta daunele cauzate prestatorului în cazul în care încalcă prevederile art.7 lit.d din contract.
Sunt lipsite de fundament și afirmațiile pârâtei în sensul că reclamanta nu ar fi putut oferi aceleași servicii de care P R ar fi avut nevoie având în vedere că inclusiv contractul încheiat cu dl. M R a expirat la aceeași dată, 31.12.2010.
Aceasta deoarece cele două contracte – cel semnat de părți la data de 14.03.2008 și cel încheiat de reclamantă cu M R – sunt făcute în oglindă, în sensul că, urmare a primului contract de prestări servicii, reclamanta a contractat cu PFA M R (aspect menționat în mod expres la art.2 din contractul de prestări servicii din 01.02.2009 – f.2), astfel că exista în mod evident posibilitatea ca, ulterior prelungirii contractului dintre reclamantă și pârâtă, P D C SRL să procedeze la prelungirea contractului semnat cu MR.
Dovadă în acest sens stă, pe de o parte, faptul că în acest mod s-a procedat anterior, câtă vreme ambele contracte au fost încheiate inițial până la 31.12.2009, fiind apoi prelungite prin acte adiționale până la 31.07.2010, respectiv 31.12.2010, iar pe de altă parte, faptul că dl. M R a prestat în fapt aceeași activitate în cadrul proiectului și pe perioada ian-nov. 2011, după cum el însuși a recunoscut.
Ca atare, față de cele ce preced, instanța constată că în speță devin incidente prevederile art.7 lit.d teza finală din contractul de prestări servicii din 14.03.2008, pârâta fiind răspunzătoare pentru faptul că, ulterior expirării contractului încheiat cu societatea reclamantă, în perioada ianuarie-noiembrie 2011, a beneficiat de serviciile expertului pus la dispoziție de către reclamantă, dl. M R, fără a solicita acordul acesteia și fără a-i plăti remunerația cuvenită.
Având în vedere considerentele expuse, instanţa urmează să admită cererea astfel cum a fost precizată şi să oblige pârâta să plătească reclamantei suma de 22.000 euro în echivalent lei la data plății, reprezentând despăgubiri rezultate din încălcarea dispozițiilor contractuale – calculate ca diferență între suma pe care pârâta o plătea reclamantei pentru prestarea serviciului (5.500 euro) și suma pe care reclamanta o plătea expertului angajat (3.500 euro) pe perioada celor 11 luni de activitate (ian-nov. 2011).
În baza art.453 alin.1 din NCPC, instanța va obliga pârâta să plătească reclamantei suma de 7.291,92 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxa de timbru aferentă despăgubirii solicitate prin cererea precizatoare (3.084,78 lei) – sub acest aspect instanța apreciază că nu se impune acordarea sumei de 3.569 lei, plătită de reclamantă, întrucât plata unei taxe de timbru mai mari decât cea aferentă pretențiilor concrete se datorează culpei reclamantei, care a precizat inițial un cuantum mai mare al despăgubirii solicitate – și onorariul de avocat (4.207,14 lei) suportate în prezenta cauză.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat, în esenţă, că la data de 14.03.2008 a încheiat cu pârâta contractul de prestări servicii având ca obiect furnizarea de personal pentru poziţia Deputy Site Manager pentru şantierul DB în cadrul proiectului ISPA „……”. În acest scop, reclamanta a contractat ca expert pentru poziţia menţionată pe domnul MRV, fiind încheiat astfel un contract de prestări servicii, proiectul menţionat derulându-se în perioada 2009 – noiembrie 2011, iar, în mod neaşteptat, la data de 17.12.2010 pârâta informând societatea reclamantă că nu mai înţelege să prelungească acel contract, cu menţiunea că expertul care fusese contractat de către reclamantă, a desfăşurat aceeaşi activitate, în acelaşi proiect, însă prestând servicii direct către societatea pârâtă.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art.969, 970, 1073, 1075, 1078, 1082, 1084 C.civ., art.194 NCPC.
În susţinerea cererii au fost depuse, în copie, înscrisuri.
În dovedire, reclamanta a solicitat probele cu înscrisuri şi interogatoriul pârâtei.
La data de 03.03.2014, reclamanta a formulat cerere precizatoare, prin care a indicat valoarea în lei a pretenţiilor sale, respectiv suma de 123.736,25 lei.
Pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată, invocând excepţia prescripţiei dreptului la acţiune pentru pretenţiile privind lunile ianuarie şi februarie 2011. În apărare, pârâta a solicitat admiterea probelor cu înscrisuri, interogatoriul reclamantei şi testimonială.
Prin cererea precizatoare depusă la dosar la data de 05.06.2014, reclamanta a învederat că în cuprinsul acţiunii s-a strecurat o eroare materială de calcul şi că suma pretinsă de la pârâtă este în cuantum de 22.000 euro.
În ședința publică din 05.06.2014, reclamanta a depus la dosar cerere precizatoare, învederând că suma solicitată prin prezenta acțiune este de 22.000 euro, calculată ca diferență între suma pe care pârâta o plătea pentru prestarea serviciului (5.500 euro) și suma pe care reclamanta o plătea expertului angajat (3.500 euro).
La același termen, instanța a respins ca neîntemeiată excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de pârâtă prin întâmpinare, pentru motivele reținute în încheierea de ședință (f.80).
Sub aspect probatoriu, instanța a încuviințat și administrat pentru părți proba cu înscrisuri, un martor, în persoana numitului M R, a cărui declarație se regăsește consemnată la dosar (f.148) și interogatorii reciproce, probă din care ambele părți au fos decăzute la termenul de judecată din 04.09.2014, având în vedere că acestea nu s-au conformat obligației de a-l depune în timp util la dosar pentru a fi administrat (f.149).
Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:
Între reclamanta S.C. P D C S.R.L., în calitate de prestator, şi pârâta P R G SUCURSALA BUCUREȘTI, în calitate de beneficiar, a fost încheiat la data de 14.03.2008 un contract de prestări servicii având ca obiect furnizarea de personal pentru poziția de Deputy Site Manager pentru șantierul D B în cadrul proiectului ISPA „….”, contractul fiind însuşit de ambele părţi prin semnare şi ştampilare (f.8-9).
Convenția părților a fost modificată printr-o serie de acte adiţionale ulterioare, respectiv actul adiţional nr…, actul adiţional nr…… şi actul adiţional nr….., prin care s-a convenit că preţul serviciilor efectuate de prestator este de 5.500 euro lunar inclusiv ore suplimentare (fără TVA) iar contractul este valabil până la 31.12.2010, dată ce poate fi modificată prin act adiţional de comun acord (f.10-13).
Conform art.7 lit.d din contract „beneficiarul sau afiliaţii acestuia nu poate încheia nicio formă de colaborare cu expertul prestatorului pe durata derulării acestui contract cât și după finalizarea acestuia, fără acordul scris al prestatorului. În caz contrar, beneficiarul va plăti daunele ce decurg din nerespectarea acestui angajament”.
În executarea obligaţiilor asumate, reclamanta a contractat ca expert pentru poziția Deputy Site Manager pe numitul M R V, cu care a încheiat (în calitate de PFA), la data de 01.02.2009, un contract de prestări servicii pentru asigurarea serviciilor in cadrul proiectului ISPA „…” (f.2-4).
În cuprinsul acestei convenţii (art.2) se face vorbire de faptul că încheierea sa este urmarea contractului semnat între beneficiar şi SC P R Sucursala Bucureşti (f.2).
Conform actului adițional nr… la contractul din 01.02.2009, prestatorul (PFA M R V) va realiza serviciile menționate la art.2 din contract până la data de 31.07.2010, prețul serviciilor efectuate fiind de 3.500 euro lunar inclusiv ore suplimentare, fără TVA (f.5-6).
Prin cererea de faţă, astfel cum a fost precizată ulterior, s-a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 22.000 euro, reprezentând daune pentru folosirea expertului contractat de SC P D C SRL pe perioada ianuarie-noiembrie 2011, după expirarea contractului încheiat cu pârâta, susținându-se, în esență, că, deși aceasta din urmă i-a comunicat reclamantei la data de 17.12.2010 că nu înțelege să prelungească contractul, expertul contractat de P D a desfășurat aceeași activitate, în același proiect, prestând serviciile direct către P R.
Conform art.969 Cod civil, aplicabil în cauză faţă de disp. art.6 NCC, convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante, iar potrivit art.970 Cod civil convenţiile trebuie executate cu bună credinţă.
Totodată, noul Cod civil consacră în mod expres obligația părții semnatare a unui contract de a-și îndeplini obligațiile asumate, în caz contrar fiind răspunzătoare pentru prejudiciul cauzat. Astfel, art.1350 din NCC prevede: „(1) Orice persoană trebuie să îşi execute obligaţiile pe care le-a contractat. (2) Atunci când, fără justificare, nu îşi îndeplineşte această îndatorire, ea este răspunzătoare de prejudiciul cauzat celeilalte părţi şi este obligată să repare acest prejudiciu, în condiţiile legii”.
În materie contractuală creditorul are doar sarcina de a dovedi existența obligației, revenind debitorului să dovedească îndeplinirea ei. Cu alte cuvinte, cum în speță reclamanta, creditoare a obligației de plată a prețului serviciilor de furnizare de personal, a dovedit încheierea contractului de prestări servicii, deci asumarea obligației de plată de către pârâtă, neexecutarea acesteia se prezumă până la proba contrară, revenindu-i pârâtei sarcina de a face dovada plății, ceea ce aceasta nu a realizat.
După cum s-a arătat anterior, în vederea îndeplinirii obligațiilor asumate prin contractul din 14.03.2008, încheiat cu pârâta, reclamanta a încheiat cu PFA MRV un contract de prestări servicii, în baza căruia l-a angajat pe acesta pe poziția de Deputy Site Manager, solicitată de Passavant Roediger, pentru asigurarea serviciilor în cadrul proiectului ISPA „…..”.
În baza relației contractuale stabilite de părți prin contractul de prestări servicii din 14.03.2008, proiectul menționat s-a derulat în perioada 2009-2010, întrucât la data de 17.12.2010 pârâta a informat prestatorul că nu dorește prelungirea acestui contract, prin care îi fusese pus la dispoziție expertul M R V.
Cu toate acestea, din declarația martorului MRV, audiat în cauză, a reieşit că expertul a colaborat cu pârâta în legătură cu proiectul ISPA …. și în perioada ianuarie-noiembrie 2011, în baza unui contract încheiat direct cu P RSucursala București, care privea, între altele, şi alte proiecte, martorul aflându-se şi în prezent într-o relaţie contractuală cu pârâta.
Aceeaşi situaţie este confirmată şi de rapoartele de progres comunicate în format electronic (CD) de către autoritatea contractantă SC N A SA (care a preluat proiectul în discuție de la fostul beneficiar AC A G SA), din care reiese că dl. M a prestat activitate pentru proiectul ISPA ….. din martie 2008 până în noiembrie 2011.
Cu privire la faptul că documentele înaintate de A. SA nu poartă semnătura şi ştampila societăţii pentru lunile octombrie şi noiembrie 2011, instanţa reţine că aceste înscrisuri sunt însoţite de foaia de înaintare în care se confirmă de către autoritatea contractantă faptul că dl. M a început activitatea pe acest proiect în martie 2008 urmând să o finalizeze în nov. 2011; în plus, rapoartele de progres se coroborează cu depoziţia numitului M R V, audiat în calitate de martor, care a confirmat că a prestat activitate ca inginer de proiect inclusiv în această perioadă.
În consecinţă, instanţa reţine, pe baza probatoriului administrat în cauză, că pârâta şi expertul M R V au stabilit, de comun acord, să nu mai prelungească contractul de prestări servicii încheiat cu P D C SRL pentru a colabora în mod direct, societatea P R încălcându-şi prin aceasta obligaţia asumată conform art.7 lit.d din contractul încheiat cu reclamanta.
Or, această colaborare a fost interzisă în mod expres prin dispoziţiile contractului din data de 14.03.2008 – care are putere de lege între părţile semnatare – chiar şi după finalizarea acestuia, fără acordul scris al prestatorului, acord care în speţă nu a fost solicitat reclamantei şi în mod evident nu a existat (aspect necombătut de către pârâtă).
Nu pot fi primite apărările pârâtei din întâmpinare în sensul că între P R şi dl. M R nu a existat nicio colaborare ulterior încetării contractului cu societatea reclamantă, câtă vreme din depoziția martorului reiese situația contrară, acesta confirmând susținerile societății reclamante în sensul că pe perioada ianuarie-noiembrie 2011 a desfăşurat aceeași activitate, în acelaşi proiect, prestând serviciile direct către P R.
Pe de altă parte, forma de colaborare pe care o îmbracă relația dintre pârâtă și expertul M R (pârâta a făcut referire la inexistența unui contract de muncă) este lipsită de relevanță, câtă vreme în susținerea acțiunii reclamanta a invocat dispozițiile art.7 lit.d din contractul de prestări servicii încheiat la data de 14.03.2008, care interzic orice formă de colaborare cu expertul prestatorului atât pe durata derulării acestui contract cât și după finalizarea acestuia.
De asemenea, nu poate fi primit nici argumentul potrivit căruia prelungirea contractului după data de 31.12.2010 nu a fost posibilă date fiind deficiențele de comunicare dintre cele două societăți și poziția fermă a reclamantei de a nu modifica prețul serviciilor, întrucât acest fapt nu o poate exonera pe pârâtă de obligația, asumată contractual, de a suporta daunele cauzate prestatorului în cazul în care încalcă prevederile art.7 lit.d din contract.
Sunt lipsite de fundament și afirmațiile pârâtei în sensul că reclamanta nu ar fi putut oferi aceleași servicii de care P R ar fi avut nevoie având în vedere că inclusiv contractul încheiat cu dl. M R a expirat la aceeași dată, 31.12.2010.
Aceasta deoarece cele două contracte – cel semnat de părți la data de 14.03.2008 și cel încheiat de reclamantă cu M R – sunt făcute în oglindă, în sensul că, urmare a primului contract de prestări servicii, reclamanta a contractat cu PFA M R (aspect menționat în mod expres la art.2 din contractul de prestări servicii din 01.02.2009 – f.2), astfel că exista în mod evident posibilitatea ca, ulterior prelungirii contractului dintre reclamantă și pârâtă, P D C SRL să procedeze la prelungirea contractului semnat cu MR.
Dovadă în acest sens stă, pe de o parte, faptul că în acest mod s-a procedat anterior, câtă vreme ambele contracte au fost încheiate inițial până la 31.12.2009, fiind apoi prelungite prin acte adiționale până la 31.07.2010, respectiv 31.12.2010, iar pe de altă parte, faptul că dl. M R a prestat în fapt aceeași activitate în cadrul proiectului și pe perioada ian-nov. 2011, după cum el însuși a recunoscut.
Ca atare, față de cele ce preced, instanța constată că în speță devin incidente prevederile art.7 lit.d teza finală din contractul de prestări servicii din 14.03.2008, pârâta fiind răspunzătoare pentru faptul că, ulterior expirării contractului încheiat cu societatea reclamantă, în perioada ianuarie-noiembrie 2011, a beneficiat de serviciile expertului pus la dispoziție de către reclamantă, dl. M R, fără a solicita acordul acesteia și fără a-i plăti remunerația cuvenită.
Având în vedere considerentele expuse, instanţa urmează să admită cererea astfel cum a fost precizată şi să oblige pârâta să plătească reclamantei suma de 22.000 euro în echivalent lei la data plății, reprezentând despăgubiri rezultate din încălcarea dispozițiilor contractuale – calculate ca diferență între suma pe care pârâta o plătea reclamantei pentru prestarea serviciului (5.500 euro) și suma pe care reclamanta o plătea expertului angajat (3.500 euro) pe perioada celor 11 luni de activitate (ian-nov. 2011).
În baza art.453 alin.1 din NCPC, instanța va obliga pârâta să plătească reclamantei suma de 7.291,92 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxa de timbru aferentă despăgubirii solicitate prin cererea precizatoare (3.084,78 lei) – sub acest aspect instanța apreciază că nu se impune acordarea sumei de 3.569 lei, plătită de reclamantă, întrucât plata unei taxe de timbru mai mari decât cea aferentă pretențiilor concrete se datorează culpei reclamantei, care a precizat inițial un cuantum mai mare al despăgubirii solicitate – și onorariul de avocat (4.207,14 lei) suportate în prezenta cauză.
