Recurs. Gestiune colectiva a drepturilor de autor. Autorizatia licenta neexclusiva. Natura juridica a actului. Exceptie de nelegalitate întemeiata pe Legea nr. 554/2004. Admisibilitate. Invocarea direct în recurs a nulitatii unui act juridic.
– Legea nr. 8/1996, art.12, art.124, art.125,
– Legea nr. 554/2004, art.2, art.4
– Cod procedura civila, art.129, art.294, art.316;
– Cod Civil, art.969, art.970
Natura juridica a Autorizatiei de licenta neexclusiva încheiata între partile din proces, este aceea a unei conventii.
Fata de prevederile art. 124 si art. 125 alin. 1 din Legea nr.8/1996, organismele de gestiune colectiva sunt persoane juridice de drept privat, constituite în conditiile dreptului comun prin libera asociere si cu autorizarea prealabila a ORDA, si au ca scop gestionarea drepturilor (patrimoniale) de autor si a drepturilor (patrimoniale) conexe ce tin de sfera dreptului privat.
Actele administrative sunt definite strict si limitativ – prin art. 2 lit. c din Legea nr.554/2004 – în sensul ca sunt acte care au caracter individual sau normativ si sunt emise de o autoritate publica în regim de putere publica, ori contracte încheiate de autoritatile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publica, executarea lucrarilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achizitii publice.
Astfel, tinând seama de împrejurarea ca intimata-reclamanta nu are statutul de autoritate publica, si ca Autorizatia de licenta neexclusiva acordata recurentei-pârâte nu se refera la bunuri sau prestatii de natura celor limitativ enumerate prin art. 2 lit. c din Legea 554/2004, este lipsita de fundament legal sustinerea recurentei potrivit careia mentionata Autorizatie ar fi un act administrativ.
Autorizatia de licenta neexclusiva are natura unui act juridic de drept privat, bilateral prin care organismul de gestiune colectiva (reclamanta) si-a exprimat acordul de a fi utilizat repertoriul sau în desfasurarea concertului “Massive Attack”, acord exprimat la solicitarea pârâtei-recurente. Eliberarea Autorizatiei neexclusive mentionate este consecinta a realizarii – în acest mod – a unui acord de vointa al partilor, iar împrejurarea ca anumite elemente/clauze ale conventiei astfel materializate s-au impus ca efect al existentei Metodologiei privind utilizarea operelor muzicale prin comunicare publica (publicata potrivit Deciziei ORDA nr. 365/2006) nu este de natura a lipsi conventia de forta obligatorie conferita prin art. 969 Cod Civil.
Clauza penala inserata în Autorizatie nu este incompatibila cu acest tip de conventie, prin Metodologia mentionata sau printr-o norma imperativa a Legii nr.8/1996 nefiind stabilita vreo interdictie în privinta prestabilirii conventionale a cuantumului despagubirii ce s-ar datora în cazul în care nu se respecta termenele de plata a remuneratiei de catre beneficiarul autorizatiei.
Clauza penala inserata în Autorizatie nu este incompatibila cu acest tip de conventie, prin Metodologia mentionata sau printr-o norma imperativa a Legii nr.8/1996 nefiind stabilita vreo interdictie în privinta prestabilirii conventionale a cuantumului despagubirii ce s-ar datora în cazul în care nu se respecta termenele de plata a remuneratiei de catre beneficiarul autorizatiei.
Invocând nulitatea Autorizatiei de licenta neexclusiva nr. 4000745/2008, cu titlu de exceptie în cadrul motivelor de recurs, recurenta tinde a extinde obiectul procesului, direct în calea de atac, cu o cerere care sa conduca la constatarea nulitatii absolute a unui act juridic utilizat ca proba de partea adversa. O asemenea modalitate de largire a cadrului procesual este oprita prin prevederile art.316 raportat la art.294 alin.1 Cod procedura civila, potrivit acestor norme nefiind posibila schimbarea partilor, a cauzei ori obiectului sau formularea de cereri noi în faza apelului si recursului. (decizia nr.11R/07.01.2010 – Curtea de Apel Bucuresti – Sectia a IX-a Civila si pentru Cauze privind Proprietatea Intelectuala)
Prin cererea de chemare în judecata înregistrata la data de 11.03.2009 pe rolul Tribunalului Bucuresti – Sectia a V-a Civila, reclamanta Uniunea Compozitorilor si Muzicologilor din România Asociatia pentru Drepturi de Autor (UCMR ADA) a solicitat ca prin hotarârea ce se va pronunta sa se dispuna obligarea pârâtei S.C. O.E. S.R.L. la plata catre UCMR-ADA a sumei de 20.039,58 RON reprezentând remuneratia restanta, datorata cu titlu de drepturi patrimoniale ale titularilor de drepturi de autor pentru comunicarea publica în scop lucrativ a operelor muzicale în cadrul concertului sustinut de formatia MASSIVE ATTACK în data de 02.08.2008 la Complexul Sportiv Iolanda Balas din Bucuresti; obligarea pârâtei la plata penalitatii de întârziere în suma de 50.000 RON potrivit art. 12 din Autorizatia neexclusiva a utilizarii operelor muzicale în scop lucrativ nr. 40000745/ 31.07.2008; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecata.
În motivarea cererii, reclamanta a aratat în esenta ca UCMR-ADA este desemnata ca unic organism de colectare a remuneratiilor cuvenite titularilor de drepturi patrimoniale de autor de opere muzicale pentru utilizarea prin comunicare publica a operelor muzicale, astfel cum prevede Decizia ORDA nr. 365/2006.
Pârâta, în cadrul concertului sustinut de formatia Massive Attack, desfasurat în data de 02.08.2008 la Complexul Sportiv “Iolanda Balas” din Bucuresti, a comunicat public opere muzicale din repertoriul trupei mai sus mentionate fara sa respecte prevederile Autorizatiei neexclusive a utilizarii operelor muzicale în scop lucrativ nr. 40000745/31.07.2008 încheiata cu UCMR-ADA, pentru comunicarea publica a operelor muzicale si fara a plati în totalitate remuneratia reprezentând drepturi patrimoniale de autor de opere muzicale.
La data de 31.07.2008, odata cu încheierea Autorizatiei neexclusive a utilizarii operelor muzicale în scop lucrativ nr.40000745/31.07.2008, pârâta a achitat cu chitanta nr.25483/31.07.2008, un avans în cuantum de 3.570 RON, UCMR-ADA eliberând factura seria ADA nr. 83682/30.08.2008.
Potrivit mentionatei autorizatii licenta neexclusiva, pârâta trebuia sa achite un procent de 8,5% din baza de calcul a remuneratiei. Având în vedere ca din decontul de impunere depus de pârâta la Directia de taxe si impozite locale Sector 1 si comunicat UCMR-ADA, rezulta ca baza de calcul a remuneratiei datorate este în cuantum de 233.41l RON, iar prin aplicarea procentului de 8,5% asupra acestei baza de calcul rezulta o remuneratie în suma de 23.609,58 RON, inclusiv TVA.
Întrucât pârâta a achitat pâna în prezent doar suma de 3.570 RON, din totalul de 23.609,58 RON, se impune obligarea acesteia la plata remuneratiei restante în cuantum de 20.039,58 RON, datorata cu titlu de drepturi patrimoniale de autor precum si penalitati de întârziere în cuantum de 50.000 RON, potrivit art. 12 din Autorizatia neexclusiva a utilizarii muzicii în scop lucrativ 40000745/31.07.2008.
În drept, cererea s-a întemeiat pe dispozitiile Legii nr. 8/1996 a drepturilor de autor si a drepturilor conexe, cu modificarile ulterioare, art. 969 si urmatoarele Cod Civil si pe dispozitiile Titlului II al Metodologiei publicate în Monitorul Oficial Partea I nr. 857/19.10.2006 prin Decizia ORDA nr. 365/2006.
Prin sentinta civila nr. 517/09.04.2009 a fost admisa actiunea astfel formulata, dispunându-se obligarea pârâtei la plata catre reclamanta a sumei de 20.039,58 lei reprezentând remuneratie restanta pentru concertul “Massive Attack” din data de 02.08.2008 si 50.000 lei despagubiri pentru întârziere. A mai fost obligata pârâta la plata sumei de 2.419 lei cheltuieli de judecata.
Pentru a dispune astfel, instanta a retinut în esenta ca potrivit autorizatiei neexclusive a utilizarii operelor muzicale în scop lucrativ nr. 40000745/31.07.2008 încheiata între parti, pârâta s-a obligat sa plateasca o remuneratie procentuala de 8,5% din încasarile la concertul Massive Attack din 02.08.2008 organizat în Complexul Sportiv “Iolanda Balas” din Bucuresti. Prin chitanta serie ADA nr. 25483 din 06.08.2008 acesta a achitat suma de 3570 lei reprezentând avans partial din suma datorata potrivit autorizatiei mentionate.
Ulterior la data de 16.09.2008, pârâta a trimis reclamantei decontul încasarilor, din acesta rezultând încasari de 233.411,76 lei; fata de aceste încasari, rezulta ca mai are de achitat o diferenta de 20.039,58 lei. Nu s-a facut nici o dovada a achitarii acestei sume.
Potrivit art. 12 din contract, partile au reglementat o clauza penala, în sensul ca pentru întârzierea cu mai mult de 10 zile în comunicarea bazei de calcul ori a platii remuneratiei datorate, pârâta datoreaza penalitati de 50.000 lei.
Constatând ca nu s-a facut dovada achitarii integrale a remuneratiei datorate în temeiul autorizatiei neexclusive a utilizarii operelor muzicale în scop lucrativ nr. 40000745/31.07.2008, în baza art. 969 Cod civil cu raportare la art. 1 si 12 din contract, a apreciat instanta ca pretentiile reclamantei sunt întemeiate.
În baza art. 274 Cod procedura civila, a fost obligata pârâta la 2.419 lei cheltuieli de judecata, reprezentând taxa de timbru, timbru judiciar si onorariu de avocat.
Împotriva acestei sentinte a declarat recurs pârâta.
În motivarea recursului se arata în esenta ca hotarârea a fost data cu încalcarea formelor de procedura, motiv de recurs prevazut de dispozitiile art. 304 pct. 5 Cod procedura civila.
Sub acest aspect, sustine recurenta ca hotarârea recurata a fost pronuntata cu o evidenta încalcare a formelor de procedura, aducându-se atingere dreptului recurentei la aparare, principiului contradictorialitatii procesului precum si al egalitatii procesuale a partilor.
Astfel, instanta de fond a solutionat litigiul la prim termen de judecata, fara ca în cauza sa fie administrata vreo proba în conditiile în care recurenta a formulat o cerere prin care solicita acordarea unui nou termen de judecata în vedere angajarii unui aparator.
Având în vedere atât natura pricinii, cât si cuantumul ridicat al pretentiilor formulate de partea adversa, precum si fata de împrejurarea ca recurenta si-a manifestat expres intentia de a-si exercita dreptul constitutional la aparare, considera ca în mod nelegal, judecatorul fondului a ignorat cererea de amânare formulata si a retinut cauza în pronuntare, fara a dispune macar amânarea pronuntarii astfel cum prevad imperativ dispozitiile art. 156 Cod procedura civila.
Prin respingerea cererii de amânare, judecatorul fondului a încalcat – în sustinerea recurentei – atât principiul contradictorialitatii, potrivit caruia instanta este obligata sa acorde partilor posibilitatea de a participa în mod activ la prezentarea, argumentarea si dovedirea drepturilor lor în cursul desfasurarii judecatii litigiului, precum si principiul dreptului de aparare, garantat de art. 24 din Constitutia României.
Se arata ca, prin încalcarea acestor principiilor esentiale ale procesului civil, s-a adus o grava atingere dreptului recurentei la un proces echitabil, prin suprimarea dreptului de a participa în mod activ la solutionarea pricinii, de a discuta si combate sustinerile partii adverse, precum si de a-si expune punctul de vedere cu privire la orice incident, în scopul stabilirii adevarului si al pronuntarii unei hotarâri legale si temeinice.
O alta critica este în sensul ca hotarârea recurata a fost pronuntata cu interpretarea gresita a actului juridic dedus judecatii, instanta schimbând natura ori întelesul lamurit si vadit neîndoielnic al acestuia, motiv de recurs prevazut de art. 304 pct. 8 Cod procedura civila.
Sub acest aspect, instanta de fond a calificat ,,Autorizatia neexclusiva de utilizare a operelor muzicale în scop lucrativ” ca fiind un contract încheiat între parti, în ciuda faptului ca natura juridica a acestuia precum si continutul sau sunt în mod expres reglementate de lege, astfel interpretând gresit actul dedus judecatii.
Procedând astfel, instanta de fond a savârsit o grava confuzie între doua institutii juridice, conferind unui act administrativ, emis în regim de putere publica, atributele unui contract bilateral, încheiat ca urmare a formarii acordului de vointa al partilor.
În conditiile în care actul juridic în baza caruia intimata reclamanta si-a formulat pretentiile nu constituie un contract negociat între parti, ci o autorizatie emisa în vederea desfasurarii unei activitati, este evident ca instanta nu putea retine în mod legal existenta vreunei obligatii asumate contractual de catre subscrisa.
Consecinta calificarii gresite a actului juridic dedus judecatii a fost aceea a admiterii cererii de chemare în judecata fara o analiza a legalitatii actului administrativ în baza caruia au fost formulate pretentiile reclamantei, instanta de fond dispunând obligarea societatii la plata unei clauze penale, motivat exclusiv de împrejurarea ca aceasta ar fi fost reglementata de catre parti.
Instanta de fond a omis sa analizeze în ce masura este posibila instituirea unei clauze penale printr-un act administrativ guvernat de prevederile legale care stabilesc modalitatea si procedura de gestionare a drepturilor patrimoniale de autor.
Mai sustine recurenta ca rationamentul instantei de fond este totodata contradictoriu, de vreme ce pe de o parte a retinut ca este vorba despre o autorizatie emisa în baza Legii nr. 8/1996, iar pe de alta a condamnat-o pe recurenta pentru pretinsa neîndeplinire a unei obligatii contractuale.
Recurenta invoca exceptia de nelegalitate a Autorizatiei neexclusive a utilizarii operelor muzicale în scop lucrativ nr. 40000745/31.07.2008, în temeiul art. 4 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ. În masura în care s-ar aprecia de catre instanta ca Autorizatia neexclusiva a utilizarii operelor muzicale în scop lucrativ nr. 40000745/31.07.2008, nu are natura juridica a unui act administrativ, arata recurenta ca întelege sa invoce, pe cale de exceptie, nulitatea absoluta a actului juridic anterior mentionat.
Cu privire la temeinicia exceptiei de nelegalitate invocate, considera recurenta ca pot fi avute în vedere urmatoarele motive (care însa urmeaza a fi analizate de instanta de contencios administrativ competenta):
(i) Nelegalitatea actului administrativ contestat în raport de inexistenta unui mandat de gestiune a drepturilor patrimoniale de autor prin care intimata reclamanta sa justifice îndreptatirea de a solicita plata remuneratiei pentru comunicarea publica a operei muzicale si totodata îndreptatirea de a emite Autorizatia neexclusiva a utilizarii operelor muzicale în scop lucrativ nr. 40000745/31.07.2008; Astfel, în ceea ce priveste mandatul de gestiune colectiva a drepturilor patrimoniale, de autor sau conexe, potrivit art. 129 din legea nr. 8/1996, acesta este “acordat direct, prin contract scris de catre titularii de drepturi.” Or, în speta, intimata reclamanta nu a facut în niciun fel dovada unui mandat din partea titularilor drepturilor de autor în ceea ce priveste concertul Massive Atttack din data de 02.08.2008.
(ii) Nelegalitatea actului administrativ contestat în raport de încalcarea prevederilor art. 13 din Decizia nr. 365/2006; Din aceasta perspectiva, actul juridic contestat este nelegal, fiind emis cu încalcarea chiar a actului normativ în baza caruia intimata reclamanta desfasoara activitatea de gestionare a drepturilor patrimoniale de autor, stabilind în mod unilateral clauze de agravare a raspunderii, contrare dispozitiilor legale care reglementeaza metodologia de colectare a remuneratiei; în conditiile în care prin decizia emisa de autoritatea de reglementare în materie, raspunderea pentru plata cu întârziere a remuneratiei datorata pentru utilizarea operei muzicale a fost stabilita si limitata la un cuantum de 0,2 % pe zi de întârziere, este nelegala si abuziva instituirea unei clauze penale prin intermediul Autorizatiei neexclusive contestate.
(iii) Nelegalitatea actului administrativ contestat în raport natura abuziva a clauzei penale instituite în cuprinsul art. 12 din Autorizatia neexclusiva a utilizarii operelor muzicale în scop lucrativ nr. 40000745/31.07.2008, urmând a constata nulitatea acesteia, cu consecinta înlaturarii efectelor asupra consumatorului, potrivit art. 6 din Legea nr. 193/2000. Astfel, în ceea ce priveste notiunea de clauza abuziva, potrivit art. 4. din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianti si consumatori ,,o clauza contractuala care nu a fost negociata direct cu consumatorul va fi considerata abuziva daca, prin ea însasi sau împreuna cu alte prevederi din contract, creeaza, în detrimentul consumatorului si contrar cerintelor bunei-credinte, un dezechilibru semnificativ între drepturile si obligatiile partilor”. Tot astfel, potrivit alin 2 din acelasi text de lege, “o clauza contractuala va fi considerata ca nefiind negociata direct cu consumatorul daca aceasta a fost stabilita fara a da posibilitate consumatorului sa influenteze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau conditiile generale de vânzare practicate de comercianti pe piata produsului sau serviciului respectiv”.
Astfel cum rezulta din întreg materialul probator, ipoteza dedusa judecatii se circumscrie pe deplin notiunii de clauza abuziva, astfel cum este definita în cuprinsul actului normativ anterior mentionat, Autorizatia anterior mentionata reprezentând un act juridic standard preformulat, iar prin extinderea raspunderii si instituirea unei clauze penale în conditiile în care chiar Decizia nr. 365/2006 invocata de reclamanta prevede majorari de întârziere în cuantum de 0,2% pe zi de întârziere, se creeaza un dezechilibru semnificativ între drepturile si obligatiile partilor, cu singura consecinta a îmbogatirii fara just temei a intimate-reclamante.
Mai critica recurenta sentinta atacata în sensul ca hotarârea a fost pronuntata cu interpretarea si aplicarea gresita a legii – motiv de recurs prevazut de art. 304 pct. 9 Cod procedura civila – respectiv, dincolo de nelegalitatea actului administrativ în temeiul caruia au fost admise pretentiile intimatei reclamante, hotarârea atacata a fost data cu aplicarea si interpretarea gresita a legii atât în ceea ce priveste natura juridica a raporturilor dintre parti, cât si în ceea ce priveste modalitatea în care au fost calculate pretentiile invocate de partea adversa.
Astfel, este nelegala solutia instantei de fond prin care pârâta-recurenta a fost obligata la plata unei sume de bani în temeiul raspunderii civile contractuale, de vreme ce între parti nu au existat raporturi contractuale, guvernate de principiul acordului liber de vointa.
De vreme ce nu a existat un raport contractual prin care partile, în temeiul vointei liber exprimate sa stabileasca o clauza de agravare a raspunderii, instanta de fond ar fi trebuit sa analizeze pe de o parte în ce masura o clauza penala poate fi instituita prin intermediul unui act juridic de adeziune, care nu poate fi negociat între parti, iar pe de alta parte în ce masura intimata reclamanta poate impune o clauza de agravare a raspunderii în conditiile în care aceasta este expres reglementata prin chiar actul normativ în temeiul caruia îsi justifica legitimarea de a colecta aceste sume de bani.
În acest sens, urmeaza a se observa ca, potrivit prevederilor art. 13 din Decizia nr. 365/2006, invocata de chiar partea potrivnica, “pentru întârzieri la plata utilizatorii datoreaza penalitati de 0,2%/zi de întârziere”.
Or, în conditiile în care prin chiar actul normativ care reglementeaza procedura si metodologia de colectare a remuneratiei pentru utilizarea operelor muzicale, a fost stabilita si totodata limitata expres raspunderea pentru întârzierea la plata sumelor reprezentând drepturi patrimoniale de autor, în mod gresit prima instanta a validat o clauza abuziva si nelegala si a dispus obligarea subscrisei la plata unei clauze penale stabilite unilateral de partea adversa.
Mai mult, potrivit aceleiasi Decizii emise de Oficiul Român pentru Protectia drepturilor de autor, în cuprinsul art. 17, a fost stabilita posibilitatea perceperii de daune interese, reprezentând triplul remuneratiei ce ar fi fost legal datorata, însa pentru situatia comunicarii publice a operelor muzicale în scop lucrativ fara autorizatie.
Prin urmare, posibilitatea instituirii unei clauze penale, în concordanta si cu natura sanctionatorie a acestei institutii juridice a fost stabilita exclusiv pentru situatia în care utilizatorul îsi încalca obligatia de a solicita autorizatia, si nicidecum pentru întârzierea la plata.
Intimata reclamanta a urmarit, si a si obtinut, obligarea pârâtei-recurente la plata atât a remuneratiei cât si unei sume de bani care reprezinta triplul acestei remuneratii, suma ce nu putea fi perceputa nici macar în ipoteza lipsei oricarei autorizatii deoarece în aceasta situatie sanctiunea prevazuta de lege este triplul remuneratie si nicidecum triplul remuneratiei plus cuantumul remuneratiei.
O astfel de conduita nu poate decât sa evidentieze reaua credinta a intimatei recurente si sa conduca la o îmbogatire a patrimoniului acesteia în detrimentul patrimoniului subscrisei, fara ca pentru aceasta sa existe vreo justificare legala sau contractuala.
Solicita recurenta ca instanta de recurs sa cenzureze hotarârea contestata si din perspectiva lipsei oricarui rol activ al magistratului de prima instanta, care nu a efectuat nici minimele verificari cu privire la temeinicia pretentiilor partii adverse, însusindu-si fara rezerve sustinerile acesteia inclusiv în ceea ce priveste cuantumul pretentiilor solicitate.
Instanta de fond nu numai ca nu a efectuat nicio verificare, nu a dispus efectuarea niciunei probe, însa mai mult nu a procedat nici macar la un calcul simplu al pretentiilor solicitate pentru a constata ca în realitate suma solicitata excede procentului de 8,5% din suma cuprinsa în decontul transmis de catre subscrisa.
În drept, au fost invocate prevederile art. 304 pct. 5 si 9, art.3041 Cod procedura civila.
Recurs legal timbrat.
Intimata nu a formulat întâmpinare în recurs.
În ce priveste exceptia de nelegalitate a Autorizatiei neexclusive pentru utilizarea operelor muzicale în scop lucrativ cu nr.40000745/2008, invocata de catre recurenta în contextul art. 4 din Legea 554/2004, Curtea a constatat – în sedinta publica din data de 07.01.2010 – ca nu sunt întrunite conditiile mentionatei norme pentru a fi sesizata instanta de contencios administrativ cu solutionarea unei asemenea exceptii.
Analizând recursul în raport de actele si lucrarile dosarului, de criticile formulate si de exigentele art. 3041 Cod procedura civila, Curtea constata caracterul nefondat al acestuia.
Considerentele avute în vedere sunt urmatoarele:
Recurenta imputa instantei de fond vatamarea dreptului la aparare, încalcarea principiului contradictorialitatii si încalcarea dreptului la un proces echitabil prin raportare la o pretinsa cerere de amânare ce ar fi formulat-o, spre a-si angaja aparator, la primul termen de judecata.
În continutul dosarului nu se regaseste însa o cerere scrisa a pârâtei-recurente cu un astfel de continut, iar la termenul de judecata respectiv pârâta nu a fost prezenta, desi fusese legal citata.
În conditiile în care partile erau legal citate, conform cu exigentele art. 85 Cod procedura civila, si acestea nu invocasera vreun motiv de natura a justifica amânarea judecatii pentru un nou termen, instanta fondului a procedat la judecarea pricinii corespunzator cererilor concret formulate în fata sa si a probatoriului administrat.
Dreptul pârâtei la un proces echitabil si principiul contradictorialitatii au fost deplin respectate în conditiile în care pârâta-recurenta a avut cunostinta de termenul de judecata din data de 09.04.2009 si, astfel, a avut posibilitatea de a-si exercita drepturile procedurale – inclusiv cel de a adresa instantei o cerere de amânare pentru angajarea unui aparator – fiind tinuta concomitent de obligatia procedurala de a urmari desfasurarea si finalizarea procesului, de a îndeplini actele de procedura în conditiile, ordinea si termenele stabilite de lege si de a actiona cu buna credinta în exercitarea drepturilor procedurale, conform prevederilor art. 129 alin. 1 Cod procedura civila.
În ce priveste natura juridica a Autorizatie de licenta neexclusiva încheiata între partile din proces, corect instanta de apel a retinut ca este aceea a unei conventii.
Potrivit prevederilor art. 124 din Legea nr.8/1996: “Organismele de gestiune colectiva a dreptului de autor si a drepturilor conexe, denumite în cuprinsul legii organisme de gestiune colectiva, sunt, în sensul prezentei legi, persoane juridice constituite prin libera asociere, care au ca obiect de activitate, în principal, colectarea si repartizarea drepturilor a caror gestiune le este încredintata de catre titulari” iar potrivit art. 125 alin. 1 din acelasi act normativ: “Organismele de gestiune colectiva prevazute în prezentul capitol se constituie în conditiile legii, cu avizul Oficiului Român pentru Drepturile de Autor, si functioneaza potrivit reglementarilor privind asociatiile fara scop patrimonial si potrivit prevederilor prezentei legi.”
Astfel cum reiese din normele enuntate, organismele de gestiune colectiva sunt persoane juridice de drept privat, constituite în conditiile dreptului comun prin libera asociere si cu autorizarea prealabila a ORDA, si au ca scop gestionarea drepturilor (patrimoniale) de autor si a drepturilor (patrimoniale) conexe ce tin de sfera dreptului privat.
Actele administrative sunt definite strict si limitativ – prin art. 2 lit. c din Legea nr.454/2004 – în sensul ca sunt acte care au caracter individual sau normativ si sunt emise de o autoritate publica în regim de putere publica, ori contracte încheiate de autoritatile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publica, executarea lucrarilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achizitii publice.
Astfel, tinând seama de împrejurarea ca intimata-reclamanta nu are statutul de autoritate publica, si ca Autorizatia de licenta neexclusiva acordata recurentei-pârâte nu se refera la bunuri sau prestatii de natura celor limitativ enumerate prin art. 2 lit. c din Legea 554/2004, Curtea constata ca este lipsita de fundament legal sustinerea recurentei potrivit careia mentionata Autorizatie ar fi un act administrativ.
Potrivit art. 129. alin. ultim Cod procedura civila, instanta este tinuta a se pronunta exclusiv cu privire la cererile si apararile pe care partile le formuleaza în derularea procesului, context în care – în speta – ar fi excedat limitelor investirii primei instante o eventuala analiza a legalitatii Autorizatiei de licenta neexclusiva eliberate de catre reclamanta pârâtei-recurente.
Astfel cum s-a retinut prin considerentele expuse anterior, Autorizatia de licenta neexclusiva are natura unui act juridic de drept privat, bilateral prin care organismul de gestiune colectiva (reclamanta) si-a exprimat acordul de a fi utilizat repertoriul sau în desfasurarea concertului “Massive Attack”, acord exprimat la solicitarea pârâtei-recurente.
Eliberarea Autorizatiei neexclusive mentionate este consecinta a realizarii – în acest mod – a unui acord de vointa al partilor, iar împrejurarea ca anumite elemente/clauze ale conventiei astfel materializate s-au impus ca efect al existentei Metodologiei privind utilizarea operelor muzicale prin comunicare publica (publicata potrivit Deciziei ORDA nr. 365/2006) nu este de natura a lipsi conventia de forta obligatorie conferita prin art. 969 Cod Civil.
Numai în prezenta unei asemenea interdictii stabilita printr-o norma de ordine publica, prima instanta ar fi avut posibilitatea sa nu dea eficienta clauzei penale, în absenta oricareia aparari a pârâtei.
Potrivit prevederilor art. 1231 alin. 1 lit. e) din Legea nr.8/1996, gestiunea colectiva este obligatorie în ce priveste exercitarea (de catre titular) a dreptului de comunicare publica a operelor muzicale, iar potrivit alin. 2 al aceluiasi articol, pentru aceasta categorie de drepturi, organismele de gestiune colectiva îi reprezinta si pe titularii de drepturi care nu le-au acordat mandat.
Pe de alta parte, prin art. 12 din Legea 8/1996 se prevede ca “autorul unei opere are dreptul patrimonial exclusiv de a decide daca, în ce mod si când va fi utilizata opera sa…”.
Raportat la aceste prevederi legale, prin perfectarea Autorizatiei de licenta neexclusiva nr. 4000745/2008, pârâta-recurenta a încheiat o conventie cu reclamanta, aceasta având calitatea de mandatar legal al titularilor drepturilor patrimoniale legate de comunicarea publica a operelor muzicale realizata în desfasurarea concertului “Massive Attack”.
Altfel spus, faptul ca – în aceasta materie – legiuitorul a folosit denumirea de “autorizatie de licenta neexclusiva” pentru acest tip special de contract nu afecteaza natura actului juridic, respectiv nu îl transforma într-un act de autoritate spre a retine ca exista o contradictie în rationamentul instantei de fond – astfel cum fara temei pretinde recurenta.
Invocând nulitatea Autorizatiei de licenta neexclusiva nr. 4000745/2008, cu titlu de exceptie în cadrul motivelor de recurs, recurenta tinde a extinde obiectul procesului, direct în calea de atac, cu o cerere care sa conduca la constatarea nulitatii absolute a unui act juridic utilizat ca proba de partea adversa.
O asemenea modalitate de largire a cadrului procesual este oprita prin prevederile art.316 raportat la art.294 alin.1 Cod procedura civila, potrivit acestor norme nefiind posibila schimbarea partilor, a cauzei ori obiectului sau formularea de cereri noi în faza apelului si recursului.
Asa fiind, Curtea apreciaza ca nu exista temei spre a fi analizate argumentele dezvoltate de catre recurenta în sustinerea exceptiei ce priveste nelegalitatea respectivei autorizatii.
Stabilirea, prin art. 13 al Deciziei nr. 365/2006 a ORDA, a unui nivel procentual (0,2% pe zi de întârziere) al penalitatilor pentru întârzierea utilizatorului în plata remuneratiei nu este de natura a-l exonera de obligatia de a respecta clauza penala la care el însusi a consimtit si care, astfel, este obligatorie si trebuie executata cu buna credinta potrivit art. 969-970 Cod Civil. În absenta unei dispozitii imperative a legii, care sa interzica depasirea acestui procent, respectiva reglementare nu poate fi interpretata decât ca determinând nivelul minim al penalitatilor care pot fi stabilite conventional, pentru orice valoare superioara acestui nivel operând principiul libertatii de vointa a partilor care cer si respectiv elibereaza Autorizatia de licenta neexclusiva.
În conditiile în care, în speta, se analizeaza situatia pârâtei-recurente care a utilizat opere muzicale aflate în repertoriul reclamantei în baza unei autorizatii de licenta neexclusiva, iar prin aceasta s-au stabilit conventional atât cuantumul remuneratiei ce trebuie platita de utilizator cât si despagubirile pe care acesta le datoreaza în cazul întârzierii în plata remuneratiei, este lipsita de relevanta modalitatea în care reclamantul ar fi putut solicita (si obtine) despagubiri pentru situatia în care nu ar fi existat respectiva autorizatie (deci pe fundamentul angajarii raspunderii civile delictuale).
Pretentiile deduse judecatii au fost apreciate ca întemeiate prin prisma continutului Autorizatiei de licenta neexclusiva si al prevederilor art. 969 Cod Civil, asa încât apare ca vadit nefondata sustinerea recurentei potrivit careia ar fi vorba de o îmbogatire fara just temei al reclamantei-intimate.
Cât priveste lipsa de rol activ imputata primei instante de catre recurenta, Curtea constata ca este vadit nefondata aceasta critica în conditiile în care se refera la efectuarea de “minime verificari cu privire la temeinicia pretentiilor partii adverse”. Argumentele astfel dezvoltate tind a reprosa instantei ca a pronuntat o hotarâre netemeinica, deci lipsita de suport probator, iar nu lipsa de rol activ astfel cum acesta este reglementat prin art. 129 alin. 5 Cod procedura civila.
Se cuvine a fi mentionat ca pozitia instantei în procesul civil trebuie sa fie echidistanta fata de partile aflate în proces, numai în acest mod fiind respectate exigentele desfasurarii unui proces echitabil si ale principiului egalitatii armelor, asa încât rolul activ permis instantei prin norma mentionata nu poate impune acesteia obligatia de a dispune probe pentru apararea intereselor partilor care nu înteleg sa se înfatiseze în timpul procesului spre a-si sustine propriile interese.
Din cuprinsul considerentelor sentintei recurate reiese cu puterea evidentei ca instanta de fond a judecat pricina în urma unei analize complete a materialului probator administrat, stabilind ca pretentiile reclamantei sunt întemeiate corespunzator elementelor de cuantificare stabilite în mod conventional.
Având în vedere considerentele expuse si dispozitiile legale mentionate, Curtea constata caracterul nefondat al criticilor aduse de recurenta hotarârii atacate urmând a dispune, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. 1 Cod procedura civila respingerea recursului astfel sustinut.
În temeiul art. 274 Cod procedura civila, constatând ca recurenta este – fata de solutia retinuta – partea cazuta în pretentii, urmeaza a se dispune obligarea acesteia la plata catre intimata a sumei de 3750 lei cu titlu de cheltuieli de judecata.
