Recurs contencios administrativ. excepţie de nelegalitate. inadmisibilitate


SECTIA COMERCIALA, DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV SI FISCAL

Materie : RECURS CONTENCIOS ADMINISTRATIV. EXCEPTIE DE NELEGALITATE. INADMISIBILITATE.

Potrivit art.2 lit.c din Legea 554/2004 , actul administrativ este actul unilateral cu caracter individual emis de o autoritate publica în vederea executarii sau a organizarii executarii legii, dând nastere, modificând sau stingând raporturi juridice.

Conform art.4 din Legea 554/2004, obiect al exceptiei de nelegalitate, pot fi doar actele administrative iar adeverintele ce fac obiectul litigiului si prin care se atesta înscrieri din Registrul Agricol nu sunt acte administrative în interpretarea prevederilor textului art.2 lit.c din Legea contenciosului administrativ .

Prin sentinta nr.217/20.11.2006, Tribunalul Satu Mare a admis exceptia de nelegalitate a adeverintelor nr.358/23.02.2006 si 30/06.01.2006 emise de Primaria V. si în consecinta a constatat ca sunt nelegale.

Pentru a hotarî astfel, instanta de fond a retinut ca, cele doua adeverinte atesta calitatea de proprietari ai pârâtilor U., fiind eliberate în urma unor documentatii informe, aspect recunoscut si de catre emitentul actelor, declaratii verbale, acte sub semnatura privata, fara respectarea formalitatilor prevazute de lege.

Astfel, prin adeverinta nr.30/06.01.2006 Primaria certifica faptul ca, pârâtul U.Ioan, figureaza în Registrul Agricol vol.3 la pozitia 46 cu o casa de locuit situata la nr.351, iar prin adeverinta nr.358/23.02.2006 atesta faptul ca pe parcela nr.339/1 înscrisa în CF comuna V., localitatea D., nr.351 în suprafata de 1.000 m.p. este construita o casa de locuit în suprafata de 49 m.p., chirpici din anul 1970 cu o valoare de impozitare de 4.000 RON, ce constituie proprietatea pârâtilor U. I. si M.

S-a mai retinut ca, cele doua adeverinte sunt nelegale, întrucât continutul lor este lipsit de baza legala, atestând drepturi care au fost înregistrate în evidenta, fara baza si fara acte doveditoare translative de proprietate, contrar dispozitiilor art.20 din Legea nr.7/1996.

Împotriva acestei sentinte au declarat recurs pârâtii U.M. si U.I., solicitând modificarea ei, în sensul respingerii actiunii.

În motivarea recursului lor, pârâtii au aratat ca, potrivit legislatiei în vigoare, datele înscrise în Registrul Agricol, au caracter declarativ si nu constitutiv de proprietate, întabularea în CF efectuându-se în baza contractului de vânzare – cumparare autentificat sub nr.5407/2003, a contractului de vânzare – cumparare încheiat la 15 septembrie 2003, precum si a extrasului CF 252 N Decebal, acestea fiind actele translative de proprietate, confirmate si de lucrarea cadastrala avizata si de dovada platii impozitului pe cladiri si teren.

Adeverintele corespund întocmai cu înscrierile din Registrul Agricol care sunt reale si corecte, nefiind constatate neconcordante sau date false, mentionând doar imobilele care figureaza în Registrul Agricol, la data eliberarii lor imobilul fiind întabulat în CF 252 N Decebal, rezultând ca supraedificatul urmeaza regimul proprietatii terenului si ca au fost cumparate împreuna de la proprietarul tabular J.I. si nu de la reclamanta F.D.

Referitor la sentinta nr.4738/2000 care atesta o proprietate extratabulara asupra casei de locuit a reclamantei, aceasta nu are relevanta în cauza, întrucât reclamanta nu a fost niciodata înscrisa în Registrul Agricol si nici în CF, sentinta nu a fost pusa în executare si nu a fost adusa la cunostinta Primariei V., acest aspect excedând obiectului cauzei.

Au mai aratat ca cercetarea legalitatii adeverintelor nu are legatura cu solutionarea litigiului, din moment ce încheierile de întabulare si notare în CF nu au fost atacate pâna în prezent, la baza înscrierii în Registrul Agricol, stând declaratiile vânzatorului, a cumparatorilor si contractele de vânzare – cumparare prezentate, conform adresei nr.2122 din 20 octombrie 2006 a Primariei V.

Primaria prin întâmpinarea depusa la dosar a învederat ca lasa la aprecierea instantei solutia, cu mentiunea ca la eliberarea adeverintelor au stat înscrierile din Registrul Agricol, care s-au facut în baza unui contract de vânzare – cumparare, prezentat de recurenti, încheiat în forma autentica în 2003 si un extras de CF care însotea contractul de vânzare – cumparare, declaratiile verbale ale cumparatorilor si vânzatorului.

Intimata F.D.I. prin întâmpinarea depusa la dosar a solicitat respingerea recursului reclamantilor, invocând motive de nelegalitate a adeverintelor.

Instanta din oficiu a pus în discutia partilor natura juridica a celor doua adeverinte si în raport de aceasta, admisibilitatea exceptiei de nelegalitate a acestora.

Potrivit art.2 lit.”c” din Legea nr.554/2004, actul administrativ este actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publica, în vederea executarii sau a organizarii executarii legii, dând nastere, modificând sau stingând raporturi juridice.

Cum, prin adeverintele ce fac obiectul litigiului se atesta înscrieri din Registrul Agricol, instanta apreciaza ca acestea nu sunt acte administrative în interpretarea prevederilor textului de lege enuntat, ele nefiind emise în vederea executarii sau organizarii executarii legii, nu au dat nastere, nu au modificat si nici nu au stins raporturi juridice.

În consecinta, cum potrivit art.4 din Legea nr.554/2004, obiect al exceptiei de nelegalitate, pot fi doar actele administrative, instanta a apreciat ca exceptia nelegalitatii adeverintelor emise de Primaria V. este inadmisibila, adeverintele respective putând fi verificate de instanta care solutioneaza fondul cauzei.

Sursa primara

Sentinta nr.217/CA/20.11.2006 -Tribunalul Satu Mare ;

Dosar 3708/83/2006;

Decizia nr.49/CA/8.03.2007 a Curtii de Apel Oradea – Sectia comerciala si de contencios administrativ si fiscal;

Dosar 3770/35/2006;

Temei de drept

– art.2 lit.c din Legea 554/2004;

– art.4 din Legea 554/2004.