Materie: RECURS LITIGII CU PROFESIONIŞTII. RENUNŢARE LA JUDECATĂ. LIPSA CULPEI PROCESUALE A CREDITOAREI. NEINCIDENŢA PREVEDERILOR ART.246 ALIN.3 COD PROCEDURĂ CIVILĂ.
– art.246 alin.3 Cod procedură civilă.
Decizia nr.348/C/30.05.2012 a Curţii de Apel Oradea – Secţia a II – a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Constată că prin Încheierea comercială nr. 1178/F/09.06.2011 Tribunalul S. M. a luat act de renunţarea creditoarei SC T. SRL la judecarea cererii de deschidere a procedurii de în contradictoriu cu debitoarea SC T. S. S.R.L. S. M., C.U.I. 15478497, înregistrată la sub nr. J30/431/2003, a constatat ca rămasă fără obiect contestaţia debitoarei, iar în baza art. 246 alin. (3) Cod de procedură civilă a obligat creditoarea să plătească debitoarei cheltuieli de judecată în cuantum de 1.360 lei, reprezentând taxa judiciară de timbru şi onorariu avocaţial.
Instanţa a reţinut în considerente că, înainte de pronunţarea Încheierii, intimata creditoare a depus prin serviciul registratură declaraţia de renunţare la judecată, invocând împrejurarea că, prin plăţile efectuate de debitoare după promovarea acţiunii, creanţa pretinsă se află sub pragul de 45.000 lei.
Împotriva acestei Încheieri a formulat recurs creditoarea, solicitând modificarea sa în parte în sensul respingerii privind obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată. A mai solicitat obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de judecarea recursului.
În motivare, recurenta a arătat că debitoarea a achitat o parte din creanţa certă, lichidă şi exigibilă pe care o avea împotriva sa doar după promovarea prezentei acţiuni, determinând astfel reducerea cuantumului creanţei sub valoarea prag prevăzută de legea insolvenţei. În aceste condiţii, a formulat cerere de renunţare la judecată, însă culpa procesuală aparţine debitoarei pârâte care nu a înţeles să achite datoria decât după promovarea cererii. Corelativ, recurenta nu are nici o culpă procesuală şi nu datorează cheltuieli de judecată.
În drept, recurenta a invocat prevederile art. 299 şi următoarele, art.246 şi art. 247 alineatul 1 Cod de procedură civilă, Legea nr. 85/2006.Intimata nu a formulat întâmpinare şi nu şi-a exprimat poziţia asupra recursului.
Examinând recursul formulat, instanţa a constatat că acesta este fondat, urmând să fie admis.
Într-adevăr, aşa cum a susţinut recurenta, aceasta a promovat acţiune împotriva pârâtei intimate pentru deschiderea procedurii de insolvenţă împotriva acesteia din urmă la data de 02.05.2011, invocând existenţa unei creanţe, certe, lichide şi exigibile împotriva debitoarei în cuantum de 67.217,84 lei şi anexând actele doveditoare ale acesteia.
Cererea de deschidere a procedurii a fost comunicată debitoarei la data de 05.05.2011, iar la datele de 10.05.2011 şi 11.05.2011 aceasta a plătit creditoarei sumele de 29.852 lei şi , respectiv 2500 lei, determinând astfel scăderea cuantumului creanţei creditoarei sub valoarea prag de 45.000 lei prevăzută de art. 3 pct. 12 din Legea nr. 85/2006.
Faţă de această împrejurare, în nici un caz creditoarea reclamantă nu poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată, nefiind în culpă procesuală, atâta vreme cât debitoarea a făcut o plată parţială a creanţei după primirea cererii de chemare în judecată, determinând astfel inadmisibilitatea cererii de chemare în judecată pentru neîndeplinirea condiţiei privind valoarea prag pentru care poate fi introdusă o cerere de deschidere a procedurii insolvenţei de către creditori. Dimpotrivă, culpa procesuală revine debitoarei căreia nu i se cuvin cheltuielile de judecată în primă instanţă.
Într-adevăr, art. 246 alineatul 3 Cod de procedură civilă prevede că, în cazul în care renunţarea la judecată se face după comunicarea cererii de chemare în judecată, pârâtul este îndreptăţit, la cerere, la acordarea cheltuielilor de judecată, însă, chiar dacă textul nu prevede expres, acest drept îl are pârâtul numai în cazul în care reclamantul, din culpă, a introdus o cerere vădit netemeinică, în scop şicanator, iar apoi renunţă la judecată. Existenţa culpei din partea reclamantului rezultă implicit din textul legal invocat, ceea ce nu este cazul în speţa de faţă.
În consecinţă, admiţând recursul, instanţa a modificat în parte Încheierea atacată în sensul că a înlăturat obligaţia creditoarei de a plăti debitoarei cheltuieli de judecată. S-a avut în vedere în drept prevederile art. 304 pct. 9 Cod de procedură civilă.
În ce priveşte cererea recurentei de obligare a intimatei la plata cheltuielilor de judecată din recurs, instanţa a respins această solicitare întrucât recurenta nu a făcut dovada efectuării lor.
