Recurs. Anulare decizie de imputare
– art. 76 alin. 1 din Legea nr. 293/2004
– art. 89 din Legea nr. 293/2004
– art. 254 alin. 1 din Codul muncii
Potrivit art. 76 alin. 1 din Legea nr. 293/2004, raspunderea patrimoniala a functionarilor publici cu statut special din sistemul administratiei penitenciare se angajeaza „pentru pagubele produse cu vinovatie în patrimoniul Administratiei Nationale a Penitenciarelor sau, dupa caz, al unitatilor din subordinea acesteia”. Potrivit alin. 2 al aceluiasi articol, „repararea pagubelor aduse Administratiei Nationale a Penitenciarelor si unitarilor de penitenciare în situatiile prevazute la alin. 1 se dispune prin emiterea de catre directorul general al Administratiei Nationale a Penitenciarelor ori de catre directorii unitatilor de penitenciare a unei dispozitii de imputare, în termen de 30 de zile de la constatarea pagubei, sau, dupa caz, prin semnarea unui angajament de plata …”.
Conform art. 89 din aceeasi lege, aceste dispozitii se completeaza cu dispozitiile Legii nr. 53/2003 – Codul muncii, art. 254 alin. 1 din acest cod prevazând ca „ salariatii raspund patrimonial, în temeiul normelor si principiilor raspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina si în legatura cu munca lor”.
În speta, tribunalul a retinut existenta vinovatiei reclamantilor H. F. si R. C., având în vedere functiile pe care le-au ocupat fiecare în cadrul autoritatii pârâte, apreciind ca acestia trebuiau sa cunoasca ca nu pot sa îndeplineasca atributii excedentare acelora care le incumba prin fisele de post. Sub acest aspect, instanta de fond a apreciat ca si în conditiile în care poarta se ridica ca urmare a unei simple operatiuni mecanice de apasare a butonului, aceasta poate sa fie realizata doar într-un context în care trebuie analizati toti factorii care permit operatiunea si care sunt cunoscuti doar de persoane autorizate în domeniu, precum si ca obligatia de reparare a prejudiciului exista atât în cazul culpei sau greselii intentionate, cât si celei neintentionate.
Contrar acestei pozitii, instanta de recurs a considerat ca dispozitiile legale enuntate mai sus nu au fost respectate la emiterea deciziilor de imputare, întrucât din cuprinsul procesului verbal de cercetare administrativa nu rezulta elementele care definesc vinovatia reclamantilor recurenti, comisia identificând în concret situatia de fapt în care s-a produs împrejurarea în care poarta de acces în unitatea penitenciarului s-a defectat, precizând ca aceasta functiona prin actionarea mecanica a unui buton care coordoneaza miscarea în sus si în jos si invers a acesteia.
În opinia instantei de recurs este gresita aprecierea primei instante în sensul ca deschiderea unei porti de acces, care functioneaza mecanic prin actionarea simpla a unui buton, ar necesita o ampla analiza de ansamblu a factorilor înconjuratori de catre reclamanti, pentru ca aceasta operatiune sa se realizeze si, mai mult, sa necesite si persoane autorizate în domeniu. Faptul ca poarta s-a defectat si nu a reusit sa se ridice la nivelul maxim pentru ca autoturismul mare care se afla în incinta sa iasa si sa nu strice aceasta poarta nu poate fi imputat reclamantilor si, de altfel, niciunei persoane care s-ar fi aflat la acel moment la poarta, deoarece acestia nu au efectuat nici o operatiune care ar fi necesitat o instructie speciala la locul de munca, ei neprimind nici un fel de recomandari specifice în acest sens.
Drept urmare, raportat la argumentele expuse mai sus, instanta de recurs a considerat ca, desi recurentul reclamant R. C. era planificat în post control în vederea efectuarii serviciului conform Deciziei Zilnice pe Unitate nr. xx/08.05.2009 (sef post control) si, desi recurentul reclamant H. F. nu era persoana autorizata pentru a accesa butonul de ridicare a portii, în sarcina recurentilor nu se poate retine vinovatia, nici sub forma intentiei si nici sub forma culpei, ca element esential prevazut de lege pentru a putea fi antrenata raspunderea patrimoniala.
Sub acest aspect, s-a constatat si faptul ca martorul V. V. B., cel care a reparat poarta respectiva dupa producerea evenimentului, a reparat în repetate rânduri poarta de acces în unitate, aspect recunoscut si de catre pârâta intimata, ceea ce dovedeste ca poarta a avut si în alte situatii defectiuni tehnice, care nu pot fi imputate functionarilor publici cu statut special.
Având în vedere lipsa vinovatiei recurentilor, în sensul cerut de art. 76 alin. 1 din Legea nr. 293/2004 si art. 254 alin. 1 din Codul muncii, instanta de recurs a apreciat ca nu se mai impune analizarea criticilor recurentilor referitoare la dovada existentei si întinderii prejudiciului, respectiv ca institutia pârâta nu a facut dovada efectuarii reparatiei portii de acces de catre SC L. I. E. SRL ori a achizitionarii de panouri si profilul de aluminiu pentru repararea portii, cu mentiunea ca în procesul verbal de cercetare administrativa se arata ca poarta, care nu putea ramâne nereparata în regim de urgenta, nu a fost functionala dupa acel incident.
Decizia nr. 3339/23.11.2015 a Curtii de Apel Oradea – Sectia a II – a civila, de contencios administrativ si fiscal
Dosar nr. 11152/83/CA/2012*
Prin Sentinta nr. 163/26.02.2015 pronuntata de Tribunalul S. M. s-a respins actiunea în contencios administrativ formulata de reclamantul SINDICATUL S., în reprezentarea membrilor R. C. G. si H. F., în contradictoriu cu pârâtul PENITENCIARUL S.M., ca fiind neîntemeiata.
Împotriva acestei hotarâri, în termen, a formulat recurs reclamantul SINDICATUL S., solicitând admiterea acestuia, modificarea în totalitate a sentintei recurate, cu consecinta admiterii actiunii introductive astfel cum a fost formulata.
În dezvoltarea motivelor de recurs, se arata urmatoarele:
Instanta de fond a motivat existenta vinovatiei reclamantilor “având în vedere functiile pe care le-au ocupat fiecare în cadrul autoritatii pârâte, respectiv trebuiau sa cunoasca ca nu pot sa îndeplineasca atributii excedentare acelor care le incumba prin fisele de post”. De asemenea, considera ca “chiar daca poarta se ridica ca urmare a unei operatiuni simple mecanice de apasare a butonului, aceasta operatiune trebuie realizata … doar de persoane autorizate în domeniu”.
Prin aceasta analiza instanta afirma ca acestia au prestat munca la punctul de intrare în unitate, necunoscând modul în care ar fi trebuit sa deschida poarta, sugerând ca acestia ar fi trebuit sa analizeze toti factorii care permit aceasta operatiune, care “sunt cunoscuti doar de persoane autorizate în domeniu”.
Apreciaza ca o asemenea analiza încalca fara nici o îndoiala prevederile legale privind întrunirea elementelor legale care pot antrena raspunderea patrimoniala, în sensul ca instanta de fond a denaturat sensul elementului – vinovatie -, deoarece reclamantii nu au ales sa efectueze munca la poarta în acea zi, respectiv la data de 11.05.2009, ci ei au fost repartizati la postul respectiv ca urmare a Deciziei zilnice emisa de catre directorul unitatii, nr. 89/11.05.2012.
Se arata ca acest aspect este mentionat în cuprinsul Procesului verbal de cercetare administrativa, în sensul ca intimata a recunoscut prin însasi acest act ca reclamantii erau “planificati în serviciu post control, având obligatia de a deschide poarta”.
Mentioneaza ca R. C. G., planificat în ziua de 11.05.2009 în serviciu sef post control acces Penitenciar S. M. nu a avut ajutor planificat în serviciu la post control (mentioneaza ca aceasta functie de “ajutor post control” exista în statul de functii al Penitenciarului S. M.), însa la acea data nu a fost planificata în serviciu nicio persoana, fapt care a adus la solicitarea ajutorului pentru a face manevre de deschidere/închidere a portii a oricarui angajat care era disponibil la acel moment. Arata ca, pe timpul zilei, trebuie sa fie prezente la poarta minim doua persoane pentru a putea desfasura activitatea la poarta, acesta fiind motivul pentru care si reclamantul H. F. a fost prezent la momentul producerii evenimentului.
Arata ca, pentru acest considerent, reclamantilor nu li se poate reprosa ca au prestat o altfel de munca culpabila, alta decât cea prevazuta în fisa postului, acestia fiind obligati prin ordinul de serviciu de a presta munca acolo unde sunt repartizati.
Pe de alta parte, de asemenea, arata ca nu se poate stabili vinovatia în sarcina lor nici cu privire la deschiderea portii de acces în unitate, întrucât nu li s-a facut niciun fel de instructaj special pentru a deschide poarta, pe care acestia sa nu-1 fi respectat.
Astfel, arata ca instanta a retinut în mod gresit ca deschiderea unei porti de acces, care functioneaza mecanic prin actionarea simpla a butonului ar necesita o ampla analiza de ansamblu a factorilor înconjuratori de catre reclamanti, pentru ca aceasta operatiune sa se realizeze si pe deasupra sa necesite si persoane autorizate în domeniu.
În acest sens, solicita intimatei sa puna la dispozitia instantei informatii cu privire la faptul daca persoanele care îsi desfasoara activitatea în mod curent la poarta au o pregatire speciala în vederea deschiderii portii.
Arata ca instanta de fond mai apreciaza ca obligatia de reparare a prejudiciului exista atât în cazul culpei, cât si în cazul greselii intentionale si neintentionale, astfel ca antrenarea raspunderii patrimoniale poate fi imputabila autorului ei, iar cuantumul reparatiei depinde de întinderea pagubei si nu de forma culpei.
Mai arata ca instanta a încalcat prevederile legale si sub acest aspect, în sensul ca este stiut faptul ca în materia dreptului muncii, prejudiciul trebuie sa fie cert si determinat, iar instanta este datoare de a verifica si existenta respectiv întinderea prejudiciului, însa nu a procedat în acest fel.
Considera ca nici intimata pârâta nu a facut dovada întrunirii acestei conditii, respectiv a dovedirii existentei si întinderii prejudiciului despre care face vorbire legiuitorul.
Mai arata ca în cuprinsul Procesului verbal de cercetare administrativa pagina ultima s-a descris modul în care s-a calculat paguba produsa în ziua de 11.05.2009, consemnând ca acest calcul s-a facut în baza adresei nr. 584/01.06.2009 comunicata acesteia de catre societatea R. L. I. E. SRL care poate furniza asemenea componente necesare repararii portii de acces, calcul în care a fost inclusa si manopera în valoare de 60 euro.
Se arata ca pârâta intimata nu a facut dovada ca reparatia a fost efectuata de catre aceasta societate, de asemenea nu a facut dovada ca au fost achizitionate panouri si profilul de aluminiu pentru repararea portii si nu a facut dovada repararii defectiunii portii de acces în unitate, imediat dupa producerea evenimentului, adica în data de 11.05.2009 sau în data de 12.05.2009. Sustine ca în procesul verbal de cercetare administrativa se arata ca poarta nu a fost functionala dupa acel incident, deci în concluzie aceasta nu putea ramâne nereparata în regim de urgenta.
Arata ca nu întelege în ce mod s-a efectuat analiza judiciara de catre instanta de fond a elementelor obligatorii a fi întrunite pentru antrenarea raspunderii patrimoniale a functionarilor publici cu statut special, atât timp cât pârâta nu a depus nici un înscris în probatiune din care sa rezulte certitudinea prejudiciului la care se face referire si care a fost retinut de la reclamanti.
Se mai arata ca instanta de fond retine ca s-a încheiat contractul nr. xxxxx/05.01.2009, cu valabilitate pâna la 31.12.2009, având ca obiect prestarea de servicii de întretinere si reparatii poarta de acces din dotarea Penitenciarului, încheiat între R. L. I. E. SRL si Penitenciarul S. M.
La capitolul “Obiectul contractului ” din contract, partile convin ca prestatorul (societatea) se obliga sa presteze servicii de întretinere si reparatii poarta de acces din dotarea Penitenciarului S. M. de câte ori este necesar … (portiune ilizibila) la nevoie pe baza de comanda din partea achizitorului.
La alin. 2 al art. 4 se mentioneaza ca achizitorul poate solicita lucrari de întretinere si reparatii, iar valoarea acestor lucrari va fi stabilita prin deviz de lucrari, care urmeaza a fi negociat cu achizitorul si aprobat de beneficiar.
La fiecare interventie, prestatorul va întocmi un proces verbal al lucrarilor efectuate care va fi semnat si din partea Penitenciarului S. M., prin inginerul unitatii.
Achizitorul se obliga sa plateasca pretul convenit în prezentul contract pentru serviciile efectuate.
Fata de aceste clauze contractuale, sustine recurentul ca Penitenciarul S. M. ar fi trebuit sa faca dovada existentei urmatoarelor acte pentru ca prejudiciul sa fie determinat:
– Sa existe o solicitare de efectuare de lucrari de întretinere si reparatii catre aceasta societate, imediat dupa producerea evenimentului de blocare a portii de acces (11.05.2009)
– Sa existe un deviz de lucrari, care sa fie aprobat de catre achizitor
– Sa existe un proces verbal al lucrarilor efectuate care va fi semnat si din partea Penitenciarului S. M., prin inginerul unitatii
– Achizitorul sa faca dovada platii pretului convenit de parti pentru serviciile efectuate.
Or, precizeaza ca niciunul dintre aceste scripte, care erau necesare a pentru a dovedi existenta si apoi întinderea prejudiciului nu exista la dosarul cauzei.
Mai arata ca este adevarat ca la dosarul cauzei exista un deviz de lucrari nr. 584/01.06.2009, din care rezulta suma totala de 205 euro – în care este inclusa si manopera în cuantum de 60 euro -, însa acesta nu este urmat de aprobarea achizitorului; de asemenea nu exista nici un proces verbal al lucrarilor efectuate semnat si din partea Penitenciarului S. M., imediat dupa producerea evenimentului; de asemenea achizitorul nu a facut dovada platii pretului pentru reparatii la o data în imediata apropiere a evenimentului, care sa justifice serviciile efectuate în baza contractului de mentenanta.
Se mai arata ca din evidenta contabila a pârâtei intimate rezulta platile efectuate de catre aceasta catre societatea mentionata mai sus, iar din fisa analitica a contului 401 a furnizorului R. L. I. E. SRL rezulta ca în cursul anului 2009 a fost efectuata o singura plata catre aceasta, pentru o creanta în valoare de 6.774,12 lei, aferenta unei obligatii de plata din luna februarie a anului 2009, deci anterior producerii evenimentului de blocare a portii la data de 11.05.2009.
Or, sustine ca suma imputata reclamantilor, care include si manopera în valoare de 60 euro, pentru o lucrare ce nu a fost executata de catre societatea de mai sus, este cu siguranta nelegala.
În concluzie, apreciaza ca s-au imputat în mod nelegal sumele din patrimoniul reclamantilor, deoarece ei nu sunt obligati sa suporte anumite prejudicii ale unitatii, atâta timp cât nu se face dovada certitudinii acestora.
Mentioneaza ca pârâta intimata nu a facut însasi dovada existentei si nici a întinderii prejudiciului, acesta nefiind determinat, astfel cum cer prevederile Legii nr. 53/2004.
Mentioneaza ca reparatia portii de acces în unitate, dupa producerea evenimentului de blocare a acesteia a fost efectuata de chiar de catre martorul audiat în cauza, V. V. B. (fila nr. 19), instanta mentionând ca starea de fapt relatata de acesta nu a fost constatata în mod nemijlocit de catre ei.
Considera ca este o apreciere cel putin subiectiva, dat fiind faptul ca martorul a fost cel care a reparat efectiv poarta de acces din unitate imediat dupa producerea evenimentului, astfel cum rezulta si din depozitia acestuia. De altfel, acesta a reparat în repetate rânduri poarta de acces în unitate, astfel cum recunoaste chiar si pârâta intimata, fapt care dovedeste fara îndoiala ca poarta are defectiuni tehnice pe care nu trebuie sa le suporte functionarii publici cu statut special.
În concluzie, apreciaza ca hotarârea pronuntata nu este legala, fiind totodata lipsita si de temeinicie, în sensul ca instanta de fond nu a procedat la verificarea existentei elementelor prevazute de lege, astfel cum au fost mentionate în cuprinsul actiunii, care antreneaza raspunderea patrimoniala a functionarilor publici cu statut special, respectiv a existentei culpei.
În drept, recursul nu este motivat.
Intimatul pârât PENITENCIARUL S. M., prin întâmpinare, a solicitat respingerea recursului ca nefondat si mentinerea sentintei recurate ca temeinica si legala, pentru urmatoarele considerente:
Arata ca instanta de fond în mod corect a retinut faptul ca exista vinovatia recurentilor reclamanti, precum si faptul ca obligatia de reparare a prejudiciului exista atât în cazul culpei sau greselii intentionate, cât si a celei neintentionate. Astfel, instanta a retinut faptul ca pentru angajarea raspunderii civile este necesar sa fie imputabila autorului ei, cuantumul reparatiei depinzând de întinderea pagubei si nu de forma culpei.
Precizeaza ca atât culpa cât si întinderea pagubei a fost demonstrata prin documentatiile depuse la dosar.
Astfel, învedereaza faptul ca recurentul reclamant agent H. F. recunoaste prin declaratia data cu ocazia efectuarii cercetarii administrative si depusa la dosarul cauzei faptul ca nu a verificat daca poarta este ridicata la capacitatea maxima, acesta apreciind ca odata oprita, poarta se afla ridicata la nivel maxim. Totodata, se arata ca acesta recunoaste prin declaratia data ca nu a procedat la verificarea portii. Prin declaratia data la data de 11.03.2009, recurentul reclamant H. F. mentioneaza faptul ca „în data de 11.05.2009 în jurul orelor 1530, se deplasa spre poarta de acces în sectorul administrativ. A.p. R. C. 1-a rugat sa-1 ajute în postul de control, pentru a ridica poarta de acces numarul unu. La semnalul celui din post control a ridicat poarta actionând butonul de comanda”. Astfel, arata ca, contrar celor sustinute de recurentii reclamanti în cuprinsul recursului formulat, doar recurentul reclamant R. C. era planificat în post control în vederea efectuarii serviciului conform Deciziei zilnice pe unitate nr. xx/08.05.2009 intre orele 0700-1900, lucru care reiese si din declaratia data de H. F. la data de 28.05.2009, acesta mentionând faptul ca era planificat în serviciu în post de paza, actionând butonul de ridicare a portii la rugamintea si la semnul lui R. C.
În consecinta, arata ca, asa cum în mod corect s-a retinut si în procesul verbal de cercetare administrativa, recurentul-reclamant agent H. F. nu era persoana autorizata pentru a accesa butonul de ridicare a portii iar recurentul – reclamant A.p. R. C. nu a tinut cont de atributiile de serviciu pe care le-a avut în calitate de sef post control.
În ceea ce priveste întinderea pagubei si existenta prejudiciului, mentioneaza ca elementele raspunderii contractuale sunt prezente în prezenta speta. Astfel prejudiciul exista (poarta a fost agatata cu autoduba), prejudiciul a fost cauzat de salariati respectiv de recurentii reclamanti, a existat vinovatia salariatilor (prin procesul verbal de cercetare administrativa comisia a retinut culpa comuna în sarcina celor doi agenti în sensul ca ambii se fac vinovati de evenimentul produs). Astfel A.p. R. C. nu a tinut cont de atributiile de serviciu pe care le-a avut în calitate de sef post control, iar agent H. F. nu era persoana autorizata pentru a accesa butonul de ridicare a portii) fiind prezent si raportul de cauzalitate dintre fapta ilicita si prejudiciu.
În ceea ce priveste sustinerile recurentilor reclamanti referitoare la faptul ca Penitenciarul S. M. nu a facut dovada ca reparatia a fost efectuata de catre SC L. I. E. SRL, mentioneaza ca acestea sunt neîntemeiate. Astfel, la data efectuarii cercetarii administrative SC L. I. E. SRL, prin adresa 584/01.06.2009 a comunicat preturile componentelor care au fost avariate ca urmare a producerii incidentului, în vederea stabilirii valorii pagubei produse, valoarea ridicându-se la suma de 205 euro. Totodata, prin aceeasi adresa, SC L. I. E. SRL, a comunicat faptul ca plata se va face dupa efectuarea reparatiilor.
Se mai arata ca în cuprinsul procesului verbal de cercetare administrativa s-a mentionat faptul ca în cazul în care în momentul repararii portii de acces societatea comerciala mai sus mentionata va schimba componentele acesteia la un alt pret, dupa receptia lucrarii, diferenta de pret rezultata va fi imputata persoanelor în cauza. Ca urmare a acestor mentiuni si în baza art. 76 alin. 2 din Legea nr.293/2004 care prevede dreptul de a emite dispozitia de imputare în termen de 3 ani de la data producerii pagubei, s-a luat hotarârea de a se emite decizia de imputare în momentul efectuarii reparatiei.
Arata ca, în conformitate cu devizul de reparatii din data de 27.03.2012 (depus la dosarul cauzei), reparatiile constând în înlocuire panou si înlocuire aluminiu (deteriorate ca urmare a producerii incidentului în cursul lunii mai 2009) s-au efectuat la data de 23.03.2012. Costul total al reparatiilor conform devizului de reparatii nr. 701/20.02.2012 (depus la dosarul cauzei) a fost de 275 euro la un curs valutar de schimb de 4.3691 lei/euro, valoarea totala a facturii fiind de 1489,86 lei.
În consecinta, se arata de catre intimat ca, în pofida celor sustinute de catre recurentii reclamanti, SC L. I. E. SRL a efectuat la data de 23.03.2012 reparatii la poarta de acces nr. 1, reparatii constând în înlocuire panou si înlocuire aluminiu, (elemente deteriorate ca urmare a producerii incidentului în cursul lunii mai 2009), procesul verbal de reparatii încheiat la data de 27.03.2012 fiind semnat de catre un reprezentant al Penitenciarului S. M. – în speta dl. subcomisar T. C.. Ulterior, la data de 27.03.2012, SC L. I. E. SRL a emis factura cu nr. 2383/27.03.2012 în suma de 1489,86 lei (depusa la dosarul cauzei) care contrar celor sustinute de recurentii reclamanti a fost achitata la data de 27.04.2012 prin documentul nr. 454 asa cum reiese din fisa analitica cont 401.00.02.01 în perioada 01.01.2009-31.12.2013, fisa depusa la dosarul cauzei de catre recurentii reclamanti odata cu depunerea recursului.
Astfel, considera ca pe parcursul judecatii prezentei cauze Penitenciarul S. M. a facut atât dovada existentei vinovatiei, a prejudiciului, precum si dovada repararii portii de acces.
În ceea ce priveste contractul de prestari servicii nr. xxxxx/05.01.2009 cu valabilitate pana la data de 31.12.2009, mentioneaza faptul ca, în baza acestui contract, s-au efectuat reparatii în cursul anului 2009, reparatii anterioare producerii incidentului, reparatiile respectiv schimbul portiunilor deteriorate ca urmare a incidentului fiind efectuate la data de 23.03.2012 cu aceeasi societate comerciala.
În drept, s-au invocat dispozitiile art. 115-118 Cod de procedura civila, 304 si urm. din Codul de procedura civila.
Examinând sentinta atacata prin prisma motivelor de recurs invocate, instanta a apreciat recursul declarat de recurentul Sindicatul S. ca fiind fondat, pentru urmatoarele considerente:
Potrivit art. 76 alin. 1 din Legea nr. 293/2004, raspunderea patrimoniala a functionarilor publici cu statut special din sistemul administratiei penitenciare se angajeaza „pentru pagubele produse cu vinovatie în patrimoniul Administratiei Nationale a Penitenciarelor sau, dupa caz, al unitatilor din subordinea acesteia”. Potrivit alin. 2 al aceluiasi articol, „repararea pagubelor aduse Administratiei Nationale a Penitenciarelor si unitarilor de penitenciare în situatiile prevazute la alin. 1 se dispune prin emiterea de catre directorul general al Administratiei Nationale a Penitenciarelor ori de catre directorii unitatilor de penitenciare a unei dispozitii de imputare, în termen de 30 de zile de la constatarea pagubei, sau, dupa caz, prin semnarea unui angajament de plata …”.
Conform art. 89 din aceeasi lege, aceste dispozitii se completeaza cu dispozitiile Legii nr. 53/2003 – Codul muncii, art. 254 alin. 1 din acest cod prevazând ca „ salariatii raspund patrimonial, în temeiul normelor si principiilor raspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina si în legatura cu munca lor”.
În speta, tribunalul a retinut existenta vinovatiei reclamantilor H. F. si R. C., având în vedere functiile pe care le-au ocupat fiecare în cadrul autoritatii pârâte, apreciind ca acestia trebuiau sa cunoasca ca nu pot sa îndeplineasca atributii excedentare acelora care le incumba prin fisele de post. Sub acest aspect, instanta de fond a apreciat ca si în conditiile în care poarta se ridica ca urmare a unei simple operatiuni mecanice de apasare a butonului, aceasta poate sa fie realizata doar într-un context în care trebuie analizati toti factorii care permit operatiunea si care sunt cunoscuti doar de persoane autorizate în domeniu, precum si ca obligatia de reparare a prejudiciului exista atât în cazul culpei sau greselii intentionate, cât si celei neintentionate.
Contrar acestei pozitii, instanta de recurs a considerat ca dispozitiile legale enuntate mai sus nu au fost respectate la emiterea deciziilor de imputare, întrucât din cuprinsul procesului verbal de cercetare administrativa nu rezulta elementele care definesc vinovatia reclamantilor recurenti, comisia identificând în concret situatia de fapt în care s-a produs împrejurarea în care poarta de acces în unitatea penitenciarului s-a defectat, precizând ca aceasta functiona prin actionarea mecanica a unui buton care coordoneaza miscarea în sus si în jos si invers a acesteia.
În opinia instantei de recurs este gresita aprecierea primei instante în sensul ca deschiderea unei porti de acces, care functioneaza mecanic prin actionarea simpla a unui buton, ar necesita o ampla analiza de ansamblu a factorilor înconjuratori de catre reclamanti, pentru ca aceasta operatiune sa se realizeze si, mai mult, sa necesite si persoane autorizate în domeniu. Faptul ca poarta s-a defectat si nu a reusit sa se ridice la nivelul maxim pentru ca autoturismul mare care se afla în incinta sa iasa si sa nu strice aceasta poarta nu poate fi imputat reclamantilor si, de altfel, niciunei persoane care s-ar fi aflat la acel moment la poarta, deoarece acestia nu au efectuat nici o operatiune care ar fi necesitat o instructie speciala la locul de munca, ei neprimind nici un fel de recomandari specifice în acest sens.
Drept urmare, raportat la argumentele expuse mai sus, instanta de recurs a considerat ca, desi recurentul reclamant R. C. era planificat în post control în vederea efectuarii serviciului conform Deciziei Zilnice pe Unitate nr. xx/08.05.2009 (sef post control) si, desi recurentul reclamant H. F. nu era persoana autorizata pentru a accesa butonul de ridicare a portii, în sarcina recurentilor nu se poate retine vinovatia, nici sub forma intentiei si nici sub forma culpei, ca element esential prevazut de lege pentru a putea fi antrenata raspunderea patrimoniala.
Sub acest aspect, s-a constatat si faptul ca martorul V. V. B., cel care a reparat poarta respectiva dupa producerea evenimentului, a reparat în repetate rânduri poarta de acces în unitate, aspect recunoscut si de catre pârâta intimata, ceea ce dovedeste ca poarta a avut si în alte situatii defectiuni tehnice, care nu pot fi imputate functionarilor publici cu statut special.
Având în vedere lipsa vinovatiei recurentilor, în sensul cerut de art. 76 alin. 1 din Legea nr. 293/2004 si art. 254 alin. 1 din Codul muncii, instanta de recurs a apreciat ca nu se mai impune analizarea criticilor recurentilor referitoare la dovada existentei si întinderii prejudiciului, respectiv ca institutia pârâta nu a facut dovada efectuarii reparatiei portii de acces de catre SC L. I. E. SRL ori a achizitionarii de panouri si profilul de aluminiu pentru repararea portii, cu mentiunea ca în procesul verbal de cercetare administrativa se arata ca poarta, care nu putea ramâne nereparata în regim de urgenta, nu a fost functionala dupa acel incident.
În consecinta, în baza considerentelor expuse, în temeiul prevederilor art. 496 Cod procedura civila, cu raportare la dispozitiile art. 488 pct. 8 din acelasi cod, Curtea de Apel Oradea a admis recursul declarat de recurentul Sindicatul S. în contradictoriu cu intimatul Penitenciarul S. M. împotriva sentintei nr. 163/26.02-2015 pronuntata de Tribunalul S. M., care a fost casata în totalitate în sensul admiterii actiunii reclamantului, anularii deciziei de imputare nr. YX XXXXX/09.04.2012 si a deciziei de imputare nr. YX XXXXX/09.04.2012, emise de pârâtul Penitenciarul S. M. si dispunerii restituirii în favoarea reclamantilor a sumelor retinute în temeiul deciziilor anulate.
