rectificare carte funciară – rectificarea unei menţiuni care nu există nici în cuprinsul cărţii funciare colective şi nici în cuprinsul cărţii funciare cu privire la proprietatea pârâtei


INSTANŢA

Deliberând asupra cauzei, constată  următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti la data de 23.03.2015 sub nr.30147/299/2015, reclamanta M.D. a chemat în judecată pe pârâţii Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Bucureşti-Biroul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară sector 1, M.I.D., R.A. şi P.A., solicitând instanţei: rectificarea înscrierii din cuprinsul Cărţii Funciare individuale nr.252770-C1-U5 aparţinând pârâtei M.I.D., în sensul menţionării corecte în cuprinsul acesteia că suprafaţa de teren de 108,9 mp situat în Bucureşti, … este deţinută de pârâtă în indiviziune împreună cu ceilalţi proprietari şi nu se află în proprietatea exclusivă a pârâtei. În motivare,reclamanta a arătat în esenţă că, atâta vreme cât toate celelalte persoane care deţin parte din terenul de 108,9 mp au înscrisă menţiunea „în indiviziune „ şi numai pârâta M.I.D. are înscrisă menţiunea „ drept de proprietate„ este necesară rectificarea cărţii funciare a proprietăţii acesteia în sensul menţionat. 
În drept,  reclamanta a invocat dispoziţiile art.908-909, art. 35-39 din Legea nr. 7/1996 a cadastrului si publicitătii imobiliare.
În probaţiune, reclamant a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri.
Cererea a fost legal timbrată cu taxa judiciară de timbru în cuantum de 50 lei(f.21).
Pârâtul Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Bucureşti a formulat Întâmpinare(f.59) prin care a invocat excepţia lipsei calităţii sale procesual pasive, invocând, în susţinerea excepţiei, prevederile art. 32 alin 33 alin 1 din Legea 7/1996 din interpretarea cărora rezultă că acţiunile în rectificarea  cărţii funciar se judecă în contradictoriu cu titularul dreptului contestat şi nicidecum cu organul competent să efectueze operaţiunea de rectificare.
Pârâtul R.A. E. a formulat Întâmpinare(f.67) prin care a solicitat admiterea cererii de chemare în judecată, arătând în esenţă că achiesează la pretenţiile reclamantei întrucât, aşa cum rezultă şi din cuprinsul Cărţii Funciare nr. 251770-C1-U7 a imobilului pe care îl deţine în proprietate, terenul de sub construcţie, în suprafaţă de 108,9 mp nu se află în proprietatea exclusivă a pârâtei ci în proprietate indiviză, pârâtul arătând că el deţine o cotă de 23,07 mp din aceste teren.
În drept, pârâtul a invocat dispoziţiile art. 205-208 C.pr.civ, art. 907-909 C.civ.
Reclamanta M.D. a formulat Răspuns la Întâmpinările formulate de cei doi pârâţi(f.73) prin care: a solicitat respingerea ca neîntemeiată a excepţiei lipsei calităţii procesual pasive a pârâtului Oficiu de Cadastru şi Publicitate Imobiliară motivat de faptul că pârâta are atribuţii în sensul efectuării operaţiunilor de rectificare şi de asemenea a solicitat ca instanţa să ia act de poziţia procesuală a pârâtului R.A. E ca fiind un argment suplimentar în sensul admiterii acţiunii.
Pârâţii M.I.D. şi P.A. nu au formulat Întâmpinare şi nu s-au prezentat în instanţă pentru a formula apărări orale.
În cauza a fost încuviinţată şi administrată proba cu înscrisuri.
De asemenea, la solicitarea instanţei Biroul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară sector 1 Bucureşti a transmis la dosarul cauzei copia dosarului de carte funciară(f.132-300 vol I şi f.1-31 vol II).
Prin Încheierea din 6.10.2015 instanţa a dispus emiterea unei adrese către Primăria mun.Bucureşti-Direcţia de Evidenţă Imobiliară şi Cadastrală-Serviciul de Evidenţă a Proprietăţii pentru a comunica situaţia juridică a terenului situat în Bucureşti, sector 1, ….
Instituţia a răspuns solicitării instanţei prin adresa nr. 1365285/12618/1910/2015(f.37)
De asemenea a dispus citarea la interogatoriu a pârâtei M.I.D., fără însă ca aceasta să se prezinte la termen.
Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarele:
Astfel, potrivit dispozitiilor art. 76 din Legea nr. 71/2011 privind punerea in aplicare a Codului Civil „ dispoziţiile art. 876-915 din Codul Civil privitoare la cazurile, condiţiile, efectele şi regimul inscrierilor in cartea funciara se aplica numai actelor si faptelor juridice încheiate sau, dupa caz, savarşite ori produse după intrarea in vigoare a Codului Civil”, iar potrivit art. 80 din Legea 71/2011: „Cererile de înscriere, precum şi acţiunile în justiţie întemeiate pe dispoziţiile Legii nr. 7/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, indiferent de data introducerii lor, vor fi soluţionate potrivit normelor materiale în vigoare la data încheierii actului sau, după caz, la data săvârşirii ori producerii faptului juridic generator, modificator sau extinctiv al dreptului supus înscrierii ori rectificării, cu respectarea normelor procedurale în vigoare în momentul introducerii lor.
Prin urmare, având în vedere că aşa cum rezultă din extrasul de carte funciară nr.252770-C1-U5 a cărui rectificare se solicită, dreptul de proprietate în privinţa căruia se solicită rectificarea a fost dobândit de pârâtă prin contract de vânzare-cumpărare nr. 7517/11.08.1971 şi prin două hotărâri judecătoreşti din anul 2001 şi 2002, fiind întabulat în Cartea Funciară prin Încheierea nr. 1247/10.02.2003 precum şi faptul că prin acţiunea în rectificare care face obiectul cauzei se solicită calificarea dreptului de proprietate al pârâtei M.I.D. asupra terenului în suprafaţă de 108, 9 mp ca fiind un drept de proprietate indiviză şi nu exclusiv, raportat la înscrisurile care atestă proprietatea acesteia asupra terenului, rezultă că în cauză nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 907-915 C.civ privitoare la rectificarea înscrierilor de carte funciară ci dispoziţiile Legii 7/1996.
Deliberând cu prioritate asupra excepţiei lipsei calităţii procesual pasive a pârâtului Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, invocată de pârât prin Întâmpinare, instanţa o va admite, motivat de următoarele considerente:
Activitatea de carte funciară este o activitate necontencioasă iar Legea nr. 7/1996, republicată, nu conţine dispoziţii care să confere legitimare procesuală pasivă Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, aspect întărit de faptul că hotărârea pronunţată în acţiunile de carte funciară se comunică din oficiu acestuia, reglementare care ar fi lipsită de sens în condiţiile în care Oficiul de cadastru ar sta în proces în calitate de pârât. De altfel, instanţa reţine ca fiind valabile, pentru identitate de raţiune şi pentru acţiunile în rectificare de carte funciară, considerentele reţinute în Decizia nr. 72/2007 pronunţată de  Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii prin care s-a statuat că: „În cauzele ce au ca obiect plângerile privind cartea funciară întemeiate pe dispoziţiile art. 50 din Legea nr. 7/1996, republicată, Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară nu are calitate procesuală pasivă.”
Deliberând asupra fondului cauzei, instanţa reţine următoarele:
Conform dispoziţiilor art. 35 din Legea 7/1996:  „în cazul în care cuprinsul cărţii funciare nu corespunde, în privinţa înscrierii, cu situaţia juridică reală, se poate cere rectificarea acesteia”.
          Prin rectificare se înţelege radierea, îndreptarea sau menţionarea înscrierii oricărei operaţiuni, susceptibilă a face obiectul unei înscrieri în cartea funciară.„ iar conform art. 36 din Legea 7/1996: „Orice persoană interesată poate cere rectificarea înscrierilor din cartea funciară, dacă printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă s-a constatat că: 2. Dreptul înscris a fost greşit calificat„.
La data de 28.01.2015, reclamanta M.D. a înregistrat la O.C.P.I Bucureşti-BCPI sector 1, sub nr. 5672, o cerere prin care a solicitat rectificarea înscrierii din Cartea Funciară Individuală nr. 252770-C1-U 5 în care apare ca proprietar pârâta M.I.D., în sensul menţionării corecte că dreptul de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 108,9 mp, teren construit, nu este proprietatea exclusivă a pârâtei ci proprietatea asupra acestuia este o proprietate indiviză.
Prin Încheierea nr.5672/28.01.2015, OCPI-BCPI sector 1 a respins cererea de rectificare având în vedere că nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 30 din Legea 7/1996 în care se poate dispune rectificarea înscrierii fără intervenţia instanţei, respectiv: nu există acordul titularului dreptului  cărui rectificare se solicită, motivare care a fost preluată şi în Încheierea nr.6942/3.02.2015 prin care a fost soluţionată cererea de reexaminare formulată de reclamantă împotriva Încheierii nr.5672/28.01.2015 şi pe care instanţa o apreciază ca fiind corectă, raportat la dispoziţiile legale incidente.
Prin urmare, revine instanţei sarcina de a aprecia, în lipsa acordului titularului dreptului a cărui rectificare se solicită(accord care nu a fost exprimat nici pe parcursului judecăţii cauzei) dacă este întemeiată cererea reclamantei de a se dispune rectificarea înscrierii în sensul solicitat.
Anlizând înscrisurile comunicate de BCPI sector 1 şi care vizează cărţile funciare ale imobilelor proprietatea  atât a reclamantei cât şi a pârâţilor, instanţa reţine, sub un prim aspect, că aşa cum rezultă din cuprinsul Cărţii Funciare Colective nr. 252770-C1(filele 134-136 vol I), suprafaţa de 108,9 mp la care face referire reclamata şi care este vizată prin cererea de rectificare este suprafaţa construită a imobilului clădire, corp A, în care sunt situate apartamentele deţinute de către reclamantă şi de către pârâţi, prin urmare, nu există suprafaţa de teren de 108,9 mp de sub construcţie, reclamanta interpretând greşit menţiunile din cuprinsul cărţii funciare în sensul că aceasta este suprafaţa terenului aferent  construcţiei şi nu a imobilului construcţie şi prin urmare, cerând rectificarea unei menţiuni privind terenul în suprafaţă de 108,9 mp, menţiune care nu există nici în cuprinsul cărţii funciare colective şi nici în cuprinsul cărţii funciare cu privire la proprietatea pârâtei M.I.D.(fila 90). Că este aşa, în sensul că suprafaţa de teren de sub imobilul clădire în care sunt situate apartamentele părţilor din cauză nu are suprafaţa de 108,9 mp, ci o suprafaţă mai mare rezultă din aceea că, numai adunând cotele părţi din acest teren deţinute de reclamantă şi de pârâţii P.A. şi R.A.E. rezultă o suprafaţă totală de 130,85 mp, prin urmare, instanţa nu poate dispune, aşa cum solicită reclamanta, rectificarea menţiunii cu privire la suprafaţa de teren de 108,9 mp când în realitate această suprafaţă de teren, deţinută în indiviziune, este mult mai mare.
Sub al doilea aspect, instanţa reţine că în mod corect, rectificarea nu poate avea în vedere decât menţiunea din cuprinsul cărţii funciare individuale nr. 252770-C1-U 5 în care apare ca proprietar pârâta M.I.D., cu privire la suprafaţa de teren deţinută în proprietate indiviză, pe cote-părţi, de către pârâtă, teren care la acest moment, în cuprinsul cărţii funciare, apare ca având suprafaţa de 370,69 mp din care suprafaţa de 240 mp apare ca fiind proprietatea municipiului Bucureşti şi nu în sensul menţionat de către reclamantă, respectiv în sensul efectuării unei menţiuni privind natura dreptului de proprietate ca fiind drept indiviz, fără precizarea cotei părţi deţinută de pârâtă din acest teren.
Or, reclamanta nu a învestit instanţa cu o astfel de cerere ci a învestit instanţa cu o cerere de rectificare a înscrierii din cuprinsul Cărţii Funciare individuale nr.252770-C1-U5 aparţinând pârâtei M.I.D., în sensul menţionării corecte în cuprinsul cărţii funciare că suprafaţa de teren de 108,9 mp situat în Bucureşti, … este deţinută de pârâtă în indiviziune împreună cu ceilalţi proprietari, iar în sensul solicitat de reclamantă instanţa nu poate dispune, pentru argumentele invocate anterior, iar a dispune cu privire la suprafaţa de teren care apare în Cartea Funciară nr. 252770-C1-U 5 şi în sensul menţionării cotei părţi deţinută de pârâtă, ar însemna a depăşi limitele învestirii instanţei şi a dispune într-un sens nesolicitat de reclamantă.
Motivat de aceste considerente, instanţa va respinge ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamanta M.D.,în contradictoriu cu pârâţii M.I.D., R.A. şi P.A..
Instanţa va lua  act că părţile nu au solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂŞTE

Admite excepţia lipsei calităţii procesual pasive a pârâtului Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, invocată de pârât.
Respinge acţiunea promovată de reclamanta M.D. împotriva pârâtului Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară-Biroul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară sector 1  cu sediul în sector 1, Bucureşti, B-dul Expozitiei, nr. 1 A, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesual pasivă.
Respinge ca neîntemeiată cererea având ca obiect rectificarea menţiunilor din cuprinsul cărţii funciare CFI 252720-C1-U 5, formulată de reclamanta M.D. cu domiciliul …., în contradictoriu cu pârâţii M.I.D., R.A. şi P.A. ….
Ia act că părţile nu au solicitat cheltuieli de judecată.
Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria sectorului 1 Bucureşti.
Pronunţată în şedinţă publică, azi, 10.11.2015.

PRESEDINTE,                                                                    GREFIER,