Recurs împotriva încheierii de înregistrare mentiuni, pronuntata de judecatorul delegat la Oficiul Registrului Comertului. Modificarea în tot a încheierii în temeiul articolului 304 punctul 9 si articolului 3041 Cod procedura civila. Imposibilitatea anula


Mentiuni efectuate în registrul comertului. Efectul de opozabilitate al înregistrarii mentiunilor fata de terti, nu fata de partile care au solicitat înregistrarea apreciata ulterior contrara legii. Imposibilitatea invocarii neregularitatii pricinuite prin fapta proprie ( principiul de drept nemo auditur propriam turpitudinem allegans).

Codul de procedura civila, art. 304 punctul 9, art. 3041 si art. 312 alin. 2

Legea nr.26/1990, art. 5 alineat 1

(Curtea de Apel Bucuresti – Sectia a V a Comerciala

decizia comerciala nr. 379/ 17 iunie 2010)

Asupra apelului comercial de fata.

Prin sentinta comerciala nr.13349 din 5 decembrie 2008, pronuntata în dosarul nr. 30788/3/2008, Tribunalul Bucuresti – Sectia a VI a Comerciala a admis exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a pârâtei P. E. si în consecinta a respins cererea de chemare în judecata formulata de reclamanta C.E.E.R.E.S., persoana juridica olandeza.

A respins exceptia inadmisibilitatii,exceptia tardivitatii si exceptia lipsei de interes ca neîntemeiate.

A admis cererea formulata de reclamanta în contradictoriu cu pârâta SC T.C.I. SRL, cu sediul în Bucuresti. în consecinta, a constatat nulitatea absoluta a deciziei asociatului unic nr.1 din 17 iulie 2006 si a actului aditional la actul constitutiv al SC T. C. I. SRL din 17 iulie 2006. A luat act ca nu se solicita cheltuieli de judecata.

Pentru a hotarî astfel, tribunalul a retinut dispozitiile articolului 132 alineat 5 din Legea nr.31/1990 republicata, în raport de care a apreciat ca poate avea calitate procesuala pasiva în actiunea în anulare numai societatea comerciala a carei vointa juridica este formata în Adunarea generala a asociatilor atacata, pentru ca hotarârea sa-i fie opozabila si sa o aduca la îndeplinire. În consecinta, a apreciat ca este întemeiata exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a pârâtei P. E. si ca se impune respingerea actiunii formulata în contradictoriu cu aceasta pârâta.

În ce priveste inadmisibilitatea, a apreciat, fata de modul în care a fost formulata si sustinuta, ca aceasta trebuie avuta în vedere ca aparare de fond.

Privitor la exceptia tardivitatii, invocata în raport cu dispozitiile articolului 196, coroborat cu articolul 132 alineat 2 din legea nr.31/1990, a apreciat ca este neîntemeiata, întrucât atunci când se invoca motive de nulitate absoluta dreptul la actiune este imprescriptibil, actiunea putând fi formulata de orice persoana interesata.

Si exceptia lipsei de interes a fost apreciata ca neîntemeiata, întrucât motivele invocate în sustinerea acestei exceptii nu au legatura cu dreptul oricarei persoane interesate de a formula actiune în conditiile articolului 132 alineat 3 din Legea nr.31/1990. A apreciat ca se justifica interesul prin prisma obiectului cererii si a motivelor invocate, reclamanta tinzând spre înlaturarea efectelor excluderii din actionariatul T.C.I.

Pe fondul cauzei, tribunalul a retinut ca prin cererea de chemare în judecata se solicita sa se constate nulitatea absoluta a deciziei nr. 1 din 17 iulie 2006, adoptata de catre SC I. E. SA în pretinsa sa calitate de asociat unic al T.C.I., precum si nulitatea absoluta a actului aditional subsecvent.

A retinut ca la 14 ianuarie 2004, prin contractul de parti sociale autentificat sub nr.5, SC I. E. SA a cesionat catre actualul C.E.E.R.E.S., un numar de parti sociale având o valoare nominala de 1.900.296 lei/parte sociala, cu o valoare nominala totala de 95.014.800.000 lei, reprezentând 5.000 lei si 2.900.000 USD si 50% din capitalul social al SC T. C. I. SRL, iar la 17 martie 2006 SC I. E. SA a notificat-o pe reclamanta asupra rezolutiunii contractului de cesiune de parti sociale, urmare a faptului ca cesionara reclamanta nu a achitat 1 milion de USD, rest de pret, în termenul stabilit contractual.

A mai aratat ca, urmare a rezolutiunii, prin decizia asociatului unic nr.1 din 4.04.2006 s-a hotarât revenirea actionariatului în situatia anterioara semnarii contractului de cesiune, societatea pârâta urmând a avea asociat unic.

Privitor la aceasta decizie, a aratat ca a fost înregistrata în Registrul comertului prin încheierea judecatorului delegat nr.17889 din 7 aprilie 2006, încheiere modificata irevocabil prin decizia comerciala nr.2285 din 5 septembrie 2006 prin care cererea de mentiuni având ca obiect decizia asociatului unic nr.1/2006 a fost respinsa.

A retinut ca prin decizia împotriva careia se îndreapta actiunea în anulare de fata s-a hotarât revocarea unuia dintre cei doi administratori ai SC T.C. I. SRL si numirea în functia de administrator a pârâtei P. E., aceasta decizie fiind urmata de actul aditional din aceeasi data si înregistrata în registrul comertului prin încheierea judecatorului delegat nr. 22626 din 3 mai 2006. Referitor la aceasta din urma încheiere, a aratat ca a fost modificata irevocabil prin decizia comerciala nr. 2925 din 14 noiembrie 2006, prin care s-a respins cererea de mentiuni.

A retinut si ca, prin decizia arbitrala finala în cazul I.C.C. nr.14450/AVH/FM a Curtii Internationale de Arbitraj de la Paris, s-a retinut ca între parti rezolutiunea contractului de cesiune nu a operat, iar notificarea de rezolutiune nu a avut si nu are nici un efect legal. Privitor la aceasta decizie, a aratat ca are caracter definitiv si obligatoriu pentru parti, potrivit dispozitiilor articolului 28 alineat 6 din Regulile Curtii Internationale de Arbitraj a Camerei Internationale de Comert de la Paris, aceasta fiind de altfel si recunoscuta prin sentinta nr.22545/3/2008 a Tribunalului Bucuresti – Sectia a VI a Comerciala.

Tot în legatura cu sentinta arbitrala, tribunalul a retinut ca instanta româna nu poate proceda la examinarea în fond a hotarârii straine si nici la modificarea ei, potrivit dispozitiilor articolului 169 din legea nr.105/1992, sub rezerva verificarii conditiilor prevazute de articolele 167 si 168 din acelasi act normativ.

În raport de aceste considerente, Tribunalul a retinut ca, la momentul la care a fost adoptata decizia a carei anulare se solicita, reclamanta avea calitate de asociat al societatii pârâte, potrivit deciziei comerciale nr. 2285 din 5 septembrie 2006, astfel ca decizia a fost adoptata cu nerespectarea dispozitiilor articolului 195 alineat 3 din legea nr.31/1990, care stabilesc conditiile pentru convocarea adunarii generale. A apreciat ca sanctiunea pentru încalcarea acestor dispozitii imperative este nulitatea hotarârii.

De asemenea, a retinut dispozitiile articolului 195 alineat 2 din legea nr.31/1990, referitoare la persoanele care pot cere convocarea adunari generale, cu aratarea scopului acestei convocari.

A retinut si nerespectarea dispozitiilor articolului 192 alineat 2 din legea nr.31/1990, referitoare la regula unanimitatii, tot în considerarea calitatii de asociat a societatii reclamante.

În raport de aceste temeiuri de fapt si de drept, a constatat nulitatea absoluta a deciziei asociatului unic nr.1/17 iulie 2006, precum si a actului aditional subsecvent, în legatura cu acesta din urma facând aplicarea principiului resoluto jure dantis, resolvitur jus accpientis.

Împotriva acestei sentinte, în termen legal au declarat apel nemotivat pârâtele, cauza fiind înregistrata sub acelasi numar unic la 27 februarie 2009, pe rolul Curtii de Apel Bucuresti – Sectia a V a Comerciala.

Motivele de apel au fost depuse la 9 aprilie 2009, cu respectarea termenului prevazut de dispozitiile articolului 287 alineat 2 Cod procedura civila.

În motivarea apelului s-a realizat o prezentare a situatiei de fapt pe care s-a grefat litigiul partilor, apreciindu-se ca instanta de fond în mod gresit a considerat ca, la momentul la care a fost adoptata decizia asociatului unic contestata, reclamanta avea calitate de asociat al societatii pârâte.

Sub acest aspect, a sustinut ca decizia comerciala nr.2285 din 5 septembrie 2006, mentionata de instanta de fond ca temei al constatarii calitatii de actionar a reclamantei, nu putea fi luata în calcul, întrucât a fost pronuntata ulterior datei la care a fost adoptata decizia asociatului unic, fiind de esenta regimului nulitatii actelor juridice aprecierea existentei cauzei de nulitate fata de momentul încheierii actului juridic, nu ulterior.

Raportat la aceste aspecte, a sustinut ca la 17 iulie 2006, când s-a adoptat decizia contestata, societatea pârâta avea un singur asociat înregistrat la registrul comertului, respectiv societatea care a adoptat decizia.

În legatura cu acelasi aspect, a sustinut si ca pâna la 17 iulie 2006 reclamanta nu a obtinut nici o hotarâre judecatoreasca de suspendare sau de anulare a deciziilor asociatului unic prin care s-a hotarât schimbarea structurii asociatilor si revocarea administratorilor, fiind imperios necesar sa se respecte principiul fundamental exprimat prin adagiul tempus regit actum.

A doua critica vizeaza faptul ca instanta de fond s-a pronuntat în mod nelegal asupra intervenirii rezolutiunii contractului de cesiune de parti, cu ignorarea efectelor pactului comisoriu de gradul IV instituit de partile contractului de cesiune.

Au sustinut ca în acest mod instanta de judecata a încalcat normele de competenta aplicabile în cazul de fata, având în vedere si faptul ca hotarârea Tribunalului arbitral, singurul care se putea pronunta cu privire la rezolutiunea contractului, nu este recunoscuta definitiv si irevocabil pe teritoriul României. A indicat drept norme încalcate de instanta de fond prevederile articolului 3433 alineat 1 Cod procedura civila.

Au dezvoltat motivele care, au facut operant pactul comisoriu de gradul IV inserat în contractul de cesiune parti sociale, sustinând ca orice drepturi ar pretinde intimata reclamanta în baza acestui contract au fost desfiintate, inclusiv dreptul de a fi convocata si de a vota în Adunarea generala a asociatilor.

În legatura cu efectele pactului comisoriu din contractul de cesiune de parti sociale, apelantele au aratat ca a operat repunerea partilor în situatia anterioara si, ca urmare a înregistrarii la registrul comertului a mentiunii cu privire la noua structura a actionariatului, toate deciziile ulterioare au fost legal adoptate de asociatul unic.

Au aratat ca intimata reclamanta a formulat actiuni în anularea deciziilor prin care asociatul unic a schimbat structura societatii, însa acestea nu au fost solutionate de catre instantele de judecata, situatie în care actul juridic încheiat beneficiaza de o prezumtie de valabilitate, ceea ce presupune ca actul juridic a produs efecte pâna la pronuntarea nulitatii, legislatia româna nerecunoscând existenta asa – numitelor acte inexistente.

Au sustinut ca, si daca prin absurd s-ar fi considerat ca societatea reclamanta ar fi avut calitate de asociat la 17 iulie 2006, aceasta ar fi fost obligata sa voteze numirea administratorului P. E., în conformitate cu dispozitiile articolului 9 din actul constitutiv al societatii pârâte, aceasta pe lânga faptul ca nu trebuiau respectate conditiile privind formalitatile de convocare si de vot.

A treia critica vizeaza stabilirea de catre instanta de fond în mod eronat a efectelor hotarârii pronuntate de Tribunalul arbitral de la Paris. Apelantele au sustinut ca o hotarâre arbitrala straina beneficiaza de hotarâre de lucru judecat pe teritoriul României doar daca este recunoscuta definitiv si irevocabil de catre instantele române, astfel cum prevad dispozitiile articolului 167 din legea nr.105/1992.

Având în vedere ca nu exista o hotarâre definitiva si irevocabila prin care instantele române sa recunoasca hotarârea arbitrala, în mod gresit tribunalul si-a întemeiat sentinta pe aceasta hotarâre arbitrala.

Au prezentat pe scurt motivele care au stat la baza cererii pe care au formulat-o instantei în sensul respingerii solicitarii de recunoastere a hotarârii arbitrale.

Apelul este întemeiat în drept pe dispozitiile articolului 282 si urmatoarele Cod procedura civila, ale articolelor 167 si 168 din legea nr.105/1992 si ale articolului 3433 alineat 1 Cod procedura civila.

La 15 mai 2009, intimata reclamanta a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului ca vadit nefondat, cu obligarea apelantelor la plata cheltuielilor de judecata.

Intimata reclamanta a facut la rândul sau un scurt istoric al cauzei, prezentând aparari punctuale pe motivele de apel, centrate pe sustinerea ca, în conformitate cu caracterul retroactiv al nulitatii, cu aplicarea principiilor restitutio in integrum si quod nullum est, nullum producit effectum, efectul radierii mentiunilor nelegale din Registrul comertului, prin pronuntarea deciziei nr.2285 din 5 septembrie 2006 si a deciziei nr.2925 din 14 noiembrie 2006, este retroactiv.

A subliniat si faptul ca Tribunalul arbitral international de la Paris a anulat în mod irevocabil notificarea de rezolutiune a contractului de cesiune de parti sociale, iar aceasta anulare produce efecte retroactive.

De asemenea, a subliniat ca în procedura de exequatur, hotarârea arbitrala straina a fost recunoscuta si prin decizia comerciala nr. 195 din 21 aprilie 2009 a Curtii de Apel Bucuresti – Sectia a VI- a Comerciala, în acest fel hotarârea dobândind putere de lucru judecat pe teritoriul României.

Întâmpinarea este întemeiata în drept pe dispozitiile Codului de procedura civila, ale codului civil, ale legii nr. 105/1992, si ale legii nr.31/1990.

Fata de actele si lucrarile dosarului, de probele administrate în cauza, Curtea a apreciat apelul ca nefondat si l-a respins cu aceasta motivare si pentru urmatoarele considerente:

Se constata ca prin cererea introductiva de instanta societatea reclamanta a solicitat anularea deciziei nr.1 din 17 iulie 2006, adoptata de catre SC I. E. SA în pretinsa sa calitate de asociat unic al societatii pârâte. S-a solicitat si anularea actului aditional subsecvent acestei decizii.

La data adoptarii acestei decizii, în registrul comertului era mentionata prin încheierea nr. 17889 din 7 aprilie 2006 decizia asociatului unic nr.1/4 aprilie 2006, prin care se hotarâse revenirea actionariatului în situatia anterioara semnarii contractului de cesiune dintre SC I. E. SA si societatea reclamanta (filele 53, 54 si 56 ale dosarului de fond).

Asa cum rezulta din considerentele deciziei comerciale nr.2285/R din 5 septembrie 2006, pronuntata în dosarul nr. 4421/2/206 al Curtii de Apel Bucuresti – Sectia a VI a Comerciala, împotriva încheierii nr.17889 din 7 aprilie 2006 a judecatorului delegat la Oficiul Registrului Comertului de pe lânga Tribunalul Bucuresti, s-a formulat recurs de catre societatea reclamanta, recurs înregistrat la 19 aprilie 2006.

Prin decizia comerciala sus-mentionata s-a admis recursul formulat de recurenta actualmente C.E.E.R.E.S., a fost modificata în tot încheierea nr. 17889 din 7 aprilie 2006, cu consecinta respingerii pe fond a cererii de înregistrare mentiuni ce privea decizia asociatului unic nr.1 din 4 aprilie 2006.

Aceasta decizie a fost retinuta de catre instanta de fond drept unul dintre temeiurile pentru admiterea cererii intimatei reclamante, iar hotarârea primei instante a fost criticata prin apelul de fata în primul rând sub aspectul întemeierii pe aceasta decizie, care este ulterioara datei la care s-a adoptat decizia nr.1/17 iulie 2006.

Curtea nu a primit apararea intimatei reclamante întemeiata pe sustinerea ca aceasta decizie produce efecte retroactive, fiind aplicabile principiile de drept restitutio in integrum si quod nullum est, nullum producit effectum, având în vedere ca prin decizia în discutie nu s-a anulat încheierea judecatorului delegat, o astfel de solutie neputându-se pronunta în recurs, instanta de recurs fiind îndrituita doar sa caseze sau sa modifice hotarârile atacate ca urmare a admiteri recursului, astfel cum prevad dispozitiile articolului 312 alineat 2 Cod procedura civila.

De asemenea, Curtea a apreciat ca nu poate fi primita apararea intimatei pârâte nici în raport de considerentele hotarârii atacate si de temeiurile de drept invocate, întrucât nu s-a apreciat ca admiterea recursului se impune pentru încalcarea unor forme de procedura sanctionate cu nulitatea, în conditiile articolului 304 punctul 5 Cod procedura civila, în conformitate cu dispozitiile articolului 304 punctul 9, raportat la articolul 3041 Cod procedura civila.

Cu toate acestea, Curtea a apreciat ca apelantele nu se pot prevala de efectele încheierii judecatorului delegat, chiar daca decizia de recurs este ulterioara momentului adoptari deciziei atacate, raportat la dispozitiile articolului 5 alineat 1 din Legea nr.26/1990, care prevad opozabilitatea mentiunilor de la data efectuarii lor în registrul comertului fata de terti, nu fata de partile care au efectuat aceste mentiuni apreciate ulterior drept în contradictie cu dispozitiile legale incidente. Altfel spus, apelantele pârâte nu pot invoca în favoarea lor prezumtia de validitate a actului juridic întocmit nelegal, nu pot invoca în favoarea lor neregularitatea pricinuita prin fapta proprie, întrucât ar contraveni principiului nemo auditur propriam turpitudinem allegans.

Aceasta cu atât mai mult cu cât, ulterior pronuntarii încheierii nr.17889 din 7 aprilie 2006, dar anterior deciziei nr.1/17 iulie 2006, împotriva încheierii nr.17889 din 7 aprilie 2006 se declarase de catre intimata reclamanta din cauza de fata recurs, ceea ce impunea asociatului unic o atitudine prudenta si de buna credinta, care l-ar fi obligat la rezerva în adoptarea altor hotarâri în pretinsa calitate de asociat unic pâna la consolidarea acestei calitati, respectiv pâna la solutionarea recursului declarat împotriva încheierii nr. 17889 din 7 aprilie 2006.

Al doilea motiv de apel este nefondat.

Se constata ca prima instanta nu s-a apreciat nici un moment învestita cu o cerere de pronuntare asupra intervenirii rezolutiunii contractului de cesiune de parti sociale. Instanta de fond nu a facut decât sa treaca în revista acest contract în temeiul caruia intimata reclamanta a dobândit calitate de asociat al societatii pârâte, precum si sa sintetizeze concluziile la care a ajuns tribunalul arbitral, concluzii în sensul ca nu a operat pactul comisoriu de ultim grad, asadar nu a intervenit rezolutiunea acestui contract.

De asemenea, este nefondata critica referitoare la neluarea în considerare a deciziei asociatului unic nr. 1 din 4 aprilie 2006, în legatura cu care apelantele pârâte au sustinut ca opereaza prezumtia de validitate. Curtea a apreciat, sub acest aspect, ca este întemeiata sustinerea apelantelor pârâte în sensul ca în sistemul românesc de drept nulitatea este exclusiv judiciara, însa apreciaza ca în materia speciala dedusa judecatii de fata acest principiu cunoaste limitari.

Pentru ca un act juridic încheiat de o societate comerciala sa fie opozabil tertilor, asadar atât intimatei reclamante, cât si instantelor de judecata, este nevoie ca actul respectiv sa fie mentionat în registrul comertului, astfel cum prevad dispozitiile articolului 5 din legea nr.26/1990.

Decizia asociatului unic nr.1/4 aprilie 2006, într-adevar, nu era anulata la momentul adoptarii deciziei asociatului unic nr.1/17 iulie 2006, însa, mentionata în registrul comertului iar ulterior mentiunea înlaturata de catre instanta de recurs, aceasta decizie nu mai poate beneficia de efectul de opozabilitate pe care apelantele pârâte înteleg sa-l invoce fata de terti.

În plus, aceasta decizie a fost anulata prin sentinta comerciala nr.526 din 22 ianuarie 2010, pronuntata în dosarul nr. 16651/3/2006, al Tribunalului Bucuresti – Sectia a VI a Comerciala, sentinta care, desi nu s-a facut dovada ca este irevocabila, este potrivit dispozitiilor articolului 7208 Cod procedura civila si se bucura de putere de lucru judecat relativa, producând efecte pe trecut.

În ce priveste al treilea motiv de apel, Curtea l-a apreciat ca nefondat.

Indiscutabil ca, potrivit dispozitiilor articolului 167 din legea nr.105/1992, beneficiaza de puterea lucrului judecat hotarârile straine care au fost recunoscute în România.

La momentul pronuntarii sentintei apelate în cauza de fata o astfel de recunoastere fusese facuta prin sentinta comerciala nr. 12431 din 18 noiembrie 2008, pronuntata în dosarul nr. 22545/3/2008 al Tribunalului Bucuresti – Sectia a VI a Comerciala.

Aceasta sentinta are caracter executoriu, conform dispozitiilor articolului 7208 Cod procedura civila, bucurându-se de putere de lucru judecat relativa.

La momentul solutionarii pricinii de fata, aceasta hotarâre este si irevocabila prin respingerea apelului declarat împotriva ei prin decizia nr.378 din 21 octombrie 2009 a Curtii de Apel Bucuresti – Sectia a VI a Comerciala, ca si a recursului îndreptat împotriva acestei decizii, prin decizia nr.1763 din 18 mai 2010 a Înaltei Curti de Casatie si Justitie – Sectia Comerciala (fila 125 a dosarului de apel). În acest fel, Curtea a apreciat ca puterea de lucru judecat relativa a hotarârii avuta în vedere de prima instanta a fost consolidata, iar prima instanta a pronuntat o hotarâre la adapost de orice critica.

Curtea a înlaturat apararile formulate de cele doua apelante în sensul ca, indiferent daca s-ar fi respectat cerintele de convocare si de vot, intimata – reclamanta ar fi fost oricum obligata sa voteze în sensul în care a fost adoptata decizia contestata, având în vedere ca aceste sustineri se circumscriu mai degraba exceptiei lipsei de interes în promovarea actiunii în anulare, exceptie respinsa de prima instanta, fara sa fie contestata expres.

În plus, Curtea a apreciat ca nici un argument nu poate fi luat în considerare si nici unei aparari nu i se poate da eficienta în conditiile în care se constata încalcarea normelor legale imperative privitoare la convocarea unei adunari generale si privitoare la conditiile de vot cu care a fost adoptata o hotarâre, câta vreme aceste doua aspecte constituie premise care fac de prisos analiza rezultatului manifestat într-o hotarâre a Adunarii generale.

Toate aceste considerente au fundamentat convingerea Curtii ca prima instanta a stabilit corect situatia de fapt pe baza hotarârii arbitrale straine recunoscute prin hotarâre irevocabila, hotarâre care, potrivit articolului 167 din legea nr.105/1992 beneficiaza de puterea lucrului judecat si care, potrivit articolului 178 din acelasi act normativ, are forta probanta în fata instantelor române cu privire la împrejurarea ca nu a operat pactul comisoriu inserat de parti în contractul de cesiune parti sociale. Asadar, Curtea a apreciat ca în mod legal si temeinic prima instanta a retinut ca intimata – reclamanta avea calitate de asociat la momentul adoptarii deciziei asociatului unic nr.1/17 iulie 2006, de aceea se impunea a fi convocata si a participa la vot în conditii legale, indiferent de problemele aflate pe ordinea de zi a Adunarii generale.

Curtea a apreciat, de asemenea, ca prima instanta a retinut în mod legal si temeinic nesocotirea dispozitiilor articolelor 192 alineat 2 si 195 alineat 2 si 3 din legea nr.31/1990, hotarârea data respectând cerintele legii.

În consecinta, în temeiul articolelor 295 si 296 Cod procedura civila, Curtea a respins apelul ca nefondat.

Fata de pozitia exprimata de intimata reclamanta la ultimul termen de judecata, Curtea a luat act ca aceasta îsi rezerva dreptul de a solicita cheltuieli de judecata pe cale separata ( E.V.).