Recurs. Anulare înstiintare de plata emisa de Primarie
– art. 7, 37, 38 si 39 din Legea nr. 50/1991
– art. 249 alin. 5 Cod fiscal
– art. 267 alin. 10 Cod fiscal
– art. 251 din Legea nr. 571/2003
– art. 254 alin. 8 lit. c) din Legea nr. 571/2003
– pct. 14 alin. 3 si pct. 31 alin. 6 lit. c) din H.G. nr. 44/2004
Recursul declarat de recurenta-pârâta Primaria Municipiului B. este nefondat si a fost respins ca atare iar recursul declarat de recurentul-reclamant C. C. I. este fondat si a fost admis pentru urmatoarele considerente:
Criticile aduse hotarârii de catre recurentul reclamant se circumscriu motivului prevazut de art. 304 pct. 9 Cod procedura civila de la 1865 (în vigoare la data învestirii instantei) si sunt întemeiate.
În mod corect a retinut instanta de fond ca reclamantului i s-a emis autorizatia de construire nr. xx/2.11.2006 în vederea edificarii casei de locuit în regim S+P+M din B., strada N., nr.x, autorizatie cu termen initial de valabilitate de 2 ani, prelungit succesiv pâna în anul 2013 datorita nefinalizarii lucrarilor.
Potrivit art. 7 si art. 37, 38 si 39 din Legea 50/1991, la momentul expirarii valabilitatii autorizatiei de construire, recurentul reclamant avea obligatia fie de a declara cladirea în vederea impunerii, în maxim 15 zile de la data expirarii termenului prevazut în autorizatia de construire, daca era finalizata la acel moment, fie de a solicita prelungirea autorizatiei în situatia în care cladirea nu era finalizata la data de 2.11.2009, acesta conformându-se celei de a doua cerinte.
În acest sens, instanta de fond, a dat relevanta declaratiei martorului audiat în cauza, care a relatat ca imobilul nu era finalizat nici la data audierii sale (8.01.2013) retinând, în mod argumentat ca acesta nu avea caracteristicile cerute de dispozitiile art. 249, alin. (5) al Codului fiscal, potrivit carora, prin „cladire” se întelege „orice constructie situata deasupra solului si/sau sub nivelul acestuia, indiferent de denumirea ori de folosinta sa, si care are una sau mai multe încaperi ce pot servi la adapostirea de oameni, animale, obiecte, produse materiale, instalatii, echipamente si altele asemenea, iar elementele structurale de baza ale acesteia sunt peretii si acoperisul, indiferent de materialele din care sunt construite.”
Drept urmare, în mod legitim si contrar celor invocate de recurentul intimat, judecatorul fondului a constatat ca nu i se poate imputa reclamantului nesemnarea procesului-verbal de receptie ori nedeclararea cladirii în vederea impozitarii, atâta timp cât acesta a întreprins demersurile legale pentru prelungirea valabilitatii autorizatiei de construire, pâna în anul 2013, inclusiv.
Prin raportare la aceste împrejurari, instanta de fond a stabilit, în mod pertinent ca nu sunt incidente în speta prevederile art.267 alin.10 din Codul fiscal si ale pct.14 al alin.3 din HG 44/2004 care reglementeaza situatia în care lucrarile de construire nu au fost executate integral pâna la data expirarii termenului de valabilitate a autorizatiei de construire si nu s-a solicitat prelungirea autorizatiei, ceea ce nu poate fi retinut în cauza.
Drept urmare, emiterea în aceste conditii a înscrisurilor ce cuprind obligatii fiscale s-a facut cu nerespectarea conditiilor de fond anterior evocate cât si de forma (nerespectarea art. 85 alin.1 lit. b) din Cod procedura fiscala), ceea ce atrage anularea acestora.
Nu pot fi retinute criticile aduse de recurenta pârâta, invocate prin prisma prevederilor art. 251 din Legea nr. 571/2003, cu modificarile si completarile ulterioare, pct. 31 alin. 6 lit. c) din Normele de aplicare ale Codului fiscal, respectiv ale art. 254 alin. 8 lit. c) din Legea 571/2003 întrucât toate acestea se refera la cladiri cu privire la care a expirat autorizatia de construire si nu s-a solicitat prelungirea acesteia, nefiind incidente spetei.
Sub aspectul întinderii efectelor nulitatii, critica recurentului reclamant este întemeiata, instanta dispunând în mod gresit anularea înstiintarii numai cu privire la suma reprezentând impozit pe cladiri, când în realitate, argumentele anterior evocate sunt valabile cu privire la toate obligatiile fiscale stabilite în sarcina sa, astfel ca, în baza textelor de lege mai sus indicate, s-a dispus anularea în întregime a înstiintarii inclusiv cu privire la taxa de regularizare si accesoriile fiscale.
Decizia nr. 3362/27.11.2015 a Curtii de Apel Oradea – Sectia a II – a civila, de contencios administrativ si fiscal
Dosar nr. 2403/111/2013*
Prin Sentinta nr. 839/CA din 12.03.2015 Tribunalul B. a admis în parte cererea precizata formulata de reclamantul C. C. I. în contradictoriu cu pârâta Primaria Municipiului B. si, în consecinta, a dispus anularea adresei nr. xxxx/17.12.2012 prin care s-a solutionat plângerea prealabila a reclamantului, anularea partiala a înstiintarii de plata în ceea ce priveste suma reprezentând impozit pe cladiri, a respins ca neîntemeiate restul pretentiilor si a obligat pârâta, în favoarea reclamantului, la plata sumei de 4,3 lei reprezentând cheltuieli de judecata.
Pentru a pronunta aceasta sentinta, instanta de fond a retinut ca reclamantului i s-a emis autorizatia de construire nr. xx/2.11.2006 în vederea executarii lucrarilor de construire la casa de locuit S+P+M din B., strada N., nr.x, autorizatie cu un termen de valabilitate de 2 ani. Aceasta autorizatie a fost prelungita pâna la data de 2.11.2009 pentru finalizarea lucrarilor. Dat fiind faptul ca lucrarile începute în baza primei autorizatii nu au fost finalizate, la data de 2.10.2012, reclamantului i s-a eliberat autorizatia nr.4 în vederea continuarii lucrarilor.
În urma controlului efectuat la autoritatea pârâta de catre Camera de Conturi B. în perioada iunie iulie 2012 s-a constatat ca la data de 2.11.2009 a expirat autorizatia de construire nr. xx/2.11.2006 eliberata reclamantului si ca atare, s-a procedat la întocmirea procesului verbal de receptie, la calcularea regularizarii taxei la autorizatia de construire, fara a se avea în vedere ca reclamantul beneficiase de prelungirea autorizatiei.
Astfel, prin adresa nr. xxxx/25.10.2012 i s-a solicitat reclamantului sa se prezinte la compartimentul de specialitate din cadrul institutiei în vederea semnarii documentelor de receptie si regularizare a taxelor precum si plata taxelor aferente.
Reclamantul a refuzat semnarea procesului verbal de receptie si a înteles sa conteste adresa pârâtei prin care i se punea în vedere sa achite taxa de regularizare, însa prin adresa nr. xxxx/17.12.2012, institutia a aratat ca îsi mentine punctul de vedere exprimat initial.
Mai mult, la data de 21.02.2013 a emis si Înstiintarea de plata nr.xxx, prin care a adus la cunostinta reclamantului ca figureaza în evidentele sale cu un debit de 2215 lei, din care suma de 1088 lei reprezinta impozit pe cladire iar suma de 1127 lei reprezinta taxa autorizatie constructie si cota de 30% din taxa initiala.
Conform prevederilor art. 7 si art. 37, 38 si 39 din Legea 50/1991, reclamantul, la momentul expirarii valabilitatii autorizatiei de construire, avea obligatia fie sa declare cladirea în vederea impunerii, în maxim 15 zile de la data expirarii termenului prevazut în autorizatia de construire, daca era finalizata la acel moment, fie sa solicite prelungirea autorizatiei în situatia în care cladirea nu era finalizata la data de 2.11.2009. Ori, potrivit declaratiei martorului audiat în cauza, cladirea nu este finalizata nici în acest moment, neavând caracteristicile cerute de dispozitiile art. 249, alin. (5) al Codului fiscal, potrivit carora, prin „cladire” se întelege „orice constructie situata deasupra solului si/sau sub nivelul acestuia, indiferent de denumirea ori de folosinta sa, si care are una sau mai multe încaperi ce pot servi la adapostirea de oameni, animale, obiecte, produse materiale, instalatii, echipamente si altele asemenea, iar elementele structurale de baza ale acesteia sunt peretii si acoperisul, indiferent de materialele din care sunt construite.”
Reclamantului nu i se poate reprosa ca nu a semnat procesul verbal de receptie sau ca nu a declarat cladirea în vederea impozitarii, deoarece a facut demersuri pentru prelungirea valabilitatii autorizatiei de construire, pâna în anul 2013, inclusiv.
Autoritatea pârâta invoca, ca temei de drept pentru perceperea taxei prevazute de art.267 alin.10 din Codul fiscal, prevederile de la pct.14 al alin.3 din HG 44/2004. Aceste prevederi reglementeaza situatia în care lucrarile de construire nu au fost executate integral pâna la data expirarii termenului de valabilitate a autorizatiei de construire si nu s-a solicitat prelungirea autorizatiei.
Perceperea acestei taxe de catre pârâta echivaleaza cu prelungirea autorizatiei de construire, situatie în care autorizatia emisa reclamantului s-a prelungit succesiv, conform prev.art.7 alin.7 din Legea 50/1991, ultima prelungire fiindu-i acordata prin autorizatia nr. xx/24.02.2012.
Prelungirea valabilitatii acestei autorizatii pâna la sfârsitul anului 2013 nu poate coexista cu impunerea aferenta anilor 2009 – 2012 pentru imobilul ce face obiectul autorizatiei, ca urmare, instanta a constatat ca în mod gresit a fost calculat impozit pentru constructii.
Din punct de vedere al formei pe care autoritatea pârâta a înteles sa o dea actului administrativ fiscal prin care a stabilit obligatii de plata în sarcina reclamantului, instanta a retinut ca nu a fost emisa decizie de impunere, astfel cum prevad dispozitiile art. 85 alin.1 lit. b) din Cod procedura fiscala, emitându-se doar înstiintarea de plata nr. xxx/21.02.2013. Chiar daca aceasta înstiintare de plata nu reprezinta un act administrativ fiscal în sensul dispozitiilor OG 92/2003, instanta a retinut ca pentru sumele cuprinse în aceasta a fost emis si titlul executoriu în care, de asemenea nu se precizeaza care este documentul prin care s-a stabilit suma de plata, astfel ca a anulat înstiintarea de plata care cuprinde obligatii fiscale nedatorate.
Fiind în culpa procesuala, în temeiul dispozitiilor art. 274 alin. 1 Cod de procedura civila a fost obligata pârâta, în favoarea reclamantului, la plata sumei de 4,3 lei reprezentând cheltuieli de judecata.
Împotriva acestei sentinte, în termen si legal timbrat, a declarat recurs recurentul-reclamant C. C. I., solicitând admiterea recursului si modificarea sentintei atacate, în sensul admiterii cererii de chemare în judecata, cu consecinta anularii înstiintarii de plata nr. xxx/21.02.2013 si în ceea ce priveste sumele stabilite de catre intimata în sarcina sa cu titlu de taxa de regularizare, respectiv majorari si penalitati de întârziere aferente impozitului, respectiv taxei de regularizare.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul a aratat ca, prin sentinta recurata, instanta de fond a admis în parte cererea de chemare în judecata si, constatând faptul ca, în mod gresit pârâta intimata a stabilit în sarcina sa obligatia de a achita impozit pe cladiri pentru constructia pe care o detine în B., cu toate ca aceasta nu este finalizata nici în prezent, fiind, totodata, prelungita, în mod succesiv autorizatia de construire pâna în cursul anului 2013, inclusiv, a anulat în parte înstiintarea de plata nr. xxx/21.02.2013.
Însa, cu toate ca instanta de fond a retinut în mod corect faptul ca aceasta constructie nu este finalizata, respectiv ca nu i se poate reprosa faptul ca nu a semnat procesul-verbal de receptie la finalizarea lucrarilor si ca nu a declarat cladirea în vederea impozitarii tocmai pentru acest motiv (nefinalizarea lucrarilor de constructie) a mentinut, în mod gresit înstiintarea de plata emisa de catre intimata pe numele sau în ceea ce priveste taxa de regularizare, respectiv penalitatile si majorarile de întârziere aferente acesteia, din moment ce disp. art. 32 alin.(3) din Legea nr. 453/2001 prevad faptul ca regularizarea taxelor si cotelor legale se face doar la finalizarea lucrarilor de constructie, ulterior efectuarii receptiei la terminarea lucrarilor si în functie de valoarea finala a investitiei.
Or, astfel cum corect a retinut instanta de fond, nici în prezent nu exista aceasta valoare finala, constructia nefiind finalizata.
Prin urmare, raportat la aceste prevederi legale, precum si la probele administrate în cauza, solicita anularea înstiintarii de plata din data de 21.02.2013 si în ceea ce priveste taxa de regularizare, respectiv a majorarilor în cuantum de 30% din valoarea taxei initiale, precum si a penalitatilor de întârziere.
În ceea ce priveste majorarile si penalitatile de întârziere, acestea au fost mentinute în mod gresit de catre instanta de fond, având în vedere faptul ca, asa cum am aratat si în concluziile scrise depuse la dosar, accesoriile obligatiei de plata au fost calculate de catre intimata începând cu anul 2009, în conditiile în care pretinsa obligatie de plata a taxei de regularizare a fost adusa pentru prima data la cunostinta sa odata cu emiterea adresei nr. xxxx/25.10.2012. Pe de alta parte, instanta de fond a mentinut, în mod gresit, majorarile si penalitatile de întârziere stabilite în sarcina recurentului pentru neplata la timp a impozitului pe cladiri, cu toate ca, în virtutea principiului accesorium sequitur principale, înstiintarea de plata ar fi trebuit, în mod evident, anulata si cu privire la acestea.
Împotriva aceleiasi sentinte, în termen si scutit de plata taxei judiciare de timbru, a declarat recurs si Primaria municipiului B., solicitând admiterea recursului, anularea sentintei atacate ca netemeinica si nelegala si mentinerea actelor administrative atacate.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta a aratat ca reclamantului i s-a emis autorizatia de construire nr.xx/2.11.2006 în vederea executarii lucrarilor de construire la casa de locuit S+P+M din B., strada N., nr. x, autorizatie cu un termen de valabilitate de 2 ani. Aceasta autorizatie a fost prelungita pâna la data de 2.11.2009 pentru finalizarea lucrarilor. Dat fiind faptul ca lucrarile începute în baza primei autorizatii nu au fost finalizate la data de 2.10.2012 reclamantului i s-a eliberat autorizatia nr. 4 în vederea continuarii lucrarilor.
În urma controlului efectuat la institutia pârâta de catre Camera de Conturi B. în perioada iunie iulie 2012 s-a constatat ca la data de 2.11.2009 a expirat autorizatia de construire nr. xx/2.11.2006 eliberata reclamantului pentru edificarea casei de locuit din B., str. N., nr. x. Ca atare, s-a procedat la întocmirea procesului verbal de receptie.
Camera de Conturi B. a emis în acest sens Decizia nr. xx/2012, iar la punctul 6 (pagina 2) s-a constatat: ,,Neurmarirea modului de respectare a obligatiilor contribuabililor, de declarare a constructiilor finalizate în baza autorizatiilor de construire al caror termen de executie a expirat si de depunere în termen de 30 zile de la data construirii unei cladiri sau de la data la care s-au produs schimbari la cladiri, a unei declaratii fiscale la compartimentul de specialitate al autoritatii administratiei publice locale în a carei raza de competenta se afla cladirea. în vederea stabilirii sau modificarii impozitului pe cladiri datorat în functie de valoarea impozabila calculata în conformitate cu prevederile art. 251 din Legea nr. 571/2003″.
La punctul 6 (pagina 8) din Decizia nr. xx/2012 s-a decis: „Identificarea tuturor contribuabililor (persoane fizice si juridice) care nu au declarat în vederea impunerii, constructiile finalizate sau cele al caror termen de executie prevazut în autorizatii a expirat, luarea masurilor legale privind stabilirea impozitului pe cladiri si a majorarilor de întârziere aferente. înregistrarea veniturilor suplimentare constatate în evidenta contabila si fiscala a unitatii administrativ teritoriale, precum si luarea masurilor legale de urmarire si încasare. Termen de realizare 30.11.2012″.
Prin Procesul-verbal de receptie/constatare din data de 18.10.2012 cu situatia la data de 02.11.2009 s-a constatat ca imobilul mentionat în procesul verbal emis de comisia de receptie, respectiv cladire cu subsol, parte si mansarda, situata în B., str. N., nr. x1 A, este acoperita, fara sa fie terminate lucrarile.
Conform art. 251 din Legea nr. 571/2003, cu modificarile si completarile ulterioare, pct. 31 alin. 6 lit. c) din Normele de aplicare, se specifica urmatoarele: „cladire finalizata” constructie care îndeplineste cumulativ, urmatoarele conditii:
1. serveste la adapostirea de oameni, de animale, de obiecte, de produse, de materiale, de instalatii si de alte asemenea;
2. are elementele structurale de baza ale unei cladiri, respectiv:pereti si acoperis;
3. are expirat termenul de valabilitate prevazut în autorizatia de construire si nu s-a solicitat prelungirea valabilitatii acesteia ori cladirea a fost realizata fara autorizatie de construire; pentru stabilirea impozitului pe cladiri, se ia în calcul numai suprafata construita desfasurata care are elementele de la pct. 2.
În baza celor constatate, s-a trecut la debitarea respectivului imobil, începând cu data de 02.11.2009 si s-a calculat regularizarea taxei la autorizatia de construire. În acest sens, prin adresa nr. xxxx/25.10.2012 i s-a solicitat reclamantului sa se prezinte la compartimentul de specialitate din cadrul institutiei în vederea semnarii documentelor de receptie si regularizare a taxelor precum si plata taxelor aferente.
Potrivit dispozitiilor art. 254 alin. 8 lit. c din Legea 571/2003 cu modificarile si completarile ulterioare, data dobândirii unei cladiri executate potrivit Legii 50/1991 privind autorizarea lucrarilor de constructii atât de catre persoanele fizice, cât si juridice se considera termenul prevazut în autorizatia de construire pentru cladirile care nu au fost finalizate perioada prevazuta în autorizatia de construire si numai pentru suprafata construita desfasurata care are elementele structurale de baza ale unei cladiri. În atare situatie, chiar daca cladirea nu a fost finalizata de catre reclamant data dobândirii acesteia se considera ca fiind data expirarii autorizatiei de construire respectiv 2.11.2009.
Prin urmare, considera legale si temeinice Adresa nr. xxxx/25.10.2012, înstiintarea de plata nr. xxx/21.02.2013 si Adresa nr. xxxx/17.12.2012, emise de Primaria municipiului B., drept pentru care a solicitat anularea Sentintei nr. 839/CA/2015 pronuntata de Tribunalul B. în Dosar nr. 2403/111/2013* ca netemeinica si nelegala si mentinerea actelor emise de Primaria municipiului B. ca temeinice si legale, având în vedere faptul ca acte administrative au fost emise cu respectarea Deciziei nr. xx/2012 emisa de Camera de Conturi B. si cu respectarea legislatiei în vigoare.
În drept a invocat prevederile art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ si prevederile Legii nr. 571/2003.
Prin întâmpinare la recursul declarat în cauza de Primaria Municipiului B., C. C. I. a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
În aparare se arata ca recurenta nu aduce critici sentintei pronuntate de catre Tribunalul B., limitându-se la a reitera apararile pe care le-a formulat în fata primei instante.
În primul rând, cu privire la constatarile Curtii de Conturi, a aratat faptul ca nu îi este imputabil faptul ca recurenta nu si-ar fi îndeplinit în mod corespunzator atributiile privind controlul modului de respectare a obligatiilor privind declararea constructiilor în vederea stabilirii impozitului pe cladiri datorat, pârâta aparându-se sub acest aspect prin invocarea propriei culpe, motiv pentru care o astfel de aparare nu poate sa fie primita.
Independent de acest aspect, însa, a aratat ca recurenta pârâta a interpretat în mod eronat si abuziv constatarile Curtii de Conturi, stabilind în sarcina sa impozit pe cladiri si penalitati de întârziere aferente pentru toata perioada începând cu 02.11.2010, fara a tine cont, pe de o parte, de faptul ca, daca s-ar admite ca acesta datoreaza impozitul pe cladiri începând cu aceasta data, în mod cert nu îmi poate fi imputata executarea cu întârziere a acestei obligatii anterior datei de 18.10.2012, când a fost încheiat asa zisul proces-verbal de receptie a lucrarilor, nesemnat de catre reclamant sau chiar anterior datei de 21.02.2013, când a fost emisa înstiintarea de plata contestata, astfel ca, pentru aceasta perioada nu ar putea, în nici un caz, sa fie stabilite în sarcina sa penalitati de întârziere.
Un alt aspect de nelegalitate a actelor atacate si care reflecta abuzul recurentei este faptul ca aceasta a stabilit în sarcina sa, pentru perioada de referinta, atât obligatia de a achita taxa de regularizare, respectiv taxa pentru prelungirea succesiva a autorizatiei de construire, cât si obligatia de a achita impozit pe cladiri, obligatie care, astfel cum în mod corect a retinut instanta de fond, este nelegala, atât timp cât cladirea în cauza nu este finalizata, neavând conditii minime pentru a putea sa fie locuita, astfel cum rezulta din declaratia martorului audiat în cauza, cele doua tipuri de creante fiind incompatibile, din moment ce sunt datorate pentru chestiuni distincte, respectiv cladiri în curs de constructie sau cladiri finalizate, care pot sa fie locuite.
Nu în ultimul rând, a aratat ca a facut toate demersurile pentru ca lucrarile de constructie sa se desfasoare în conditii de legalitate, obtinând autorizatie de construire, prelungind-o în mod succesiv, solicitând si obtinând din partea recurentei noi autorizatii atunci când situatia a impus-o, fiind îndrumat în acest sens de catre angajatii recurentei, astfel ca este inacceptabil ca acum, prevalându-se de propria culpa, recurenta sa îi ceara sa plateasca niste sume de bani suplimentare, fara a avea un temei legal în acest sens, percepând majorari si penalitati de întârziere fara a verifica situatia reala, respectiv fara a exista un temei pentru ca reclamantul sa poata fi “acuzat” ca nu si-as fi îndeplinit obligatiile în termen, când, de fapt, aceste obligatii de plata au fost stabilite în sarcina sa în mod vadit nelegal si abuziv, cu mult ulterior datei de la care îi sunt percepute penalitatile de întârziere.
Conform prevederilor art.32 alin.(2) din Legea nr.453/2001 „Lucrarile de constructii autorizate se considera finalitate daca s-au realizat toate elementele prevazute în autorizatie si daca s-a efectuat receptia la terminarea lucrarilor, în conditiile legii, emiterea autorizatiei de functionare fiind conditionata de existenta procesului-verbal de receptie. Efectuarea receptiei la terminarea lucrarilor este obligatorie si în situatia realizarii lucrarilor în regie proprie” În continuare, alineatul (3) al aceluiasi articol prevede faptul ca „La efectuarea receptiei la terminarea lucrarilor, investitorul are obligatia sa regularizeze taxele ,v/ cotele legale în functie de valoarea finala a investitiei”.
Asadar, având în vedere faptul ca, pâna în prezent, receptia lucrarilor nu a fost efectuata în mod legal si valabil, nu subzista obligatia sa de a regulariza taxele si cotele legale, iar, pe de alta parte, nici nu ar avea cum sa faca acest lucru, din moment ce constructia nu este finalizata, iar valoarea finala a investitiei nu poate sa fie, din acest motiv, stabilita.
Pe de alta parte, chiar daca s-ar aprecia ca Procesul-verbal de receptie din data de 18.10.2012, nesemnat de catre reclamant, care nici nu a fost prezent la asa-zisa ”verificare la fata locului”, ar fi valabil, este vadit nelegala, prin prisma dispozitiilor legale aratate anterior, perceperea oricaror taxe, pentru o perioada anterioara acestei date. Or, sumele pretins datorate de catre reclamant au fost calculate de catre pârâta începând cu anul 2009.
Potrivit disp. art. 254 alin.(l) Cod fiscal, „În cazul unei cladiri care a fost dobândita sau construita de o persoana în cursul anului, impozitul pe cladire se datoreaza de catre persoana respectiva cu începere de la datai de întâi a lunii urmatoare celei în care cladirea a fost dobândita sau construita”, iar potrivit disp. alin. (8) al aceluiasi articol: „Atât în cazul persoanelor fizice, cât si în cazul persoanelor juridice, pentru cladirile construite potrivit Legii nr. 50/1991, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, data dobândirii cladirii se considera dupa cum urmeaza:…c) pentru cladirile ale caror lucrari de constructii nu au fost finalizate ia termenul prevazut în autorizatia de construire si pentru care nu s-a solicitat prelungirea valabilitatii autorizatiei în conditiile legii, la dara expirarii acestui termen si numai pentru suprafata construita desfasurata care are elementele structurale de baza ale unei cladiri, în speta pereti si acoperis”.
Or, din aceste dispozitii, legale, rezulta cât se poate de clar faptul ca data dobândirii cladirii, pentru cazurile în care cladirile nu au fost finalizate la termenul prevazut în autorizatie, este data expirarii termenului prevazut în autorizatia de construire, doar în situatia în care nu s-a solicitat prelungirea autorizatiei, ceea ce nu este cazul reclamantului, care a dovedit prin înscrisurile depuse la dosar, faptul ca autorizatia i-a fost prelungita inclusiv pentru anul 2013, astfel ca, înainte de expirarea acesteia în sarcina reclamantului nu poate fi, în mod legal, stabilita obligatia de plata a impozitului pe cladiri, din moment ce, în cazul unei autorizatii de construire active nu se poate considera ca a dobândit cladirea în cauza, neputând fi efectuate în aceasta situatie nici formalitatile de înscriere a acesteia în cartea funciara, astfel încât, din punct fie vedere juridic, nu detine dreptul de proprietate asupra acesteia, nefiind îndeplinita astfel conditia esentiala prevazuta pentru stabilirea impozitului pe cladiri, prevazuta de Codul fiscal.
Prin urmare, a solicitat respingerea recursului declarat de catre pârâta si admiterea recursului sau.
Analizând recursurile declarate prin prisma motivelor invocate, cât si din oficiu, prin prisma motivelor de ordine publica, s-au constatat urmatoarele:
Recursul declarat de recurenta-pârâta Primaria Municipiului B. este nefondat si a fost respins ca atare iar recursul declarat de recurentul-reclamant C. C. I. este fondat si a fost admis pentru urmatoarele considerente:
Criticile aduse hotarârii de catre recurentul reclamant se circumscriu motivului prevazut de art. 304 pct. 9 Cod procedura civila de la 1865 (în vigoare la data învestirii instantei) si sunt întemeiate.
În mod corect a retinut instanta de fond ca reclamantului i s-a emis autorizatia de construire nr. xx/2.11.2006 în vederea edificarii casei de locuit în regim S+P+M din B., strada N., nr.x, autorizatie cu termen initial de valabilitate de 2 ani, prelungit succesiv pâna în anul 2013 datorita nefinalizarii lucrarilor.
Potrivit art. 7 si art. 37, 38 si 39 din Legea 50/1991, la momentul expirarii valabilitatii autorizatiei de construire, recurentul reclamant avea obligatia fie de a declara cladirea în vederea impunerii, în maxim 15 zile de la data expirarii termenului prevazut în autorizatia de construire, daca era finalizata la acel moment, fie de a solicita prelungirea autorizatiei în situatia în care cladirea nu era finalizata la data de 2.11.2009, acesta conformându-se celei de a doua cerinte.
În acest sens, instanta de fond, a dat relevanta declaratiei martorului audiat în cauza, care a relatat ca imobilul nu era finalizat nici la data audierii sale (8.01.2013) retinând, în mod argumentat ca acesta nu avea caracteristicile cerute de dispozitiile art. 249, alin. (5) al Codului fiscal, potrivit carora, prin „cladire” se întelege „orice constructie situata deasupra solului si/sau sub nivelul acestuia, indiferent de denumirea ori de folosinta sa, si care are una sau mai multe încaperi ce pot servi la adapostirea de oameni, animale, obiecte, produse materiale, instalatii, echipamente si altele asemenea, iar elementele structurale de baza ale acesteia sunt peretii si acoperisul, indiferent de materialele din care sunt construite.”
Drept urmare, în mod legitim si contrar celor invocate de recurentul intimat, judecatorul fondului a constatat ca nu i se poate imputa reclamantului nesemnarea procesului-verbal de receptie ori nedeclararea cladirii în vederea impozitarii, atâta timp cât acesta a întreprins demersurile legale pentru prelungirea valabilitatii autorizatiei de construire, pâna în anul 2013, inclusiv.
Prin raportare la aceste împrejurari, instanta de fond a stabilit, în mod pertinent ca nu sunt incidente în speta prevederile art.267 alin.10 din Codul fiscal si ale pct.14 al alin.3 din HG 44/2004 care reglementeaza situatia în care lucrarile de construire nu au fost executate integral pâna la data expirarii termenului de valabilitate a autorizatiei de construire si nu s-a solicitat prelungirea autorizatiei, ceea ce nu poate fi retinut în cauza.
Drept urmare, emiterea în aceste conditii a înscrisurilor ce cuprind obligatii fiscale s-a facut cu nerespectarea conditiilor de fond anterior evocate cât si de forma (nerespectarea art. 85 alin.1 lit. b) din Cod procedura fiscala), ceea ce atrage anularea acestora.
Nu pot fi retinute criticile aduse de recurenta pârâta, invocate prin prisma prevederilor art. 251 din Legea nr. 571/2003, cu modificarile si completarile ulterioare, pct. 31 alin. 6 lit. c) din Normele de aplicare ale Codului fiscal, respectiv ale art. 254 alin. 8 lit. c) din Legea 571/2003 întrucât toate acestea se refera la cladiri cu privire la care a expirat autorizatia de construire si nu s-a solicitat prelungirea acesteia, nefiind incidente spetei.
Sub aspectul întinderii efectelor nulitatii, critica recurentului reclamant este întemeiata, instanta dispunând în mod gresit anularea înstiintarii numai cu privire la suma reprezentând impozit pe cladiri, când în realitate, argumentele anterior evocate sunt valabile cu privire la toate obligatiile fiscale stabilite în sarcina sa, astfel ca, în baza textelor de lege mai sus indicate, s-a dispus anularea în întregime a înstiintarii inclusiv cu privire la taxa de regularizare si accesoriile fiscale.
Pentru aceste considerente, a fost respins ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâta Primaria Municipiului B., a admis recursul declarat de recurentul-reclamant C. C. I., a modificat în parte hotarârea, în sensul ca a admis în întregime actiunea formulata de reclamantul C. C. I. împotriva pârâtei Primaria Municipiului B. si a anulat în întregime Înstiintarea de plata nr. xxx/21.02.2013 si înscrisurile ce au stat la baza emiterii acesteia, cu consecinta exonerarii reclamantului de la plata tuturor obligatiilor fiscale stabilite în sarcina sa, mentinând restul dispozitiilor hotarârii.
