Recurs. Calificare greşită ca fiind apel .


Recurs. Calificare  greşită  ca fiind  apel .

Soluţionând cauza în complet de apel, deşi

potrivit art.385/1lit. d/1Cod procedură

penală, hotărârea este  supusă numai

recursului, tribunalul a pronunţat  o 

hotărâre  nelegală.

(Curtea de Apel  Piteşti decizia 

nr.272/R/F/03 mai 2007 ) 

Prin sentinţa  penală  nr. 2733 /04  octombrie  2006  a  fost 

condamnat  inculpatul la 1ooo  lei amendă penală, pentru  săvârşire a

infracţiunii  de abandon de familie  prev.  de art. 305  Cod  penal.

Inculpatul a fost  obligat  la plata  cheltuielilor  judiciare  către stat .

Pentru a hotărî astfel , instanţa  de  fond  a reţinut  că inculpatul , cu  rea 

credinţă nu a plătit  pensia  de  întreţinere , pe  o perioadă  mai mare  de 

2  luni. Prin decizia penală  nr. 5 /22 februarie  2007,  Tribunalul a 

admis  recursul  parchetului de pe  lângă  Judecătoria  Piteşti , a desfiinţat 

în parte sentinţa  în sensul că a înlăturat pedeapsa  amenzii şi a aplicat

inculpatului 1 an închisoare  cu executare  în condiţiile disp. art. 81  şi 

următorii Cod  penal .

Împotriva  acestei decizii , a formulat  recurs  parchetul de  pe

lângă  Tribunalul  Argeş , criticând-o  pentru nelegalitate  în sensul  că 

instanţa  a soluţionat  o cale de atac  neprevăzută de lege . Prin sentinţa

penală  nr. 272/R/03  mai  200 , s-a  admis  recursul procurorului , s-a 

casat decizia şi  s-a  trimis  cauza  spre  rejudecare  la  Tribunalul Argeş.

Curtea  a reţinut  că în  conformitate  cu  dispoziţiile art. 361  lit. A)  aşa

cum au fost  modificate  prin  Legea nr. 356 /2006 nu mai pot  fi atacate 

cu apel sentinţele  penale  privind infracţiunile  pentru care  punerea în

mişcare  a  acţiunii penale  se  face  la plângerea penală a persoanei 

vătămate . În mod  corect a apreciat  curtea , că  tribunalul  a calificat

calea de atac  ca  fiind apel în loc de recurs  ignorând disp. art. 385/1 

alin . 1 lit. d)  Cod  procedură penală aşa cum au  fost  introduse  în legea

nr. 356/2006  .