Materie : RECURS CONTENCIOS ADMINISTRATIV ŞI FISCAL. ANULARE AUTORIZAŢIE DE CONSTRUCŢIE. CERERE DE DEMOLARE A CONSTRUCŢIEI FORMULATĂ DE PERSOANE FĂRĂ CALITATE PROCESUALĂ ACTIVĂ.
-art.32 alin.1 din Legea nr.50/1991;
Decizia nr.2464/CA/21.11.2011 a Curţii de Apel Oradea – Secţia a II –a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Prin sentinţa nr.1869/CA/2010 pronunţată de Tribunalul Satu Mare, a fost admisă acţiunea în contencios administrativ înaintată de reclamanţii H. A. şi H. J., V. E., S. M., G. F., M. A. E., S. E., P. I., P. M. şi P. C. M., S. M., T. S. E., G. A., P. D. C. şi P. I. în contradictoriu cu pârâţii P. M. S. M., P. S. C. , P. S. , S. A. A. , şi S. S. D.
A fost admisă cererea de intervenţie accesorie în interesul reclamanţilor formulată de intervenienţii K. I. , K. T. şi S. A. C. în sensul că:
A fost anulată Autorizaţia de construire nr. 856 din 6 decembrie 2007, emisă de pârâtul P. m. S. M. în favoarea pârâţilor P. S. C. , P. S., S. A. şi S. S. D., pentru construirea unei case de locuit P+ 3E cu 15 apartamente, situată în municipiul Satu Mare, str. P. nr. 5 pe terenurile identificate cu nr. top. 1811/1 şi 1814/2 din C.F. 9227 Satu Mare precum şi operaţiunile administrative ce au stat la baza emiterii acesteia.
S –a dispus restabilirea situaţiei anterioare emiterii actului administrativ atacat în sensul demolării construcţiei edificate.
A fost respinsă ca inadmisibilă pentru neîndeplinirea procedurii prealabile cererea de intervenţie în interes propriu formulată de intervenienţii K. I., K. T. şi S. A. C.
Au fost obligaţi pârâţii la plata către reclamanţi a sumei de 6.684,3 cheltuieli de judecată.
Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa a reţinut următoarele:
Prin autorizaţia de construire nr. 856 din 6 decembrie 2007, emisă în favoarea numiţilor P. S. C. şi soţia P. S., S. A. şi soţia S. S. D., s-a autorizat construirea unei case de locuit P+ 3E cu 15 apartamente, situată în municipiul Satu Mare, str. P. nr. 5 pe terenurile identificate cu nr. top. 1811/1 şi 1814/2 din C.F. 9227 Satu Mare;
Pentru revocarea acestei autorizaţii de construire reclamanţii s-au adresat emitentului actului cu plângere prealabilă înregistrată sub nr.22824/30.05.2008, plângere soluţionată prin respingerea solicitării reclamanţilor materializat în răspunsul înregistrat la autoritatea publică sub nr. 22824/30.05.2008 (fila nr. 17 vol.I din dosar)
În acest context instanţa a reţinut că, prin concluziile scrise formulate în cauză pârâţii solicită respingerea cererii de intervenţie în interes propriu formulată de către intervenienţii K. I., K. T. şi S. A., deoarece aceştia nu au formulat reclamaţie administrativă în conformitate cu prevederile art. 7 din Legea nr. 554/2004, astfel că cererea de intervenţie a acestora este inadmisibilă.
În legătură cu această solicitare formulată de către pârâţi instanţa a constatat că aceasta este întemeiată.
Potrivit art. 49 alin. 2 Cod procedură civilă, „Intervenţia este în interes propriu când cel care intervine invocă un drept al său”, iar potrivit art. 50 alin. 1 Cod procedură civilă, „cererea de intervenţie în interes propriu va fi făcută în forma prevăzută pentru cererea de chemare în judecată”.
Din punct de vedere al conţinutului, intervenţia în interes propriu conţine o veritabilă acţiune întrucât prin aceasta se urmăreşte valorificarea unui drept subiectiv propriu. Astfel pentru exercitarea intervenţiei principale este necesară îndeplinirea aceloraşi condiţii ca şi pentru acţiunea principală.
Întrucât acţiunea principală în prezenta cauză este o acţiune în contencios administrativ a cărei admisibilitate este condiţionată de respectarea procedurii prealabile prevăzute de art. 7 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, instanţa a constatat că pentru a putea invoca un drept propriu pe calea intervenţiei în interes propriu, intervenienţii sunt obligaţi la rândul lor să facă dovada îndeplinirii procedurii prealabile sesizării instanţei.
Întrucât, instanţa a constatat că, printre persoanele care au solicitat revocarea actului administrativ contestat pe calea procedurii prealabile, respectiv printre semnatarii înscrisului înregistrat la autoritatea publică pârâtă sub nr. 22824/30.05.2008 nu figurează intervenienţii în interes propriu, instanţa constată că solicitarea pârâţilor de respingere a cererii de intervenţiei în interes propriu ca inadmisibilă pentru neîndeplinirea procedurii prealabile este întemeiată.
Prin urmare, în temeiul art. 137 Cod procedură civilă, art. 7 din Legea nr. 554/2004, art. 49, art. 50 şi art. 109 Cod procedură civilă instanţa urmează să respingă cererea de intervenţie în interes propriu formulată în cauză ca inadmisibilă, prin dispozitivul prezentei.
În ce priveşte intervenţia aceloraşi intervenienţi formulată în interesul reclamanţilor în condiţiile art. 51 Cod procedură civilă, instanţa constată că în legătură cu această modalitate de participare a terţilor în acest proces, pârâţii nu au formulat obiecţiuni şi că, faţă de caracterul accesoriu al acesteia nu se impune invocarea din oficiu a vreunei excepţii privind modul de sesizare al instanţei de contencios administrativ.
Prin urmare, modalitatea de soluţionare a acesteia se va realiza pe fondul acesteia, potrivit art. 55 Cod procedură civilă , prin dispozitivul hotărârii, modul de soluţionare a intervenţiei accesorii fiind influenţat de soluţia ce urmează a fi pronunţată în cadrul acţiunii principale.
În acest context, instanţa mai arată că excepţia lipsei de obiect şi a lipsi de interes invocată de către pârâţi prin întâmpinările formulate în cauză au fost soluţionate prin încheierea interlocutorie din data de 14.01.2009 (fila nr. 329 vol. II din dosar) în sensul respingerii acestora pentru argumentele din considerentele acelei încheieri.
Pentru lămurirea stării de fapt din prezenta cauză, s-au verificat înscrisurile depuse în probaţiune care au stat la baza emiterii autorizaţiei de construire contestate şi care afirmativ s-au depus toate la dosarul cauzei, s-a efectuat o cercetare la faţa locului, procesul verbal de cercetare întocmit cu acea ocazie aflându-se la fila nr.230 vol.I din dosar şi s-a întocmit un raport de expertiză tehnică judiciară de către expert tehnic judiciar în specialitatea construcţii, specialist cu drept de semnătură în urbanism şi amenajarea teritoriului arh. G. E. ( filele nr. 452-483 şi 522-529 vol. II din dosar).
Întrucât prin raportul de expertiză şi completările la acest raport întocmite în cauză expertul judiciar a exprimat o opinie de specialitate temeinic argumentată iar instanţa a fost lămurită, în condiţiile art. 212 Cod procedură civilă, aceasta a apreciat că efectuarea unei noi expertize în cauză pentru a se solicita punctul de vedere în cauză şi a altui specialist este inutilă motiv pentru care a respins solicitarea formulată de către pârâţi pentru efectuarea unei noi expertize.
În argumentarea acestui punct de vedere, instanţa a constatat în primul rând faptul că raportul de expertiză întocmit în cauză a răspuns tuturor obiectivelor încuviinţate, expertul tehnic judiciar în specialitatea construcţii a fost singurul expert identificat la birourile locale de expertiză din întreaga ţară care deţine şi specialitatea în materie de urbanism şi amenajarea teritoriului, iar pentru efectuarea expertizei tehnice şi a completării, pentru aceste motive obiective, a fost necesar un interval de timp de 1 an şi 10 luni (proba a fost încuviinţată la data de 14.01.2009 – fila nr. 330 vol.II, iar depunerea raportului şi a completării la raport s-a realizat pentru termenul din 26.05.2010 respectiv pentru termenul din 06.10.2010).
Instanţa a apreciat că, în condiţiile în care aceasta este lămurită, prin încuviinţarea acestei noi probe s-ar tergiversa în mod nejustificat soluţionarea cauzei cu încălcarea gravă a principiului soluţionării acesteia într-un termen rezonabil în condiţiile în care aceasta deja a înregistrat o vechime mai mare de doi ani, în materia contenciosului administrativ soluţionarea cauzelor se impune a se realiza de urgenţă, iar executarea actului administrativ contestat a fost suspendată de tot atât de mult timp.
În soluţionarea problemelor de drept invocate în prezenta cauză instanţa a reţinut ca relevante următoarele dispoziţii legale în forma în vigoare la data emiterii autorizaţiei de construire contestate respectiv la data de 06 decembrie 2007.
1. Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul
– art. 13 Principalele obiective ale activităţii de urbanism sunt următoarele:
a) îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă prin eliminarea disfuncţionalităţilor, asigurarea accesului la infrastructuri, servicii publice şi locuinţe convenabile pentru toţi locuitorii;
b) crearea condiţiilor pentru satisfacerea cerinţelor speciale ale copiilor, vârstnicilor şi ale persoanelor cu handicap;
c) utilizarea eficienta a terenurilor, în acord cu funcţiunile urbanistice adecvate; extinderea controlată a zonelor construite;
d) protejarea şi punerea în valoare a patrimoniului cultural construit şi natural;
e) asigurarea calităţii cadrului construit, amenajat şi plantat din toate localităţile urbane şi rurale;
f) protejarea localităţilor împotriva dezastrelor naturale.
– art. 29 (1) Certificatul de urbanism este actul de informare cu caracter obligatoriu prin care autoritatea administraţiei publice judeţene sau locale face cunoscute regimul juridic, economic şi tehnic al imobilelor şi condiţiile necesare în vederea realizării unor investiţii, tranzacţii imobiliare ori a altor operaţiuni imobiliare, potrivit legii.
(2) Eliberarea certificatului de urbanism este obligatorie pentru adjudecarea prin licitaţie a lucrărilor de proiectare şi de execuţie a lucrărilor publice şi pentru legalizarea actelor de înstrăinare, partajare sau comasare a bunurilor imobile. În cazul vânzării sau cumpărării de imobile certificatul de urbanism cuprinde informaţii privind consecinţele urbanistice ale operaţiunii juridice, solicitarea certificatului de urbanism fiind în acest caz facultativă.
(3) Certificatul de urbanism se eliberează la cererea oricărui solicitant, persoana fizica sau juridică, care poate fi interesat în cunoaşterea datelor şi a reglementărilor cărora îi este supus respectivul bun imobil.
(4) Certificatul de urbanism nu conferă dreptul de a lucrărilor de construire, amenajare sau plantare.
(5) În certificatul de urbanism se va menţiona în mod obligatoriu scopul eliberării acestuia.
(6) Certificatul de urbanism pentru destinaţii speciale se eliberează în temeiul şi cu respectarea documentaţiilor aferente obiectivelor cu caracter militar, elaborate şi aprobate de Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul de Interne, Serviciul Roman de Informaţii, Serviciul de Informaţii Externe, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale şi Serviciul de Protecţie şi Paza, după caz, pe baza avizului Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei.
– art. 31 Certificatul de urbanism cuprinde următoarele elemente privind:
a) regimul juridic al imobilului – dreptul de proprietate asupra imobilului şi servituţile de utilitate publica care grevează asupra acestuia; situarea terenului în intravilan sau în afară acestuia; prevederi ale documentaţiilor de urbanism care instituie un regim special asupra imobilului – zone protejate, zone în care acţionează dreptul de preemţiune asupra imobilului, interdicţii definitive sau temporare de construcţie sau dacă acesta este înscris în Lista cuprinzând monumentele istorice din România, precum şi altele prevăzute de lege;
b) regimul economic al imobilului – folosinţa actuala, destinaţii admise sau neadmise, stabilite în baza prevederilor urbanistice aplicabile în zona, reglementări fiscale specifice localităţii sau zonei;
c) regimul tehnic al imobilului – procentul de ocupare a terenului, coeficientul de utilizare a terenului, dimensiunile minime şi maxime ale parcelelor, echiparea cu utilităţi, edificabil admis pe parcela, circulaţii şi accese pietonale şi auto, parcaje necesare, alinierea terenului şi a construcţiilor fata de străzile adiacente terenului, înălţimea minima şi maxima admisă.
– art. 32 (1) În cazul în care prin documentaţia înaintată se solicita o derogare de la prevederile documentaţiilor de urbanism aprobate pentru zona respectiva, prin certificatul de urbanism se poate solicita elaborarea unei alte documentaţii de urbanism prin care sa se justifice şi sa se demonstreze posibilitatea intervenţiei urbanistice solicitate. După aprobarea noii documentaţii de urbanism – Plan urbanistic zonal sau Plan urbanistic de detaliu – se poate întocmi documentaţia tehnica în vederea obţinerii autorizaţiei de construire.
(2) Noua documentaţie de urbanism, cuprinzând intervenţia solicitată, poate fi aprobată numai după o perioada de 12 luni de la data aprobării documentaţiei de urbanism iniţiale.
(3) Modificările aduse reglementărilor din Planul urbanistic general asupra procentului de ocupare al terenului (POT) şi distanţele fata de limitele laterale şi posterioare ale parcelei se stabilesc prin Planul urbanistic de detaliu, iar cele aduse regimului de construire, funcţiunii zonei, înălţimii maxime admise, coeficientului de utilizare al terenului (CUT) şi retragerii clădirilor fata de aliniament se stabilesc prin planurile urbanistice zonale.
– art. 39 (1) În sensul prezentei legi, prin documentaţii de amenajare a teritoriului şi de urbanism se înţelege planurile de amenajare a teritoriului, planurile de urbanism, Regulamentul general de urbanism şi regulamentele locale de urbanism, avizate şi aprobate conform prezentei legi.
(2) Documentaţiile de amenajare a teritoriului cuprind propuneri cu caracter director, iar documentaţiile de urbanism cuprind reglementări operaţionale.
(3) Propunerile cu caracter director stabilesc strategiile şi direcţiile principale de evoluţie a unui teritoriu la diverse niveluri de complexitate. Ele sunt detaliate prin reglementări specifice în limitele teritoriilor administrative ale oraşelor şi comunelor.
(4) Prevederile cu caracter director cuprinse în documentaţiile de amenajare a teritoriului aprobate sunt obligatorii pentru toate autorităţile administraţiei publice, iar cele cu caracter de reglementare, pentru toate persoanele fizice şi juridice.
– art. 40 Documentaţiile de amenajare a teritoriului sunt următoarele:
a) Planul de amenajare a teritoriului naţional;
b) Planul de amenajare a teritoriului zonal;
c) Planul de amenajare a teritoriului judeţean.
– art. 44 (1) Documentaţiile de urbanism se referă la localităţile urbane şi rurale şi reglementează utilizarea terenurilor şi condiţiile de ocupare a acestora cu construcţii.
(2) Documentaţiile de urbanism transpun la nivelul localităţilor urbane şi rurale propunerile cuprinse în planurile de amenajare a teritoriului naţional, zonal şi judeţean.
(3) Documentaţiile de urbanism au caracter de reglementare specifica şi stabilesc reguli ce se aplica direct asupra localităţilor şi părţilor din acestea pana la nivelul parcelelor cadastrale, constituind elemente de fundamentare obligatorii pentru eliberarea certificatelor de urbanism.
– art. 45 Documentaţiile de urbanism sunt următoarele:
a) Planul urbanistic general şi regulamentul local aferent acestuia;
b) Planul urbanistic zonal şi regulamentul local aferent acestuia;
c) Planul urbanistic de detaliu.
– art. 46 (1) Planul urbanistic general are caracter director şi de reglementare operaţională. Fiecare localitate trebuie sa întocmească Planul urbanistic general, sa îl actualizeze la 5-10 ani şi sa îl aprobe, acesta constituind baza legală pentru realizarea programelor şi acţiunilor de dezvoltare.
(2) Planul urbanistic general cuprinde reglementări pe termen scurt, la nivelul întregii unităţi administrativ-teritoriale de baza, cu privire la:
a) stabilirea şi delimitarea teritoriului intravilan în relaţie cu teritoriul administrativ al localităţii;
b) stabilirea modului de utilizare a terenurilor din intravilan;
c) zonificarea funcţională în corelaţie cu organizarea reţelei de circulaţie;
d) delimitarea zonelor afectate de servituţi publice;
e) modernizarea şi dezvoltarea infrastructurii tehnico-edilitare;
f) stabilirea zonelor protejate şi de protecţie a monumentelor istorice şi a siturilor arheologice reperate;
g) formele de proprietate şi circulaţia juridică a terenurilor;
h) precizarea condiţiilor de amplasare şi conformare a volumelor construite, amenajate şi plantate.
i) zonele de risc natural delimitate şi declarate astfel, conform legii, precum şi la măsurile specifice privind prevenirea şi atenuarea riscurilor, utilizarea terenurilor şi realizarea construcţiilor în aceste zone.
(3) Planul urbanistic general cuprinde prevederi pe termen mediu şi lung cu privire la:
a) evoluţia în perspectiva a localităţii;
b) direcţiile de dezvoltare funcţională în teritoriu;
c) traseele coridoarelor de circulaţie şi de echipare prevăzute în planurile de amenajare a teritoriului naţional, zonal şi judeţean.
d) zonele de risc natural delimitate şi declarate astfel, conform legii, precum şi la măsurile specifice privind prevenirea şi atenuarea riscurilor, utilizarea terenurilor şi realizarea construcţiilor în aceste zone.
– art. 47 (1) Planul urbanistic zonal are caracter de reglementare specifica detaliată şi asigura corelarea dezvoltării urbanistice complexe cu prevederile Planului urbanistic general a unei zone delimitate din teritoriul localităţii.
(2) Planul urbanistic zonal cuprinde reglementări asupra zonei referitoare la:
a) organizarea reţelei stradale;
b) organizarea arhitectural-urbanistica în funcţie de caracteristicile structurii urbane;
c) modul de utilizare a terenurilor;
d) dezvoltarea infrastructurii edilitare;
e) statutul juridic şi circulaţia terenurilor;
f) protejarea monumentelor istorice şi servituţi în zonele de protecţie ale acestora.
(3) Elaborarea Planului urbanistic zonal este obligatorie în cazul:
a) zonelor centrale ale localităţilor;
b) zonelor protejate şi de protecţie a monumentelor, a complexelor de odihna şi agrement, a parcurilor industriale, a parcelarilor;
c) altor zone stabilite de autorităţile publice locale din localităţi, potrivit legii.
(4) Stabilirea zonelor pentru care se întocmesc planuri urbanistice zonale obligatorii se face de regula în Planul urbanistic general.
– art. 48 (1) Planul urbanistic de detaliu are exclusiv caracter de reglementare specifica, prin care se asigura condiţiile de amplasare, dimensionare, conformare şi servire edilitara a unuia sau mai multor obiective pe una sau mai multe parcele adiacente, pe unul sau mai multe amplasamente, în corelare cu vecinătăţile imediate.
(2) Planul urbanistic de detaliu cuprinde reglementări cu privire la:
a) asigurarea accesibilităţii şi racordarea la reţelele edilitare;
b) permisivităţi şi constrângeri urbanistice privind volumele construite şi amenajările;
c) relaţiile funcţionale şi estetice cu vecinătatea;
d) compatibilitatea funcţiunilor şi conformarea construcţiilor, amenajărilor şi plantaţiilor;
e) regimul juridic şi circulaţia terenurilor şi construcţiilor.
(3) Planul urbanistic de detaliu se elaborează numai pentru reglementarea amănunţită a prevederilor stabilite prin Planul urbanistic general, Planul urbanistic zonal sau pentru stabilirea condiţiilor de construire.
– art. 49 (1) Regulamentul general de urbanism reprezintă sistemul de norme tehnice, juridice şi economice care sta la baza elaborării planurilor de urbanism, precum şi a regulamentelor locale de urbanism.
(2) Regulamentul local de urbanism pentru întreaga unitate administrativ-teritorială, aferent Planului urbanistic general, sau pentru o parte a acesteia, aferent Planului urbanistic zonal, cuprinde şi detaliază prevederile Planului urbanistic general şi ale Planului urbanistic zonal referitoare la modul concret de utilizare a terenurilor, precum şi de amplasare, dimensionare şi realizare a volumelor construite, amenajărilor şi plantaţiilor.
(3) După aprobare Planul urbanistic general, Planul urbanistic zonal şi Planul urbanistic de detaliu împreună cu regulamentele locale de urbanism aferente sunt opozabile în justiţie.
– art. 57
(1) Participarea populaţiei la activitatea de amenajare a teritoriului şi de urbanism se realizează prin:
a) informarea populaţiei, cel puţin prin afişare la primărie şi anunţ public în presa;
b) consultarea populaţiei, anterior aprobării documentaţiilor de urbanism şi amenajare a teritoriului;
c) alte forme de participare prevăzute de lege.
(2) Cetăţenii pot participa la activitatea de amenajare a teritoriului şi de urbanism, individual sau prin asociere, în condiţiile legii.
– art. 58 Autorităţile administraţiei publice centrale şi locale asigura organizarea şi desfăşurarea procesului de participare a populaţiei în cadrul activităţilor de amenajare a teritoriului şi de urbanism.
– art. 59 Informarea populaţiei este activitatea prin care se fac publice:
a) obiectivele dezvoltării economico-sociale privind amenajarea teritoriului şi dezvoltarea urbanistica a localităţilor;
b) intenţiile autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale privind elaborarea unor documentaţii de amenajare a teritoriului şi de urbanism, precum şi scopul pentru care acestea sunt elaborate;
c) conţinutul documentaţiilor de urbanism care urmează a fi supuse aprobării, precum şi al documentaţiilor aprobate, conform legii.
– art. 60 Consultarea populaţiei este procesul prin care aceasta îşi exprima opţiunile şi opiniile privind prevederile programelor de amenajare a teritoriului şi de dezvoltare urbanistica a localităţilor, precum şi cele cuprinse în documentaţiile de amenajare a teritoriului şi de urbanism, în cadrul procesului de elaborare şi aprobare a acestora, şi se realizează prin publicarea procedurii de desfăşurare a consultării şi desfăşurarea anchetei publice.
– art. 62 (1) Urmărirea aplicării documentaţiilor de amenajare a teritoriului şi de urbanism aprobate se face prin compartimentele de specialitate din aparatul propriu al consiliilor judeţene, municipale, orăşeneşti şi comunale, după caz, precum şi de Inspectoratul de Stat în Construcţii.
(1^1) În situaţia neactualizării documentaţiilor de urbanism pana la expirarea termenelor de valabilitate prevăzute prin hotărârile de aprobare a acestora, se suspenda eliberarea autorizaţiilor de construire/desfiinţare, conform legii.
– art. 65 (1) În absenţa Planului de amenajare a teritoriului judeţean şi a Planului urbanistic general aprobate, pe teritoriile aferente se pot realiza investiţii în construcţii, lucrări tehnico edilitare, precum şi orice alte investiţii urbane numai pe baza unui plan urbanistic zonal aprobat potrivit legii şi cu respectarea Regulamentului general de urbanism.
(2) Documentaţiile de amenajare a teritoriului şi de urbanism modificate fără respectarea prevederilor legale privitoare la avizarea şi aprobarea acestora sunt nule.
– art. 66 Unităţile administrativ-teritoriale de baza, care la data intrării în vigoare a prezentei legi dispun de planuri urbanistice generale preliminare, au obligaţia ca în termen de 12 luni sa le finalizeze şi sa le aprobe ca documentaţii de urbanism definitive.
2. Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executarii lucrarilor de constructii (actualizata până la data de 10 mai 2007*)
– art. 2 (1) Autorizaţia de construire constituie actul de autoritate al administraţiei publice locale pe baza căruia se asigura aplicarea masurilor prevăzute de lege, referitoare la amplasarea, proiectarea, executarea si funcţionarea construcţiilor.
(2) Autorizaţia de construire se emite in temeiul si cu respectarea prevederilor documentaţiilor de urbanism, avizate si aprobate potrivit legii.
(4) Prin exceptare de la prevederile alin. (2) se pot emite autorizaţii de construire si fără documentaţii de amenajare a teritoriului si de urbanism aprobate, pentru:
a) lucrări de modificare, de reparare, de protejare, de restaurare si de conservare a clădirilor de orice fel, cu condiţia menţinerii aceleiaşi funcţiuni, a suprafeţei construite la sol si a volumetriei acestora;
b) lucrări de reparare privind cai de comunicaţie, dotări tehnico-edilitare si altele asemenea, fara modificarea traseului si, după caz, a funcţionalităţii acestora;
c) lucrări de reparare privind împrejurimi, mobilier urban, amenajări de spatii verzi, parcuri si grădini publice, pieţe pietonale si celelalte lucrări de amenajare a spatiilor publice;
d) lucrări de cercetare si de prospectare a terenurilor – foraje si excavări -, necesare in vederea efectuării studiilor geotehnice, exploatărilor de cariere, balastierelor, sondelor de si petrol, precum si altor exploatări;
e) organizarea de tabere de corturi.
-art. 6 (1) Certificatul de urbanism este actul de informare prin care autorităţile prevăzute la art. 4, in conformitate cu prevederile planurilor urbanistice si ale regulamentelor aferente acestora ori ale planurilor de amenajare a teritoriului, după caz, avizate si aprobate potrivit legii, fac cunoscute solicitantului elementele privind regimul juridic, economic si tehnic al terenurilor si construcţiilor existente la data solicitării si stabilesc cerinţele urbanistice care urmează sa fie îndeplinite in funcţie de specificul amplasamentului, precum si lista cuprinzând avizele si acordurile legale, necesare in vederea autorizării.
(4) În vederea eliberării certificatului de urbanism solicitantul – orice persoana fizica sau juridica interesata – se va adresa autoritarilor prevăzute la art. 4 cu o cerere care va cuprinde atât elementele de identificare a imobilului pentru care se solicita certificatul de urbanism, cat si elementele care definesc scopul solicitării.
-art. 28 (1) O dată cu aplicarea amenzii pentru contravenţiile prevăzute la art. 26 alin. (1) lit. a) si b) se dispune oprirea executării lucrărilor, precum si, după caz, luarea masurilor de încadrare a acestora in prevederile autorizaţiei sau de desfiinţare a lucrărilor executate fără autorizaţie ori cu nerespectarea prevederilor acesteia, intr-un termen stabilit in procesul-verbal de constatare a contravenţiei.
(2) Decizia menţinerii sau a desfiinţării construcţiilor realizate fara autorizaţie de construire sau cu nerespectarea prevederilor acesteia se va lua de către autoritatea administraţiei publice competente, pe baza planurilor urbanistice si a regulamentelor aferente, avizate si aprobate in condiţiile legii, sau, după caz, de instanţa. Pentru lucrări ce se executa la clădirile prevăzute la art. 3 lit. b) este necesar avizul Ministerului Culturii si .
(3) Măsura desfiinţării construcţiilor se aplica si in situaţia in care, la expirarea termenului de intrare in legalitate stabilit in procesul-verbal de constatare a contravenţiei, contravenientul nu a obţinut autorizaţia necesara.
-art. 29 (1) Controlul statului in amenajarea teritoriului, urbanism si autorizarea executării lucrărilor de construcţii se exercita de Inspectoratul de Stat in Construcţii, pe întregul teritoriu al tarii, si de inspectoratele teritoriale ale acestuia, care dispun masurile si sancţiunile prevăzute de prezenta lege.
(2) Inspectoratul de Stat in Construcţii si inspectoratele teritoriale pot dispune oprirea executarii lucrarilor de construire sau de desfiintare, dupa caz, atunci cand constata ca acestea se realizeaza cu incalcarea dispozitiilor legale, a cerintelor privind asigurarea calitatii in constructii, fara proiect tehnic ori pe baza unor autorizatii nelegal emise.
(3) Inspectoratul de Stat in Constructii si inspectoratele teritoriale incunostinteaza autoritatea administratiei publice pe teritoriul careia s-a efectuat controlul asupra constatarilor si masurilor dispuse. In aceasta situatie organele de control ale consiliilor judetene sau locale, dupa caz, au obligatia sa urmareasca modul de conformare privind cele dispuse de Inspectoratul de Stat in Constructii.
– art. 32 (1) In cazul in care persoanele sanctionate contraventional au oprit executarea lucrarilor, dar nu s-au conformat in termen celor dispuse prin procesul-verbal de constatare a contraventiei, potrivit prevederilor art. 28 alin. (1), organul care a aplicat sanctiunea va sesiza instantele judecatoresti pentru a dispune, dupa caz:
a) incadrarea lucrarilor in prevederile autorizatiei;
b) desfiintarea constructiilor realizate nelegal.
(2) In cazul admiterii cererii, instanta va stabili termenele limita de executare a masurilor prevazute la alin. (1).
(3) In cazul nerespectarii termenelor limita stabilite, masurile dispuse de instanta, in conformitate cu prevederile alin. (2), se vor duce la indeplinire prin grija primarului, cu sprijinul organelor de politie, cheltuielile urmand sa fie suportate de catre persoanele vinovate.
(4) In situatiile prevazute la art. 24, organele de control vor putea cere instantei sa dispuna, prin hotararea de condamnare, masurile mentionate la alin. (1). Organele de control competente, potrivit legii, pot cere organelor de urmarire penala sesizate si, dupa caz, instantei sa dispuna oprirea temporara a executarii lucrarilor, pe tot parcursul procesului penal.
– Anexa 2 DEFINIREA unor termeni de specialitate utilizati in cuprinsul legii
? Acord unic Documentul cu valoare de aviz conform, necesar pentru elaborarea si emiterea autorizatiei de construire/desfiintare, intocmit in baza concluziilor si propunerilor rezultate ca urmare a examinarii si aprobarii documentatiilor tehnice depuse in vederea autorizarii, insumand conditiile si recomandarile formulate prin:
a) avizele si acordurile pentru utilitati urbane privind racordarea obiectivului si a organizarii executiei lucrarilor la retelele de utilitati urbane (apa/canal, electricitate, gaze, termoficare, telecomunicatii, salubritate, transport urban);
b) avizele si acordurile specifice privind prevenirea si stingerea incendiilor, apararea civila, protectia mediului si a sanatatii populatiei.
Acordul unic se elaboreaza de structurile de specialitate constituite sub autoritatea administratiei publice locale, in conditiile prevederilor art. 5 alin. (1).
3. Hotărârea de Guvern nr. 525/1996 pentru aprobarea Regulamentului general de urbanism ( forma în vigoare la data emiterii autorizaţiei)
– art. 14 Asigurarea compatibilitatii funcţiunilor
(1) Autorizarea executării construcţiilor se face cu condiţia asigurării compatibilitatii dintre destinaţia construcţiei şi funcţiunea dominanta a zonei, stabilită printr-o documentaţie de urbanism, sau dacă zona are o funcţiune dominanta tradiţionala caracterizată de tesut urban şi conformare spatiala proprie.
(2) Condiţiile de amplasare a construcţiilor în funcţie de destinaţia acestora în cadrul localităţii sunt prevăzute în anexa nr. 1 la prezentul regulament.
– art. 23 alin.1 lit. a în cazul zonelor construite compact, (construcţiile vor fi amplasate obligatoriu la aliniamentul clădirilor existente.”
alin. 2 autorizaţia de construire se emite numai dacă înălţimea clădirii nu depăşeşte distanţa măsurată, pe orizontală, din orice punct al clădirii faţă de cel mai apropriat punct al aliniamentului opus.
– art. 31 Înălţimea construcţiilor
(1) Autorizarea executării construcţiilor se face cu respectarea inaltimii medii a clădirilor invecinate şi a caracterului zonei, fără ca diferenţa de înălţime sa depăşească cu mai mult de doua niveluri clădirile imediat invecinate.
(2) În sensul prezentului regulament, clădiri imediat invecinate sunt cele amplasate alăturat, de aceeaşi parte a strazii.
(3) Fac excepţie de la prevederile alin. (1) construcţiile care au fost cuprinse într-un plan urbanistic zonal, aprobat conform legii.
4. ORDIN nr. 1.430 din 26 august 2005 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii (actualizat până la data de 31 octombrie 2005*)
-art. 16 Documentele necesare emiterii autorizaţiei de construire/desfiinţare
(1) Documentaţia (dosarul) care se depune în vederea emiterii autorizaţiei de construire este considerat complet dacă, pe lângă cererea pentru emiterea autorizaţiei de construire – inclusiv anexa (se utilizează formularul-model F.9 – “Cerere pentru emiterea autorizaţiei de construire/desfiinţare” obţinut de la emitent), completată cu elementele de identificare şi datele tehnice conform P.A.C. se prezintă următoarele documente:
a) certificatul de urbanism (în copie);
b) actul doveditor al titlului asupra imobilului, care sa ii confere solicitantului dreptul de execuţie a lucrărilor de construcţii (în copie legalizată);
c) proiectul pentru autorizarea executării lucrărilor de construire – P.A.C., întocmit în baza prevederilor anexei nr. 1 la Lege, inclusiv referatele de verificare si, după caz, referatul de expertiza tehnica – semnate şi stampilate în original (doua exemplare);
d) avizele şi acordurile cerute prin certificatul de urbanism:
1. fişele tehnice, pentru obţinerea avizelor şi acordurilor care sunt în competenta de obţinere a emitentului, cerute prin certificatul de urbanism, necesare emiterii acordului unic, precum si, după caz, documentaţiile tehnice necesare emiterii acestora (doua exemplare, cu excepţia fişelor F.8.2 şi F.8.3 care se prezintă în trei exemplare);
2. avizele şi acordurile obţinute de solicitant altele decât cele din competenta de obţinere a emitentului, stabilite prin certificatul de urbanism (în copie) si, după caz, studiile cerute prin certificatul de urbanism.
e) documentul de plata a taxei de emitere a autorizaţiei de desfiinţare (în copie), inclusiv documentele de plata a taxelor legale pentru avizele şi acordurile necesare emiterii acordului unic, conform listei avizelor şi acordurilor necesare, comunicate odată cu certificatul de urbanism (în copie).
– art. 19 Fişa tehnica
(1) Fişa tehnica este actul cu valoare de aviz conform care cuprinde avizul administratorului/furnizorului de utilităţi urbane (apa, canalizare, electricitate, gaze, termoficare, telecomunicaţii, salubritate, transport urban, inclusiv pentru restricţiile impuse de reţelele de transport energetic sau tehnologic din zona de amplasament după caz), respectiv al instituţiilor descentralizate prevăzute de Lege (pentru securitatea la incendiu, protecţia civilă, protecţia mediului şi a sănătăţii populaţiei) exprimat în baza datelor extrase de proiectant din proiectul pentru autorizarea executării lucrărilor de construcţii (P.A.C., P.A.D., P.O.E., după caz) şi care fundamentează procedura de emitere a acordului unic.
(2) Fişa tehnica – corespunzătoare fiecărui domeniu de avizare – este specifica fiecărei unităţi administrativ-teritoriale emitente a autorizaţiei de construire/desfiinţare, cuprinzând elementele de aviz pentru utilitatile urbane şi pentru avizele serviciilor publice descentralizate ale ministerelor şi ale celorlalte organe centrale, organizate în judeţe sau în municipiul Bucureşti şi rezulta din adaptarea fişelor tehnice-model (a se vedea formularele-model F.8.1 – F.8.5) la cerinţele avizatorilor locali interesaţi, în conformitate cu precizările cuprinse în Lista A din Anexa nr. 2 la prezentele norme metodologice.
(3) Definitivarea conţinutului “Fisei tehnice” se face prin grija autorităţii administraţiei publice locale (emitentul autorizaţiilor) şi a tuturor avizatorilor interesaţi (societăţile/regiile care administrează/furnizează utilitatile urbane de pe raza unităţii administrativ-teritoriale), după cum urmează:
a) fişa tehnica-model pentru avizarea furnizarii de utilităţi urbane (formular-model F.8.1) se definitivează astfel:
1. se solicita fiecărui avizator interesat definitivarea fisei tehnice, scop în care i se transmite un exemplar al fisei tehnice-model în vederea completării;
2. avizatorul are obligaţia de a completa şi definitiva fişa tehnica-model prin înscrierea, în rubricile rezervate, a datelor şi informaţiilor cu caracter de generalitate specifice domeniului sau, astfel:
(i) baza legală care se aplica în domeniu;
(ii) conţinutul documentaţiei care trebuie prezentată pentru avizare, în conformitate cu reglementările specifice domeniului;
(iii) date privind taxa de avizare (baza legală şi modalitate de achitare);
3. după completare şi definitivare, avizatorul are obligaţia de a returna formularul fisei tehnice definitive emitentului, în termen de 10 zile de la primire;
4. emitentul are obligaţia de a multiplica fişele tehnice astfel obţinute de la avizatori şi de a le pune la dispoziţia solicitanţilor, o data cu certificatul de urbanism;
b) fişele tehnice-model pentru avizarea documentaţiilor privind securitatea la incendiu, protecţia civilă, protecţia mediului şi a sănătăţii populaţiei (formularele-model F.8.2 – F.8.5) se transmit instituţiilor avizatoare, prin grija emitentului, în vederea completării conţinutului-cadru al acestora cu alte date şi cerinţe specifice (de pe plan local), după care acestea se returnează emitentului, în termen de 10 zile de la primire, acesta având obligaţia de a le multiplica şi de a le pune la dispoziţie solicitanţilor, o data cu certificatul de urbanism.
(4) La solicitarea avizatorilor (administratorii sau/si furnizorii de utilităţi urbane, precum şi instituţiile prevăzute de Lege) conţinutul fişelor tehnice definitivate, aferente domeniilor lor de activitate, se pot actualiza pe cheltuiala acestora.
(5) Formularele fişelor tehnice se pun la dispoziţie solicitanţilor, contra cost, o data cu certificatul de urbanism, numai în situaţia în care certificatul de urbanism se solicita pentru emiterea autorizaţiei de construire/desfiinţare, pentru a fi utilizate în faza de proiectare şi de pregătire a autorizării.
– art. 20 Acordul unic
(1) Acordul unic este actul cu valoare de aviz conform emis de Comisia de Acorduri Unice din subordinea arhitectului şef, din cadrul structurilor de specialitate, constituite potrivit prevederilor art. 5 alin. (1) din Lege.
(2) Acordul unic se emite numai pe baza fişelor tehnice şi însumează avizele şi acordurile favorabile pentru utilitatile urbane, precum şi cele privind securitatea la incendiu, protecţia civilă, protecţia mediului şi sănătatea oamenilor.
(3) In baza acordului unic se poate emite autorizaţia de construire/desfiinţare.
(4) Acordul unic se emite şi în situaţia în care emitentul autorizaţiei de construire/desfiinţare este primarul comunei, oraşului ori municipiului, care nu are organizate structuri de specialitate. In aceasta situaţie acordul unic se emite de către preşedintele consiliului judeţean şi de arhitectul-şef al judeţului.
art. 28 Cerinţe urbanistice
(1) Certificatul de urbanism se întocmeşte în conformitate cu prevederile documentaţiilor de urbanism (P.U.G., P.U.Z., P.U.D. şi R.G.U.), iar pentru investiţiile care depăşesc limita unei unităţi administrativ-teritoriale se poate întocmi şi pe baza planurilor de amenajare a teritoriului (P.A.T.N., P.A.T.Z, P.A.T.J.), aprobate potrivit legii.
(2) In cazul în care scopul declarat de solicitant este autorizarea executării lucrărilor de construcţii, iar specificul obiectivului (funcţiune, accesibilitate, relaţii de vecinătate etc.) nu se încadrează în prevederile documentaţiilor de urbanism si/sau de amenajare a teritoriului aprobate, ori dacă particularităţile amplasamentului (suprafaţa neconstruibila ca urmare a unor interdicţii sau servituţi, a unor zone de protecţie a dotărilor de infrastructura, rezerve de teren pentru investiţii de interes public etc.) nu permit realizarea investiţiei, certificatul de urbanism se eliberează cu menţionarea expresă a incompatibilităţilor rezultate, precum şi a imposibilităţii emiterii unei autorizaţii de construire pentru obiectivul propus.
(3) In situaţii deosebite, în funcţie de condiţiile specifice de amplasament (poziţia terenului în ansamblul localităţii ori al teritoriului) si/sau de importanta şi complexitatea obiectivului de investiţii şi dacă prevederile documentaţiilor de urbanism şi de amenajare a teritoriului aprobate nu furnizează suficiente elemente necesare autorizării, ori dacă se solicita o derogare de la prevederile documentaţiilor de urbanism sau de amenajare a teritoriului aprobate, emitentul poate cere suplimentar, prin certificatul de urbanism:
a) elaborarea unui plan urbanistic zonal (P.U.Z.) ori de detaliu (P.U.D.), după caz, urmând ca, după aprobare, prevederile acestuia sa fie preluate în cadrul P.U.G. ori P.A.T.J.; în certificatul de urbanism se va face menţiunea ca proiectul pentru autorizarea executării lucrărilor de construcţii (P.A.C.) se va putea întocmi numai după aprobarea documentaţiei de urbanism şi cu obligativitatea respectării întocmai a prevederilor acesteia;
(4) Pentru lucrări la construcţiile existente (reparaţii, consolidări, schimbări de destinaţie a spaţiilor interioare etc.), dacă prin acestea nu se aduc clădirilor modificări de natura urbanistica ori dacă noua funcţiune este compatibila cu reglementările urbanistice ale zonei, nu este necesară întocmirea unui plan urbanistic zonal (P.U.Z.) ori de detaliu (P.U.D.), după caz.
-art. 44 Lucrul în Comisia de Acorduri Unice – C.A.U.
(1) Lucrările Comisiei de Acorduri Unice (C.A.U.) sunt conduse de arhitectul-şef, în calitate de preşedinte, sau de inlocuitorul de drept al acestuia. La lucrări pot participa ca invitaţi persoanele interesate în promovarea autorizării execuţiei lucrărilor.
(2) Avizarea documentaţiei se face de către Comisia de Acorduri Unice (C.A.U.) în termen de maximum 15 zile de la primirea documentaţiei şi cuprinde doua etape:
a) Analiza pe specialităţi a fişelor tehnice pentru utilitatile urbane şi de emitere a avizelor şi a acordurilor
In aceasta etapa membrii Comisiei de Acorduri Unice (C.A.U.) au la dispoziţie spre analiza fişele tehnice specifice şi proiectul pentru autorizarea lucrărilor de construcţii (P.A.C., P.A.D., P.O.E., după caz), procedând după cum urmează:
1. în situaţia în care avizul favorabil este exprimat fără condiţii, avizatorul va completa rubrica rezervată în fişa tehnica;
2. în situaţia în care avizul favorabil este exprimat cu condiţii, avizatorul va sprijini şi îndruma proiectantul, la solicitarea acestuia, pentru stabilirea modalităţilor de rezolvare a acestora în beneficiul realizării investiţiei;
3. în situaţia în care unul sau mai mulţi avizatori precizează în fişele tehnice condiţii de natura sa aducă modificări de soluţii fata de documentaţia supusă avizării (care nu pot fi rezolvate în termenul legal de analiza a documentaţiei depuse), aceasta se returnează (cu data şi număr de înregistrare) solicitantului (proiectantului) pentru completare, situaţie în care termenul de emitere a autorizaţiei de construire/desfiinţare curge din momentul redepunerii documentaţiei completate.
La solicitarea membrilor Comisiei, proiectantul sau consultantul, după caz, poate fi convocat şi are obligaţia de a se prezenta la sediul emitentului unde funcţionează Comisia, pentru a furniza eventuale elemente suplimentare necesare avizării si/sau pentru a introduce corecţiile necesare în documentaţie.
In situaţia în care furnizorul/administratorul de utilităţi nu poate asigura capacităţile solicitate (conform fişelor tehnice şi proiectului depus pentru autorizare), acest fapt se va motiva în scris. Furnizorul/administratorul de utilităţi are obligaţia de a sugera în scris modalităţile de rezolvare în beneficiul investiţiei.
b) Analiza în plen
In aceasta etapa Comisia de Acorduri Unice (C.A.U.) este abilitata sa emită acordul unic, dacă se constata ca se întrunesc cumulativ toate exigenţele privind asigurarea:
1. furnizării utilităţilor urbane potrivit conţinutului-cadru al proiectului pentru autorizarea executării lucrărilor de construcţii (toate fişele tehnice sunt avizate favorabil);
2. cerinţelor avizelor/acordurilor date de instituţiile descentralizate, obţinute prin grija emitentului;
3. cerinţelor celorlalte avize şi acorduri din competenta de obţinere a solicitantului.
(3) Prin-grija secretariatului Comisiei de Acorduri Unice (C.A.U.), toate documentaţiile depuse pentru emiterea autorizaţiei de construire/desfiinţare – care au fost avizate favorabil de avizatori în baza fişelor tehnice – se supun procedurii de emitere a acordului unic în plenul Comisiei de Acorduri Unice (C.A.U.).
(4) Procedura de avizare prezentată în cadrul prezentului articol se aplica de către:
a) consiliul judeţean, Primăria Municipiului Bucureşti, primăriile sectoarelor municipiului Bucureşti, ale municipiilor, oraşelor şi comunelor care dispun de structuri de specialitate;
b) consiliul judeţean, pentru lucrările de construcţii din competenta de autorizare a primarilor comunelor, oraşelor ori municipiilor, după caz, care nu au constituite structuri de specialitate.
(5) In situaţia în care primăriile oraşelor şi municipiilor nu beneficiază de structuri de specialitate, dar administrează unele utilităţi urbane (de exemplu: apa, canalizare, energie termica etc.), în vederea obţinerii acordului unic, acestea se vor îngriji sa obţină avizele/acordurile respective pe plan local şi sa le trimită structurilor de specialitate din cadrul consiliilor judeţene, urmând ca celelalte avize/acorduri sa fie obţinute la nivel judeţean de la administratorii/furnizorii de drept.
– art. 45 Emiterea şi gestionarea acordului unic
(1) Acordul unic se exprima prin consens în plenul Comisiei de Acorduri Unice (C.A.U.), se semnează de emitentul autorizaţiei de construire/desfiinţare – preşedintele consiliului judeţean sau primar, după caz, – şi se contrasemnează de arhitectul-şef.
(2) Acordul unic se redactează utilizându-se formularul-model F.12, se arhivează împreună cu fişele tehnice conţinând avizele favorabile şi se comunica, după caz, autorităţii administraţiei publice locale pe teritoriul căreia se afla imobilul.
(3) In baza acordului unic şi a avizului structurii de specialitate se poate redacta şi emite autorizaţia de construire/desfiinţare.
(4) Acordul unic, precum şi celelalte avize şi acorduri care au stat la baza emiterii acestuia îşi extind valabilitatea pe durata valabilităţii autorizaţiei (inclusiv a duratei de execuţie înscrisă în autorizaţie) sau în cazul prelungirii valabilităţii acesteia.
– art. 53 Asigurarea caracterului public
(1) Lista autorizaţiilor de construire/desfiinţare este publica.
(2) Lista se afişează lunar la sediul emitentului şi cuprinde enumerarea autorizaţiilor de construire/desfiinţare emise în luna precedenta (în ordinea eliberării), făcându-se evidenţierea fiecărui imobil prin menţionarea: adresei (sau a altui mod de identificare), a numelui şi prenumelui solicitantului, precum şi a scopului pentru care a fost eliberat actul.
(3) Conţinutul documentaţiilor cu caracter tehnic, documentaţiile de urbanism şi de amenajare a teritoriului, precum şi celelalte reglementări urbanistice care au stat la baza emiterii autorizaţiilor de construire/desfiinţare, vor putea fi consultate exclusiv la sediul emitentului şi numai de cei care pot face dovada ca sunt direct interesaţi sau potenţial afectaţi de prevederile acestora, în conformitate cu un regulament aprobat prin hotărâre a consiliului judeţean/local, după caz.
– art. 56 Intrarea în legalitate
(1) Organul de control care a sancţionat contravenţional pentru fapta de a se executa lucrări de construcţii fără autorizaţie sau cu încălcarea dispoziţiilor acesteia, potrivit prevederilor art. 28 alin. (1) din Lege, pe lângă oprirea executării lucrărilor, are obligaţia de a dispune luarea măsurilor necesare pentru încadrarea lucrărilor în prevederile autorizaţiei, sau de desfiinţare a lucrărilor executate fără autorizaţie, într-un termen pe care îl va stabili prin procesul verbal.
(2) In vederea realizării prevederilor alin. (1), potrivit Legii, autoritatea administraţiei publice competenta sa emita autorizaţia de construire/desfiinţare are obligaţia de a analiza modul în care construcţia corespunde reglementărilor din documentaţiile de urbanism aprobate pentru zona de amplasament urmând sa dispună, după caz, menţinerea, respectiv desfiinţarea construcţiilor realizate fără autorizaţie sau cu încălcarea prevederilor acesteia.
(3) In situaţia în care construcţia realizată fără autorizaţie de construire întruneşte condiţiile urbanistice de integrare în cadrul construit preexistent, autoritatea administraţiei publice locale competente poate proceda la emiterea unei autorizaţii de construire în vederea intrării în legalitate, în coroborare cu luarea măsurilor legale care se impun, numai în baza concluziilor unui referat de expertiza tehnica pentru cerinţa esenţială de calitate “rezistenta mecanică şi stabilitate” privind starea structurii de rezistenta în stadiul fizic în care se afla construcţia, precum şi pentru cerinţa esenţială de calitate “securitatea la incendiu”.
– art. 62 Schimbarea soluţiilor tehnice din proiect pe parcursul execuţiei
(1) In situaţia în care, înainte de începerea sau pe parcursul executării lucrărilor de construcţii, devine necesară modificarea soluţiilor tehnice din proiectul autorizat, beneficiarul/investitorul/administratorul/managerul de proiect are obligaţia de a nu începe, ori de a opri lucrările, după caz, şi de a solicita emiterea unei noi autorizaţii de construire corespunzător modificărilor aduse proiectului, materializate prin documentaţii – piese scrise şi desenate -, cu condiţia ca proiectul astfel modificat sa se încadreze în prevederile documentaţiilor de urbanism aprobate. Documentaţia vizata spre neschimbare va conţine proiectul pentru autorizarea executării lucrărilor de construcţii – P.A.C. – în întregul sau, incluzând modificările supuse autorizării. In aceste condiţii, taxa de autorizare se va regulariza după recepţia la terminarea lucrărilor de construcţii, potrivit legii.
(2) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), pe baza de dispoziţie de şantier data de proiectantul lucrărilor (verificata de verificator de
proiecte atestat) şi cu acordul scris al beneficiarului/investitorului/administratorului/ managerului de proiect, după caz, se pot admite modificări locale ale soluţiilor tehnice din proiectele autorizate fără emiterea unei noi autorizaţii de construire, dacă prin acestea:
a) nu se modifica funcţiunea consemnată în autorizaţia iniţială;
b) se asigura respectarea prevederilor Codului civil;
c) nu se modifica condiţiile de amplasament (regim de înălţime, POT, CUT, aliniament ori aspectul construcţiei);
d) nu sunt periclitate rezistenta şi stabilitatea clădirilor învecinate;
e) se asigura respectarea prevederilor reglementărilor tehnice în domeniul securităţii la incendiu.
(3) Se încadrează în prevederile alin. (2) şi lucrările devenite necesare în cazuri speciale determinate de luarea în considerare a unor situaţii imprevizibile la faza de proiectare (ca urmare a unor decopertări, relevee de fundaţii etc.), care se executa la construcţii existente, inclusiv la monumente istorice (cu avizul organismelor abilitate ale Ministerului Culturii şi Cultelor).
(4) In situaţiile prevăzute la alin. (1), (2) şi (3) responsabilitatea privind corectitudinea tehnica a soluţiei modificatoare aparţine proiectantului, iar titularul autorizaţiei are obligaţia de a depune (în copie) la emitentul autorizaţiei documentaţiile si/sau documentele specificate, cu rol de martor.
-art. 63 Completări sau detalieri ale prevederilor planurilor de urbanism şi de amenajare a teritoriului
In vederea emiterii autorizaţiilor, în situaţia în care sunt necesare completări sau detalieri ale prevederilor planurilor de urbanism şi de amenajare a teritoriului, legal aprobate, emitentul autorizaţiei va cere elaborarea unor documentaţii de urbanism/amenajare a teritoriului suplimentare.
Coroborând probele administrate în cauză, cu dispoziţiile legale anterior citate, instanţa a stabilit următoarele soluţii juridice:
1. În ce priveşte motivul de nulitate a autorizaţiei de construire invocat de către reclamanţi pentru nerespectarea dispoziţiilor art. 65 alin. 1 şi alin. 2, art. 66 şi art. 621 din Legea nr. 350/2001 se constată în primul rând că, în momentul emiterii autorizaţiei de construire forma în vigoare a art. 65 alin. 1 din Legea nr. 350/2001 anterior citat recunoştea posibilitatea absenţei Planului de amenajare a teritoriului judeţean şi a unui Plan de urbanistic general aprobat şi a reglementat această situaţie prin stabilirea posibilităţii realizării unor investiţii însă numai pe baza unui plan urbanistic zonal aprobat potrivit legii şi cu respectarea Regulamentului general de urbanism.
Din concluziile raportului de expertiză tehnică întocmit în cauză şi din răspunsul la plângerea prealabilă a reclamanţilor formulat de către Primarul municipiului Satu Mare, rezultă că la nivelul municipiului Satu Mare înainte de adoptarea legii nr. 350/2001, s-a întocmit în anul 1999 un Plan urbanistic general avizat prin Hotărârea de Consiliu Local nr. 19/200 însă acesta nu a mai obţinut avizele necesare inclusiv a ministerului de resort, astfel că este acesta nu este aprobat în condiţii legale.
Prin urmare, acesta nu are valoare juridică atribuită Planurilor urbanistice generale de către art. 46 şi de art. 49 din Legea nr. 350/2001 de bază legală pentru realizarea programelor şi acţiunilor de dezvoltare şi nu este opozabil în justiţie.
Se constată că, deşi la nivelul municipiului Satu Mare Planul urbanistic general nu este aprobat în condiţii legale, autorităţile publice locale rezolvă solicitările cetăţenilor urbei de emitere a autorizaţiilor de construire în considerarea Planului Urbanistic General şi a RLU nr. 19/2000 care însă nu a fost aprobat în condiţii legale ca şi cum acesta ar fi legal. De la data adoptării Legii nr. 350/2001, autoritatea publică locală a mai avizat o serie de hotărâri succesive apreciate ca îndeplinind exigenţele documentelor de urbanism, a adoptat planuri urbanistice zonale şi de detaliu care însă nu privesc strada P. din municipiul Satu Mare pe care s-a construit construcţia în litigiu şi astfel nu fac obiectul analizei în prezenta cauză.
Având în vedere faptul că municipiul Satu Mare se află în situaţia reglementată de art. 65 alin. 1 din Legea nr. 350/2001, instanţa constată că în această unitate administrativ teritorială efectuarea de investiţii urbane, respectiv emiterea unor autorizaţii de construire în vederea realizării acestora, în momentul emiterii autorizaţiei de construire, 6 decembrie 2007 a fi fost posibilă însă condiţionat de adoptarea în condiţiile legii a unui Plan urbanistic Zonal care să respecte întocmai Regulamentul general de urbanism.
Faţă de textul de lege în vigoare la data emiterii autorizaţiei de construire instanţa constată că motivul de nulitate absolută expres prevăzut de lege, invocat de către reclamant, respectiv cel prevăzut de art. 65 alin. 2 din Legea nr. 350/2001 se referă la documentaţiile de amenajare a teritoriului şi de urbanism modificate fără respectarea prevederilor legale privitoare la avizarea şi aprobarea acestora.
De asemenea, referitor la nerespectarea dispoziţiilor art. 621 din Legea nr. 350/2001 se constată că această dispoziţie legală se referă la situaţia neactualizării documentaţiilor de urbanism pana la expirarea termenelor de valabilitate prevăzute prin hotărârile de aprobare a acestora situaţie în care se suspendă eliberarea autorizaţiilor de construire/desfiinţare.
În speţă însă suntem în prezenţa unei alte ipoteze juridice decât cele prevăzute de cele două norme juridice invocate respectiv în cea determinată de lipsa totală a documentaţiilor de urbanism situaţie în care instanţa apreciază că nulitatea actului juridic încheiat în lipsa acestor documentaţii este virtuală şi se impune analiza îndeplinirii condiţiilor legale a acesteia, în sensul de a se verifica dacă sunt îndeplinite exigenţele de la alin. 1 al art. 65 din Legea nr. 350/2001.
În acest context, instanţa constată că Autorizaţia de construire nr. 856/06.12.2007 a fost emisă fără a se impune prin certificatul de urbanism solicitantului necesitatea elaborării unui Plan urbanistic zonal prin care să se justifice şi să se demonstreze posibilitatea intervenţiei urbanistice solicitate.
În această situaţie instanţă constată că actul administrativ atacat a fost emis în mod nelegal, iar nelegalitatea actului rezultă din încălcarea prevederilor art. 2 alin. 2 din Legea nr. 50/1991 raportat la art. 65 alin. 1 din Legea nr. 350/2001 întrucât autorizaţia de construire a fost emisă fără respectarea prevederilor documentaţiilor de urbanism avizate şi aprobate potrivit legii.
2. Cu toate că, motivul de nelegalitate a autorizaţiei de construire constatat mai sus ar fi suficient în sine pentru a se dispune anularea autorizaţiei de construire, având în vedere:
– faptul că prin acţiunea introductivă se solicită şi restabilirea situaţiei anterioare emiterii acesteia prin demolarea construcţiei,
– faptul că pârâţii invocă posibilitatea reautorizării construcţiei respectiv posibilitatea intrării în legalitate a acesteia
– opinia exprimată de expertul judiciar, specialist în urbanism în sensul că “Regulamentul local de urbanism elaborat şi avizat pe lângă Planul urbanistic general ( n. red. cel avizat prin HCL nr. 19/2000) a devenit practicabil şi utilizat în mai toate documentele specifice creând condiţii de realizare a construcţiilor tocmai pentru o dezvoltare coerentă”, cu alte cuvinte Regulamentului urbanistic general avizat prin HCL nr. 19/2000 i s-a atribuit prin cutumă valoare juridică pentru a nu stopa probabil evoluţia comunităţii locale şi pentru a nu sancţiona investitorii de bună credinţă,
– conştientă de consecinţele juridice grave ale constatării şi afirmării dreptului în sensul constatării nerespectării nici în prezent de către autoritatea publică locală a prevederilor Legii nr. 350/2001,
– pentru a verifica existenţa unei încălcări suficient de grave a normelor juridice generale incidente de natură a putea statua în sensul vătămării drepturilor constituţionale ale reclamanţilor şi a intervenienţilor accesorii prevăzute de art. 26 şi art. 331 din României privind dreptul la viaţa privată şi dreptul la un mediu sănătos respectiv art. 8 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, instanţa a analizat şi restul motivelor de nulitate invocate de către reclamanţi şi apărările invocate de către pârâţi pornind de la necesitatea verificării respectării cu ocazia emiterii autorizaţiei de construire, respectiv a întocmirii documentaţiei care a stat la baza acesteia atât a Regulamentului urbanistic general invocat de către autoritatea publică pârâtă cât şi a normelor juridice generale în vigoare respectiv a legislaţiei subsidiare specifice şi tehnice aplicabile inclusiv la eliberarea şi aprobarea documentaţiilor de urbanism locale (Legea nr. 350/2001 şi Regulamentul general de urbanism aplicabil pe întreg teritoriul ţării).
În considerarea acestor argumente, instanţa, constată că, chiar în situaţia în care Regulamentul urbanistic general ar fi fost aprobat în condiţiile legii în vederea emiterii Autorizaţiei de construire nr. 856 din 6 decembrie 2007 ar fi fost obligatoriu a se solicita C. L. al M. S. M. aprobarea unui Plan Urbanistic Zonal sau a unui Plan Urbanistic de Detaliu.
Planul Urbanistic General efectuat în 1999 a clasificat zona în care se află strada P. într-o unitate teritorială de referinţă (UTR) 05.03. preponderent rezidenţială care prevede caracterul subcentral prin densitatea de construire POT 40% şi coeficientul de utilizare a terenului (CUT) de 1,50, stabilind un regim maxim de construire locuinţe parter şi trei etaje ( P+3).
Certificatul de urbanism emis cu nr. 1177/17.09.2007 în temeiul documentaţiilor de urbanism nr. 1-4610/15.08.1999 faza PUG/PUZ/PUD, aprobată prin HCL nr. 19/30.03.200 a reprodus cele de mai sus, fără să indice necesitatea aprobării unui PUZ sau PUD, apreciind că respectarea RLU este suficientă, s-au cerut avize şi acorduri pentru utilităţi, avizul sanitar, acordul vecinului de la nr. 3 dacă soluţiile propuse afectează, structura casei , autorizaţie de demolare şi verificare tehnică.
Din documentaţia tehnică depusă la dosarul cauzei verificată de către expertul judiciar, rezultă că autorizaţia de construire a fost emisă cu aprobarea construirii cu o retragere de 3,3 metri de la aliniamentul stradal (care în realitate este de 1,85 m) în condiţiile în care prin RLU se precizează că în UTR „pe străzile Marsilia, P-ţa Titulescu şi Rândunelelor se vor respecta aliniamentele actuale cu excepţia parcelelor pe colţ, pe celelalte străzi, opţional clădirile noi pot fi retrase cu până la 5 m”.
În opinia expertului, analiza retragerii construcţiei putea fi făcută doar în comisia pentru Acorduri Unice, iar ţinându-se seama de soluţia aleasă de ocupare integrală a frontului terenului, cu calcane până la limita de proprietate şi în spritul legii, era necesară elaborarea unui PUZ de aliniament şi PUD pe strada Pelican, atât pentru reglementarea fronturilor privind aliniamentul cât şi pentru condiţiile şi servituţile de realizare a calcanelor spre vecini.
De asemenea, dacă se pun în balanţă prevederile UTR 05.03. care permit retragerile până la 5 m, orice retragere, inclusiv în cazul aplicării acestei prevederi trebuie analizată în contextul stradal. Regulamentul prin expresia “opţional” nu s-a adresat fiecărei parcele care ar fi absurd într-un context urban cu regim închis, a presupus că, dacă, se propune schimbarea aliniamentului, acest nou aliniament va fi unul studiat în cadrul unui plan urbanistic corespunzător.
Documentaţia de autorizare nu conţine nici un plan de trasare la scara potrivită pentru soluţionarea amplasamentului pe un plan de situaţie topografic şi cadastral, plan care în accepţiunea de a nu solicita PUD trebuia să rezolve detaliile de punere în spaţiu a clădirii precum şi parcelele şi spaţiile funcţionale.
Modificarea suprafeţei construite desfăşurată astfel ca CUT să depăşească 1,5 precum şi supraînălţarea cornişei/streaşină a construcţiei peste P+3 la stradă, ţinând seama şi de ampriza străzii Pelican oricum „impuneau o soluţie urbanistică legală şi profesionistă din punct de vedere al conţinutului şi al modului de desfăşurare” astfel că şi în această situaţie era necesară emiterea unei documentaţii urbanistice adecvate.
Prin Proiectul de Autorizare a Construcţiei s-a propus construirea unei ” case de locuit cu 15 apartamente” cu un regim de înălţime de P+3. Emitentul certificatului de urbanism a apreciat că acest regim de înălţime corespunde RLU pentru zona respectivă, însă a interpretat şi a apreciat greşit dispoziţiile art. 31 alin. 1 şi 2 din Regulamentul general de urbanism anterior citat deoarece aceasta prevede obligaţia respectării înălţimii medii a clădirilor învecinate şi a caracterului zonei, fără ca diferenţa de înălţime să depăşească cu mai mult de două nivele clădirile imediat învecinate. Potrivit acestui act normativ, clădirile imediat învecinate sunt cele amplasate alăturat, de aceiaşi parte a străzii şi nu cele situate în faţa clădirii sau la colţul străzii.
Întrucât, clădirile imediat vecinătate construcţiei în litigiu, respectiv cele situate de o parte şi de alta a acesteia sunt clădiri cu regim de înălţime parter, prin autorizaţia de construire contestată s-a modificat regimul de înălţime în zonă cu încălcarea normei generale respectiv a Regulamentului general de urbanism.
De asemenea, se constată că prin autorizarea de construire contestată se autorizează construirea unei „case de locuit P+3 cu 15 apartamente”.
În opinia expertului, „o casă de locuit cu mai multe apartamente poate să fie o colectivă cu 4, 6, 8 apartamente sau bloc de locuinţe cu 10,20 sau mai multe apartamente. Nu este indiferent – urbanistic dar nici social – câte familii reprezintă o propunere de investiţie rezidenţială. De experienţa celui care emite Certificatul de urbanism depinde răspunsul.”
“Orice dezvoltare impune o tranziţie cu părţi mai mult sau mai puţin confortabile. Dacă decizia publică ( n.red. exprimată prin adoptarea documentaţiilor de urbanism în condiţiile legii), acceptă transformarea urbanistică prevăzută, atunci, de la bun început trebuie să se explice nu numai celor ce vor locui înghesuiţi pe o parcelă dar şi celor care urmează să utilizeze aceleaşi reguli. Dacă aceste reguli nu există descris, acceptate, locuitorii vor avea sentimentul de frustrare. Mediul construit nu poate fi echilibrat fără cunoaşterea funcţiunilor pe un teritoriu. Dar nici situaţia de faţă în care prin intenţia de a spori numărul de apartamente în detrimentul confortului viitorilor proprietari, cărora nu se va spune că într-un viitor nu prea îndepărtat vor avea dormitoarele în beznă, închisă de casa vecină cu toate drepturile lor, nu este corectă.”
În considerarea acestor argumente, reţinând că în chiar PUG-ul invocat de către emitentul autorizaţiei de construire, str. P. este o zonă subcentrală – locuinţe şi scuar cu funcţiuni existente şi menţinute/locuinţe şi dotări/iar la funcţiuni propuse prevede locuinţe P+1-3 cu şi fără spaţii la parter în locul locuinţelor parter, se constată că deşi autorizaţia de construire a fost emisă – probabil pentru a justifica ” legalitatea acesteia” – pentru o “casă de locuit”, aceasta în realitate priveşte un bloc de locuinţe astfel că prin construirea acesteia se aduc modificări regimului de construire şi funcţiunii zonei.
Având în vedere faptul că, din planşele cuprinzând Propuneri de Autorizare a Construcţiei, depuse la eliberarea certificatului de urbanism organul de specialitate deduce solicitările necesare în funcţie de cunoştinţele sale, iar din documentaţia tehnică rezultă că în realitate s-au propus modificări ale reglementărilor din Planul urbanistic general chiar a celui neaprobat, asupra procentului de ocupare al terenului (POT) şi distanţele fata de limitele laterale şi posterioare ale parcelei înălţimii maxime admise, coeficientului de utilizare al terenului (CUT) şi retragerii clădirilor fata de aliniament, a regimului de construire şi practic funcţiunii zonei se constată că prin certificatul de urbanism era necesar a se solicita, iar pentru emiterea autorizaţiei de construire era necesar a exista un Plan Urbanistic Zonal sau Plan Urbanistic de Detaliu, lucru care nu s-a respectat.
Procedând în acest mod, autoritatea publică pârâtă a încălcat dispoziţiile art. 32 alin. 3 din legea nr. 350/2001, potrivit căruia, „modificările aduse reglementărilor din Planul urbanistic general asupra procentului de ocupare al terenului (POT) şi distanţele fata de limitele laterale şi posterioare ale parcelei se stabilesc prin Planul urbanistic de detaliu, iar cele aduse regimului de construire, funcţiunii zonei, înălţimii maxime admise, coeficientului de utilizare al terenului (CUT) şi retragerii clădirilor fata de aliniament se stabilesc prin planurile urbanistice zonale.”
3. La emiterea autorizaţiei de construire atacate a fost încălcate şi dispoziţiile legale care prevăd necesitatea obţinerii Acordului Unic, în sensul că Acordul Unic pe baza căruia s-a emis autorizaţia de construire atacată nu este semnat de către reprezentanţii S.C. E. .S.A, S.C. E-O. G. S.A. şi I. S. U., nu cuprinde vreo referire la fişele tehnice întocmite de organele abilitate pentru emiterea acestuia nefiind completat corespunzător nici procesul verbal privind modalitatea de adoptare a acestuia.
În condiţiile în care Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 50/1991, la data emiterii autorizaţiei prevedeau o procedură specială de emitere a Acordului unic de către Comisia pentru Acorduri Unice, în speţă nu s-a făcut dovada respectării acestei proceduri, după cum la dosarul cauzei nu s-au depus iar expertului nu i s-au prezentat toate fişele tehnice şi avizele organismelor specializate prevăzute de lege şi afirmativ existente, având în vedere caracterul de aviz conform al Acordului Unic, instanţa constată că lipsa acestuia, respectiv întocmirea în mod nelegal, pur formal a acestuia constituie un motiv de nelegalitate a actului administrativ emis în lipsa acestuia, respectiv un motiv de nelegalitate a autorizaţiei de construire contestată prin prezenta acţiune în contencios administrativ.
4. Potrivit art. 7 alin. 12 din aceeaşi Legea nr. 50/1991 “autorizaţiile de construire/desfiinţare se emit numai pe baza unei documentaţii complete, în conformitate cu conţinutul cadru prevăzut în anexa nr. l, cu excepţia situaţiilor prevăzute la alin. 16”
Din raportul de expertiză întocmit în cauză rezultă că din documentaţiile existente la dosarul cauzei nu rezultă dacă autoritatea publică pârâtă, la eliberarea autorizaţiei de construire ar fi respectat dreptul populaţiei de a fi informat şi consultat în legătură cu emiterea unei autorizaţii de construire de natură a modifica regimul de construire şi de funcţiuni a zonei în care s-a edificat construcţia, iar documentaţiile care au stat la baza emiterii autorizaţiei de construire nu au fost complete, şi parţial neprofesionist desenate.
Astfel expertul a constatat că din anexa nr. l privind Conţinutul-cadru al proiectului pentru autorizarea executării lucrărilor de construcţii nu este completată deloc fiind copiată doar din lege, iar formularul complet F9 lipseşte, adică nu este completat.
5. Autorizaţia de construire atacată încalcă şi nesocoteşte prevederile art. 24 lit. b), din Regulamentul general de urbanism, potrivit cărora autorizarea executării construcţiilor este permisă numai dacă se respectă distanţele minime necesare intervenţiilor în caz de incendiu, stabilite pe baza avizului unităţii teritoriale de pompieri, în cazul vecinătăţii construcţiei edificate de către pârâţii – beneficiari ai autorizaţiei de construire cu locuinţele imediat alăturate o astfel de distantă nu există, întrucât construcţia este edificată din mejdă în mejdă, ocupând întregul teren pe toată lăţimea lui.
6. În ce priveşte necesitatea acordului autentic al proprietarului imobilului de pe str. P. nr. 3 la eliberarea autorizaţiei de construire impus solicitanţilor prin certificatul de urbanism în cazul în care urmare a edificării construcţiei acest imobil va fi afectat negativ, instanţa constată că în speţă se impunea luarea acestui acord autentic, deoarece în mod evident, construcţia edificată pe întreaga lungime a parcelei a influenţat structura de rezistenţă a acesteia.
În acest sens, expertul tehnic reţine că, ” aspectul exterior şi interior al imobilului din str. P. nr. 3 mărturiseşte de pierderea stabilităţii la nivelul fundaţiei prin tasare în zona de alipire cu noua construcţie. Din cele declarate la inspecţie, această stare nu a existat înainte de executarea construcţiei. Menţiunea din certificatul de urbanism la pct.d2 Avize/Acorduri” Acord vecin nr. 3 dacă prin soluţia propusă afectează structura casei acestuia”, poate da indicii că cel care au emis certificatul au acordat atenţie din experienţă sau din cunoaşterea situaţiei.
Proiectul PAC nu conţine descrierea execuţiei în zona casei nr. 3. În memoriul de rezistenţă nu se fac referiri la săpături, subzidiri sau alte lucrări adiacente casei vecine, detalii care probabil sunt cuprinse la fazele de detaliere a execuţiei.
Proprietarul casei a declarat că nu a dat acordul, dar de fapt nici nu putea să ştie ce soluţie tehnică poate fi aplicată la situaţia dată. Prejudiciul este egal cu restabilirea deformaţiilor constructiv care din punct de vedere tehnic sunt realizabile de urgenţă pe bază de proiect întrucât starea de instabilitate poate afecta integritatea elementelor interioare inclusiv locuitorii.”
Astfel fiind instanţa constată că şi acest motiv de nelegalitate a autorizaţiei de construire invocat de către reclamanţi este întemeiat, lipsa acordului vecinilor la eliberarea unei autorizaţii de construire în cazul în care obţinerea acestui acord în formă autentică este obligatorie fiind sancţionată cu nulitatea autorizaţiei de construire în condiţiile pct. 2.5.6 din Anexa nr. 1 la Legea nr. 50/1991 (2.5.6. Acordul vecinilor, conform prevederilor legale in vigoare, exprimat in forma autentica, pentru constructiile noi, amplasate adiacent constructiilor existente sau in imediata lor vecinatate – si numai daca sunt necesare masuri de interventie pentru protejarea acestora -, pentru lucrari de constructii necesare in vederea schimbarii destinatiei in cladiri existente, precum si in cazul amplasarii de constructii cu alta destinatie decat cea a cladirilor invecinate).
7. În ce priveşte încălcarea conţinutului şi a dispoziţiilor art. 2 din Ordinul ministrului sănătăţii nr. 536 din 23 iunie 1997 pentru aprobarea normelor de igienă şi a recomandărilor privind mediul de viaţă al populaţiei, publicat în M.of. nr. 140 din 3 iulie 1997, instanţa reţine că, potrivit acestui text de lege, “amplasarea clădirilor destinate locuinţelor trebuie să asigure acestora însorirea pe o durată de minimum 1.1,5 ore zilnic, la solstiţiul de iarnă, a tuturor încăperilor de locuit. Distanţa dintre clădiri trebuie să fie mai mare sau cel puţin egală cu înălţimea clădirii celei mai înalte, pentru a nu se umbri reciproc..”
Din expertiza judiciară întocmită în cauză rezultă că, ” faţada principală şi posterioară sunt orientate către n-v şi s-e deci primesc lumina soarelui, mai puţin minimum şase dormitoare care au ferestre orientate spre curţile de ventilaţie cu retragerea conform dar cu pericolul că vecinii vor face şi ei case cu calcan în viitor şi vor închide în viitor orice sursă naturală de lumină către acestea camere. În ce priveşte efectul asupra vecinilor, casa nouă are efect asupra casei de locuit de la nr. 7 mai mult din punct de vedere psihic până la existenţa acesteia şi asupra casei de vis a vis nr. 2 sau 2/a care vor avea o umbră prelungită asupra lor dar din motive de înălţime mai mare decât lăţimea străzii.”
Prin urmare, se constată că amplasarea clădiri în litigiu s-a realizat cu nerespectarea şi a dispoziţiilor art. 2 din Ordinul nr. 536/1997 anterior citat, la documentaţia anexată cererii de emitere a autorizaţiei de construire nefiind ataşat nici studiul de umbrire.
8. Referitor la respectarea cerinţelor prevăzute de art. 3 din Ordinul nr. 536/1997 privind mediul de viaţă al populaţiei, publicat în M.Of. nr. 140 din data de 7 martie 1997, potrivit căruia “la stabilirea amplasamentelor clădirilor de locuit se vor preciza şi amplasamentele următoarelor dotări tehnico-edilitare:-
a), platforme organizate pentru depozitarea recipientelor de colectare a gunoiului menajer (…) platformele se vor amenaja la distanţe de minimum 5 metri ferestrele apartamentelor;
c), spaţii amenajate pentru gararea şi parcarea autovehiculelor populaţiei din zona respectivă, situate la distanţe de minimum 10 m de ferestrele camerelor de locuit.”
În cuprinsul raportului de expertiză întocmit în cauză se arată că, „Cerinţele prevăzute la articolul 3 au fost cuprinse în planul de situaţie extras din proiect. Se menţionează că plasarea parcajelor la limita de proprietate poate crea servituţi de utilizare a terenului vecin.” De asemenea expertul mai arată că, “sunt prevăzute 12 locuri de parcare organizate neprofesionist, desenat la nivel elementar ce nu poate fi autorizat în mod serios. se întrevede o îngrămădire de maşini în curte în detrimentul spaţiilor funcţionale.” „Parcajele cele 11 asigurate cu locuri de parcare de 2,37 m lăţime ocupă aproape integral curtea construcţiei care mai are o funcţiune principală de intrare în blocul de locuinţe. De spaţii necesare de recreere, joacă sau verzi nu poate fi vorbă. Se răzbună lipsa unui Plan Urbanistic de Detaliu care are această menire de a stabili utilizarea unei parcele cu funţiunile în limitele lor.”
9. În privinţa posibilităţii invocate de către pârâţi de a modifica soluţiile tehnice faţă de autorizaţia iniţială, prin Dispoziţie de şantier şi dacă în privinţa Dispoziţiei de şantier nr. 1/10.04.2008 era necesară emiterea unei noi autorizaţii, instanţa reţine că, potrivit art. 62 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991 redate în partea introductivă a prezentei, în principiu este posibilă această modificare a soluţiilor tehnice modificare însă, de regulă această modificare este condiţionată de emiterea unei noi autorizaţii de construire corespunzător modificărilor aduse proiectului,
În speţă, în baza constatărilor expuse de către expertul tehnic judiciar, se constată că, „Dispoziţia de şantier nr. 1/10.04.2008 este un exemplu unic/rar în care proiectantul de rezistenţă în dorinţa de a amplifica construcţia autorizată pe orice cale, recunoaşte că a proiectat o structură susceptibilă de a fi instabilă intervenind la forma şi dimensiunea construcţiei fără acceptul vizibil al arhitectului cu drept de semnătură în condiţiile în care o asemenea schimbare necesită reautorizare, în baza unui Certificat de urbanism nou.”
10. Referitor la problema de drept invocată de pârâţi privind posibilitatea acestora de a intra în legalitate, posibilitate prevăzută de art 56 alin. 3 din Normele metodologice de aprobare a Legii nr. 50/1991, potrivit căruia, în situaţia în care construcţia realizată fără autorizaţie de construire întruneşte condiţiile urbanistice de integrare în cadrul construit preexistent, autoritatea administraţiei publice locale competente poate proceda la emiterea unei autorizaţii de construire în vederea intrării în legalitate, în coroborare cu luarea măsurilor legale care se impun, numai în baza concluziilor unui referat de expertiza tehnica pentru cerinţa esenţială de calitate “rezistenta mecanică şi stabilitate” privind starea structurii de rezistenta în stadiul fizic în care se afla construcţia, precum şi pentru cerinţa esenţială de calitate “securitatea la incendiu”.
În acord cu opinia exprimată de către expertul tehnic judiciar, specialist în urbanism, instanţa apreciază că, în speţă, pârâţii nu pot invoca cu succes această dispoziţie legală pentru a evita consecinţele aplicării principiului de drept privind restabilirea situaţiei anterioare prin demolarea construcţiei.
Astfel, instanţa constată că art. 56 alin. 3 din Normele metodologice anterior citat condiţionează intrarea în legalitate a unei construcţii de condiţia întrunirii de către aceasta a „condiţiilor urbanistice de integrare în cadrul construit preexitent”.
Din analiza tuturor documentelor care au stat la baza emiterii autorizaţiei de construire contestate şi din verificarea stadiului actual în care se află ridicată construcţia atât în privinţa elementelor care au fost edificate cu respectarea autorizaţiei de construire cât şi în privinţa celor care a depăşit limitele autorizaţiei de construire şi care se regăsesc în fapt la faţa locului, din considerentele anterior expuse rezultă că instanţa a constatat că, construcţia situată pe strada P. nr. 5 din municipiul S. M., nici în faza de proiectare a acesteia şi nici în stadiul actual în care aceasta a fost realizată nu întruneşte exigenţele limitelor cadrului preexistent, mai exact actuala construcţie nu se încadrează în dispoziţiile unui cadru urbanistic local pregândit şi nici în cel reglementat cu caracter general.
În acest sens şi în plus faţă de argumentele anterioare, instanţa constată încălcarea de către construcţia existentă, printre altele a dispoziţiilor art. 14 din Regulamentul general de urbanism aprobat prin HG nr. 525/1996 potrivit cărora potrivit căruia „(1) Autorizarea executării construcţiilor se face cu condiţia asigurării compatibilitatii dintre destinaţia construcţiei şi funcţiunea dominanta a zonei, stabilită printr-o documentaţie de urbanism, sau dacă zona are o funcţiune dominanta tradiţionala caracterizată de tesut urban şi conformare spatiala proprie.
(2) Condiţiile de amplasare a construcţiilor în funcţie de destinaţia acestora în cadrul localităţii sunt prevăzute în anexa nr. 1 la prezentul regulament.”
De asemenea, instanţa reţine ca relevantă şi opinia expertului judiciar exprimată cu privire la posibilitatea pârâţilor de intra în legalitate în sensul că, “autorizarea sau reautorizarea unei clădiri de locuit cu obiect similar sau nu cu cel realizat pe terenul respectiv presupune parcurgerea căii legale şi profesionale ale fazelor de proiectare prevăzute legislaţia în vigoare ţinând seama de interesele colectivităţii aferente zonei cu aceleaşi drepturi, astfel că proiectul acceptat să prefigureze situaţia finală când întreaga stradă va avea imaginea prefigurată.”
Având în vedere considerentele de mai sus, instanţa constată că în prezenta cauză s-au prefigurat şi s-au dovedit ca întemeiate suficiente motive de nulitate a autorizaţiei de construire contestate prin prezenta acţiune în contencios administrativ determinate în principal de nerespectarea procedurii de emitere a acesteia, de nerespectarea documentaţiilor de urbanism aprobate de lege şi de lipsa unor documente/acte juridice esenţiale şi obligatorii anterioare emiterii acesteia, pentru a putea statua în sensul stabilirii ca întemeiată a acţiunii în anularea acestui act administrativ astfel cum aceasta a fost formulată şi ulterior precizată şi pentru a se dispune anularea actului administrativ contestat.
În consecinţă, în temeiul art. 8,10,18 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, art. 12 din legea nr. 50/1991 şi a dispoziţiilor legale la care s-a făcut referire prin considerentele de mai sus, instanţa urmează să admită acţiunea în contencios administrativ formulată de către reclamanţi precum şi cererea de intervenţie accesorie în interesul acestora formulată de către intervenienţii K. I., K. T. şi S. A. C., vecini cu reclamanţi şi să anuleze autorizaţia de construire contestată precum şi toate actele şi operaţiunile administrative care au stat la baza emiterii acesteia.
Astfel cum s-a arătat în partea introductivă, cererea de intervenţie în interes propriu formulată de aceiaşi intervenienţi urmează a fi respinsă ca inadmisibilă pentru neparcurgerea de către aceştia a procedurii prealabile sesizării instanţei de contencios administrativ .
În temeiul art.18 din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art.28 şi art. 32 din Legea nr. 50/1991 urmare a anulării autorizaţiei de construire, a constatării caracterului nelegal al acesteia şi a nerespectării de către construcţia edificată a condiţiilor urbanistice de integrare în cadrul construit preexistent, în virtutea principiului de drept quod nullum est nullum producit efectum şi a principiului restitutio in integrum (constatarea nulităţii unui act juridic atrage nulitatea actelor juridice subsecvente emise în baza şi presupune restabilirea situaţiei anterioare emiterii acesteia) principii de drept pe deplin aplicabile şi în materia contenciosului administrativ, instanţa urmează să dispună şi restabilirea situaţiei anterioare emiterii actului administrativ constatat nelegal, în sensul demolării construcţiei edificate.
Împotriva acestei sentinţe, în termen , au declarat recurs pârâţii S. A. A., S. S. D., P. S. C. şi P. S., solicitând în principal în temeiul art.312 alin.3 Cod procedură civilă, raportat la art.304 pct.9 Cod procedură civilă, casarea acesteia şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleaşi instanţe în vederea administrării de probe, iar, în subsidiar, în baza art.312 rap.la art.304 pct.7 şi 9 Cod procedură civilă, a modifica în tot sentinţa în sensul respingerii acţiunii formulate de reclamanţi şi intervenienţilor accesorii, cu cheltuieli de judecată.
În dezvoltarea motivelor de recurs s-a învederat că, instanţa de fond a încălcat dreptul la apărare şi la un proces echitabil, garantat atât prin Convenţia Europeană a Drepturilor Omului cât şi prin Constituţia României, deoarece s-a respins cererea de probaţiune de efectuare a unei contraexpertize.
Recurenţii susţin că dl. expert E. Gh. care a efectuat expertiza în faţa instanţei de fond, nu are calitatea de expert judiciar în specialitatea de urbanism, iar instanţa a respins în mod nelegal cererea de efectuare a unei noi expertize, deşi în lista Registrului Urbaniştilor din România figurează peste 1300 de persoane, încălcând şi principiul rolului activ al judecătorului, consacrat de prevederile art.129 alin.5 Cod procedură civilă, cauzându-se totodată un dezechilibru procesual între părţi.
Referitor la starea de fapt, recurenţii au arătat că, prin autorizaţia de construire nr.856/6.12.2007, s-a aprobat executarea lucrărilor de construire având ca obiect casă de locuit P + 3 E cu 15 apartamente, conform Proiectului tehnic nr.19/2007, în baza căruia au fost demarate lucrările de construire. Că, în urma unui control efectuat de Inspectoratul Teritorial în Construcţii, în cursul lunii mai 2008, s-a constatat nerespectarea autorizaţiei, respectiv a aliniamentului, executarea scării din beton de la etajul 3 în pod, conform procesului verbal nr.17/20.05.2008, prin care s-a dispus şi suspendarea executării autorizaţiei de construire, conform Încheierii 442/CA/15.10.2008, dată de la care, lucrările de construire practic sunt oprite.
Problemele care se privesc construcţia efectiv realizată, susţin recurenţii, care nu au contestat că nu se încadrează întru-totul în autorizaţia de construire, au relevanţă prin prisma apărărilor formulate de către ei în prezent, în sensul existenţei posibilităţii parcurgerii procedurii de „ intrare în legalitate”, astfel cum s-a dispus prin procesul verbal nr.16/2008, însă şi în această privinţă s-au lovit atât de opoziţia intimaţilor cât şi de lipsa de asumare a responsabilităţii din partea consilierilor locali ai M. S. M..
Până la momentul în care problema intrării în legalitate nu este soluţionată în vreun fel de autorităţile competente sau de către instanţele judecătoreşti, recurenţii consideră că cererea pentru demolarea construcţiei realizate, este prematură, deoarece Legea nr.50/1991 şi normele metodologice de aplicare a acesteia, reglementează în mod expres că desfiinţarea construcţiilor realizate fără autorizaţie sau cu încălcarea prevederilor acesteia, se poate dispune doar în măsura în care construcţia realizată nu se poate încadra în condiţiile urbanistice ale cadrului construit preexistent, adică dacă nu se poate obţine o nouă autorizaţie de construire.
În ceea ce priveşte nelegalitatea autorizaţiei de construire din litigiu, recurenţii învederează că, deşi instanţa de fond reţine lipsa avizului ministerului de resort ( MLPAT) în ceea ce priveşte Planul Urbanistic General, această problemă nu a făcut obiectul probaţiunii, respectiv, nu s-a solicitat nici pârâtei P. m. S. M., nici acestui minister, relaţii în privinţa existenţei sau nu a unui aviz, iar cele reţinute de expert în această privinţă excede atribuţiilor acestuia, expert care reţine el însuşi, că nu formează obiectul raportului de expertiză în ce măsură activitatea de realizare a investiţiilor pe teritoriul municipiului Satu Mare se desfăşoară potrivit prevederilor Legii 350/2001.
Cert este, susţin recurenţii că, în ultimii 12 ani, toate autorizaţiile de construire eliberate în M. S. M., au avut la bază PUG-ul şi regulamentul local aferent, aprobat prin HCL nr.19/2000, iar interpretarea dată de instanţa de fond, privind lipsa totală a documentaţiilor de urbanism care au stat la baza eliberării tuturor autorizaţiilor de construire în toată această perioadă, aduce atingere gravă principiului securităţii raporturilor juridice civile.
Cele reţinute de instanţa de fond contravin principiului disponibilităţii, deoarece, acesta a schimbat în mod nelegal temeiul de drept a acestui motiv de nelegalitate al autorizaţiei de construire, iar pe de altă parte, nu formează obiectul prezentului litigiu dacă autorităţile locale ar fi avut sau nu obligaţia de a suspenda eliberarea autorizaţiilor de construire.
Teoria reclamanţilor nu a fost împărtăşită nici de expertul Gh. E., care, la întocmirea raportului de expertiză a avut în vedere PUG-ul avizat, alături de o serie de alte acte normative incidente conform subpunctului 1.6 din expertiză.
O altă problemă juridică care se ridică faţă de cele reţinute de instanţa de fond priveşte aplicarea legilor în timp, deoarece art.65 alinb.1 din Legea nr.350/2001, a fost modificat prin OG nr.27/2008, iar textul nou al acestui articol, prevede că, în absenţa unui PUG aprobat se pot realiza investiţii în construcţii, numai în baza unui plan urbanistic zonal, aprobat potrivit legii şi cu respectarea regulamentului general de urbanism, însă trebuie recunoscut că aceste prevederi legale nu îşi găsesc aplicabilitatea, deoarece, autorizaţia ce a fost eliberată la data de 6.12.2007, respectiv, anterior intrării în vigoare a acestor prevederi.
Astfel, nu se poate reţine nici obligaţia impunerii întocmirii unui asemenea plan urbanistic zonal, deoarece ar fi greu de imaginat cum s-ar putea realiza conformarea la nişte norme inexistente.
Pe de altă parte, susţin recurenţii, din ansamblul probelor administrate în cauză, rezultă că nu s-a făcut dovada existenţei unui drept sau interes legitim, cert, concret şi efectiv, care ar fi fost vătămat prin emiterea autorizaţiei de construire.
Cu privire la necesitatea întocmirii în prealabil emiterii autorizaţiei, a unui plan urbanistic zonal sau de detaliu, recurenţii susţin că o asemenea obligaţie nu există, deoarece, proiectul întocmit respectă în esenţă indicii urbanistici ai zonei, construcţia încadrându-se în Regulamentul zonal de urbanism cu regim de înălţime P + 1 -3 E, POT 40% ŞI CUT 1,5%, iar pe de altă parte, depăşirea nesemnificativă a indicilor urbanistici, nu poate justifica o măsură drastică, cum ar fi anularea autorizaţiei de construire, deoarece asemenea probleme pot deriva atât din metode de calcul diferit, cât şi, dintr-o neatenţie a persoanei care a verificat documentaţia depusă.
În ceea ce priveşte regimul de înălţime în zonă, este P+1-3E, şi, indiferent dacă acea clădire formează o simplă unitate locativă sau dacă aceasta va fi locuită de 15 familii, regimul de înălţime este respectat prin proiectul tehnic care a stat la baza emiterii autorizaţiei de construire.
Referitor la Acordul Unic, care a stat la baza emiterii autorizaţiei atacate, recurenţii susţin că, şi expertul face referire expresă la existenţa acestui act, care se regăseşte în documentaţia deţinută de aceştia şi are nr.920/30.11.2007, emis de P. S. M. iar cu privire la necompletarea Fişei F 9 sau completarea parţială a acestei fişe, se arată că, într-adevăr, acest formulat tip, trebuia completat de către proiectant şi semnat de beneficiar, ceea ce s-a întâmplat, însă nu cunosc motivul pentru care anumite aspecte tehnice sau omis a fi trecute în această fişă, care, oricum, nu este de natură a atrage nulitatea autorizaţiei.
De asemenea, se susţine că s-a reţinut greşit de către instanţa de fond nesocotirea prevederilor art.24 lit.b din Regulamentul general de urbanism, cu privire la care nici expertul nu a tras o concluzie referitor la incidenţa acestor prevederi legale.
O altă critică se referă la reţinerea de către instanţa de fond, a inexistenţei acordului vecinilor de pe str.P. nr.3, acord care se impunea, după cum rezultă din certificatul de urbanism doar în cazul în care soluţia propusă afectează structura casei acestuia, ceea ce nu este cazul în speţă, iar pe de altă parte, familia K. , care locuieşte la nr.3, nici nu a formulat plângere prealabilă, motiv pentru care, intervenţia în nume propriu, formulată de aceştia, a fost respinsă ca inadmisibilă.
În lipsa unui studiu de umbrire, concluziile expertului sunt doar nişte supoziţii, astfel că, în mod greşit s-a reţinut şi încălcarea disp.art.2 din Ordinul 536/1997.
De asemenea se critică reţinerea de către instanţa de fond a încălcării prevederilor art.3 din Ordinul nr.536/1997, concluzie care nu este confirmată de probele administrate în cauză.
În privinţa capătului de cerere vizând demolarea construcţiei, recurenţii arată că, problema demolării este reglementată expres prin dispoziţiile Legii nr.50/2001, motiv pentru care, principiile de drept comun nu-şi găsesc aplicabilitatea până la momentul în care nu se face dovada, fără echivoc a faptului că nu se poate urma procedura intrării în legalitate.
Această cerere a fost prematur introdusă, deoarece, recurenţii susţin că au făcut toate demersurile necesare pentru a intra în legalitate, în conformitate cu prevederile art.56 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr.50/1991, iar pe de altă parte, conform art.32 din Legea nr.50/2001, intimaţii nu au calitate procesual activă pentru a formula acest capăt de cerere, sens în care solicită disjungerea acestei cereri faţă de primul capăt de acţiune ce face obiectul prezentului litigiu.
Recurenţii mai precizează că, această construcţie a fost realizată pe terenul proprietatea lor, iar în speţă nu s-a făcut dovada încălcării drepturilor şi intereselor legitime ale intimaţilor.
În drept au fost invocate dispoziţiile art.299 şi următoarele Cod procedură civilă, Legea nr.50/1991, Legea nr.350/2001, art.274 Cod procedură civilă.
Împotriva aceleaşi sentinţe, în termen a declarat recurs şi pârâtul P. M. S. M., solicitând modificarea în tot a acesteia, în sensul respingerii acţiunii.
În dezvoltarea motivelor de recurs s-a învederat că, sentinţa atacată este nelegală şi netemeinică, dispoziţiile art.65 alin.1 , aşa cum a reţinut instanţa de fond, nu erau în vigoare în forma reţinută prin sentinţă, la data eliberării autorizaţiei de construire din litigiu.
Recurentul precizează că, la data de referinţă, eliberarea autorizaţiei de construire nu era condiţionată de aprobarea unui PUZ/PUD, întrucât construcţia ce se dorea a se edifica respecta toate reglementările atât locale cât şi generale de urbanism. Nu se poate pune problema solicitării unui PUZ sau PUD în faza de autorizare, întrucât soluţia prezentată, se încadrează în prevederile RLU.
Raportat la prevederile art.32 alin.3 din Legea nr.350/2001, se poate observa, susţine recurentul că, în documentaţia depusă nu există derogări de la prevederile RLU aferent UTR-ului respectiv.
Reţinerea instanţei în sensul că, „ analiza retragerii construcţiei putea fi făcută doar în comisia pentru Acordul Unic”, nu poate fi primită întrucât ea chiar a fost analizată împreună cu întreaga documentaţie, emiţându-se în acest sens, acordul unic. Nici în faza certificatului de urbanism şi nici în faza de autorizare, nu s-au identificat elemente care ar constitui derogări de la aceste reglementări prevăzute în RLU.
Faptul că Acordul Unic nu sa semnat de anumiţi reprezentanţi, nu este relevant, iar avizarea privind securitatea la incendiu nu era necesară potrivit Legii 307/2006 şi HGR nr.1739/2006.
Cu privire la demolarea construcţiei, se susţine că, instanţa de fond nu a avut în vedere prevederile art.28 alin.2 din Legea nr.50/1991, potrivit cărora, atât autorităţile administraţiei publice emitente a actului cât şi instanţa pot dispune desfiinţarea unor construcţii pe baza planurilor urbanistice şi a regulamentelor aferente, aspecte care au fost omise a fi analizate.
Nu a fost analizat nici prejudiciul care s-ar crea prin operaţiunile de demolare care ar fi mult mai mare decât cel cauzat prin luarea măsurilor de intrare în legalitate, care ar fi posibilă prin obligarea la obţinerea unei autorizaţii de construire care să respecte legislaţia în vigoare la data solicitării acesteia, prin parcurgerea tuturor etapelor necesare autorizării.
În drept au fost invocate dispoziţiile art.304 pct.6 şi 9 Cod procedură civilă.
Prin întâmpinările depuse la dosar, intimaţii au solicitat respingerea recursurilor de faţă, cu cheltuieli de judecată.
Verificând hotărârea recurată, prin prisma motivelor de recurs cât şi din oficiu, conform art.3041 Cod procedură civilă, Curtea de Apel Oradea a reţinut următoarele:
Examinând în primul rând, solicitarea recurenţilor de casare a sentinţei atacate cu trimitere spre rejudecare aceleaşi instanţe, instanţa apreciază ca nefondată această cerere.
În justificarea acestei cereri, recurenţii au arătat că, faţă de conţinutul expertizei efectuate în faţa instanţei de fond, a răspunsului la obiecţiuni şi a apărărilor formulate de către ei, se impunea efectuarea unei noi expertize, având în vedere că s-a dispus demolarea construcţiei, iar prin expertiza efectuată, problema posibilităţii intrării în legalitate a fost tratată superficial de expert, care nu ajunge la o concluzie lipsită de echivoc în această privinţă.
Argumentul invocat de către pârâţii – recurenţi, nu poate fi reţinut, întrucât, instanţa de fond nu a fost investită cu o astfel de cerere, vizând intrarea în legalitate, în materia de faţă fiind aplicabil principiul disponibilităţii părţilor, judecătorul neputând să dispună din oficiu măsuri pe care le apreciază ca fiind mai eficiente.
În legătură cu numirea d-lui expert E. Gh., este de relevat că, prin înscrisul depus la fila 376, la data de 6.05.2009, reprezentanta pârâţilor recurenţi S. A. ş.a., a învederat instanţei că, nu a găsit un specialist membru al Registrului Urbaniştilor din România, iar în cazul în care, reclamanţii au identificat o asemenea persoană, solicită încuviinţarea efectuării expertizei.
Acest lucru s-a şi întâmplat, la termenul din 17.06.2009, instanţa a numit în cauză pe d-l expert E. Gh. din cadrul Biroului Local de Expertize de pe lângă Tribunalul C., cu privire la care, reprezentanta pârâţilor nu s-a opus, după cum reiese din încheierea de şedinţă de la acel termen.
După depunerea raportului de expertiză şi a răspunsului la obiecţiuni, la termenul din 3 noiembrie 2010, instanţa apreciind că raportul de expertiză întocmit în cauză, oferă suficiente elemente pentru soluţionarea litigiului de faţă, a respins cererea pârâţilor de efectuare a unei noi expertize.
Potrivit art.212 alin.1 Cod procedură civilă, „ Dacă instanţa nu este lămurită prin expertiza făcută, poate dispune întregirea expertizei sau o nouă expertiză”.
Aşadar, potrivit dispoziţiilor legale mai sus evocate,încuviinţarea unei noi expertize, reprezintă doar o facultate pentru instanţă, nu o obligaţie, şi aceasta doar în situaţia în care, instanţa nu ar fi lămurită prin concluziile acesteia.
Or, expertul a răspuns la toate obiectivele stabilite de instanţă şi de părţi, iar motivele invocate de pârâţi, în sensul că nu sunt mulţumiţi de raportul întocmit, nu a justificat cererea de completare a probaţiunii, considerente faţă de care, criticile care vizează aceste aspecte, sunt apreciate ca fiind nefondate, cu atât mai mult cu cât, recurenţii susţin că, prin expertiza efectuată, problema intrării în legalitate a fost tratată superficial, acest argument nu reprezintă altceva, decât o recunoaştere implicită că aceştia nu se află în legalitate.
Referitor la celelalte critici, invocate de către recurenţi, este de relevat că, recurenţii-pârâţi, sunt beneficiarii autorizaţiei de construire nr.856/6.12.2007, prin care, s-a autorizat executarea lucrărilor de construire pentru o casă de locuit P+3E, cu 15 apartamente, în M. S. M., str.P., nr.5.
Expertul numit de către instanţa de fond, identificând zona, a stabilit că, acesta aparţine, conform Planului Urbanistic General, efectuat în 1999 şi avizat prin HCL nr.19/30.03.2000, UTR ( unitate teritorială de referinţă) 05.03, preponderent rezidenţială, care prevede un caracter subcentral prin densitatea de construire POT 40% şi coeficientul de utilizare a terenului – CUT, de 1,50, stabilind un regim maxim de construire locuinţe, Parter şi trei etaje.
De asemenea, expertul a confirmat că, din documentele PUG rezultă că, acesta, neavând avizele necesare, inclusiv al ministerului de resort, nu a putut fi aprobat conform legii, însă, cu toate acestea, regulamentul local de urbanism (RLU), elaborat şi avizat pe lângă PUG, a fost recunoscut profesional şi a devenit practicabil şi utilizabil în mai toate documentele specifice, creând condiţii de realizare a construcţiilor, tocmai pentru a asigura o dezvoltare coerentă în construcţii .
Motivul de nulitate al autorizaţiei de construire, întemeiat pe lipsa PUG, nu poate fi reţinut, atâta vreme cât existau totuşi instrumente pentru disciplina în construcţii, curtea apreciind că nu poate fi acceptată, sub acest aspect, soluţia sancţionării membrilor comunităţii pentru fapte imputabile autorităţii.
De altfel, deşi instanţa de fond a reţinut o nulitate virtuală, a analizat şi celelalte motive de nulitate care izvorăsc din neregularităţi contemporane emiterii actului administrativ contestat în cauză şi a operaţiunilor administrative ce au stat la baza elaborării acestuia.
Astfel, este de relevat că, potrivit art.32 alin.3 din Legea nr.350/2001, ( forma în vigoare la data emiterii autorizaţiei de construire), „ modificările aduse reglementărilor din Planul urbanistic general asupra procentului de ocupare a terenului ( POT) şi distanţele faţă de limitele laterale şi posterioare ale parcelei se stabilesc prin Planul Urbanistic de detaliu ( PUD), iar cele aduse regimului de construire, funcţiunii zonei, înălţimii maxime admise, coeficientului de utilizare a terenului ( CUT) şi retragerii clădirilor faţă de aliniament se stabilesc prin planuri urbanistice zonale ( PUZ).”
Ori, în speţă, potrivit documentaţiei tehnice, depusă la dosar şi verificată de către expertul judiciar, reiese că, autorizaţia de construire a fost emisă cu aprobarea construirii cu o retragere de 3,3 metri de la aliniamentul stradal, situaţie în care era necesară elaborarea unui PUZ de aliniament şi PUD, pe str.P., atât pentru reglementarea fronturilor privind aliniamentul cât şi pentru condiţiile şi servituţile de realizare a calcanelor către vecini, sens în care a fost exprimată şi poziţia expertului.
Certificatul de urbanism emis sub nr.1177/17.09.2007, în baza documentaţiilor de urbanism, nu a indicat însă necesitatea aprobării unui PUZ sau PUD, apreciind că, respectarea RLU este suficientă.
Prin proiectul de Autorizare a Construcţiei s-a propus construirea unei „ case de locuit cu 15 apartamente”, cu un regim de înălţime de P+3, emitentul certificatului de urbanism apreciind că acest regim de înălţime corespunde RLU pentru zona respectivă, interpretând însă greşit prevederile art.31 alin.1 şi 2 din Regulamentul general de urbanism, care prevede obligaţia respectării înălţimii medii a clădirilor învecinate şi a caracterului zonei, fără ca diferenţa de înălţime să depăşească cu mai mult de două nivele clădirile imediat învecinate, care, în speţă, sunt clădiri cu regim de înălţime – parter.
Prin autorizaţia de construire eliberată în favoarea pârâţilor recurenţi, s-a modificat regimul de înălţime în zonă, cu încălcarea normei generale, respectiv a Regulamentului general de urbanism, fiind autorizată construirea unei „ Case de locuit P+3 cu 15 apartamente”.
Ori, potrivit expertizei întocmită în cauză, „ o casă de locuit cu mai multe apartamente poate să fie o locuinţă colectivă cu 4,6,8 apartamente sau bloc de locuinţe cu 10,20 sau mai multe apartamente…”.
Aşa fiind, în mod corect a apreciat instanţa de fond că, autorizaţia de construire contestată, deşi a fost emisă pentru o „ casă de locuit”, aceasta priveşte în realitate un bloc de locuinţe, iar prin edificarea acestuia, se aduc modificări regimului de construire şi funcţiunii zonei.
De asemenea, s-a reţinut în mod corect că, autoritatea publică recurentă, a încălcat dispoziţiile art.32 alin.3 din Legea nr.350/2001, evocate mai sus.
Este reală susţinerea recurenţilor că, forma art.65 alin.1 din Legea 350/2001, în vigoare la data emiterii autorizaţiei nu este cea reţinută de către instanţa de fond, însă, textul de lege în vigoare la acea dată, stabilea următoarele. „ În absenţa Planului de amenajare a teritoriului judeţean şi Planului Urbanistic general aprobate, pe teritoriile aferente nu se pot realiza investiţii în construcţii, lucrări tehnico-edilitare, precum şi orice alte investiţii urbane”.
Mai mult chiar, aliniatul 2 al aceluiaşi text, în vigoare şi la acea dată, statuează următoarele:
„ Documentaţiile de amenajare a teritoriului şi de urbanism modificate fără respectarea prevederilor legale privitoare la avizarea şi aprobarea acestora sunt nule ”.
Nu este fondată nici critica referitoare la încălcarea prevederilor legale vizând obţinerea Acordului Unic. Instanţa de fond a reţinut în mod corect că, Acordul Unic în baza căruia s-a emis autorizaţia de construire, nu este semnat de către reprezentanţii SC E. SA, SC E.O. G. SA şi I. pentru S. de U., precum şi faptul că, acesta nu cuprinde vreo referire la fişele tehnice întocmite de organele abilitate pentru emiterea sa.
Necesitatea emiterii Acordului Unic, este prevăzută de art.5 alin.1 din Legea nr.50/1991, iar Normele Metodologice de aplicare a acestui act normativ, la data emiterii autorizaţiei, prevedeau o anume procedură specială de emitere a acestui Acord, procedură care în speţă nu s-a dovedit a fi respectată, ceea ce constituie, de asemenea un motiv de nelegalitate a autorizaţiei de construire emisă în favoarea recurenţilor, care nu poate să fie eliberată fără depunerea în prealabil a tuturor avizelor şi acordurilor legale necesare, printre care şi cel evocat mai sus.
Aliniatul 12 al art.7 din Legea nr. 50/1991, prevede că, „autorizaţiile de construire/desfiinţare se emit numai pe baza unei documentaţii complete, în conformitate cu conţinutul cadru prevăzut în anexa nr.1, cu excepţia situaţiilor prevăzute la aliniatul 16 ”.
Potrivit raportului de expertiză efectuat în cauză, nu s-a dovedit împrejurarea că, autoritatea publică recurentă, cu ocazia emiterii autorizaţiei în favoarea pârâţilor, ar fi respectat dreptul populaţiei de informare şi consultare în legătură cu emiterea acesteia, autorizaţie de natură a modifica regimul de construire şi de funcţiune a zonei în care aceasta a fost edificată, iar pe de altă parte, anexa nr.1, privind Conţinutul – cadru al proiectului pentru autorizarea lucrărilor nu era completată de loc, fiind copiată doar din lege, iar formularul complet F 9 lipseşte, adică nu este completat, încălcându-se astfel, prevederile art.23 din Ordinul nr.1430/2005 pentru aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991, în vigoare la data emiterii autorizaţiei.
De asemenea, potrivit art.41 alin.1 lit.f din acelaşi Ordin, (în vigoare la data respectivă), structurile de specialitate din cadrul pârâtei recurente, P. m. S. M., aveau obligaţia să verifice dacă „ există fişele tehnice completate….”, obligaţie care însă nu a fost respectată, astfel că, autorizaţia de construire a fost emisă în baza unei documentaţii tehnice incomplete.
Contrar susţinerilor recurenţilor pârâţi, autorizaţia de construire, încalcă şi prevederile art.24 lit.b din Regulamentul general de urbanism, nefiind respectate distanţele minime necesare intervenţiilor în caz de incendiu, construcţia din litigiu fiind edificată din mejdă în mejdă, ocupând întregul teren pe toată lăţimea lui.
Este întemeiată critica referitoare la lipsa calităţii procesuale a reclamanţilor cu privire la lipsa acordului proprietarului imobilului de pe str. P. nr.3, la eliberarea autorizaţiei, impus prin certificatul de urbanism.
Prin sentinţa atacată, cererea de intervenţie în interes propriu formulată de către intervenienţii K. I. şi T., proprietarii de la nr.3 de pe str.P., a fost respinsă ca inadmisibilă, pentru lipsa plângerii prealabile, fiind admisă cererea de intervenţie accesorie a acestora, formulată în interesul reclamanţilor.
Chiar dacă acest motiv de nelegalitate cu privire la emiterea autorizaţiei, nu poate fi invocat de către reclamanţi întrucât nu sunt proprietarii imobilului de la nr.3, acest motiv, prin el însuşi, nu este de natură a atrage modificarea hotărârii, cu consecinţa respingerii acţiunii,
Potrivit prev.art.2 din Ordinul nr.536/1997, „ Amplasarea clădirilor destinate locuinţelor trebuie să asigure înscrierea acestora pe o durată de minim 1.1/2 ore zilnic, la solstiţiul de iarnă, a tuturor încăperilor de locuit. Distanţa dintre clădiri trebuie să fie mai mare sau cel puţin egală cu înălţimea clădirii celei mai înalte, pentru a nu se umbri reciproc”.
În baza concluziilor expertului, instanţa de fond a reţinut că amplasarea construcţiei edificată de pârâţii recurenţi, s-a realizat cu nerespectarea şi a prevederilor legale mai sus evocate, iar în faţa instanţei de recurs, nu s-a dovedit contrariul.
De asemenea nu este fondată nici critica referitoare la reţinerea de către instanţa de fond a încălcării prevederilor art.3 din Ordinul nr.536/1997, concluzie corect întemeiată pe raportul de expertiză întocmit în cauză.
Pentru motivele expuse mai sus, au fost respinse ca nefondate şi criticile invocate de către recurentul P. m. S. M., referitoare la anularea autorizaţiei de construire nr.856/2007, precum şi a operaţiunilor administrative care au stat la baza emiterii acesteia.
Mai mult chiar, argumentul final invocat de către acest recurent, potrivit căruia, s-ar fi impus mai degrabă, obligarea recurenţilor pârâţi la intrarea în legalitate, prin obţinerea unei autorizaţii de construire, care să respecte legislaţia în vigoare, prin parcurgerea tuturor etapelor necesare autorizării, reprezintă o recunoaştere implicită a autorităţii în speţă, respectiv a nelegalităţii emiterii autorizaţiei de construire ce face obiectul prezentului litigiu.
Examinând excepţia invocată de către recurenţi, referitoare la lipsa calităţii procesual active în formularea capătului de cerere privind demolarea construcţiei, se reţine că, potrivit art.32 aliniatul 1 din Legea nr.50/1991, invocat de către aceştia, „ În cazul în care persoanele sancţionate contravenţional au oprit executarea lucrărilor, dar nu s-au conformat în termen celor dispuse prin procesul verbal de constatare a contravenţiei, potrivit prevederilor art.28 aliniatul 1, organul care a aplicat sancţiunea va sesiza instanţele judecătoreşti pentru a dispune, după caz, lit.b)” desfiinţarea construcţiilor realizate nelegal”.
În speţă, prin procesul verbal de contravenţie nr.17/20.05.2008, încheiat de P. m. S. M., s-a constatat, cu ocazia controlului efectuat, executarea lucrărilor de construcţie la imobilul din litigiu, cu nerespectarea autorizaţiei de construcţie nr.856/2007, aplicându-se şi o amendă în sumă de 3000 lei şi oprirea lucrărilor de construcţie.
Faţă de prevederile legale mai sus evocate, se apreciază că, cererea de demolare a construcţiei din litigiu a fost formulată de persoane fără legitimitate procesuală activă în cauză, motiv pentru care, urmează să fie admisă această excepţie.
Criticile vizând intrarea în legalitate a pârâţilor recurenţi, urmează a fi omise de instanţa de recurs, câtă vreme, instanţa de fond nu a fost legal investită cu o astfel de cerere.
Pentru aceste considerente, în temeiul art.312 alin.2 coroborat cu art.304 pct.9 Cod procedură civilă, Curtea de Apel Oradea , a admis ca fondate recursurile de faţă, a modificat în parte sentinţa nr.1869/17.11.2010 a Tribunalului Satu Mare, în sensul că a respins capătul de cerere privind restabilirea situaţiei anterioare emiterii actului administrativ atacat, în sensul demolării construcţiei edificate şi a păstrat restul dispoziţiilor sentinţei atacate.
Conform art.276 Cod procedură civilă, a dispus compensarea cheltuielilor de judecată.
