Recuperare drepturi salariale încasate necuvenit.
– art. 256 din Codul muncii.
În lipsa unui titlu executoriu prin care să se constate că salariaţii au încasat în mod necuvenit drepturi salariale mai mari decât cele ce li se cuveneau, reţinerea acestora din salariu este nelegală şi cu încălcarea flagrantă a dispoziţiilor art. 169 din Codul muncii.
Asupra apelului de faţă:
Constată că prin sentinţa civilă nr.1380/2014 pronunţată de Tribunalul Braşov a fost admisă contestaţia formulată de contestatorii A.M., B.S., B.L., B.C.C., B.E., B.S.D., B.C.V., B.C.E., B.M., B.E.M., B.V., C.G., C.A., C.E.T., C.M.D., C.A.M., C.V., C.C., D.L.I., E.R., G.G., G.A., G.A.L., G.I.A., G.I., H.M.H., I.G., I.I.1, I.I.2, I.V., K.N., L.M., L.D., L.L., M.M.R., M.L.R., M.J., M.L., M.M.1, M.A.V., M.I.P., M.K.M., M.M.2, N.M.L., O.M.N., P.E., P.L.M., P.A., P.T.I., P.M., P.O.M., P.F., P.T., P.I., R.C.E., R.S.A.M., R.M.M., R.M., S.M.D., S.C.M., S.C.L., S.E.1, S.E., S.V.L., S.G., S.D., S.D.R., S.M., S.A., S.G., S.A.L., T.C.A., T.V., T.A., V.I., V.M.G., V.R.C. şi V.G. în contradictoriu cu pârâtul S.P.N.B..
A fost constatată nulitatea absolută a Deciziilor de impunere nr. 242, 244, 245,246, 247, 248, 249, 250, 251, 252, 253, ,254, 255, 256, 257, 258, 259, 260, 261, 262, 263, 264, 265, 266, 267, 268, 269, 270, 271, 286, 287, 288, 289, 285, 321, 283, 272, 273, 274, 275, 276, 277, 284, 278, 320, 280, 281, 282, 290, 322, 291, 292, 293, 294, 295, 296, 297, 298, 299, 300, 301, 302, 303, 304, 305, 306, 307, 308, 309, 310, 311, 312, 313, 314, 315, 316, 317 şi 319 din data de 23.05.2014 emise de către intimată pe numele reclamanţilor.
A fost dispusă restituirea sumelor care au fost reţinute de către intimată în baza deciziilor de impunere menţionate anterior.
A fost obligată intimata la plata către contestatori a sumei de 4680 lei, respectiv câte 60 lei către fiecare contestator cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa a reţinut următoarele:
Reclamanţii sunt angajaţii pârâtei în baza unor contracte individuale de muncă iar prin Deciziile de impunere emise pe numele fiecărui reclamant s-a dispus recuperarea unor sume de bani reprezentând contravaloarea salariului de merit de în procent de 15% din salariul de bază, încasat necuvenit în perioada 01.10.2010 – 01.04.2014.
Aceste decizii au fost emise de către pârât pentru aducerea la îndeplinire a măsurilor dispuse prin Decizia nr. 45 din 19.07.2012 a Curţii de Conturi a României care a constatat abateri financiar contabile, respectiv menţinerea în salariul de bază a salariului de merit după expirarea perioadei pentru care a fost acordat prin lege, sens în care s-a dispus sistarea plăţii acestuia şi recuperarea sumelor acordate în mod nelegal.
Totodată, pârâtul a emis aceste decizii de impunere în considerarea prevederilor art. 256 alin. 1 din Codul muncii care prevede că salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie iar conform art. 257 alin.1, suma stabilită pentru acoperirea daunelor se reţine în rate lunare din drepturile salariale care se cuvin persoanei în cauză din partea angajatorului la care este încadrată în muncă.
Aceste dispoziţii legale trebuie însă interpretate prin coroborare cu prevederile art. 169 alin. 2 din acelaşi act normativ care prevede că reţinerile cu titlu de daune cauzate angajatorului nu pot fi efectuate decât dacă datoria salariatului este scadentă, lichidă şi exigibilă şi a fost constatată ca atare printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă.
Chiar dacă răspunderea patrimonială propriu-zisă a salariaţilor se întemeiază pe o faptă săvârşită cu vinovăţie pe când obligaţia de restituire reglementată de art. 256 are la bază plata lucrului nedatorat, indiferent de vinovăţia salariatului în încasarea acestor sume, totuşi procedura care trebuie urmată pentru reîntregirea patrimoniului angajatorului este aceeaşi.
Astfel, pârâtul în calitate de angajator nu putea stabili în mod unilateral sumele care ar fi fost încasate cu titlu necuvenit de către reclamanţi ci trebuia să obţină o hotărâre judecătorească de condamnarea a reclamanţilor la plata acestor sume.
Nici un text de lege nu prevede că determinarea întinderii sumelor care fi fost încasate necuvenit ar fi lăsată la latitudinea angajatorului iar Decizia nr. 45 din 19.07.2012 a Curţii de Conturi a României stabileşte ca obligaţie în sarcina pârâtei stabilirea întinderii prejudiciului şi recuperarea acestuia însă numai în condiţiile prevăzute de lege.
De asemenea, dispoziţiile art. 169 din Codul muncii au un caracter imperativ, vizând protejarea salariaţilor faţă de situaţia în care angajatorul ar stabili în mod abuziv sumele care ar fi încasate necuvenit de către aceştia, motiv pentru care nerespectarea acestor prevederi legale atrage nulitatea absolută a deciziilor de impunere contestate de către reclamanţi.
În ce priveşte intrarea în vigoare a Legii nr.124/2014, tribunalul a reţinut că actul normativ menţionat stabileşte exonerarea de la plata pentru sumele reprezentând venituri de natură salarială, pe care personalul plăti din fondurile publice trebuie să le restituie drept consecinţă a constatării de către Curtea de Conturi sau alte instituţii cu atribuţii de control a unor prejudicii.
Acest lucru nu înseamnă că prezenta contestaţie la executare ar fi rămas fără obiect întrucât instanţa de judecată este chemată să analizeze mai întâi legalitatea actelor prin care s-a dispus recuperarea sumelor care ar fi fost încasate necuvenit iar numai în situaţia în care actele de executare ar fi emise în condiţii de legalitate, s-ar putea constata exonerarea reclamanţilor de la plata sumelor respective.
Împotriva acestei sentinţe s-a declarat apel de apelantul S.P.N. B. criticându-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În dezvoltarea motivelor de apel sentinţa este criticată pentru faptul că prima instanţă nu a ţinut cont de faptul că acest litigiu a fost promovat în urma unui control al Curţii de Conturi care a constatat că în mod greşit a fost menţinut în salariul de bază al pârâţilor salariul de merit după expirarea perioadei pentru care a fost acordat, iar măsurile de recuperare a acestor sume de bani au fost dispuse în urma controlului respectiv.
În mod nelegal prima instanţă nu a ţinut cont de aspectele reţinute de Curtea de Conturi şi de dispoziţiile legale privind perioada pentru care s-a putut acorda salariul de merit, respectiv cel de 12 luni.
Examinând sentinţa atacată în raport de criticile formulate instanţa apreciază că apelul nu este întemeiat şi în consecinţă va fi respins iar sentinţa primei instanţe va fi păstrată ca legală şi temeinică în baza dispoziţiilor art. 480 alin. 1 din Codul de procedură civilă pentru următoarele considerente:
Prima instanţă a pronunţat o sentinţă legală şi temeinică, reţinând în mod corect starea de fapt şi procedând la aplicarea judicioasă a textelor de lege incidente în cauză.
În prezenta cauză ne aflăm în situaţia reglementată de dispoziţiile art. 256 din Codul muncii potrivit căruia în situaţia în care salariatul a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie.
Aceasta este o instituţie distinctă de răspunderea patrimonială însă procedura pentru reîntregirea patrimoniului este aceiaşi ca în cazul răspunderii patrimoniale.
În timp de răspunderea patrimonială are ca fundament o faptă săvârşită cu vinovăţie în situaţia de faţă obligaţia de restituire are la bază plata lucrului nedatorat cu consecinţa îmbogăţirii fără just temei.
Modalitatea de recuperare a sumelor de bani încasate necuvenit se realizează prin acordul părţilor sau prin angajament de plată. Nici învoiala părţilor şi nici angajamentul de plată nu reprezintă titluri executorii şi drept urmare în baza lor nu se pot face reţineri în rate lunare sau dintr-o singură dată, din salariile lunare ale salariaţilor.
În situaţia în care părţile nu se înţeleg pentru că salariatul nu recunoaşte producerea pagubei sau nu este de acord cu cuantumul acesteia, singura modalitate de recuperare a sumelor de bani încasaţi necuvenit este aceea a sesizării instanţei pentru recuperarea pagubei.
Apelanta pârâtă a procedat la reţinerea sumelor de bani din salariile reclamanţilor, fără nicio bază legală cu încălcarea flagrantă a dispoziţiilor art. 169 alin. 1 şi 2 din Codul muncii.
Astfel potrivit dispoziţiilor legale suscitate „nicio reţinere din salariu nu poate operată, în afara cazurilor şi condiţiilor prevăzute de lege.” Alin. 2 al aceluiaşi articol statuează că reţinerile cu titlu de daune cauzate angajatorului nu pot fi efectuate decât dacă datoria salariatului este scadentă, lichidă şi exigibilă şi a fost constatată ca atare printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă.
Prin urmare, în lipsa unui titlu executoriu care să constate că salariaţii au încasat cu titlu necuvenit drepturi salariale mai mari decât cele ce li se cuveneau, reţinerile din salariile reclamanţilor s-au realizat cu încălcarea flagrantă a dispoziţiilor art. 169 din Codul muncii.
Constatările efectuate de Curtea de Conturi cu ocazia controlului efectuat nu au valoarea unui titlu executoriu şi nici nu se bucură de caracter de executorialitate. Aceste constatări dau naştere unor obligaţii în sarcina angajatorului, să procedeze în termenul legal de prescripţie la recuperarea sumelor de bani încasate necuvenit de reclamanţi, în condiţiile legii. Or, legea aşa cum ar arătat mai sus, pune la dispoziţia angajatorului procedura judiciară de recuperare a acestor sume de bani, în cazul în care părţile nu se înţeleg, prin promovarea unei acţiuni în răspundere patrimonială, la fel ca în situaţia recuperării prejudiciului cauzat din vina salariatului.
Pentru toate aceste considerente instanţa apreciază că apelul declarat în cauză nu este întemeiat şi în consecinţă va fi respins iar sentinţa primei instanţe va fi păstrată ca legală şi temeinică în baza dispoziţiilor art. 480 alin. 1 din Codul de procedură civilă cu obligarea apelantei la plata cheltuielilor de judecată în baza art. 453 alin. 1 din Codul de procedură civilă.
